Știri 4 martie 2015

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia sâmbătă sf. liturghie arhierească la biserica Sf. Haralambie din Constanța.
Slujba va fi săvârșită de la ora 8.30.
Biserica este situată în zona Boema din cartierul Tomis Nord.

Comitetul Reprezentanților Bisericilor Ortodoxe pe lângă Uniunea Europeană susţine ora de Religie în România.
Potrivit unui comunicat, Consiliul Europei a emis, în ultimii ani, mai multe recomandări prin care încurajează guvernele să integreze ora de Religie în trunchiul comun, deoarece această disciplină de studiu ajută copiii să dobândească un set de competenţe fundamentale, esenţiale pentru dezvoltarea lor intelectuală și nu numai.
Astfel, România nu constituie o excepţie în cadrul Uniunii Europene în ceea ce priveşte prezența orei de Religie în şcolile publice.
Reprezentanții Bisericilor Ortodoxe din Europa și-au exprimat îngrijorarea față de modificările cadrului normativ şi, mai ales, faţă de aplicarea lor dintr-o perspectivă laicizantă ce pot afecta grav formarea copiilor şi tinerilor din România.

Constănțenii sunt invitați la o nouă conferință.
Tema o constituie ’’Cuvântul care mărturisește. Memoria martirajului românesc’’ și va cuprinde o proiecție a filmului ’’Poezia după gratii’’ și lansarea a două volume.
Evenimentul se va desfășura sâmbătă, de la ora 18.30, în sala mică a Casei de Cultură din Constanța.
Invitați vor fi poetul Demostene Andronescu, fost deținut politic, poetul Răzvan Codrescu și președintele Asociației Rost, Claudiu Târziu.
Conferința este organizată de Fundația Sfinții Închisorilor, Asociația Rost și Școala Brâncovenească.

Paștele va deveni o sărbătoare legală în Egipt.
Astfel, între 11 și 14 aprilie 2015, indiferent de apartenența religioasă, toți egiptenii vor fi liberi.
Anunțul a fost completat de precizarea că, în aceeași perioadă, bisericile creștine vor beneficia de pază armată și asistență umanitară din partea statului egiptean.
Deși este un stat majoritar musulman, de orientare conservatoare, noul regim de la Cairo ține cont și de prezența unei mari comunități creștine.
10% din cetățenii egipteni sunt creștini care aparțin Bisericii Copte, dar și Patriarhiei Ortodoxe a Alexandriei și a toată Africa.

Tot mai mulţi constănţeni ajung în stare gravă la spital pentru că iau tratamente fără recomandare.
Semnalul de alarmă vine din partea medicilor gastroenterologi care în doar patru luni, au tratat 250 de pacienţi cu hemoragie internă.
Constănţenii care suferă de probleme biliare sau pancreatice, boli de colon sau de stomac şi au nevoie urgentă de intervenţii medicale complexe vor beneficia, de luna aceasta, de proceduri medicale de ultimă generaţie, disponibile în cadrul Departamentului de Endoscopie Intervenţională din cadrul Spitalului Judeţean Constanţa.

În Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa va funcţiona un bloc operator ultramodern în cel mult două săptămâni.
Acesta va dispune de cinci săli de intervenții chirurgicale, dotate cu aparatură de ultimă generație.
Managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență, dr. Dan Căpățînă a declarat că blocul operator va fi unul dintre cele mai bine dotate din țară.
Lucrările la blocul operator au fost finalizate iar acesta va deservi clinicile de Chirurgie.

Şoferii au contestat aproximativ 170.000 de amenzi pentru neplata rovinietei.
În ultimii patru ani, instanţa a anulat prin sentinţe definitive aproximativ 120.000 dintre sancţiuni, care reprezintă peste 70% din total.
Suma încasată din vânzarea rovinietei s-a ridicat la 900 de milioane lei în 2014, faţă de 885 milioane lei în 2013.
Sumele nu includ TVA.

Salariile personalului nedidactic din învăţământ vor creşte cu 12%.
Anunțul a fost făcut de ministrul Educației, Sorin Câmpeanu.
Potrivit ministrului, de respectiva creştere salarială vor beneficia la nivel naţional aproximativ 60 de mii de persoane încadrate ca personal nedidactic în sistemul de educaţie.
În bugetul pe 2015 sunt specificate majorări salariale şi pentru personalul didactic şi cel didactic auxiliar din învăţământ, respectiv de 5% de la 1 martie şi alte 5% de la 1 septembrie.

