Ştiri 20 noiembrie 2013

Biserica Ortodoxă cinsteşte astăzi pe Sfântul Mucenic Dasie şi pe Sfântul Grigorie Decapolitul.
Sfântul Dasie, originar din Durostorum, era soldat creştin în armata romană, cantonat în oraşul Axiopolis lângă Cernavodă, pe malul drept al Dunării.
Numele Dasius este de origine geto-dacică şi înseamnă „miel“.
Pătimirea sa este legată de sărbătoarea păgână Saturnalia, închinată zeului grec Cronos, al timpului, adoptat de romani cu numele Saturn.
Pentru că si-a mărturisit credinţa şi a refuzat să jertfească idolilor, Sfântul Dasie a fost martirizat, într-o zi de vineri, 20 noiembrie, a anului 304.
Tot astăzi, Biserica noastră îl prăznuieşte pe Sfântul Grigorie Decapolitul.
Acesta s-a născut în jurul anului 780, la Irinopolis din Asia Mică, din părinţi ortodocşi devotaţi.
S-a nevoit mult cu postul şi rugăciunea, a biruit toate cursele nevăzuţilor diavoli şi s-a învrednicit de darul facerii de minuni şi al înaintevederii.
Sfântul Grigorie s-a mutat la Domnul pe 20 noiembrie 842, la Constantinopol.
Moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul se păstrează întregi la Mănăstirea Bistriţa, din judeţul Vâlcea.

Biserica Ortodoxă va prăznui mâine Intrarea Maicii Domnului în Biserică.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârşi de la ora 8.30, Sfânta Liturghie a hramului la biserica „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” din Constanţa, situată pe strada Compozitorilor.
Totodată, sâmbătă, Ierarhul Tomisului, însoţit de un sobor de preoţi şi diaconi, va oficia, de la ora 8.30, sfânta liturghie arhierească la Mănăstirea Colilia, cu prilejul hramului.

Astăzi este Ziua Internaţională a Drepturilor Copilului.
În data de 20 noiembrie 1989 a fost semnată Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului.
În România, Convenţia a fost ratificată la 28 septembrie 1990 iar prevederile acesteia au stat la baza elaborării Legii cu privire la protecţia şi promovarea drepturilor copilului.
Această zi are ca scop sensibilizarea opiniei publice asupra dreptului fundamental al copiilor.

Constănţenii sunt invitaţi la o nouă conferinţă duhovnicească.
Tema se referă la post şi efectele acestuia şi va fi susţinută de Conferenţiar Univ. Dr. Floarea Damaschin.
Evenimentul se va desfăşura mâine, de la orele 17, la Curtea Brâncovenească.

România va implementa sistemul care apelează automat 112 în caz de accident.
Ţara noastră este pregătită să introducă serviciul de urgenţă e-call prin Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.
Cu ajutorul acestuia, informaţiile legate de localizarea maşinii implicate într-un accident rutier, tipul autovehiculului, direcţia de mers sau numărul de pasageri va fi transmis instantaneu.
Reprezentanţii STS au declarat că România este prima ţară din Europa care şi-a modernizat infrastructura Sistemului 112, la nivel naţional, cu capabilităţi eCall.
Acesta va fi obligatoriu în Europa de la 1 octombrie 2015.

Europenii cumpără din ce în ce mai multe medicamente contrafăcute deşi cunosc riscurile la care se expun.
Acestea pot fi cumpărate online, la un preţ mult redus faţă de cele legale care pot fi găsite în farmacii.
Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România trage un semnal de alarmă cu privire la fenomenul medicamentelor contrafăcute care a luat amploare în ultimii ani.
Cele mai multe medicamente contrafăcute din Europa sunt importate din China, India, Pakistan şi alte ţări asiatice.

Preţul energiei electrice va creşte de la 1 ianuarie.
Anunţul a fost făcut de Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, care a adăugat că acesta se va majora cu maxim 2%, însă nu din cauza taxei pe construcţiile speciale.
Ministerul Finanţelor Publice estimează pentru anul viitor încasări de 488 milioane lei din impozitul asupra construcţiilor speciale, care va fi introdus din ianuarie 2014.

Profesorii care pedepsesc elevii vor fi sancţionaţi.
Cadrele didactice vor fi amendate dacă îi trimit pe elevi la colţ sau îi dau afară de la ore.
Aceste măsuri completează Legea cu privire la protecţia drepturilor copilului.
Dascălii care vor recurge la astfel de tratamente vor fi sancţionaţi cu sume cuprinse între 1000 şi 2.500 de lei.
Aceleaşi amenzi se aplică şi personalului administrativ sau auxiliar dacă insultă, discriminează sau umileşte copilul.

