Știri 6 februarie 2015

Biserica Ortodoxă va cinsti marți pe Sf. Sfințit Mucenic Haralambie.
Cu acest prilej, la biserica Sf. Haralambie din Constanța a fost adusă ieri de la Mănăstirea Baytali de lângă Odessa, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Odighitria sau Îndrumătoarea.
Icoana va rămâne în biserica Sf. Haralambie din cartierul Tomis Nord, până miercuri 11 februarie, si astfel, în fiecare seară va fi oficiată de la ora 17 Taina Sfântului Maslu.
Marți, de la ora 7.30 va avea loc o procesiune cu icoana până la intersecția bd. Tomis cu bd. Aurel Vlaicu.
Apoi, de la ora 9, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia sf. liturghie, împreună cu Preasfințitul Tihon, Episcop de Tiberias și superior al catedralei Alexander Nevski din Sofia.

Noul Episcop al Covasnei şi Harghitei este Preasfinţitul Andrei Făgărăşeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului.
Acesta a fost ales prin vot secret, ieri dimineață de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Preasfinţitul Părinte Andrei Făgărăşeanul a fost ales Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului pe 8 iulie 2008 şi a fost hirotonit arhiereu pe 15 august 2008, la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus.
Este licenţiat al Facultăţii de Teologie „Patriarhul Justinian“ din Bucureşti și a urmat cursuri postuniversitare la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii „Aristotel“ din Salonic, în Grecia.

România va înregistra o creștere economică accentuată în următorii doi ani.
Așa indică cele mai recente previziuni economice de iarnă elaborate de Comisia Europeană.
După scăderea accentuată din 2014, se așteaptă ca inflația să rămână moderată în perioada următoare, în timp ce consolidarea fiscală va continua și în 2015.
Totodată, se așteaptă ca, în decursul acestui an, activitatea economică din spațiul comunitar și din zona euro să crească ușor, iar din 2016 va înregistra o accelerare notabilă.

România va împrumuta 175 de milioane de euro de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru a construi locuinţe, pe care le va închiria tinerilor cu venituri mici.
Guvernul a aprobat un memorandum prin care Agenţia Naţională pentru Locuinţe, Ministerul Dezvoltării şi Ministerul de Finanţe primesc dreptul de a negocia împrumutul, iar banii urmează să finanţeze construirea a aproape 10.000 de locuinţe.
Acestea vor fi închiriate persoanelor cu vârstă de până la 35 de ani care au salariul mai mic decât salariul mediu din România.

Norvegia a declarat ilegală cerșetoria.
Autoritățile din Oslo au propus o lege prin care nu doar cei care cerșesc vor fi trași la răspundere, ci și cei care le dau bani, mâncare sau adăpost.
Potrivit proiectului legislativ, pedepsele ar putea ajunge până la un an de închisoare.
Conform presei din Statele Unite, legea îi țintește în special pe imigranții din România deoarece potrivit unui studiu din 2012, în Norvegia, majoritatea cerșetorilor sunt țigani de naționalitate română.

Senatorii au respins proiectul care prevede castrarea pedofililor.
Deşi senatorii au votat în majoritate proiectul de lege, au fost întrunite numai 77 de voturi „pentru” din cele 85 necesare pentru adoptarea unui proiect organic.
Proiectul propune ca tratamentul de castrare chimică să se efectueze în secţii specializate în condiţii de securitate în regim spitalizat sau ambulatoriu pentru continuarea tratamentului în perioada pentru care făptuitorul a acceptat să îl urmeze.
Senatul este primă Cameră sesizată, iar forul decizional este Camera Deputaţilor.

