Știri 23 aprilie 2014

Biserica ortodoxă cinsteşte astăzi pe Sfântul Mare mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă.
Acesta s-a născut în ţinutul Capadocia, din Turcia de astăzi, într-o familie de buni creştini.
În timpul împăratului roman Diocleţian, tânărul Gheorghe s-a înrolat în armata romană, unde a fost ridicat în rangul de ofiţer în garda imperială datorită calităţilor sale alese.
În anul 303, împăratul a emis un decret de persecuţie a creştinilor, iar sfântul Gheorghe a mers de bună voie înaintea împăratului pentru a-L mărturisi pe Hristos.
Uimit de curajul acestuia, Diocleţian l-a trimis în închisoare, unde a fost aspru chinuit.
Datorită răbdării cu tărie şi curaj a torturilor, soţia împăratului, Alexandra, s-a convertit la creştinism, motiv pentru care împăratul a martirizat-o, iar apoi a dispus decapitarea Sfântului Gheorghe, la data de 23 aprilie a anului 303.
Pentru curajul cu care l-a mărturisit pe Hristos a fost supranumit „purtătorul de biruinţă”, iar în ţara noastră a fost ales ca ocrotitor al armatei, încă de pe vremea lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, care a dispus ca pe steagul de luptă să fie pusă icoana sfântului.
În icoane, Sfântul Gheorghe este înfăţişat călare, cu o suliţă şi cum ucide un balaur.
În România aproximativ un milion de români poartă numele Sf. Gheorghe sau derivate ale acestuia.
Totodată, astăzi este „Ziua Forţelor Terestre“, al căror patron spiritual este Sfântul Mare Mucenic Gheorghe.
Cu acest prilej, se organizează ceremonii militare de omagiere a jertfelor înaintaşilor şi de evocare a tradiţiilor de luptă ale unităţilor, precum şi adunări festive, simpozioane, evocări, expoziţii de carte şi foto, competiţii sportive şi aplicativ militare.

 

Cinstirea Sf Mc Gheorghe prilejuieste si hramul parohiei constantene Sf. Gheorghe.
Cu acest prilej, IPS Teodosie Arhiepiscopul Tomisului a adus ieri spre închinare racla cu moaște ale Sf. Gheorghe la biserica „Sf. Mare Mc. Gheorghe” din Constanța.
Relicvele au fost donate de către cardinalul Dionisie Tettamanzi, actualmente arhiepiscop emerit de Milano şi vor rămane definitiv în locaşul constănţean.
Biserica „Sf. Gheorghe” este cunoscută în rândul credincioşilor şi datorită faptului că pictura este realizată de marele artist Nicolae Tonitza.
Astăzi, ierarhul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie alături de un sobor de preoţi şi diaconi.
Tot azi, de la ora 14.00, Întâistătătorul nostru îi va binecuvânta pe credincioșii din localitatea Saraiu, localitate al cărui așezământ de cult este ocrotit de Sfântul Gheorghe.
Apoi mâine, la invitaţia Preasfinţitului Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va face parte din soborul de ierarhi ce va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Sf. M. Mc. Gheorghe” din Drobeta Turnu Severin.
Tot mâine, de la ora 19.00, Ierarhul Tomisului va oficia slujba Vecerniei în biserica mănăstirii Crucea din apropierea localității Crucea, așezământ monahal ce-și serbează a doua zi hramul.
Vineri, de praznicul Izvorului Tămăduirii, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va săvârşi de la ora 9, Sfânta Liturghie arhierească la mănăstirea Dervent ce își cinstește hramul.
Apoi, se va merge în procesiune la Izvorul tămăduitor, unde va fi oficiată slujba de sfințire a apei, Aghiasma Mică.
Sâmbătă, de la ora 8.30, Ierarhul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Colilia, din comuna Cogealac.
Duminică, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va participa la Sfânta Liturghie oficiată la Catedrala „Învierea Domnului” din Caransebeş, cu prilejul serbării unuia dintre hramurile locaşului de cult.

