Știri 22 decembrie 2014

Biserica Ortodoxă cinsteşte astăzi pe Sfântul Ierarh Petru Movilă, Mitropolitul Kievului.
Acesta s-a născut pe 21 decembrie 1596, la Suceava, ca fiu al lui Simion Movilă şi al soţiei sale Marghita.
În anul 1633 a fost hirotonit Mitropolit al Kievului, Galiţiei şi a toată Rusia şi tot atunci a pus bazele unui colegiu la Mănăstirea Bratska, din care se va dezvolta vestita Academie Duhovnicească de la Kiev.
Ca Mitropolit al Bisericii Ortodoxe ucraino-ruse din Polonia, timp de 13 ani, a desfăşurat o intensă activitate bisericească şi culturală, mai ales în domeniul tipăririi de cărţi bisericeşti, unde s-a îngrijit de apariţia a peste 50 de cărţi.
Dintre acestea cea mai importantă este lucrarea Mărturisirea Ortodoxă, tradusă în mai multe limbi şi tipărită în numeroase ediţii, şi care a devenit a treia mărturisire de credinţă a Bisericii Ortodoxe, după Crez şi Dogmatica Sf. Ioan Damaschin.
S-a mutat la Domnul pe 22 decembrie 1646 şi a fost înmormântat în biserica mare a Mănăstirii Pecerska.
Întreaga avere a folosit-o pentru restaurarea de biserici, înfiinţarea de şcoli şi întreţinerea lor.
Pentru meritele sale deosebite, Mitropolitul Petru Movilă al Kievului a fost canonizat de Biserica Ortodoxă din Ucraina în anul 1996.

Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia miercuri, în Ajunul Crăciunului, de la ora 8, sf. liturghie la Catedrala Arhiepiscopală.
De asemenea, joi, de sărbătoarea Nașterii Domnului, Ierarhul nostru va săvârși, tot de la ora 8 sf. liturghie la Catedrala Arhiepiscopală Sf. Ap. Petru și Pavel.

Astăzi se împlinesc 25 de ani de la revoluţia română din 1989.
Aceasta a constat într-o serie de proteste, lupte de stradă şi demonstraţii în luna decembrie a anului 1989, care au dus la sfârşitul regimului comunist din România şi la căderea lui Nicolae Ceauşescu.
Demonstraţiile din ce în ce mai ample au culminat cu procesul controversat şi execuţia lui Ceauşescu şi a soţiei sale.
Potrivit datelor oficiale, numărul total al celor decedaţi pe durata revoluţiei a fost de 1142, al răniţilor de 3138, iar al celor reţinuţi se ridica la 760.
Cu toate acestea, nici o persoană nu a fost oficial acuzată până în momentul de faţă de comiterea unor acte de terorism în cadrul revoluţiei din 1989.
Cu această ocazie la cimitirele, monumentele şi troiţele închinate eroilor revoluţiei din întreaga ţară vor fi oficiate rugăciuni de pomenire a celor ce şi-au dat viaţa pentru libertate, credinţa şi demnitatea poporului român.

Copiii nevoiași vor primi săptămâna aceasta daruri din partea parohiilor Arhiepiscopiei Tomisului.
Astfel, reprezentanţii parohiei „Buna Vestire” din Constanţa au pregătit 50 de cadouri copiilor de la Centrul Fair Play şi celor proveniţi din familii defavorizate.
Darurile vor fi împărţite astăzi de la ora 11.00, de către IPS Teodosie, care-i va şi binecuvânta.
Mâine, de la ora 10.30, cele 30 de persoane cu dizabilităţi, membre ale Asociaţiei „Carmen Sylva” vor primi pachete cu toate alimentele necesare pentru masa festivă de Crăciun, iar la eveniment va participa şi ierarhul Tomisului.
Tot mâine, la Medgidia, corul mixt „Buna Vestire”, al Protoieriei Medgidia va merge şi va colinda 30 de familii asistate social şi le vor împărţi cadouri.
Miercuri de la ora 10, parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Medgidia va aduce daruri pentru 25 de copii, proveniţi din familii defavorizate.
La ora 17.00, la biserica „Sfântul Vasile cel Mare” din Constanţa vor fi împărțite pachete pentru copiii din această parohie.
De asemenea, în ziua de Crăciun, după Sfânta Liturghie, 40 de copii săraci din satul Mioriţa vor primi jucării şi dulciuri.

