Realizator: Eduard Mindirigiu.
Youtube
Local
Youtube
Local
IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va resfinți biserica Nașterea Maicii Domnului din localitatea Biruința.
Slujba va fi oficiată mâine de la ora 7.45 și va fi urmată de Sfânta Liturghie.
Apoi, de la ora 15, Ierarhul nostru va oficia slujba de sfințire a locului noii biserici a mănăstirii Limanu.
Duminică, IPS Teodosie va săvârși de la ora 8.45, Sf. Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală Sf. Ap. Petru și Pavel.
Data de 24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Române, ar putea deveni sărbătoare legală.
Iniţiativa legislativă prevede obligaţia autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale de a organiza manifestări cultural-artistice dedicate acestei zile.
Propunerea a primit deja mai multe avize favorabile de la comisiile parlamentare, iar adoptarea ei depinde de votul Camerei Deputaţilor.
Locuitorii și firmele din orașul Seattle care aruncă resturi alimentare la gunoi vor fi amendate.
Decizia se va aplica de 1 ianuarie.
Noua lege prevede că gospodăriile vor fi amendate cu un dolar, iar firmele cu 50 de dolari, în cazul în care containerele lor de gunoi vor conține mai mult de 10 la sută resturi alimentare.
Autoritățățile din Seattle spun că nu urmăresc să strângă bani la buget, ci să atragă atenția asupra colectării selective a deșeurilor.
Potrivit Agenției pentru Protejarea mediului din Statele Unite, americanii aruncă 40 la sută din alimentele pe care le cumpără.
Şapte produse noi vor fi introduse pe lista de medicamente compensate şi gratuite.
De asemenea, potrivit unui proiect de hotărâre de guvern aceasta va cuprinde denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii.
Astfel, pacienţii care suferă de diferite forme ale unor boli cardiovasculare, diabet zaharat, boli oftalmologice, nefrologice, precum şi boli inflamatorii reumatice şi cronice vor beneficia de tratament inovativ.
Românii ocupă locul întâi în topul europenilor care lucrează în altă ţară UE.
Peste 1,2 milioane de români lucrau la sfârșitul anului trecut în țările blocului comunitar.
Pe poziţia a doua se aflau polonezii – 1,05 milioane, iar pe locul al treilea, italienii – peste 650 de mii.
Persoanele care adoptă copii ar putea să beneficieze de un concediu de până la doi ani.
Potrivit preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, Gabriela Coman, această hotărâre ar putea fi luată pentru a ajuta copilul să se adapteze în noua familie.
Ultimele statistici arată că mai mult de 3.100 de copii au fost declaraţi adoptabili la nivel naţional în prima jumătate a acestui an, iar 520 dintre aceştia pot fi adoptaţi internaţional.
Elevii claselor întâi vor avea abecedare după data de 15 octombrie.
Până atunci, învățătorii și părinții se preocupă în a găsi manuale vechi de la elevii care au trecut în clasele mai mari, pentru ca cei mici să aibă un suport vizual la ore.
La clasa a II-a, elevii au primit manualele școlare folosite și în anii trecuți, pe care majoritatea școlilor le aveau deja.
Taxele si impozitele vor putea fi plătite cu cardul.
Toate comisioanele vor fi suportate de stat, fără ca acestea să depăşească 0,3% din valoarea tranzacţiei.
Propunerea este inclusă într-un proiect de ordonanţă de urgenţă al Ministerului Finanţelor.
Serviciile ar putea fi extinse ulterior şi pentru firme, după ce Ministerul va stabili tipurile de plăţi care pot fi achitate prin acest sistem, nivelul comisioanelor şi cine le suportă.
În prezent, contribuabilii îşi pot achita taxele şi impozitele în numerar la casierii, prin virament bancar sau mandat poştal.
Biserica Ortodoxă Sârbă condamna si se opune organizării unei parade gay.
PreaFericitul Irineu, Patriarhul acestei biserici, califică parada drept o adunare “rușinoasa”, impusa Serbiei și Belgradului.
Ierarhul a adăugat că un stat aflat în pragul sărăciei nu poate sa cheltuiască milioane pe o “paradă fundamental absurda”, pentru a proteja “o mână de cetățeni” și pe oaspeții lor.
Biserica Ortodoxa Sârbă a mai reproşat, de asemenea, organizatorilor, ca încearcă să impună propriul stil de viata altora, “în special copiilor nevinovați și tinerilor fără experiență”, motiv al “îngrijorării părinților și profesorilor lor, pe bună dreptate”.
Înscrierile pentru “Loteria Vizelor” încep la 1 octombrie.
Anunțul a fost făcut de Ambasada Statelor Unite ale Americii.
Acest program permite obţinerea vizelor de rezidenţă permanenta pentru Statele Unite.
Înscrierile se fac prin completarea unui formular pe internet, iar participarea este gratuită.
