Invitat: Pr. Cezar Axinte.
Realizator: Pr. Valentin Berechet.
YOUTUBE
Local
YOUTUBE
Local
Constănţenii sunt invitaţi la Festivalul Naţional de Artă Corală.
Acesta va cuprinde o secţiune de muzică religioasă şi alta de folclor şi se va desfăşura miercuri, de la orele 17.30, la Casa de Cultură.
Concertele vor fi susţinute de corala Armonia şi corul Teodoxa, ale Arhiepiscopiei Tomisului, de Grupul bizantin Sfântul Ierarh Vasile cel Mare al parohiei Sf. Vasile din Constanţa, precum şi de Corul Mihai Vulpescu al protopopiatului Călărași.
Evenimentul este organizat de Arhiepiscopia Tomisului în colaborare cu Casa de Cultură și Universitatea Ovidius.
Intrarea va fi liberă.
Intoleranța împotriva creştinilor este în creştere în Europa.
O organizație de monitorizare a atacurilor asupra creștinilor din Europa, arată că au existat 241 de cazuri de intoleranță care i-au vizat pe creștini anul trecut, și avertizează că numărul incidentelor este în creștere.
Un raport relevă totodată un număr imens de cazuri de vandalism împotriva aşezărilor creștine și lăcasurilor de cult.
Concluziile sale arată că intoleranța împotriva creștinilor, în “drept și politică”, apare în special atunci când vine vorba despre limitele obiecției de conștiință, stoparea libertății de exprimare sau politica discriminatorie a egalității.
Anti-semitismul în Grecia se află la cote înalte.
Conform unui sondaj internațional, 69% din populația Greciei are vederi anti-semite.
Studiul a arătat că 26% din populația internațională este anti-semită.
În Europa de Vest, atitudinile antisemite se situeaza la 24%, în timp ce în Europa de Est, la 34%.
Cele mai scăzute rate ale antisemitismului au fost înregistrate în Africa sub-sahariană, Asia, America și Oceania.
Singurele țări cu rate anti-semite mai mari decât Grecia sunt țările din Orientul Mijlociu și Africa de Nord.
Fumatul pasiv este la fel de nociv ca şi fumatul propriu-zis.
Cercetătorii au realizat un grafic cu substanţele chimice pe care le inhalează fără să vrea cei care stau în preajma fumătorilor.
Potrivit acestuia, nu mai puțin de 7000 de chimicale ajung în organismul fumătorilor pasivi.
Sute din aceste chimicale sunt toxice, iar 70 sunt considerate cancerigene.
Printre aceste chimicale se numără amoniacul, formaldehida, benzenul, arsenicul, dar şi cadmiu şi poloniu-210.
Din anul 1965, aproximativ 2,5 milioane de nefumători au murit din cauza fumatului pasiv, iar alte câteva mii s-au îmbolnăvit grav din această cauză.
Pensiile vor fi majorate, anul viitor, cu circa 5%.
Anunțul a fost făcut de premierul Victor Ponta care a mai declarat că Guvernul doreşte să îi sprijine, în primul rând, pe cei cu pensii mici.
Prim-ministrul a explicat că, dacă se va stabili o creştere de 4,5%, cât permite bugetul, se vor mări atât pensiile mari, cât şi pensiile mici, dar se dorește ca cei care au mai puţin să primească mai mult.
Femeile care au mai mulți copii s-ar putea pensiona mai devreme.
Ministerul Muncii lucrează la un proiect în acest sens.
Rovana Plumb, Ministrul Muncii a declarat că în prezent se află numărul de mame care sunt în această situaţie.
Potrivit demnitarului, mai sunt necesare trei săptămâni pentru a finaliza proiectul şi pentru a lua o decizie în acest sens.
Autobuzele de pe linia 44 vor circula deviat.
RATC anunţă că, din cauza unor lucrări de asfaltare pe strada Baba Novac, de astăzi, noul traseu al autobuzelor 44 va fi următorul: strada Baba Novac – strada Soveja – strada Ştefăniţă Vodă – cap linie 44 (cartierul Henri Coandă) şi retur pe acelaşi traseu.
Credincioșii se vor putea închina moaștelor Sfântului martir Constantin Brâncoveanu.
Acestea au fost scoase din mormânt şi cercetate de o echipă de specialişti de la Muzeul Municipiului Bucureşti în perioada 12-15 mai.
Din partea Patriarhiei Române a participat o comisie condusă de Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.
După o rânduială specială, sfintele moaşte au fost aşezate într-o raclă nouă în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ din Reşedinţa patriarhală.
Sfintele moaşte ale Domnitorului Martir Constantin Brâncoveanu vor fi purtate în procesiune miercuri, în ziua de prăznuire a Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, hramul istoric al Catedralei patriarhale.
Averea celor mai bogaţi 1.000 de britanici a atins un nivel-record, de 519 miliarde de lire sterline.
Numărul miliardarilor care locuiesc în Marea Britanie a crescut la peste 100 pentru prima dată.