Maestrul Nicolae Furdui-Iancu va susține vineri un concert pascal de muzică populară românească.
Evenimentul se va desfășura pe scena Casei de Cultură din Constanța, de la orele 19, sub tematica: „Hristos a Înviat”.
Nicolae Furdui-Iancu este un adevărat simbol al munților Apuseni și al județului Alba, prin repertoriul căruia descoperim elementele spațiului mitic românesc, stările cu care țăranul român se confruntă și evenimentele importante din viața acestuia.
Datorită meritelor culturale deosebite, Statul Român l-a răsplătit pe marele interpret cu două distincții: Crucea națională „Serviciul Credincios clasa a III-a, în anul 2002 și Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofițer, Categoria D – “Arta Spectacolului”, în anul 2004.
Organizatorii evenimentului sunt Școala și Grădinița Brâncovenească din Constanța și face parte dintr-un proiect mai amplu ce vizează îmbunătățirea mediului cultural constănțean.

 

Astăzi este Ziua Internaţională a Cărţii şi a Drepturilor de Autor.
Aceasta fost instituită la iniţiativa UNESCO, în anul 1995 şi este marcată anual, la nivel internaţional.
Sărbătoarea mondială este un omagiu adus scriitorilor şi promovează lectura publică, industria editorială şi protecţia proprietăţii intelectuale prin drepturile de autor.

Constănțenii nu mai au căldură în calorifere.
De ieri, RADET a oprit furnizarea energiei termice pe fondul temperaturilor nocturne ridicate înregistrate în ultima perioadă.
Reprezentanții Regiei au declarat de asemenea că şi asociaţiile de proprietari au cerut acest lucru.

Restricțiile de circulație de pe podul de la Agigea for fi ridicate.
Astfel, în intervalul 29 aprilie, ora 14.00 – 6 mai, ora 8.00, circulaţia autovehiculelor de transport persoane a căror masă este mai mare de cinci tone va fi permisă.
CNADNR anunță însă că restricţiile pentru traficul de marfă vor fi menținute în continuare.

Taxă de pod la Feteşti va fi anulată în zilele de 30 aprilie, 1 şi 4 mai.
Potrivit unui ordin de ministru publicat ieri în „Monitorul Oficial“, pentru cele trei zile, taxa de pod va fi suspendată pe ambele sensuri de mers (dinspre Bucureşti spre Constanta şi retur).
Astfel, pe 30 aprilie, taxa se suspendă între orele 12.00 – 24.00, pe 1 mai, șoferii nu vor mai achita taxa între orele 0.00 – 16.00 şi în 4 mai, taxa se suspendă între orele 7.00 – 24.00.

Elevii încep de astăzi școala.
Copiii îşi vor continua cursurile până în 20 iunie.
După această dată şi până în 14 septembrie, se vor afla în vacanţa de vară.
Pentru elevii claselor a 12-a, cursurile se vor încheia în 30 mai, iar pentru cei din clasa a 8-a se vor termina în 13 iunie.

Lumina Sfântă a coborât la Ierusalim – Sâmbata Mare, ora 14:50

lumina sfanta

 PASTORALA

† IPS Teodosie,

Arhiepiscopul Tomisului

† Teodosie,prin Harul lui Dumnezeu Arhiepiscop al Tomisului,

 Iubitului nostru cler, cinului monahal și dreptcredincioșilor creștini, har și pace de la Hristos Cel Înviat, slăvit împreună cu Tatăl și Duhul Sfânt, iar de la noi, părintești binecuvântări.

Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm și să ne veselim întru ea

Hristos a înviat!

Iubiți credincioși,

Se cuvine să aducem mulțumire Bunului Dumnezeu pentru că ne-a învrednicit să ajungem în zilele Sărbătorii Sărbătorilor și a Luminii tuturor luminilor, în care suntem chemați să prăznuim cu bucurie Învierea Domnului. În această zi a bucuriei pline de Sfânta Lumină, Hristos înviază din mormânt ca un Atotputernic, zdrobește încuietorile iadului și puterea morții, eliberând toată umanitatea de povara păcatului și împărtășindu-ne fiecăruia Viața Sa spre mântuire. Pentru aceasta, toată suflarea este chemată în Sfânta noastră Biserică, pentru a lua parte la bucuria trăirii și a mărturisirii Învierii, ca fiind cea mai mare minune dătătoare de Viață veșnică și credință dreaptă, după cum spune cântarea: „Cerurile să se veselească după cuviință și pământul să se bucure; și să prăznuiască toată lumea cea văzută și cea nevăzută, că a înviat Hristos, bucuria cea veșnică”.

