Știri 25 martie 2015

Biserica Ortodoxă prăznuiește astăzi Buna-Vestire.
Acest praznic împărătesc ne aduce aminte de momentul biblic în care Sfântul Arhanghel Gavriil a vestit Sfintei Fecioare Maria că va naşte pe Mântuitorul lumii, Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos.
Tot în acel moment, Pruncul Iisus s-a zămislit în trupul Sfintei Fecioare prin puterea Sfântului Duh.
Numită popular şi Blago-Veştenie, această sărbătoare este confirmată în documente ca cea mai veche sărbătoare închinată Maicii Domnului.
Conform surselor istorice în secolul 4 sau 5 s-a construit la Nazaret o biserică, pe locul unde a fost casa în care Sfânta Fecioară a primit vestea naşterii lui Hristos.
Marii predicatori ai bisericii din secolul 5 au alcătuit panegirice la această sărbătoare.
Printre ei se regăsesc patriarhul Proclu al Constantinolopului şi episcopul Vasile al Seleuciei.
Data acestei sărbători a fost fixată de Biserică la 9 luni înainte de sărbătoarea Naşterii Domnului.
Totodată, pentru că suntem în postul mare, Biserica a rânduit şi dezlegare la peşte în această zi.

Tot astăzi este şi Ziua Poliţiei Române.
Alegerea acestei date este legată de reprezentarea sărbătorii Bunei-vestiri pe primul steag al Poliţiei Române, steag ce datează din anul 1822.
Această zi este sărbătorită din anul 2002.
Astfel, polițiștii constănțeni vor desfășura diverse activități pentru a marca acest eveniment.

Parohia Adormirea Maicii Domnului din Ovidiu oficiază slujbe cu prilejul perioadei prepascale.
Astfel, vineri, pe lângă sfintele moaște ale Sf. Mina, Sf. Gheorghe, Sfântului Teodor Tiron, Sfântului Trifon și ale Sf. Luca al Crimeii, Sf.Stelian și ale Sfinților de la Sinai si Rait, va fi adusă și icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului din localitatea Baitali- Ucraina.
Apoi, de la orele 18.00, se va oficia Denia Acatistului Bunei Vestiri.
Sâmbătă, tot de la orele 18.00 se va săvârși slujba Vecerniei, Litia și Acatistul Acoperământului Maicii Domnului.
Duminică, de la ora 9.00, se va oficia Sfânta Liturghie, cu Molitfele Sf. Vasile cel Mare și ale Sf. Ioan Gură de Aur, iar de la orele 18.00 se va oficia slujba Vecerniei.
Sfintele Moaște și Icoana vor rămâne în biserică în toată această perioada.
Programul liturgic are binecuvântarea Înaltpreasfințitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.

Constănţenii sunt invitaţi la concertul religios „În vremea aceea”.
Acesta va fi susţinut de corala Armonia a Arhiepiscopiei Tomisului, duminică, de la ora 18.00 la Casa de Cultură din Constanţa.
Fresca muzicală pentru soliști, cor și orchestră este compusă de preotul Ion Popescu Runcu și reprezintă o transpunere pe note a Patimilor lui Iisus care se finalizează cu Învierea Mântuitorului.
Concertul este dirijat de părintele Arhid. Ion Iulian Dumitru, orchestrația aparține lui Constantin Arvinte.
Evenimentul este organizat de Arhiepiscopia Tomisului în colaborare cu Universitatea Ovidius și Facultatea de Teologie.

Peste 72.000 de români suferă de Parkinson.
Potrivit specialiștilor, estimările au însă o marjă mare de eroare.
Tocmai de aceea un grup de neurologi şi-a propus să implementeze un program electronic pentru un registru naţional care va urmări evoluţia acestei maladii.
Până la sfârşitul acestui an acesta ar putea fi introdus în toată ţara.
Parkinson este a doua cea mai frecventă maladie neurodegenerativă după Alzheimer şi nu poate fi vindecată.
Se estimează că în toată lumea există peste 6 milioane de bolnavi, iar vârsta medie de debut este de 60 de ani.

Peste 20.000 de romani s-au înscris ca donatori voluntari de celule stem.
La nivel internaţional, 25 milioane de oameni s-au înscris ca potenţiali donatori voluntari de astfel de celule.
Pot deveni donatori oamenii sănătoşi cu vârsta între 18 şi 45 de ani.
La fiecare trei minute, o persoană este diagnosticată cu cancer de sânge.
Fără un frate sau o soră cu care să fie compatibilă, astfel de persoane se bazează pe registrele de donatori din toată lumea. Transplantul de celule stem poate salva viaţa pacienţilor în cazul a peste 70 de boli diferite.