Doar trei dintre primii 20 de miliardari sunt însă britanici, cel mai bogat dintre aceştia, ducele de Westminster, ocupă locul 10, cu o avere de 8,5 miliarde de lire.
Regina Marii Britanii este de asemenea inclusă în top, pe locul 285, cu 330 de milioane de lire.
Mai mult de jumătate dintre decese sunt cauzate de boli cardiovasculare.
Potrivit statisticilor, aproximativ 3 din 10 persoane trăiesc cu hipertensiune arterială, ceea ce înseamnă că la nivel mondial există aproape 1,8 miliarde de hipertensivi.
Datele au fost prezentate cu prilejul Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Hipertensiunii Arteriale, marcată pe 17 mai.
Preşedintele Societăţii Române de Hipertensiune, Maria Dorobanţu, a recomandat autorităţilor să creeze un cadru legislativ de prevenţie a bolilor cardiovasculare şi de reducere a mortalităţii cauzate de aceste boli şi să îl pună în practică.
YOUTUBE
Local
YOUTUBE
Locale
O femeie din Sudan a fost condamnată la moarte deoarece s-a căsătorit cu un bărbat creştin.
Pe lângă pedeapsa capitală primită pentru că și-ar fi renegat credinţa, judecătorul a condamnat-o pe femeie și la 100 de lovituri de bici pentru adulter, ca urmare a faptului că legea islamică nu validează mariajul ei cu un creştin.
Femeia a declarat că a fost crescută în spiritul credinţei ortodoxe, religia mamei ei, chiar dacă tatăl său era musulman.
Ambasadele statelor occidentale și activiştii pentru drepturile omului au făcut apel la autorităţile din Sudan să respecte dreptul femeii de a-și alege confesiunea.
Un nou sens giratoriu va fi amenajat în Constanța.
Acesta va fi construit în zona CET-Anda, pe bulevardul Aurel Vlaicu, colţ cu strada Câmpinei, între podul Billa şi Rovas.
Măsura a fost luată pentru ca autovehiculele să poată pătrunde în parcarea unui hipermarket ce urmează a fi construit în curând.
Depresia reprezintă principala cauză de boli şi de handicap în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 10 şi 19 ani.
Concluzia a fost prezentată într-un raport publicat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii despre sănătatea adolescenţilor.
În plus, OMS notează că trei cauze principale de deces ale adolescenţilor pe plan mondial sunt “accidentele de transport, SIDA şi sinuciderile”.
Depresia este pe plan global principala cauză de boală în această clasă de vârstă (10-19 ani), iar sinuciderea este a treia cauză de mortalitate.
Pacienţii neasiguraţi nu vor plăti urgenţele stomatologice.
Potrivit Ministerului Sănătăţii, deşi medicina dentară a primit fonduri prin noul contract – cadru, pacienţii vor plăti pentru serviciile paraclinice.
Astfel, pentru detartraj, tratarea cariilor, extracţii de dinţi sau proteze acrilice, pacienţii vor plăti, în cabinetele stomatologice care au contract cu Casa, aproximativ 600 de lei.
În ceea ce priveşte pacienţii neasiguraţi, dar care prezintă urgenţe medicale, aceştia nu vor mai scoate niciun ban din buzunar, dacă se adresează cabinetelor de stat.
27 de taxe şi tarife parafiscale vor fi eliminate.
De asemenea, potrivit Ministerului Finanţelor, alte 65 de taxe şi tarife parafiscale vor fi reduse prin ordin ministerial.
Printre tarifele eliminate se numără cel pentru eliberarea unui paşaport şi tariful de asistenţă – îndrumare pentru înfiinţare firmă.
În opinia ministrului finanţelor publice, Ioana-Maria Petrescu, măsura va contribui la creşterea predictibilităţii şi crearea unui cadru fiscal-bugetar stimulativ pentru dezvoltarea mediului de afaceri.
Autorităţile pot lua măsuri drastice împotriva centrelor de fier vechi care primesc bunuri furate.
Potrivit noii legislaţii care reglementează activitatea acestor centre, patronii vor primi amenzi cuprinse între 100.000 şi 150.000 de lei dacă mai primesc componente de cale ferată, cabluri sau părţi ale sistemelor de irigaţii.
În cazul în care contravenţiile au fost săvârşite de către operatorul economic de cel puţin două ori, limitele minime şi maxime ale amenzilor se majorează cu 50%.
Obezitatea poate creşte cu o treime riscul de deces provocat de anumite forme de cancer mamar.
Potrivit unui studiu britanic, datele clinice obţinute din testarea unui grup de 80.000 de femei, arată că obezitatea a crescut riscul de a deceda cu peste 30% în cazul a 20.000 de tinere bolnave de cancer estrogen-pozitiv, comparativ cu celelalte participante la studiu.
Tumorile canceroase de acest tip conţin un receptor pentru estrogen, hormonul secretat de ovare, care favorizează dezvoltarea bolii.
Peste 70% dintre cancerele mamare sunt de tip pozitiv pentru receptorii de estrogen.
