Realizator: Claudiu Răducu.
Cuvântul care zideşte – Intrarea în Biserică a Maicii Domnului
Realizator: Claudiu Răducu.
O lansare de carte religioasă va avea loc astăzi la Constanţa.
Este vorba despre trei volume dedicate Părintelui Dumitru Staniloae şi editate în limbile: română, spaniolă, italiană şi portugheză, sub coordonarea Prof. Univ. Dr. Gheorghe F. Anghelescu.
Evenimentul se va desfăşura de la orele 17, în Amfiteatrul 3 din Campusul Universităţii Ovidius, sub patronajul I.P.S. Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Totodată, vor fi lansate şi numerele 2, 3 si 4 ale Revistei “Patmos” a Centrului de Cercetări Ştiinţifice Interdisciplinare “Dumitru Stăniloae” al Universităţii “Valahia” din Târgovişte.
Constănţenii sunt invitaţi la o nouă conferinţă duhovnicească.
Tema se referă la post şi efectele acestuia şi va fi susţinută de Conferenţiar Univ. Dr. Floarea Damaschin.
Evenimentul se va desfăşura astăzi, de la orele 17, la Curtea Brâncovenească.
Şcolile revendicate de Biserica Ortodoxă Română îşi vor păstra profilul şi cadrele didactice.
De asemenea, potrivit Patriarhiei Române, elevii din aceste unităţi pot aparţine oricărei confesiuni creştine sau religii.
Patriarhia mai menţionează că, în prezent, are în subordine peste 670 de instituţii sociale, medicale şi educaţionale şi derulează peste 750 de proiecte caritabile şi culturale pentru comunităţile româneşti din ţară şi din străinătate.
Senatorii jurişti au respins Legea parteneriatului civil între homosexuali.
Votul în comisie a fost dat în absenţa deputatului Remus Cernea, inițiatorul proiectului.
Acesta a declarat că legea ar fi acordat drepturi fireşti celor care doresc să trăiască în parteneriat civil şi a adăugat că vrea să lupte în continuare pentru drepturile comunităţii gay.
Românii se bazează, în criză, pe ei înşişi, pe familie şi pe Dumnezeu.
Aceasta este concluzia unui studiu asupra temerilor românilor şi protejarea faţă de ele, efectuat de INSCOP Research, în perioada 7-14 noiembrie.
Conform datelor, românii se tem cel mai mult de îmbolnăvire, creşterea preţurilor la alimente şi creşterea taxelor şi a impozitelor.
Pe de altă parte, românii au încredere că sunt protejaţi în viaţă prin propriile puteri, prin familie şi prin credinţa în Dumnezeu.
La acest capitol, 56 % dintre noi îşi pun încrederea în Dumnezeu şi doar 25% se simt protejaţi de Biserică.
Bolile reumatismale afectează din ce în ce mai mulţi copii şi tineri.
Specialiştii spun că aproape jumătate dintre adulţi prezintă antecedente de simptome ale reumatismului.
În România există aproximativ 200.000 de persoane diagnosticate cu artrite.
Aceste afecţiuni pot debuta încă de la vârsta de 30 de ani. Netratate, pot duce la distrugerea articulaţiilor şi incapacitatea de a le folosi.
Depresia accelerează procesul de îmbătrânire.
Potrivit testelor de laborator, celulele arată din punct de vedere biologic mai bătrâne la persoanele care suferă de depresie severă sau care au suferit de această afecţiune în trecut.
Aceste diferenţe vizibile înregistrate de un parametru ce măsoară vârsta celulelor, nu ar putea fi explicată de alţi factori, precum fumatul.
Potrivit oamenilor de ştiinţă, persoanele diagnosticate cu depresie severă prezintă un risc ridicat de apariţie a bolilor asociate procesului de îmbătrânire, precum cancerul, diabetul, obezitatea şi maladiile cardiace.
Persoanele fizice pot refuza accesul angajaţilor Fiscului in locuinţa proprie.
Angajaţii ANAF pot intra forţat doar dacă obţin o hotărâre judecătorească.
Aceste clarificări vin în contextul în care pe site-ul Ministerului de Finanţe a fost postat un proiect care îi obligă pe contribuabili să-i lase pe inspectorii de la Fisc să verifice dacă există venituri nedeclarate.
Persoanele fizice supuse acestei proceduri vor fi înştiinţate cu cel puţin 15 zile înainte de vizita inspectorilor ANAF.
Legea emiterii tichetelor de masă în format electronic a fost publicată în Monitorul Oficial.
Potrivit legii, tichetele de masă emise pe suport electronic nu permit efectuarea de operaţiuni de retragere în numerar, sunt folosite numai pentru cumpărarea produselor alimentare, fără tutun sau alcool.
Astfel, cumpărătorul va plăti exact valoarea din magazin a produselor.
