Știri 27 septembrie 2014

Biserica Ortodoxă Română cinsteşte astăzi pe Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul.
Originar din localitatea Iviria, din Georgia, a fost luat în tinereţe rob la turci şi adus la Constantinopol.
Aici a fost răscumpărat de Patriarhia Ecumenică şi a învăţat pictura, sculptura şi broderia în lemn, precum şi limbile greacă, turcă şi arabă.
În jurul anilor 1690 a fost adus în Ţara Românească de către domnitorul Constantin Brâncoveanu, unde a fost tuns în monahism şi hirotonit ieromonah.
A condus o perioadă tipografia din Bucureşti şi a înfiinţat o altă tipografie la mânăstirea Snagov, timp în care a tipărit 63 de cărţi, printre care un important volum de Didahii şi Predici.
Datorită aleselor sale calităţi morale şi intelectuale, va fi ales episcop la Râmnic şi apoi mitropolit al Munteniei.
În această demnitate, s-a îngrijit de zidirea şi înnoirea lăcaşurilor de cult, printre care şi mânăstirea Antim din Bucureşti.
În anul 1716, datorită împotrivirii sale faţă de stăpânirea otomană, este caterisit pe nedrept, arestat şi trimis în surghiun la Mânăstirea Sf. Ecaterina din Muntele Sinai.
Pe drum însă, ostaşii turci l-au omorât într-o zi de 26 septembrie, iar trupul i-a fost aruncat în râul Tungisa, lângă Adrianopol.
În anul 1996, după 250 de ani de la martiriul sfântului ierarh, Patriarhia de Constantinopol a anulat caterisirea nedreaptă.
Biserica Ortodoxă Română l-a trecut în rândul sfinţilor în luna iunie a anului 1992.

Mâine Biserica Ortodoxă se va afla în duminica a 18-a după Rusalii sau a Pescuirii Minunate.
IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși de la ora 8.45, Sf. Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală Sf. Ap. Petru și Pavel.
După slujbă, Ierarhul nostru va rosti un cuvânt de învățătură.

Știri 26 septembrie 2014

Biserica Ortodoxă Română cinsteşte astăzi pe Sfântul Voievod Neagoe Basarab.
Acesta a fost domnitor al Ţării Româneşti între anii 1512 şi 1521 şi a rămas în istorie ca unul dintre cei mai darnici şi mai mari ctitori de biserici.
Printre ctitoriile sale se numără celebra Biserică a Mânăstirii Curtea de Argeş, care a şi generat în literatură legenda Meşterului Manole.
A făcut numeroase donaţii către mânăstirile din ţară precum Cotmeana, Cozia, Snoagov şi Ostrov, dar şi la cele din străinătate de la Sfântul Munte Athos, de la Ierusalim şi de la Muntele Sinai.
Datorită prieteniei sale cu călugărul tipograf Macarie de la Bistriţa, a participat la tipărirea primelor cărţi de cult la noi şi anume Liturghierul din 1508, Octoihul din 1510 şi Tetraevanghelul din 1512.
Totodată a scris şi un testament numit „Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”, o lucrare ce conţine sfaturi administrative şi duhovniceşti ale domnitorului şi care este considerată primul tratat de teologie românească.
Domnitorul român a fost trecut în rândul sfinţilor de către Sfântul Sinod în anul 2008.

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va resfinți biserica Nașterea Maicii Domnului din localitatea Biruința.
Slujba va fi oficiată mâine de la ora 7.45 și va fi urmată de Sfânta Liturghie.
Apoi, de la ora 15, Ierarhul nostru va oficia slujba de sfințire a locului noii biserici a mănăstirii Limanu.
Duminică, IPS Teodosie va săvârși de la ora 8.45, Sf. Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală Sf. Ap. Petru și Pavel.

Data de 24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Române, ar putea deveni sărbătoare legală.
Iniţiativa legislativă prevede obligaţia autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale de a organiza manifestări cultural-artistice dedicate acestei zile.
Propunerea a primit deja mai multe avize favorabile de la comisiile parlamentare, iar adoptarea ei depinde de votul Camerei Deputaţilor.