Jocurile de noroc online ar putea fi reglementate.
Senatul a adoptat ieri, cu 85 voturi „pentru“ și 41 „împotrivă“, un proiect de lege prin care se introduce o taxă pentru aceste jocuri.
Ordonanța va fi prezentată săptămâna viitoare Camerei Deputaților, care este for decizional.
Jocurile de noroc online vor aduce milioane de euro la bugetul anual, bani pe care până acum statul îi pierdea.

Trei ore de televizor pe zi dublează riscul de moarte prematură.
Oamenii de știință au studiat peste 13.000 de adulți timp de 8 ani.
Autorii studiului au constatat 97 de decese, dintre care 19 au fost cauzate de boli cardiovasculare, 46 de cancer și 32 de alte cauze.
Rezultatele studiului indică faptul că adulţii ar trebui să fie mai activi, să evite perioadele lungi de sedentarism și să își limiteze timpul petrecut în fața televizorului între o oră și două ore pe zi.
Potrivit specialiștilor, este nevoie de cel puţin 150 de minute de activitate fizică moderată pe săptămână pentru a avea o stare de sănătate optimă.

Marea Britanie vrea sa participe la exerciţiile militare găzduite de România.
Minstrul britanic al Apărării, Michael Fallon, i-a transmis premierului Victor Ponta interesul pentru consolidarea dialogului strategic cu România și pentru extinderea cooperării.
El a mai anunţat că, în luna octombrie, unul dintre cele mai noi distrugătoare ale Marinei Regale Britanice se va afla la Constanța.

Știri 24 martie 2015

Biserica Ortodoxă va prăznui mâine Bunavestire.
Cu acest prilej, astăzi de la ora 16.45, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia slujba Vecerniei la biserica „Buna Vestire” din Năvodari.
Aici va fi adusă Icoana Maicii Domnului Odighitria de la Odessa și va rămâne în biserică până vineri.
Apoi, clerul și credincioșii vor pleca în procesiune cu Icoana și cu moaștele Sfinților Epictet, Astion și Pantelimon, aduse de la Catedrala arhiepiscopală din Constanța pe următorul traseu: biserica „Buna Vestire” – centru – biserica „Buna Vestire”.
Tot astăzi, de la ora 19.00, Ierarhul nostru va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica „Buna Vestire” din Constanța, de pe strada Dionisie cel Mic.
Mâine, de praznicul Bunei Vestiri, IPS Teodosie va participa la evenimentele organizate de Episcopia Tulcii cu prilejul împlinirii a șapte ani de la întronizarea Preasfințitului Visarion.

Arhiepiscopia Tomisului și Agenţia Naţională Antidrog au organizat, ieri, o masă rotundă dedicată sprijinirii persoanelor din grupuri vulnerabile în integrarea pe piaţa muncii.
Proiectul urmărește facilitarea reintegrării pe piaţa muncii a persoanelor de etnie romă, persoanelor cu dizabilităţi, persoanelor foste dependente de droguri sau tinerii de peste 18 ani care au părăsit sistemul de protecţie a copilului.
Tema dezbaterii a fost „O nouă şansă pentru persoanele vulnerabile”, iar la eveniment a participat și Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului


La eveniment a fost prezent și directorul adjunct al Agenţiei Naţionale Antidrog, Constantin Dumitru

Parohia Adormirea Maicii Domnului din Ovidiu oficiază slujbe cu prilejul perioadei prepascale.
Astfel, vineri, pe lângă sfintele moaște ale Sf. Mina, Sf. Gheorghe, Sfântului Teodor Tiron, Sfântului Trifon și ale Sf. Luca al Crimeii, Sf.Stelian și ale Sfinților de la Sinai si Rait, va fi adusă și icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului din localitatea Baikali- Ucraina.
Apoi, de la orele 18.00, se va oficia Denia Acatistului Bunei Vestiri.
Sâmbătă, tot de la orele 18.00 se va săvârși slujba Vecerniei, Litia și Acatistul Acoperământului Maicii Domnului.
Duminică, de la ora 9.00, se va oficia Sfânta Liturghie, cu Molitfele Sf. Vasile cel Mare și ale Sf. Ioan Gură de Aur, iar de la orele 18.00 se va oficia slujba Vecerniei.
Sfintele Moaște și Icoana vor rămâne în biserică în toată perioada.
Programul liturgic are binecuvântarea Înaltpreasfințitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.

