Știri 28 martie 2014

Biserica Ortodoxă îl va cinsti duminică pe Sfântul Ioan Scărarul.
Cu acest prilej, Înalt Preasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârşi Sfânta Liturghie, de la ora 9, la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinţiii Apostoli Petru şi Pavel”.
După slujbă, Ierarhul nostru va rosti un cuvânt de învăţătură la Evanghelia fiului lunatic.

Constănțenii sunt invitați la un spectacol de folclor religios.
Acesta se numește ‚‚Hristos a Înviat’’ și se va desfășura mâine, de la ora 18, la Casa de Cultură.
Se vor interpreta piese din folclorul religios care vor urma cronologia faptelor legate de săptămâna patimilor – Intrarea în Ierusalim, Cina cea de Taină, Răstignirea și Învierea.
Grupul cameral instrumental “Cantores” va acompania soliștii: Mariana Anghel și Ionut Fulea într-un recital, la care se va alătura Grupul Psaltic “Anghelos”.
De asemenea, invitat special va fi actrița Maria Ploae care va recita din Psalmi.
Spectacolul este organizat de Uniunea Artiştilor Interpreţi de Folclor Muzical din România și Asociaţia Culturală Obârşia, iar biletele se găsesc la Casa de Cultură.

Mănăstirea Putna va fi restaurată din fonduri nerambursabile.
Vicepremierul Liviu Dragnea a semnat, ieri, contractul de finanţare pentru proiectul de restaurare, modernizare şi conservare a patrimoniului şi infrastructurii acestei mănăstiri, în valoare de peste trei milioane de euro.
Banii vor fi folosiți pentru restaurarea şi consolidarea Casei domneşti, a atelierelor, a stăreţiei, a cramei şi a chiliilor care fac parte din ansamblul mănăstirii Putna, dar şi pentru sistemul electric şi termic al mânăstirii.
Liviu Dragnea a precizat că proiectul va fi demarat în cel mai scurt timp astfel încât peste doi ani, când se vor sărbători 550 de ani de la ctitorire, mănăstirea să arate aşa cum se cuvine.

Românii vor da ceasurile cu o oră înainte în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Astfel, România va trece la ora de vară, iar ora 3 va deveni ora 4.
Măsura se aplică în România din anul 1979 şi permite folosirea optimă a luminii naturale şi reducerea iluminatului artificial.

A început eutanasierea maidanezilor la Constanţa.
Potrivit şefului Serviciului de Ecarisaj, Cristina Itoafă, două echipe de hingheri sunt în permanenţă pe străzile din municipiu.
Maidanezii care sunt grav bolnavi sau răniţi sunt eutanasiaţi, ceilalţi sunt ţinuţi 14 zile lucrătoare, timp în care pot fi revendicaţi sau adoptaţi.
În cazul în care trece acest termen, se aplică legea şi câinii care nu sunt nici revendicaţi, nici adoptaţi la distanţă sau luaţi din Biobază sunt eutanasiaţi.
Această procedură costă 42 de lei, iar întreţinerea unui câine în Biobază costă aproximativ 400 de lei.

Persoanele care obțin venituri din chirii trebuie să plătească din acest an contribuții de sănătate de 5,5%.
Acestea vor fi calculate fie la nivelul chiriei, dacă persoana mai are și alte venituri, indiferent de nivelul acestora, fie la nivelul salariului minim pe economie, dacă acesta este singurul venit.
Astfel, baza de calcul pentru contribuția de asigurări sociale de sănătate nu poate fi mai mica de 800 de lei și nici mai mare de cinci salarii medii brute, adică 11.115 lei.
Plata contribuției se va efectua trimestrial, în patru rate egale, până la data de 25 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru.

CNA le impune prezentatorilor şi realizatorilor să nu folosească un limbaj injurios.
Decizia consiliului a fost adoptată ieri.
Noul articol introdus în legislaţia audiovizualului prevede că “moderatorii programelor au obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă”.
Decizia va intra în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial.

O treime din populaţia Republicii Moldova vrea unirea cu România.
Așa arată un sondaj realizat de Centrul Român de Studii şi Strategii.
La întrebarea: “Ce poziţie aveţi faţă de reunirea României cu Republica Moldova?”, 27 la sută dintre moldoveni s-au declarat categoric PENTRU, un sfert dintre ei au spus că sunt PENTRU și 12% s-au exprimat categoric împotriva acestei idei.
Sondajul mai arată că 40 la sută dintre moldoveni sunt de acord că România şi Republica Moldova au aceleaşi tradiţii, iar peste 60 la sută afirmă că vorbesc în limba română.

