Invitat: Pr. Cezar Axinte.
Realizator: Pr. Valentin Berechet.
YOUTUBE
Locale
YOUTUBE
Locale
Profesorii universitari vor putea fi şefi de secţie în spitalele publice.
Așa prevede o nouă lege cu privire la reforma din domeniul sanitar.
Potrivit acesteia, profesorii universitari pot ocupa funcţii de şef de secţie până la vârsta de 70 de ani, cu aprobarea managerului şi cu avizul consiliului de administraţie al spitalului.
România susţine coaliţia internaţională împotriva grupării teroriste Statul Islamic.
Ministrul de externe, Bogdan Aurescu a precizat ieri, la Bruxelles că sprijinul este unul umanitar şi logistic, nu şi militar. Acesta a mai apreciat că se pot obţine progrese reale în lupta împotriva jihadiştilor prin participarea tuturor grupurilor etnico-religioase la viaţa politică şi socială şi prin eliminarea oricăror forme de discriminare şi marginalizare.
Medicii care lucrează în sistemul public de sănătate pot fi cercetaţi penal pentru luare de mită.
Instanţa Supremă a decis ieri, că doctorii care au contract de muncă în spitalele de stat sunt funcţionari publici şi astfel pot fi judecaţi pentru infracţiuni de corupţie.
La începutul acestui an, Guvernul a modificat prin ordonanţă de urgenţă Legea Sănătăţii, astfel încât medicii au fost excluşi din categoria funcţionarilor publici şi nu puteau fi trimişi în judecată pentru luare de mită.
Consiliul Județean Constanța a aprobat noile tarife pentru deszăpezire.
Astfel, Regia Județeană de Drumuri și Poduri va fi plătită doar în cazul intervențiilor.
Decizia a fost luată în cadrul şedinţei Consiliului Judeţean Constanţa.
Administraţia judeţeană a anunţat că utilajele şi drumarii sunt pregătiți pentru orice intervenţie.
Totodată, consilierii judeţeni au împărţit aproape 3 milioane de lei pentru proiecte de dezvoltare locală din judeţ.
Limitarea încasărilor și plăților în numerar între operatorii economici a fost extinsă.
Senatul a adoptat proiectul de lege.
Potrivit raportului Comisiei pentru buget-finanțe, proiectul de lege are ca obiect de reglementare dezvoltarea instrumentelor de verificare a realității operațiunilor economice, urmărirea fluxurilor bănești, precum și întărirea disciplinei financiare, prin extinderea limitării încasărilor și plăților în numerar între operatorii economici.
Astfel, vor fi interzise încasările fragmentate de la o persoană pentru operațiunile de încasări în numerar, cu o valoare mai mare de 10.000 lei.
Speranţa de viaţă în Uniunea Europeană a crescut.
Aceasta este în medie este de 79 de ani, dar în România aceasta nu trece de 75 de ani, la fel ca in Bulgaria, Letonia şi Lituania, după cum anunţă Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică.
În clasament conduc spaniolii, italienii şi francezii cu cele mai ridicate rate ale speranţei de viaţă, de peste 82 de ani.
Pe de altă parte, femeile din Uniunea Europeană trăiesc mai mult, anume 82 de ani, comparativ cu cei 76 de ani ai bărbaţilor.
Bolile cardiovasculare rămân principala cauză de mortalitate în Europa, în timp ce mortalitatea cauzată de cancer a rămas la acelaşi nivel sau a crescut în ţările baltice şi în Bulgaria, România, Croaţia şi Macedonia.
Prețul la energia termică nu va crește de anul viitor.
Anunțul a fost făcut de Ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, care a subliniat că nu a existat niciodată acest risc. ANRE a publicat în Monitorul Oficial din 4 noiembrie, prețurile la energia termică valabile pentru 2015, conform metodologiei în vigoare, care ține cont de prețurile la combustibili din 2013 și 2014.
Camera Deputaţilor a aprobat proiectul de lege cu privire la profesia de bonă.
Astfel, poate exercita profesia de bona orice persoana care are dreptul de a munci în România și care deține o calificare recunoscută în acest sens.
În plus, trebuie să fie aptă din punct de vedere medical și psihologic, să nu aibă antecedente penale și să nu locuiască împreună cu persoane care au probleme cu legea.
În textul de lege sunt menționate și atribuțiile unei bone: îngrijirea și supravegherea copilului, hrănirea acestuia, dar și acordarea primului ajutor in caz de îmbolnăvire sau accidentare.
Noul Mers al Trenurilor va intra în vigoare din 14 decembrie.
Acesta prevede mai multe trenuri Regio, curse spre şi dinspre cele mai căutate staţiuni montane de schi, precum şi durate reduse, de aproximativ două ore, pe ruta Bucureşti Nord-Constanţa.