Noaptea trecută a avut loc solstiţiul de iarnă.
Astfel, această noapte a avut 15 ore şi 10 minute, iar ziua de astăzi este cea mai scurtă din an şi are 8 ore şi 50 minute.
Până pe 21 iunie, durata zilelor va creşte continuu, iar cea a nopţilor va scădea.
La momentul solstiţiului de iarnă, Soarele luminează mai mult emisfera sudică a Pământului.

Prețul mediu al energiei electrice pentru clienții casnici care nu și-au schimbat furnizorul de energie va crește de la 1 ianuarie cu 0,26%.
Explicația ANRE pentru această majorare este creșterea valorii componentelor de preț ale tarifelor reglementate și reducerea valorii componentei de rezervare/abonament facturate corespunzător cotei reglementate de energie electrică. România s-a angajat față de Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațională să elimine prețurile reglementate în sectorul gazelor și energie electrică.

Casieriile Enel și RAJA din judeţul Constanța vor fi închise în zilele de 25, 26 decembrie 2013, respectiv 1 şi 2 ianuarie 2014.
În celelalte zile, Punctele Enel vor funcţiona după programul obişnuit, astfel: 23, 24, 29, 30 şi 31 decembrie 2013, respectiv 5 ianuarie 2014, programul de funcţionare este de la ora 8.00 la ora 16.00.

Un medicament împotriva obezităţii, produs în Statele Unite, a primit recomandare pozitivă pentru autorizarea de comercializare în Europa.
Mysimba este o combinaţie de două substanţe active, una utilizată în tratarea dependenţei de alcool şi opiacee şi cealaltă, prescrisă ca antidepresiv şi pentru renunţarea la fumat.
Agenţia americană pentru medicamente a aprobat utilizarea medicamentului contra obezităţii în luna septembrie.
Pacienţii care vor primi tratament cu Mysimba vor fi consultaţi din nou de medicii lor, după o perioadă de 16 săptămâni, când tratamentul va fi oprit, dacă nu au pierdut cel puţin 5% din greutatea iniţială.

Bugetul pe 2015 a fost adoptat de Parlament.
Din cei 436 de parlamentari prezenţi în plenul reunit al camerelor, 339 dintre ei au votat “pentru”.
Potrivit Ministrului Muncii, Rovana Plumb, bugetul este mai mare cu 5,08 procente față de cel de anul trecut și asigură o creștere a pensiilor și o scădere a numărului de șomeri cu 20.000.
Mai mult, ministrul Muncii speră la o creștere economică în 2015.

Calculatoarele ar putea să ne fie accesate şi fără mandat.
O lege în acest sens a trecut, tacit, de Camera Deputaţilor, iar vineri a fost adoptată de Senat.
Legea prevede constituirea Sistemului Naţional de Securitate Cibernetică, iar coordonarea unitară a activităţilor acestui Sistem va fi făcută de MAE, MAI, MApN, SRI, SIE, STS, SPP, ORNISS și CSAT.
Legea permite acces inopinat în orice calculator, inclusiv în cele ale persoanelor private, chiar şi fără decizia unui judecător.

Până în anul 2035, peste 590 de milioane de oameni vor avea diabet la nivel mondial.
Potrivit reprezentanţilor Centrului de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice Constanța, la fiecare trei secunde o persoană este diagnosticată cu diabet zaharat, iar la fiecare şase secunde cineva îşi pierde viaţa din cauza acestei afecţiuni.
Diabetul zaharat se numără printre principalele cauze de deces la nivel mondial, și este răspunzător anual de moartea a peste cinci milioane de persoane.