Incidenţa cazurilor de cancer în România este cea mai mică din Europa, însă mortalitatea este cea mai mare.
Potrivit preşedintelui Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae, cauza o reprezintă sistemul de depistare precoce care nu funcţionează.
El a mai spus că mortalitatea prin cancer de col uterin este de trei ori mai mare decât în Europa, iar cea de cancer de sân este mai mare de 3,5 ori.
De asemenea, președintele CMR a precizat că în România resursele sunt alocate în funcţie de paturile de spital, ceea ce creează inechitate în tratarea bolnavilor.

Copiii de 4 ani din Marea Britanie vor fi supuşi unei testări în primele săptămâni de școală.
Anunțul a fost făcut de Ministerul britanic al Educaţiei.
Copiii vor fi testaţi pentru a vedea dacă recunosc literele și care este nivelul lor de bază la matematică.
Rezultatele vor fi folosite pentru a vedea care este progresul înregistrat de elevi de la vârsta de 4 ani și până la 11 ani, înainte de primele examene formale.
Această evaluare face parte dintr-o reformă mai largă a sistemului şcolar de examinare și va fi implementată din anul 2016.

Bacteriile ar putea fi folosite pentru a produce energie electrică nepoluantă.
Un nou studiu arată că deşeurile de origine umană şi animală ar putea fi convertite în energie utilizabilă.
Această idee unică de reciclare vine în urma unei descoperiri importante cu privire la modul în care bacteriile transferă sarcini electrice, lucru care ar putea duce la crearea de biobaterii sau electrozi alimentaţi de bacterii.
Pe de altă parte, specialiștii spun că descoperirea ar putea ajuta şi în curăţarea poluării provocate de petrol sau uraniu.

Știri 27 martie 2014

Constănțenii sunt invitați la un spectacol de folclor religios.
Acesta se numește ‚‚Hristos a Înviat’’ și se va desfășura sâmbătă, de la ora 18, la Casa de Cultură.
Se vor interpreta piese din folclorul religios care vor urma cronologia faptelor legate de săptămâna patimilor – Intrarea în Ierusalim, Cina cea de Taină, Răstignirea și Învierea.
Grupul cameral instrumental “Cantores” va acompania soliștii: Mariana Anghel și Ionut Fulea într-un recital, la care se va alătura Grupul Psaltic “Anghelos”.
De asemenea, invitat special va fi actrița Maria Ploae care va recita din Psalmi.
Spectacolul este organizat de Uniunea Artiştilor Interpreţi de Folclor Muzical din România, iar biletele se găsesc la Casa de Cultură.

Astăzi este Ziua Mondială a Teatrului.
Această zi a fost înfiinţată de Institutul Internaţional de Teatru de la Viena, în cadrul Congresului Mondial din anul 1961.
A fost sărbătorită pentru prima oară în 1962, în ziua in care se deschidea stagiunea Teatrului Naţiunilor, la Paris.
De atunci, în fiecare an, comunitatea teatrală internaţională, precum şi centrele naţionale din cele o sută de ţări-membre ale Institutului Internaţional de Teatru celebrează această zi, ca semn de preţuire a uneia din cele mai vechi arte din lume, arta scenică.

Românii vor da ceasurile cu o oră înainte în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Astfel, România va trece la ora de vară, iar ora 3 va deveni ora 4.
Măsura se aplică în România din anul 1979 şi permite folosirea optimă a luminii naturale şi reducerea iluminatului artificial.

RATC va prelungi programul în weekend al chioşcurilor de bilete.
Decizia a fost luată în urma sesizărilor călătorilor.
O altă problemă ridicată de constănțeni se referă la numărul chioşcurilor de bilete.
Aceștia spun că ele sunt insuficiente și că în weekend nu au de unde să îşi cumpere tichete din anumite zone.

Părinţii care își ajută copiii la teme ar putea să le afecteze performanțele şcolare.
Concluzia aparține unor cercetători americani.
Studiul arată că odată ce copiii trec de școală primară, ajutorul pe care îl primesc de la părinți pentru teme îi poate determina să ia note mai mici la teste.
Printre motive se numără faptul că părinții au uitat materia sau este posibil să nu o fi înțeles încă de când erau în băncile şcolilor.
Mai mult, dacă părinții aplică măsuri disciplinare pentru rezultatele proaste, copiii pot deveni mai degrabă îngrijorați decât entuziasmați de învățatul pentru școală.

