Ştiri 14 noiembrie 2013

Biserica Ortodoxă cinsteşte astăzi pe Sfântul Apostol Filip şi pe Sfântul Grigorie Palama.
Sfântul Apostol Filip a fost unul din cei 12 apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos şi este originar din cetatea Betsaida, din Galileea.
Lui îi spune Iisus Hristos „Urmează Mie”, iar Sfântul Apostol urmează cu entuziasm aceasta chemare, văzând in persoana Mântuitorului pe Mesia cel aşteptat de poporul evreu.
A îndurat mari suferinţe şi ispite în strădania de a face cunoscută vestea cea bună printre popoarele păgâne.
Sfântul Apostol Filip a fost ucis la Ierapole, prin crucificare cu capul în jos.
Tot astăzi, Biserica Ortodoxă pomeneşte pe Sfântul Grigorie Palama.
Acesta s-a născut în anul 1296, la Constantinopol, într-o familie nobilă şi evlavioasă.
A intrat în legătură cu monahismul încă din adolescenţă, iar în anul 1326 este hirotonit preot.
În jurul anului 1331, Sfântul Grigorie s-a stabilit în schitul Sfântul Sava de la Athos, unde va începe să scrie şi să ţină predici.
S-a mutat la Domnul în anul 1359 şi a fost proclamat sfânt prin sinodul convocat în anul 1368 de către patriarhul Filotei.

Credincioşii ortodocşi vor intra de mâine în Postul Naşterii Domnului sau al Crăciunului.
Cu acest prilej, la Parohia Adormirea Maicii Domnului din localitatea Ovidiu se vor desfăşura mai multe evenimente religioase.
Astfel, la ora 8.00 vor fi aduse în procesiune sfintele moaşte ale Sf. Nectarie, ale Sf. Luca al Crimeii, Sf. Vasile cel Mare, ale Sf. Mina, Teodor Tiron şi ale Sf. Trifon Romanul.
Apoi va fi oficiată Sfânta Liturghie, iar de la orele 17.00 va fi săvârşită Taina Sfântului Maslu de către un sobor de preoţi.
Biserica va fi deschisă toată ziua pentru închinarea credincioşilor la sfintele odoare.

Constănţenii sunt invitaţi la o nouă conferinţă duhovnicească.
Aceasta va fi susţinută de Părintele Profesor Nicolae Bordasiu.
Evenimentul va avea loc astăzi, de la orele 17.00, la Curtea Brâncovenească.
Parintele Nicolae Bordasiu, în vârstă de 90 de ani, a trăit o viaţă marcată de asprimea închisorilor, dar şi de amintiri cu Părintele Profesor Dumitru Staniloae sau Parintele Constantin Galeriu.

Muntele Sinai a devenit inaccesibil pelerinilor creştini din cauza conflictelor.
Grupările jihadiste din Egipt au pus stăpânire pe mare parte din Peninsula Sinai şi acest lucru îi împiedică pe pelerini să viziteze cea mai veche mănăstire ortodoxă din lume, Sfânta Ecaterina din Sinai.
În prezent, creştinii sunt ferm îndemnaţi de ambasade să nu se aventureze pe căile peninsulei.

Un referendum pe tema căsătoriilor homosexuale va avea loc în anul 2015 în Irlanda.
Parteneriatele civile au devenit legale în Irlanda, din 2010. La inceputul acestui an, Convenția Constituțională a votat pentru modificarea Constituției, astfel încât aceasta să le permită cuplurilor de același sex sa aiba dreptul de a se căsători.
Pe de altă parte, Episcopul catolic Nulty a declarat că a schimba natura căsătoriei, ar însemna subminarea pietrei de temelie fundamentale a societății.

Astăzi este Ziua Dobrogei.
Aceasta marchează 135 de ani de la reintrarea Dobrogei în componenţa statului român modern.
Pe 14 noiembrie 1878 au intrat în vigoare două documente fundamentale, semnate de către domnitorul Carol I şi anume „Proclamaţia către dobrogeni“, respectiv „Înalt Ordin de Zi către Armată“.
Documentele arătau că „Dobrogea, vechea posesiune a lui Mircea cel Bătrân, face parte din România”.
Revenirea Dobrogei la statul român a avut o importanţă istorică deosebită, deoarece a devenit o cale de comunicare a României cu restul lumii.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia de la ora 13.00, slujba de Te Deum la Catedrala arhiepiscopală.

