Știri 28 mai 2014

Biserica Ortodoxă va prăznui mâine Înălțarea Domnului.
Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia astăzi de la ora 17.30 slujba Vecerniei la Mănăstirea Înălțarea Domnului din comuna constănțeană Saraiu.

Cazinoul din Constanţa se va redeschide timp de zece zile în această vară.
Între 1 şi 10 august, Cazinoul va fi deschis zilnic pentru public și va avea ateliere şi activităţi pentru vizitatorii de toate vârstele. Seara vor avea loc concerte de jazz, muzică uşoară şi interbelică, proiecţii de film, teatru, balet, recitaluri de muzică clasică şi electronică.
Proiectul intitulat CaziNou aparţine unei echipe de tineri arhitecţi, designeri şi artişti.

Jumătate dintre europeni se simt stresați la locurile de muncă.
Printre cauzele invocate cel mai frecvent se numără reorganizarea sau nesiguranța locului de muncă, supranormarea muncii sau hărțuirea.
Potrivit Agenției Europene pentru Securitate și Sănătate, anul trecut, 35 de persoane și-au pus capăt zilelor.
De cele mai multe ori aceștia acuzau un management apropiat unei stări de ‘teroare’ sau șocul unei schimbări.

Serviciile psihologice pentru copiii cu autism vor fi decontate de CNAS de la 1 iunie.
Anunțul a fost făcut ieri de președintele Colegiului Psihologilor din România, Mihai Aniței.
Proiectul prevede, pentru prima dată, că pot fi decontate servicii psihologice de sănătate conexe actului medical.
În acest fel, un număr mult mai mare de pacienți vor avea acces la servicii psihologice decontate.

Toate pachetele de țigări vor arăta la fel.
Potrivit unei directive europene, 65% din suprafaţa pachetelor va fi acoperită cu mesaje de informare, imagini şi avertismente de sănătate.
Jumătate din părţile laterale ale pachetelor de ţigări vor fi acoperite cu mesaje de informare cu privire la riscurile asupra sănătăţii.
Noile reglementări mai prevăd dimensiuni şi forme standard pentru ambalaje, interzicerea utilizării pe ambalaje a oricăror referiri la gust, miros, arome, aditivi sau absenţa acestora şi interzicerea aromelor caracteristice.

Absolvenţii de minim 16 ani pot primi indemnizaţie de şomaj.
Aceștia pot beneficia de suma de 250 de lei, pentru o perioadă de şase luni.
Pentru a primi aceşti bani, tinerii trebuie să se înregistreze la Agenţia de Ocupare a Forţei de Muncă din raza căreia îşi au domiciliul, în maxim 60 de zile calendaristice de la data absolvirii.
Indemnizaţia de şomaj se acordă după 60 de zile calendaristice de la data absolvirii.

Elevii claselor a 4-a încep astăzi Evaluarea Naţională cu prima probă, cea la limba română.
Potrivit calendarului stabilit de Ministerul Educaţiei, probele vor continua, mâine şi vineri, cu probele de matematică şi limbă maternă.
Fiecare probă este scrisă şi are durata de 60 de minute.
Elevii nu vor primi note sau calificative, iar rezultatele obţinute la Evaluare nu se trec în catalog.

Persoanele sănătoase vor fi consultate periodic cu privire la riscul de cancer si boli cardiovasculare si mintale.
Proiectul emis de Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, ar urma să intre în vigoare la 1 iunie.
Persoanele sănătoase, cu vârsta cuprinsă între 18 și 39 de ani, vor merge periodic la medicul de familie pentru consultații.
Doctorii le vor analiza stilul de viaţă, dacă beau alcool sau fumează, dacă fac mișcare și ce dietă au.
În felul acesta, medicii vor putea stabili dacă o anumită persoană prezintă riscul de a dezvolta o boală de inimă sau o formă de cancer, o boală mintală sau ce ține de reproducere.

