Realizator: Eduard Mindirigiu.
YOUTUBE
Local
YOUTUBE
Local
Arhiepiscopia Tomisului invită constănţenii la un concert tradițional, cu prilejul cinstirii Sfântului Apostol Andrei.
Evenimentul se va desfășura duminică, de ora 17, la Casa de Cultură din Constanța.
Concertul va fi susținut de coralele Armonia și Teodoxa ale Arhiepiscopiei Tomisului, Grupul Bizantin Sf. Vasile cel Mare, Corala Mihail Vulpescu a Protoieriei Călărași, corul de copii Bell Canto al școlii nr.39 din Constanța, corul de copii al Centrului Cultural Theodor Burada Constanța, precum și de corul Școlii generale nr. 1 din Eforie Nord.
Intrarea va fi liberă.
Corala Armonia va susține astăzi un concert la București.
Ansamblul artistic-vocal va urca pe scena salonului L’Opera Metaphor din apropierea Palatului Cotroceni.
Alături de ei se vor afla dascăli şi artiste lirice ale Teatrului Naţional de Operă şi Balet Oleg Danovski din Constanţa.
Evenimentul face parte din seria de spectacole organizate de Arhiepiscopia Tomisului în cadrul anului comemorativ dedicat Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu.
Transportul în comun din municipiul Constanţa va avea program de week-end, pe 1 Decembrie.
Astfel, autobuzele RATC se vor afla pe traseu între orele 6,00 şi 23,00.
De asemenea, chioşcurile de abonamente şi bilete vor fi deschise între orele 9,00 şi 17,00.
O tonă de deşeuri de ambalaje reciclate reduce emisiile cu efect de seră cu 0,6 tone.
Eco-Rom Ambalaje a lansat, în premieră în România, serviciul de calcul a emisiilor de gaze cu efect de seră reduse prin reciclarea deşeurilor de ambalaje, adresat companiilor producătoare şi importatoare de bunuri ambalate.
Datele furnizate de organizaţie arată că o tonă de deşeuri de ambalaje reciclate reduce emisiile de gaze cu efect de seră cu 592 kg, ce ar fi putut fi produse prin parcurgerea a peste 2.220 de kilometri cu un autoturism.
În prezent, România este obligată să reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu 20 la sută până în 2020.
Un vaccin anti-Ebola a fost testat, cu rezultate promiţătoare.
Acesta conţine elemente genetice care provin de la două tulpini ale virusului Ebola și nu a înregistrat efecte adverse grave.
Vaccinul a fost testat pe 20 de voluntari sănătoşi, cu vârste între 18 şi 50 de ani, la o clinică a Institutelor Naţionale ale Sănătaţii din SUA.
Institutul de alergii şi boli infecţioase doreşte să demareze anul viitor testele clinice de faza a doua şi a treia în Africa de vest.
Un nou medicament împotriva cancerului la vezica urinară a fost testat cu succes.
Acesta elimină “camuflajul” celulelor canceroase, prin care tumorile se ascund de sistemul imunitar.
În cadrul studiului clinic realizat în Statele Unite, unii pacienţi s-au refăcut complet, după ce fuseseră diagnosticaţi cu cancer la vezica urinară în fază terminală.
Noul tratament face parte dintr-un domeniu relativ nou, al imunoterapiei.
Pentru a fi utilizat în Europa, medicamentul trebuie inclus într-o serie mult mai largă de teste clinice aleatorii.
Constanța va avea serviciu de urgență 112 pentru animale.
Astfel oricine va găsi un animalul rănit îl va putea aduce la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii, unde se construieşte un centru de carantină.
În paralel, va funcţiona şi un serviciu 112 la care pot fi informate autorităţile.
Proiectul beneficiază de fonduri europene accesate de Complexul Muzeal de Științe ale Naturii și de Asociația Scutul Cinegetic.
Destinațiile turistice de pe litoral și din Delta Dunării vor fi promovate la târgurile de turism de la Londra și Varșovia.
Asociația Litoral-Delta Dunării va promova în special stațiunea Mamaia.
Astfel, filmul oficial de promovare a staţiunii Mamaia va rula pe toate ecranele din standul României, pe întreaga durată a târgului.