CONTINUARE

Știri 19 aprilie 2014

Creştinii ortodocşi cinstesc astăzi Sâmbăta Mare, ultima zi înainte de sărbătoarea Învierii Domnului.
În această zi, ne amintim de coborârea Mântuitorului la Iad, care semnifică “Prima Înviere” a lui Adam şi biruinţa vieţii asupra morţii.
De la ora 23.25, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în zona falezei Cazino din municipiu.
Lumina Sfântă va fi purtată în procesiune la altarul de vară din aripa de sud a Catedralei arhiepiscopale, unde se va oficia Canonul Învierii, urmat de Sfânta Liturghie.
Mâine, de la ora 12, Înaltpreasfințitul Teodosie va săvârşi slujba celei de-a doua Învieri la Catedrala „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.
În cadrul acestei slujbe Sfânta Evanghelie va fi rostită în 12 limbi, după numărul Sfinților Apostoli.
La ora 18.00, la Casa de Cultură din Constanţa este programat Concertul pascal, susţinut de către Corala Bărbătească „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului.

Biserica Ortodoxă îl va cinsti miercuri pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință.
Cu acest prilej, marți, de la ora 18, IPS Teodosie va aduce spre închinare racla cu moaște ale Sf. Gheorghe la biserica „Sf. Mare Mc. Gheorghe” din Constanța, moment urmat de slujba Vecerniei.
Sfintele odoare sunt donate de către cardinalul Dionisie Tettamanzi, arhiepiscop emerit de Milano şi vor rămâne definitiv în locaşul de cult.
Miercuri, Ierarhul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Sf. M. Mc. Gheorghe” din Constanța alături de un sobor de preoţi şi diaconi.
Apoi, de la ora 14, Ierarhul nostru îi va binecuvânta pe credincioșii din Saraiu, localitate al cărui așezământ de cult este ocrotit de Sfântul Gheorghe.

Știri 18 aprilie 2014

Biserica Ortodoxă cinsteşte astăzi sfânta şi marea zi de vineri.
În această zi biserica pomeneşte sfintele şi mântuitoarele Patimi ale Mântuitorului Hristos.
Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia de la ora 10, slujba Vecerniei în Catedrala Arhiepiscopală, în cadrul căreia va avea loc procesiunea scoaterii Sfântului Epitaf în mijlocul bisericii.
De asemenea, Ierarhul nostru va oficia, de la ora 18.00, Denia Prohodului Domnului nostru Iisus Hristos.
Mâine, ÎPS Teodosie va săvârşi de la ora 8.30, Sfânta Liturghie la Capela Sf. Nicolae a Penitenciarului Poarta Albă.
De la ora 23.25, Arhiepiscopul Tomisului va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în zona falezei Cazino din municipiu.
Lumina Sfântă va fi purtată în procesiune la altarul de vară din aripa de sud a Catedralei arhiepiscopale, unde se va oficia Canonul Învierii, urmat de Sfânta Liturghie.
Duminică, de la ora 12.00, Ierarhul Tomisului va oficia slujba Vecerniei, cunoscută sub numele de „a doua Înviere”, în timpul căreia Sfânta Evanghelie va fi citită în 12 limbi de circulație internațională, după numărul apostolilor.
La ora 18.00, la Casa de Cultură din Constanţa este programat tradiționalul Concert pascal, susţinut de către Corala bărbătească „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului.

Biserica Ortodoxă îl va cinsti miercuri pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință.
Cu acest prilej, marți, de la ora 18, IPS Teodosie va aduce spre închinare racla cu moaște ale Sf. Gheorghe la biserica „Sf. Mare Mc. Gheorghe” din Constanța, moment urmat de slujba Vecerniei.
Sfintele odoare sunt donate de către cardinalul Dionisie Tettamanzi, arhiepiscop emerit de Milano şi vor rămâne definitiv în locaşul de cult.
Miercuri, Ierarhul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Sf. M. Mc. Gheorghe” din Constanța alături de un sobor de preoţi şi diaconi.
Apoi, de la ora 14, Ierarhul nostru îi va binecuvânta pe credincioșii din localitatea Saraiu, localitate al cărui așezământ de cult este ocrotit de Sfântul Gheorghe.

