Realizator: Claudiu Răducu.
Cuvântul care zideşte – Tăierea cinstitului cap al Sf. Ioan Botezătorul
Realizator: Claudiu Răducu.
O mare parte dintre constănţeni vor rămâne mâine fără apă rece.
Astfel, între orele 8.30 – 20.30 nu vor beneficia de apă potabilă locuitorii care locuiesc pe străzile Călăraşi – I.G. Duca – Avram Iancu – Ferdinand – Mihai Viteazu – Traian, Mircea cel Bătrân – Mamaia – Tomis, Ion Lahovari, Poporului, Nicolae Iorga, Ştefan Mihăileanu, Gheorghe Murea dar şi cei din zona blocurilor de pe Aleea Lupeni, piaţa Ovidiu şi Peninsulă.
Bugetarii nu vor primi nici anul viitor tichete de masă, tichete cadou sau de vacanţă.
Guvernul a decis acest lucru prin Ordonanţa aprobată în şedinţa de ieri.
Aceste drepturi nu au mai fost acordate din anul 2009.
Ordonanţa mai prevede că decontarea contravalorii abonamentelor sau biletelor de transport pentru elevii care nu pot fi şcolarizaţi în localitatea de domiciliu se va face de către unităţile de învăţământ către elevii beneficiari pe baza abonamentelor eliberate de operatorii de transport.
Familiile cu venituri mici vor primi ajutoare pentru încălzirea cu energie electrică.
Astfel, familiile cu venituri cuprinse între 155 lei de persoană şi 615 lei de persoană vor primi ajutoare, ce vor varia între 48 de lei şi 240 de lei.
Măsura urmăreşte realizarea unei protecţii sociale pentru cele mai defavorizate segmente ale populaţiei în perioada sezonului rece 2013 – 2014, ca urmare a creşterii de preţuri la gaze naturale şi energie electrică.
Toţi românii vor trebui să-şi depună declaraţii de avere, de anul viitor.
Iniţial, proiectul Ministerului de Finanţe îi viza doar pe cei peste 300 de milionari în euro pe care Fiscul îi are în baza de date. Astfel, din 2014, toţi românii vor fi obligaţi să depună anual o declaraţie cu toate veniturile, cheltuielile, dar şi bunurile pe care le au.
De asemenea, şi poliţele de asigurare, altele decât cele auto, dar şi cheltuielile personale sau cheltuielile cu persoanele aflate în întreţinere trebuie declarate.
Doar jumătate dintre şcolile constănţene au primit autorizaţie de funcţionare de la Direcţia de Sănătate Publică.
Cele mai multe probleme sunt în mediul rural, unde unele şcoli au grupul sanitar în exterior, ceea ce contravine normelor UE. Inspectorii şcolari spun că cele mai multe unităţi care nu au autorizaţie de funcţionare sunt grădiniţele.
Aceştia au mai declarat că unităţile de învăţământ mai au la dispoziţie maxim 2 săptămâni pentru a rezolva problemele, în caz contrar ele nu îşi vor putea primi elevii la timp.
Guvernul a aprobat legea care permite exploatarea la Roşia Montană
Documentul urmează să fie trimis Parlamentului, pentru adoptare.
Exploatarea minereurilor ar urma să înceapă în noiembrie 2016, dacă anul acesta se adoptă planul urbanistic zonal.
Participaţia statului ar putea ajunge la 25% din acţiuni.
Proiectul minei de metale preţioase din judeţul Alba e blocat de mai mulţi ani, din cauza îngrijorărilor legate de protejarea mediului şi a patrimoniului din zonă.
Cardurile naţionale de sănătate nu vor mai fi distribuite cu ajutorul medicilor de familie.
Anunţul a fost făcut de Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu care a adăugat că un act normativ în acest sens va fi dat până la 15 septembrie.
Ministrul a mai declarat că pentru distribuirea cardurilor se va putea apela la primării, serviciile de evidenţă a populaţiei, poştă şi casele judeţene de asigurări de sănătate.
Medicii români ar putea rămâne fără salarii în ultimele două luni ale anului.
Declaraţia aparţine preşedintele Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae.
Acesta a adăugat că bugetul alocat pentru anul acesta mai poate acoperi salariile personalului medical doar până în data de 4 noiembrie.
Reprezentanţii sindicatelor din sănătate se declară nemulţumiţi de acest lucru şi spun că sunt decişi să înceapă protestele.
Sezoanele de iarnă vor fi din ce în ce mai scurte.
Acest fapt e datorat încălzirii globale, iar specialiştii declară că astfel turismul românesc va merge în pierdere.
Staţiunile montane specializate în sporturi de iarnă vor avea de suferit pentru că sezonul va ţine mai puţin deci încasările vor fi mai mici.
Schimbările climatice vor afecta şi staţiunile balneare deoarece lacurile terapeutice ar putea seca, iar valul de căldură va afecta chiar şi infrastructura.
Deodorantele pot cauza afecţiuni grave.
Experţii avertizează că inhalarea chimicalelor din aerosoli poate afecta grav sănătatea, şi poate cauza probleme ca reacţii alergice sau astm.
În cazuri extreme, inhalarea substanţelor nocive poate genera şi probleme cardiace fatale.
Aproximativ unul din trei adulţi din Marea Britanie are o anumită formă de boli alergice, iar simptomele acestora sunt agravate de produse parfumate şi de chimicale din aerosoli.
Voluntariatul contribuie la o stare psihică şi fizică bună.
Aceasta este concluzia unui studiu efectuat pe circa o mie de adulţi.