Acciza la carburanți va fi aplicată de luna viitoare.
Premierul Victor Ponta a declarat că Guvernul va introduce și un set de măsuri fiscale care să permită transportatorilor corecți, neimplicați în acte de evaziune fiscală, să recupereze o parte importantă din suma aferentă acestei accize.
La rândul său, preşedintele Traian Băsescu i-a transmis o scrisoare premierului în care îi cere să renunţe la aplicarea creşterii taxei la carburanţi.
El a argumentat că prin această măsură s-ar pune o presiune mult prea mare şi inutilă asupra mediului economic, dar şi asupra consumatorului.

Durerile de spate sunt principala cauză a incapacității de muncă la scară mondială.
Potrivit unui studiu, durerile lombare se află și la originea unei treimi din cazurile de invaliditate provocate de muncă.
Cele mai afectate țări se află în Europa occidentală, Africa de nord și Orientul Mijlociu, iar cele mai scăzute nivele, în America latină și Caraibe.
Problemele de spate cresc odată cu vârsta, fenomen care va duce în deceniile următoare la creșterea masivă a numărului de persoane care suferă de dureri lombare în țările unde populația are venituri mici și mijlocii.

FMI a aprobat prima și a doua evaluare a acordului cu România.
Statul român va avea la dispoziţie o sumă suplimentară de aproximativ 436 milioane de euro.
Potrivit FMI, singura ţintă ratată de autorităţile de la Bucureşti este cea referitoare la reducerea arieratelor acumulate de companiile de stat pentru ultimul trimestru al anului trecut.

Gazoductul dintre România și Bulgaria va intra în funcţiune în luna iunie.
Anunțul a fost făcut de ministrul Energiei de la Sofia, Dragomir Stoinev.
Termenul iniţial de finalizare a construcţiei gazoductului a fost iunie 2013, însă interconectorul a fost întârziat din cauza unor probleme tehnice.
Potrivit autorităților de la Sofia, Bulgaria va putea importa până la 500 de milioane de metri cubi de gaz natural anual prin interconectorul cu România.

Statele Unite și Uniunea Europeană vor liberalizarea regimului de vize pentru toate statele membre cât mai curând posibil.
Așa se arată într-o declarație comună emisă ieri la sfârșitul summitului Europa-America, de la Bruxelles.
Cetățenii din majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene pot intra pe teritoriul Statelor Unite fără viză, cu excepția celor din Croația, Cipru, Polonia, Bulgaria și România.

Știri 26 martie 2014

Finalizarea Catedralei Mântuirii Neamului a fost amânată cu un an.
Potrivit calculelor, cel puţin 32 de milioane de euro s-au alocat până acum, din fonduri publice şi private, pentru ridicarea Catedralei.
Peste o treime din sumă a fost alocată numai de Guvern, de 13 milioane de euro.
Construcţia Catedralei a ajuns aproape la jumătate, astfel că finalizarea ei se va face abia la începutul anului 2016, după cum afirmă oficialii Patriarhiei.

Românii vor da ceasurile cu o oră înainte în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Astfel, România va trece la ora de vară, iar ora 3 va deveni ora 4.
Măsura se aplică în România din anul 1979 şi permite folosirea optimă a luminii naturale şi reducerea iluminatului artificial.

Directorul televiziunii publice, Stelian Tănase vrea să schimbe legea TVR.
Acesta vrea să înlocuiască membrii politici din Consiliul de Administraţie şi să introducă, printre alţii, şi reprezentanţi ai Patriarhiei.
Unii parlamentari din comisiile de cultură spun că cerinţa este exagerată, alţii, dimpotrivă.
Stelian Tănase a precizat că dorește reducerea deciziei politicului în privința Consiliului, dar și comasarea televiziunii publice cu radioul public, după modelul BBC.

Lucrările la podul de la Agigea vor fi sistate de Paște, de 1 Mai și în timpul verii.
Prefectul județului Constanța, Radu Volcinschi, a declarat că vor fi ridicate si restricțiile de tonaj pentru autovehiculele de transport persoane, iar cele de marfă urmează să fie limitate ca și până acum la 5 tone.
În restul perioadei, se va circula ca și până acum, cu închideri totale ale podului 3 zile pe săptămână, câte 4 ore.
Se estimează că lucrările vor fi încheiate până în martie 2015.

