Știri 17 iunie 2014

Un volum despre mănăstirile din Muntenia și Dobrogea va fi lansat la Bucureşti.
Cartea se numește „La curţile Duhului. Vetre mănăstireşti din Muntenia şi Dobrogea” și aparține scriitorului Răzvan Bucuroiu.
Volumul va fi prezentat de scriitorul Varujan Vosganian, teologul Radu Preda şi publicistul Sorin Preda, astăzi la librăria Sophia.
Cartea aduce în prim-plan Dobrogea, pământ apostolic, unde a ajuns pentru prima dată cuvântul Evangheliei lui Hristos, propovăduit de Sfântul Andrei, Cel Întâi Chemat dintre cei 12 apostoli.

O linie de cale ferată de mare viteză va fi construită între oraşele Varna şi Bucureşti.
Anunțul a fost făcut de Compania de infrastructură feroviară din Bulgaria.
Costul pentru proiectul de cale ferată Ruse – Varna este estimat la 460 de milioane de euro.
Planul pentru calea ferată Ruse – Varna face parte dintr-o idee mai amplă pentru o cale ferată Bucureşti – Giurgiu – Ruse – Varna.
Dacă proiectul trenului de mare viteză este implementat, ar permite efectuarea unei călătorii între Varna şi Bucureşti în trei ore.

O banană modificată genetic va fi testată clinic în SUA.
Creată de specialiştii Universităţii din Queensland, Australia, această banană modificată genetic prezintă o concentraţie de beta şi alfa-caroten, transformate în vitamina A, superioară celei conţinute de bananele africane.
Vor fi realizate mai multe teste clinice pe parcursul a şase săptămâni, pentru a măsura nivelul de vitamina A la pacienţii voluntari.
Plantaţiile s-ar putea extinde în Rwanda, Republica Democratică Congo, Kenya şi Tanzania.

Norvegia va interzice cerşetoria.
Actul normativ prevede autorizarea primăriilor să interzică cerşitul în spațiile publice din această vară.
Măsura ar urma să penalizeze în special rromii.
Cerşetoria, acolo unde va fi interzisă, este pasibilă de o amendă sau o pedeapsă de până la trei luni de închisoare.
Potrivit autorităților, Oslo se confruntă cu acelaşi număr de furturi din buzunare ca și Berlinul, la o populaţie de şapte ori mai mică.

Reducerea CAS-ului cu 5% de la 1 octombrie nu va crea probleme în bugetul statului.
Declarația aparține secretarului de stat din Ministerul de Finanţe, Gheorghe Gherghina.
Oficialul spune că banii proveniți din taxa pe stâlp vor compensa gaura în buget lăsată de reducerea contribuțiilor sociale la angajator.
Măsura reducerii CAS nu are acordul FMI, ci este asumată de guvern.

Fenomenul obezității a luat amploare.
Potrivit specialiștilor, obezitatea în rândul bărbaților din țările dezvoltate ar putea fi legată de expunerea la substanțe care conțin estrogen, hormonul sexual feminin, substanțe care sunt mai des întâlnite în societățile bogate, cum ar fi produse din soia și materiale plastice.
În Statele Unite, Europa și Australia, ratele de obezitate între bărbați și femei sunt mai apropiate, în timp ce în unele țări occidentale, numărul bărbaților obezi este mai mare decât cel al femeilor obeze.
Această cercetare sugerează că este vorba nu atât de o problemă de dietă și de aport caloric ci, mai degrabă, de o epidemie de obezitate.

România nu va avea probleme cu alimentarea cu gaze.
Potrivit unui comunicat al Departamentului pentru Energie, țara noastră deține o cantitate suficientă de gaze înmagazinate, o capacitate adecvată de extracţie, iar la ora actuală, producţia internă depăşeşte consumul.
Cu toate acestea, Departamentul pentru Energie a elaborat un plan de măsuri pe care-l va implementa în cazul în care situaţia de conflict dintre Rusia şi Ucraina se va prelungi.
Aproximativ 15% din gazele naturale consumate de Uniunea Europeană tranzitează Ucraina.