Slovenia a adoptat legea care permite mariajul între persoane de acelaşi sex.
Propus de partidul Stânga Unită, proiectul a beneficiat de susţinerea formaţiunii premierului Miro Cerar.
În document, căsătoria este definită ca uniunea a două persoane, indiferent de gen, iar contestatarii şi-au manifestat în stradă opoziţia.
Slovenia devine astfel cea de-a 11-a ţară europeană care legalizează mariajele gay.

Peste 3,5 milioane de carduri de sănătate sunt activate.
Anunțul a fost făcut de președintele CNAS, Vasile Ciurchea.
El a mai spus că pe măsură ce cardul devine obligatoriu, de la 1 mai, s-ar putea face economii, pentru că vor fi plătite doar serviciile efectuate.
Vasile Ciurchea a amintit și de procesul de actualizare a prețurilor la medicamente și a precizat că se aşteaptă ca acestea să scadă semnificativ.

Știri 3 martie 2015

Constănțenii sunt invitați la o nouă conferință.
Tema o constituie ’’Cuvântul care mărturisește. Memoria martirajului românesc’’ și va cuprinde o proiecție a filmului ’’Poezia după gratii’’ și lansarea a două volume.
Evenimentul se va desfășura sâmbătă, de la ora 18.30, în sala mică a Casei de Cultură din Constanța.
Invitați vor fi poetul Demostene Andronescu, fost deținut politic, poetul Răzvan Codrescu și președintele Asociației Rost, Claudiu Târziu.
Conferința este organizată de Fundația Sfinții Închisorilor, Asociația Rost și Școala Brâncovenească.

Deputata Cristina Ileana Dumitrache cere legalizarea prostituţiei.
Aceasta ar fi o metodă de protecţie la adresa tinerelor din România expuse riscului traficului de carne vie.
Deputata spune că ultima grijă sunt banii aduşi la bugetul statului și că cel mai mult ar conta aducerea sub control a fenomenului şi igiena tinerelor care practică această „meserie“.
Biserica a afirmat în repetate rânduri faptul că legalizarea prostituției nu poate aduce nimic bun în societate, nici în ceea ce privește latura fiscală.

Bucureştiul este capitala europeană cu cea mai mare expunere seismică.
Municipalitatea a notificat în ultimii ani peste 370 de imobile cu privire la obligaţiile legale ale proprietarilor pentru reducerea riscului seismic, iar datele plasează Bucureştiul pe primul loc în ceea ce priveşte clasamentul capitalelor europene cu cea mai mare expunere seismică.
Primarul capitalei, Sorin Oprescu, a afirmat că majoritatea specialiştilor consideră că cele mai vulnerabile clădiri din Bucureşti sunt cele construite înainte de intrarea în vigoare a codului de proiectare seismică din 1978.

Astăzi este Ziua Mondială a Scriitorilor.
Această zi a fost adoptată în ianuarie 1986, la cel de-al 48-lea Congres internaţional PEN Club, organizaţia internaţională a scriitorilor.
Fondat în 1921, la Londra, PEN Club International reprezintă asociaţia scriitorilor de pretutindeni şi are drept scop celebrarea literaturii şi promovarea prieteniei şi a sprijinului intelectual între scriitorii din întreaga lume.
PEN Clubul Român a fost creat în 1923, iar printre iniţiatori se numără și Liviu Rebreanu.

Constănţenii care locuiesc pe bulevardul 1 Mai nu vor avea joi apă rece.
Vor fi afectaţi de lipsa apei potabile în intervalul 7,00 – 21,00, consumatorii din perimetrul delimitat de Pasaj Gară – strada Traian – b-dul 1 Mai – strada 1 Mai Vechi – Şoseaua Mangaliei, cartierele Km 4, Poarta 6 şi Abator.