La începutul cercetării, toţi aveau un nivel bun al tensiunii arteriale.
După patru ani, cercetătorii au descoperit că voluntarii prezentau un risc cu 40% mai mic să aibă hipertensiune.
Aceştia au concluzionat că voluntariatul permite menţinerea legăturilor sociale, lupta împotriva izolării şi a închiderii în sine, lucruri extrem de importante pentru sănătate în ansamblu, îndeosebi la persoanele vârstnice.
Un miting de proporţii a avut loc în curtea Bisericii Sfântului Mormânt din Ierusalim.
Acesta a fost organizat în semn de solidaritate cu Episcopii răpiţi de către un grup terorist armat în provincia Alep din Siria.
Arhiepiscopul grec-ortodox de Sebastia, a spus ca este cităm, “îngrijorat şi simte durere odată cu trecerea a mai mult de 100 zile de la răpirea celor doi episcopi”, am încheiat citatul.
Acesta a adăugat că mitingul de astăzi vrea sa exprime solidaritate cu Siria şi Egipt, in aşteptarea eliberării episcopilor răpiţi.
Prelatul a făcut apel la Bisericile din întreaga lume, la instituţiile religioase şi legale, sa depună eforturi in eliberarea celor doi episcopi.
Episcopul catolic al Alepului se teme de declanşarea “unui război mondial” în caz de intervenţie în Siria.
Acesta a adăugat că speră ca intervenţia Papei pentru a favoriza un dialog real între diferite părţi aflate în conflict, pentru a găsi o soluţie, să poată fi un prim pas pentru a nu folosi arme ca oamenii să poată călători, comunica, dialoga.
La rândul său, Observatore Romano, cotidianul Vaticanului, a criticat luni guvernele occidentale.
Constănţeni vor rămâne din această seară fără apă caldă.
Ca urmare a programul de revizie a reţelei de termoficare toţi constănţenii nu vor beneficia de apă caldă până sâmbătă la ora 6.
Apoi, în intervalul 1 septembrie, ora 14.00 – 7 septembrie ora 12.00 vor fi afectaţi consumatorii magistralei 1 din zonele: Centru, Peninsulă, Casa de Cultură, Kaufland, Capitol, Spitalul Militar, Piaţa Chiliei, Tomis I, Tomis II, Spic de Grâu, Stadion, Gară, Far, Abator, Bila, Piaţa Roşu, Poarta 6, KM 4/5 şi Anda.
Magistrala 2 va fi oprită în perioada 8 septembrie, ora 14.00 – 14 septembrie, ora 12.00 în zonele Tomis Nord, Boema, Tic Tac, Cireşica, Brotăcei, Tomis III, Inel II, Galeriile Soveja, Eden, Institutul de Marină, Marinarul, CET, Palas şi Brătianu.
Locuitorii din zonele Dacia, Tomis III, Faleză Nord vor rămâne fără apă caldă spre finalul lunii septembrie.
Consiliul Superior al Magistraturii a decis că magistraţii pot fi masoni.
Apartenenţa la Masonerie trebuie recunoscută în declaraţia de interese.
CSM a luat această decizie ieri, după ce plenul şi-a însuşit o analiză a inspectorilor .
În acelaşi timp, tot în decizia CSM se arată că magistraţii nu au voie să facă parte din asociaţii secrete.
Femeile şi bărbaţii vor ieşi la pensie la aceeaşi vârstă.
Astfel, din anul 2015 vârsta de pensionare va fi prelungită la 65 de ani, atât pentru bărbaţi cât şi pentru femei.
Măsura face parte din Strategia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă 2013-2020 şi a fost făcută publică de Ministerul Muncii.
Noi discipline opţionale vor fi introduse din anul şcolar 2013-2014 în învăţământul primar.
Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie a aprobat programele şcolare pentru Filosofia pentru copii, Educaţie pentru societate şi Educaţie financiară.
Disciplina Educaţie pentru societate va fi studiată la clasele pregătitoare, întâi şi a II-a, Filosofia pentru copii, la clasa a III-a şi/sau a IV-a, iar Educaţia financiară, la clasele a III-a şi/sau a IV-a.
România va începe exportul de gaze spre Ungaria în luna decembrie.
Acesta se va face prin gazoductul Arad-Szeged, iar pentru atingerea capacităţii maxime de transport sunt necesare investiţii de 120 milioane de euro, realizabile până în anul 2016.
Conducta Arad-Szeged a fost proiectată să transporte, la capacitate maximă, o cantitate anuală de 4,4 miliarde metri cubi de gaze, echivalentul a circa o treime din consumul anual al României.
Singurătatea face de două ori mai multe victime decât obezitatea.
Aceasta este concluzia celui mai recent studiu realizat de cercetătorii americani.
Riscul de mortalitate este comparabil cu cel legat de fumat, singurătatea fiind de două ori mai periculoasă decât obezitatea. Izolarea socială slăbeşte sistemul imunitar şi provoacă inflamaţii, ceea ce poate duce la artrită, diabet şi boli cardiace.
Persoanele verificate de Fisc vor fi obligate să declare şi animalele de rasa a căror valoare depăşeşte 15.000 de lei.
Aşa se arată într-un proiect publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor.
Astfel, pe lângă terenuri, clădiri, conturi bancare, cei verificaţi trebuie să declare dacă deţin animale mai scumpe de 3400 de euro, fie ca le au in ţară fie ca sunt in străinătate.
Cei care nu depun noul formular obligatoriu risca o amenda de pana la 50.000 de lei.