Astăzi este Ziua Mondială a Diabetului.
Aceasta are loc în fiecare an în data de 14 noiembrie, la iniţiativa Federaţiei Internaţionale de Diabet, cu sprijinul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
Specialiştii spun că numărul persoanelor bolnave de diabet este în creştere.
Astfel, din anul 2008, când au fost realizate testele de screening pentru sănătatea populaţiei, au intrat în evidenţe cu aproape 50 la sută mai mulţi diabetici, faţă de câţi erau până atunci.
Medicii spun că cea mai importantă cauză a diabetului este obezitatea.
De asemenea, un stil de viaţă neadecvat, lipsa efortului fizic sau alimentaţia nepotrivită sunt factorii care favorizează apariţia diabetului.

Numărul virozelor respiratorii a crescut în ultima săptămână la Constanţa.
Potrivit datelor furnizate de Direcţia de Sănătate Publică, în ultimele 7 zile, peste 2200 de oameni s-au prezentat la medic cu simptomele infecţiei acute ale căilor respiratorii.
Dintre aceştia, 55 au rămas internaţi.
Tot în aceeaşi perioadă, au existat peste 400 de cazuri de pneumonie.

Profesorii si preoţii ar trebui sa aibă licenţă de turism pentru a organiza excursii.
Preşedintele ANAT, Lucia Morariu a declarat că aceasta este o formă de a-i proteja pe clienţi.
Asociaţia Agenţiilor de Turism cere Ministerului de resort să-i oblige pe toţi cei care oferă servicii de călătorie să aibă autorizaţie.
În acelaşi timp, ANAT vrea ca pe piaţă să nu mai intre agenţiile mici, care, de multe ori, nu oferă servicii de calitate.

TIR-urile vor putea tranzita de astăzi Canalul Dunăre-Marea Neagră pe o ambarcaţiune de mare tonaj.
Anunţul a fost făcut de Administraţia Canalelor Navigabile.
Maşinile mai grele de 3,5 tone nu mai pot folosi podul de la Agigea de la data de 1 octombrie, iar pentru a ajunge în Portul Constanţa acestea folosesc mai multe rute ocolitoare.
Acum, a fost găsită o gabară care va putea traversa 9 autocamioane mari la fiecare cursă.
Se va plăti şi o taxă, al cărei nivel va fi stabilit în funcţie de tranzit.
Îmbarcarea se va face chiar de la piciorul podului de la Agigea iar cursa durează 25 de minute.

Accizele pentru carburanţi vor creşte cu 20%, de la 1 ianuarie 2014.
Mai exact, acciza la benzină se va majora cu 19,6%, iar cea pentru motorină va fi mai mare cu 21%.
În acest moment, acciza reprezintă 30% din preţul final la benzină şi 26% la motorină.
Guvernul estimează că modificarea modului de calcul a accizelor în lei va aduce la buget încasări de 1,100 miliarde de lei.

Preţul energiei electrice se dublează de la producător până la consumatori din cauza taxelor.
Costul de producţie pentru un Megawat este de 170 de lei, suma la care se adaugă 9 taxe, tarife şi accize.
De asemenea, cel mai mare tarif este plătit pentru aducerea tensiunii la 220 de volţi.
Astfel, costul energiei electrice plătit de români se dublează în comparaţie cu preţul de producţie şi ajunge la mai mult de 400 de lei pentru un Megawat.
În concluzie, doar o treime din valoarea facturii o reprezintă energia propriu-zisă.

Ştiri 13 noiembrie 2013

Biserica Ortodoxă îl cinsteşte astăzi pe Sfântul Ioan Gură de Aur.
Acesta s-a născut în anul 344 în cetatea Antiohia, într-o familie nobilă.
Este atras de viaţă călugărească, astfel că în anul 374, petrece patru ani într-o mănăstire din Antiohia şi doi ani ca pustnic într-o peşteră, iar în anul 381 este hirotonit diacon şi apoi sfinţit preot.
În timpul celor doisprezece ani de slujire în rânduiala preoţească, Sfântul Ioan devine vestit prin predicile sale rostite în toate bisericile din Antiohia şi din împrejurimi.
În anul 398 este ridicat la rangul de Arhiepiscop al Constantinopolului de către împăratul Arcadie.
Sfântul Ioan Gură de Aur a depus mari eforturi pentru evanghelizarea locuitorilor de la sate şi pentru îndreptarea celor căzuţi în erezii.
S-a mutat către Domnul în anul 407, în oraşul Comane din Armenia.
Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur care se celebrează în Biserica de Răsărit în marea majoritate a duminicilor si sărbătorilor de peste an este un exemplu viu al harului de care a fost însufleţit acest mare părinte al Bisericii.

