Invitat: Comisar Marius Cristian Oprişan, Şeful Centrului Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Constanţa.
Realizator: Pr. Eugen Tănăsescu.
YOUTUBE
ȘOCAL
YOUTUBE
ȘOCAL
Credincioşii din Kiev protestează împotriva atacurilor.
Reprezentanții comunității ortodoxe au organizat o “rugăciune în picioare”, ca acțiune de protest, în apropierea clădirii Ministerului pentru Afaceri Interne al Ucrainei, în Kiev.
Ei le-au cerut ofițerilor agenți în aplicarea legii, să apere lăcaşurile ortodoxe și s-au rugat lui Dumnezeu pentru ca El să ii îndrepte pe cei care incendiază bisericile.
Alimentele de la Uniunea Europeană rămase în stoc vor fi redistribuite.
Potrivit documentului adoptat marţi de Guvern, vor putea beneficia de suplimentare doar persoanele care au primit anterior ajutoare alimentare, fie pe lista de cupoane, fie pe lista suplimentară.
Vor fi acordate maxim două cutii de ajutoare alimentare de fiecare persoană, cu acelaşi număr de pachete pentru toţi beneficiarii din cadrul unei localităţi.
Lista în baza căreia vor fi distribuite cantităţile suplimentare va fi avizată de primarul localităţii.
Palatul Parlamentului este “cea mai mare, grea şi costisitoare clădire administrativă din lume”.
Potrivit unui top realizat de BBC, acesta se numără printre cele şapte minuni arhitecturale necunoscute.
Construită în 1984, clădirea în stil neoclasic are 12 etaje, și însumează 3.100 de camere și are 330.000 de metri pătraţi. Proiectul a costat 3,3 miliarde de euro.
Pentru a fi construit Palatul Parlamentului, o cincime din centrul Bucureştiului a fost distrus și a inclus multe dintre cartierele sale istorice, peste 30 de biserici şi aproximativ 30.000 de locuinţe.
Părinţii nu mai au acces în unităţile de învăţământ.
Potrivit noului regulament şcolar intrat în vigoare, părinţii au obligaţia să-şi trimită copiii la cursuri şi să le asigure cele necesare pentru frecventarea învăţământului obligatoriu.
Dacă o parte a părinţilor consideră măsura benefică, întrucât creşte nivelul de siguranţă al copiilor şi corpului profesoral, o altă parte reclamă faptul că nu au fost consultaţi la întocmirea documentului.
Totuşi, noul regulament arată că părintele poate intra în şcoală în anumite condiții.
Şoferii care vor încălca codul rutier în timp ce se află în alt stat membru UE nu vor mai putea scăpa de amendă.
Parlamentul European a adoptat, ieri, o Directivă cu privire la facilitarea schimbului transfrontalier de date cu privire la încălcarea normelor de circulaţie.
Regulile se vor aplica şi în Marea Britanie, Irlanda şi Danemarca, în următorii doi ani.
Acordul are nevoie de aprobarea formală a Consiliului de Miniştri.
Regulile prezente rămân în vigoare până la 6 mai 2015, pentru a permite modificarea bazei legale înainte ca noua directivă să intre în vigoare.
Populaţia României a scăzut cu circa 9.600 de persoane în decembrie anul trecut.
Potrivit Institutului Naţional de Statistică, în perioada menționată, s-au născut peste 14.000 de copii şi au decedat aproximativ 24.000 de persoane.
În decembrie 2014, comparativ cu perioada similară a anului 2013, numărul născuţilor vii a fost cu 1.200 mai mic, iar numărul persoanelor care au decedat a fost cu 754 mai mare.
Mai mult de jumătate dintre români oferă bani sau atenţii medicilor dar şi asistentelor sau agenţilor de pază sau laboranţilor.
Așa relevă un studiu coordonat de Ministerul Sănătăţii şi Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei.
Potrivit cercetării, mai mult de un sfert dintre persoanele care au apelat la servicii medicale în sistemul public de sănătate în anul anterior recunosc că au oferit atenţii sau bani personalului medical.
Pe durata ultimei spitalizări, 37% dintre respondenţi au oferit bani sau atenţii medicilor, 34% asistentelor şi 25% infirmierelor, în timp ce 14% dintre respondenţi declară că au oferit bani sau atenţii şi cadrelor auxiliare.
O nouă generație de teste va determina predispoziţia genetică pentru autism încă de la naștere.
