Invitat: Pr. lect. univ. Ionuţ Holubeanu, Univ. “Ovidius”, Constanţa.
Realizator: Eduard Mindirigiu.
YOUTUBE
Local
YOUTUBE
Local
Astăzi este Ziua Internațională a Voluntariatului.
În anul 1985, Naţiunile Unite au desemnat data de 5 decembrie ca Ziua internaţională a Voluntarului.
Această zi este dedicată eforturilor celor care au adus o contribuţie importantă societăţii prin oferirea timpului lor ca voluntari.
Ziua de 5 decembrie este sărbătorită şi în România din anul 2000.
În țara noastră, acţiunile de voluntariat vor fi premiate în cadrul unei gale ce va avea loc pe 12 decembrie.
Numărul infecţiilor respiratorii acute a crescut luna trecut.
Potrivit specialiștilor din Ministerul Sănătății, nu s-au semnalat, însă, cazuri confirmate de gripă şi nu a fost comunicat niciun deces.
Aproape 13.000 de persoane, care prezentau risc sporit de îmbolnăvire, au fost vaccinate antigripal până în prezent.
Toţi producătorii de alimente din România vor fi obligaţi să schimbe etichetele produselor.
Conform unei directive europene, din 13 decembrie, informaţiile de pe etichete trebuie să fie mai precise, vizibile şi uşor de înţeles de către cumpărător.
Noile etichete vor conţine un număr mai mare de informaţii astfel încât decizia de cumpărare să se poată face în deplină cunoştinţă de cauză.
Etichetele vor conţine şi alte menţiuni obligatorii.
Printre acestea se număra: denumirea, lista ingredientelor, substanţele care provoacă alergii, cantitatea, data limită de consum, condiţiile de păstrare dar şi ţara de origine sau locul de provenienţă.
Agenţii economici vor fi supravegheaţi prin satelit, dacă emit bonuri fiscale.
Cu excepţia României, toate statele europene au adoptat sistemul caselor de marcat cu jurnal electronic conectate prin satelit la instituţiile fiscale.
Acesta permite urmărirea în timp real, de la distanţă, a activităţii agenţilor economici şi prelucrarea rapidă a datelor.
Noul sistem şi-a demonstrat eficienţa în Bulgaria, care a obţinut venituri suplimentare de circa 2 miliarde de euro după primul an de aplicare.
Constănțenii care folosesc sistemul de operare IOS își pot plăti taxele direct de pe telefon de luna aceasta.
Până acum doar cei cu Android puteau face acest lucru.
Astfel, cei care vor să o folosească trebuie să descarce aplicația Etax Mobile SPIT Constanța de pe magazinul online Aplication Store.
Apoi să trimită o cerere pentru a obține un nume de utilizator și o parolă, pe site-ulwww.spit-ct.ro
Românii petrec aproximativ șase ore pe zi în fața televizorului.
Aceștia vad, in medie, 17.000 de spoturi publicitare pe zi.
Media pentru perioada 1 ianuarie – 30 august arată că românii din mediul urban au petrecut pe televizor, 6 ore și 16 minute zilnic.
De asemenea, durata de vizionare este cu 12% mai mare în weekend, față de celelalte zile ale săptămânii.
Potrivit unui studiu, țara noastră este una dintre cele mai dezvoltate piețe de televiziune din Europa.
Astfel, aproximativ jumătate dintre respondenţi au declarat că intră pe internet în timp ce se uită la TV.
În România se înregistrează cele mai mici cheltuieli pe cap de locuitor pentru sănătate.
Totodată, potrivit unui raport al Comisiei Europene, numărul investigaţiilor RMN şi CT, precum şi al mamografiilor, este cel mai mic din UE.
Numărul medicilor la mia de locuitori varia, în 2012, de la 6 doctori în Grecia, 5 în Austria, la 2,5 în România şi Slovenia şi 2,2 în Polonia.
Cele mai multe consultaţii anuale raportat la numărul de locuitori se înregistrează în Ungaria, Slovacia, Cehia şi Germania, iar România se afla pe locul 19 în UE.
Pensiile vor fi plătite în avans, până de sărbători.
Anunțul a fost făcut ieri de Ministrul Muncii, Rovana Plumb care a adăugat că acestea vor fi plătite în perioada 11-24 decembrie prin intermediul Poștei Române.
Ministrul a mai spus că persoanele care nu vor fi găsite acasă își vor putea ridica banii de la ghișeele subunităților poștale până în data de 30 decembrie.
Ministerul Finanţelor vrea să creeze o bază de date cu toate conturile românilor din bănci.
Potrivit unui proiect de ordonanţă de urgență, băncile vor fi obligate să declare fiscului în fiecare lună câți bani are în cont fiecare român, ce sume a încasat și cât a cheltuit.
Ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu spune ca măsura este necesară pentru combaterea evaziunii fiscale și pentru simplificarea procedurilor de executare silită.
În prezent, fiscul poate cere punctual băncilor informaţii despre un client anume, în general când asupra lui planează suspiciuni de evaziune fiscală.
YOUTUBE
Locale
Profesorii universitari vor putea fi şefi de secţie în spitalele publice.
Așa prevede o nouă lege cu privire la reforma din domeniul sanitar.
Potrivit acesteia, profesorii universitari pot ocupa funcţii de şef de secţie până la vârsta de 70 de ani, cu aprobarea managerului şi cu avizul consiliului de administraţie al spitalului.
România susţine coaliţia internaţională împotriva grupării teroriste Statul Islamic.
Ministrul de externe, Bogdan Aurescu a precizat ieri, la Bruxelles că sprijinul este unul umanitar şi logistic, nu şi militar. Acesta a mai apreciat că se pot obţine progrese reale în lupta împotriva jihadiştilor prin participarea tuturor grupurilor etnico-religioase la viaţa politică şi socială şi prin eliminarea oricăror forme de discriminare şi marginalizare.
Medicii care lucrează în sistemul public de sănătate pot fi cercetaţi penal pentru luare de mită.
Instanţa Supremă a decis ieri, că doctorii care au contract de muncă în spitalele de stat sunt funcţionari publici şi astfel pot fi judecaţi pentru infracţiuni de corupţie.
La începutul acestui an, Guvernul a modificat prin ordonanţă de urgenţă Legea Sănătăţii, astfel încât medicii au fost excluşi din categoria funcţionarilor publici şi nu puteau fi trimişi în judecată pentru luare de mită.
Consiliul Județean Constanța a aprobat noile tarife pentru deszăpezire.
Astfel, Regia Județeană de Drumuri și Poduri va fi plătită doar în cazul intervențiilor.
Decizia a fost luată în cadrul şedinţei Consiliului Judeţean Constanţa.
Administraţia judeţeană a anunţat că utilajele şi drumarii sunt pregătiți pentru orice intervenţie.
Totodată, consilierii judeţeni au împărţit aproape 3 milioane de lei pentru proiecte de dezvoltare locală din judeţ.
Limitarea încasărilor și plăților în numerar între operatorii economici a fost extinsă.
Senatul a adoptat proiectul de lege.
Potrivit raportului Comisiei pentru buget-finanțe, proiectul de lege are ca obiect de reglementare dezvoltarea instrumentelor de verificare a realității operațiunilor economice, urmărirea fluxurilor bănești, precum și întărirea disciplinei financiare, prin extinderea limitării încasărilor și plăților în numerar între operatorii economici.
Astfel, vor fi interzise încasările fragmentate de la o persoană pentru operațiunile de încasări în numerar, cu o valoare mai mare de 10.000 lei.
Speranţa de viaţă în Uniunea Europeană a crescut.
Aceasta este în medie este de 79 de ani, dar în România aceasta nu trece de 75 de ani, la fel ca in Bulgaria, Letonia şi Lituania, după cum anunţă Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică.
În clasament conduc spaniolii, italienii şi francezii cu cele mai ridicate rate ale speranţei de viaţă, de peste 82 de ani.
Pe de altă parte, femeile din Uniunea Europeană trăiesc mai mult, anume 82 de ani, comparativ cu cei 76 de ani ai bărbaţilor.
Bolile cardiovasculare rămân principala cauză de mortalitate în Europa, în timp ce mortalitatea cauzată de cancer a rămas la acelaşi nivel sau a crescut în ţările baltice şi în Bulgaria, România, Croaţia şi Macedonia.
Prețul la energia termică nu va crește de anul viitor.
Anunțul a fost făcut de Ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, care a subliniat că nu a existat niciodată acest risc. ANRE a publicat în Monitorul Oficial din 4 noiembrie, prețurile la energia termică valabile pentru 2015, conform metodologiei în vigoare, care ține cont de prețurile la combustibili din 2013 și 2014.
Camera Deputaţilor a aprobat proiectul de lege cu privire la profesia de bonă.
Astfel, poate exercita profesia de bona orice persoana care are dreptul de a munci în România și care deține o calificare recunoscută în acest sens.
În plus, trebuie să fie aptă din punct de vedere medical și psihologic, să nu aibă antecedente penale și să nu locuiască împreună cu persoane care au probleme cu legea.
În textul de lege sunt menționate și atribuțiile unei bone: îngrijirea și supravegherea copilului, hrănirea acestuia, dar și acordarea primului ajutor in caz de îmbolnăvire sau accidentare.
Noul Mers al Trenurilor va intra în vigoare din 14 decembrie.
Acesta prevede mai multe trenuri Regio, curse spre şi dinspre cele mai căutate staţiuni montane de schi, precum şi durate reduse, de aproximativ două ore, pe ruta Bucureşti Nord-Constanţa.