China va construi o linie de tren de mare viteză pe ruta Bucureşti – Constanța.
Vicepremierul Liviu Dragnea a semnat cu vicepreşedintele Comisiei Naţionale pentru Reformă și Dezvoltare a Chinei un memorandum pentru începerea analizelor tehnice premergătoare liniei feroviare de mare viteză.
Acordul mai prevede modernizarea inelului feroviar al Bucureștiului, precum și modernizarea căii ferate care leagă nordul și sudul României, respectiv graniţa cu Republica Moldova, de graniţa cu Bulgaria, la Ruse.

Taxa radio-tv ar putea fi majorată.
Declarația a fost făcută de directorul televiziunii publice Stelian Tănase.
El a adăugat că televiziunea publică va fi restructurată în întregime și se va pune și problema unor concedieri.
Anul acesta, fondul de salarii al TVR ar putea depăși jumătate din bugetul instituției.

7 milioane de persoane au decedat din cauza poluării, în anul 2012.
Anunțul vine din partea Organizației Mondiale a Sănătății.
Specialiștii spun că poluarea aerului a devenit principalul risc pentru sănătate, legat de mediul înconjurător, din lume.
Rezultatele studiului arată că riscurile cauzate de poluarea aerului sunt mai importante decât se credea, mai ales în ceea ce priveşte cardiopatiile și accidentele vasculare cerebrale.
De asemenea, OMS a arătat că regiunile cele mai afectate de mortalitatea asociată cu poluarea atmosferică sunt Asia și zona Pacificului, cu 5,1 milioane de morți.

Comisioanele de utilizare a cardurilor bancare sunt excesive și nu reflectă costurile.
Declarația aparține preşedintelui Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu care a adăugat că plafonarea de la 1-1,2% la 0,2-0,3% s-ar putea face mai devreme in România decât la nivelul Uniunii Europene.
Acesta a completat ca proiectul de lege ar putea intra în Guvern săptămâna viitoare, iar Parlamentul îl va aproba până în vară.

Unele produse alimentare sunt falsificate.
Un specialist în alimentaţie a dezvăluit câteva metode prin care unii producători de alimente pot schimba reţetele originale ale produselor cu scopul de a obţine un profit mai mare.
Astfel, laptele se falsifică prin adăugarea de apă, prin extragerea grăsimilor și prin amestecul diferitelor tipuri de lapte.
De asemenea, unii producători adaugă în smântână făină, gelatină, cretă sau gips, iar în miere, amidon sau clei de oase.

Internetul trebuie să iasă de sub controlul exclusiv al guvernelor.
Aceasta este concluzia experților internaționali reuniți la Singapore.
Potrivit acestora, controlul internetului este necesar să revină unui organism care să garanteze libertăţile şi nu guvernelor, care sunt susceptibile să le reducă.
Administraţia americană a anunţat că este pregătită să îşi abandoneze rolul în supervizarea unei firme care se ocupă cu validarea numelor de domeniu, în favoarea unei guvernanţe la nivel mondial.

Știri 25 martie 2014

Biserica Ortodoxă prăznuiește astăzi Buna-Vestire.
Acest praznic împărătesc ne aduce aminte de momentul biblic în care Sfântul Arhanghel Gavriil a vestit Sfintei Fecioare Maria că va naşte pe Mântuitorul lumii, Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos.
Tot în acel moment, Pruncul Iisus s-a zămislit în trupul Sfintei Fecioare prin puterea Sfântului Duh.
Numită popular şi Blago-Veştenie, această sărbătoare este confirmată în documente ca cea mai veche sărbătoare închinată Maicii Domnului.
Conform surselor istorice în secolul 4 sau 5 s-a construit la Nazaret o biserică, pe locul unde a fost casa în care Sfânta Fecioară a primit vestea naşterii lui Hristos.
Marii predicatori ai bisericii din secolul 5 au alcătuit panegirice la această sărbătoare.
Printre ei se regăsesc patriarhul Proclu al Constantinolopului şi episcopul Vasile al Seleuciei.
Data acestei sărbători a fost fixată de Biserică la 9 luni înainte de sărbătoarea Naşterii Domnului.
Totodată, pentru că suntem în postul mare, Biserica a rânduit şi dezlegare la peşte în această zi.
cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia de la ora 8.45, Sfânta Liturghie la biserica „Buna Vestire” din Constanța, situată pe str. Dionisie cel Mic.

