Știri 12 iunie 2014

Astăzi va avea loc o lansare de carte la Curtea Brâncovenească.
Volumul se intitulează ’’Argumentele unei generații’’ și are ca autor pe Asist. Univ. Carmen Ciornea.
Aceasta va susține o conferință, la care va participa și Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Evenimentul se va desfășura de la ora 16 și este organizat de Seminarul teologic din Constanța în colaborare cu Fundația Sfinții Martiri Brâncoveni.

Pe Podul de la Agigea se va circula fără restricții pe timpul verii.
Astfel, potrivit CNADNR, în perioada 14 iunie – 15 septembrie, şoferii vor putea circula pe toate cele patru benzi.
Excepție fac autovehiculele și coloanele agabaritice.
În schimb, va rămâne în vigoare restricția de viteză, de 50 km/h, pe toată lungimea podului.

Limba umană poate să detecteze un al şaselea gust.
Potrivit unui studiu realizat de cercetătorii din Noua Zeelandă, acesta este supranumit “gustul carbohidraţilor”.
Oamenii de ştiinţă au descoperit că limba umană, capabilă să facă distincţia între gusturile dulce, amar, sărat, acru şi umami, poate să detecteze şi “gustul carbohidraţilor”.
Aceste nutrimente se descompun în zaharuri şi asigură principala sursă de energie a organismului.

România nu este obligată să constituie regiuni pe criterii etnice.
Acesta este răspunsul pe care Guvernul l-a adresat Consiliului Naţional Secuiesc, care ceruse, la marşul din 10 martie, soluţionarea situaţiei juridice a Ţinutului Secuiesc.
Potrivit răspunsului Executivului, reglementările în materie de protecţie a drepturilor persoanelor care aparțin minorităţilor naţionale din România se aplică în mod egal şi nediscriminatoriu faţă de membrii oricăreia dintre ele, dar nu există nicio obligaţie legată de drepturi colective.

Românii se declară nemulţumiţi de lipsa curățeniei din mijloacele de transport şi din staţii.
Potrivit unui Eurobarometru, românii sunt însă mulţumiţi de preţul biletelor.
În ceea ce priveşte nivelul general de satisfacţie faţă de calitatea transportului urban, România se află pe locul 24.
Cei mai mulţumiţi sunt locuitorii din Luxemburg, Finlanda şi Marea Britanie, iar cei mai nemulţumiţi sunt cei din Bulgaria, Italia şi Malta.

Parteneriatul civil între persoanele de acelaşi sex a fost respins de Camera Deputaţilor.
Proiectul de lege era iniţiat de Remus Cernea.
Comisia juridică a respins, cu unanimitate, în 5 martie, proiectul de lege, pe baza unor argumente religioase şi sociale.
Camera Deputaţilor este for decizional în privinţa acestui proiect.

RAJA a început recensământul abonaților.
Această campanie se derulează în județul Constanţa, dar şi în Ialomiţa, Călăraşi, Ilfov, Dâmboviţa, Braşov şi Prahova.
Astfel, zilnic, de luni până sâmbătă inclusiv, echipele RAJA inventariază toţi abonaţii, indiferent de statutul juridic, persoane fizice, asociaţii sau agenţi economici.
Acţiunea demarată are drept scop, din punct de vedere tehnic, inventarierea sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare.

De anul viitor, toți cei care vor să-și cumpere cartele prepay o vor putea face numai cu buletinul.
Până să fie adoptată, legea trebuie să primească aviz favorabil în Parlament.
Potrivit inițiativei legislative, cartelele care nu sunt înregistrate în cel mult 6 luni pot fi dezactivate de operatorii de telefonie.
Măsura de identificare nominală a cartelelor SIM prepay a fost decisă în Consiliul Suprem de Apărare a Țării, după atentatele teroriste comise în anul 2012 în Bulgaria.

Deputaţii au aprobat operarea dronelor în spaţiul aerian naţional.
Proiectul introduce prevederi în Codul aerian civil pentru a permite operarea avioanelor fără pilot, în spaţiul aerian naţional.
În expunerea de motive se arată că, prin intervenţiile legislative propuse, legislaţia naţională este adusă la cea europeană.
Camera Deputaţilor este for decizional în cazul acestui proiect de lege.

Românii cu credite în valută le-ar putea converti în lei fără comisioane.
Așa prevede o propunere legislativă inițiată de către deputatul Ana Birchall, care a primit raport favorabil de la Comisia pentru buget din Senat.
Propunerea este menită să vină în ajutorul românilor împovărați de majorarea ratelor bancare datorate creșterii cursului de schimb valutar.
Senatul este prima cameră sesizată în cazul proiectului.

Românii de orice vârstă pot înființa gratuit o firmă.
Conform noului act normativ adoptat de deputați, este eliminată condiţia de vârstă maximă de 35 de ani pentru a permite accesul la facilitățile acordate tuturor persoanelor aflate la prima afacere.
Totodată, legea prevede scutirea de la plata contribuţiilor de asigurări sociale datorate de angajatori pentru veniturile aferente timpului lucrat de cel mult patru salariaţi.