Președintele Asociației Litoral Delta – Dunării, Corina Martin a declarat că intenționează atragerea unei linii aeriene charter către Aeroportul Internațional ”Mihail Kogălniceanu” Constanța.
Accizele de anul viitor vor fi calculate în lei, nu în euro.
Ministrul Finanțelor, Ioana Petrescu a declarat că acestea vor fi menținute la valoarea de anul acesta, iar din 2016 să fie indexate cu inflația.
Demnitarul a mai declarat că acciza va fi exprimată în lei, deoarece suntem în România, iar dacă taxele se plătesc în lei, salariul se plătește în lei, și acciza va fi exprimată tot în moneda națională.
Consumul de etnobotanice a luat amploare în municipiul Constanţa.
În luna septembrie au fost depistaţi 30 de tineri, cu 64 de pliculeţe cu substanţe susceptibile a fi psihoactive asupra lor.
Aproximativ acelaşi număr de consumatori de droguri a fost depistat şi în lunile octombrie şi noiembrie.
Tinerilor depistaţi cu droguri le sunt întocmite dosare penale.
Din acest an, legislaţia penală nu mai urmăreşte pedepsirea lor, ci constrângerea de a se vindeca de acest viciu.
Dacă se dovedeşte că pliculeţele pe care le deţin sunt pentru consumul propriu, tinerii sunt trimiși să apeleze la ajutor medical de specialitate.
În caz contrar, riscă să ajungă la închisoare sau să facă muncă în folosul comunităţii.
Arhiepiscopia Tomisului invită constănţenii la un concert tradițional, cu prilejul cinstirii Sfântului Apostol Andrei.
Evenimentul se va desfășura duminică, de ora 17, la Casa de Cultură din Constanța.
Concertul va fi susținut de coralele Armonia și Teodoxa ale Arhiepiscopiei Tomisului, Grupul Bizantin Sf. Vasile cel Mare, Corala Mihail Vulpescu a Protoieriei Călărași, corul de copii Bell Canto al școlii nr.39 din Constanța, corul de copii al Centrului Cultural Theodor Burada Constanța, precum și de corul Școlii generale nr. 1 din Eforie Nord.
Intrarea va fi liberă.
Corala Armonia va susține mâine un concert la București.
Ansamblul artistic-vocal va urca pe scena salonului L’Opera Metaphor din apropierea Palatului Cotroceni.
Alături de ei se vor afla dascăli şi artiste lirice ale Teatrului Naţional de Operă şi Balet Oleg Danovski din Constanţa.
Evenimentul face parte din seria de spectacole organizate de Arhiepiscopia Tomisului în cadrul anului comemorativ dedicat Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu.
Serviciile Poștei Române vor avea prețuri mici luna viitoare.
Compania lansează promoţii pentru persoanele fizice, care vor beneficia de discount-uri între 5 şi 50%.
Este vorba despre reduceri de tarife la cele mai accesate servicii în perioada sărbătorilor: transferul în lei, transferul în valută, curieratul rapid intern şi căsuţele poştale.
Promoţia este valabilă în perioada 1 – 31 decembrie 2014 şi se adresează, exclusiv, persoanelor fizice.
Fundaţia pentru SMURD va construi prima bază aero-medicală la Constanţa.
Aceasta va cuprinde o platformă de aterizare şi un hangar, destinate elicopterului SMURD şi unei echipe de minim şase persoane.
Baza va fi amplasată în zona cartierului Viile Noi, unde va fi construit viitorul Spital Regional de Urgenţă Constanţa.
Beneficiarii acestei iniţiative sunt pacienţi în stare critică, accidentaţi grav, din judeţul Constanţa, dar şi zonele limitrofe.
Românii sunt printre cei mai avizi consumatori de antibiotice din Europa.
Anul trecut, țara noastră se situa pe locul trei fără ca nicio reducere a acestui exces periculos să se fi produs în ultimii 4 ani.
Conform unui studiu, România are deja peste jumătate din bacteriile circulante rezistente, în timp ce 40% din reţetele cu antibiotice prescrise de medici nu sunt necesare.
Specialiştii prevăd că, dacă acest exces va continua, pentru boli astăzi vindecabile românii nu vor mai avea un tratament eficient.
Fumatul ar putea fi interzis prin lege, în unele restaurante, baruri şi cluburi, de anul viitor.
