Realizator: Claudiu Răducu.
Cuvântul care zideşte – Duminica vindecării a doi orbi şi a unui mut
Realizator: Claudiu Răducu.
[photonic type=’flickr’ user_id=’radiodobrogea’ photoset_id=’72157634996075749′]
Youtube
Local
Radio Dobrogea poate fi recepţionat şi pe telefoanele mobile cu conexiune mai slabă la Internet.
Pe site-ul postului nostru de radio a fost lansat un stream audio de calitate mai redusă, conceput special pentru un trafic redus de date pe mobil.
Acest stream este accesibil prin intermediul unui buton marcat cu literele AUDIO – MP3 – LOW.
Mâine va avea loc Ziua Porţilor Deschise în porturile militare din Constanţa, Brăila şi Tulcea.
Astfel, între orele 9 şi 17, constănţenii dar şi turiştii aflaţi pe litoral pot vizita navele militare şi expoziţia de tehnică militară de marină.
De asemenea, în acelaşi interval orar, Muzeul Marinei Române îşi va deschide porţile pentru vizitatori fără a percepe nicio taxă.
Manifestările sunt organizate cu prilejul Zilei Marinei Române, sărbătorită în fiecare an pe data de 15 august.
Spitalul de Ortopedie din Eforie Sud a fost închis.
Conducerea Spitalului Judeţean Constanţa a luat decizia de a întrerupe activitatea chirurgicală din cadrul instituţiei, pe motiv că autorizarea unităţii a expirat.
Medicii acuză conducerea Spitalului Judeţean de lipsă de transparenţă şi susţin că aceasta a fost ultima lovitură dată pentru a distruge instituţia.
Bolnavii programaţi la operaţie în cadrul Spitalului de Ortopedie Traumatologie Medicală Eforie Sud au fost trimişi acasă, în aşteptarea rezolvării situaţiei.
Razii de amploare au avut loc în autobuzele RATC.
Acţiunea a fost demarată ieri cu ajutorul Poliţiei locale şi a avut ca principal obiectiv identificarea călătorilor frauduloşi.
La finalul acţiunii, 71 de călători au fost depistaţi fără bilet, iar fiecare a primit o amendă în valoare de 200 de lei.
Directorul RATC, Ovidiu Tănase a declarat că măsura va continua şi săptămâna viitoare.
Cinci staţii de taxare noi vor fi deschise în week-end pe podul de la Cernavodă.
Decizia a fost luată pentru fluidizarea traficului.
Astfel, în funcţie de fluxul de maşini, pe direcţia Constanţa-Bucureşti vor fi deschise în plus 5 staţii de taxare iar pe direcţia Bucureşti-Constanţa, una sau două.
Pentru a evita aglomeraţia, şoferii pot folosi însă rute alternative.
CFR a impus restricţii de viteză din cauza caniculei.
Temperatura la nivelul şinelor poate ajunge şi până la 50 de grade Celsius.
Astfel, trenurile vor circula cu viteze mai mici de aproximativ 30 de kilometri pe oră, decât în mod normal.
Din această cauză călătorii pot ajunge la destinaţie şi cu întârzieri de peste 1 oră.
Regimul alimentar corespunzător poate preveni accidentele vasculare cerebrale.
Specialiştii recomandă consumul minim de grăsimi, de până la 40 – 70 de grame pe zi.
De asemenea, este de preferat consumul de grăsimi ce provin din ulei de floarea-soarelui, ulei de rapiţă, ulei de măsline şi ulei de soia, migdale şi alune.
Peştele, şi carnea, în special cea de pui trebuie consumată de maxim 3 ori pe săptămână în porţii de 150 de grame pe zi.
De asemenea, medicii recomandă consumul de linte, mazăre şi fasole deoarece sunt surse bogate de acid folic.
Ministerul Sănătății cere serviciilor de ambulanță suplimentarea echipajelor în zilele caniculare.
De asemenea, Ministerul Sănătății cere direcțiilor de sănătate publică să colaboreze cu autoritățile locale pentru amenajarea punctelor de asistență a populației în caz de nevoie.
Ministerul recomandă populației să urmeze sfaturile medicilor și să evite, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11.00 și 18.00.
Potrivit medicilor, în perioadele de caniculă, este recomandat consumul zilnic între 1,5 și 2 litri de apă, fructe și legume proaspete.