Se poate înscrie oricine este absolvent de liceu cu diploma de bacalaureat sau care a lucrat cel puţin doi din ultimii cinci ani într-o meserie solicitată în Statele Unite.
Perioada de înscriere se încheie pe data de 3 noiembrie, iar câştigătorii vor fi anunţaţi pe data de 5 mai 2015.
Gruparea Stat Islamic câştigă susţinători în Bulgaria.
Etnici musulmani bulgari au promovat în ultimele săptămâni pe reţelele sociale simbolurile grupării islamiste Stat Islamic, care îndeamnă la terorism şi violenţă.
Numărul islamiştilor radicali este, de asemenea, în creştere şi în Kosovo.
De altfel, numeroşi dintre combatanţii grupării Stat Islamic provin din Serbia, Bosnia-Herţegovina, Macedonia, Albania şi Bulgaria.
Banca Naţională se opune proiectelor de lege prin care românii cu credite în valută ar putea beneficia de rate mai mici.
Banca a trimis o serie de observaţii Guvernului şi Parlamentului în care arată că nu sprijină ideea conversiei creditelor în valută în credite în lei cu începere de la data contractării lor.
BNR propune ca această conversie să se facă de la data cererii de conversie.
În aceste condiţii, câştigul pentru debitori va fi unul foarte mic, iar costul creditului va creşte întrucât dobânzile la creditele în lei sunt mai mari.
România și-a redus cu 60% emisiile de gaze cu efect de seră.
Anunțul a fost făcut de ministrul Mediului și Schimbărilor Climatice Attila Korodi, în cadrul Summitului Națiunilor Unite privind Schimbările Climatice, de la New York
Acesta a mai declarat că țara noastră fost primul stat care în 2001 a ratificat Protocolul de la Kyoto și s-a angajat să-și diminueze cu 8% emisiile de gaze cu efect de seră, față de anul său de referință, 1989.
În cadrul aceleiași intervenții, ministrul român a precizat că doar o acțiune a tuturor națiunilor poate limita creșterea temperaturii globale.
Petrom a ieftinit de ieri carburanții.
Astfel, prețul motorinei a fost redus cu trei bani pe litru, iar cel al benzinei, cu 4 bani pe litru.
Companiile petroliere stabilesc preţurile la carburanţi în funcţie de cotaţiile internaţionale ale produselor petroliere, de cursul de schimb, de nivelul fiscalităţii dar şi de condiţiile de pe piaţă.
România va avea un model unic în Europa în privinţa fondurilor europene.
Anunțul a fost făcut de ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici care a adăugat că se va aplica principiul ‘Primul venit, primul servit’, cu reguli foarte stricte, dar în acelaşi timp simple.
Potrivit oficialului, în privinţa acordării fondurilor europene, se doreşte combinarea programelor operaţionale de pe partea socială cu cele de pe privat.
Potrivit Acordului de Parteneriat 2014 – 2020, România beneficiază de fonduri europene în valoare de aproximativ 43 miliarde de euro, din care peste 22 miliarde de euro sunt alocate pentru politica de coeziune.
Un steag „tricolor” de 150 de metri va fi desfăşurat duminică pe faleza Cazino.
Acțiunea care va începe la ora 18, se înscrie în cadrul campaniei „Lunile tricolorului”, care se derulează în perioada 12 august – 12 octombrie.
Aceasta are drept scop promovarea unităţii naţionale.
Lansarea campaniei a avut loc pe 12 august, în județul Harghita, și s-a desfășurat și în Cluj, Braşov, Piteşti, Galaţi, Bucureşti şi Chişinău.
Doar un sfert dintre proprietarii de câini sunt de acord să-i sterilizeze.
Potrivit unui studiu, majoritatea spun că ar fi dispuşi să plătească pentru aceasta cel mult 50 de lei, în timp ce 16 la sută susţin că nu ar cheltui niciun leu pentru sterilizare, microcipare şi înregistrare.
Proprietarii de câini care nu sunt de acord cu sterilizarea animalelor indică printre motive costul ridicat al procedurilor, faptul că animalele sunt ţinute sub control, în curţi îngrădite, dar şi că sterilizarea nu este naturală.
De la 1 ianuarie 2015, proprietarii de câini de rasă comună riscă amenzi dacă nu îşi sterilizează, identifică prin microcip şi înregistrează animalele în Registrul naţional al câinilor cu stăpân.
YOUTUBE
Local
YOUTUBE
Local
Patru noi blocuri vor fi construite cu bani de la Guvern în cartierul social Henri Coandă.
Primarul Radu Mazăre a anunțat extinderea cartierului Henri Coandă cu noi clădiri pentru persoanele defavorizate și amenajarea unui nou punct de atracție în Mamaia.
În cartierul Henri Coandă, până acum, peste 3.000 de persoane nevoiașe și-au găsit un adăpost.
17 blocuri au fost construite, iar datorită numeroaselor solicitări din partea oamenilor sărmani, municipalitatea vrea să extindă acest cartier.