Un nou Mers al Trenurilor va fi pus la dispoziţia călătorilor.
Potrivit CFR Călători din 15 decembrie va intra în vigoare un nou Mers al Trenurilor, care include servicii de transport atât pentru călătorii navetişti, cât şi pentru cei ocazionali.
Cei care doresc sa afle informaţii despre noul mers al trenurilor de călători pot accesa site-ul www.cfrcalatori.ro.

Senatul a adoptat, ieri, o serie de legi care instituie noi zile de sărbătoare naţională.
Printre acestea se numără şi Ziua Dobrogei, care celebrează semnificaţia momentului istoric de la 14 noiembrie 1878.
Românii vor sărbători şi Ziua Cărţii, în fiecare an pe 23 aprilie.
Senatorii au amânat însă discuţiile ca 10 mai, Ziua Independenţei să fie declarată sărbătoare naţională.

Comisia Europeană a cerut retragerea tuturor medicamentelor care conţin ketoconazol.
Astfel, nicio farmacie nu va mai putea comercializa produse care conţin această substanţă.
În vară, Agenţia Europeană Medicamentului a recomandat suspendarea acestora pe motiv că riscul leziunilor hepatice după utilizare este mai mare decât beneficiile.
Formulele ce conţin ketoconazol cum ar fi cremele, unguentele şi şampoanele pot fi utilizate în continuare, în condiţiile în care cantitatea de ketoconazol absorbită de corp este foarte scăzută.

Ştiri 19 noiembrie 2013

Biserica Ortodoxă va cinsti mâine pe Sf. Grigorie Decapolitul.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va răspunde invitaţiei IPS Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului şi va participa la Sfânta Liturghie oficiată la mănăstirea Bistrița Olteană.
De asemenea, joi, de la ora 8.30, Ierarhul Tomisului va săvârşi Sfânta Liturghie a hramului la biserica „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” din Constanţa, situată pe strada Compozitorilor.
Totodată, sâmbătă, Înaltpreasfinţitul Teodosie însoţit de un sobor de preoţi şi diaconi, va oficia, de la ora 8.30, sfânta liturghie arhierească la Mănăstirea Colilia, cu prilejul hramului.

Constănţenii sunt invitaţi la o nouă conferinţă duhovnicească.
Tema se referă la post şi efectele acestuia şi va fi susţinută de Conferenţiar Univ. Dr. Floarea Damaschin.
Evenimentul se va desfăşura joi, de la orele 17, la Curtea Brâncovenească.

Google a dezvoltat o aplicaţie care blochează căutările cu privire la pornografia infantilă.
Aceasta va bloca rezultatele a peste 100.000 de căutări online.
Restricţiile vor fi aplicate pentru început în ţările de limbă engleză, însă vor fi extinse în următoarele şase luni în restul lumii, în 158 de limbi străine.

Spitalele vor fi sancționate dacă pun pacienții să-și cumpere medicamente.
De asemenea, măsura va fi aplicată şi dacă spitalele vor solicita caselor de asigurări de sănătate decontarea tratamentelor, deși nu au fost administrate.
Anunţul a fost făcut de președintele CNAS, Cristian Bușoi şi este valabil de anul viitor.
El a precizat că vor fi exceptate de la sancțiuni doar acele spitale unde apar cazuri accidentale, unde nu este un obicei să fie trimiși pacienții să-și cumpere medicamente sau diverse materiale sanitare.

Un copil român din trei suferă de malnutriţie.
Aceasta afectează mai mult copiii din mediul rural, unde condițiile sunt minime.
Malnutriția poate provoca anumite boli infecțioase, prin scăderea imunității.
De asemenea, copiii malnutriți au dezvoltare neurologică întârziată, tulburări de memorie, dar și o slabă adaptabilitate la stres.
Potrivit medicilor, județele din Moldova sunt pe primul loc în ceea ce privește numărul de copii diagnosticați cu malnutriție proteino-calorică.

Peste 70% din apelurile la 112 sunt false.
Potrivit unei statistici efectuate de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, în primele 9 luni ale acestui an au fost primite aproximativ 13 milioane 200 de mii de apeluri, dar dintre acestea doar 30% au fost reale.
Primele locuri în top, în ceea ce priveşte apelurile false, sunt ocupate de judeţele Covasna, Călăraşi şi Mureş.
Amenda pentru apelarea falsă sau abuzivă a Numărului Unic de Urgenţă 112 este cuprinsă între 500 şi 1.000 de lei, iar cele mai multe sancţiuni au fost aplicate în judeţele Teleorman, Suceava şi Bucureşti.

