Invitat: Prof. Daniel Vicențiu Geoglovan.
Realizator: Eduard Mindirigiu.
YOUTUBE
Local
YOUTUBE
Local
ANM a emis o informare meteorologică de precipitaţii însemnate cantitativ și intensificări ale vântului.
Aceasta este valabilă de astăzi de la ora 18 până duminică la ora 10.
În intervalul menţionat aria precipitaţiilor va cuprinde cea mai mare parte a ţării.
Acestea vor fi la început sub formă de ploaie, iar la munte, treptat vor predomina ninsorile.
În cursul nopţii de sâmbătă spre duminică precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare se vor semnala şi în cea mai mare parte a Moldovei, local în Transilvania şi pe spaţii restrânse în rest.
Temporar, intensificări ale vântului se vor semnala local în regiunile sudice şi pe arii restrânse în centru, cu viteze de 45-55 km/h şi izolat peste 55-65 km/h.
Ministerul Sănătăţii a oprit două loturi de vaccin împotriva diftero-tetanosului efectuat în licee.
Aceasta după ce au fost semnalate mai multe cazuri de reacţii adverse post – vaccinare.
Vaccinul era destinat imunizării elevilor de clasa a IX-a
Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Constanţa susţine că, momentan, în judeţ nu au apărut semnale în ceea ce privește posibile astfel de cazuri şi că, în continuare, elevii vaccinaţi sunt monitorizaţi permanent.
Modificarea numărului de persoane la habitat trebuie anunţată în maxim o lună de zile.
Astfel, se depune la orice agenţie fiscală SPIT „Declaraţia de impunere pentru stabilirea taxei de habitat” completată atât cu numărul de persoane ce locuiesc în imobil cât şi cu datele de identificare ale acestora.
Pentru impunerea unui nou-născut la plata taxei de habitat se anexează declarației, certificatul de naştere şi copie după cartea de identitate a proprietarului.
Pentru un organism sănătos este importantă alimentaţia echilibrată caloric.
Specialiștii spun că în România nu se mănâncă sănătos pentru că nu există o educaţie nutriţională serioasă și pentru că nu selectăm alimentele.
Potrivit profesorului Nicolae Hâncu, membru de onoare al Academiei Române, cel mai important lucru este acela de a avea o bună digestie, adică un confort abdominal, iar probioticele din iaurt ajută la digestie.
Totodată, grija foarte mare pentru a mânca sănătos, dar neştiinţific, este un pericol.
Un exemplu ar fi acela al celor care caută alimente fără gluten, deşi nu li s-a recomandat aşa ceva.
Datoriile Institutului Cantacuzino către ANAF vor fi şterse, iar activitatea acestuia va fi denumită serviciu de interes economic general.
Ieri a fost semnat la Ministerul Sănătăţii Memorandumul pentru reorganizarea instituţiei.
Ministerul Sănătății a anunțat că activitatea Institutului Cantacuzino va continua şi nimeni nu va fi dat afară.
Pe de altă parte, oficialii din Sănătate arată că odată cu noile reglementări, institutul de cercetare are mai multe şanse să atragă bani şi să nu se bazeze strict pe ceea ce primeşte din bugetul de stat.
Autoritățile vor găsi o alternativă la cardul de sănătate pentru cei care îl refuză.
Afirmația aparține preşedintelui CNAS, Vasile Ciurchea.
Este vorba despre o adeverinţă, însă prin aceasta, pacienții vor fi puşi pe drumuri de la casă la medic.
El a precizat că adeverinţa prin care se dovedeşte calitatea de asigurat este valabilă cât timp se plătesc asigurările de sănătate. Preşedintele CNAS a mai spus că aceeaşi adeverinţă este valabilă atât la medicul de familie, cât şi la alt furnizor de servicii medicale.
Elevii care abandonează școala sunt ajutați să își continue studiile.
Toţi elevii care au rezultate slabe la învăţătură, nu sunt sprijiniţi de părinţi sau au acumulat absenţe foarte multe şi au abandonat şcoala au de acum o noua şansă.
