Știri 18 septembrie 2014

Distribuția cardurilor naționale de sănătate va începe mâine.
Potrivit CNAS, operatorii poştali vor începe distribuirea cardului către asiguraţii cu vârsta peste 18 ani.
Primele carduri vor fi primite de bucureşteni, iar de luni va începe distribuirea cardului, concomitent, in mai multe judeţe din țară.
Procesul de distribuire va continua luna viitoare pentru cei aproximativ 12,5 milioane de asiguraţi.

Medicii nu sunt funcționari publici.
Senatorii au respins, ieri, cererea de reexaminare prin care președintele Traian Băsescu a solicitat Parlamentului să se revină asupra modificării, potrivit căreia medicul nu este funcționar public și nu poate fi asimilat acestuia.
În cererea de reexaminare, președintele atrage atenția asupra faptului că prin această modificare medicilor li se diminuează răspunderea penală pentru “toate infracțiunile la care subiectul activ este un funcționar public, în sensul legii penale”.

Guvernul vrea să extindă reducerea TVA şi la alte alimente.
Decizia urmează să fie luată după analiza efectelor pe care le-a avut scăderea TVA la produsele de panificaţie de la 24 la 9%.
Autorităţile au anunţat ieri că unul dintre beneficiile generate este reducerea evaziunii fiscale cu 20%.
De asemenea, consumatorii au achiziţionat timp de un an produse de panificaţie mai ieftine cu 12%.

Angajaţii din sistemul public pot cumula din nou pensia cu salariul.
Așa a decis ieri Camera Deputaților.
Potrivit actului normativ, vor fi beneficiari și persoanele sub vârsta standard de pensionare, cum ar fi cadrele militare, dar și alţi pensionari.
Camera Deputaţilor este for decizional pentru acest proiect pe care Senatul l-a respins anterior.

Catastrofele naturale au provocat, anul trecut, de trei ori mai multe migrații decât conflictele.
Potrivit unui raport, 22 de milioane de persoane au fost strămutate în 2013 din cauza dezastrelor naturale.
Această situaţie se datorează intensificării urbanizării în ultimii 40 de ani, în ţările cele mai vulnerabile.
Documentul subliniază că activitatea umană este responsabilă de numărul tot mai mare de astfel de dezastre.

Elevii claselor întâi și a doua vor învăța după manualele vechi.
Anunțul a fost făcut ieri de premierul Victor Ponta care a adăugat că acest lucru se va întâmpla dacă toate contestațiile depuse nu vor fi soluționate rapid.
Acesta i-a cerut ministrului Educației, Remus Pricopie, să informeze Guvernul, săptămâna viitoare, care este situaţia.
Din anul şcolar 2014-2015, elevii claselor I şi a II-a ar fi urmat să înveţe după manuale noi, inclusiv în variantă digitală.

Ministrul Educaţiei a declarat că în ultima perioadă s-a investit destul de mult în infrastructura şcolară.
El a precizat că este timpul să se investească şi în elevi şi în cadrele didactice.
Pe de altă parte, Remus Pricopie a spus că urmează să fie finalizat un document prin care naveta pe care o fac elevii şi dascălii pentru a ajunge la unităţile de învăţământ ar urma să fie decontată, cel puţin parţial, din fonduri structurale.

Luni va fi Ziua internațională a mersului fără mașini.
Aceasta va fi celebrată pentru prima oară în Constanța la Palatul Copiilor.
Astfel, în intervalul orar 11.00 – 13.00, circulația mașinilor va fi oprită pe str. Soveja, pe tronsonul Delfinariu – City Park Mall.
Aici vor avea loc diverse activități sportive, precum și o expoziție foto și de pictură.

Copiii nu vor mai putea fi instituționalizați înaintea vârstei de 3 ani.
Camera Deputaţilor a adoptat ieri, proiectul de lege care prevede prelungirea de la 2 la 3 ani a vârstei copiilor care pot beneficia de plasament exclusiv în familia extinsă sau substitutivă.
UNICEF salută inițiativa Parlamentului României și declară că, astfel, România a făcut un pas important în ceea ce privește protejarea drepturilor copilului.