Colesterolul trebuie monitorizat atent după vârsta de 30 de ani.
Medicii cardiologi susţin că persoanele care prezintă niveluri de colesterol moderat crescute în intervalul de vârstă 30-40 de ani prezintă un risc mai mare de a suferi de o boală cardiacă.
De aceea, acesta trebuie atent monitorizat şi ţinut sub control printr-o dietă adecvată şi prin mult sport.
De asemenea, la recomandarea medicului, se pot administra medicamente ce urmăresc scăderea nivelului de colesterol, cunoscute sub numele de statine.
Acestea sunt recomandate, în general, celor cu boli cardiace cunoscute, pacienţilor cu un nivel de colesterol de peste 190 și persoanelor cu diabet de tip 2 cu vârste cuprinse între 40 şi 75 de ani.

Ministerul Sănătăţii dorește aducerea în România a terapiei fără interferon pentru tratamentul hepatitei C.
Tratamentul fără interferon în cazurile de hepatita C, considerat revoluţionar, este aşteptat atât de medicii infecţionişti, cât şi de pacienţi.
Acesta este accesibil doar în câteva ţări din lume, din cauza costurilor foarte mari.
De asemenea, ministrul Nicolae Bănicioiu a precizat că din această lună, bolnavii de hepatită C vor beneficia de tripla terapie, un tratament eficient care în alte ţări se administrează deja de peste un deceniu.

Numărul cazurilor de cancer va crește cu aproximativ 70% în următoarele două decenii.
Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, cancerul reprezintă una dintre principalele cauze ale morbidității și mortalității la nivel mondial, cu aproximativ 14 milioane de cazuri noi și 8,2 milioane de decese cauzate de maladie în 2012.
Fumatul este cel mai important factor de risc și este cauza a aproximativ 20% dintre decesele cauzate de cancer și a circa 70% din decesele provocate de cancerul pulmonar.

ANM a emis o atenționare cod galben de ninsori viscolite valabilă de ora 16 până mâine la ora 14.
În cursul zilei de astăzi și în această noapte aria ninsorilor va cuprinde treptat zona Munţilor Banatului şi cea mai mare parte a Olteniei, Carpaţilor Meridionali şi de Curbură.
Apoi, până în dimineaţa zilei de mâine, ninsorile se vor extinde şi în Muntenia şi Dobrogea şi va continua să ningă, în general slab, până în orele după-amiezii.
Vântul va avea intensificări temporare, va viscoli şi spulbera ninsoarea, în regiunile sudice, dar şi la munte, cu viteze de peste 50…60 km/h, iar în sudul Banatului vor depăşi 80 km/h.

Legea Big Brother care prevede înregistrarea utilizatorilor de cartele preplătite, precum şi colectarea şi stocarea datelor acestora, este neconstituțională.
Judecătorii au apreciat că acest demers legislativ, prin care datele cu caracter personal urmează a fi reţinute, în mod continuu, timp de şase luni de la momentul generării acestor informaţii, ”ar aduce atingere principiului garantării şi ocrotirii vieţii intime familiale şi private de către autorităţile publice, precum şi principiului proporţionalităţii”.
Legea va merge la Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, actul normativ având un caracter ordinar.

Știri 5 februarie 2015

Biserica Ortodoxă va cinsti marți pe Sf. Sfințit Mucenic Haralambie.
Cu acest prilej, la biserica Sf. Haralambie din Constanța va fi adusă mâine, la ora 17 de la Mănăstirea Baytali de lângă Odessa, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Odighitria sau Îndrumătoarea și va fi oficiată Taina Sfântului Maslu.
Icoana datează din secolul 18 și a fost salvată din jaful turcilor și tăinuită de către mai mulți monahi.
A fost readusă la Mănăstirea Baytali din Ucraina în urmă cu 8 ani, dar înnegrită din cauza trecerii timpului.
Încercările de a fi repictată au eșuat, însă în urma rugăciunilor, icoana a început să fie din ce în ce mai clară și este cunoscută ca făcătoare de minuni.
Icoana va rămâne în biserica Sf. Haralambie din cartierul Tomis Nord până miercuri, 11 februarie.