Medicii le cer autorităţilor să modifice legea astfel încât fumatul să nu fie permis în nici un local cu o suprafaţă sub 100 de metri pătraţi.
Iniţiativa îi nemulţumeşte pe patronii de localuri, care spun că vor pierde clienţii.
De cealaltă parte, susţinătorii proiectului spun că astfel, încearcă să protejeze sănătatea nefumătorilor.
Societatea Română de Pneumologie va înainta proiectul Ministerului Sănătăţii.
O astfel de decizie a fost luată şi în alte ţări din Europa.
Codurile PIN de la cardurile naționale de sănătate ar putea dispărea.
Asociația pentru Protecția Consumatorilor a solicitat, din nou, eliminarea acestora.
APC a invocat numărul mare de pensionari beneficiari ai acestui card și faptul că PIN-ul îngreunează mult utilizarea acestei facilități.
Președintele Asociației, Costel Stanciu a declarat că, în cazul unui accident grav nu poate fi folosit cardul de sănătate al unei persoane, pentru că nu se cunoaște codul PIN.
Spitalele neacreditate nu vor fi desfiinţate.
Un proiect de act normativ va fi pregătit pentru a corecta legea actuală.
Preşedintele Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor, Vasile Cepoi, a anunţat la rândul său că în ultimele trei luni au fost evaluate 67 de spitale şi că intenţia instituţiei nu este să elibereze acreditări, ci să determine o schimbare a serviciului medical în folosul pacientului.
Ministrul Nicolae Bănicioiu a precizat că una dintre priorităţile Ministerului Sănătăţii pentru anul viitor este îmbunătăţirea condiţiilor din spitale.
Taxele și impozitele nu vor creşte anul viitor, iar accizele rămân la nivelul din acest an.
Anunțul a fost făcut de premierul Victor Ponta.
Reprezentanții Guvernului nu au anunțat încă formula după care vor fi calculate accizele anul viitor.
Dacă se va folosi cursul euro anunțat de Banca Centrală Europeană pentru 1 octombrie, de 4 lei și 40 de bani, atunci nivelul accizelor ar trebui să scadă în 2015.
Prețul la gaze nu va crește pentru CET-uri de la 1 ianuarie.
Guvernul a primit acordul scris al Comisiei Europene cu privire la preţul gazelor pentru centralele termice.
Astfel, va fi adoptată, săptămâna viitoare, o ordonanţă de urgenţă în domeniu, astfel încât preţul la gaze să nu crească pentru CET-uri.
Luni, preşedintele comisiei de industrii, Iulian Iancu, a precizat că preţul la energie termică poate creşte de la 1 ianuarie 2015 pentru consumatorii casnici racordaţi la sistemul centralizat.
YOUTUBE
Local
Arhiepiscopia Tomisului invită constănţenii la un concert tradițional, cu prilejul cinstirii Sfântului Apostol Andrei.
Evenimentul se va desfășura duminică, de ora 17, la Casa de Cultură din Constanța.
Concertul va fi susținut de coralele Armonia și Teodoxa ale Arhiepiscopiei Tomisului, Grupul Bizantin Sf. Vasile cel Mare, Corala Mihail Vulpescu a Protoieriei Călărași, corul de copii Bell Canto al școlii nr.39 din Constanța, corul de copii al Centrului Cultural Theodor Burada Constanța, precum și de corul Școlii generale nr. 1 din Eforie Nord.
Intrarea va fi liberă.
Corala Armonia va susține vineri un concert la București.
Ansamblul artistic-vocal va urca pe scena salonului L’Opera Metaphor din apropierea Palatului Cotroceni.
Alături de ei se vor afla dascăli şi artiste lirice ale Teatrului Naţional de Operă şi Balet Oleg Danovski din Constanţa.
Evenimentul face parte din seria de spectacole organizate de Arhiepiscopia Tomisului în cadrul anului comemorativ dedicat Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu.
Papa Francisc face apel la Uniunea Europeană să îi primească și să îi ajute pe imigranții ilegali.
Acesta a susţinut ieri un discurs in Parlamentul European, în care a vorbit despre păstrarea demnității umane, promovarea drepturilor omului, imigraţie, democraţie si protecţia mediului.
El a încurajat “Europa sa redescopere cea mai buna varianta a sa”.