CFR Călători va asigura, şi anul viitor, serviciul public de navetă între marile oraşe şi localităţile din proximitatea acestora.
YOUTUBE
Local
Papa Francisc a lansat un apel pentru unitatea Bisericilor Catolică şi Ortodoxă.
Suveranul Pontif şi Patriarhul Ecumenic de Constantinopol, Bartolomeu I, au participat la o slujbă comună, oficiată de înaltul ierarh ortodox.
Papa a ţinut să sublinieze că nu există nici o pretenţie din partea catolicilor.
Bisericile Catolică şi Ortodoxă s-au separat în 1054, când Papa Leon al 9-lea şi Patriarhul Mihail I Cerularie al Constantinopolului şi-au aruncat reciproc anatema.
Poliţele RCA vor fi mai scumpe cu până la 30% de anul viitor.
Majorarea vine ca urmare a unor măsuri dispuse de Autoritatea de Supraveghere Financiară.
Creşterea tarifelor a stârnit nemulţumirea şoferilor, care au protestat, ieri, în faţa Parlamentului şi a ASF Bucureşti.
La manifestări au participat şi aproximativ o sută de constănţeni.
Finlanda a devenit ultima țară scandinavă care a legalizat căsătoria gay.
105 membri ai Parlamentului au votat in favoarea proiectului iar 92 împotrivă.
Astfel, Finlanda devine cea de-a 12-a țară din Europa care legalizează căsătoria între persoane de același sex.
Oponenții proiectului de lege au ridicat problema drepturilor de adopție a copilului, și au menționat că aceștia ar trebui să aibă dreptul la un tată și la o mamă, in sprijinul unei dezvoltari sociale sănătoase.
Ministerul Justiției din Grecia are în vedere modificări în ce priveşte legea familiei.
O extindere a parteneriatului civil, în sensul includerii cuplurilor de persoane de același sex, a fost trimisă comisiei legislative din Grecia.
Cu toate acestea, ministerul nu are de gând să extindă și mariajul pentru cuplurile de persoane de același sex.
Extinderea parteneriatului civil, pentru includerea cuplurilor de persoane de același sex, a fost trimisă comisiei legislative, deoarece acest aspect a fost adus în fața Curții Europene de Justiție.
TVA-ul va scădea la 9% pentru produsele BIO.
Anunțul a fost făcut de Ministrul delegat pentru Buget, Darius Vâlcov, care a mai adăugat că proiectul de buget pe 2015 vine și cu alte modificări.
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, ieri, că proiectul bugetului de stat pe 2015 ar urma să fie adoptat până în data de 20 decembrie.
Constănţenii ar putea beneficia de un program permanent de resuscitare cardio-respiratorie.
Spitalul Judeţean Constanţa va avea, în premieră în ţara noastră, o echipă medicală care se va ocupa exclusiv de resuscitarea pacienţilor care suferă un stop cardio respirator în timpul internării.
Șase asistente de la Spitalul Județean Constanța au participat, săptămâna trecută, la un curs de resuscitare din Turcia.
Costurile au fost suportate integral de unitatea sanitară constănțeană.
Anul viitor vor fi trimise la specializare alte 24 de cadre medicale.
Persoanele de vârstă medie cu diabet riscă să sufere de probleme cognitive în următorii 20 de ani, comparativ cu persoanele a căror glicemie este în limite normale.
Potrivit cercetătorilor americani, diabetul apărut la vârsta medie accelerează îmbătrânirea cerebrală cu aproximativ cinci ani.
Scăderea memoriei și a altor funcții cognitive este puternic legată de progresia demenței.
Este vorba de o pierdere a capacităților mentale suficient de importantă pentru a interfera cu funcționarea cotidiană a persoanelor.
Lucrările de lărgire și modernizare a drumului ce face legătura dintre Năvodari, Lumina și Ovidiu vor fi demarate săptămâna viitoare.
Anunțul a fost făcut ieri de reprezentanții administrației locale din Năvodari.
Astfel, drumul modernizat va facilita accesul dinspre drumul european 60 și dinspre A4 spre orașul Năvodari, iar cei care vor să ajungă în Năvodari fără să treacă prin Mamaia vor avea o alternativă.
O nouă forţă NATO de reacţie rapidă în Europa va deveni operativă din ianuarie 2015.
Decizia s-a luat la reuniunea miniștrilor de Externe din statele aliate.
Aceasta va fi cea mai semnificativă sporire a apărării organizaţiei în flancul estic de la sfârșitul Războiului Rece până în prezent.
În cadrul summitului NATO din luna septembrie, liderii celor 28 de state membre au convenit un plan de “reacție rapidă” care sporește capacitatea de mobilizare a resurselor militare în eventualitatea unei situații de criză.