Acest lucru permite intervenţia timpurie, o abordare mai eficientă în modificarea modului în care se dezvoltă autismul. Testul dă posibilitatea medicilor să stabilească terapia în funcţie de profilul genetic al copilului și reduce anxietatea părinților. Autismul este una dintre cele mai frecvente și dificil de diagnosticat tulburări ale copilăriei, cu o rată de prevalență în creștere, care afectează toate grupurile rasiale, etnice și socio-economice.
În cazul fraţilor, posibilitatea de apariţie a autismului la copiii mai mici este de 25%.
Jocurile de noroc de tip slot-machine ar putea fi legale doar în cazinouri şi agenţii loto.
Circa 100 de parlamentari au obținut aviz favorabil de la Comisia juridică a Camerei Deputaților pentru propunerea lor legislativă.
În susținerea inițiativei, deputatul Cornel Iacoban a arătat că dependenţa de jocuri de noroc se numeşte ludomanie în termeni medicali şi este frecventă în România, iar acest proiect încearcă restrângerea acestor activități doar în spaţii convenţionale.
Sistemele piramidale de vânzare ar putea fi interzise în România.
Camera Deputaţilor a adoptat ieri un proiect de lege care interzice practicile comerciale agresive şi înşelătoare. Comercianţii care vor aplica astfel de practici vor primi o amendă între 5.000 şi 100.000 de lei.
Mai mult, proiectul de lege iniţiat de Guvern interzice comercializarea alimentelor care au data limită de consum depăşită.
YOUTUBE
Local
YOUTUBE
Local
Constănţenii care se încadrează în condiţiile pentru acordarea ajutoarelor pentru încălzire pentru sezonul rece pot să-şi ridice de astăzi subvenţia.
Reprezentanţii Primăriei anunţă persoanele care au depus dosare în cursul lunii decembrie 2014, în vederea acordării de ajutoare pentru încălzirea locuinţei cu lemne, că au demarat plăţile.
Subvențiile se ridică de la sediul Serviciului Asistenţă şi Protecţie Socială din strada Amzacea nr.13.
Certificatul energetic s-a ieftinit.
Astfel, dacă un certificat energetic pentru o garsonieră costa, în 2012, 300 de lei, la ora actuală, auditorii energetici percep un onorariu de 150 de lei.
Şi pentru apartamentele cu două camere, tarifele au scăzut considerabil, de la 400 de lei la 180 de lei.
Cele mai mari scăderi s-au înregistrat la case şi clădiri.
Certificatul energetic pentru locuinţe este obligatoriu de la jumătatea anului 2013.
Oricine vrea să vândă un apartament sau o casă trebuie să evalueze proprietatea din punct de vedere termic şi să prezinte actul cumpărătorului.
Tot mai mulţi copii din România devin victime ale agresiunilor pe internet.
Agresorii se folosesc de reţelele de socializare, care au devenit foarte periculoase pentru copii și tineri.
Potrivit unui studiu al organizației Salvați Copii, aproximativ 45% dintre copii afirmă că au fost afectați emoțional sau jigniți în ultimul an în spațiul virtual.
Totodată, 22% dintre copii spun că au văzut sau primit mesaje cu caracter sexual iar 42% dintre aceștia că li s-a trimis personal un mesaj sau o imagine cu conținut explicit.
Pe malul lacului Siutghiol va fi demarat în primăvară, un proiect care cuprinde amenajarea unor debarcadere pentru ambarcaţiuni uşoare.
Investiția va fi completată cu amenajarea unui parc în apropierea lacului.
Potrivit primarului orașului Ovidiu George Scupra, pe malul lacului Siutghiol vor fi amenajate două pontoane plutitoare pentru ancorare și un punct de servire a mesei.
Valoarea totală a proiectului este de aproape două milioane de lei, bani care sunt asigurați din fonduri europene.
Expectorantele cu ambroxol si bromhexina pot da alergii grave.
Specialiştii Agenţiei Europene a Medicamentelor spun ca aceste substanţe pot provoca reacţii alergice grave si le recomanda producătorilor să treacă in prospect acest lucru.
In farmaciile din România, sunt autorizate zeci de medicamente care conţin una dintre cele doua substanţe active care pot provoca leziuni grave cutanate la nivelul mâinilor, picioarelor si cavitaţii bucale.
Unele dintre ele se pot lua fără reţeta, cum este cazul unor comprimate pentru ameliorarea durerilor de gât.