Tot astăzi este şi Ziua Poliţiei Române.
Alegerea acestei date este legată de reprezentarea sărbătorii Bunei-vestiri pe primul steag al Poliţiei Române, steag ce datează din anul 1822.
Această zi este sărbătorită din anul 2002.
Astfel, polițiștii constănțeni vor desfășura diverse activități pentru a marca acest eveniment.

Peste 230 de mii de pensionari vor avea pensii mai mari de la sfârșitul acestei luni.
Ministrul Muncii Rovana Plumb a anunțat că acestea vor crește în medie cu 63 de lei.
Măsura îi vizează pe cei care s-au pensionat după 1 ianuarie 2011.
Recalcularea a peste 200.000 de pensii a fost decisă de Guvern anul trecut, prin ordonanţă de urgenţă, adoptată în urma unei decizii a Curţii Constituţionale.

România ocupă primul loc în Europa în ceea ce privește riscul de tuberculoză.
Un studiu recent arată că numărul de copii sub 15 ani afectați de o formă de tuberculoză se apropie vertiginos de 1 milion, la nivel mondial.
Potrivit studiului, Asia de Sud și de Est este cea mai afectată de acest fenomen.
Tuberculoza este o boală a sărăciei, astfel că aproape 95% dintre pacienți provin din medii sărace, fără venituri și cu mijloace reduse de subzistență.
Specialiștii atrag atenția asupra necesității îmbunătățirii metodelor de diagnostic la copii și în special la cei mai mici de 5 ani, care sunt supuși unui risc mai mare de a dezvolta forme severe ale acestei boli.

Astăzi a început a doua etapă de înscriere în clasa zero.
Până pe 4 aprilie, părinţii copiilor care nu au fost cuprinşi în nicio unitate de învăţământ în etapa anterioară vor depune cereri de înscriere la școlile aflate pe prima poziţie dintre cele trei opţiuni exprimate în această etapă.
La Constanţa, pentru cea de-a doua etapă au rămas libere 1.524 de locuri în şcoli, dintre cele 7.800 câte au fost libere la debutul primei etape de înscriere.

Preţul gazelor naturale livrate populaţiei va crește cu 8% în acest an.
Președintele ANRE, Niculae Havrileț, a declarat că la 1 aprilie, va fi o creştere de 2% la preţul gazelor pentru consumatorii casnici și cu 5% pentru non-casnici.
Totodată, potrivit oficialului, calendarul de liberalizare pentru acest an mai prevede alte două scumpiri.
Astfel, la 1 iulie va fi o creştere pentru non-casnici de 5% și pentru casnici de 3%, iar, la 1 octombrie, creşterea va fi de 4% pentru non-casnici și de 3% pentru casnici.

România s-a aflat pe locul al doilea în Europa în topul scumpirilor la carburanţi, în primele trei luni din acest an.
Potrivit datelor Comisiei Europene, preţul benzinei a urcat cu 3% în țara noastră, până la 1,26 euro.
Astfel, România a fost devansată doar de Cipru, unde avansul a fost de 6,5%.
Cauza scumpirii benzinei în țara noastră o reprezintă schimbarea modalităţii de calcul a accizei, care a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2014.

Mai mult de jumătate dintre români nu fac niciodată sport.
Conform unui sondaj Eurobarometru, 59% dintre cetăţenii Uniunii Europene nu fac niciodată sport sau rareori desfășoară activități sportive, în timp ce 41% fac sport cel puţin o dată pe săptămână.
Europa de Nord este mult mai activa fizic decât sudul și estul. Astfel, 70% dintre respondenții din Suedia au declarat că fac sport cel puţin o dată pe săptămână, urmați de cei din Danemarca și Finlanda.
La polul opus se află Bulgaria, unde 78% dintre persoane nu desfășoară niciodată activități fizice, urmată de Malta, Portugalia, România și Italia.

Şoferii români nu mai au voie să cumpere piese auto dacă acestea nu au logo-ul constructorului de maşini.
Așa-numitele produse after-market sunt mult mai ieftine decât cele originale, ceea ce nu înseamnă că există și diferenţe în privinţa calităţii.
Cu toate acestea, statul a decis să elimine posibilitatea cumpărătorilor de a alege între cele două tipuri de produse.
În Europa doar trei state interzic prin lege comercializarea produselor after market, printre care și România.