YOUTUBE
Local
Astăzi se împlinesc 16 ani de la mutarea către Domnul a părintelui arhimandrit Ilie Cleopa.
Acesta s-a născut în comuna Suliţa, judeţul Botoşani, la 10 aprilie, în anul 1912 cu numele de mirean Constantin.
A intrat în viaţa monahală în anul 1929, la vârsta de 17 ani la schitul Sihăstria.
A fost tuns în monahism pe 2 august 1937, şi a primit numele Cleopa.
Din cauza regimului politic comunist se retrage de mai multe ori în munţi, urmărit de Securitate.
Pe 23 ianuarie 1945 este hirotonit ieromonah de către Episcopul Galaction Cordun, iar ulterior este numit egumen al Mănăstirii Sihăstria.
Părintele Cleopa a povăţuit ca duhovnic la mănăstirea Sihăstria, timp de 34 de ani până la mutarea sa către Domnul.
Mâine va fi marcată Ziua Internațională a Persoanelor cu Handicap.
Aceasta își propune promovarea înțelegerii problemelor legate de handicap, dar și susținerea demnității și drepturilor persoanelor suferinde.
Cu acest prilej, reprezentanții parohiilor Adormirea Maicii Domnului I și II Constanța, alături de cei ai bisericii Sf. Ștefan, vor oferi daruri celor 25 de persoane cu dizabilități aflate în evidența Asociației Carmen Sylva.
Evenimentul se va desfășura mâine de la ora 10.30, la sediul asociației din strada Mircea cel Bătrân.
Cadourile oferite constau în alimente, încălțăminte și îmbracăminte de sezon.
O biserică ortodoxă părăsită din Samaria a fot sfințită.
Patriarhul Teofil al Ierusalimului a oficiat Sfânta Liturghie și slujba de sfinţire a Bisericii Sfântul Gheorghe, situată în apropiere de Nablus, în Samaria.
Orașul, locuit de grec-ortodocşi vorbitori de limba arabă, în ultimii treizeci de ani a fost abandonat treptat, deoarece locuitorii au pornit în căutarea unor condiții mai bune de viață.
Biserica a suferit degradări în urma abandonării sale, motiv pentru care a fost recent restaurată.
Românii vor avea 12 zile libere anul viitor.
Astfel, se va acorda o zi liberă pentru îngrijirea sănătăţii copilului, iar familiile cu trei sau mai mulţi copii vor avea două zile lucrătoare libere pe an, consecutive sau separate, în funcţie de decizia angajatorului.
De asemenea, de anul viitor, va mai fi zi liberă de 10 mai – Ziua Independenţei, de Ziua Înălţării Domnului, dar şi de prima zi de şcoală.
Dacă vor fi aprobate proiecte de lege, românii ar mai putea avea liber pe 24 ianuarie, dată la care se sărbătorește Unirea Principatelor Române din 1859 sau „Mica Unire”.
Românii dau pe mâncare aproape jumătate din banii câştigaţi într-o lună.
Potrivit Institutului Naţional de Statistică, 42% din totalul cheltuielilor unei gospodării se duce pe alimente.
În cel de-al doilea trimestru al acestui an, veniturile lunare într-o gospodărie au ajuns la aproape 2 mii 500 de lei.
Din acești bani aproape jumătate sunt folosiți pentru cumpărarea de alimente, iar restul pentru plata taxelor și impozitelor, a facturilor la utilități sau pentru transport.
Potrivit INS, românii alocă 5 la sută din venitul lor pentru sănătate și doar 0,5 pentru educație.
Slovacii sunt chemaţi să participe pe 7 februarie la un referendum împotriva căsătoriei între persoane de acelaşi sex.
Acest referendum a fost cerut de mişcarea Alianţa pentru Familie, care a anunţat în septembrie că a colectat aproape 400.000 de semnături necesare.
Căsătoriile homosexuale sunt interzise în aceasta țară.
În luna iunie, Parlamentul slovac a aprobat un amendament constituţional care defineşte căsătoria ca o “uniune exclusiv între un bărbat și o femeie”.
România şi Serbia vor intensifica colaborarea în domeniul prevenirii şi combaterii fraudelor vamale.
Direcţiile Generale ale Vămilor din cele două ţări au semnat, la Timişoara, un protocol de colaborare în acest sens.
Directorul general al Direcţiei Generale a Vămilor din România, Claudiu Ardelean a declarat că protocolul face parte dintr-o serie de măsuri care au în vedere securizarea frontierelor şi facilitarea traficului legal cu bunuri şi mărfuri.
Conform Companiei de Cercetare Novel Research, nivelul contrabandei înregistrat în luna septembrie este cel mai scăzut din acest an, și s-a situat la 15%, faţă de 17% în luna iulie.
Mai mult de jumătate dintre români sunt mulțumiți de direcția în care merge țara.
