Ştiri 20 ianuarie 2014

Românii ar putea avea încă două zile libere pe an.
Un proiect legislativ propune ca ziua de 24 ianuarie să fie declarată sărbătoare naţională legală şi, în consecinţă, zi nelucrătoare.
Iniţiatorii spun că acest proiect este susţinut chiar de preşedintele Traian Băsescu.
Pe lângă acest proiect, mai există încă o iniţiativă legislativă, care propune ca ziua Înălţării Domnului, să fie, de asemenea, zi nelucrătoare.

RATC va devia mai multe linii de autobuz de mâine şi până vineri.
Măsura este luată din cauza lucrărilor de remediere a defecţiunilor apărute la instalaţia de termoficare în zona Poarta 2 – Port.
Astfel, autobuzele liniilor 42 şi 48 vor întoarce la sensul giratoriu de pe strada Traian şi vor opri în dreptul fostei Bănci Raiffeisen, înainte de a întoarce
De asemenea, autobuzele liniilor 5 şi 101 C vor circula pe strada Traian, cu oprire în fosta staţie din dreptul Baroului de Avocaţi.

Podul IPMC va fi finalizat luna viitoare.
Sâmbătă, reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Constanţa au închis acest pod pentru traficul rutier timp de trei ore, pentru montarea unei grinzi metalice de susţinere. Reprezentanţii direcţiei au declarat că speră ca până la sfârşitul lunii februarie să monteze şi ultimele două grinzi metalice de susţinere.

Peste 70% din apelurile primite anul trecut la 112 au fost false.
Acestea au fost iniţiate, în general, de pe cartele prepay de către copii, tineri sau persoane cu probleme psihice.
Potrivit Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, cele mai multe apeluri false au venit din Covasna, Călăraşi şi Mureş.
În urma constatărilor făcute de către autorităţile statului, 11.000 cetăţeni au fost sancţionaţi conform legii pentru apeluri false şi abuzive către numărul 112.
Cele mai multe sancţiuni au fost aplicate în judeţele Teleorman şi Suceava şi în Bucureşti.

Aproape jumătate dintre români îl consideră pe Nicolae Ceauşescu un personaj politic cu rol pozitiv în istoria României.
Potrivit unui sondaj realizat de INSCOP, persoanele cu studii medii şi primare îl văd pe fostul dictator semnificativ mai pozitiv decât cele cu studii superioare.
Segmentul 18-34 de ani este mai precaut însă decât celelalte în aprecierea lui Nicolae Ceauşescu drept un personaj pozitiv.
În cazul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, 42% dintre români îl consideră un personaj cu un rol pozitiv, 39% – un personaj negativ, iar 19% dintre respondenţi au ales varianta „nu ştiu“ sau nu au răspuns în acest caz.

Fumatul afectează aproape toate organele corpului.
Potrivit cercetătorilor americani, tutunul contribuie la declanşarea unor boli grave, printre care cancerul pulmonar. Ultimele studii demonstrează însă că fumatul este unul dintre factorii care duc şi la degenerescenţă maculară legată de vârstă, diabet, tuberculoză, malformaţii la nou-născuţi şi sarcini extrauterine.
În plus, fumatul pasiv este asociat şi cu un risc mai mare de accident vascular cerebral.

Femeile de vârstă mijlocie care stau mai mult de jumătate de zi pe scaun, au un risc mai mare de a face infarct.
Specialiştii avertizează de asemenea, că probabilitatea de a face cancer este mai mare în cazul acestor femei.
Femeile care sunt inactive peste 11 ore pe zi au un risc cu 12% mai crescut de a muri prematur în comparaţie cu cele care stau pe scaun patru ore zilnic sau mai puţin.
Cercetările recente au asociat sedentarismul cu probabilitatea crescută de cancer intestinal, mamar şi de uter.

Sesiunea specială a Bacalaureatului 2014 se va desfăşura în perioada 17-30 mai.
Decizia a fost luată de Ministerul Educaţiei.
Este vorba despre sesiunea de BAC rezervată elevilor care fac parte din loturile olimpice sau care merg la competiţii sportive şi artistice internaţionale care se desfăşoară în perioada sesiunii normale de bacalaureat.