Femeile primesc salarii mai mici decât ale bărbaţilor.
Aceasta este concluzia unui studiu recent al Institutului Naţional de Statistică.
Astfel, femeile câştigă, în medie, un salariu lunar net de 1.509 lei pe lună, cu 8 la sută mai puţin decât bărbaţii.
Diferenţe mari sunt în sectorul activităţilor administrative, acolo unde femeile au salarii cu 27 la sută mai mici decât bărbaţii, şi în cel al transporturilor aeriene, unde bărbaţii câştigă cu 41 la sută mai mult.

Ieri a început prima ediție a programului „Prima Mașină“.
Pentru început zece bănci participă la acest program și oferă credite garantate de stat pentru achiziția de mașini de către tinerii cu vârste până la 35 de ani.
Și românii de peste 36 de ani beneficiază de acest credit, doar că avansul solicitat lor este mai mare, de 10%, comparativ cu cel de 5% cerut tinerilor până în 35 de ani.
Valoarea maximă a mașinilor care pot fi cumpărate în program este de 62.000 lei.
Avantajul este că rata lunară ajunge să fie cu cel puțin 10% mai mică decât cea a unui credit obișnuit.

Vaccinarea diftero-tetanică va fi reluată în școli.
Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu.
Vaccinarea a fost sistată după ce, în luna ianuarie, zeci de elevi au avut reacții adverse după administrarea serului.
Agenţia Naţională a Medicamentului a analizat loturile de vaccin diftero-tetanic folosite în cadrul campaniei naţionale de imunizare a elevilor din clasa a opta şi a noua, pentru care au existat suspiciuni privind apariţia unor reacţii adverse.
Testele au arătat că produsele sunt conforme.

Statul Islamic a ucis 15 dintre ostaticii creştini.
Aceștia au fost luați ostatici în nord-estul Siriei la începutul săptămânii trecute.
Anunțul a fost dat de Arhimandritul Emanuel Youkhana, care a mai spus că numărul celor despre care se ştie ca au fost luaţi ostatici a crescut până la aproximativ 350.

Un nou medicament contra alcoolismului se află în curs de testare pe oameni.
Acesta a fost elaborat la Universitatea Politehnică din orașul rus Tomsk și are puține efecte secundare.
Rezultatele înregistrate la testele pe animale au fost pozitive. Dorința de a bea a scăzut la 70 % dintre șoarecii supuși tratamentului, care anterior fuseseră aduși în stare de dependență de alcool.
Specialiștii au descoperit că principiul activ al unui medicament folosit împotriva convulsiilor epilepticilor ar putea veni și în ajutorul persoanelor dependente de diferite droguri, printre care și alcoolul, care afectează sistemul nervos central.

România poate interzice organismele modificate genetic.
Consiliul European a adoptat ieri un act normativ care acordă țărilor membre dreptul de a interzice sau de a aproba culturile de organisme modificate genetice pe teritoriul lor.
Consiliul European a precizat că noile norme permit țărilor să solicite ca teritoriul lor să fie exclus atunci când este autorizat un organism modificat genetic la nivel european.
La rândul lor, statele membre în care sunt cultivate OMG trebuie să aibă grijă pentru a evita contaminarea transfrontalieră în statele membre în care aceste OMG sunt interzise.
Noile norme vor intra în vigoare în termen de 20 de zile de la publicarea lor în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Știri 2 martie 2015

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, PreaFericitul Daniel a declarat că ”Ora de Religie nu poate fi înlocuită cu nimic, fiind ştiinţa cea mai profunda, a legăturii cu Dumnezeu”.
El a adăugat ieri că înscrierea la această disciplină este un act de mărturisire publică a credinţei, iar dacă Biserica a botezat copiii înseamnă că are şi datoria de a-i creşte în credinţă.
Patriarhul Daniel a spus că fără cunoştinţe de religie nu poate fi înţeleasă istoria şi cultura Europei şi de aceea în aproape toate ţările europene, religia se predă în cadrul sistemului de învăţământ public.
Potrivit Patriarhului, la ora de religie copiii învaţă ” că universul, cerul şi pământul nu sunt produsul întâmplării, ci sunt darul înţelepciunii şi iubirii lui Dumnezeu pentru om”, “că omul nu este un simplu animal evoluat, ci este o fiinţă inteligentă, liberă şi iubitoare, creată după chipul lui Dumnezeu “.