Prelevarea de organe se poate face fără consimţământul membrilor familiei.
Acest lucru ar putea fi posibil dacă, în timpul vieţii, persoana decedată şi-a exprimat acordul printr-un act notarial şi a fost înscrisă în Registrul naţional al donatorilor de organe, ţesuturi şi celule.
Ministerul Sănătății a supus dezbaterii publice un proiect de lege în acest sens.
În cadrul acestuia, se mai precizează că este interzisă prelevarea de organe, ţesuturi şi celule de la persoane fără discernământ.

Știri 17 septembrie 2014

Românii vor să ridice prima mănăstire ortodoxă din Peninsula Iberică.
Preasfințitul Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei s-a întâlnit cu primarul orașului Noblejas pentru a discuta despre concesionarea unei parcele de teren pe care se va construi prima mănăstire ortodoxă din Peninsula Iberica.
Cu această ocazie, s-a localizat și terenul pe care se va construi viitorul așezământ monahal.
Mănăstirea va purta hramurile Adormirea Maicii Domnului și Sfinții Martiri Brâncoveni.

Preţul gazelor naturale pentru populaţie nu va mai creşte.
Anunțul a fost făcut de ministrul delegat pentru energie, Răzvan Nicolescu.
Guvernul va suspenda pe termen nedeterminat liberalizarea preţului gazelor naturale produse în România şi destinate consumului populaţiei şi va prelungi cu cel puţin doi ani şi jumătate dereglementarea pieţei gazelor pentru companii.
Ministrul a precizat că sunt necesare astfel de măsuri, deoarece în ultimii doi ani salariul mediu pe economie a scăzut, în timp ce preţul final la gaze naturale a crescut cu 16%.

Patru instituții de învățământ superior din România se află în topul celor mai bune universități din lume.
Informația reiese din Topul Internațional al celor mai bune 800 de universități din anul 2014.
În România, cel mai bine clasată este Universitatea din București, pe locul 651, urmată de Universitatea Babes Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi și Universitatea de Vest din Timişoara toate după locul 700.
Primul loc este ocupat de MIT, Institutul Tehnologic Massachusetts din Statele Unite.

Cartelele prepay pot fi cumpărate în continuare fără buletin.
Curtea Constituţională a decis ieri, că legea cu privire la comunicaţiile electronice nu este constituţională. Reglementarea ar fi urmat să intre în vigoare la 1 ianuarie 2015, iar până la 1 ianuarie 2016 toţi posesorii de cartele preplătite să îşi comunice datele din buletin către operatorii de telefonie mobilă, pentru a putea fi identificaţi.

Peste două treimi dintre români îşi achită cu greu la timp facturile.
Potrivit unui studiu, alături de bulgari, românii sunt cei mai puţin punctuali plătitori din Europa.
Persoanele fizice au la dispoziţie un termen de plată de 33 de zile, faţă de 29 de zile în Europa de Est, în timp ce firmele pot achita facturile în 40 de zile, comparativ cu 42 de zile în regiune. La studiu au participat 2.600 de persoane cu funcţie de conducere din 12 ţări europene.

Noi specii de cartofi vor fi cultivați în România.
Împreună cu specialiști ai Universității din Cluj, dar și din Coreea, se lucrează la un proiect pentru producerea semințelor de cartof dulce, o cultură propice solului țării noastre.
De asemenea, se are în plan și producerea seminței de cartof violet, care conține antioxidanți în cantități mai mari decât fructele de pădure.

Deșeurile menajere reprezintă mai mult de jumătate din totalul generat în România.
Astfel, un locuitor din zona urbană generează anual 346 kg de deșeu menajer, de trei ori mai mult față de un locuitor din mediul rural.
Obiectivul care trebuie atins la nivel național vizează reciclarea a minim 55% din greutatea totală a materialelor din ambalaj conținute în deșeurile de ambalaje.