ANM a emis o informare meteorologică de ploi moderate cantitativ pentru toată țara.
Aceasta a intrat în vigoare în această dimineață și este valabilă până mâine la ora 9.
În intervalul menţionat va ploua în sudul, centrul şi estul ţării. Cantităţile de apă cumulate vor fi de 15…20 l/mp şi izolat peste 25 l/mp, în cursul zilei în Oltenia, Muntenia şi zona Carpaţilor de Curbură, iar noaptea în Moldova, vestul şi nordul Olteniei. Temporar vântul va avea intensificări cu viteze ce vor atinge la rafală 55…60 km/h.

Pe podul Agigea se va circula pe trei benzi în perioada sărbătorilor Pascale și în minivacanța de 1 mai.
Anunţul a fost făcut de reprezentanţii CNADNR.
De asemenea, este permisă circulaţia autovehiculelor cu masă totală maximă mai mică de cinci tone şi a mijloacelor de transport persoane.
În schimb, limita de viteză admisă va fi, în continuare, de 50 km/oră.

Sute de kilograme de carne de miel au fost confiscate din pieţele din Constanţa.
Acestea nu erau transportate sau comercializate în condiţiile impuse de lege.
Acţiunea a fost desfăşurată pentru prevenirea neregulilor în comerţul cu produse specifice sărbătorilor pascale.
Oamenii legii recomandă constănţenilor care cumpără miei să fie atenţi să existe ştampila de la abator, ce garantează că animalele şi produsele au fost verificate de medicii veterinari.

Jandarmii vor patrula în preajma bisericilor din Constanţa în perioada Paștelui.
Peste 150 de jandarmi constănţeni, în cooperare cu Poliţia vor asigura zilnic, până pe 22 aprilie, misiuni specifice în zona lăcaşurilor de cult din Constanţa, Năvodari, Medgidia, Cernavodă, Hârşova, Costineşti, Mangalia, Techirghiol şi Eforie.
De asemenea, la sediul celor două unităţi de jandarmerie au fost constituite şi echipaje auto care vor acţiona în cel mai scurt timp, dacă situaţia o va impune.

Lista de medicamente compensate se va actualiza de luna viitoare.
Potrivit ministrului Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, vor fi compensate 17 medicamente, fără echivalent terapeutic, care se adresează pacienţilor ce suferă de forme rare ale unor boli precum cancerul, epilepsia, bolile endocrine, leucemia şi boli neurologice degenerative.
Costurile pentru aceste medicamente vor fi suportate din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate.

Dosarul electronic de sănătate poate fi accesat.
Potrivit reprezentanţilor CNAS, fiecare pacient va avea propriul dosar electronic de sănătate, iar sistemul acestuia va contribui astfel la creşterea calităţii actului medical.
Acesta cuprinde trimiteri, reţete, consultaţii medicale, diagnostice, spitalizări și antecedente medicale.
Pacienții îşi vor putea verifica online propriul dosar, iar medicii vor putea vizualiza dosarul pacientului numai cu acordul acestuia.

România va exporta energie electrică de un miliard de euro pe an în Albania.
Ministrul român al Economiei și omologul său albanez au agreat miercuri un contract de export de energie.
Cantitatea de energie care va merge la export în Albania este de 2,5 TWh pe an și echivalează cu 5% din consumul României de anul trecut.

Știri 17 aprilie 2014

Biserica Ortodoxă cinsteşte astăzi sfânta şi marea zi de joi.
În această zi ne aducem aminte de spălarea picioarelor ucenicilor de către Hristos, la Cina cea de Taină, de rugăciunea lui Hristos către Tatăl din Gradina Ghetsimani şi de prinderea lui Iisus şi ducerea la judecată.
Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia, de la ora 17.00, Denia celor 12 Evanghelii.
Mâine de la ora 10, Ierarhul nostru va oficia slujba Vecerniei, în cadrul căreia va avea loc procesiunea scoaterii Sfântului Epitaf din Sfântul Altar, iar de la ora 18, va oficia slujba deniei Prohodului la Catedrala „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”.
Sâmbătă, Ierarhul nostru va săvârşi de la ora 8.30, Sfânta Liturghie la Capela Sf. Nicolae a Penitenciarului Poarta Albă.
De la ora 23.25, IPS Teodosie va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în zona falezei Cazino din municipiu.
Lumina Sfântă va fi purtată în procesiune la altarul de vară din aripa de sud a Catedralei arhiepiscopale, unde se va oficia Canonul Învierii, urmat de Sfânta Liturghie.