Criza din ultimii ani a făcut să ia amploare fenomenul obezității.
Conform unui studiu al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, familiile cu resurse reduse au înlocuit alimente precum fructele și legumele cu unele cu un conținut mare de calorii.
În Europa, acest comportament care favorizează creșterea greutății peste media normală a fost constatat mai ales în Spania, Italia, Grecia, Portugalia, Irlanda și Slovenia.
Potrivit celor mai recente date, numărul persoanelor obeze a continuat să crească în ultimii cinci ani, însă într-un ritm mai scăzut decât în perioada precedentă.
Consecințele sociale și economice ale acestei epidemii sunt dramatice, întrucât expun un număr tot mai mare de persoane unor boli cronice precum diabetul, bolile de inimă și cancerul.

CNA a sancţionat câteva posturi de radio pentru limbaj pornografic.
Acestea au primit câte o amendă de 25.000 de lei, după ce au fost analizate emisiunile matinale din lunile ianuarie și martie și a fost constatat un limbaj nepotrivit pentru orele respective.
De asemenea, alte două posturi de televiziune au fost amendate pentru aceeași problemă în cadrul emisiunilor.

Intonarea imnului naţional ar putea fi obligatorie zilnic în învățământul primar.
Senatul a adoptat tacit această propunere legislativă.
Proiectul mai stabileşte ca drapelul României să fie arborat permanent pe edificiile și în sediile autorităţilor și instituţiilor publice.
De asemenea, este interzisă arborarea însemnelor statelor care nu mai există, precum și ale unor entități cu pretenţii statale, nerecunoscute ca atare de către statul român.
Iniţiativa legislativă urmează să fie dezbătută în Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Știri 27 mai 2014

Biserica Ortodoxă Română îl cinstește astăzi pe Sfântul Mucenic Iuliu Veteranul.
Acesta era traco-roman, originar din Durostorum (Silistra de astăzi).
Ostaş al împărăţiei seculare, a refuzat să se lepede de Hristos și a fost condamnat la tăierea capului de către Maxim, guvernatorul roman al locului.
A făcut parte din acelaşi corp de armată cu alţi mărturisitori de seamă, precum Pasicrat, Valention sau Eusichie muceniciți și ei în marea persecuţie de pe vremea lui Dioclețian și Maximian.
Sfântul Iuliu a fost decapitat la Durostorum, la 27 mai 302.

Tot astăzi, Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Mărturisitor Ioan Rusul.
Acesta s-a născut într-un sat din Rusia, în jurul anului 1690 și a participat ca soldat în războiul ruşilor împotriva turcilor din anul 1711.
A fost luat prizonier de către tătari și a refuzat să renunțe la credința în Hristos.
Dormea puţin, se ruga mult și se hrănea cu pâine și apă.
In fiecare sambata mergea la o biserică si se impartasea cu Trupul si Sângele Domnului.
A trecut la cele veşnice, în anul 1730, iar mai târziu, în anul 1773, trupul său a fost descoperit întreg și neputrezit.
În anul 1832, Osman Pasa a aruncat în foc moaştele Sfântului Ioan Rusul, din dorința de a se răzbuna pe creştini, însă nu a ars.
După anul 1922, moaştele Sfântului Ioan au ajuns în insula Evvia, în actualul oraş Procopie.

Creştinismul este în pericol de dispariţie în Țara Sfântă și Orientul Mijlociu.
În anul 1900, procentul creştinilor din Orientul Mijlociu era de 10%, iar potrivit ultimelor statistici din anul 2010, acesta a coborât la 5%.
Cercetătorii au pus această scădere pe seama violenței și intoleranței religioase în creştere în zonă.
Papa Francisc, aflat în Israel, a spus că în prezent creştinii “suferă în mod particular consecinţele tensiunilor și conflictelor în curs de desfăşurare” în Orientul Mijlociu.

Circulaţia rutieră în staţiunea Mamaia va fi închisă.
Astfel, mâine, între orele 11,00 şi 16,00, nu se va putea circula, în zona Cazino.
Bulevardul Mamaia va fi blocat complet în dreptul celei de-a doua pasarele pietonale, acolo unde se va lucra timp de aproximativ cinci ore.
În perioada lucrărilor, traficul rutier între Constanţa şi Năvodari se va efectua pe ruta Constanţa – Ovidiu – Lumina – Năvodari şi retur.