Ministerul Sănătății va supraveghea piața produselor cosmetice.
Potrivit unei directive europene, transpuse în legislaţia românească, inspectorii sanitari de stat vor avea acces la dosarul cu informaţii referitoare la produsele destinate vânzării. Totodată vor putea să retragă de la comercializare cosmeticele care încalcă normele de sănătate.
Medicii dermatologi spun că este extrem de important ca produsele să aibă un prospect pe care clienții să îl citească.
Ministerul Sănătății va fi obligat să informeze populația, dar și Comisia Europeană, cu privire la eventuale cazuri semnalate în legătură cu produsele cosmetice care au efecte adverse.
Amenzile rutiere nu vor fi majorate odată cu noile modificări aduse Codului rutier.
În schimb, valoarea amenzilor a crescut în 1 ianuarie 2015, când salariul minim pe economie a fost majorat la 975 de lei iar un punct-amendă reprezintă 10% din valoarea salariului minim pe economie, adică 97,5 lei.
Asta înseamnă că amenda cea mai mică va fi de 195 de lei, iar cea mai mare ajunge la 9.750 de lei.
Valoarea maximă se poate aplica doar în cazul persoanelor juridice, adică firme de transport iar amenda maximă pentru persoane fizice este de 1.950 de lei.
Cardul de sănătate are imprimate doar date personale de identificare, nu informaţii medicale.
Preşedintele CNAS, Vasile Ciurchea a precizat că pe card şi în cip-ul cardului sunt imprimate numele şi prenumele asiguratului, codul unic de identificare în sistemul de asigurări sociale de sănătate, numărul de identificare al cardului, data naşterii şi termenul de valabilitate al cardului.
El a mai precizat că doar la cererea asiguratului, medicul de familie poate inscripţiona pe cardul de sănătate date medicale.
Vasile Ciurchea a explicat că activarea cardului de sănătate poate fi făcută la orice furnizor de servicii medicale, mai puţin de farmacist.
Televizoarele inteligente ascultă discuţiile personale.
Compania Samsung îşi avertizează clienţii cu privire la discuţiile personale în faţa televizoarelor inteligente care sunt controlate folosind opţiunea de activare vocală, întrucât aparatele „ascultă” ce se discută şi trimit o parte din informaţii unei terţe părţi pentru afişarea de conţinut pe ecran.
Avertismentul Samsung a ieşit la iveală prin intermediul unui articol publicat de site-ul Daily Beast, care conţinea un extras din textul cu privire la politica de confidenţialitate aferentă televizoarelor inteligente care se conectează la Internet, produse de compania sud-coreeană.
Pe de altă parte, Samsung a dat publicităţii un mesaj pentru a clarifica cum funcţionează opţiunea de activare vocală și a precizat că aceasta poate fi dezactivată.
Poliția Română avertizează asupra riscurilor accesării internetului.
Atenționarea vine cu ocazia Zilei Europene a Siguranței pe Internet, care s-a sărbătorit ieri, 10 februarie.
Problemele semnalate cel mai des vizează hărțuirea și abuzul pe internet sub toate formele sale — agresiunea verbală, calomnierea, furtul de date personale, infectarea calculatorului cu viruși sau dependența de calculator.
În ceea ce privește părinții, aceștia sunt sfătuiți să supravegheze activitatea copilului pe internet, să așeze computerul conectat la internet într-o zonă deschisă, de unde copilul poate fi ușor supravegheat.
România participă din 2008 la programul European de siguranță online pentru copii.
Patriarhul Kirill al Moscovei și al Întregii Rusii a reînnoit apelul său de încetare a vărsării de sânge în Ucraina și a persecutării membrilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene a Patriarhiei Moscovei.
Mai mult de 60 de biserici ortodoxe au fost distruse în timpul bombardamentelor îndreptate asupra eparhiilor de Donețk și Horlivka, iar cel puțin 15 dintre ele au fost complet distruse.
Au existat cazuri în care rachetele au lovit bisericile în timpul slujbei, care au ucis și rănit enoriași.
Noi reguli europene vor apărea din toamnă pentru producătorii de electrocasnice.
Astfel, nu vor mai fi produse centralele de apartament convenționale, ci doar cele cu condensare, care sunt mai scumpe, însă mai eficiente, potrivit specialiștilor.
Motivul este faptul că centralele clasice consumă mai mult gaz, iar Uniunea Europeană vrea să reducă risipa și să crească eficiența energetică.