Locuitorii și firmele din orașul Seattle care aruncă resturi alimentare la gunoi vor fi amendate.
Decizia se va aplica de 1 ianuarie.
Noua lege prevede că gospodăriile vor fi amendate cu un dolar, iar firmele cu 50 de dolari, în cazul în care containerele lor de gunoi vor conține mai mult de 10 la sută resturi alimentare.
Autoritățățile din Seattle spun că nu urmăresc să strângă bani la buget, ci să atragă atenția asupra colectării selective a deșeurilor.
Potrivit Agenției pentru Protejarea mediului din Statele Unite, americanii aruncă 40 la sută din alimentele pe care le cumpără.

Şapte produse noi vor fi introduse pe lista de medicamente compensate şi gratuite.
De asemenea, potrivit unui proiect de hotărâre de guvern aceasta va cuprinde denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii.
Astfel, pacienţii care suferă de diferite forme ale unor boli cardiovasculare, diabet zaharat, boli oftalmologice, nefrologice, precum şi boli inflamatorii reumatice şi cronice vor beneficia de tratament inovativ.

Românii ocupă locul întâi în topul europenilor care lucrează în altă ţară UE.
Peste 1,2 milioane de români lucrau la sfârșitul anului trecut în țările blocului comunitar.
Pe poziţia a doua se aflau polonezii – 1,05 milioane, iar pe locul al treilea, italienii – peste 650 de mii.

Persoanele care adoptă copii ar putea să beneficieze de un concediu de până la doi ani.
Potrivit preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, Gabriela Coman, această hotărâre ar putea fi luată pentru a ajuta copilul să se adapteze în noua familie.
Ultimele statistici arată că mai mult de 3.100 de copii au fost declaraţi adoptabili la nivel naţional în prima jumătate a acestui an, iar 520 dintre aceştia pot fi adoptaţi internaţional.

Elevii claselor întâi vor avea abecedare după data de 15 octombrie.
Până atunci, învățătorii și părinții se preocupă în a găsi manuale vechi de la elevii care au trecut în clasele mai mari, pentru ca cei mici să aibă un suport vizual la ore.
La clasa a II-a, elevii au primit manualele școlare folosite și în anii trecuți, pe care majoritatea școlilor le aveau deja.

Taxele si impozitele vor putea fi plătite cu cardul.
Toate comisioanele vor fi suportate de stat, fără ca acestea să depăşească 0,3% din valoarea tranzacţiei.
Propunerea este inclusă într-un proiect de ordonanţă de urgenţă al Ministerului Finanţelor.
Serviciile ar putea fi extinse ulterior şi pentru firme, după ce Ministerul va stabili tipurile de plăţi care pot fi achitate prin acest sistem, nivelul comisioanelor şi cine le suportă.
În prezent, contribuabilii îşi pot achita taxele şi impozitele în numerar la casierii, prin virament bancar sau mandat poştal.

Știri 25 septembrie 2014

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va resfinți biserica Nașterea Maicii Domnului din localitatea Biruința.
Slujba va fi oficiată sâmbătă de la ora 7.45 și va fi urmată de Sfânta Liturghie.
Apoi, de la ora 15, Ierarhul nostru va oficia slujba de sfințire a locului noii biserici a mănăstirii Limanu.
Duminică, IPS Teodosie va săvârși de la ora 8.45, Sf. Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală Sf. Ap. Petru și Pavel.

Biserica Ortodoxă Sârbă condamna si se opune organizării unei parade gay.
PreaFericitul Irineu, Patriarhul acestei biserici, califică parada drept o adunare “rușinoasa”, impusa Serbiei și Belgradului.
Ierarhul a adăugat că un stat aflat în pragul sărăciei nu poate sa cheltuiască milioane pe o “paradă fundamental absurda”, pentru a proteja “o mână de cetățeni” și pe oaspeții lor.
Biserica Ortodoxa Sârbă a mai reproşat, de asemenea, organizatorilor, ca încearcă să impună propriul stil de viata altora, “în special copiilor nevinovați și tinerilor fără experiență”, motiv al “îngrijorării părinților și profesorilor lor, pe bună dreptate”.

Înscrierile pentru “Loteria Vizelor” încep la 1 octombrie.
Anunțul a fost făcut de Ambasada Statelor Unite ale Americii.
Acest program permite obţinerea vizelor de rezidenţă permanenta pentru Statele Unite.
Înscrierile se fac prin completarea unui formular pe internet, iar participarea este gratuită.
Se poate înscrie oricine este absolvent de liceu cu diploma de bacalaureat sau care a lucrat cel puţin doi din ultimii cinci ani într-o meserie solicitată în Statele Unite.
Perioada de înscriere se încheie pe data de 3 noiembrie, iar câştigătorii vor fi anunţaţi pe data de 5 mai 2015.