Legea va intra în vigoare în termen de 90 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial.
Biserica Ortodoxă va prăznui mâine Intrarea Maicii Domnului în Biserică.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârşi de la ora 8.30, Sfânta Liturghie a hramului la biserica „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” din Constanţa, situată pe strada Compozitorilor.
Totodată, sâmbătă, Ierarhul Tomisului, însoţit de un sobor de preoţi şi diaconi, va oficia, de la ora 8.30, sfânta liturghie arhierească la Mănăstirea Colilia, cu prilejul hramului.
Astăzi este Ziua Internaţională a Drepturilor Copilului.
În data de 20 noiembrie 1989 a fost semnată Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului.
În România, Convenţia a fost ratificată la 28 septembrie 1990 iar prevederile acesteia au stat la baza elaborării Legii cu privire la protecţia şi promovarea drepturilor copilului.
Această zi are ca scop sensibilizarea opiniei publice asupra dreptului fundamental al copiilor.
Constănţenii sunt invitaţi la o nouă conferinţă duhovnicească.
Tema se referă la post şi efectele acestuia şi va fi susţinută de Conferenţiar Univ. Dr. Floarea Damaschin.
Evenimentul se va desfăşura mâine, de la orele 17, la Curtea Brâncovenească.
România va implementa sistemul care apelează automat 112 în caz de accident.
Ţara noastră este pregătită să introducă serviciul de urgenţă e-call prin Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.
Cu ajutorul acestuia, informaţiile legate de localizarea maşinii implicate într-un accident rutier, tipul autovehiculului, direcţia de mers sau numărul de pasageri va fi transmis instantaneu.
Reprezentanţii STS au declarat că România este prima ţară din Europa care şi-a modernizat infrastructura Sistemului 112, la nivel naţional, cu capabilităţi eCall.
Acesta va fi obligatoriu în Europa de la 1 octombrie 2015.
Europenii cumpără din ce în ce mai multe medicamente contrafăcute deşi cunosc riscurile la care se expun.
Acestea pot fi cumpărate online, la un preţ mult redus faţă de cele legale care pot fi găsite în farmacii.
Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România trage un semnal de alarmă cu privire la fenomenul medicamentelor contrafăcute care a luat amploare în ultimii ani.
Cele mai multe medicamente contrafăcute din Europa sunt importate din China, India, Pakistan şi alte ţări asiatice.
Preţul energiei electrice va creşte de la 1 ianuarie.
Anunţul a fost făcut de Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, care a adăugat că acesta se va majora cu maxim 2%, însă nu din cauza taxei pe construcţiile speciale.
Ministerul Finanţelor Publice estimează pentru anul viitor încasări de 488 milioane lei din impozitul asupra construcţiilor speciale, care va fi introdus din ianuarie 2014.
Profesorii care pedepsesc elevii vor fi sancţionaţi.
Cadrele didactice vor fi amendate dacă îi trimit pe elevi la colţ sau îi dau afară de la ore.
Aceste măsuri completează Legea cu privire la protecţia drepturilor copilului.
Dascălii care vor recurge la astfel de tratamente vor fi sancţionaţi cu sume cuprinse între 1000 şi 2.500 de lei.
Aceleaşi amenzi se aplică şi personalului administrativ sau auxiliar dacă insultă, discriminează sau umileşte copilul.
Un nou Mers al Trenurilor va fi pus la dispoziţia călătorilor.
Potrivit CFR Călători din 15 decembrie va intra în vigoare un nou Mers al Trenurilor, care include servicii de transport atât pentru călătorii navetişti, cât şi pentru cei ocazionali.
Cei care doresc sa afle informaţii despre noul mers al trenurilor de călători pot accesa site-ul www.cfrcalatori.ro.
Senatul a adoptat, ieri, o serie de legi care instituie noi zile de sărbătoare naţională.
Printre acestea se numără şi Ziua Dobrogei, care celebrează semnificaţia momentului istoric de la 14 noiembrie 1878.
Românii vor sărbători şi Ziua Cărţii, în fiecare an pe 23 aprilie.
Senatorii au amânat însă discuţiile ca 10 mai, Ziua Independenţei să fie declarată sărbătoare naţională.
Comisia Europeană a cerut retragerea tuturor medicamentelor care conţin ketoconazol.
Astfel, nicio farmacie nu va mai putea comercializa produse care conţin această substanţă.
În vară, Agenţia Europeană Medicamentului a recomandat suspendarea acestora pe motiv că riscul leziunilor hepatice după utilizare este mai mare decât beneficiile.
Formulele ce conţin ketoconazol cum ar fi cremele, unguentele şi şampoanele pot fi utilizate în continuare, în condiţiile în care cantitatea de ketoconazol absorbită de corp este foarte scăzută.
YOUTUBE
LOCAL