Ştiri 29 noiembrie 2013

Biserica Ortodoxă îl va cinsti mâine pe Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia de la ora 16.30 slujba vecerniei la biserica Sf. Ap. Andrei din cartierul Palas, cu prilejul hramului.
Totodată, Mănăstirea Peştera Sfântul Apostol Andrei îşi va sărbători hramul.
Astfel, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, împreună cu mai mulţi ierarhi din ţară şi din străinătate, vor oficia Sfânta Liturghie de la ora 9.
De asemenea, duminică, de la orele 17, la Casa de cultură va avea loc un concert de colinde.
Acesta va fi susţinut de coralele Arhiepiscopiei Tomisului, grupul vocal „Giocoso” al Centrului cultural judeţean „Theodor Burada”, grupul bizantin „Sfântul Vasile cel Mare”, corul parohiei „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Constanţa, Grupul coral al şcolii 39 din Constanţa.
Invitată specială va fi Corala mixtă dirijată de PS Ciprian, din Bulgaria.

Asociaţia Opera Viva organizează un concert dedicat Zilei Naţionale a României.
Evenimentul se intitulează «Trăiască România Mare» şi va avea loc duminică, 1 decembrie, de la orele 17, la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanţa.
Concertul va fi susţinut, printre alţii, de soprana Georgiana Maria Chiriţă, baritonul Liviu Marinel Avram, solistul Bogdan ocheşel, precum şi Corul Cantilena al Colegiului Naţional de Arte Regina Maria din Constanţa.
Intrarea va fi liberă.

Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Constanţa cere sprijinul constănţenilor pentru a dona sânge.
Pot dona sânge toate persoanele sănătoase cu vârsta cuprinsă între 18-65 de ani, cu greutatea peste 50 kg care nu au suferit de hepatită, TBC, sifilis, ulcer, epilepsie, diabet zaharat, boli de inimă.
Nu sunt acceptate persoanele cu vârsta peste 55 de ani dacă nu au mai donat în ultimii 5 ani.
Persoanele care efectuează o donare completă beneficiază de 7 tichete de masă pentru produse alimentare, o zi liberă la locul de muncă sau la şcoală, în ziua donării şi decontarea cheltuielilor de transport în comun între localitatea de domiciliu şi cea unde se efectuează donarea de sânge.

Românii sunt cei mai mulţumiţi din regiune de viaţa de familie, urmaţi de turci şi de croaţi.
În acest clasament, cehii şi slovacii au cele mai mici scoruri.
În schimb, românii sunt printre cei mai nemulţumiţi când vine vorba de sistemul public de sănătate şi de învăţământ.
Aşa arată un studiu studiu realizat în şapte ţări din sud-estul Europei.
Potrivit acestuia, România are una din cele mai scăzute rate a divorţurilor din Europa, de numai 22%.

Agenţia Naţională Antidrog a lansat Raportul Naţional cu privire la Situaţia Drogurilor pe anul 2012.
Potrivit acestuia, s-a constatat o creştere a consumului de droguri la bărbaţi, respectiv 81%, faţă de femei – 19%. Raportul mai arată că 90% dintre consumatorii de droguri sunt persoane cu vârste sub 34 de ani, iar categoria de vârstă care înregistrează ponderea cea mai mare este grupa 15-24 de ani.
De asemenea, canabisul a fost drogul cel mai consumat, urmat de opiacee, heroina, metadona şi cocaina.

Încălcarea flagrantă a eticii de către bancheri constituie principalul motiv al recesiunii.
Aceasta este opinia directorului executiv al băncii RBS România, care a precizat că introducerea de noi reguli şi reglementări nu va fi suficientă pentru un sistem bancar mai sigur.
El a adăugat că printre factorii care au dus la criza mondială se numără reglementările greşite, neglijenţa firmelor financiare, precum şi încălcări sistemice ale răspunderii şi eticii, la toate nivelurile.