Mai mult de jumătate dintre români consideră important ca alimentele să nu conţină aditivi.
Aşa arată un studiu recent, potrivit căruia 74% dintre ei sunt preocupaţi de dietă şi de propria greutate.
De asemenea, 7 din 10 români citesc etichetele atunci când cumpără un produs nou lansat pentru piaţă, iar 3 din 10 sunt de părere că toate E-urile dăunează sănătăţii.
Printre informaţiile verificate pe etichetă, pe primul loc se află numărul de calorii, urmat de aportul nutritiv, dar şi beneficiile pentru sănătate.
41 de puncte de distribuire a apei vor fi amenajate în Constanţa şi în staţiuni pentru combaterea caniculei.
În municipiul Constanţa, corturile vor fi montate în dreptul Judecătoriei, la Teatrul de Stat, Gară, Piaţa Far, Capitol, Dacia, în faţă la City Park Mall, Boema şi în zona Delfinariului.
Aceste puncte de distribuţie a apei vor funcţiona zilnic, între orele 08.30 – 20.30, atâta timp cât temperaturile vor fi ridicate.
Spitalul CFR din Constanţa s-ar putea transforma în spital materno-infantil.
Anunţul a fost făcut ieri de preşedintele consiliului judeţean, Nicuşor Constantinescu.
Acesta a adăugat că după preluarea unităţii sanitare de pe bulevardul 1 Mai vor fi accesaţi bani europeni pentru modernizare şi dotare.
Preşedintele consiliului judeţean a subliniat că actuala Clinică de Pediatrie a Spitalului de urgenţă Constanţa nu face faţă numărului de copii din judeţ, dar nici nu îndeplineşte standardele în ceea ce priveşte dotarea.
Polița obligatorie a locuinței va putea fi cumpărată și de la asiguratorii care nu fac parte din Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale.
Aceştia vor încheia protocoale de colaborare cu instituţia.
Prețul unei polițe este de 10 euro sau 20 de euro, în funcție de materialul din care este construită locuința și asigură o despăgubire maximă de 10.000 de euro, respectiv 20.000 de euro.
Noul Cod Rutier a intrat în vigoare.
De astăzi, mopediștii și motocicliștii nu mai au voie să transporte pasageri băuți, iar bicicliștii sunt obligați să aibă asupra lor un act de identitate.
În ce privește modificările aduse examenului pentru permisul auto, proba teoretică este valabilă un an de la promovare, fără a fi nevoie să fie susținută din nou în acest interval.
În același timp, cei care posedă permise auto din categoria B, BE, C sau CE au dreptul să conducă și tractoare.
BNR a redus prognoza de inflaţie pentru anul acesta la 3,1%.
Banca Naţională estimează pentru anul viitor un nivel al inflaţiei de 3,3%
Experţii BNR au declarat că în perioada următoare se aşteaptă să se ieftinească alimentele, dar ţigările, curentul electric şi benzina să se scumpească.
Ţara noastră va avea anul acesta o producţie bogată de cereale.
Faţă de anul trecut, producţia de grâu din acest an a înregistrat o creştere cu 32%, orzul, un plus de 40%, iar la rapiţă se estimează o creştere cu 60%.
Din cantitatea totală de grâu, de circa 7 milioane de tone, în jur de 2,5 milioane sunt de o calitate foarte bună pentru panificaţii. Datele definitive se vor cunoaşte însă numai la finalul recoltării.
Degradarea reţelei feroviare a redus viteza trenurilor de călători de la 65 la 40 km/h.
Trenurile de marfă circulă cu 21 km/h, cu circa 20 km/h mai puţin faţă de acum 10 ani.
Oficiali din Ministerul Transporturilor au declarat că aproape un sfert din podurile care sunt în administrarea infrastructurii au durata de viaţă depăşită.
Efortul financiar pentru realizarea reparaţiilor capitale la cei 8.000 de kilometri de cale ferată este de peste 10 miliarde de euro.
Republica Moldova nu va mai recunoaşte paşapoartele sovietice.
Până la 1 septembrie 2014, cetăţenii Republicii Moldova deţinători ai paşapoartelor sovietice urmează să primească buletine de identitate emise de autorităţile de la Chişinău.
La începutul acestui an, Parlamentul de la Chişinău a interzis votarea în baza paşaportului sovietic, însă ulterior interdicţia a fost anulată.