Patru surori, patru iconare

În România trăiesc patru surori care îşi dedică viaţa pictării de icoane. Ele sunt Anca Hariga Nică, Liliana Damaschin, Maria Kornelia Schinteie şi Ecaterina Nică.

Tinerele spun că pentru ele Dumnezeu înseamnă căldură, iubire, iar ele îl consideră “un prieten” şi îl introduc în viaţa lor în tot ceea ce fac.

Întregul reportaj prezentat duminică, la emisiunea În premieră, de la Antena 3.

Știri 19 decembrie 2014

Duminică, Biserica Ortodoxă se va afla în duminica dinaintea Nașterii Domnului sau a Sfinților Părinți după trup ai Domnului.
IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia de la ora 9, sf. liturghie la Catedrala Arhiepiscopală Sf. Ap. Petru și Pavel.
După slujbă, Ierarhul Tomisului va rosti un cuvânt de învățătură.

Copiii nevoiași vor primi săptămâna viitoare daruri din partea parohiilor Arhiepiscopiei Tomisului.
Astfel, reprezentanţii parohiei „Buna Vestire” din Constanţa au pregătit 50 de cadouri copiilor de la Centrul Fair Play şi celor proveniţi din familii defavorizate.
Darurile vor fi împărţite luni de la ora 11.00, de către IPS Teodosie, care-i va şi binecuvânta.
Marţi, de la ora 10.30, cele 30 de persoane cu dizabilităţi, membre ale Asociaţiei „Carmen Sylva” vor primi pachete cu toate alimentele necesare pentru masa festivă de Crăciun, iar la eveniment va participa şi ierarhul Tomisului.
Tot marţi, la Medgidia, corul mixt „Buna Vestire”, al Protoieriei Medgidia va merge şi va colinda 30 de familii asistate social şi le vor împărţi cadouri.
Miercuri de la ora 10, parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Medgidia va aduce daruri pentru 25 de copii, proveniţi din familii defavorizate.
La ora 17.00, la biserica „Sfântul Vasile cel Mare” din Constanţa vor fi împărțite pachete pentru copiii din această parohie.
De asemenea, în ziua de Crăciun, după Sfânta Liturghie, 40 de copii săraci din satul Mioriţa vor primi jucării şi dulciuri.

Obezitatea severă poate fi considerată drept handicap la locul de muncă.
Decizia a fost luată ieri de Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Obezitatea poate fi invocată în cazul unui tratament considerat discriminator.
Curtea a fost sesizată de justiția daneză în cazul unui asistent maternal care a fost concediat pentru că a fost considerat obez, cu o greutate de peste 160 kg.
Instituția mai subliniază că dreptul european nu include o interdicție cu privire la discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și al muncii pe baza obezității ca atare.

Abonamentele gratuite pentru transport în comun, pentru pensionari, vor fi distribuite luna aceasta, odată cu pachetele cu alimente de la Primăria Constanţa.
Pentru a veni în sprijinul pensionarilor cu pensii până în 1.000 de lei şi a persoanelor cu vârsta peste 60 de ani care nu realizează venituri, Regia Autonomă de Transport în Comun Constanţa va distribui tichetele de abonamente gratuite, şi la punctele de distribuire a ajutoarelor pentru bătrâni, în zilele de sâmbătă, 20 decembrie, duminică, 21 decembrie, luni şi marţi, 22 şi 23 decembrie, între orele 8,00 şi 15,00.
Beneficiarii trebuie să se prezinte cu buletinul de identitate şi taloanele de pensie pentru lunile noiembrie şi decembrie 2014.

Populaţia României s-a micşorat drastic în ultimii ani.
În prezent aceasta numără 19.947.000 de persoane.
Potrivit Institutului Național de Statistică, adevărata problemă este scăderea natalităţii.
Există judeţe în care sunt cu un sfert mai puţini locuitori decât acum zece ani.
Şi la Constanţa, situaţia este destul de gravă.
În numai zece ani, de la recensământul din 2002 până la cel din 2012, numărul locuitorilor din întreg judeţul este cu peste zece procente mai mic.