Preţul gazelor pentru populaţie va creşte cu 1% de la 1 ianuarie.
Calendarul de liberalizare asumat faţă de FMI prevedea majorarea preţului cu 2% de la începutul anului.
Preşedintele ANRE, Niculae Havrileţ a declarat însă că România importă mai puţine gaze, iar cumpirea acestora cu 2% nu este necesară.
Acesta a adăugat că pentru anul viitor nu se aşteaptă o creştere a preţului mai mare de 10% pentru consumatorii casnici.

În Belgia, copiii și adolescenții care suferă de maladii incurabile ar putea obține dreptul de a fi eutanasiați.
Proiectul de lege care prevede extinderea cadrului legal ce autorizează eutanasia a fost adoptat de comisia abilitată din Senatul belgian.
Documentul are nevoie acum de votul celor două camere ale Legislativului de la Bruxelles.
Textul prevede că un minor poate cere să fie eutanasiat dacă se confruntă cu suferințe fizice insuportabile, netratabile sau în fază terminală.
Dacă legea va intra în vigoare, Belgia va deveni a doua țară europeană după Olanda care permite eutanasia minorilor.

Peste jumătate dintre gospodăriile din România deţin un calculator cu acces la Internet.
Dintre acestea, peste 70% sunt în mediul urban.
Conform statisticilor, în rândul gospodăriilor din mediul rural proporţia acestora este de 37,5%.
Din totalul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 16 şi 74 ani, 60% au folosit vreodată un calculator.

Numărul persoanelor infectate cu HIV/SIDA în urma consumului de droguri injectabile a crescut îngrijorător în România.
Astfel, procentul acestora a crescut de la 3% din totalul cazurilor noi depistate în 2010, la 29% cazuri noi depistate în 2013.
Ţara noastră a înregistrat o creştere majoră a numărului de bolnavi printre consumatorii de etnobotanice care au dobândit virusul prin utilizarea în comun a seringilor.
În România, principala cale de transmitere a infecţiei HIV rămâne cea sexuală.

Numărul infecţiilor respiratorii este în creştere.
Peste 77.000 de cazuri de infecţii respiratorii au fost înregistrate, la nivel naţional, în perioada 18 – 24 noiembrie.
La Constanţa, în perioada menţionată au fost înregistrate peste 2.200 de infecţii acute ale căilor respiratorii superioare, din care 41 de persoane au necesitat spitalizare.
Cele mai multe cazuri de infecţii respiratorii au fost înregistrate la grupa de vârstă 2 – 4 ani.

Ştiri 28 noiembrie 2013

Moaştele Sf. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir vor sosi astăzi la Constanţa.
Acestea vor fi aduse la ora 16.45, de la Tesalonic de către IPS Pantelimon, Mitropolit de Theoupoleos.
Întâmpinarea lor se va face în faţa Sălii Sporturilor, de unde credincioşii, preoţii şi oaspeţii din Grecia vor pleca în procesiune spre Catedrala Arhiepiscopală pe traseul: Sala Sporturilor – Bdul. Tomis – str. Traian – Valea Portului – Catedrală.
Totodată, mâine, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia de la ora 16.30 slujba vecerniei la biserica Sf. Ap. Andrei din cartierul Palas, cu prilejul hramului.

Biserica Ortodoxă îl va cinsti sâmbătă pe Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României.
Cu acest prilej, Mănăstirea Peştera Sfântul Apostol Andrei îşi va sărbători hramul.
Astfel, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, împreună cu mai mulţi ierarhi din ţară şi din străinătate, vor oficia Sfânta Liturghie de la ora 9.
De asemenea, duminică, de la orele 17, la Casa de cultură va avea loc un concert de colinde.
Acesta va fi susţinut de coralele Arhiepiscopiei Tomisului, grupul vocal „Giocoso” al Centrului cultural judeţean „Theodor Burada”, grupul bizantin „Sfântul Vasile cel Mare”, corul parohiei „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Constanţa, Grupul coral al şcolii 39 din Constanţa.
Invitată specială va fi Corala mixtă dirijată de PS Ciprian, din Bulgaria.