Nicio persoană fizică nu mai poate angaja zilieri.
Așa prevede noua lege care intră în vigoare de astăzi.
Astfel, cei ce vor să îşi construiască o casă fără să apeleze la o firmă de construcţii sau să recolteze culturile cu ajutorul zilierilor va risca amenzi foarte mari.
Potrivit noii legi a zilierilor, persoanele juridice trebuie să cumpere un nou model de Registru de evidenţă al zilierilor, document ce trebuie trimis lunar către inspecţia muncii.

Un român moare de cancer pulmonar la fiecare 16 minute.
De asemenea, aproximativ 10.000 de cazuri noi sunt înregistrate în fiecare an.
Mulţi dintre românii care suferă de cancer la plămâni află de existenta bolii în stadiul 4, foarte avansat, când şansele de supravieţuire sunt minime.
Specialiștii afirmă că țigarile sunt pline de substanţe cancerigene, dar dispun si de capacitatea de a „dezarma” sistemul natural de protecţia a sistemului pulmonar.

Salariaţii români plătesc mai mult pe taxe decât pe mâncare.
Potrivit unei analize, un salariat a plătit anul trecut statului impozite, contribuţii și taxe în valoare de 3.000 de lei, iar pentru alimente, 2.580 de lei.
Impozitele, contribuţiile și taxele s-au mărit ca pondere în cheltuielile totale ale salariaţilor, în anii de criză, de la 24,5% în 2008, la 25,5% în 2012 și 26% în 2013.

Știri 16 iunie 2014

Creştinii ortodocşi au intrat de astăzi, în postul Sfinţilor Apostoli, cunoscut în popor şi sub numele de Postul Sâmpetrului.
Postul este instituit de Biserică în cinstea celor doi mari apostoli ai creştinătăţii, care obişnuiau să postească înainte de o acţiune mai importantă.
Totodată, prin acest post creştinii cinstesc şi darurile Duhului Sfânt, care se împărtăşesc celor credincioşi prin sfinţenie.
Despre acest post se găsesc dovezi documentare în Constituţiile Apostolice, la Sfântul Atanasie cel Mare şi la împăratul Leon cel Mare, care denumea acest post ca POSTUL DE VARĂ sau AL CINCIZECIMII.
Acest post este socotit mai uşor decât celelalte posturi de peste an deoarece Biserica a rânduit dezlegare la peşte sâmbătă şi duminică, precum şi la sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, de pe 24 iunie.
în acest an, postul Sfinților Apostoli ține două săptămâni.
El nu are o durată fixă, ci variază în fiecare an, deoarece începutul său este în funcţie de data Sfintelor Paşti.

Un volum despre mănăstirile din Muntenia si Dobrogea va fi lansat la Bucureşti.
Cartea se numește „La curţile Duhului. Vetre mănăstireşti din Muntenia şi Dobrogea” și aparține scriitorului Răzvan Bucuroiu.
Volumul va fi prezentat de scriitorul Varujan Vosganian, teologul Radu Preda şi publicistul Sorin Preda, mâine la librăria Sophia.
Cartea aduce în prim-plan Dobrogea, pământ apostolic, unde a ajuns pentru prima dată cuvântul Evangheliei lui Hristos, propovăduit de Sfântul Andrei, Cel Întâi Chemat dintre cei 12 apostoli.

Dependența de mediul digital este o boală psihică.
Un studiu recent dă exemplul situaţiei din Singapore, unde locuitorii petrec o medie de 38 de minute într-o singura sesiune de navigat pe Facebook, aproape de două ori mai mult decât americanii.
Astfel de persoane prezintă simptome precum incapacitatea de a se controla, anxietate în cazul în care nu au smartphone-ul în apropiere, scăderea productivităţii la școală sau la muncă și nevoia constantă de a-și verifica telefonul.
Potrivit specialiştilor, autoritățile medicale din întreaga lume trebuie să recunoască în mod oficial dependența de Internet și alte dispozitive digitale drept o tulburare psihică.