Biserica Ortodoxă va cinsti mâine pe Sfântul Apostol Filip.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia de la ora 8, sfânta liturghie la Mănăstirea Sf. Ap. Filip din localitatea Adamclisi.
Tot joi, cu prilejul împlinirii a 135 de ani de la reintegrarea Dobrogei în graniţele României, Ierarhul Tomisului va oficia de la ora 13.00, slujba de Te Deum la Catedrala arhiepiscopală.

Credincioşii ortodocşi vor intra de vineri în Postul Naşterii Domnului sau al Crăciunului.
Cu acest prilej, la Parohia Adormirea Maicii Domnului din localitatea Ovidiu se vor desfăşura mai multe evenimente religioase.
Astfel, la ora 8.00 vor fi aduse în procesiune sfintele moaşte ale Sf. Nectarie, ale Sf. Luca al Crimeii, Sf. Vasile cel Mare, ale Sf. Mina, Teodor Tiron şi ale Sf. Trifon Romanul.
Apoi va fi oficiată Sfânta Liturghie, iar de la orele 17.00 va fi săvârşită Taina Sfântului Maslu de către un sobor de preoţi.
Biserica va fi deschisă toată ziua pentru închinarea credincioşilor la sfintele odoare.

 Biserica Anglicană îşi cere scuze pentru contestarea teoriei lui Charles Darwin.
În secolul 19, Biserica Anglicană l-a atacat pe Chales Darwin pentru teoria evoluţionistă, însă Vaticanul a desemnat această teorie în conformitate cu Biblia.
În comunicatul purtătorului de cuvânt al Bisericii Anglicane, se arată că în reacţiile lor faţă de teoria lui Darwin, creştinii au repetat greşeala făcută în cazul lui Galileo Galilei în secolul 17.

Instructorii auto independenţi nu vor mai fi autorizaţi de astăzi.
Reprezentanţii acestora se vor întâlni mâine cu ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, pentru a discuta pe această temă.
Vor avea dreptul să mai predea viitorilor şoferi doar cei care s-au angajat la o şcoală de şoferi, s-au asociat cu alţi instructori auto independenţi, în asociaţii, şi au deschis o şcoală auto, cât şi cei care s-au adresat instanţei şi au cerut anularea normei.

Centrele de colectare a deşeurilor feroase ar trebui închise.
Declaraţia aparţine comisarului şef Adrian Rapotan, adjunctul Poliţiei Constanţa, care atrage atenţia că aceste centre încurajează furturile.
În judeţul nostru, zeci de furturi de materiale feroase au loc, zilnic.
Multe furturi au fost semnalate, în ultima perioadă, şi din structura căilor ferate, iar astfel a fost pusă în pericol siguranţa transportului pe liniile ferate.

Femeile născute după 1970 se vor pensiona la 65 de ani după anul 2035.
Atunci va fi egalizată vârsta de pensionare pentru femei şi bărbaţi, la un stagiu complet de cotizare de 35 de ani şi un stagiu minim de 15 ani.
Atingerea acestor vârste de pensionare se va realiza prin creşterea graduală a vârstelor standard, în raport de data naşterii.
Astfel, în perioada ianuarie 2011 – ianuarie 2015, vârsta de pensionare a femeilor va creşte de la 59 de ani la 60 de ani, iar cea a bărbaţilor, de la 64 la 65 de ani.

Părinţii ar putea beneficia de o zi liberă plătită pe an pentru îngrijirea sănătăţii copiilor minori.
Decizia a fost luată, ieri, de membrii Comisiei pentru muncă, familie şi protecţie socială.
Potrivit proiectului, ziua liberă ar urma să se acorde la cererea unuia dintre părinţi, la alegere, respectiv a reprezentantului legal al copilului, justificat ulterior cu acte doveditoare din partea medicului de familie al copilului, din care rezultă controlul medical efectuat.

Apa rece nu va mai fi oprită mâine.
Din cauza unor probleme de ordin tehnic, lucrarea programată pentru mâine se amână pentru o dată ulterioară ce va fi comunicată din timp de RAJA Constanţa.
Datorită acestei măsuri, nici autobuzele RATC Constanţa nu-şi vor mai devia traseele.