Jurnaliştii care dezvăluie fapte de corupţie ar putea primi 2% din prejudiciul recuperat.
Așa prevede un proiect inițiat de deputatul Tudor Ciuhodaru.
Potrivit acestuia, demersul presupune crearea unui fond special care să sprijine, prin finanţare directă, jurnalismul de investigaţie și persoanele care au curajul să dezvăluie orice act de corupţie ce prejudiciază bugetul de stat.
60 de biserici de patrimoniu vor fi reabilitate.
Bisericile de lemn din sudul Transilvaniei şi nordul Olteniei au fost incluse pe lista celor mai ameninţate 7 situri de patrimoniu din Europa pentru anul 2014.
Astfel, vor fi organizate misiuni de salvare în timpul verii şi nu numai, şi vor fi propuse planuri de acţiune fezabile până la sfârşitul anului.
Proiectul se desfășoară cu sprijinul Ordinului Arhitecţilor din România și Fundaţiei Pro Patrimonio.
Traficul rutier este blocat astăzi în stațiunea Mamaia.
Măsura a fost luată pentru montarea tablierului principal al pasarelei pietonale din dreptul zonei Cazino, astfel că circulația rutieră va fi blocat între orele 9.00 şi 19.00.
Conducătorii auto care intenţionează să tranziteze, astăzi, staţiunea Mamaia între Constanţa şi Năvodari vor fi nevoiți să utilizeze ruta ocolitoare Constanţa – Ovidiu – Lumina – Năvodari şi retur.
Restanțierii la stat nu mai primesc ajutoare sociale.
Primăriile din toată țara au transmis de luna trecută listele cu restanțieri la Ministerul Muncii.
Măsura îi vizează pe cei care nu și-au plătit taxele și impozitele locale anul trecut.
Conturile lor vor fi blocate și nu vor mai primi alocația de susținere a familiei sau indemnizația pentru creșterea copilului. Dacă își vor plăti datoriile la stat într-un termen de cinci luni, aceștia vor fi repuși în drepturi și vor primi și sumele care li s-au suspendat.
Fac excepție de la aceasta măsură persoanele singure, care au în întreținere unul sau mai mulți copii.
Spitalele de urgenţă ar putea înfiinţa unităţi de terapie intensivă, cu cel mult zece paturi, pentru bolnavii cu arsuri grave.
Ele vor funcţiona în vecinătatea secţiei de chirurgie plastică, dar vor avea spaţii distincte şi circuite separate faţă de restul unităţii sanitare.
Acestea vor avea personal propriu, iar consulturile interdisciplinare se vor face cu medici din celelalte secţii, în timpul programului de muncă, cu medicii de specialitate care asigură liniile de gardă sau prin chemări de la domiciliu, după caz, în afara programului de lucru.
În România, din peste 70 de mii de copii cu dizabilități, aproape jumătate nu sunt şcolarizaţi.
Un proiect depus la Parlament prevede înființarea unor centre de intervenție timpurie în subordinea direcțiilor de asistență socială care să se ocupe de copiii cu dizabilități până la vârsta de 7 ani.
În plus, toți dascălii vor urma cursuri de pregătire astfel încât să știe cum să lucreze cu copii cu dizabilități.
Vor exista și centre de tip after-school, unde cei mici vor face exerciții de recuperare și de fixare a cunoștințelor acumulate la clasă.
Peste 700 de milioane de femei din întreaga lume sunt victime ale violenței conjugale.
Așa indică un raport al Băncii Mondiale, potrivit căruia violența bazată pe sex este o epidemie la nivel global care afectează femeile din toate regiunile lumii.
Conform raportului, în Asia de Sud, aproape o femeie din două a suferit violențe fizice sau sexuale de la partenerul său în cursul vieții.
Procentul este cu puțin mai redus în Africa subsahariană și în Orientul Mijlociu și coboară la o treime în America de Sud și în regiunea Asia de Est-Pacific.
În acest week-end se va desfășura Noaptea Muzeelor.
Ziua internaţională a muzeelor este marcată în acest an, în noaptea de 17 spre 18 mai, în peste 150 de muzee şi organizaţii de cultură şi educaţie din 48 de localităţi din ţară.
Evenimentul a ajuns la cea de a zecea ediție, iar organizatorii îşi aşteaptă publicul cu vizite gratuite, concerte, expoziţii, proiecţii cinematografice şi ateliere.
Utilizatorii de internet vor putea cere Google sau altor motoare de căutare să șteargă unele link-uri din rezultatele căutărilor online.
Decizia a fost anunțată de Curtea Europeană de Justiție într-un proces care a început în anul 2011.
Ea se referă la informații cu privire la știri, decizii judecătorești sau alte documente care conțin informații sensibile.
În același timp, compania Google spune că nu poate răspunde pentru informațiile care apar pe internet.
Deciziile Curții Europene de Justiție sunt, însă, obligatorii și se aplică tuturor statelor membre blocului comunitar.
YOUTUBE
Local