Recesiunea globală a provocat peste 10.000 de sinucideri.
Cercetarea a analizat datele din partea a 26 de ţări, mai exact 24 de state europene, plus Statele Unite şi Canada.
Oamenii de ştiinţă susţin că rata sinuciderilor din Europa a fost în scădere până în anul 2007 și ulterior, aceasta a cunoscut o creştere de 6,5%, până în 2009.
De asemenea, rata sinuciderilor a urcat vertiginos şi în Statele Unite ale Americii, odată cu debutul crizei ecnomice.
Principalii factori de risc pentru acest fenomen sunt pierderea unui loc de muncă, ipotecarea propriei locuinţe, precum şi existența unor datorii mari la instituţiile bancare.
Potrivit raportului, ţările în care numărul de sinucideri nu a crescut în urma recesiunii sunt Suedia, Finlanda şi Austria.

Elevii ar putea să meargă la şcoală şi în timpul vacanţei de vară.
Mai mulți parlamentari propun înființarea Şcolii de vară, un program special, neobligatoriu, dar la care părinţii pot apela în opțional.
Şi la grădiniţe ar urma să existe un astfel de program special pe timp de vară, cu plată însă.
Proiectul urmează să fie discutat de Camera Deputaţilor.

O treime dintre spitalele din România au o stare igienico-sanitară necorespunzătoare.
De asemenea, peste 30% din spitalele controlate nu au suficiente grupuri sanitare care au și „un grad de uzură ridicat”. În multe dintre spitalele județene nu se respectă structura funcțională pentru blocul alimentar și nu se asigură suprafața minimă pe pat.
Totalul amenzilor date de Ministerul Sănătății este de 25 de mii de Euro.

Ziua dintre sărbătorile legale din săptămână şi week-end ar putea fi liberă pentru bugetari.
Iniţiatorii precizează că acordarea de zile libere ca punte între zilele de sărbătoare legală prevăzute în Codul Muncii şi zilele de sâmbătă şi duminică a fost reglementată, până acum, prin emiterea de Hotărâri de Guvern.
Stabilirea minivacanţelor prin lege va crea un calendar previzibil, necesar operatorilor din turism, ce va avea ca efect stimularea acestui sector important pentru economia românească. Proiectul a fost depus în 10 iunie şi urmează să intre mai întâi în dezbaterea Senatului, iar Camera Deputaţilor va fi for decizional.

Tenismena Simona Halep va deveni ambasador al sportului românesc.
Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean a declarat ca aceasta va primi și paşaport diplomatic.
El a adăugat că este un omagiu al nostru pentru o performanţă extraordinară, care a făcut să se vorbească despre România foarte mult în această perioadă.
Potrivit ministrului, MAE intenţionează să acorde paşapoarte diplomatice cât mai multor personalităţi româneşti.

Zahărul poate acționa asupra noastră ca o otravă.
Specialiştii americani recomandă consumul a maxim șase lingurițe de zahăr în fiecare zi și avertizează asupra faptului că efectul exagerării în această privinţă este unul devastator pe termen lung.
Diabetul și obezitatea sunt printre cele mai cunoscute urmări grave ale consumului excesiv de zahăr.
În plus, bolile de inimă și insuficența hepatică pot apărea tot din cauza unui asemenea obicei al oamenilor.
Cercetările oamenilor de ştiinţă arată că dependența de zahăr poate fi mai mare decât cea dată de droguri.

Astăzi încep înscrierile pentru Evalurea Natională.
Acestea durează până miercuri, 18 iunie.
Potrivit calendarului Evaluării Naţionale 2014, prima probă scrisă a examenului, cea de limba şi literatura română, va fi pe 23 iunie iar examenul scris la matematică pe 25 iunie.
Rezultatele finale vor fi afişate pe 1 iulie.

Sindicaliştii din sistemul sanitar vor ieşi în stradă din prima zi a săptămânii viitoare.
Din 23 iunie şi până pe 4 iulie aceștia vor fi în stradă și vor picheta sediile ministerelor Sănătăţii, Muncii şi Finanţelor.
Federația Sanitas cere creşterea salariilor cu 10%, deblocarea posturilor şi un contract colectiv de muncă în sectorul sanitar.
Dacă nici după aceste proteste, revendicările lor nu vor fi rezolvate, se poate ajunge la grevă generală.