Programul cu fonduri europene CORAL vine în sprijinul acestora cu tot suportul psihologic şi tehnic.
În județul Constanța sunt patru centre de asistență socio-educativă.
Toate sunt dotate cu aparatură modernă și mobilier adecvat pentru programe de formare și întâlniri publice.
Programul Rabla va continua şi în acest an.
Potrivit ministrului mediului, Graţiela Gavrilescu, acest program este unul foarte popular, cu rezultate foarte bune anul trecut.
Forma sa exactă pentru acest an va fi cunoscută după aprobarea bugetului Administrației Fondului pentru Mediu.
Anul trecut, au fost casate peste 20.000 de maşini vechi și au fost decontate tot atâtea tichete pentru achiziţia de maşini noi de către persoanele fizice şi juridice.
Medicii cer Ministerului Sănătăţii să compenseze operaţiile peroanelor obeze.
Solicitarea apare într-o scrisoare deschisă, trimisă autorităților de Asociația Română pentru Studiul Obezităţii şi Federația Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice.
Costul intervențiilor chirurgicale ar putea fi suportat parțial de stat, se arată în acest document.
Potrivit studiilor citate în scrisoarea deschisă, în cazul obezității morbide tratamentele obișnuite și dietele nu dau rezultate. Reprezentanții celor două asociații atrag atenția că obezitatea și bolile asociate – hipertensiunea arterială și diabetul zaharat tip 2 – reprezintă una dintre cele mai grave provocări la adresa sănătății populației în lume, precum și în România.
România se clasează pe primul loc în Uniunea Europeană la numărul bolnavilor de TBC.
Anual, în ţara noastră se înregistrează 20.000 de noi bolnavi, dintre care 800 în formă agravantă.
Doar 20% dintre pacienţi ajung să se vindece complet.
Potrivit raportului realizat de World Health Organization pentru anul 2014, țara noastră ocupă tot primul loc în Europa la numărul bolnavilor de Hepatita A, trichineloză şi siflis.
Țigara electronică poate fi de 5-15 ori mai cancerigenă decât tutunul.
Un studiu arată că vaporii cu nicotină din țigările electronice pot forma formaldehidă, substanță care face acest tip de țigară mult mai cancerigenă decât tutunul.
Cercetătorii au recurs la un dispozitiv de ‘inhalat’ vaporii țigărilor electronice, cu voltaj mai mic și apoi mai mare, pentru a vedea cum se formează formaldehida.
Rezultatele studiului au arătat că pe termen lung, inhalarea a 14 miligrame pe zi din această substanță nocivă ar putea duce la creșterea de 5-15 ori a riscului de cancer.
CNADNR va extinde sistemul de supraveghere video pentru roviniete.
În prezent, pe şosele sunt 66 de astfel de camere, iar până la finalul anului vor mai fi instalate încă 8.
Anul trecut, Compania de Drumuri a încasat 252 de milioane de euro din rovinietă, cu 3 milioane de euro mai mult decât în 2013.
Amenzile pentru șoferii prinși fără rovinietă sunt de 250 de lei pentru un autoturism și ajung la 4.000 de lei pentru un TIR.
Legea cu privire la securitatea cibernetică este neconstituţională.
Decizia a fost luată ieri de Curtea Constituţională.
Unul dintre motivele adoptării acestei decizii este lipsa avizului CSAT pentru acest act normativ.
Judecătorii constituţionali au reţinut că Legea securităţii cibernetice încalcă dispoziţiile referitoare la principiul statului de drept, principiul separaţiei puterilor în stat, respectiv principiul legalităţii.
Oamenii nu ar trebui să renunţe la scrisul de mână, chiar dacă suntem în era digitală.
Concluzia îi aparţine unui expert grafolog şi caligraf, care sugerează că scrisul de mână influenţează creierul.
Astfel, scrisul de mână ne poate ajuta să ne concentrăm mai bine și este recomandat în special persoanelor care au un deficit de atenţie.
De asemenea, scrisul de mână ajută la o mai bună coordonare a celor două emisfere craniene și determină o activitate mai intensă a creierului.