O parte din constănţeni vor rămâne fără apă rece.
Astfel, mâine între orele 7.30 – 21.00 nu vor avea apă potabilă constănţenii din perimetrul delimitat de străzile: şos. Mangaliei – Amurgului – Micşunelelor – Mugurului – şos. Mangaliei şi Aurel Vlaicu – Al. Pelicanului – Spiru Haret – Cumpenei, dar şi consumatorii din zonele CET, Viile Noi, Palas, Km 4-5, Doraly, Metro 2 – REAL 1 – Praktiker şi abonaţii de pe bulevardul I.C. Brătianu pe sectorul cuprins între strada Cumpenei şi Dacia Services.
Joi, în intervalul 8.00 – 20.30, nu vor avea apă rece consumatorii din centru, zona Peninsulară, Piaţa Ovidiu, ICIL, Tomis 1, Tomis 2, Casa de Cultură şi Gară.

Smartphone-urile şi jocurile video sunt principalele lucruri folosite de părinţi pentru a-şi ţine copiii ocupaţi când călătoresc.
Potrivit unui studiu recent, peste două treimi din părinţi îşi lasă copiii să se joace pe smartphone-uri şi tablete în timpul călătoriilor.
Ocuparea timpului copiilor cu ceva în timp ce unul dintre părinţi se află la volan este foarte importantă.
Potrivit unui alt studiu, sunt şanse de 12 ori mai mari ca un şofer să fie distras de către un copil care se află în maşină decât de telefonul mobil.

Femeile care iau anticoncepţionale timp de mai mulţi ani riscă să-şi piardă vederea.
Specialiştii avertizează că sunt suficienţi 3 ani de administrare a pilulei contraceptive pentru a dubla riscul de glaucom mai târziu în viaţă.
Glaucomul este principala cauză de orbire după vârsta de 60 de ani.
Medicii recomandă ca femeile care au luat anticoncepţionale să-şi monitorizeze cu atenţie sănătatea ochilor de la vârsta de 50 de ani.

Consumul regulat de băuturi carbogazoase dulci poate duce la modificări periculoase la nivelul creierului.
Aşa arată rezultatele unui nou studiu efectuat pe şobolani.
Astfel, cobaii hrăniţi cu apă îndulcită au devenit hiperactivi, iar la examinarea creierului acestora s-au observat transformări asemănătoare cu cele produse în cazul unor boli grave.
Studii anterioare au arătat că un aport mare de sucuri îndulcite poate avea un rol în creşterea în greutate, diabet, fragilitate a oaselor, cancer de pancreas şi prostată, probleme cardiovasculare.

Copiii cu vârste între 5 şi 12 ani au nevoie de 10-11 ore de somn pe zi.
Potrivit specialiştilor, adulţilor le sunt suficiente 7-9 ore de somn pe zi.
Aceasta este concluzia unui studiu potrivit căruia, lipsa somnului poate creşte riscul de obezitate şi diabet, întrucât are un efect negativ asupra parametrilor de reglare a nivelului de glucoză în sânge.
Studiul mai relevă că, în cele 24 de ore ale unei zile obişnuite, aproximativ jumătate dintre copiii de clasa I petrec în medie două ore pe zi în faţa televizorului în timpul săptămânii şi trei ore în weekend.
O treime dintre copii petrec mai mult de patru ore pe zi în timpul weekend-ului la televizor, dvd-player sau computer.

Ştiri 18 noiembrie 2013

În timpul postului, aniversările se ţin cu mâncare de post sau se amână.
Aşa a îndrumat ieri Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, pe credincioşii prezenţi la biserica Sf. Ierarh Nectarie din Constanţa.

Moaştele Sf. Nectarie au sosit astăzi la biserica Sf. Haralambie din Constanţa.
Cu acest prilej, astăzi, de la orele 16, va fi săvârşit Acatistul Sf. Nectarie.
Totodată astăzi şi mâine, de la orele 18, va fi oficiată taina Sf. Maslu cu şapte preoţi.

Majoritatea ginecologilor italieni refuză să facă avorturi.
Totodată, potrivit unui raport, rata avortului a scăzut semnificativ în ultimii ani.
Rata anuală a avorturilor a scăzut în fiecare an din 1982, când era de 235 000.
Ca răspuns la acest raport, guvernul a anunţat înfiinţarea unei comisii care va monitoriza spitalele şi doctorii.
O rezoluţie a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei din 2010 afirmă că “nicio persoană nu poate fi obligată să practice îndepărtarea din uter a unui copil sau embrion, şi nimeni nu poate fi discriminat în niciun fel ca rezultat al acestui refuz de a săvârşi avorturi”.