Constănţenii sunt invitaţi la concertul religios „În vremea aceea”.
Acesta va fi susţinut de corala Armonia a Arhiepiscopiei Tomisului, duminică, de la ora 18.00 la Casa de Cultură din Constanţa.
Fresca muzicală pentru soliști, cor și orchestră este compusă de preotul Ion Popescu Runcu și reprezintă o transpunere pe note a Patimilor lui Iisus care se finalizează cu Învierea Mântuitorului.
Concertul este dirijat de pr. Arhid. Ion Iulian Dumitru, orchestrația aparține lui Constantin Arvinte.
Evenimentul este organizat de Arhiepiscopia Tomisului în colaborare cu Universitatea Ovidius și Facultatea de Teologie.

Astăzi este Ziua Mondială de Luptă împotriva Tuberculozei.
Aceasta se sărbătoreşte anual pe 24 martie, dată la care, în urmă cu 123 de ani, Robert Koch prezenta comunităţii medicale din Berlin descoperirea sa: bacilul tuberculozei.
Scopul acestei zile este atragerea atenţiei opiniei publice şi sensibilizarea factorilor de decizie cu privire la importanţa acestei probleme de sănătate publică, cu multiple implicaţii de ordin medical, psihologic şi social.

Anul 2014 a fost cel mai cald din istoria măsurătorilor meteorologice.
Anunțul a fost făcut ieri de ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu.
Aceasta a declarat că din cauza dezastrelor meteo, economia globală a pierdut peste 300 de miliarde de dolari, iar pagubele cumulate în ultimii 40 de ani au fost de 2.300 de miliarde de dolari.
Ministrul Mediului a mai spus că schimbările climatice afectează aproape toate sectoarele economico-sociale, de la agricultura la turism și de la infrastructură la sănătate.

Apa ar putea fi mai preţioasă decât petrolul în cel mult un deceniu şi jumătate.
Potrivit unui nou studiu al Organizaţiei Naţiunilor Unite, nivelul actual de consum al apei potabile este nesustenabil.
Fără o reducere a acestuia, lumea s-ar putea confrunta cu o scădere de 40% a rezervei de apă potabilă în doar 15 ani.
Creşterea economică şi a standardelor de viaţă în rândul clasei de mijloc a generat un consum ridicat al apei, care se dovedeşte nesustenabil acolo unde resursele sunt limitate sau în zone unde distribuţia, preţul, consumul şi managementul resurselor de apă sunt deficitare.

Astăzi, începe o nouă etapă de înscriere a copiilor la şcoală.
Potrivit Ministerului Educației, în prima etapă, majoritatea din cele 170.000 de cereri depuse de părinţi au fost acceptate.
În schimb, au rămas nerepartizaţi în jur de 1.700 de copii, pentru care se vor căuta locuri în această a doua etapă, programată să se încheie pe 3 aprilie.
În 10 aprilie, vor fi afişate rezultatele finale ale înscrierii în clasa pregătitoare.
Inspectoratele şcolare vor soluţiona, în perioada 13-17 aprilie, toate cazurile nerezolvate.

Marea Britanie vrea sa participe la exerciţiile militare găzduite de România.
Minstrul britanic al Apărării, Michael Fallon, i-a transmis premierului Victor Ponta interesul pentru consolidarea dialogului strategic cu România și pentru extinderea cooperării.
El a mai anunţat că, în luna octombrie, unul dintre cele mai noi distrugătoare ale Marinei Regale Britanice se va afla la Constanța.

De la an la an, primăverile sunt mai scurte în emisfera nordică.
Anotimpul pierde câte 30 de secunde în faţa verii.
Explicaţia este legată de înclinarea axei Pământului.
Anul acesta spre exemplu, vom avea 92,76 zile de primăvară și 93,65 de zile de vară.
Toamna va avea 89,84 de zile, în vreme ce iarna 89 de zile.
Verile vor continua să câştige timp până în anul 8680, după calculul făcut de specialişti.
Abia atunci, primăvara va începe să recâştige terenul pierdut.