Peste 60 de biserici şi mănăstiri ortodoxe au fost distruse în Siria.
De asemenea, 70 000 de creştini ortodocşi din oraşul Homs şi mai mult de jumătate din creştinii din Alep şi-au părăsit locuinţele şi au migrat spre ţările vecine.
Aceste statistici au fost dezvăluite de către Ambasadorul Siriei în Rusia, Riad Haddad.
În aceste zile, zonele Al-Kassaa’ şi Bab Touma din Damasc, locuite în majoritatea lor de creştini, sunt expuse tirurilor de mortiere ale teroriştilor.

Cinci noi sensuri giratorii vor fi amenajate în Constanţa.
Acestea vor fi construite pe bulevardul Mamaia, în zona Perla, bulevardul Alexandru Lăpuşneanu cu strada Sucevei, bulevardul Aurel Vlaicu, în zona Rovas, pe bulevardul Aurel Vlaicu, la intersecţie cu strada Cumpenei şi în zona Brotăcei.
Reprezentanţii Poliţiei Rutiere au declarat că pe aceste sectoare existau probleme cu viteza excesivă iar pericolul de accidente era crescut din cauza celor care forţau pătrunderea în intersecţie.

Aspirina, paracetamolul şi ibuprofenul în formă solubilă cresc riscul de atac de cord cu 22%.
De asemenea, posibilitatea de a dezvolta hipertensiune arterială este de şapte ori mai mare pentru persoanele care iau aceste medicamente.
Potrivit celor mai recente studii, analgezicele pot provoca atacuri de cord, accidente vasculare cerebrale şi chiar moarte, întrucât acestea conţin prea multă sare.

Zilele de 27 decembrie şi 3 ianuarie vor fi libere.
Anunţul a fost făcut de premierul Victor Ponta, care a adăugat că acestea vor fi recuperate în luna ianuarie.
Guvernul vrea să stabilească zile libere de sărbători pentru bugetari, astfel încât să lege perioada liberă legală de Crăciun şi Anul Nou cu cea de week-end.
O decizie în acest sens va fi luată săptămâna viitoare.

Românii sunt europenii care au primit cele mai multe cetăţenii ale altor state din Uniunea Europeană.
Potrivit unui raport Eurostat, aproximativ 26.000 de români au primit cetăţenie străină, iar ţara preferată a fost Ungaria.
Românii sunt urmaţi de polonezi cu 11.000 de cetăţenii, italieni 7.500 şi portughezi – 6.900.
Numărul românilor care au primit cetăţenia unui stat UE a crescut cu 72%, faţă de 2010.

Oficiile poştale vor fi închise pe 30 noiembrie şi 1 decembrie.
Ca urmare a programului anunţat, presa cotidiană şi periodică cu data de apariţie 30 noiembrie 2013 va fi distribuită în data de 2 decembrie 2013.
De asemenea, subunităţile poştale cu activitate de tranzit vor asigura schimburile de expediţii poştale planificate, prelucrarea şi îndrumarea trimiterilor poştale în timp util şi se vor lua toate măsurile pentru protejarea trimiterilor poştale şi a valorilor.

Românii care au lucrat în condiţii grele se pot pensiona mai devreme.
Este vorba despre românii încadraţi în grupa I de muncă şi anume mineritul sau siderurgia.
Astfel, la 35 de ani cotizaţi în grupa I, reducerea vârstei standard de pensionare este de 12 ani.
Proiectul de lege urmează să fie dezbătut în plenul Camerei Deputaţilor.

Pensiile vor fi plătite mai devreme în luna decembrie.
Anunţul a fost făcut ieri de Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, în timpul şedinţei de guvern.
Data a fost devansată pentru ca pensionarii să aibă bani de sărbători.