Copiii cu tați care fumează se confruntă cu un risc crescut de a suferi de astmă.
Potrivit unui studiu realizat de specialiști norvegieni, acest risc este valabil chiar dacă tații s-au lăsat de fumat cu mult timp înainte de concepție.
Conform concluziilor acestui studiu, cu cât vârsta la care un bărbat începe să fumeze este mai mică, cu atât este mai mare riscul ca urmașii săi să sufere de astm non-alergic.

“Ziua Bunicilor” ar putea fi sărbătorită la 1 octombrie.
Potrivit proiectului, la această dată ar urma să fie organizate evenimente publice finanțate din bugetul autorităților locale sau centrale.
În expunerea de motive se arată că toate statele membre ONU sărbătoresc, pe 1 octombrie, “Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice’’.
Inițiativa legislativă a fost adoptată de Senat, dar forul decizional este Camera Deputaţilor.

Știri 16 septembrie 2014

Patriarhia Română dezminte știrea conform căreia Mitropolitul Banatului ar fi trecut la cele veșnice.
Aceasta a precizat că știrile care au fost preluate de site-urile de știri naționale, sunt false și reprezintă o dezinformare.
Mitropolitul Banatului, Nicolae Corneanu, este internat de câteva zile, în stare foarte gravă la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara.
Ştirea falsă a fost lansată de un jurnalist din Caraș-Severin.

Românii ar putea avea încă două zile libere.
Un proiect de lege, iniţiat de 25 de deputaţi şi senatori, prevede ca Ziua Înălţării Domnului şi ziua de 24 ianuarie să fie declarate nelucrătoare.
Camera Deputaților este for decizional pentru acest proiect de lege.
Potrivit unui studiu recent, România se află printre ţările europene cu cele mai puţine sărbători declarate zile libere prin lege, la nivelul Europei Centrale şi de Est.
Codul Muncii prevede 12 zile libere acordate cu ocazia sărbătorilor publice sau religioase.

Elevii de clasele a 11-a și a 12-a vor studia mai puține materii.
Ministrul Educației a declarat că își dorește să scadă numărul disciplinelor care se studiază în cei doi ani, de la 14 la 8 sau 9.
El a adăugat că elevii acestor clase trebuie să aibă timp să se pregătească pentru examenul de Bacalaureat.
Ministrul a spus că pentru o astfel de decizie sunt necesari trei-patru ani.

Numărul de elevi înscriși în învățământul profesional a crescut considerabil pe parcursul ultimilor trei ani.
Astfel, dacă pentru anul școlar 2012 – 2013, cifra era de 11.000, în acest an numărul elevilor s-a triplat și a ajuns la peste 35.000.
În învățământul profesional cu durata de 3 ani, cele mai căutate domenii de pregătire sunt: Mecanică, Turism și alimentație, Industrie textilă și pielărie, Construcții, instalații și lucrări publice.

Zahărul este mult mai periculos decât sarea în ceea ce priveşte riscul de boli cardiovasculare.
Potrivit unui studiu american, nivelul ridicat al acestuia în sânge afectează o zonă a creierului ce determină creşterea pulsului şi a tensiunii arteriale.
Aceștia mai spun că organismul produce, din cauza zahărului, mai multă insulină, un hormon care poate duce, de asemenea, la o creştere a ritmului cardiac.
Încurajarea populaţiei să reducă aportul de zahăr, nu de sare, ar putea fi o strategie nutriţională mai bună pentru controlarea tensiunii arteriale.

Fişa pacientului va fi trimisă din ambulanţă la unitatea de primiri urgenţe.
Potrivit dr. Raed Arafat, serviciile de ambulanţă vor dispune de un sistem de transmitere a datelor medicale ale pacienţilor preluaţi cu ambulanţa, direct către unitatea de primiri urgenţe care îl va prelua.
Sistemul este gândit pentru a reduce timpul de intervenţie medicală şi pentru a salva bolnavul aflat în stare critică.