Știri 23 martie 2015

Biserica Ortodoxă va prăznui miercuri Bunavestire.
Astăzi, de la ora 16.30, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Denia Canonului Mare, al Sfântului Andrei Criteanul, la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.
Mâine, de la ora 16.45, Arhiepiscopul Tomisului va oficia slujba Vecerniei la biserica „Buna Vestire” din Năvodari.
Aici va fi adusă Icoana Maicii Domnului Odighitria de la Odessa și va rămâne în biserică până vineri.
Apoi, clerul și credincioșii vor pleca în procesiune cu Icoana și cu moaștele Sfinților Epictet, Astion și Pantelimon, aduse de la Catedrala arhiepiscopală din Constanța pe următorul traseu: biserica „Buna Vestire” – centru – biserica „Buna Vestire”.
Tot mâine, de la ora 19.00, Ierarhul nostru va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica „Buna Vestire” din Constanța, de pe strada Dionisie cel Mic.
Miercuri, de praznicul Bunei Vestiri, IPS Teodosie va participa la evenimentele organizate de Episcopia Tulcii cu prilejul împlinirii a șapte ani de la întronizarea Preasfințitului Visarion.

Constănţenii sunt invitaţi la concertul religios „În vremea aceea”.
Acesta va fi susţinut de corala Armonia a Arhiepiscopiei Tomisului, duminică, de la ora 18.00 la Casa de Cultură din Constanţa.
Fresca muzicală pentru soliști, cor și orchestră este compusă de preotul Ion Popescu Runcu, reprezintă o transpunere pe note a Patimilor lui Iisus şi se finalizează cu Învierea Mântuitorului.
Concertul este dirijat de pr. Arhid. Ion Iulian Dumitru, orchestrația aparține lui Constantin Arvinte.
Evenimentul este organizat de Arhiepiscopia Tomisului în colaborare cu Universitatea Ovidius și Facultatea de Teologie.

ONU a adoptat prima declaraţie în sprijinul creștinilor din Orientul Mijlociu.
Pe 13 martie 2015, Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, a adoptat o declarație în “Susținerea Drepturilor Omului pentru creștinii și alte comunități, în special în Orientul Mijlociu”, inițiată de către Rusia, Vatican și Liban.
Declarația a apărut în urma situației tragice a creștinilor din Orientul Mijlociu, care au fost supuși persecuției fără precedent din partea Statului Islamic și a altor grupări teroriste.

Oraşul Năvodari va fi conectat direct la autostradă prin construcţia unui nou drum, care va trece prin Lumina.
Aceasta va fi cea mai accesibilă rută spre nordul litoralului românesc, inclusiv staţiunea Mamaia.
Astfel, prin realizarea drumului Năvodari – Ovidiu şi prin modernizarea şoselei dintre Năvodari şi Constanţa, turiştii vor putea ajunge în condiţii de drum expres de pe autostradă direct în staţiunea Mamaia.
Proiectul construcţiei drumului Năvodari-Ovidiu însumează aproximativ 11 kilometri de drum.
Potrivit Primăriei Năvodari, în prezent se lucrează pe tronsonul din dreptul localităţii Lumina.

Plajele din Mamaia, Constanţa şi Eforie nu vor fi gata în acest an.
Lucrările de lărgire sunt întârziate şi înnisiparea va avea loc la toamnă.
Vor fi realizate măsuri de protecţie a plajei împotriva riscului de eroziune accelerată care afectează zonele Mamaia Sud, Tomis Nord, Tomis Centru, Tomis Sud şi Eforie Nord, pe o lungime de 7,3 kilometri.
Ministerul Mediului spune că nu are nicio responsabilitate pentru această situaţie, iar executanţii consideră că este o întârziere nesemnificativă.
Reabilitarea plajelor este un proiect al Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea Litoral şi este finanţat din fonduri europene.

Astăzi este Ziua Mondială a Meteorologiei.
Aceasta se sărbătoreşte din anul 1961 şi semnifică intrarea în vigoare, la 23 martie 1950, a Convenţiei Organizaţiei Mondiale a Meteorologiei.
Prin această zi, oamenii sunt invitaţi să conştientizeze şi să aprecieze munca profesioniştilor care, zi de zi, actualizează informaţiile despre vreme.
Meteorologii din întreaga lume au, totodată, misiunea de a ne avertiza din timp atunci când se produc fenomene periculoase, care ne pot pune vieţile în pericol.
Un număr de 189 de ţări aniversează, astăzi, 64 de ani de la prima atestare a Zilei Mondiale a Meteorologiei.