Oamenii suntem dependenţi de tehnologie.
Persoanele care au în apropierea lor un telefon mobil sunt mai puţin eficiente atunci când vine vorba de îndeplinirea unei sarcini deoarece au probleme de concentrare.
Potrivit unor psihologi, preocuparea constantă a deţinătorilor de telefoane mobile faţă de dispozitive și verificarea acestora în permanenţă, denotă un „comportament de dependenţă”.
Statul Islamic dovedește un “dispreț monstruos față de viață”.
Biroul Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului a anunțat că gruparea islamistă Statul Islamic în Irak a executat în ultimele zile numeroși civili, între care femei.
Instituția a semnalat că trei avocați au fost uciși în primele două săptămâni ale acestui an și că alte femei au fost executate la Mosul și în alte regiuni după ce au fost judecate de un ‘tribunal islamic’.
Magazinele recurg la diverse trucuri pentru a ne face să cumpărăm mai mult.
Mirosul din magazine, culorile folosite pentru decorarea vitrinelor şi muzica pe care o ascultăm în interiorul lor ne pot influenţa deciziile la cumpărături.
Astfel, în ceea ce priveşte mirosurile, un studiu realizat de cercetătorii americani în 2012 arăta că oamenii cheltuiesc cu 20% mai mult în magazinele în care miroase a citrice.
De asemenea, studiile au demonstrat că muzica lentă determină cumpărătorii să piardă mai mult timp în magazine şi să se relaxeze, lucru care îi convinge să facă mai multe cumpărături.
Cât despre culori, roşul este una dintre cele mai folosite în vânzări.
Cercetările au arătat că atrage privirile şi induce ideea de urgenţă, astfel că este responsabil pentru cumpărăturile impulsive.
Un efect similar au şi culorile portocaliu, albastru şi negru.
Marea Neagră a fost decretată zonă de risc ridicat.
Anunțul a fost făcut de către poliţiştii Gărzii de Coastă din cauza traficului de imigranţi din Orientul Mijlociu şi Apropiat, care s-a intensificat în ultimul an.
Sute de oameni, disperaţi de războaiele din ţările natale, plătesc călăuze ca să ajungă în Uniunea Europeană.
Dacă în 2013, puţin peste 100 de persoane au încercat să intre ilegal în România din ţările islamice sau arabe, în 2014, numărul lor s-a triplat.
Ministerul Educaţiei a început săptămâna aceasta să elibereze diplomele de Bacalaureat.
Ministerul a tipărit la Imprimeria Naţională diplomele, după ce DNA a demarat o anchetă cu privire la monopolul unei companii private pe această activitate.
În luna iulie 2014, absolvenţii de liceu au primit o adeverinţă valabilă un an de zile.
ANAF a pus la dispoziția șoferilor un program online special pentru timbrul de mediu.
Pentru a afla cuantumul taxei, aceștia trebuie să completeze toate datele solicitate de soft, iar programul va genera automat suma de plată.
Taxa de mediu, adică taxa auto de înmatriculare, va fi mai mică anul acesta.
Aceasta deoarece în prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul precedent, cursul de schimb valutar publicat de Banca Centrală Europeană a fost mai mic decât cel din 2013.
Astfel, taxa auto va fi mai mică cu aproximativ 1% față de 2014.
YOUTUBE
Local
YOUTUBE
Local
Biserica ortodoxă Sfântul Gheorghe din Cairo va fi inaugurată pe 24 aprilie.
Patriarhul Alexandriei și al Întregii Africi, Teodor, s-a întâlnit cu Primul-Ministru al Egiptului, Ibrahim Mahlab.
Patriarhul l-a informat pe Primul-Ministru egiptean, cu privire la faza finală a renovarii istoricei biserici Sfântul Gheorghe.
El a subliniat că această biserică este un simbol al prieteniei între oamenii din Egipt, Grecia și Cipru, precum și un simbol al coexistenței și respectului între creștini și musulmani.
Uniunea Europeană trimite României ajutoare pentru creșterea absorbției fondurilor.