Tronsonul românesc al trenului de mare viteză Viena – Budapesta – Bucureşti – Constanţa ar putea fi gata anul acesta.
Declaraţia a fost făcută sâmbătă de ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu.
Potrivit acesteia, autorităţile şi-au propus ca, în anul 2020, trenul de mare viteză să poată circula cu 200 de kilometri la oră.
Ministrul a afirmat că, în anii trecuţi, autorităţile au pus accentul mai mult pe transportul rutier, în detrimentul celui feroviar.

Benzina şi motorina sunt mai scumpe cu câte 12 bani pe litru faţă de preţul de pe 31 decembrie.
Aceasta deşi guvernul a amânat majorarea accizelor la carburanţi cu 7 eurocenți pe litru pentru 1 aprilie.
Astfel, compania Petrom a scumpit iniţial carburanţii cu 9 bani pe 31 decembrie, pentru ca apoi să opereze o ieftinire de 5 bani pe data de 9 ianuarie.
Zilele acestea, Petrom a scumpit din nou benzina cu 8 bani pe litru.

România va participa cu doi sateliţi într-o nouă misiune în spaţiu.
Ţara noastră va fi parte a unui proiect plătit prin finanţare europeană care are ca scop cercetarea atmosferei înalte a Pământului.
Sateliţii vor fi fabricaţi integral în ţara noastră, de o echipă formată din cinci cercetători şi mai mulţi studenţi care s-au arătat interesaţi de acest proiect şi au obţinut performanţe în domeniu.
Cei doi nanosateliţi vor fi lansaţi în anul 2016, la o altitudine de 200-350 de kilometri.
Potrivit ministrului Cercetării, Mihnea Costoiu, România va participa la acest proiect alături de Statele Unite, Japonia, Germania şi Italia.

Ştiri 17 ianuarie 2014

Biserica Ortodoxă cinsteşte astăzi pe Sfântul Cuvios Antonie cel Mare.
Acesta s-a născut în jurul anului 250, în satul Coma de lângă cetatea Heracleopolis, în Egipt.
În timpul persecuţiilor ordonate de Maximian Daia, a mers în Alexandria pentru a-i întări pe creştini în mărturisirea lor şi pentru a se jertfi ei înşişi pentru Hristos, şi tot acolo, îi combate pe adepţii ereziei ariene.
Sfântul Cuvios Antonie cel Mare a trăit 105 ani şi este numit părintele monahismului şi dascălul vieţii pustniceşti.

Patriarhia Română şi Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni au semnat un protocol pentru sprijinirea românilor din diaspora.
Protocolul are în vedere susţinerea comunităţilor româneşti istorice din vecinătatea graniţelor ţării, a comunităţilor noi de români din Europa, precum şi a românilor de pe alte continente.
Potrivit Preasfinţitului Varlaam Ploieşteanul, există foarte multe comunităţi care au început construcţia propriilor lăcaşuri de cult, iar posibilităţile financiare ale acestora nu sunt suficiente pentru a duce astfel de proiecte la bun sfârşit.

Sângele creştinilor ucişi în Siria este vândut cu 100.000 de dolari sticla.
Declaraţia a fost făcută la Viena de o călugăriţă siriană în cadrul unei conferinţe dedicate Zilei Drepturilor Omului.
Aceasta a mai mărturisit că fanaticii islamişti consideră că, atunci când îşi spală mâinile cu sângele victimei, participă la o jertfă pentru Allah.
În cadrul conferinţei de la Viena, călugăriţa care conduce fundaţia de caritate Sora Hatune, prezentă în 35 de ţări, a descris, totodată, întâlnirile avute cu victimele musulmanilor radicali, iar multe din acestea au denunţat cazuri de viol, asasinate, torturi şi mutilări.

Pâinea şi produsele de panificaţie nu mai pot conţine aditivi şi coloranţi.
Reglementarea a fost cerută de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi a fost publicată ieri în Monitorul Oficial.
Astfel, noile prevederi legale spun că pâinea poate fi obţinută numai din diferite sortimente de făină, frământată cu apă, afânată prin fermentarea drojdiei, dar la care nu s-au adăugat miere, ouă, brânză sau fructe.
Reglementările mai impun ca pâinea sa aibă minim 300 de grame, iar produsele de panificaţie cel mult 150 de grame.

Podul IMPC va fi închis mâine pentru trei ore traficului rutier.
Măsura a fost luată pentru montarea unei grinzi metalice.
Potrivit directorului Marin Dima, va fi montată a doua grindă metalică de susţinere, din cele patru care vor fi montate până la final.
Totodată, în zona vor fi patrule ale Poliţiei Locale Constanţa, care vor dirija traficul.