Lumina Sfântă va fi adusă de la Ierusalim în România şi în acest an.
O delegaţie a Patriarhiei Române va aduce, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Lumina Sfântă de la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, sâmbătă seara.
Eparhiile Patriarhiei Române din sudul ţării vor trimite delegaţi la Aeroportul Internaţional „Henri Coandă“, pentru a primi Lumina Sfântă şi a o oferi preoţilor şi credincioşilor.

Constănțenii nu vor mai avea căldură de marți, 22 aprilie.
Anunțul a fost făcut de conducerea RADET.
Potrivit directorului companiei, Liviu Popa, întreruperea se face pe fondul temperaturilor nocturne ridicate înregistrate în ultima perioadă, dar şi la cererea asociaţiilor de proprietari.

Absolvenţii fără rezidenţiat pot profesa şi fără diplome.
În contextul în care, în urmă cu o lună, ministerul sănătăţii retrăgea dreptul la practică medicală absolvenţilor de medicină care au picat examenul de rezidenţiat, preşedintele Colegiului Medicilor, Vasile Astărăstoae, susţine că proiectul de lege va fi retras.
El a precizat că, în prezent, în sistemul medical nu mai există medicina generală, deoarece aceasta s-a transformat în medicină de familie.
Singura soluţie pentru ca aceşti absolvenţi să poată profesa era ca ei să primească o diplomă de asistenţi medicali, însă reprezentanţii Colegiului susţin că medicii şi asistentele au competenţe total diferite, iar soluţia este astfel nejustificată.

Profesia de bonă a fost avizată pozitiv în Comisia de muncă a Camerei Deputaților.
Deputaţii au stabilit că exercitarea profesiei de bonă se realizează prin “respectarea demnităţii copilului” şi “asigurarea unei îngrijiri individualizate şi personalizate pentru fiecare copil”.
Bona este definită în proiectul de lege ca persoana fizică, cetăţean român sau străin cu domiciliu sau reşedinţa legală în România, “calificată potrivit prevederilor legale să desfăşoare servicii de îngrijire şi de supraveghere a copilului”.
Proiectul de lege urmează să fie dezbătut de plenul Camerei Deputaţilor, care este for decizional în acest caz.

Românii ar putea avea liber pe 24 ianuarie.
Guvernul a acordat aviz favorabil propunerii legislative ca ziua de 24 ianuarie, când este celebrată Unirea Principatelor Române, să fie declarată zi de sărbătoare legală.
Conform Codului Muncii actual, zilele în care nu se lucrează, sunt 1 şi 2 ianuarie, prima şi a doua zi de Paşti, 1 mai, prima şi a doua zi de Rusalii, 15 august – Adormirea Maicii Domnului, 30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei, 1 decembrie – ziua naţională a României, prima şi a doua zi de Crăciun.

Vopseaua de ouă conține multe E-uri.
Agenţia Naţionala pentru Protecţia Consumatorilor a realizat un studiu pe etichetele produselor tip vopsea de ouă ce se regăsesc pe piaţa din România.
În cadrul studiului au fost analizate 20 de produse, din care a reieşit faptul că 35 % au în conţinut un număr de 7 E-uri, iar 15% au 2 E-uri.

Statele europene vor fi obligate să reducă utilizarea pungilor de plastic obișnuite cu cel puțin 80% până în 2019.
Așa prevede o propunere legislativă adoptată ieri de Parlamentul European.
Pentru a atinge acest obiectiv, deputații europeni recomandă utilizarea taxelor, a restricțiilor pe piață sau chiar a măsurilor de interzicere.
Pungile de plastic utilizate pentru a împacheta fructe, legume și dulciuri ar trebui astfel înlocuite cu cele din hârtie reciclată sau biodegradabile.
Deșeurile din pungi de plastic reprezintă o mare problemă de mediu, întrucât poluează mai ales cursurile de apă și eco-sistemele acvatice.