Testarea auzului se va face de anul viitor pentru toți nou-născuții.
Anunțul a fost făcut ieri de Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, care a adăugat că toate cele 150 de maternități din țară vor fi dotate cu aparatură de specialitate, din fonduri europene.
În prezent, testarea pentru depistarea surdității la nou-născuți se face în 17 maternități din țară.
Tratamentul pentru deficiența de auz este asigurat, de asemenea, în cadrul programelor derulate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Patriarhia Română cere Consiliului Consultativ al Cultelor o întrunire pentru susţinerea statutului actual al orei de religie, în învăţământul de stat.
Biserica ortodoxă dorește înfiinţarea Asociaţiei de Părinţi pentru ora de Religie, cu filiale la nivel local.
În Europa există ţări unde religia este obligatorie, precum Grecia şi Rusia.
În Suedia, elevii învaţă despre religiile lumii, iar în Slovenia şi Letonia este materie opţională.
În Franţa, predarea religiei în şcoli este complet interzisă.
Până la modificarea Legii Educaţiei, statutul orei de Religie în România rămâne neschimbat.

Ministerul Educației a stabilit calendarul și metodologia de organizare și desfășurare a Evaluărilor Naționale la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a pentru anul școlar 2014 – 2015.
Conform calendarului, aceste evaluări se vor desfăşura în perioada 18 mai – 3 iunie.
Testele vor fi evaluate în cadrul unităților școlare de cadrele didactice care predau în respectivele școli și nu se înregistrează în catalogul clasei.

Românii ocupă penultimul loc într-un top al educaţiei.
Potrivit datelor Eurostat, românii sunt aproape ultimii cetățeni din Europa în privinţa ponderii locuitorilor care învaţă pe tot parcursul vieţii și sunt devansaţi doar de Bulgaria.
Ungaria are cu un procent mai mult iar Polonia, dublu decât România.
În prezent, numai un român din 50 participă la cursuri de calificare sau de dezvoltare personală în mod constant de-a lungul vieţii.
În Danemarca, unul din trei vârstnici este implicat în programe de învăţare iar media europeană este de 10%.

Un număr de 18 noi puncte fixe de control al valabilității rovinietei au fost puse în funcțiune de ieri pe rețeaua de drumuri naționale și autostrăzi din România.
Anunțul a fost făcut de CNADNR.
Prin intermediul noilor puncte de control vor fi înregistrate vehiculele care circulă fără achitarea corespunzătoare a tarifului de utilizare, conform prevederilor legale.
Potrivit CNADNR, în anul 2015 vor fi puse în funcțiune alte 23 puncte de control al valabilității rovinietei.

Știri 18 decembrie 2014

Biserica Ortodoxă Română cinsteşte astăzi pe Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul.
Acesta s-a născut pe moşia mănăstirii Sfântului Nicolae din Rădăuţi, pe la începutul secolului al XV-lea, cu numele de Dumitru.
A îndrăgit din copilărie viaţa bisericească şi ostenelile ascetice, iar după o perioadă de ucenicie, îmbracă haina monahală, şi primeşte numele de David.
A fost hirotonit preot şi a devenit duhovnic iscusit, dar pentru că nu mai avea linişte din cauza celor ce îi cereau neîncetat ajutorul, s-a retras în mănăstirea Sfântul Lavrentie de lângă satul Vicovu de Sus.
Apoi a devenit pustnic şi a primit numele de schimnicie de Daniil.
În anul 1451, Sfântul Daniil a devenit duhovnicul lui Ştefan cel Mare, pe care l-a încurajat să lupte pentru apărarea creştinătăţii, dar l-a îndrumat şi spre ctitorirea de lăcaşuri de cult.
A fost înzestrat cu mari haruri şi socotit sfânt încă din timpul vieţii.
S-a mutat la Domnul în anul 1496, iar în anul 1992 a fost canonizat de Biserica Ortodoxa Română.