RATC va suspenda linia de autobuze 5R.
Astfel, de la 1 iunie, autobuzele de pe linia 5R, de la Gară în cartierul Km 5 şi retur, nu vor mai circula.
Măsura a fost luată după ce s-a constatat că au rămas foarte puţini călători pe acest traseu, ca urmare a introducerii liniei prelungite 5 – 40.

Polița RCA s-ar putea scumpi.
Conform unui proiect legislativ, experţii tehnici auto ar putea evalua toate vehiculele avariate şi asigurate cu RCA sau CASCO, ceea ce ar duce la majorarea RCA-ului.
Totodată, introducerea unui asemenea sistem ar complica procesul de soluţionare a daunelor.
Potrivit asociaţiilor asiguratorilor şi brokerilor din România, proiectul de lege încalcă principiul libertăţii contractuale şi prevederile Codului Civil în vigoare, deoarece se impune efectuarea constatării daunelor numai de către aceşti experţi.

Elevii de clasa a XII-a se pot înscrie, până pe 30 mai, la prima sesiune de Bacalaureat 2014.
Potrivit calendarului publicat de Ministerul Educaţiei, elevii din clasele a XII-a şi a XIII-a vor încheia cursurile vineri, 30 mai. Primele probe de competenţe vor începe pe 10 iunie, iar prima probă scrisă are loc pe 30 iunie.
În prezent, este în desfăşurare sesiunea specială de Bac destinată elevilor olimpici care în perioada sesiunii din vară participă la competiţii internaţionale.

Copiii între 2 și 18 ani vor fi supuși unor consultații preventive o dată pe an.
Potrivit unui proiect al Ministerului Sănătății, măsura va fi luată pentru identificarea tulburărilor de creștere și dezvoltare și a riscurilor specifice pe grupe de vârstă și sex.
Consultațiile vor fi realizate la externarea din maternitate și la o lună – la domiciliul copilului.
Apoi, consultațiile vor fi realizate la două, patru, șase, nouă, 12,15,18 și 24 de luni, iar ulterior, până la 18 ani, vor fi făcute anual.

Emisiile de dioxid de carbon au atins concentraţii record în emisfera nordică.
Potrivit Organizaţiei Meteorologice Mondiale, concentraţiile lunare de dioxid de carbon din atmosferă au depăşit pentru prima oară, în aprilie, pragul de 400 părţi pe milion în emisfera nordică.
Experții spun că, la scară globală, concentraţia de dioxid de carbon, ca medie anuală, ar trebui să atingă acest prag simbolic în 2015 şi 2016.
Acest lucru demonstrează că exploatarea combustibililor fosili este responsabilă, pe lângă alte activităţi umane, pentru creşterea continuă a concentraţiilor de gaze cu efect de seră care încălzesc planeta.

Știri 26 mai 2014

Biserica Ortodoxă îl va cinsti mâine pe Sfântul Mărturisitor Ioan Rusul.
Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia de la ora 8, Sfânta Liturghie la biserica cu hramurile Schimbarea la Față și Sf. Mărt. Ioan Rusul din localitatea Ovidiu.
Credincioșii se vor putea închina moaștelor Sfântului Constantin cel Mare aduse de la biserica Sf. Dumitru din Constanța și moaștelor Sfântului Haralambie aduse de la biserica Sf. Haralambie din Constanța.
Sfintele odoare au fost aduse ieri la biserica din Ovidiu și vor rămâne spre închinare până mâine.

Papa Francisc și Patriarhul Constantinopolului au făcut apel la unitatea creștinilor.
Ei au pledat pentru apărarea celor defavorizați, ca și pentru apărarea demnității persoanei umane.
Episcopul Romei și Patriarhul Constantinopolului i-au invitat ‘pe toți creștinii să promoveze un autentic dialog cu Iudaismul, Islamul și alte tradiții religioase’ și au argumentat că ‘indiferența și necunoașterea reciprocă duc numai la neîncredere și, uneori la conflict’.