Măsura va fi luată după intrarea în vigoare, la 26 septembrie, a unei directive europene.
Prețurile centralelor cu condensare se situează între 3.500 și 8.000 de lei, în funcție de dimensiunea locuinței.
Străzile și trotuarele din Constanța vor intra în reabilitare, de luna viitoare, în funcție de condițiile meteo.
Primăria Constanța va aloca 18 milioane de lei prin proiectul de buget pentru acest an pentru plombarea asfaltului deteriorat pe străzile orașului, repararea trotuarelor în mai multe cartiere și refacerea marcajelor în tot orașul.
Potrivit primarului Radu Mazăre, în toamnă proiectul de asfaltare va avea ca țintă cartierele Compozitorilor și Palazu Mare, dar va cuprinde și alte zone din oraș în care sunt probleme grave.
Înscrierile pentru programul „Prima Mașină“ se desfășoară până pe 2 martie.
Potrivit unui proiect de hotărâre, Guvernul va aloca în acest an un plafon de garanţii de 350 milioane lei.
Persoanele care vor achiziţiona un autovehicul prin programul „Prima Maşină“ vor beneficia de o perioadă de creditare de maxim cinci ani, la un cost al maşinii de cel mult 50.000 lei plus TVA, şi de o dobândă subvenţionată 50%.
De program pot beneficia toate persoanele fizice cu vârsta de minim 18 ani care obțin venituri și care îndeplinesc și celelalte criterii de eligibilitate.
Calendarul înscrierii în învăţământul primar a fost decalat cu o săptămână.
Potrivit unui ordin al ministrului Educaţiei, prima etapă a înscrierilor la clasa pregătitoare va începe la 16 februarie, și nu de ieri, așa cum trebuia să se întâmple inițial, iar înscrierea direct în clasa I – la 23 februarie.
Astfel, la 16 februarie vor fi afişate la fiecare unitate de învăţământ, circumscripţiile şcolare şi planul de şcolarizare propus, respectiv numărul de clase pregătitoare alocate.
Două centre de comandă și control ale NATO vor fi înființate în România.
Primul comandament va fi operațional în iunie, iar cel de-al doilea, în aproximativ doi ani.
Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Dușa a declarat că au început deja evaluările financiare şi cele tehnice cu privire la realizarea proiectului.
El a mai spus că România a obţinut la Bruxelles un rezultat deosebit, din punct de vedere militar şi al securităţii naţionale, după aderarea la NATO.
9 din 10 consumatori consideră că alimentele influențează sănătatea.
Așa arată un studiu, potrivit căruia aceștia consideră că alimentația influențează dezvoltarea copilului și sănătatea copilului și a familiei.
În medie, românii sunt cel mai preocupați să cunoască ingredientele alimentelor și băuturilor pe care le consumă; să cumpere produsele din locuri sigure, controlate de autorități și să consume alimente cu un conținut scăzut de aditivi.
Îmbolnăvirea cauzată de alimentație este cea mai mare îngrijorare a românilor cu privire la siguranța alimentară.
De asemenea, șapte din zece consumatori consideră în mare măsură că este important să cunoască în ce condiții au fost procesate, ambalate și depozitate alimentele.
Acordul cu FMI a fost suspendat.
Cele două părţi nu au căzut de acord în ceea ce priveşte calendarul liberalizării preţului gazelor pentru populaţie, dar nici în privinţa restructurării unor companii din sectorul energetic. Premierul Victor Ponta a declarat că guvernul încearcă să obţină un calendar al liberalizării graduale, până în 2021, în vreme ce reprezentanţii FMI cer majorarea preţurilor gazelor pentru populaţie cu 16% de la 1 aprilie 2015.
Totodată, FMI solicită restructurarea complexurilor energetice din Oltenia şi Hunedoara, cea ce ar duce la concedieri colective şi ar afecta sectorul energetic naţional.
Delegaţia FMI urmează să revină în România la 1 aprilie.
Toţi ortodocșii polonezi au serbat Crăciunul și Botezul Domnului după calendarul vechi, pentru prima dată dupa 90 de ani.
Vechiul calendar iulian a fost declarat calendar oficial al Bisericii Ortodoxe Poloneze, anul trecut, dar luna ianuarie 2015 a fost un punct de cotitură în viețile credincioșilor ortodocși din această țară.