Știri 11 iunie 2014

O copie a icoanei făcătoare de minuni “Axion Estin” de la Sfântul Munte Athos va ajunge astăzi la Mănăstirea Dervent.
Aceasta va fi adusă de IPS Teodosie și un sobor de preoţi la ora 17.00, și este un dar al Mănăstirii Vatopedu de pe Sfântul Munte.
Apoi, Ierarhul nostru va oficia slujba Vecerniei.
Icoana Maicii Domnului numită „Axion Estin“, ceea ce înseamnă „Cuvine-se cu adevărat“, este cea mai veche din întreg Sfântul Munte Athos şi una dintre cele mai renumite şi iubite icoane din Biserica Ortodoxă.
Înaintea acestei icoane ne-a fost dăruită rugăciunea „Cuvine-se cu adevărat“ printr-o minune îngerească.

Mâine va avea loc o lansare de carte la Curtea Brâncovenească.
Aceasta se intitulează ’’Argumentele unei generații’’ și are ca autor pe Asist. Univ. Carmen Ciornea, care va susține și o conferință.
Evenimentul se va desfășura de la ora 16, iar intrarea este liberă.

Românii petrec online, în medie, 5 ore şi jumătate pe zi.
Conform unui studiu, cele mai populare activităţi sunt consultarea email-ului, lecturarea de ştiri şi căutarea de informaţii despre produse.
De asemenea, 21 la sută dintre ei stau online cel puţin 8 ore zilnic.
Mai mult de jumătate dintre utilizatorii români de internet au un cont de Facebook, peste media europeană.
Totodată, utilizatorii români au rămas fideli mesageriei instant, într-o proporţie de 78%, iar 44% folosesc internetul pentru conversaţii video.

Liderii religioşi europeni au adoptat o declaraţie referitoare la o creștină condamnată la moarte în Sudan.
Anunțul a fost făcut de preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.
Acesta a argumentat că libertatea de religie şi credinţă este un drept universal, care trebuie să fie protejat în toată lumea.
Potrivit oficialului, bisericile şi comunităţile religioase au o contribuţie importantă în asigurarea respectării şi promovării demnităţii fiinţei umane.

Reprezentanţii mai multor religii s-au reunit ieri la Bruxelles.
Potrivit unui comunicat, între temele discuțiilor se află evoluțiile sociale actuale din Uniunea Europeană, poziția Europei în lume și rolul religiilor în acest context.
Evenimentul reunește reprezentanți ai comunităților creștină, evreiască, musulmană, hindusă, sikh și mormonă.

Constănțenii din mai multe cartiere vor rămâne fără apă rece.
RAJA va întrerupe furnizarea apei potabile, mâine între orele 9.00 – 15.00 consumatorilor din perimetrul delimitat de străzile Tomis – Al. Lăpuşneanu – Poporului – Trandafirului – Răsuri – Partizanilor – Barbu Şt. Delavrancea – Soveja – Tomis.

CFR a impus restricţii de viteză din cauza temperaturilor ridicate.
Limitările de viteză în circulaţia trenurilor au fost introduse de ieri, pe raza regionalelor de cale ferată Timişoara, Braşov și Galați, aflate în jumătatea de sud a țării.
Pasagerii sunt sfătuiţi să solicite informaţii despre întârzierile înregistrate în traficul feroviar la staţiile și agenţiile CFR din țară.

Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă a fost repornită.
La o lună după ce aceasta a fost oprită pentru mentenanţă, conducerea Societăţii Naţionale Nuclearelectrica a anunţat finalizarea lucrărilor.
Unitatea a reintrat în funcţiune duminică şi tot atunci a fost sincronizată cu Sistemul Energetic Naţional.
În prezent, Centrala de la Cernavodă asigură aproape o cincime din consumul de electricitate al ţării.

Parlamentarii pregătesc reguli noi pentru obținerea permisului de conducere.
Potrivit unei inițiative legislative, obținerea permisului de conducere ar putea fi condiționată de absolvirea școlii gimnaziale.
Măsura ar urma să blocheze persoanele care nu știu să scrie sau să citească, dar care totuși reușesc să obțină permisul auto. În acest fel s-ar putea limita și numărul accidentelor rutiere.
Proiectul a fost adoptat în Senat și depus în Camera Deputaților.

Știri 10 iunie 2014

O copie a icoanei făcătoare de minuni “Axion Estin” de la Sfântul Munte Athos va ajunge mâine la Mănăstirea Dervent.
Aceasta va fi adusă de IPS Teodosie si un sobor de preoţi la ora 17.00, și este un dar al Mănăstirii Vatopedu de pe Sfântul Munte.
Apoi, Ierarhul nostru va oficia slujba Vecerniei.