Gruparea Stat Islamic câştigă susţinători în Bulgaria.
Etnici musulmani bulgari au promovat în ultimele săptămâni pe reţelele sociale simbolurile grupării islamiste Stat Islamic, care îndeamnă la terorism şi violenţă.
Numărul islamiştilor radicali este, de asemenea, în creştere şi în Kosovo.
De altfel, numeroşi dintre combatanţii grupării Stat Islamic provin din Serbia, Bosnia-Herţegovina, Macedonia, Albania şi Bulgaria.

Banca Naţională se opune proiectelor de lege prin care românii cu credite în valută ar putea beneficia de rate mai mici.
Banca a trimis o serie de observaţii Guvernului şi Parlamentului în care arată că nu sprijină ideea conversiei creditelor în valută în credite în lei cu începere de la data contractării lor.
BNR propune ca această conversie să se facă de la data cererii de conversie.
În aceste condiţii, câştigul pentru debitori va fi unul foarte mic, iar costul creditului va creşte întrucât dobânzile la creditele în lei sunt mai mari.

România și-a redus cu 60% emisiile de gaze cu efect de seră.
Anunțul a fost făcut de ministrul Mediului și Schimbărilor Climatice Attila Korodi, în cadrul Summitului Națiunilor Unite privind Schimbările Climatice, de la New York
Acesta a mai declarat că țara noastră fost primul stat care în 2001 a ratificat Protocolul de la Kyoto și s-a angajat să-și diminueze cu 8% emisiile de gaze cu efect de seră, față de anul său de referință, 1989.
În cadrul aceleiași intervenții, ministrul român a precizat că doar o acțiune a tuturor națiunilor poate limita creșterea temperaturii globale.

Petrom a ieftinit de ieri carburanții.
Astfel, prețul motorinei a fost redus cu trei bani pe litru, iar cel al benzinei, cu 4 bani pe litru.
Companiile petroliere stabilesc preţurile la carburanţi în funcţie de cotaţiile internaţionale ale produselor petroliere, de cursul de schimb, de nivelul fiscalităţii dar şi de condiţiile de pe piaţă.

România va avea un model unic în Europa în privinţa fondurilor europene.
Anunțul a fost făcut de ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici care a adăugat că se va aplica principiul ‘Primul venit, primul servit’, cu reguli foarte stricte, dar în acelaşi timp simple.
Potrivit oficialului, în privinţa acordării fondurilor europene, se doreşte combinarea programelor operaţionale de pe partea socială cu cele de pe privat.
Potrivit Acordului de Parteneriat 2014 – 2020, România beneficiază de fonduri europene în valoare de aproximativ 43 miliarde de euro, din care peste 22 miliarde de euro sunt alocate pentru politica de coeziune.

Un steag „tricolor” de 150 de metri va fi desfăşurat duminică pe faleza Cazino.
Acțiunea care va începe la ora 18, se înscrie în cadrul campaniei „Lunile tricolorului”, care se derulează în perioada 12 august – 12 octombrie.
Aceasta are drept scop promovarea unităţii naţionale.
Lansarea campaniei a avut loc pe 12 august, în județul Harghita, și s-a desfășurat și în Cluj, Braşov, Piteşti, Galaţi, Bucureşti şi Chişinău.

Doar un sfert dintre proprietarii de câini sunt de acord să-i sterilizeze.
Potrivit unui studiu, majoritatea spun că ar fi dispuşi să plătească pentru aceasta cel mult 50 de lei, în timp ce 16 la sută susţin că nu ar cheltui niciun leu pentru sterilizare, microcipare şi înregistrare.
Proprietarii de câini care nu sunt de acord cu sterilizarea animalelor indică printre motive costul ridicat al procedurilor, faptul că animalele sunt ţinute sub control, în curţi îngrădite, dar şi că sterilizarea nu este naturală.
De la 1 ianuarie 2015, proprietarii de câini de rasă comună riscă amenzi dacă nu îşi sterilizează, identifică prin microcip şi înregistrează animalele în Registrul naţional al câinilor cu stăpân.