CFR Călători va asigura, şi anul viitor, serviciul public de navetă între marile oraşe şi localităţile din proximitatea acestora.
YOUTUBE
Local
Papa Francisc a lansat un apel pentru unitatea Bisericilor Catolică şi Ortodoxă.
Suveranul Pontif şi Patriarhul Ecumenic de Constantinopol, Bartolomeu I, au participat la o slujbă comună, oficiată de înaltul ierarh ortodox.
Papa a ţinut să sublinieze că nu există nici o pretenţie din partea catolicilor.
Bisericile Catolică şi Ortodoxă s-au separat în 1054, când Papa Leon al 9-lea şi Patriarhul Mihail I Cerularie al Constantinopolului şi-au aruncat reciproc anatema.
Poliţele RCA vor fi mai scumpe cu până la 30% de anul viitor.
Majorarea vine ca urmare a unor măsuri dispuse de Autoritatea de Supraveghere Financiară.
Creşterea tarifelor a stârnit nemulţumirea şoferilor, care au protestat, ieri, în faţa Parlamentului şi a ASF Bucureşti.
La manifestări au participat şi aproximativ o sută de constănţeni.
Finlanda a devenit ultima țară scandinavă care a legalizat căsătoria gay.
105 membri ai Parlamentului au votat in favoarea proiectului iar 92 împotrivă.
Astfel, Finlanda devine cea de-a 12-a țară din Europa care legalizează căsătoria între persoane de același sex.
Oponenții proiectului de lege au ridicat problema drepturilor de adopție a copilului, și au menționat că aceștia ar trebui să aibă dreptul la un tată și la o mamă, in sprijinul unei dezvoltari sociale sănătoase.
Ministerul Justiției din Grecia are în vedere modificări în ce priveşte legea familiei.
O extindere a parteneriatului civil, în sensul includerii cuplurilor de persoane de același sex, a fost trimisă comisiei legislative din Grecia.
Cu toate acestea, ministerul nu are de gând să extindă și mariajul pentru cuplurile de persoane de același sex.
Extinderea parteneriatului civil, pentru includerea cuplurilor de persoane de același sex, a fost trimisă comisiei legislative, deoarece acest aspect a fost adus în fața Curții Europene de Justiție.
TVA-ul va scădea la 9% pentru produsele BIO.
Anunțul a fost făcut de Ministrul delegat pentru Buget, Darius Vâlcov, care a mai adăugat că proiectul de buget pe 2015 vine și cu alte modificări.
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, ieri, că proiectul bugetului de stat pe 2015 ar urma să fie adoptat până în data de 20 decembrie.
Constănţenii ar putea beneficia de un program permanent de resuscitare cardio-respiratorie.
Spitalul Judeţean Constanţa va avea, în premieră în ţara noastră, o echipă medicală care se va ocupa exclusiv de resuscitarea pacienţilor care suferă un stop cardio respirator în timpul internării.
Șase asistente de la Spitalul Județean Constanța au participat, săptămâna trecută, la un curs de resuscitare din Turcia.
Costurile au fost suportate integral de unitatea sanitară constănțeană.
Anul viitor vor fi trimise la specializare alte 24 de cadre medicale.
Persoanele de vârstă medie cu diabet riscă să sufere de probleme cognitive în următorii 20 de ani, comparativ cu persoanele a căror glicemie este în limite normale.
Potrivit cercetătorilor americani, diabetul apărut la vârsta medie accelerează îmbătrânirea cerebrală cu aproximativ cinci ani.
Scăderea memoriei și a altor funcții cognitive este puternic legată de progresia demenței.
Este vorba de o pierdere a capacităților mentale suficient de importantă pentru a interfera cu funcționarea cotidiană a persoanelor.
Lucrările de lărgire și modernizare a drumului ce face legătura dintre Năvodari, Lumina și Ovidiu vor fi demarate săptămâna viitoare.
Anunțul a fost făcut ieri de reprezentanții administrației locale din Năvodari.
Astfel, drumul modernizat va facilita accesul dinspre drumul european 60 și dinspre A4 spre orașul Năvodari, iar cei care vor să ajungă în Năvodari fără să treacă prin Mamaia vor avea o alternativă.
O nouă forţă NATO de reacţie rapidă în Europa va deveni operativă din ianuarie 2015.
Decizia s-a luat la reuniunea miniștrilor de Externe din statele aliate.
Aceasta va fi cea mai semnificativă sporire a apărării organizaţiei în flancul estic de la sfârșitul Războiului Rece până în prezent.
În cadrul summitului NATO din luna septembrie, liderii celor 28 de state membre au convenit un plan de “reacție rapidă” care sporește capacitatea de mobilizare a resurselor militare în eventualitatea unei situații de criză.
YOUTUBE
Local