Copiii care au împlinit deja 14 ani pot munci în domeniile cultural, artistic, sportiv, publicitar şi modeling.
Singura condiţie este ca organizatorul sau angajatorul să încheie o convenţie cu părintele minorului sau chiar direct cu copilul, dacă acesta a împlinit 14 ani, cu acordul prealabil al părintelui.
Prevederile fac parte dintr-o hotărâre aprobată de Guvern.
De asemenea, actul normativ prevede ca înainte ca un copil să înceapă astfel de activităţi, să se facă o informare prealabilă a serviciului public de asistenţă socială.

Numărul infecțiilor respiratorii a crescut îngrijorător la Constanța.
Peste 300 de solicitări au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, la Serviciul de Ambulanţă.
Cei mai afectaţi sunt copiii şi bătrânii, iar majoritatea este internată în cadrul Spitalului Judeţean Constanța.

Guvernul oferă garanții pentru reabilitarea termică a clădirilor.
Executivul a aprobat o hotărâre a normelor de aplicare a Ordonanţei de urgenţă.
Pentru anul 2015, plafonul total al garanţiilor este de 10 milioane lei.
Programul are scopul de a sprijini prin acordarea de garanţii guvernamentale asociaţiile de proprietari care doresc să contracteze credite pentru reabilitarea termică a clădirilor, dar care întâmpină dificultăţi în accesarea finanţării din cauza lipsei de garanţii.

Tot mai mulţi părinţi şi profesori sunt împotriva lecţiilor digitale şi a utilizării tabletelor în şcoli.
Reprezentanții părinților susţin că acestea afectează negativ dezvoltarea copiilor şi propun în schimb manuale alternative cu jocuri interactive şi ilustraţii făcute chiar de copii.
Aceștia au mai spus că mediul electronic “inhibă reflexivitatea”.
Specialiștii se tem că vom fi martorii apariţiei unei generaţii analfabete, ci şi a unei generaţii în care problemele de învăţare şi dizabilităţile mentale vor constitui principala chestiune cu care se vor confrunta părinţii.

România va primi aproximativ 106 milioane de euro printr-un program european pentru a sprijini angajarea tinerilor cu vârsta sub 25 de ani.
Din această sumă aproape 32 de milioane de euro vor fi disponibili prin prefinanţare din acest an.
Reprezentanţii Comisiei Europene au anunţat, miercuri, că vor propune deblocarea, din acest an, a aproximativ un miliard de euro prin proiectul Iniţiativa privind ocuparea forţei de muncă în rândul tinerilor.

Autoritățile din Suedia vor închide patru închisori și un centru pentru arestări preventive.
Măsura a fost luată, deoarece în această țară există un număr extrem de redus de condamnați care execută pedepse privative de libertate.
Oficialii de la Stockholm au afirmat că, în prezent sunt închise doar 4.500 de persoane.
Rata recidivismului pentru infractorii suedezi este de doar 40%, mult mai scăzută decât cea din Statele Unite sau din alte țări europene.

Guvernul a aprobat, ieri, amnistia fiscală pentru anumite categorii de persoane fizice din România.
Astfel, Fiscul va emite din oficiu decizii de anulare a plaţii contribuţiei de asigurări sociale de sănătate impuse anterior pentru persoanele fizice care nu aveau obligaţia acestei plaţi, iar persoanele care au achitat banii vor avea dreptul la restituirea sumelor plătite.
În urma hotărârii de ieri a Executivului, vom avea garanţia că minorii nu vor mai fi somaţi sa achite aşa-zisele datorii către Fisc.

Un elev român a conceput o aplicație care să-i ajute pe cei din generaţia lui să vorbească şi să scrie corect.
Aplicația pentru mobil se numește “Cum se scrie” iar cei interesați pot găsi şi definiţiile unor cuvinte şi expresii.
Mihai Zinculescu a realizat aplicația în doar trei săptămâni şi este completată periodic.