Pentru prima dată după 90 de ani, majoritatea parohiilor din partea centrală și de vest a țării a sărbătorit Crăciunul și Boboteaza alături de Patriarhia Ierusalimului, de Bisericile din Georgia, Serbia și Rusia, precum și de Muntele Athos.
Anul acesta s-a celebrat, pentru prima dată, Ziua Internaţională de Rugăciune şi Reflecţie împotriva Traficului de Persoane.
Aceasta a fost sărbătorită ieri și a îndemnat oamenii să aprindă o lumină.
Potrivit Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane în România, în prima jumătate a anului 2014 au fost identificate 448 de victime, dintre care 288 victime adulte şi 160 victime minore.
Mortalitatea infantilă înregistrează o creștere alarmantă.
Principala cauză a mortalităţii infantile a devenit prematuritatea, care înregistrează o creştere semnificativă în aproape toate ţările lumii.
Deşi rata mortalităţii infantile din România a scăzut semnificativ în perioada 1990-2013, România se menţine pe primul loc în Europa, cu o rată a mortalităţii infantile de 8,5 la 1.000 de copii născuţi vii în 2013, dublu faţă de media ţărilor Uniunii Europene.
La nivel naţional, un copil mai mic de un an moare la fiecare 5 ore, iar cauza principală a mortalităţii infantile o reprezintă naşterile premature.
Elevii se întorc de astăzi la şcoală, după vacanţa intersemestrială, care a durat o săptămână.
Al doilea semestru se va încheia la jumătatea lunii iunie şi aduce un nou regulament şcolar.
Acesta prevede, printre altele, amenzi pentru părinţii care nu îşi trimit copiii la şcoală, posibilitatea de a-şi exprima opţiunea pentru disciplinele aflate în oferta educaţională sau contestarea notelor în cazul lucrărilor scrise.
Vacanţa de Paşte este în perioada 11-19 aprilie şi este precedată de ‘Şcoala altfel’, o săptămână dedicată activităţilor extraşcolare.
Cumpărătorii vor putea reclama magazinele care nu emit bonuri fiscale.
Ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov, a declarat că magazinele vor avea obligaţia, de la 1 martie, să deţină la vedere un afiş informativ cu un număr de telefon, la care cumpărătorii pot reclama neemiterea unui bon fiscal, pentru produsul achiziţionat. Astfel, ANAF va verifica activitatea firmelor care au emis bonurile câştigătoare la loteria fiscală.
Loteria bonurilor fiscale va consta în extrageri lunare sau ocazionale a bonurilor primite de cumpărători şi cu posibilitatea ca, din martie, un client să aibă dreptul să nu achite produsul selectat sau consumat dacă nu a primit bon fiscal de la comerciant.
Ucraina interzice difuzarea filmelor ruseşti produse după 1 ianuarie 2014.
Parlamentul ucrainean a adoptat o lege care a extins și criteriile cu privire la interzicerea filmelor produse înainte de 1 ianuarie 2014.
De asemenea, modificările aduse legii impun ca toate filmele care “promovează activitatea agenţiilor de ordine publică și a armatei” sunt interzise, indiferent de anul în care au fost realizate.
Decizia Radei de la Kiev vine la o săptămână după ce a aprobat o declaraţie în care cataloga Rusia drept “stat agresor”.
Interzicerea filmelor va fi intra în vigoare, potrivit noii legi, în luna aprilie a acestui an.
În România, anul trecut, peste o jumătate de miliard dintre temele căutate, pe Google au vizat sănătatea.
Medicii avertizează însă că oamenii care îşi iau informaţiile de pe site-uri obscure îşi riscă viaţa.
Anul trecut, Ebola – numele virusului care a îngrozit întreaga lume, a fost cel mai căutat termen medical, în România.
Specialiştii au observat totuşi o legătură între volumul căutărilor legate de boli şi cel legat de serviciile de sănătate.
Aceștia spun că astfel se poate estima aproape în timp real incidenţa unor epidemii, precum cea de gripă.
România se află printre puţinele ţări care au înregistrat o scădere a datoriei raportate la PIB cu 7% incepând din anul 2007.
În schimb, datoria guvernamentală a României a crescut cu 26 puncte procentuale din 2007 încoace, iar debitul consumatorilor a urcat cu un punct.
În același timp, datoria sectorului financiar a coborât cu 4%. Israel a consemnat cel mai mare declin al datoriei naţionale, de 22 puncte procentuale și este urmat de Arabia Saudită şi Argentina.