Podul Agigea va fi închis din nou traficului rutier.
Astfel, din 23 ianuarie şi până pe 15 iunie şoferii tuturor maşinilor mai grele de 5 tone vor fi nevoiţi să folosească rutele ocolitoare sau gabara pentru a traversa Canalul Dunăre – Marea Neagră în zona Agigea.
Noile restricţii sunt necesare pentru că lucrările intră într-o nouă etapă de schimbare a cablurilor de oţel care susţin podul.

Noul pachet de bază în Sănătate va asigura toate serviciile de care un pacient are nevoie pentru ca viaţa să nu-i fie pusă în pericol.
Declaraţia aparţine ministrului Sănătăţii care le-a prezentat medicilor de familie principalele noutăţi pe care le aduce pachetul de bază.
Eugen Nicolăescu precizează că bugetul alocat permite consultarea tuturor pacienţilor, indiferent dacă sunt sau nu asiguraţi.
De asemenea, ministrul a adăugat că pachetul nu limitează consultaţiile pentru afecţiunile noi.

Porumbul modificat genetic se va cultiva în România.
Federatia Pro Agro susţine cultivarea porumbului modificat genetic pentru rezistenţa la anumite insecte dăunătoare.
Acesta îndeplineşte cele mai recente standarde de reglementare ale Uniunii Europene.
Totodată, Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară a emis 7 opinii succesive cu privire la siguranţa consumului acestui tip de porumb.

Ministerul Educaţiei va achiziţiona 600 de microbuze şcolare noi.
Premierul Victor Ponta a declarat că existenţa acestui proiect reprezintă un lucru foarte bun pentru infrastructura din Educaţie.
Pentru achiziţia acestora dar şi pentru finalizarea şcolilor vor fi alocate 240 de milioane de euro din programe europene.

Mezelurile vor avea gustul şi calitatea de dinainte de 1989.
Ministerul Agriculturii a decis să reglementeze compoziţia mezelurilor, care va trebui să respecte STAS-urile concepute cu 30 de ani în urmă.
Instituţia a emis un proiect de ordin cu privire la atestarea produselor alimentare obţinute conform reţetelor româneşti consacrate.
Acest lucru ar putea însemna şi renunţarea la aditivii alimentari, care nu se utilizau la acea vreme.

Ţara noastră poate exporta bovine vii în Uniunea Europeană.
Autoritatea Sanitară Veterinară a anunţat că România a fost recunoscută ca ţară oficial liberă de bruceloză bovină.
Eforturile financiare din partea României, pentru a monitoriza această boală, se ridică anual la aproximativ 3 milioane de euro.
Reprezentanţii autorităţii sanitar-veterinară au precizat că din grupul de ţări libere de bruceloză bovină mai fac parte: Austria, Belgia, Danemarca, Finlanda, Germania, Luxemburg, Olanda şi Serbia.

Agravarea decalajului dintre cei mai bogaţi şi cei mai săraci este principalul risc cu care se va confrunta omenirea în cursul anilor viitori.
Avertizarea vine din partea Forumului Economic Mondial.
Potrivit unui raport al acestuia, evenimentele meteorologice extreme, şomajul, schimbările climatice şi atacurile cibernetice urmează pe lista celor mai probabile riscuri de a “provoca un şoc sistemic la scară mondială”.
Raportul mai citează crizele bugetare sau o eventuală criză a apei între riscurile cele mai preocupante, alături de riscul unei căderi masive a sistemelor informatice care ar avea consecinţe catastrofale pentru economia mondială.

Ştiri 16 ianuarie 2014

Biserica Ortodoxă va cinsti mâine pe Sfântul Cuvios Antonie cel Mare.
Cu acest prilej, în această noapte de la orele 23:30, Înaltpresfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârşi Sfânta Liturghie Arhierească la biserica „Sfântul Cuvios Antonie cel Mare” din Constanţa.
Lăcaşul de cult este situat la intersecţia străzilor Ştefăniţă Vodă şi Dionisie cel Mic, în spatele „Galeriilor Soveja”.