Specialiștii atrag atenția asupra riscului de izbucnire a unor epidemii, deoarece acoperirea vaccinală a scăzut.
Potrivit acestora, în prezent, la nivel mondial, OMS a anunțat două urgențe majore de sănătate publică — prima legată de Ebola și a doua referitor la poliomielită.
Organizația Mondială a Sănătății recomandă o acoperire vaccinală de peste 95%.
Cu toate acestea, țara noastră înregistrează sub 75% pentru mai multe tipuri de vaccin.

Numărul pacienților bolnavi de Parkinson s-ar putea dubla până în anul 2030.
Potrivit medicilor, aceasta este cunoscută în special ca suferinţă ce afectează persoane cu vârste peste 65 de ani, dar, în ultimii ani, vârsta la care este depistată maladia a scăzut la 40 – 50 de ani.
Boala Parkinson s-a dovedit a fi mult mai frecventă în rândul sudorilor, medicilor, stomatologilor, profesorilor, avocaţilor, oamenilor de ştiinţă şi preoţilor, iar programatorii au o vârstă mai mică în momentul diagnosticului.
În Europa se estimează că sunt în prezent peste 1,2 milioane de pacienţi cu boala Parkinson, iar în România, potrivit ultimelor date, sunt trataţi peste 70.000 de bolnavi cu această maladie.

Lucrările la podul care leagă Galaţi şi Tulcea de Constanţa vor începe în primăvara anului viitor.
Podul peste Dunăre urmărește fluidizarea fluxurilor de trafic auto din zonele Galați, Brăila și Tulcea.
Totodată, vor fi asigurate conexiunile la rețelele de transport existente, precum și la viitorul drum expres, cuprins în Master Planul General de Transport, ce leagă orașele Galați și Tulcea de județul Constanța.
Proiectul se ridică la valoarea de peste 246 milioane de euro.

Știri 21 martie 2015

Biserica Ortodoxă va prăznui miercuri Bunavestire.
Cu acest prilej, mâine, de la ora 8.30, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la mănăstirea „Buna Vestire” din apropierea localității Mircea Vodă, urmată de slujba de sfințire a crucilor ce vor fi așezate pe biserica așezământului monahal.
Luni, de la ora 16.30, Ierarhul nostru va oficia Denia Canonului Mare, al Sfântului Andrei Criteanul, la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.
Marți, de la ora 16.45, Arhiepiscopul Tomisului va oficia slujba Vecerniei la biserica „Buna Vestire” din Năvodari.
Apoi, clerul și credincioșii vor pleca în procesiune pe următorul traseu: biserica „Buna Vestire” – centru – biserica „Buna Vestire”.
Credincioșii prezenți vor putea cinsti moaștele Sfinților Epictet, Astion și Pantelimon, aduse de la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.
Tot marți, de la ora 19.00, Ierarhul nostru va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica „Buna Vestire” din Constanța.
Miercuri, de praznicul Bunei Vestiri, IPS Teodosie va participa la evenimentele organizate de Episcopia Tulcii cu prilejul împlinirii a șapte ani de la întronizarea Preasfințitului Visarion.

Icoana Maicii Domnului Odighitria de la Odessa a sosit luni la Biserica Sfântul Nicolae din Năvodari.
Aceasta va rămâne în lăcașul de cult timp de o săptămână.
Cu acest prilej, în fiecare dimineaţă, de la ora 9, se săvârșește Liturghia Darurilor mai Înainte Sfințite iar seara, de la ora 18, se oficiază slujba Acatistului.
Totodată, credincioșii se pot închina la moaștele Sfântului Luca al Crimeei, Sf. Gheorghe, Sf Trifon, Sf Haralambie și Sf. Theodor Tiron.

Astăzi este Ziua Internaţională a Poeziei.
Aceasta a fost instituită de UNESCO, în anul 1999, ca o recunoaştere a faptului că, poeţii şi scriitorii din întreaga lume şi-au adus o contribuţie remarcabilă la îmbogăţirea culturii şi spiritualităţii universale.
Ziua Mondială a Poeziei promovează printre altele şi eforturile editurilor mici care încearcă să se afirme în acest domeniu prin publicarea de colecţii ale poeţilor tineri.