Pacientele cu cancer mamar vor avea acces la analize de ultimă generație și operații de reconstrucție.
Noua prevedere se regăsește în Hotărârea de Guvern adoptată ieri de Executiv.
Astfel, un număr de 800 de femei cu cancer mamar vor beneficia de reconstrucție mamară, iar 3.000 de paciente vor efectua investigații de tip screening.
Sumele acordate se încadrează în bugetul alocat pentru derularea Programului Național de Oncologie.

Instituțiile publice și firmele se pot înscrie din 23 aprilie în programul “Rabla”.
Dosarele se vor depune la sediul Administrației Fondului pentru Mediu, până la 1 septembrie 2014.
În acest an au fost alocate pentru firme 3.000 de tichete electronice.
Programul “Rabla” pentru persoane fizice a început pe 8 aprilie.

Știri 16 aprilie 2014

Biserica Ortodoxă cinsteşte astăzi sfânta şi marea zi de miercuri.
În această zi se pomeneşte vinderea lui Hristos de către Iuda, unul din cei doisprezece apostoli, precum şi ungerea cu mir a picioarelor Mântuitorului de către femeia cea păcătoasă.
Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârşi slujba deniei, de la ora 17, la Catedrala Arhiepiscopală Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel.
De asemenea, mâine de la ora 8, Ierarhul nostru va săvârşi Sfânta Liturghie a Sf. Vasile cel Mare la Catedrala Arhiepiscopală.
Vineri de la ora 10, Înaltpreasfinţitul Teodosie va oficia slujba Vecerniei, în cadrul căreia va avea loc procesiunea scoaterii Sfântului Epitaf din Sfântul Altar.
Apoi de la ora 18, Arhiepiscopul Tomisului va oficia slujba deniei Prohodului la Catedrala „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”.
Sâmbătă, Ierarhul nostru va săvârşi de la ora 8.30, Sfânta Liturghie la Capela Sf. Nicolae a Penitenciarului Poarta Albă.
De la ora 23.25, IPS Teodosie va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în zona falezei Cazino din municipiu.
Lumina Sfântă va fi purtată în procesiune la altarul de vară din aripa de sud a Catedralei arhiepiscopale, unde se va oficia Canonul Învierii, urmat de Sfânta Liturghie.

Parohiile „Adormirea Maicii Domnului I și II din Constanța au oferit ieri alimente persoanelor cu dizabilități.
Evenimentul s-a desfășurat în prezența și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, care ne-a oferit mai multe detalii.

Persoanele cu dizabilități sunt membre ale asociației Carmen Sylva, care funcționează de 21 de ani.

Pachetul de bază de servicii medicale ar putea intra în vigoare de la 1 iunie.
Potrivit ministrului Sănătății, pachetul de bază va cuprinde tot managementul de caz, de la prezentarea pacientului la urgenţă până la urmărirea stării de sănătate a acestuia în clinici, și în plus vor intra şi acţiunile de prevenţie.
Oficialul a adăugat că pachetul este finalizat și se află la vizare pentru a intra în Guvern.

Şoferii care încalcă legislaţia rutieră vor fi mai uşor de identificat, indiferent de naţionalitatea lor.
Un act normativ creează cadrul legal pentru ca toţi cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene să poată fi amendaţi de autorităţile române.
Astfel, șoferii care încalcă regulile de circulaţie şi care circulă cu o maşină înmatriculată în alte state ale Uniunii Europene vor fi amendaţi doar după ce vor fi înştiinţaţi, în prealabil, despre acest fapt.
La rândul lor, conducătorii auto pot cere informaţii suplimentare despre abatere.

Mii de constănţeni diagnosticaţi cu diabet nu se tratează.
Potrivit medicilor din cadrul Spitalului Judeţean, 30.000 de constănţeni suferă de diabet.
Încă 15.000 de persoane care au fost diagnosticate cu boala refuză, însă, tratamentul și ajung astfel la infarcturi, accidente vasculare cerebrale sau neuropatie diabetică.
Specialiştii susţin că este nevoie de noi campanii de prevenţie în rândul populaţiei constănţene pentru ca un număr cât mai mare de pacienţi să cunoască riscurile la care se supun dacă nu se tratează.