Constănțenii sunt invitați la o nouă conferință.
Tema o constituie ’’Cuvântul care mărturisește. Memoria martirajului românesc’’ și va cuprinde o proiecție a filmului ’’Poezia după gratii’’ și lansarea a două volume.
Evenimentul se va desfășura sâmbătă, de la ora 18.30, în sala mică a Casei de Cultură din Constanța.
Invitați vor fi poetul Demostene Andronescu, fost deținut politic, poetul Răzvan Codrescu și președintele Asociației Rost, Claudiu Târziu.
Conferința este organizată de Fundația Sfinții Închisorilor, Asociația Rost și Școala Brâncovenească.

Astăzi începe simularea examenului de Bacalaureat pentru elevii claselor a XI-a şi a XII-a.
Aceasta a debutat cu proba scrisă la Limba și literatura română, iar mâine va avea loc simularea probei scrise la Limba și literatura maternă.
Miercuri, elevii vor susține proba obligatorie a profilului, iar vineri, elevii de clasa a XII-a vor participa la simularea probei la alegere a profilului și specializării.
Rezultatele finale vor fi afișate pe 12 martie.

Emisiile de gaze cu efect de seră din Uniunea Europeană au scăzut cu 18% în perioada 1990 – 2011.
Până în 2030, Uniunea Europeană intenţionează să reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu cel puţin 40 %.
Totodată UE dorește să impulsioneze generarea de energie din surse regenerabile cu cel puţin 27%, precum şi să îmbunătăţească eficienţa energetică cu cel puţin 27%.

De ieri, comercianții care nu emit bonuri fiscale pot fi sancționați cu amenzi cuprinse între 10.000 și 15.000 lei.
Totodată, potrivit unei ordonanțe de urgență, acestora li se va suspenda activitatea timp de 30 până la 90 zile.
De asemenea, clienții care nu primesc bon fiscal au dreptul de a pleca din unitate cu un produs/serviciu, fără să-l achite.
Vicepreședintele Patronatului IMM Constanța, Iuliana Constantin, consideră că măsura Finanțelor nu va duce la fiscalizarea economiei, ci la practici abuzive din partea cumpărătorilor.

Tutunul provoacă decesul a peste jumătate dintre persoanele care fumează cu regularitate.
Cele mai recente date difuzate de OMS arată că, în fiecare an, mor din cauza fumatului șase milioane de persoane.
Cifra s-ar putea reduce considerabil dacă se va îndeplini obiectivul ce vizează diminuarea cu 30% până în 2025 a consumului de tutun la nivel mondial.
Progresele înregistrate variază foarte mult, printre țările cu cele mai bune rezultate figurând Finlanda, Irlanda, Noua Zeelandă și o serie de state insulare din Pacific, care se definesc drept ‘lipsite de tutun’, adică fumătorii reprezintă sub 15% din populație.

Ministerul Comunicațiilor vrea ca preoţii să includă în predici și tema incluziunii digitale.
Oficiali ai Ministerului au spus că au început o campanie de alfabetizare digitală în țară și s-au întâlnit inclusiv cu Patriarhia Română pentru ca mesajele de incluziune digitală să ajungă la oameni și prin preoţi.
Potrivit consilierului preşedintelui ANCOM, Iosif Popa, în România nu există cerere de internet, peste jumătate din populaţie nu a folosit niciodată internetul, iar industria trebuie să găsească modalități de stimulare a cererii.

Peste 1 miliard de tineri din întreaga lume riscă să aibă probleme auditive din cauza dispozitivelor electronice sau a căștilor.
Potrivit unui raport al Organizației Mondiale a Sănătății, în prezent peste 43 de milioane de tineri cu vârste cuprinse între 12 și 35 ani au deja un handicap auditiv.
În țările cu venituri mari și medii, circa 50% dintre tinerii cu vârste între 12 și 35 de ani ascultă muzică la dispozitive electronice la niveluri nesigure.
Aproximativ 40% dintre ei sunt expuși potențial la nivele excesive de zgomot în discoteci, baruri sau evenimente sportive.

Salariile profesorilor s-au majorat de astăzi cu 10 la sută.
Anunţul a fost făcut ieri de premierul Victor Ponta.
Creşterea salariilor dascălilor a fost prevăzută în acordul semnat de guvern cu sindicatele din educaţie, anul trecut, pe 27 octombrie.