Cazurile de răpiri s-au intensificat în estul Ucrainei unde sunt vizați preoți și jurnaliști.
Răpirile au început odată cu debutul insurgenței și se estimează că numărul celor deţinuţi ilegal este de 200.
ONU a transmis ca ostaticii riscă bătăi, torturi și chiar execuţii.

Restituirea taxei de poluare se va face în cinci ani, în rate.
Ministerul de Finanţe a pus în dezbatere publică proiectul de ordin privind procedura de restituire a taxei pe poluare pentru autovehicule stabilită prin hotărâri judecătoreşti.
Potrivit documentului, plata se realizează pe parcursul a cinci ani calendaristici, prin achitarea, în fiecare an, a 20% din valoarea acestora.
De asemenea, cererile de restituire se soluţionează în termen de 45 de zile de la înregistrare.

Românii ar mai putea avea 4 zile libere.
Parlamentarii propun ca ziua de 10 mai, Ziua Independenţei, şi 15 mai, dată propusă pentru ziua dedicată familiei să fie declarate nelucrătoare.
De asemenea, pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor au mai fost incluse alte două zile libere, Ziua Înălţării şi prima zi de şcoală, pentru ca părinţii să-şi poată însoţi copiii la festivităţile unităţilor şcolare.
În clasamentul ţărilor europene care oferă cele mai multe zile libere, România ocupă un loc inferior, cu doar 13 sărbători legale.

Trenurile Soarelui vor circula din acest week-end.
Astfel, timp de 3 luni, până pe 15 septembrie, cei care vor dori să călătorească spre mare şi în Delta Dunării vor putea alege aceste trenuri.
CFR Călători va asigura legături directe dus-întors cu staţiunile de la Marea Neagră şi facilităţi turistice din Delta Dunării.

Românii vor primi cardurile de sănătate prin poştă, din toamnă.
Anunțul a fost făcut de reprezentanții Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, care au mai spus că până la această dată au fost tipărite peste 11 milioane de exemplare.
Asigurații vor primi cardurile prin poștă, cu confirmare de primire, iar în cazul în care titularul nu va fi găsit la domiciliu de două ori, documentul va fi returnat casei de asigurări teritoriale.

Fumatul poate provoca surditate.
Conform unui studiu britanic, oamenii expuși la fumul de țigară ar prezenta un risc cu circa 30% mai mare să își piardă auzul decât nefumătorii.
Riscul este mai mare cu 39% dacă timpul de expunere este mai mare de zece ore pe săptămână.
Potrivit specialiștilor, și fumatul pasiv are efecte aproape la fel de nefaste ca fumatul direct.

Peste 100 de bănci din România vor pune la dispoziția Statelor Unite date despre americanii care au conturi în țara noastră.
Statul român a încheiat un acord de principiu cu autoritățile de la Washington, prin care se obligă să le informeze despre americanii ce dețin în România depozite bancare mai mari de 50 .000 dolari.
Până în prezent, 70 de țări au acceptat să transmită informații de acest gen pentru combaterea evaziunii fiscale.

Centrala Nucleară de la Cernavodă va trebui să treacă prin evaluarea impactului de mediu.
Decizia aparține Comitetului de Implementare a Convenţiei de la Espoo și vine pe fondul extinderii duratei de viaţă a reactoarelor nucleare 1 şi 2 ale centralei de la Rivne, în Ucraina.
Înnoirea licenţelor permite centralelor nucleare să îşi extindă durata de viaţă cu încă 10 ani.

Prima sesiune a Bacalaureatului începe astăzi.
Liceenii susţin proba orală la limba şi literatura română.
Un elev care nu se prezintă la probele orale poate participa la cele scrise, însă nu poate promova examenul de Bacalaureat.
Peste 3.000 de poliţişti vor fi mobilizaţi zilnic, în perioada examenului, pentru a asigura ordinea şi liniştea publică.

Un proiect de scanare cu tehnologie NASA a graniţei Imperiului Roman de pe teritoriul României va fi demarat în curând.
Acesta se referă la întreg Limes-ul roman, care porneşte din Banat, de la Dunăre, trece prin Transilvania, pe Valea Someşului, apoi pe râul Olt până în Muntenia, unde ajunge, din nou, la Dunăre.
Specialiștii spun că se doreşte obţinerea de date despre patrimoniul arheologic prin imagini din satelit şi prin tehnici de scanare aeriană cu laser.
Demersul face parte din procedura de introducere a zonei respective în patrimoniul UNESCO.
Proiectul va fi demarat de Institutul de Arheologie şi Istoria Artei al Academiei Române, filiala Cluj.

Averea netă a populaţiei din Statele Unite a înregistrat un record.
Aceasta a avansat cu 2% în primul trimestru, la nivelul-record de 81.800 miliarde de dolari.
Avansul a fost susţinut de creşterea bursei şi a pieţei imobiliare.
Datoriile gospodăriilor americane au crescut, de asemenea, cu 2% în primele trei luni ale acestui an.