Știri 14 iunie 2014

Biserica Ortodoxă Română cinsteşte mâine pe Sf. Mucenic Isihie din Durostorum.
Sfântul Isihie era ostaş creştin şi făcea parte din legiunea armatei romane de la Dunăre, staţionată în cetatea Durostor din provincia Moesia Inferior, în timpul împăraţilor Diocleţian şi Maximian Galeriu.
Acest Sfânt a pătimit împreună cu alţi 5 sfinţi mucenici: Pasicrat, Valentin, Nicandru, Marcian şi Iuliu veteranul.
În ziua pătimirii veteranului Iuliu, Sfântul Isihie, care se afla în închisoare cu el, i-a adresat o rugăminte ca să-şi aducă aminte de el când va sosi în faţa Domnului, căci curând va urma şi el aceeaşi soartă.
Iar Sfântul Iuliu l-a îmbărbătat şi i-a amintit de făgăduinţele făcute de către Domnul pentru cei ce vor răbda până la sfârşit.
Sfântul Isihie s-a încununat cu moartea martirică în anul 298, la 15 iunie, prin tăierea capului.

Biserica Ortodoxă se va afla mâine în prima duminică după Rusalii sau a tuturor sfinților.
Totodată, este și Lăsatul secului pentru postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel.
Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia de la ora 9, Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală Sfinții Apostoli Petru și Pavel.
După slujbă, Ierarhul nostru va rosti un cuvânt de învățătură.

Un volum despre mănăstirile din Muntenia si Dobrogea va fi lansat la Bucureşti.
Cartea se numește „La curţile Duhului. Vetre mănăstireşti din Muntenia şi Dobrogea” și aparține scriitorului Răzvan Bucuroiu.
Volumul va fi prezentat de scriitorul Varujan Vosganian, teologul Radu Preda şi publicistul Sorin Preda, marți, 17 iunie la librăria Sophia.
Cartea aduce în prim-plan Dobrogea, pământ apostolic, unde a ajuns pentru prima dată cuvântul Evangheliei lui Hristos, propovăduit de Sfântul Andrei, Cel Întâi Chemat dintre cei 12 apostoli.

Mâine se împlinesc 125 de ani de la moartea poetului Mihai Eminescu.
La 15 iunie 1889, in jurul orei 4 dimineaţa, poetul a murit in sanatoriul doctorului Suţu, la vârsta de 39 de ani.
Motivul oficial al morţii a fost, conform documentelor sanatoriului „psihoză maniaco-depresivă, demenţă paralitică, sifilis şi embolie” cauzată de o intensă activitate publicistică.
Există însă şi voci care susţin că poetul de talie universală ar fi fost de fapt asasinat la comandă, deoarece incomoda politic prin operele sale.
A fost ales post-mortem la data de 28 octombrie 1948 membru al Academiei Romane.

Știri 13 iunie 2014

Duminică, Biserica Ortodoxă se va afla în prima duminică după Rusalii sau a tuturor sfinților.
Totodată, este și Lăsatul secului pentru postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel.
Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia de la ora 9, Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală Sfinții Apostoli Petru și Pavel.
După slujbă, Ierarhul nostru va rosti un cuvânt de învățătură.

Cancerul poate fi evitat și vindecat.
Specialiștii susțin că o treime dintre cancere ar putea fi evitate printr-o profilaxie primară, iar vindecarea s-ar putea realiza în majoritatea cazurilor dacă maladia ar fi descoperită în stadii incipiente.
Managerul Institutului Oncologic Cluj-Napoca, Horaţiu Achimaş-Cadariu a spus că printr-un stil de viaţă sănătos putem evita foarte multe îmbolnăviri.
Aceasta însemnă să avem o greutate normală, o alimentaţie raţională, alcool în cantităţi moderate, renunțarea la fumat şi suficientă mişcare fizică.

Vopseaua permanentă de păr este legată de apariţia cancerului.
Aceasta conține toluidină, substanță care este foarte periculoasă si pentru personalul care lucrează in saloanele de înfrumuseţare.
În cadrul unui studiu, oamenii de ştiinţă au analizat sângele provenit de la 295 de coafeze, de la 32 de persoane care apelează la vopsea permanentă pentru păr și de la 60 de femei care nu au folosit niciodată astfel de substanţe.
Cel mai mare nivel de toluidină a fost găsit în sângele coafezelor.