Mai mulţi tineri angajaţi ai unei fabrici Apple din China au murit de leucemie.
Familiile și grupurile sindicale cred că boala a fost cauzată de expunerea la substanţele chimice folosite în liniile de producţie și susţin că este posibil să fie afectaţi mai mulţi angajaţi.
Compania Apple a anunţat că va analiza situaţia de la fabrica din China, unde sunt produse aproximativ doua milioane de iPhone-uri pe săptămână.
Detaliile cu privire la cazurile de leucemie au apărut după ce Apple a anunţat luna trecută interzicerea folosirii a două substanțe chimice potenţial toxice, benzen și n-hexan, la asamblarea finală a produselor iPhone și iPad.

ANAF a lansat o platformă online unde se pot afla date despre situația fiscală.
Aceasta este dedicată deocamdată persoanelor fizice, în cadrul unui proiect pilot pentru Bucureşti şi Ilfov, care urmează a fi extins de anul viitor în toată țara.
Persoanele fizice pot solicita, în urma înregistrării şi autentificării, informaţii precum situaţia obligaţiilor de plată, nivelul CAS declarat de angajator şi decizia de impunere.

Rusia reduce livrările de gaze către România cu 10% în această săptămână.
Aceasta este a doua decizie de reducere a livrărilor de gaze dinspre Rusia către România după cea de vineri când livrările au fost mai mici cu 5%.
Oficialii guvernului asigură însă că populaţia nu va avea de suferit la iarnă în cazul unei crize.
În acest moment, România are în depozite 2,5 miliarde de metri cubi de gaze și va avea 2,8 miliarde la sfârșitul ciclului de înmagazinare.

Aproape jumătate dintre români citesc maxim o carte pe an.
Așa reiese dintr-un studiu realizat de fundaţia lui Bill Gates.
De asemenea, statisticile spun că, în medie, în casa fiecărui român sunt cel mult 80 de cărţi.
Specialiştii spun că astfel se explică de ce rezultatele de la testele după model internaţional PISA sunt foarte slabe în România.
Peste un sfert din elevii din clasa a 6-a nu au știut să rezolve subiectele.
În clasamentul ţărilor din Europa care participă la aceste teste, doar în Bulgaria situaţia este mai rea decât în România.

Știri 15 septembrie 2014

Biserica Ortodoxă Română îl cinsteşte astăzi pe Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş.
Acesta s-a născut în anul 1568, în Dalmaţia, şi a ajuns Mitropolit al Banatului la vârsta de 80 de ani.
A intrat în monahism în Mănăstirea Maicii Domnului din Ohrid, sub numele de Iosif, și a fost hirotonit ieromonah la vârsta de 20 de ani.
A vieţuit în mai multe mănăstiri din Muntele Athos şi a devenit egumen al Mănăstirii “Sfântul Ştefan” din Adrianopol.
A fost ales mitropolit al Timişoarei şi a păstorit până în 1653, când, din cauza vârstei înaintate, s-a retras la Mănăstirea Partoş, în Banat.
A trecut la cele veşnice în anul 1656, la data de 15 august.
Sfintele sale moaşte se află în Catedrala Mitropolitană din Timişoara.
Canonizarea sfântului Iosif cel nou de la Partoş a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1950.

Elevii și preșcolarii încep astăzi noul an școlar.
Ministrul Educației, Remus Pricopie a anunțat că elevii de clasa I vor face recapitularea noţiunilor pe care le-au învăţat la clasa pregătitoare, după care vor învăţa după fișe.
De asemenea, elevii de clasa a II-a vor folosi manualele vechi pentru a parcurge programa.
Anul şcolar a început şi pentru elevii seminarului teologic Sf. Dionisie Exiguul din Constanţa.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului a oficiat în această dimineaţă sfânta liturghie Arhierească la Catedrala Arhiepiscopală, unde a rostit şi un cuvânt de învăţătură.