Alocaţia de stat pentru copii va fi indexată.
Senatorii din Comisia de muncă au votat ca alocaţia de stat pentru copii să fie indexată de anul viitor.
În cazul adoptării propunerii, majorarea ar fi de 1,8 – 1,9 lei pentru copiii între 2-18 ani şi de 7-8 lei pentru copiii între 0-2 ani.
În prezent, alocaţia de stat pentru copiii între 0 şi 2 ani este de 200 de lei, iar pentru copiii între 2 şi 18 ani este de 42 de lei.

Ştiri 12 noiembrie 2013

Biserica Ortodoxă Română cinsteşte astăzi pe sfinţii martiri şi mărturisitori năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra şi Vasile din Telciu.
Sfântul Atanasie Todoran a fost militar în armata habsburgică, în timpul lui Leopold I, în secolele 17, 18.
A părăsit armata austriacă şi s-a refugiat în Munţii Ţibleşului, apoi în Maramureş şi în Moldova, unde a rămas o perioadă mai îndelungată.
A revenit în ţinuturile de obârşie din Ţara Năsăudului, în perioada în care Imperiul habsburgic urmărea atragerea românilor la catolicism, prin unirea cu Biserica Romei.
În acest context se desfăşoară mişcarea de la Salva din 1763, condusă de Atanasie Todoran.
Pentru că a îndemnat două batalioane grănicereşti să nu renunţe la ortodoxie, Sfântul Atanasie Todoran a fost condamnat la moarte prin frângerea cu roata.
Alături de el au fost executaţi, la 12 noiembrie 1763, şi ceilalţi sfinţi pomeniţi astăzi, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra şi Vasile din Telciu.

Liturghia Sfântului Iacob, ruda Domnului, a apărut în limbile slavonă şi franceză.
Aceasta a fost editată sub egida Seminarului ortodox rus de la Paris şi este una dintre cele mai vechi Liturghii euharistice păstrate în întreaga creştinătate.
Liturghia Sfântului Iacob este folosită în ziua serbării sale, pe 23 octombrie, şi în Duminica de după Naşterea Domnului în Patriarhia Ierusalimului, în Grecia şi în câteva alte eparhii ortodoxe.

Hawaii va legaliza căsătoriile homosexuale.
Camera Reprezentanţilor din Hawaii a aprobat un proiect de lege care permite căsătoriile între persoane de acelaşi sex, însă o decizie finală va fi luată în această săptămână.
Hawaii va deveni, astfel, al 15-lea sau al 16-lea stat american, care extinde drepturile la căsătorie în cazul cuplurilor homosexuale, în funcţie de statul Illinois care urmează să ia o hotărâre în acest sens.

Proiectul Roşia Montană a primit aviz negativ din partea Comisiei parlamentare.
Aceasta a respins, cu 17 voturi “pentru” şi două abţineri, proiectul Guvernului pentru exploatarea minieră de la Roşia Montană.
Raportul comisiei speciale va merge acum în plen, unde, foarte probabil, va fi respins.

Iubirea este mai puternică decât ura.
Acesta este mesajul unei campanii desfăşurate împotriva xenofobiei din Bulgaria.
Campania a fost iniţiată pe Facebook de către un grup de jurnalişti şi bloggeri şi a constat în aprinderea unei lumânări la fereastra casei.
Organizatorii au mai declarat că ura nu este o soluţionare a problemelor, ci o agravare a lor.

Mai multe autobuze RATC îşi vor schimba traseul.
Decizia a fost luată din cauza unor lucrări de reabilitate şi modernizare a sistemului de alimentare cu apă şi canalizare în municipiul Constanţa de pe strada Mihai Viteazu, la intersecţia cu străzile Brătescu şi Ţepeş Vodă.
Astfel, mâine şi joi, autobuzele 44, 48 şi 51 îşi vor schimba traseul.
Potrivit RATC, autobuzele liniilor 44 şi 51 vor circula de la Casa de Cultură, pe strada I.G. Duca – bd. Ferdinand – strada Mihai Viteazu – strada Traian – Poarta 2-Port – strada Traian – bd. Tomis – bd. Ferdinand – strada I.G. Duca, când vor intra apoi în traseu normal.
Autobuzele pe linia 48 vor merge de la Poarta 2 Port pe strada Traian, bd. Ferdinand, apoi vor intra în traseu normal.

O parte din constănţeni vor rămâne fără apă rece.
Astfel, mâine între orele 8.00 – 21.00 nu vor avea apă potabilă constănţenii din perimetrul delimitat de străzile: şos. Mangaliei – Amurgului – Micşunelelor – Mugurului şi consumatorii din zonele CET, Viile Noi, Km 4-5, Doraly şi Metro 2 – REAL 1 – Praktiker.
Joi, în intervalul 8.30 – 20.30, nu vor avea apă rece locuitorii din centru, zona Peninsulară, ICIL, Tomis 1, Tomis 2, Casa de Cultură şi Gară.