Comunităţile creştine din Egipt vor avea dreptul de a reconstrui bisericile distruse în luna august.
De asemenea, vor putea construi altele noi, fără a se mai cere autorizaţia prezidenţială.
Aşa arată noul proiect de Constituţie al Egiptului, care prevede „libertatea de religie: oportunitatea de a mărturisi orice credinţă, depăşirea prevederii tradiţionaliste musulmane faţă de religiile cărţii (evrei şi creştini)”.
În trecut, doar prin semnătura preşedintelui egiptean, creştinii puteau spera la un nou Altar.

Limba română a fost introdusă oficial în şcolile din Serbia în care învaţă etnicii români.
Introducerea limbii romane s-a întâmplat după mai mult de 200 de ani de când minoritatea românească din sud-vestul ţării a cerut acest lucru.
Cursurile de limba română sunt opţionale şi au fost introduse în circa 20 de şcoli din Serbia.
Aproximativ 1.000 de copii au fost înscrişi la aceste lecţii.
De asemenea, 150 de tineri etnici români din Serbia învaţă la facultăţi din România şi au burse oferite de statul român.

Medicii din România sunt plătiţi de cinci ori mai prost decât media europeană.
Statisticile arată că medicii din România sunt printre cei mai prost plătiţi doctori din Europa.
Doar în Bulgaria salariul unui rezident este mai mic decât al unuia din ţara noastră.
Potrivit Ministerului Sănătăţii, de anul viitor rezidenţii vor câştiga la fel ca şi până acum, puţin peste o mie de lei, în timp ce salariul unui doctor cu experienţă ar ajunge la echivalentul a o mie de euro.

Suplimentele alimentare şi vitaminele pot dăuna dacă sunt administrate fără atentă supraveghere a unui specialist.
Medicii spun că dacă sunt folosite în mod excesiv pot duce la grave probleme de sănătate.
Consumul acestor suplimente a crescut în ultimii ani, mai ales din cauza publicităţii agresive prin care sunt promovate.
Potrivit specialiştilor administrarea suplimentelor fără indicaţie terapeutică poate duce la tulburări organice.

Reabilitarea Pieţei Ovidiu este aproape de finalizare.
Lucrările de restaurare, începute în luna noiembrie a anului trecut sunt aproape de sfârşit.
Toată zona a fost pavată cu plăci de granit, amplasate la o adâncime de maxim 70 de centimetri, astfel încât vestigiile arheologice să nu fie afectate.
În perioada următoare, vor fi reamenajate spaţiile verzi, prin plantarea unor arbuşti şi a gazonului.
Ca parte din acest proiect, au fost reabilitate şi străzile Vasile Canarache şi Marc Aureliu, prin realizarea unei structuri rutiere adaptate cu precădere la circulaţia pietonală.

Antibioticele de ultimă generaţie îşi pierd eficacitatea.
Specialiştii au atras atenţia că tratamentele luate la întâmplare pot cauza grave probleme de sănătate.
Mai mult decât atât, atunci când se impune administrarea unor antibiotice, se constată că acestea nu mai au efectul scontat.
Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor a anunţat că procentul infecţiilor provocate de bacteria Klebsiella, era mai mare de 5%, în 2012, în cinci ţări europene: Grecia, Cipru, Italia, România şi Slovacia.

Liderul Bisericii Ortodoxe Sârbe, Patriarhul Irineu face un apel la medicii care fac avorturi.
El le-a cerut acestora să le vorbească mamelor care doresc să avorteze si sa le consilieze sa renunte la acest lucru, pentru că “viața este cel mai mare dar”.
Patriarhul Irineu a adăugat că nu există nicio justificare pentru a face acest păcat, în interesul vreunui standard de viață, oarecum mai bun.
Patriarhul le-a transmis angajaților că este de datoria lor morală să facă acest lucru și le-a mulțumit pentru munca depusă.

Ortodocşii ajută sinistraţii din Philippine.
Caritatea Internaţională Creştin Ortodoxă care este afiliată Bisericilor ortodoxe de pretutindeni a elaborat deja un raport cu cele mai stringente nevoi şi locurile unde trebuie aduse ajutoare. E
ste vorba despre materiale de construcţie pentru acoperişuri, hrană, medicamente, consumabile şi haine.
Recent, cea mai puternică furtună tropicală din istorie a lovit coastele Philippinelor, unde sunt peste 10.000 de morţi şi dispăruţi, iar peste 10 milioane de oameni sunt sinistraţi, fără hrană, apă şi adăpost.