Agenţiile de turism vor fi obligate să asigure integral turiştii în cazul falimentului.
Actul normativ care vizează creşterea siguranţei turistului, a fost publicat luni în Monitorul Oficial.
Astfel, statul a interzis asigurările în franşiză, prin care agenţiile, dacă intrau în insolvenţă, erau obligate să suporte doar o mică parte din pierderile suferite de turişti.
Până acum exista posibilitatea încheierii de către agenţii cu firma de asigurări a unui contract de franşiză care, în unele cazuri, atingea 80% din suma asigurată.
Astfel, în caz de faliment, agenția plătea 20% din preţul vacanţei, iar restul de 80% era plătit de către turist.

Acordul de vinovăţie a fost extins la mai multe infracţiuni.
Acesta este unul din cele 43 de amendamente propuse de Consiliul Superior al Magistraturii.
Potrivit prevederilor actuale, limita maximă a pedepsei în cazul recunoaşterii vinovăţiei este de şapte ani de închisoare, iar cea minimă este amenda.
Surse din CSM au declarat că s-a propus creşterea la 15 ani a limitei maxime.
Modificarea aceasta ar contribui la rezolvarea mai rapidă a unor dosare penale, dar şi la evitarea cheltuielilor pe care le-ar presupune parcurgerea procedurilor de judecată.

Persoanele nevăzătoare vor putea avea drept însoțitori câini dresați special.
Plenul Camerei Deputaților a adoptat ieri un proiect de lege prin care este obligatorie “dezvoltarea de servicii de asistență vie și alte forme de asistență adecvată a handicapului”.
În expunerea de motive “asistența vie” o reprezintă “câinele ghid” care însoțește persoana cu handicap grav de vedere, iar acești câini au acces liber și gratuit în toate locurile publice și mijloacele de transport în comun.
Statisticile arată că, în România, 110.000 de persoane au handicap vizual.

Șomajul pe termen lung în România este de aproape 50%.
Potrivit datelor Eurostat, șomerii din Oltenia își găsesc cel mai greu de muncă, astfel că peste 60% dintre aceștia petrec perioade de peste 12 luni în șomaj.
Oltenia este urmată de regiunea Sud-Est, cu 54,8%, Centru și Nord-Vest.
La polul opus se află locuitorii din București și Ilfov, care își găsesc de muncă mult mai ușor comparativ cu locuitorii din restul țării, astfel că ponderea șomerilor pe termen lung este la jumătate în zona Capitalei față de media națională.

Știri 15 aprilie 2014

Credincioşii ortodocşi au intrat în Săptămâna Patimilor.
Această perioadă ne aduce aminte de Patimile, răstignirea şi moartea Domnului, iar fiecare zi din această săptămână are o semnificaţie deosebită.
Astfel, astăzi ne aducem aminte de pilda celor zece fecioare.
Mâine se pomeneşte vinderea lui Hristos de către Iuda, unul din cei doisprezece apostoli precum şi ungerea cu mir a picioarelor Mântuitorului de către femeia cea păcătoasă.
Joi ne aducem aminte de spălarea picioarelor ucenicilor de către Hristos, la Cina cea de Taină, de rugăciunea lui Hristos către Tatăl din Gradina Ghetsimani şi de prinderea lui Iisus şi ducerea la judecată.
De asemenea, vineri Biserica pomeneşte sfintele şi mântuitoarele Patimi ale Mântuitorului Hristos, iar sâmbăta ne aduce aminte de coborârea Mântuitorului la Iad, şi de eliberarea drepţilor prin biruinţa vieţii asupra morţii.
În această săptămână, credincioşii sunt chemaţi să se ostenească printr-o postire mai aspră şi prin rugăciune mai intensă.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârşi slujba deniei în fiecare seară, de la ora 17, la Catedrala Arhiepiscopală Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel.
De asemenea, mâine de la ora 8, Ierarhul nostru va oficia Sfânta Liturghie și Taina Sfântului Maslu la biserica „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Eforie Sud, iar joi, tot de la ora 8, va săvârşi Sfânta Liturghie a Sf. Vasile cel Mare la Catedrala Arhiepiscopală.
Vineri de la ora 10, Înaltpreasfinţitul Teodosie va oficia slujba Vecerniei, în cadrul căreia va avea loc procesiunea scoaterii Sfântului Epitaf din Sfântul Altar.
Apoi de la ora 18, Arhiepiscopul Tomisului va oficia slujba deniei Prohodului la Catedrala „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”.