93% dintre români sunt asiguraţi în sistemul public de sănătate.
Potrivit unui studiu elaborat de o companie de cercetare, 2% au abonament la o clinică privată plătit integral sau parţial de angajator şi tot 2% deţin o asigurare privată de sănătate.
Totodată, aproape 4% nu deţin niciun fel de asigurare.
Dobrogenii, muntenii şi moldovenii stau cel mai prost la capitolul asigurări de sănătate, 13%, respectiv aproape 6% nu au niciun fel de asigurare.
Grupa de vârstă cea mai vulnerabilă este 18 – 34 ani, cu peste 16% de neasiguraţi.

Știri 4 februarie 2015

Biserica Ortodoxă va cinsti marți pe Sf. Sfințit Mucenic Haralambie.
Cu acest prilej, la biserica Sf. Haralambie din Constanța va fi adusă vineri, la ora 17 de la Mănăstirea Baytali de lângă Odessa, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Odighitria sau Îndrumătoarea și va fi oficiată Taina Sfântului Maslu.
Icoana datează din secolul 18 și a fost salvată din jaful turcilor și tăinuită de către mai mulți monahi.
A fost readusă la Mănăstirea Baytali din Ucraina în urmă cu 8 ani, dar înnegrită din cauza trecerii timpului.
Încercările de a fi repictată au eșuat, însă în urma rugăciunilor, icoana a început să fie din ce în ce mai clară și este cunoscută ca făcătoare de minuni.
Icoana va rămâne în biserica Sf. Haralambie din cartierul Tomis Nord până miercuri, 11 februarie.

Astăzi se împlinesc 90 de ani de la ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rangul de Patriarhie.
După Primul Război Mondial, România şi-a recuperat provinciile sale istorice, Basarabia, Bucovina şi Transilvania și a format România Mare.
Astfel, ortodocşii români din respectivele provincii s-au unit cu Biserica Ortodoxă Română și au reușit pentru prima dată în istorie unificarea Ortodoxiei româneşti.
La 4 februarie 1925, Sfântul Sinod „în unanimitate şi cu însufleţire“ a hotărât înfiinţarea Patriarhiei Române şi ridicarea Arhiepiscopului şi Mitropolitului Ungrovlahiei, în calitatea sa de primat al României, la rangul de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

Primăria Constanţa oferă un milion de euro pentru proiectele şcolare.
Potrivit primarului Radu Mazăre, municipalitatea aşteaptă ca și elevii să vină cu propuneri care să ajute punerea în practică a proiectului intitulat „Şi eu pot”.
Acesta este adresat elevilor cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani, dar şi studenţilor şi îşi propune să stimuleze competiţiile sportive și culturale.
Radu Mazăre spune că toate competiţiile dintre licee trebuie încurajate, iar aceste activităţi pot cuprinde diverse ramuri cum ar fi campionate de fotbal, concursuri de biciclete, patinaj, concursuri de fotografie, muzică, poezie sau activităţi de voluntariat.

CEDO obligă România să plătească 196.400 euro din cauza condiţiilor din închisori.
Potrivit Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, “supraaglomerarea reprezintă o provocare majoră a sistemului penitenciar românesc”, iar deficitul de locuri de cazare este în prezent de 11.170.
Oficiali ai ANP au explicat că, potrivit legislaţiei europene, fiecare deţinut are dreptul la un spaţiu de patru metri pătraţi, obligaţie pe care sistemul penitenciar românesc nu poate să o respecte.

Conducătorii auto surprinşi că vorbesc la telefon în timp ce şofează vor fi amendaţi cu 1600 de lei.
Potrivit noului cod rutier, cu aceeaşi sumă, 1600 de lei, vor fi sancţionaţi şi şoferii care nu poartă centura de siguranţă.
De asemenea, depăşirea limitei de viteză cu 51 până la 60 de kilometri pe oră se sancţionează cu amenzi din clasa a 4-a, cuprinse între 9 şi 20 de puncte amendă, adică între 720 şi 1.600 de lei.
În plus, se ridică şi permisul de conducere pentru 90 de zile.