Liderul Bisericii Catolice a condamnat indirect avortul și eutanasia și a denunțat individualismul, consumatorismul și lipsa de solidaritate.
La rândul său, preşedintele PE, Martin Schulz a evidenţiat că Uniunea Europeană și Biserica Catolica au țeluri comune, și anume promovarea “valorilor toleranței, respectului, egalității, solidarităţii și păcii”.
Ministrul Educației, Remus Pricopie, a reiterat ideea introducerii unui sistem de credite pentru studenți.
El a precizat că actualul model de finanțare a univeristăților „face în așa fel încât banii să meargă către studenții care provin din familii înstărite“.
Creditele pentru studenți ar putea reduce decalajul, iar rata de recuperare a banilor în sistemele de credite studențești este, de circa 50%.
Alte 22 mii de doze de vaccin antigripal au ajuns la Constanța.
Pe 17 noiembrie, Direcția de Sănătate Publică din Constanța a făcut recepția a 7.900 de doze de vaccin, doze care au ajuns în spitale, centre de plasament și cămine de bătrâni.
Cele care au ajuns recent vor fi distribuite medicilor de familie pentru vaccinarea populației considerată la risc, și anume bătrâni, bolnavi cronici, femei însărcinate și copii.
Dieta trebuie aleasă în funcție de regiunea în care trăim.
Specialiștii danezi au arătat ca dieta mediteraneană, deși este sănătoasă, nu ar trebui importată și că ea ar putea fi înlocuită cu un regim compus din produsele locale de sezon.
Aceștia au pus la punct o dietă nordică, denumită Opus care se bazează pe un consum zilnic mai mare de fructe și legume, cereale integrale, ciuperci sau pește.
Autorii studiului afirmă că dieta propusă de ei nu trebuie urmată cu strictețe și că oamenii se pot alimenta sănătos fără produse din import, ci doar cu cele locale de sezon.
Primele manuale noi pentru clasele I şi a II-a au ajuns la inspectoratele şcolare.
Profesorii de la clasele I şi a II-a au fost nevoiți să predea cu o metodă nouă şi după o programă complet schimbată, fără să aibă niciun fel de manual ca suport.
Cărţile ar urma să ajungă la elevi până la jumătatea lunii decembrie – cu puţin timp înainte de vacanţa de iarnă.
Bolnavii de cancer vor beneficia de teste genetice, de anul viitor.
Aceste tipuri de testări se fac deja în cadrul mai multor universităţi din ţară, pentru depistarea genelor cancerelor de sân, de colon şi ovariene.
De astfel de teste vor beneficia pacienţii care riscă recidive ale maladiei şi pentru care, medicii ar putea interveni în timp util.
Bugetul va fi asigurat de Ministerul Sănătății.
Proprietarii cu terenuri sau clădiri în paragină ar putea fi supraimpozitaţi.
Asociaţia Municipiilor din România a propus Guvernului supraimpozitarea proprietarilor care îşi lasă terenurile în paragină sau care nu îşi îngrijesc imobilele.
Astfel, proprietarii în cauză ar putea plăti impozite de până la cinci ori mai mari dacă Guvernul va adopta măsura propusă. Modificarea urmează să fie discutată luna viitoare.
Biserica Ortodoxă va cinsti mâine pe Sfântul Cuvios Stelian Paflagonul, ocrotitorul copiilor.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia astăzi de la ora 16, slujba Vecerniei la Biserica Sf. Stelian din localitatea Săcele din jud. Constanța.
Credincioșii se vor putea închina moaștelor Sf. Stelian aduse de la Catedrala Arhiepiscopală Sf. Ap. Petru și Pavel.
Educaţia în domeniul noilor tehnologii trebuie să fie o prioritate pentru Biserică.
Potrivit unui mesaj comun al Consiliului Conferințelor Episcopale Europene și al Conferinței Bisericilor Europene, creștinii europeni trebuie să-și concentreze educația lor asupra noilor tehnologii.
Aceasta este o oportunitate uriașă de creare și de satisfacere a comunității, dar și de marturisire a vieții în Iisus Hristos”.
Mesajul a fost adoptat în urma reuniunii anuale a Comitetului mixt a Bisericilor Europene, organizată în perioada 17-19 noiembrie, la Hanovra, pe tema “Propovăduirea Evangheliei în Europa, în ziua de astăzi”.