Constănţenii sunt invitaţi la concertul religios „În vremea aceea”.
Acesta va fi susţinut de corala Armonia a Arhiepiscopiei Tomisului, astăzi, de la ora 19.00 la Sala Teatrului de Operă și Balet Oleg Danovski din Constanţa.
Fresca muzicală pentru soliști, cor și orchestră este compusă de preotul Ion Popescu Runcu, reprezintă o transpunere pe note a Patimilor lui Iisus şi se finalizează cu Învierea Mântuitorului.
Concertul este dirijat de pr. Arhid. Ion Iulian Dumitru, orchestrația aparține lui Constantin Arvinte, iar regia este semnată Liviu Manolache.
Evenimentul este organizat de Arhiepiscopia Tomisului în colaborare cu Universitatea Ovidius și Facultatea de Teologie.

Utilizarea tichetelor de masă nu va mai fi limitată la două tichete pe zi.
Prin această măsură se dorește ca angajații să poată folosi mai ușor tichetele de masă, inclusiv în format electronic, nu numai tipărit, ca până în prezent.
Posesorii de tichete de masă nu le vor mai putea utiliza în magazine, locații, unități, piețe de orice fel care nu vând produse alimentare și nu au afișată la intrare autocolantele speciale ale unității emitente.

Sectorul de transporturi este cea mai mare sursă de emisii de dioxid de carbon.
Un raport al Grupului Interguvernamental pentru Schimbări Climatice avertizează liderii din toată lumea cu privire la creșterea emisiilor necontrolate din transporturi.
Raportul insistă asupra necesităţii unor măsuri urgente care să reducă emisiile vehiculelor, dar Comisia Europeană a amânat în mod repetat strategiile promise de reglementare a emisiilor de la autoutilitare după anul 2020.

Introducerea uniformei trebuie decisă împreună cu elevii.
Declarația aparține ministrului delegat pentru Învăţământ Superior, Mihnea Costoiu care a adăugat că ministerul, inspectoratul şi şcolile nu trebuie să aibă nicio legătură cu achiziţia acesteia.
El a mai spus că educaţia începe de la ţinută și orice şcoală trebuie să aibă brandul propriu, să aibă propriul prestigiu, pe care şi-l promovează inclusiv prin ţinută particularizată.

Autobuzele RATC vor circula de Paşte, cu program de weekend.
Astfel, sâmbătă, duminică şi luni, autobuzele vor pleca de dimineaţă cu 30 de minute mai târziu, de la ora 5.45, iar ultima cursă va fi la ora 23.00.
Potrivit reprezentanţilor RATC, şi liniile care deservesc centrele comerciale vor avea program special.
43 C şi 100 C „Carrefour” vor circula, pe 16, 17 şi 18 aprilie, între orele 5.15 şi 0.30, iar sâmbătă, 19 aprilie, ultima cursă va fi la 19.30.
Totodată pe toată perioada vacanţei studenţilor, linia 40 C va fi suspendată.

CFR Călători va suplimenta 17 trenuri Regio și Inter-Regio de Paște.
Programul special intră în vigoare de joi și rămâne valabil până în data de 5 mai.
Garniturile vor circula pe rutele Timișoara-Mangalia, Arad-Mangalia, Iași-Constanța și București-Mangalia.
Agențiile de voiaj CFR vor fi închise pe 21 aprilie, în a doua zi de Paște și pe 1 mai.
Bilete pot fi cumpărate și online, pe siteul cfrcalatori.ro.

Păcănelele ar putea funcţiona doar în cazinouri și în agenţiile Loto.
O inițiativă legislativă în acest sens a stârnit un conflict între reprezentanții industriei jocurilor de noroc și parlamentari.
Propunerea legislativă este necesară, mai ales în condiţiile în care 4% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 11 și 18 ani sunt dependenţi de “păcănele”.
Iniţiatorii proiectului consideră că prin restrângerea numărului de locaţii în care se regăsesc aparatele slot machine ar putea ajuta la combaterea dependențtei în rândul tinerilor.