Consumul excesiv de cofeină poate duce la deces.
Cofeina este un psihostimulant care are ca principale efecte accelerarea ritmului cardiac pentru câteva minute, apoi provoacă senzaţia de trezire.
Consumată pe scară largă în lume sub formă de cafea, ceai, cacao sau băuturi de tip cola, cofeina poate duce la deces, deşi cazurile sunt rare și se referă la supradozaj.
Substanța este de culoare albă, este amară și se găsește și în stare pură.
10 grame de cofeină este echivalentul a 100 de cești de cafea și poate declanșa o intoxicaţie acută, denumită cafeism.

Curtea Constituţională a României a respins ordonanţa cu privire la migraţia aleşilor locali.
Sesizarea fusese depusă de parlamentarii PNL şi PDL, care au contestat ordonanţa încă dinainte de publicarea ei în Monitorul Oficial.
Ei și-au motivat demersul prin faptul că guvernul a încercat să influenţeze procesul electoral înaintea scrutinului prezidenţial. Legea de aprobare a ordonanţei privind migraţia aleşilor locali a fost adoptată de Senat săptămâna trecută.

11 elevi constănțeni au fost premiați de Ministerul Educației pentru rezultatele obținute la concursurile naționale și internaționale.
De asemenea, și profesorii care i-au pregătit au fost răsplătiţi. La eveniment a fost prezent şi noul ministru al Educației, Sorin Câmpeanu, care s-a întâlnit cu olimpicii.
În total, peste 250 de elevi olimpici și 280 de profesori au fost premiați de Ministerul Educației pentru rezultatele obținute în anul școlar 2013-2014.

Autobuzele RATC Constanţa vor circula de Crăciun şi Revelion după programul zilelor de sâmbătă şi duminică.
Pe 24 decembrie, transportul în comun al persoanelor se va desfăşura în program normal, între orele 5,15 şi 23,00, iar pe 25, 26, 27 şi 28 decembrie, între orele 5,45 – 23,00.
În ultima zi a anului 2014, pe 31 decembrie, mijloacele de transport în comun vor începe să circule de la ora 5,15 şi se vor retrage la ora 21,30.
Pe 1 ianuarie 2015, prima cursă va fi la ora 12,00, iar ultima, la ora 23,00.

Desenele animate pentru copii sunt mai violente decât filmele pentru publicul matur.
Aceasta este concluzia unui studiu efectuat de cercetătorii britanici.
Oamenii de știință au realizat că personajele animate au de trei ori mai multe șanse să fie ucise decât protagoniștii din filme.
De asemenea, cercetătorii au remarcat faptul că părinţii personajelor principale prezintă un risc de cinci ori mai mare de a muri în desenele animate.

Un român din 4 nu s-au conectat niciodată la internet.
Este cel mai ridicat procentaj din Uniunea Europeană, unde media de neutilizare a scăzut de la 43% în 2006 la 18% în acest an.
Potrivit datelor Eurostat, Danemarca înregistrează cea mai mică rată de neutilizare a internetului, de numai 3%, urmată de Luxemburg, Olanda şi Finlanda.
La polul opus, 39% dintre români nu au folosit niciodată internetul, faţă de o rată de neutilizare de 37% în Bulgaria sau 33% în Grecia.

Programul „Rabla“ a avut, în acest an, cele mai bune rezultate din ultimii 10 ani.
Fostul Ministru al Mediului, Attila Korodi a declarat că fost primul an din cei zece când s-au epuizat toate tichetele adresate persoanelor fizice înainte cu o lună de termenul-limită stabilit prin calendarul de desfășurare.
Acest lucru s-a datorat introducerii, în premieră, a tichetelor electronice gestionate prin sistemul informatic al Administrației Fondului pentru Mediu.

Elevii din învățământul preuniversitar intră, de mâine, în vacanța de iarnă.
Astfel, de pe 20 decembrie și până pe 4 ianuarie, aceștia se vor bucura de zile libere.
Pe 5 ianuarie elevii vor reveni în bănci, pentru încă patru săptămâni de școală din semestrul I al anului școlar 2014 – 2015.
Școlarii vor intra într-o nouă vacanță, intersemestrială, de o săptămână, în perioada 31 ianuarie – 8 februarie.