Medicii au decis să renunţe la greva generală.
Nemulţumiţi de condiţiile în care îşi fac datoria, cadrele medicale organizaseră luni, o greva de avertisment, si erau pregătiţi să intre de astăzi, în grevă generală.
Totuşi, negocierile purtate in ultima clipă au avut un rezultat pozitiv, iar guvernanţii au acceptat o parte dintre propunerile acestora.
Astfel, Guvernul a deblocat 1.200 de posturi din sănătate şi ar urma să dea mai mulţi bani la spitale.
În plus, Guvernul a avizat plata dublă a personalului medical pentru zile nelucrătoare.

Polonia va începe exploatarea gazelor de şist anul viitor.
Anunţul a fost făcut de ministrul adjunct pentru Mediu, Piotr Wozniak.
O primă extracţie, cu titlu experimental, a fost lansată în iulie, iar Guvernul prevede investiţii de 12,5 miliarde euro până în 2020 pentru a exploata aceste zăcăminte.
Polonia consumă în prezent 14 miliarde de metri cubi de gaze anual, dintre care două treimi sunt importate din Rusia.

Ştiri 27 noiembrie 2013

Moaştele Sf. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir vor sosi mâine la Constanţa.
Acestea vor fi aduse la ora 16.45, de la Tesalonic de către IPS Pantelimon, Mitropolit de Theoupoleos.
Întâmpinarea lor se va face în faţa Sălii Sporturilor, de unde credincioşii, preoţii şi oaspeţii din Grecia vor pleca în procesiune spre Catedrala Arhiepiscopală pe traseul: Sala Sporturilor – Bdul. Tomis – str. Traian – Valea Portului – Catedrală.
Totodată, vineri, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia de la ora 16.30 slujba vecerniei la biserica Sf. Ap. Andrei din cartierul Palas, cu prilejul hramului.

Biserica Ortodoxă îl va cinsti sâmbătă pe Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României.
Cu acest prilej, Mănăstirea Peştera Sfântul Apostol Andrei îşi va sărbători hramul.
Astfel, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, împreună cu mai mulţi ierarhi din ţară şi din străinătate, vor oficia Sfânta Liturghie de la ora 9.
De asemenea, duminică, de la orele 17, la Casa de cultură va avea loc un concert de colinde.
Acesta va fi susţinut de coralele Arhiepiscopiei Tomisului, grupul vocal „Giocoso” al Centrului cultural judeţean „Theodor Burada”, grupul bizantin „Sfântul Vasile cel Mare”, corul parohiei „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Constanţa, Grupul coral al şcolii 39 din Constanţa.
Invitată specială va fi Corala mixtă dirijată de PS Ciprian, din Bulgaria.
Totodată, liceul tehnologic Ion Podaru din localitatea Ovidiu va organiza joi de la ora 10.00, un simpozion dedicat sărbătoririi Sf. Ap. Andrei şi Zilei Naţionale a României.
La acest eveniment va participa Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
La începutul acestei activităţi, Ierarhul Tomisului va oficia slujba de Te-Deum închinată Sfântului Apostol Andrei, patronul spiritual al liceului.

Numărul creştinilor a scăzut drastic în Irak.
În timpul regimului Sadam Husein comunitatea creştină număra aproximativ două milioane de credincioşi, iar în prezent sunt mai puţin de 500.000.
De aceea, Patriarhul caldeean al Orientului, Louis Raphael Sako a cerut guvernului irakian să introducă în legislaţia ţării securitatea şi protecţia libertăţilor religioase şi a diversităţii etnice, aşa cum era stipulat în Constituţia Irakului, înainte de căderea regimului Husein.

Guvernul a aprobat exploatarea gazelor de şist în Băile Felix.
Hotărârea a fost publicată vineri în Monitorul Oficial.
Compania canadiană East West Petroleum Corporation
a mai obţinut acordul Guvernului Ponta pentru exploatarea gazelor de şist în judeţul Timiş.
Presa locala susţine că acordurile ar permite exploatarea zăcămintelor de gaze de şist de la Băile Felix, după ce la Oradea au avut deja loc o serie de manifestări anti-exploatare de gaze de şist.