Municipiul Constanţa atrage în continuare fonduri europene.
Consilierii locali au decis construirea unui nou cămin de bătrâni, proiect în valoare de 3 milioane de euro.
Viitorul cămin, cu o capacitate de 100 de locuri, va fi amplasat în spatele Serviciului Judeţean de Ambulanţă.
De asemenea, parcul Tăbăcărie va fi reabilitat cu aproximativ 6 milioane de euro.
Lucrările constau în refacerea Ţării Piticilor, structurată altfel, mult mai modernă, pe grupe de vârstă.
Se va construi un traseu separat pentru un trenuleţ, dar şi piste pentru biciclişti şi pentru alergat.
Totodată, va fi amenajată o platformă multifuncţională în care cei mici să poată învăţa regulile de circulaţie.
Lucrările vor începe în primăvara anului viitor şi vor dura 1 an.

Salariile profesorilor debutanţi vor creşte cu 10%.
Astfel, un profesor care primeşte acum 800 de lei, va câştiga încă 80 de lei.
Guvernul a decis că şi medicii rezidenţi vor primi o bursă lunară de 670 lei, sumă ce nu va fi impozitată.
Majorările vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2014.

Acordarea cupoanelor sociale pentru preşcolarii din familii sărace a fost amânată pentru anul 2015.
Executivul nu va acorda anul viitor, aşa cum era obligat prin legea educaţiei, suma de 500 de euro pentru educaţia permanentă a fiecărui nou-născut.
Astfel, statul se angaja să sprijine educaţia timpurie prin acordarea unor cupoane sociale, în funcţie de veniturile familiei.
Mai exact, scopul era de a încuraja familiile sărace să-şi înscrie copiii la creşe sau grădiniţe.

Numărul de cazuri de cancer-colorectal s-a dublat în aproximativ ultimii 20 de ani.
Aceasta este concluzia unui workshop desfăşurat săptămâna trecută la Bucureşti.
Principalii factori de creştere a incidenţei bolii sunt grăsimile, alcoolul şi în special berea, carnea roşie, fumatul, obezitatea şi sedentarismul.
Medicii au fost surprinşi să descopere că boala începe să se manifeste de la vârsta de 20 de ani, în condiţiile în care pragul obişnuit era de 50 de ani.

România va relua exporturile de carne de porc in Uniunea Europeană.
Anunţul a fost făcut de ministrul Agriculturii Daniel Constantin.
Măsura vine după 6 ani de interdicţie a exportului de carne de porc în spaţiul comunitar.
Limitarea fusese impusă din cauza pestei porcine.

Încă 3.000 de tichete pentru persoane fizice vor deveni disponibile de joi în cadrul programului Rabla.
Repartizarea tichetelor valorice se va realiza în funcţie de numărul maşinilor mai vechi de 10 ani din parcurile auto judeţene.
De asemenea, distribuirea acestora se face în mod egal între punctele de lucru care aparţin colectorilor validaţi din judeţul respectiv.

Ştiri 11 noiembrie 2013

Biserica Ortodoxă îl cinsteşte astăzi pe Sfântul Mare Mucenic Mina, făcătorul de minuni.
Acesta este originar din Egipt şi a trăit în secolul al III-lea, în timpul împăraţilor romani Diocleţian si Maximian.
A slujit în armata romană, şi apoi s-a retras în pustie pentru a se dedica rugăciunii şi pentru a fugi de închinarea la idoli, la care erau obligaţi soldaţii.
Pentru că şi-a mărturisit credinţa în Hristos, Sfântul Mina a fost supus la chinuri cumplite şi în cele din urmă decapitat.
În evlavia populară, Sfântul Mina este cunoscut şi ca sfântul ajutător în pagube şi pierderi materiale.
Cu acest prilej, Înalt Preasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie arhierească la biserica de lemn ce poartă hramul Sfântul Mina din parcul Tăbăcărie.

Părticele din moaştele Sfântului Vasile cel Mare si centura Sfantului Nectarie de la Sihastria Putnei vor sosi în această seară, la ora 20 la Biserica Sfantul Nectarie din Constanta.
Acestea vor ramane spre inchinare pana pe 20 noiembrie, alaturi de moaştele Sfântului Nectarie, aduse de la Iaşi, precum şi icoanei Maicii Domnului cu 3 mâini, Tricherusa, adusă de la Mănăstirea Neamţ.