Toţi copiii din România care nu au fost vaccinaţi împotriva virusului poliomielitic trebuie imunizaţi.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a decretat stare de urgenţă în ceea ce priveşte răspândirea la nivel internaţional a virusului poliomielitic.
Până la sfârşitul acestei luni, medicii de familie sunt obligaţi să verifice fişele pacienţilor şi să întocmească listele cu cei nevaccinaţi.
Copiii ar trebui să fie vaccinaţi împotriva poliomielitei de patru ori până la vârsta de un an, şi încă o dată la şase ani.
Pentru cei care nu au fost încă imunizaţi, se va organiza o campanie specială, desfăşurată timp de şase luni.
Vaccinarea va începe la mijlocul lunii viitoare.

Un nou parc eolian va fi amenajat în comuna constănțeană Limanu.
Acesta se va întinde pe un teren de trei hectare, pe care vor fi amplasate trei turbine ce vor însuma o putere de aproximativ 9 MW.
Întregul proiect se ridică la valoarea de 12 milioane de euro.
Conform unui grafic realizat în luna martie, energia eoliană ocupa locul fruntaş în topul surselor de energie și asigură 26% din totalul de 8.600 MW produşi în România.

Pensionarea forţată a asistentelor medicale înainte ca acestea să împlinească 65 de ani poate fi amendată.
Acesta este punctul de vedere al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării după ce instituției i-au fost semnalate mai multe cazuri de concediere forțată, ca urmare a împlinirii vârstei de pensionare.
La începutul acestui an a fost dată o lege care elimina prevederea referitoare la vârsta de pensionare a asistenților medicali și a moașelor.
Legea stipula ca femeile din acest domeniu să iasă la pensie cu doi ani înaintea bărbaţilor, ceea ce, potrivit Ministerului Sănătăţii, ar fi dus la pensionarea obligatorie a 4.000 de asistenţi şi moaşe în contextul unui deficit major de personal.

Ministerul Transporturilor modifică definiţia autobuzelor şi microbuzelor utilizate în transportul public de persoane.
Potrivit proiectului de modificare a Ordinului ministrului Transporturilor, prin redefinirea autobuzului, numărul obligatoriu al locurilor pe scaune scade de la 17 la 9.
De asemenea, în cazul microbuzelor, numărul obligatoriu al locurilor pe scaune scade de la 10 la unul singur, respectiv cel al conducătorului auto.

România se află pe lista celor 10 destinații de vacanță recomandate de postul de televiziune CNN.
Acesta a alcătuit un top al locurilor inedite pe care turiştii trebuie să le vadă în viaţă.
Printre acestea se află Castelul Bran, Sighişoara şi mănăstirile din nordul Moldovei.
Anul trecut, cotidianul Huffington Post scria că România este o mină de aur încă nedescoperită a industriei turismului.

Persoanele cu dizabilităţi care locuiesc pe raza municipiului Constanţa vor fi scutite de plata taxei de habitat, de la 1 iulie.
Potrivit directorului executiv al SPIT, Virginia Uzun contribuabilii care deja au achitat taxa de habitat pentru tot anul 2014 le vor fi restituite sumele achitate în plus.

Ministerul Sănătății vrea să interzică tatuarea persoanelor cu probleme de sănătate.
Saloanele şi cabinetele de înfrumuseţare nu vor mai avea voie să tatueze sau să pună piercing-uri orbilor, bolnavilor psihic, gravidelor şi pacienţilor cu SIDA, hepatită sau diabet, iar piercing-urile în zona organelor sexuale vor fi interzise minorilor.
Proiectul de ordin a fost pus în dezbatere publică, vineri.

Micii româneşti vor putea fi exportaţi pe piaţa europeană de luna viitoare.
Anunțul a fost făcut de ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.
Potrivit acestuia, regulamentul european prin care se permite utilizarea aditivilor în prepararea micilor româneşti, va fi publicat în primele zile din luna iunie în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Potrivit datelor furnizate de Federatia Pro Agro, în România, se consumă anual între 20.000 și 25.000 de tone de mici.