O parte din constănțeni vor rămâne miercuri fără apă rece.
Pentru executarea lucrărilor de racordare a noului tronson din magistrala de alimentare cu apă din stațiunea Mamaia la sistemul centralizat de distribuție, RAJA este nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile miercuri, în intervalul 0.00 – 16.00.
Vor fi afectați consumatorii din perimetrul delimitat de străzile Aurel Vlaicu – Al. Lăpușneanu – Aleea Lotus – Cișmelei – Dispensarului, abonații de pe b-dul Aurel Vlaicu, pe tronsonul delimitat de intersecțiile cu bulevardele Tomis și Al. Lăpușneanu, precum și cei de pe străzile adiacente: Diamantului, Smarandului, Opalului, Perlei și Aleea Universității; Aleea Hortensiei; Satul de Vacanță și Complexul Dobrogea; zonele Mamaia Nord, Hanul Piraților și Mamaia Sat.

Studenţii la Medicină vor face obligatoriu, de anul acesta, un stagiu de practică la Ambulanţă.
Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu.
Conform ministrului, medicina de urgenţă este baza pregătirii pentru orice specialitate.
El a mai precizat că vor fi livrate primele 37 de ambulanţe noi în ţară, pentru 13 judeţe unde există deficit mare de maşini.

Șoferii vor circula fără restricții de circulație către sudul litoralului în această toamnă.
Potrivit CNADNR, până pe 15 martie 2015, pe Podul de la Agigea va fi permisă circulația tuturor categoriilor de autovehicule, fără restricții de tonaj, pe cele patru benzi de circulație, cu excepția autovehiculelor și coloanelor agabaritice. Cu toate acestea, va fi menținută restricționarea vitezei de circulație la 50 km/h.

Ministerul Sănătăţii va aloca fonduri suplimentare pentru serviciile de ambulanţă la rectificarea bugetară din această toamnă.
Potrivit ministrului Sănătății, sumele vor fi distribuite pentru investiţii în infrastructură, reparaţii parc auto, dar şi pentru deblocarea de posturi şi pentru promovarea personalului deja existent pe posturi.
Ministerul Sănătăţii a aprobat anul acesta scoaterea la concurs a peste 160 de posturi în cadrul serviciilor de ambulanţă la nivel naţional, iar procesul este continuu.

Turiştii pot descoperi viața și tradiţiile de la sat în cadrul campaniei “Vacanțe la țară”.
Aceasta se desfășoară până pe 31 octombrie.
Tarifele practicate de proprietarii pensiunilor pentru actuala editie a programului pornesc de la 175 lei/ persoana/6 zile la o pensiune de 2 margarete și ajung la 290 lei/ persoana/6 zile la cele de 5 margarete.
Fiecare pensiune participantă va oferi din partea casei micul dejun.
Programul Vacanțe la țară este organizat de Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic și Cultural și Asociaţia Natională a Agenţiilor de Turism.

Cerealele de tipul grâului provoacă boli cardiace şi cardiovasculare.
În urma unei cercetări ştiinţifice, experţii au descoperit că cerealele de tipul grâului pot creşte nivelul colesterolului cu până la 60%.
Acest tip de colesterol este asociat cu bolile cardiace şi cele cardiovasculare.
Potrivit specialiştilor, românii mănâncă fără să se hrănească iar acest lucru se reflectă în sănătate.
România se află pe primele locuri în Europa la bolile de inimă, la cele cerebrovasculare, la cancer şi obezitate.

Amenzile CNA ar putea fi raportate la bugetele de venituri şi cheltuieli ale televiziunilor şi posturilor de radio.
Așa prevede un proiect de lege ce va fi depus la Prlament de către senatorul Sorin Roşca Stănescu.
El a precizat că astfel, o amendă nu va putea duce la dispariţia unui post de televiziune sau de radio, care va fi incapabil să plătească o sumă foarte mare.
Senatorul a mai spus că, în noul proiect de act normativ, sancţiunile pentru televiziunea publică vor fi mai mari faţă de celelalte televiziuni.