Bazilica Ghetsimani din Ierusalim a fost restaurată total.
Lucrările au durat 18 luni, iar costurile au ajuns la 600.000 de euro.
Baslica Ghetsimani reprezintă unul dintre cele mai importante lăcaşuri ale Creștinătății, deoarece se alfă aproape de Sfanta Gradină unde Mântuitorul s-a rugat în Joia Mare a Paștilor.

Moaştele Sf. Ap. Petru vor fi scoase, în premieră, din cacombele unde sunt păstrate şi vor fi expuse publicului.
Anunţul a fost făcut de către oficialii Vaticanului.
Aceştia au mai adăugat că gestul va marca sfârşitul Anului Credinţei în Biserica Catolică şi are ca scop revigorarea entuziasmului credinţei pentru creştinii de azi.
Conform datelor istorice, Sf. Ap. Petru a fost primul episcop al Romei şi a fost martirizat prin răstignirea cu capul în jos, în jurul anilor 64-70.

Biserica Sfânta Sofia din Trapezunt nu va fi transformată în moschee.
Decizia a fost luată de către Tribunalul administrativ al regiunii Trebizunda din Turcia în urma unei solicitări de transformare a bisericii care, în prezent, este muzeu.
Cererea a fost depusă anul trecut de către proprietarul lăcaşului de cult, Fundaţia islamistă Mahomed al II-lea Fatih, cuceritorul Constantinopolului.
Biserica a fost construită în secolul al XIII-lea, apoi a fost transformată în moschee în anul 1461, de către Mahomed sl II-lea
Ea a devenit muzeu în anul 1961, prin decizia guvernului turc, datorită arhitecturii sale unice.

Croaţia va organiza un referendum privind interzicerea, prin Constituţie, a căsătoriilor gay.
Referendumul se va desfăşura pe 1 decembrie şi va conţine întrebarea: „Sunteţi de acord că mariajul reprezintă uniunea dintre un bărbat şi o femeie?“
Iniţiativa acestui referendum aparţine unor asociaţii catolice care au strâns peste 700.000 de semnături, în condiţiile în care 90% din populaţie s-a declarat de confesiune romano-catolică.
În replică, activiştii pro-gay au declarat că iniţiativa este discriminatorie.

Cel mai mare parc eolian din judeţul Constanţa a fost finalizat.
Acesta se intinde pe o suprafata de 17 kilometri pătraţi unde au fost instalate peste 32 de eoliene.
Dobrogea este a doua zonă din Europa, după nordul Germaniei, considerată favorabilă pentru plasarea instalaţiilor eoliene.
Dacă vântul bate cu putere, o singură turbină poate alimenta, timp de o lună, până la 600 de case.

Produsele bio vor beneficia de reducerea TVA la 9%.
Anunţul a fost facut de premierul Victor Ponta care a adaugat ca măsura va intra in vigoare de anul viitor.
Prim ministrul a mai declarat, că în cazul produselor bio, măsura reducerii TVA poate fi aplicată deoarece cantitatea este mult mai mică şi in acest caz e vorba de un impact bugetar de aproximativ 25 milioane lei.

Bugetul alocat sănătăţii pentru anul viitor va fi mai mare decât anul acesta.
Declaraţia aparţine preşedintelui CNAS, Cristian Buşoi.
Mai mult, de anul viitor, reprezentanţii Casei de la care spitalele primesc fondurile pentru desfăşurarea activităţii, vor ca spitalizarea de zi şi ambulatoriile de specialitate să primească mai mulţi bani.

Peste 85% dintre consumatorii de alcool suportă, în timp, o scădere a volumului creierului.
Potrivit mai multor studii, după patru ani de consum de alcool, creierul persoanelor se micşorează din cauza pierderii a miliarde de celule nervoase.
De asemenea, în paralel se reduce şi capacitatea intelectuală a persoanelor, scade capacitatea de muncă şi, treptat, acestea devin inapte.

Persoanele care trăiesc singure au un regim alimentar dezechilibrat, care le afectează sănătatea.
Aceasta este concluzia unui studiu realizat de o echipă de cercetători britanici.
Potrivit acestora, izolarea nu afectează doar sănătatea mentală a persoanelor, ci şi pe cea fizică.
Astfel, singurătatea poate fi mai nocivă decât obezitatea, alcoolul şi lipsa activităţii fizice.