Constănţenii sunt invitaţi la o nouă conferinţă.
Tema o constituie “Suprasolicitarea intelectuală la elevi” şi va fi susţinută de învăţătoarea Virginia Coman şi prof. Ioan Vlăducă.
Evenimentul se va desfăşura astăzi, de la orele 18 la Curtea Brâncovenească.
Intrarea va fi liberă.

Papa Francisc a denunţat avortul drept o “oroare” şi o consecinţă a “culturii consumiste moderne” care a “cuprins lumea”.
El a spus că din nefericire, ceea ce este aruncat, nu este numai mâncarea sau obiectele dispensabile, dar adesea fiinţe omeneşti, care sunt aruncate fiindcă nu mai sunt necesare”.
De asemenea, Papa a deplâns folosirea lor ca soldaţi, “copii abuzaţi şi ucisi în conflicte armate, copii vanduţi şi cumpăraţi în formele sclaviei moderne”.

Gradul de sărăcie şi de excluziune socială din România a ajuns în 2012 la 42% din populaţie.
Procentul este mai mare decât anul precedent, când acest indicator se afla la 40,3%.
Astfel, ţara noastră ocupă primele locuri în Europa, iar România a fost depăşită doar de Bulgaria, cu 49%.
România are cea mai mare cotă din Uniunea Europeană de populaţie care trăieşte în zonele rurale, 45% din totalul populaţiei unde riscul de sărăcie extremă este 4 ori mai mare în în comparaţie cu zonele urbane.

Bolnavii de hepatita C ar putea fi vindecaţi.
Din luna martie, va ajunge pe piaţă un nou medicament despre care specialiştii spun că va învinge definitiv această boală.
Este vorba despre două noi molecule care ar trebui să obţină autorizaţie de comercializare până în primăvară.
Noile tratamente au fost deja testate pe câţiva bolnavi cu rezultate bune, fără a avea prea multe efecte secundare.
Preţul noilor medicamente se ridică însă la aproximativ 80-90 de mii de euro.

Taxa TV ar putea creşte.
Conducerea TVR a trimis ministrului de Finanţe un proiect care include o astfel de prevedere.
Directorul general interimar al Televiziunii publice, Stelian Tănase, susţine că mărirea taxei TV se impune, după ce o reglementare recentă va determina micşorarea cu o treime a încasărilor pe anul acesta.
Este vorba de faptul că firmele vor plăti doar un singur abonament, chiar dacă au 1.000 de televizoare.

Pungile de plastic de unică folosinţă vor fi interzise din anul 2020.
Parlamentul European a adoptat marţi o rezoluţie care prevede acest lucru.
Parlamentarii reclamă faptul că legile existente la ora actuală pentru reciclare nu sunt puse în aplicare aşa cum ar trebui în spaţiul Uniunii Europene.
Parlamentul European a cerut de asemenea Comisiei Europene să facă propuneri legislative anul acesta pentru a descuraja incinerarea deşeurilor din plastic şi a susţine reciclarea acestor materiale.

Grupa mare de la grădiniţă ar putea fi cuprinsă în învăţământul obligatoriu.
Măsura ar intra în vigoare din septembrie 2015.
Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie a declarat că astfel, învăţământul obligatoriu va creşte de la 11 la 12 ani.
Decizia prin care grupa mare ar putea fi inclusă în învăţământul obligatoriu va fi luată până la sfârşitul acestui an.

Un nou tip de spitalizare ar putea fi introdus în sistemul sanitar românesc.
Anunţul a fost făcut de managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” Constanţa, dr. Dan Căpăţână.
Este vorba despre spitalizarea sub 12 ore care este necesară bolnavilor oncologici care vin la tratament, celor care trebuie să urmeze anumite tratamente sub supraveghere medicală şi care trebuie monitorizaţi.
Detaliile despre acest nou tip de spitalizare vor fi cunoscute şi puse în practică după 24 ianuarie.

Peştele Pangasius conţine un nivel ridicat de otrăvuri şi bacterii.
Acesta provine din Vietnam, unde este crescut industrial de-a lungul râului Mekong.
Pangasius este hrănit cu rămăşiţe de peşti morţi, uscaţi şi măcinaţi sub forma unei făini, care mai conţine manioc, soia şi resturi de cereale.
Astfel, pangasius creşte de patru ori mai rapid, decât în natură.
Acest peşte a crescut în popularitate în Franţa şi în întreaga Europă, în special, datorită preţului foarte accesibil.