Știri 23 mai 2014

Duminică, Biserica Ortodoxă se va afla în duminica a 6-a după Paști sau a Orbului din naștere.
Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia de la ora 9 sf. liturghie la Catedrala Arhiepiscopală Sfinții Apostoli Petru și Pavel.
După slujbă, Ierarhul nostru va rosti un cuvânt de învățătură.

Părintele Gherontie Puiu s-a mutat ieri la Domnul la vârsta de 81 de ani.
Acesta a fost unul dintre cei mai mari duhovnici ai neamului nostru şi ctitor al Mănăstirii Caraiman de la Buşteni.
S-a născut în localitatea Todireşti, lângă Paşcani, în anul 1933.
La 29 iunie 2000, Părintele Patriarh Teoctist a aprobat înfiinţarea Schitului Caraiman cu hramul Înălţarea Sfintei Cruci.
Înmormântarea va avea loc mâine, la mănăstirea pe care acesta a ctitorit-o.

Dumnezeu să-l odihnească!

Biserica Ortodoxă Română recomandă clerului şi credincioşilor să participe la alegerile europarlamentare.
Sfântul Sinod a aprobat ieri în şedinţă de lucru, îndemnul pastoral cu privire la alegerile europarlamentare din 25 mai şi reiterează hotărârea de neutralitate politică în conformitate cu Sfintele Canoane ale Bisericii Ortodoxe Universale.
Aceste canoane interzic arhiereului, preotului, diaconului şi monahului să facă politică partinică, să fie membru al unui partid politic, să participe la campanii electorale, să candideze şi să ocupe funcţii în administraţia publică.
De asemenea, Biserica Ortodoxă Română îndeamnă credincioșii să susţină pe acei candidaţi care fac dovada că pot apăra şi promova valorile creştine, în special familia tradiţională, viaţa şi demnitatea umană.

Ieri a avut loc ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Aceasta s-a desfășurat la Reşedinţa patriarhală, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.
Membrii Sfântului Sinod au hotărât înscrierea în Calendarul Bisericii Ortodoxe Române a Sfântului Mare Mucenic Efrem cel Nou, canonizat de Patriarhia Ecumenică de Constantinopol, cu ziua de prăznuire la 5 mai.
De asemenea, la propunerea Înaltpreasfinţitului Părinte Petru, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, Sfântul Sinod a ales pe Preacuviosul Părinte Arhimandrit Antonie Telembici în postul vacant de episcop vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului cu titulatura Antonie de Orhei.

Biserica Catolică din Brazilia s-a pronunţat în favoarea uniunii civile între persoane de acelaşi sex.
Clericul Leonardo Steiner a declarat că aceste persoane au nevoie de o susţinere legală din partea societăţii și că Biserica se află într-o schimbare constantă.
În urmă cu un an, Biserica s-a opus unei hotărâri a justiţiei din Brazilia, cea mai mare ţară catolică din lume, care obliga toţi ofiţerii stării civile să înregistreze uniunile persoanelor de acelaşi sex, în aşteptarea unei legi în Parlament.
În pofida acestor măsuri de integrare, peste 300 de homosexuali, transsexuali şi travestiţi sunt asasinaţi anual în Brazilia.

Consumul de miere va fi promovat în școli și centrele sociale.
Declarația a fost făcută de secretarul de Stat în Ministerul Agriculturii, Daniel Butănoiu.
Potrivit acestuia, producţia de miere din România a crescut de la an la an, dar alte state europene au producţii cel puţin duble faţă de România.
Țara noastră, este cel mai bun bazin melifer din Europa, datorită numărului mare de specii de plante din flora spontană, cărora li se adaugă şi alte plante melifere.

Patronatele din industria cărnii cer FMI să accepte reducerea TVA la carne.
Unul dintre argumentele prezentate de patronate este legat de evaziunea fiscală, estimată la 450 de milioane de euro.
În plus, industria autohtonă a cărnii ar putea face față concurenței din afară, în condițiile în care în Ungaria TVA la carnea de porc a fost redusă la 5%.
În prezent, un român plăteşte 4,11 euro pentru un kilogram de carne de piept de pui dezosat, faţă de 3,80 de euro, cât plăteşte un polonez.