Sute de copii din satele constănțene vor putea merge de astăzi la școală cu noile microbuze.
De ele vor beneficia, pentru moment, elevii din localitățile Corbu, Deleni, Dobromir și Chirnogeni.
Anul acesta, județul Constanța va beneficia în total de 46 de microbuze noi achiziționate de Guvernul României.
Preşedintele Traian Băsescu a semnat, ieri, decretele de promulgare a legilor de amnistiere fiscală a bugetarilor.
Conform Curţii de Conturi, aceasta este valabilă pentru pensionari şi mame dar și pentru personalul din învăţământ și toţi bugetarii care au obţinut venituri nelegale.
În 9 septembrie, Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, a adoptat proiectele cu privire la amnistierea fiscală a pensionarilor şi mamelor.
România va participa la Summitul Națiunilor Unite privind schimbările climatice.
Acesta a început ieri la New York.
Reuniunea a fost deschisă oficial de președintele SUA, Barack Obama.
Delegația țării țării noastre este condusă de Ministrul Mediului și Schimbărilor Climatice, Attila Korodi.
Agenda reuniunii include sesiuni dedicate țărilor participante, în care șefii delegațiilor vor prezenta acțiunile întreprinse pentru combaterea fenomenului schimbărilor climatice.
O nouă bancnotă de zece euro a intrat în circulație.
Potrivit Băncii Central Europene, vechea bancnotă va fi acceptată în continuare.
Noua bancnotă de 10 euro redă în hologramă și în filigran un portret al Europei, personaj din mitologia greacă ce a dat numele continentului nostru.
Aceasta este a doua bancnotă din seria ‘Europa’, care a intrat în circulație după introducerea noii bancnote de 5 euro în luna mai 2013.
Sancţiunile şi recompensele pentru poliţişti vor fi reglementate prin Statutul Poliţistului şi nu prin ordin de ministru.
Curtea Constituţională a stabilit că aceste măsuri nu pot fi luate de un membru al Guvernului.
Sancţiunile disciplinare date poliţiştilor sunt mustrarea scrisă, diminuarea salariului funcţiei de bază cu 5 până la 20 la sută pe o perioadă de la una la trei luni sau trecerea într-o funcţie inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut şi destituirea din Poliţie.
În ce priveşte recompensele, acestea constau în ridicarea unei sancţiuni disciplinare, mulţumiri scrise, felicitări, premii în bani sau obiecte, însemne onorifice și diplome de merit.
Manualele digitale vor apărea în curând în școli.
Anunțul a fost făcut ieri de Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie. Acesta a arătat că ”procedura de împrospătare a manualelor” a început anul trecut, în februarie, în momentul în care a fost aprobată programa şcolară, iar licitaţia a început în 8 februarie 2014.
Ministrul a adăugat că va continua procesul de conectare la internet a unităţilor de învăţământ, pentru că nu se poate vorbi de manuale digitale dacă școlile nu sunt conectate la internet.
Plajele de pe litoralul românesc vor fi extinse de anul viitor cu 33 de hectare.
Mai exact, plajele vor înainta în mare cu aproximativ 60 de metri și nu invers, cum se întâmpla până acum.
Olandezii care au construit insulele artificiale din Dubai refac, cu bani europeni, ţărmurile în zonele cel mai afectate de eroziune.
Cu 170 de milioane de euro vor fi refăcute trei sectoare de plajă din Constanța și unul din Eforie Nord, precum și porțiunile cuprinse între Hotelul Sulina din stațiunea Mamaia și zona Pescărie.
În Constanța vor fi lărgite și protejate plajele de la Delfinariu și până la Modern, iar în Eforie Nord, cele de la Steaua de Mare și până la Belona.
Românii care au obţinut un credit in valuta beneficiază de dreptul de conversie a acestuia până la eliminarea riscului valutar.
Potrivit Consiliului Patronatelor Bancare din România, conversia se va face la cursul de schimb valutar aplicabil la data efectuării acesteia, fără costuri si garanţii suplimentare din partea băncilor.
Comunicatul patronatelor bancare vine în contextul în care Tribunalul din Galaţi a dat prima sentinţă irevocabilă prin care se dispune convertirea în lei a creditului în franci elveţieni, la cursul de schimb de la data acordării creditului, la care se adaugă o majorare de 10%.
Deputații au avizat favorabil proiectul Codului Silvic.
Acesta sprijină Hotărârea de Guvern conform căreia niciun transport de lemn nu mai poate pleca din pădure fără să fie supravegheat în timp real printr-un sistem informatic.
Ministrul delegat pentru Ape și Păduri, Doina Pană, a declarat că acest proiect va pune capăt defrișărilor.
Oficialul a mai spus că acest sistem informatic va permite și populaţiei să se implice, iar curând oamenii vor putea suna la un sistem ca 112, cu privire la transporturile de lemn.