România se află sub media mondială la capitolul educaţie financiară.
Declaraţia a fost făcută de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, la semnarea unui protocol de colaborare cu Ministerul Educaţiei.
Acesta are chiar rolul de a dezvolta educaţia financiară în rândul elevilor, în continuarea unor proiecte ce au avut deja ca beneficiari, în 18 judeţe ale ţării, peste 2.700 de elevi şi 500 de profesori.
Mugur Isărescu a subliniat, referitor la educaţia financiară a copiilor, că este important ca aceştia să preţuiască banii, dar şi să-i cheltuiască şi să-i investească.

Educaţia medicală va fi introdusă de anul viitor în programa şcolară.
Anunţul a fost făcut de ministrul Tineretului şi Sportului, Nicolae Bănicioiu.
Acesta a adăugat că va fi introdusă în sistemul de învăţământ o oră pentru igiena alimentară şi prim ajutor.
Ministrul a mai subliniat că România se află pe locul 3 la nivel european în ceea ce priveşte obezitatea infantilă iar pentru aceasta trebuie schimbat modul de alimentare.

Constănţenii din centrul oraşului vor rămâne fără apă rece.
Astfel, joi, între orele 8.00 – 20.00, nu vor avea apă potabilă consumatorii din perimetrul delimitat de străzile: Ion Lahovari – Poporului – Mihai Viteazu – Nicolae Iorga – Ştefan Mihăileanu – Gheorghe Murea – I.G. Duca şi Călăraşi.

Reclamaţiile pentru Black Friday au crescut în ultima perioadă.
Cele mai multe plângeri au fost făcute la Protecţia Consumatorului pentru comenzi online neonorate şi reduceri aplicate incorect.
La fel ca în anii trecuţi, cei mai mulţi oameni s-au plâns că n-au mai putut să cumpere produsele comandate online.
Alţii au atras atenţia că magazinele nu şi-au făcut stocuri suficiente cu produsele vândute la preţ redus.

Elevii constănţeni vor fi vaccinaţi împotriva poliomielitei.
Astfel, primii copii care vor fi vaccinaţi sunt cei din clasa 0 iar imunizarea se va repeta când aceştia vor împlini vârsta de 8 ani.
Potrivit directorului Direcţiei de Sănătate Publică Constanţa, dr. Constantin Dina, părinţii care au nelămuriri se pot adresa medicilor de familie ce au în evidenţă fiecare copil şi care pot da explicaţiile necesare.

România ocupă primul loc în Europa la taxe şi impozite.
Potrivit unor statistici, peste 40% din profitul firmelor româneşti ajunge în bugetul statului.
Numai anul acesta au fost introduse peste 20 de noi taxe şi impozite.
Prin comparaţie, în Marea Britanie taxele şi impozitele ajung la 34%, în Elveţia la 29%, iar în Danemarca la 27%.
De asemenea, în ţara noastră o companie plăteşte 39 de taxe, faţă de doar 4 în Norvegia şi Suedia, 7 în Franţa şi 10 în Danemarca.

Campania de vaccinare antigripală va începe în următoarea perioadă.
Primele doze de vaccin antigripal cumpărate de Ministerul Sănătăţii pentru campania de imunizare vor fi distribuite, astăzi, direcţiilor de sănătate publică, iar apoi acestea vor ajunge la medicii de familie.
Vor fi vaccinaţi, în mod prioritar, copiii, bătrânii, bolnavii cronic, persoanele instituţionalizate, dar şi personalul medical din secţii considerate la risc, precum anestezie terapie intensivă, neonatologie, pediatrie sau chirurgie.

Un sfert dintre români cred că Republica Moldova şi România vor deveni o singură ţară.
Un procent asemănător este de părere ca Moldova are un viitor în Uniunea Europeană.
Totodată, 28% din romani cred că Republica Moldova va rămâne un stat separat, iar 7,5% din respondenţi susţin că Basarabia se va apropia de Rusia.
Jumătate dintre români cred că în acest moment, Republica Moldova este apropiată de România şi de Uniunea Europeană, iar un sfert cred că Basarabia este mai apropiată de Rusia.