Alocaţia de stat pentru copii dar și cea de hrană pentru minorii aflaţi în centrele de asistență socială ar putea fi majorate de anul viitor.
Ministrul delegat pentru Dialog Social, Aurelia Cristea a anunțat că o echipă interministerială lucrează în prezent la un astfel de proiect.
Aceasta a declarat că este convinsă că 42 de lei lunar sunt insuficienți pentru creșterea unui copil.
În cazul alocațiilor de hrană pentru copiii din centrele de asistență socială, ministrul a spus că ar trebui să se aplice o indexare cu 33 la sută.

Sclavia modernă trebuie eradicată urgent.
Avertismentul vine din partea Organizației Națiunilor Unite.
Potrivit unui raport, aceasta generează profituri ilegale de circa 150.000 de milioane de dolari la nivel mondial.
Cea mai afectată de sclavia modernă este zona Asia-Pacific, unde numărul victimelor ajunge la 11,7 milioane de persoane iar pe locurile următoare se situează Africa, apoi America Latină și Caraibe.
Specialiştii susţin că 99.000 milioane de dolari sunt generaţi numai din exploatarea sexuală a oamenilor iar restul banilor vin din munca forţată în domenii economice.
Ei mai spun că trebuie luate măsuri urgente, cum ar fi consolidarea protecţiei sociale și îmbunătățirea nivelului de educaţie și de alfabetizare.

Românii mănâncă doar 20% din cantitatea de pește consumată de europeni.
Dacă în 1989 un român consuma peste 8 kilograme de pește, în 2007 s-a ajuns la doar 4 kilograme pe cap de locuitor.
Aproape 150.000 de români mor anual din cauza afecțiunilor cardiovasculare din lipsă de acizi grași și Omega3.
Consumul de pește scade riscul apariției bolilor de acest fel.
În plus, printre beneficiile meselor cu pește se numără stimularea memoriei, îmbunătățirea vederii și prevenirea cancerului.

Fiscul se va extinde controlul în cazul persoanelor cu averi mari.
ANAF va întocmi o listă pentru fiecare județ cu câte 50 de persoane care vor fi verificate.
Fiscul vrea să verifice dacă acestea s-au sustras de la plata impozitelor.
Controalele vor avea loc în perioada 1 iulie-30 septembrie, iar persoanele verificate nu vor fi notificate în privința acestor controale.
Acțiunea nu va viza și Bucureștiul, unde s-au încheiat deja verificările.

Doar 5% dintre români merg la dentist.
Oamenii refuză să se ducă la stomatolog pentru că serviciile medicale sunt prea scumpe.
Statul nu mai decontează aceste servicii de peste un an.
În ţări precum Germania, Belgia, Franţa sau Croaţia, statul suportă între 70 şi 80% din valoarea tratamentelor stomatologice.
Ministerul Sănătăţii a promis că, de la 1 iunie va relua decontările către stomatologi.
Astfel vor exista două tipuri de pachete: unul minim care se adresează pacienţilor neasiguraţi şi unul de bază.

Peste 60 la sută dintre romani nu sunt de acord cu eutanasierea maidanezilor.
Potrivit unui studiu, 28% dintre respondenți susțin această soluţie, însa numai 7% sunt intr-adevăr dispuşi să adopte un câine comunitar.
De asemenea, peste jumătate dintre cei intervievați au spus că nu sunt de acord ca primăria să finanţeze eutanasierea, iar 62% cred că imaginea României va avea de suferit din cauza eutanasierii câinilor fără stăpân.

Tinerii din România iau contact cu viciile la vârste din ce în ce mai fragede.
Potrivit unei statistici realizate de Agenția Națională Antidrog, până la vârsta de 17 ani, trei sferturi dintre fete și băieți au experimentat deja tutunul, alcoolul sau drogurile.
Vârsta medie la care românii au încercat pentru prima oară alcoolul este de 13 ani.
Specialiștii spun că tinerii încep să consume constant alcool, tutun sau stupefiante după un an de la inițiere.
Cei mai mulți dintre adolescenți spun că au încercat să fumeze, să consume alcool sau droguri din curiozitate sau din cauza anturajului.