Copiii şi tinerii care trăiesc pe stradă sunt abuzaţi, fumează, consumă alcool şi etnobotanice.
Potrivit unui studiu, marea majoritate a copiilor şi tinerilor care locuiesc permanent în stradă afirmă că au fost bătuţi, de persoane cunoscute sau necunoscute.
În ce priveşte abuzul sexual, categoria de vârstă 14-18 ani este cea mai expusă, atât la capitolul relaţii sexuale împotriva voinţei persoanei respective, cât şi la constrângere la prostituţie sau oferire de bani în schimbul relaţiilor sexuale.
În majoritatea cazurilor, fetele care trăiesc pe stradă sunt victime ale diferitelor forme de abuz sexual.

Copiii din România sunt cei mai săraci din Europa.
Potrivit unui raport realizat de organizaţia Salvaţi Copiii,România se afla pe primul loc in topul țărilor europene in ceea ce priveşte riscul de sărăcie in rândul copiilor, alături de Bulgaria.
Țările nordice se afla pe ultimele locuri ale acestui clasament, cu 12 pana la 19 la suta dintre copii care trăiesc in risc de sărăcie.

Cremele de protecţie solară nu constituie o metodă sigură de prevenire a cancerului de piele.
Aceasta este concluzia unui studiu britanic.
Specialiștii au explicat că deşi cremele cu factor de protecţie solară împiedică arsurile, acestea permit pătrunderea în piele a razelor ultraviolete, care, pe termen lung, pot provoca tumori canceroase.
Pe de altă parte, industria cosmetică susţine că nu a promovat niciodată ideea că acest tip de creme ar putea opri apariţia cancerului.

Persoanele care nu fac suficientă mişcare au un risc mai mare de a avea probleme cu memoria.
Oamenii de știință americani au descoperit că riscul de a dezvolta probleme de învăţare şi memorie este “semnificativ mai mare” în cazul persoanelor cu afecţiuni cardiovasculare decât în cazul persoanelor cu o sănătate a inimii mai bună.
În acest sens, exerciţiile fizice joacă un rol esenţial pentru sănătatea creierului, deoarece o serie de factori de risc pentru bolile de inimă sunt asociaţi cu declinul cognitiv.
Specialiștii au luat în calcul diferenţele de vârstă, sex, rasă şi educaţie la peste 17.000 de persoane, cu vârsta minimă de 45 de ani.

Reducerea CAS se amână cu trei luni și se va aplica de la 1 octombrie.
Impactul bugetar este de 850 milioane lei, iar banii vor veni de la buget, fără a fi necesară majorarea deficitului sau introducerea de taxe noi.
Premierul Victor Ponta a precizat că nu există niciun acord în acest sens cu FMI şi că decizia reducerii CAS este a Guvernului.

CFR Marfă va începe concedierea a peste 2.000 de angajați.
Anunțul a fost făcut de ministrul Transporturilor, Dan Șova, care a invocat situația financiară nefavorabilă.
El a explicat că nu s-a putut ajunge la nicio soluție cu Fondul Monetar Internațional, deși acestora li s-a propus concedierea unui număr mai mic de persoane.

Guvernele europene lasă la latitudinea statelor membre dacă permit sau nu cultivarea organismelor modificate genetic.
Noul cadru permite fiecărui stat să interzică un organism modificat genetic pe întregul sau pe o parte din teritoriul său din alte motive decât sănătatea sau mediul înconjurător, precum ordinea publică sau amenajarea teritoriului.
De asemenea, statele membre care se opun nu vor putea interzice tranzitul organismelor modificate genetic autorizate pe teritoriul lor.

Știri 12 iunie 2014

Astăzi va avea loc o lansare de carte la Curtea Brâncovenească.
Volumul se intitulează ’’Argumentele unei generații’’ și are ca autor pe Asist. Univ. Carmen Ciornea.
Aceasta va susține o conferință, la care va participa și Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Evenimentul se va desfășura de la ora 16 și este organizat de Seminarul teologic din Constanța în colaborare cu Fundația Sfinții Martiri Brâncoveni.

Pe Podul de la Agigea se va circula fără restricții pe timpul verii.
Astfel, potrivit CNADNR, în perioada 14 iunie – 15 septembrie, şoferii vor putea circula pe toate cele patru benzi.
Excepție fac autovehiculele și coloanele agabaritice.
În schimb, va rămâne în vigoare restricția de viteză, de 50 km/h, pe toată lungimea podului.