Potrivit Barometrului Starea Națiunii realizat de IRES, 55% dintre respondenți afirmă că sunt optimiști și doar 12% se declară pesimiști, iar 32% se declară rezervați.
65% dintre cei chestionați consideră că situația economică a țării este, în prezent, proastă și foarte proastă.
58% dintre respondenți cred că în următorii 5 ani starea economică a țării va fi ceva mai bună decât este în prezent, iar 13% cred chiar că va fi mult mai bună.
Totodată, același sondaj indică faptul că peste 90% dintre români se mândresc cu naționalitatea lor.
Papa Francisc le-a cerut tuturor liderilor religioși, politici și intelectuali musulmani să condamne terorismul islamist.
Suveranul Pontif i-a condamnat pe cei care “spun ca toţi musulmanii sunt terorişti.
Papa Francisc a denunţat, de asemenea, “cristianofobia”.
Aceasta presupune că islamiștii “îi vânează pe creştinii din Orientul Mijlociu, ei trebuie să plece, să piardă totul sau să plătească un impozit, ca și cum ar dori sa nu mai rămână niciun creştin în aceste țări.
Sistemul actual de redevențe pentru resursele naturale ale României va fi prelungit un an.
Potrivit ministrul Finanțelor Publice, Ioana Petrescu, de la 1 ianuarie 2016 va fi introdus un nou mod de taxare.
Acesta a fost elaborat cu specialiști în domeniu, după ce a fost luat ca exemplu sistemele folosite în alte țări.
În urma discuțiilor cu Fondul Monetar Internațional, noul mod de taxare ar putea să fie aplicat pentru o perioadă de 10 – 15 ani.
Campania de vaccinare antigripală a fost demarată.
Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Constanţa a primit cele 32.000 de doze de vaccin antigripal din partea Ministerului Sănătăţii.
Vor fi vaccinaţi pacienţii cronici, copiii, persoanele cu vârsta peste 65 de ani şi gravidele.
Pentru cei care nu fac parte din niciuna dintre categoriile menţionate, vaccinurile antigripale se pot achiziţiona din farmacii la preţul de 35 de lei doza şi pot fi efectuate prin cabinetele de medicină de familie.
O procesiune pentru susţinerea familiei creştine a avut loc în Varna.
Aceasta a marcat Ziua Familiei Creștine.
Procesiunea a avut loc în zona Catedralei Adormirea Maicii Domnului și a fost condusă de Mitropolitul Ioan de Varna, împreună cu pastorii Eparhiei locale, reprezentanți ai autorităților locale și cetățeni.
IPS Ioan a declarat că se bucură că Biserica Ortodoxă Bulgară și municipalitatea din Varna a reușit să își alăture din nou forţele, pentru o mai bună atragere a tinerilor bulgari in întemeierea unei familii, care reprezintă coloana vertebrală a națiunii noastre.
Transportul în comun din municipiul Constanţa are astăzi program de week-end.
Astfel, autobuzele RATC se vor afla pe traseu între orele 6,00 şi 23,00.
De asemenea, chioşcurile de abonamente şi bilete sunt deschise între orele 9,00 şi 17,00.
Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanța are asigurate pentru sezonul rece 2014 – 2015 materialul antiderapant, precum şi combustibilul necesar utilajelor.
Reprezentanții regiei au declarat că au fost achiziţionate 3.000 de tone de nisip, 300 de tone de sare şi peste 50 de tone de combustibil.
Pentru o intervenţie cât mai promptă în toate zonele judeţului, utilajele RAJDP au fost împărţite în cele şase centre permanente, Constanţa, Cuza Vodă, Tariverde, Hârşova, Topraisar şi Băneasa.
Ţigările electronice conţin de 10 ori mai mulţi agenţi cancerigeni decât ţigările obişnuite.
Potrivit unui studiu comandat de Ministerul Sănătăţii din Japonia s-au descoperit concentraţii mari de substanţe chimice nocive, inclusiv formaldehidă şi acetaldehidă, în vaporii produşi de lichidul utilizat de mai multe branduri de ţigarete electronice.
Acest studiu contrazice teoriile recente potrivit cărora dispozitivele electronice sunt mai “sigure” decât ţigaretele obişnuite.
Parlamentul European cere dezmembrarea Google.
Acesta a adoptat o rezoluție simbolică prin care solicită statelor membre și Comisiei Europene “să elimine barierele care împiedică dezvoltarea pieței unice digitale”.
Eurodeputații subliniază, de asemenea, “nevoia de a preveni abuzul de poziție dominantă din partea companiilor online, prin aplicarea regulilor europene privind competiția și prin deconectarea motoarelor de căutare de la alte servicii comerciale”.
Totodată, în rezoluție se cere “Comisiei să ia în considerare propuneri în vederea separării motoarelor de căutare de alte servicii comerciale”.