Astăzi are loc lansarea primei reţele informaţionale ortodoxe din România.
Totodată se lansează o carte cu tema dezvoltării noilor tehnologii și adaptării la acestea în cadrul Bisericii Ortodoxe, în Episcopia Sloboziei și Călăraşilor, cu binecuvântarea și sub conducerea Preasfinţitului Părinte Episcop Vincentiu.
Ambele lansări reprezintă o premieră în spaţiul bisericesc european și nu numai.
Astăzi este Ziua Internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor.
În anul 1999, Adunarea Generală a ONU a proclamat ziua de 25 noiembrie ca zi a luptei împotriva violenţei asupra femeilor.
Zilnic, în întreaga lume, femeia este victimă a violenţei atât fizice cât şi psihice sub diferite forme de la agresiune verbală şi violenţă domestică şi până la mutilare şi tortură.
Cu această ocazie, la nivel mondial sunt organizate manifestări pentru prevenirea şi stoparea acestui fenomen.
Gazele naturale s-ar putea scumpi de la 1 ianuarie.
Anunțul a fost făcut de de Președintele Comisiei pentru Industrii din Camera Deputaților, Iulian Iancu.
Potrivit acestuia, gazele s-ar putea scumpi cu 35% prin liberalizarea prețurilor, pentru consumatorii industriali, printre care se numără însă și furnizorii de apă caldă și căldură.
În replică, Departamentul pentru Energie din cadrul Guvernului a anunțat că prețurile plătite de consumatorii casnici pentru gazele naturale vor rămâne neschimbate de la 1 ianuarie.
Șeful ANRE, Niculae Havrileț, a precizat că va fi elaborată o Ordonanță de Urgență prin care prețurile pentru consumatorii industriali și cei casnici să fie aduse la același nivel.
Elevii din Finlanda nu vor mai învăţa să scrie de mână.
În opinia specialiștilor finlandezi, tastarea literelor și a cifrelor la calculator este mult mai relevantă pentru viața de zi cu zi.
Mulți au fost de acord cu această măsură, în special utilizatorii rețelelor de socializare, care consideră că scrisul de mână ar fi o abilitate complet inutilă.
Pe de altă parte, profesorii spun că scrisul de mână îi ajută pe cei mici să își dezvolte abilități motorii fine și să își antreneze funcționarea creierului.
Măsura se va aplica din toamna lui 2016.
Bogdan Aurescu este noul Ministru al Afacerilor Externe.
Premierul Victor Ponta a renunţat la nominalizarea lui Mihnea Motoc, pe care l-a propus iniţial pentru acest portofoliu, rămas vacant după demisiile lui Titus Corlăţean şi Teodor Meleşcanu. Cei doi au renunţat la funcţii pe fondul scandalului generat de problemele organizatorice de la cele două tururi ale alegerilor prezidenţiale.
Preşedintele Traian Băsescu a semnat ieri decretul de numire a lui Bogdan Aurescu în funcția de ministru al Afacerilor Externe.
Angajatorii vor putea acorda salariaţilor tichetele de masă şi în format electronic.
Acestea vor fi oferite sub forma unui portofel electronic alimentat de emitenţi cu valoarea nominală a acestora.
Numărul tichetelor primite lunar nu poate depăşi numărul zilelor lucrătoare.
Aceste prevederi sunt cuprinse într-un proiect de hotărâre de guvern.
Astfel, angajatorii vor stabili împreună cu reprezentanţii sindicatelor clauze cu privire la acordarea tichetelor de masă, precum şi forma suportului acestora.
Cazurile de diabet sunt în creștere în România.
Printre problemele majore ale sistemului românesc de îngrijire în diabetul zaharat se numără lipsa specialiştilor, numărul mic al dispozitivelor pentru managementul diabetului, educaţia deficitară a pacienților şi accesul precar la terapii moderne.
Este principala cauză de orbire, de insuficienţă renală, atac vascular cerebral sau infarct de miocard acut.
Aceste complicaţii provoacă anual milioane de decese.
Potrivit Indexului European de Diabet, România ocupă locul 27 din 30 de ţări europene, la capitolele prevenţie şi tratament.