Limba umană poate să detecteze un al şaselea gust.
Potrivit unui studiu realizat de cercetătorii din Noua Zeelandă, acesta este supranumit “gustul carbohidraţilor”.
Oamenii de ştiinţă au descoperit că limba umană, capabilă să facă distincţia între gusturile dulce, amar, sărat, acru şi umami, poate să detecteze şi “gustul carbohidraţilor”.
Aceste nutrimente se descompun în zaharuri şi asigură principala sursă de energie a organismului.

România nu este obligată să constituie regiuni pe criterii etnice.
Acesta este răspunsul pe care Guvernul l-a adresat Consiliului Naţional Secuiesc, care ceruse, la marşul din 10 martie, soluţionarea situaţiei juridice a Ţinutului Secuiesc.
Potrivit răspunsului Executivului, reglementările în materie de protecţie a drepturilor persoanelor care aparțin minorităţilor naţionale din România se aplică în mod egal şi nediscriminatoriu faţă de membrii oricăreia dintre ele, dar nu există nicio obligaţie legată de drepturi colective.

Românii se declară nemulţumiţi de lipsa curățeniei din mijloacele de transport şi din staţii.
Potrivit unui Eurobarometru, românii sunt însă mulţumiţi de preţul biletelor.
În ceea ce priveşte nivelul general de satisfacţie faţă de calitatea transportului urban, România se află pe locul 24.
Cei mai mulţumiţi sunt locuitorii din Luxemburg, Finlanda şi Marea Britanie, iar cei mai nemulţumiţi sunt cei din Bulgaria, Italia şi Malta.

Parteneriatul civil între persoanele de acelaşi sex a fost respins de Camera Deputaţilor.
Proiectul de lege era iniţiat de Remus Cernea.
Comisia juridică a respins, cu unanimitate, în 5 martie, proiectul de lege, pe baza unor argumente religioase şi sociale.
Camera Deputaţilor este for decizional în privinţa acestui proiect.

RAJA a început recensământul abonaților.
Această campanie se derulează în județul Constanţa, dar şi în Ialomiţa, Călăraşi, Ilfov, Dâmboviţa, Braşov şi Prahova.
Astfel, zilnic, de luni până sâmbătă inclusiv, echipele RAJA inventariază toţi abonaţii, indiferent de statutul juridic, persoane fizice, asociaţii sau agenţi economici.
Acţiunea demarată are drept scop, din punct de vedere tehnic, inventarierea sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare.

De anul viitor, toți cei care vor să-și cumpere cartele prepay o vor putea face numai cu buletinul.
Până să fie adoptată, legea trebuie să primească aviz favorabil în Parlament.
Potrivit inițiativei legislative, cartelele care nu sunt înregistrate în cel mult 6 luni pot fi dezactivate de operatorii de telefonie.
Măsura de identificare nominală a cartelelor SIM prepay a fost decisă în Consiliul Suprem de Apărare a Țării, după atentatele teroriste comise în anul 2012 în Bulgaria.

Deputaţii au aprobat operarea dronelor în spaţiul aerian naţional.
Proiectul introduce prevederi în Codul aerian civil pentru a permite operarea avioanelor fără pilot, în spaţiul aerian naţional.
În expunerea de motive se arată că, prin intervenţiile legislative propuse, legislaţia naţională este adusă la cea europeană.
Camera Deputaţilor este for decizional în cazul acestui proiect de lege.

Românii cu credite în valută le-ar putea converti în lei fără comisioane.
Așa prevede o propunere legislativă inițiată de către deputatul Ana Birchall, care a primit raport favorabil de la Comisia pentru buget din Senat.
Propunerea este menită să vină în ajutorul românilor împovărați de majorarea ratelor bancare datorate creșterii cursului de schimb valutar.
Senatul este prima cameră sesizată în cazul proiectului.

Românii de orice vârstă pot înființa gratuit o firmă.
Conform noului act normativ adoptat de deputați, este eliminată condiţia de vârstă maximă de 35 de ani pentru a permite accesul la facilitățile acordate tuturor persoanelor aflate la prima afacere.
Totodată, legea prevede scutirea de la plata contribuţiilor de asigurări sociale datorate de angajatori pentru veniturile aferente timpului lucrat de cel mult patru salariaţi.