Oficialii europeni au hotărât să ajute România, dar și alte șapte state europene care se află pe ultimele locuri în privința atragerii fondurilor europene în exercițiul financiar care se încheie și pentru care mai pot fi implementate proiecte doar până la sfârșitul acestui an.
La sfârşitul lui 2014, România a avut o rată de absorbţie a fondurilor structurale şi de coeziune de 52%, iar comisarul pentru Politică Regională a afirmat că s-au făcut progrese faţă de perioada precedentă de programare 2007 – 2013.
Autoritatea de Supraveghere Financiară va efectua controale la asiguratori în urma modificării normei RCA.
Reprezentanții ASF vor verifica modul de calcul al tarifelor poliţelor pentru tineri şi vor aplica sancţiuni dacă vor identifica abuzuri.
Ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov, a solicitat conducerii ASF să reanalizeze şi să regândească sistemul de asigurări RCA pentru tinerii sub 25 de ani, pentru că cei mai mulți dintre ei nu-şi permit să plătească tarife de peste 2.000 lei.
Peste 2.500 de școli din România nu au autorizații sanitare de funcționare.
Anunțul a fost făcut de ministrul Educației, Mihai Sorin Cîmpeanu.
El a precizat că a fost încheiat un acord cu Ministerul Dezvoltării pentru remedierea problemelor de infrastructură care au dus la această situație.
La Constanța, 9% din unităților școlare nu au obținut avizele sanitare de funcționare.
Elevii de clasa I vor avea abecedare noi pe 9 februarie.
Anunțul a fost făcut de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.
El a precizat că a fost respinsă contestația care a fost depusă pentru abecedar, în luna decembrie.
Referitor la noile manuale pentru clasele a III-a și a IV-a, ministrul a anunțat că săptămâna viitoare se poate lansa licitația pentru manualele pentru clasa a III-a, în timp ce pentru clasa a IV-a, urgența nu este atât de mare.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat modificările Codului Muncii.
Proiectul de lege stabileşte că salariul primit de salariatul temporar pentru fiecare misiune nu poate fi inferior celui pe care îl primeşte salariatul utilizatorului, care prestează aceeaşi muncă sau una similară.
În plus, prevede că salariatul are dreptul la concediu de odihnă anual şi în situaţia în care incapacitatea temporară de muncă se menţine pe întreaga perioadă a unui an calendaristic.
Astfel, angajatorul este obligat să acorde concediul de odihnă anual într-o perioadă de 18 luni începând cu anul următor celui în care acesta s-a aflat în concediu medical.
Diversitatea hranei la nivel global este afectată de schimbările climatice.
Așa arată un document publicat de ONU, potrivit căruia protejarea culturilor de plante și a animalelor au o importanță crucială pentru viitor.
Conform specialiștilor, anumite plante comestibile sălbatice se pot dovedi mai rezistente la condițiile climatice ale unei planete care se încălzește, decât anumite culturi agricole răspândite. Asigurarea securității alimentare și protejarea speciilor afectate de schimbările globale reprezintă unele dintre cele mai importante provocări cu care se confruntă omenirea.
Un tratament revoluţionar pentru hepatita C va ajunge în curând în România.
Acesta a fost aprobat de autorităţile europene, după ce i-a vindecat pe aproape toţi pacienţii trataţi în cadrul studiilor clinice, inclusiv pe cei cu ciroză.
Producătorul trebuie să obţină un preţ pentru a-l aduce în țara noastră, iar procedura durează cel mult 90 de zile.
Statul român investeşte 103 milioane de euro pentru obiective sportive.
Ministrul Dezvoltării Regionale, Liviu Dragnea, şi cel al Tineretului şi Sportului, Gabriela Szabo, au semnat, ieri, un acord prin care 103 de milioane de euro vor fi alocați în realizarea a 52 de obiective sportive până în 2017.
Din cele 52 de obiective, 18 sunt destinate sportului de performanţă, iar 34 sportului de masă.
În Constanța va fi construit un bazin de nataţie și o sală polivalentă cu o capacitate de 5.000 de locuri.
Lucrările vor fi terminate anul viitor.