Mai multe medicamente ar putea dispărea de pe piaţa românească în următoarele luni.
De asemenea, potrivit Asociaţiei Producătorilor de Medicamente, unele companii farmaceutice ar putea intra în insolvenţă.
Potrivit directorului executiv, Laurenţiu Mihai, situaţia este determinată de introducerea taxei clawback ce prevede ca producătorii de medicamente eliberate pe bază de reţetă să plătească trimestrial o contribuţie la bugetul de stat raportată la valoarea vânzărilor realizate.
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Vasile Ciurchea, a precizat, la rândul său, că taxa clawback a crescut în ultimul trimestru al anului trecut din cauza bolilor de sezon care au generat un consum mai mare de medicamente.

În Statele Unite a fost lansată insulina inhalabilă.
Cercetătorii au declarat ca aceasta va ameliora calitatea vieții pentru persoanele diabetice.
Potrivit specialiștilor, inhalarea are o acțiune mai rapidă în organism și prezintă mai multe avantaje decât injectarea.
Noul tip de medicament folosește un dispozitiv de inhalare sub formă de fluier și poate fi folosit în cazurile de diabet de tip 1 și 2.
Prețul unei doze va fi de 7,5 dolari.

Un acord pentru construirea unui cablu submarin între România și Turcia fost semnat.
Transelectrica și o firmă italiană vor forma o echipă de experți care să analizeze implicațiile tehnice și financiare în vederea construirii cablului submarin de transport electricitate între cele două țări.
Prezent la ceremonia de semnare a documentului a fost și premierul Victor Ponta.
Practic, prin această conexiune li se dă posibilitatea furnizorilor români să exporte către alte state, printre care și Turcia energie electrică.

Asiguratorii recunosc că poliţele RCA pentru tinerii din România sunt printre cele mai scumpe din Europa.
Unii plătesc de patru ori mai mult faţă de şoferii care au peste 30 de ani.
Companiile spun că ieftinirea lor va influenţa preţul poliţelor pentru ceilalţi şoferi.
Costul se va muta în primele achitate de cei mai în vârstă, pentru a acoperi daunele din accidentele produse de şoferii lipsiţi de experienţă.

Lunca Dunării are nevoie urgentă de măsuri de conservare.
Organizaţia World Wide Fund România precizează că programele derulate în lungul Dunării au demonstrat că refacerea zonelor umede poate aduce beneficii comunităţilor locale.
Trei zone de reconstrucţie ecologică a luncii Dunării, adică aproximativ 3.000 ha, au fost sau sunt deja în curs de renaturare.

Copiii abandonaţi care cresc în centre de plasament prezintă un risc sporit de a dezvolta autism.
Așa arată un studiu american realizat pe copii din România. Cercetătorii subliniază că starea lor poate fi îmbunătăţită prin plasament familial timpuriu.
În cercetare au fost strânse informaţii de la 117 copii cu vârsta de 10 ani, aflaţi în centre sau în plasament familial.
Ambele grupuri de copii cu simptome de autism suferă lipsuri, dar de diferite tipuri.

Încălzirea globală ar putea devasta o țară din Europa.
Potrivit unui studiu recent, topirea gheţarilor din Islanda ca urmare a încălzirii globale conduce la ridicarea insulei cu aproape 4 cm pe an, dar și la o activitate mai mare a vulcanilor, care ar putea pune în pericol populaţia țării.
În fiecare an au dispărut 11 miliarde de tone de gheață din regiune, iar, odată ce a scăpat de această greutate, insula a început să se înalțe.
Mai mult, fenomenul ar putea conduce și la creşterea activităţii vulcanice din regiune, iar, dacă erupţiile se vor înmulţi, atunci toţi locuitorii Islandei vor fi ameninţaţi.