Băncile refuză să afişeze comisioanele pe ecranul bancomatelor.
Acestea argumentează că ar fi imposibil să treacă pe ecran taxele tuturor băncilor.
Oficialii de la Protecţia Consumatorilor, care au propus această măsură, îi contrazic însă pe bancheri, și spun că ordinul va fi pus în practică, anul acesta.
Un client care are două interogări lunare de sold, două extrageri la bancomat, la care se adaugă taxele de administrare, plăteşte 400 de lei comision anual.

Știri 13 septembrie 2014

Biserica Ortodoxă Română îl cinsteşte astăzi pe Sf. Cuvios Ioan de la Prislop.
Fiu al Ţării Haţegului, Sfântul a trăit la începutul secolului al 16-lea şi s-a nevoit la Mănăstirea Prislop.
Dornic de o viaţă mai aspră, s-a retras într-o peşteră din apropierea mânăstirii, unde a trăit în post şi rugăciune.
Tradiţia populară spune că a fost împuşcat de doi vânători în timp ce îşi făcea o fereastră la chilie.
Sfântul Ioan de la Prislop a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română în anul 1992.

Tot astăzi pomenim şi pe Sfinţii Mucenici din Dobrogea Macrobie, Gordian, Ilie, Zotic, Lucian, Valerian, Seleuc, Straton, Marina, Victor, Marcial şi Servul.
Ei au pătimit prin anii 323-324, în timpul persecuţiei lui Liciniu.
Macrobie şi Gordian erau doi tineri din parţile Asiei Mici, unul din Paflagonia, celalalt din Capadocia.
Ei slujeau la curtea împăratului Liciniu, iar pentru că s-a aflat că sunt creştini au fost exilaţi în Scythia Minor, la Tomis.
Aici au asistat la procesul Sfinţilor Zotic, Lucian şi Ilie care în final au fost decapitaţi pentru faptul că au refuzat să se lepede de credinţa creştină.
Ulterior, Macrobiu şi Gordian au fost condamnaţi la moarte prin ardere în foc.
Un alt sfânt pomenit astăzi, Valerian, a murit în lacrimi pe mormintele fraţilor săi de credinţă.

Biserica Ortodoxă va prăznui mâine Înălţarea Sfintei Cruci.
Această sărbătoare ne aduce aminte de două momente importante din istoria lemnului Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Iisus Hristos.
Primul moment a fost înălţarea solemnă a Sfintei Cruci înaintea credincioşilor din Ierusalim, în data de 14 septembrie a anului 335, de către patriarhul Macarie, după ce lemnul Crucii a fost descoperit de către mama Sfântului împărat Constantin cel Mare, împărăteasa Elena.
Al doilea moment este tot o înălţare solemnă a Sfintei Cruci înaintea credincioşilor din Ierusalim, în anul 630, de către patriarhul Zaharia al Ierusalimului.
Momentul a marcat recuperarea Sfintei Cruci de la perşi, în anul 629, de către împăratul bizantin Heraclius.
Sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci a avut la început un caracter local, dar până în secolul 6 s-a generalizat în întreaga Biserică.
Ziua de astăzi este marcată ca zi de post în amintirea Patimilor, Răstignirii şi morţii de pe Cruce a Mântuitorului.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va răspunde invitației PF Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române și va participa la slujba de sfințire a Bisericii Mănăstirii Caraiman.
Lăcașul de cult va avea hramul Sfânta Cruce.
Mâine, și Mânăstirea Dervent îşi serbează unul din hramuri.
Cu acest prilej, PS Siluan, episcopul Ungariei va săvârși de la ora 8 Sfânta liturghie.

Astăzi este Ziua Pompierilor din România.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă aniversează 166 de ani de la eroica bătălie din Dealul Spirii.
Ziua Pompierilor a fost legal oficializată din anul 1953.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” a organizat ieri o serie de manifestări pentru a marca momentul.