Ştiri 14 octombrie 2013

Biserica Ortodoxă cinsteşte astăzi pe Sfânta Cuvioasă Parascheva – ocrotitoarea Moldovei.
Aceasta a trăit în prima jumătate a secolului al 11-lea şi s-a născut în cetatea Epivat, în apropiere de Constantinopol, pe ţărmul Mării Marmara, într-o zi de vineri.
Încă din tinereţe a intrat în viaţa monahală, la o mănăstire de lângă Constantinopol.
Apoi, timp de mulţi ani a trăit o viaţă ascetică în mânăstirile din Constantinopol, Ierusalim şi de pe Valea Iordanului, după care, la vârsta de 25 de ani s-a întors în locurile natale, unde a trăit timp de doi ani.
La vârsta de 27 de ani s-a mutat către Domnul, iar moaştele sale au fost păstrate în cetatea Epivat timp de 200 de ani.
În jurul anului 1235, moaştele Cuvioasei Parascheva au fost mutate la Târnovo, în Bulgaria, după care au plecat la Belgrad, iar în anul 1521 ajung la Constantinopol.
Un moment de referinţă în istoria Sfintei îl reprezintă anul 1641 când voievodul moldovean Vasile Lupu a adus moaştele Cuvioasei Parascheva la Iaşi, şi le-a aşezat în biserica ctitorită de el, biserica Sfinţii Tei Ierarhi.
În prezent, sfintele moaşte sunt depuse la catedrala Mitropolitană din Iaşi.
Generalizarea cultului Sfintei Parascheva în Biserica Română a fost hotărâtă de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la data de 28 februarie 1955.

Homosexualii din Rusia ar putea fi decăzuţi din drepturile părinteşti.
Aşa prevede un nou proiect de lege anti-gay pe care deputaţii ruşi se pregătesc să-l dezbată în luna februarie.
Dezbaterile asupra acestui proiect se vor derula în acelaşi timp cu Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci, în contextul criticilor internaţionale legate de legislaţia rusească considerată represivă în privinţa homosexualilor.
Proiectul de lege, disponibil pe site-ul Dumei prevede decăderea din drepturi a oricărui părinte care a avut relaţii sexuale netradiţionale.

RADET Constanţa amână furnizarea agentului termic.
În urma unui sondaj, 26 de asociaţii de proprietari s-au pronunţat pentru pornirea instalaţiei de încălzire, iar 197 s-au pronunţat împotrivă.
Reprezentanţii RADET anunţă că, în baza sondajului, va amâna cu câteva zile momentul începerii furnizării încălzirii, care va fi determinat şi de evoluţia temperaturilor exterioare.

RATC pune la dispoziţia călătorilor şase tipuri de abonamente.
Cel mai ieftin este abonamentul de o zi, la un preţ de cinci lei, iar numărul de călătorii pentru care este calculat este de şase.
24 de lei este abonamentul pe şapte zile, pentru care sunt calculate 28 de călătorii.
Regia mai pune la dispoziţia călătorilor şi abonamentul pe toate liniile, la purtător, valabil o lună de zile, la un preţ de 140 de lei.
De asemenea, de la chioşcurile RATC pot fi cumpărate bilete de o călătorie, cu 1,5 lei.

Ajutoarele de încălzire pentru persoanele cu venituri mici care folosesc ca sursă de căldură lemnele vor fi acordate în luna decembrie.
Aşa prevede noua legislaţie cu privire la măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece.
Potrivit Ministerului Muncii, pentru ajutoarele de încălzire cu lemne sau cărbuni, plata acestora se va face în luna decembrie, pentru toate lunile sezonului.
Cererile pentru aceste ajutoare se pot depune până la data de 20 noiembrie.

Tratamentul cu marijuana medicinală nu este aprobat în România.
Există un produs medicinal din plantă de cannabis aprobat în 16 state europene pentru tratamentul unor afecţiuni neurologice grave, dar în prezent, nu exista nici o solicitare din partea producătorului pentru punerea pe piaţa din România a acestui medicament.
Potrivit Ministerului Sănătăţii, în momentul în care va exista o astfel de cerere de punere pe piaţă, România va respecta legislaţia europeană.

România se află pe primul loc în Europa în privinţa numărului de donatori în moarte cerebrală.
Numai în acest an au fost înregistrate peste 100 de astfel de cazuri.
Anunţul a fost făcut în cadrul întâlnirii Agenţiei Naţionale de Transplant.
Coordonatorul naţional de transplant, Victor Zota, estimează ca, la sfârşitul acestui an, numărul de donatori în moarte cerebrală din România să ajungă la 140.

Numărul copiilor obezi este în creştere în România.
Medicii au cerut Ministerului Sănătăţii să ia măsuri de reducere a cazurilor de copii obezi sau supraponderali, estimate între 10 şi 15% la nivel naţional.
Totodată, mai multe studii arată că peste jumătate din populaţia adultă din România este cu obezitate sau supragreutate.
Specialiştii spun că trebuie pus accent pe prevenţie, care presupune evaluări periodice ale copiilor.
Potrivit medicilor, printre cauzele obezităţii la copii se numără alimentaţia bogată caloric şi lipsa de activitate fizică.

90% din locurile de muncă vor fi informatizate până în anul 2020.
Comisia Europeană a lansat un nou site de internet, openeducationeuropa.eu, care va permite studenţilor şi instituţiilor de învăţământ să partajeze gratuit resurse educaţionale deschise.
Măsura se încadrează într-o strategie ce are scopul formării şi dezvoltării competenţelor informatice.
Un sondaj realizat în 23 de ţări europene arată că o persoană de vârstă adultă din patru nu are cunoştinţele de bază necesare pentru a utiliza un calculator, iar un adult din cinci are competenţe verbale şi numerice insuficiente.

Ştiri 11 octombrie 2013

Biserica Ortodoxă o va cinsti luni pe Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iaşi.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârşi duminică, de la ora 8.45, Sf. Liturghie Arhierească la biserica Sf. Cuvioasă Parascheva din Cumpăna.
După slujbă, va fi oficiată Taina Sfântului Botez pentru cinci copii nevoiaşi.
Apoi, de la ora 17, Ierarhul nostru va oficia slujba Vecerniei la biserica Cuvioasa Parascheva din Năvodari, urmată de o procesiune cu icoana şi veşmântul Sfintei Parascheva.
Luni, Înaltpreasfinţitul Teodosie va participa la prăznuirea Cuvioasei Parascheva la Catedrala Mitropolitană din Iaşi.

Ieri s-a încheiat la Mănăstirea Sf. Ioan Casian prima ediţie a Simpozionului Internaţional de Creaţie „Toamna Casienilor”.
Timp de aproape două săptămâni, cinci artişti din România, Bulgaria şi Spania, au vizitat mănăstirile din Moldova şi din Dobrogea.
Ei au aşternut pe pânze ceea ce i-a inspirat, iar creaţiile lor au făcut obiectul unei expoziţii cu 30 de lucrări.
Simpozionul a fost organizat de Mănăstirea „Sfântul Ioan Casian” şi s-a desfăşurat în perioada 29 septembrie – 10 octombrie.

Staţia de pe strada Traian a autobuzelor 2, 5 şi 101 C a fost desfiinţată.
Măsura a fost luată datorită sistematizării intersecţiei străzilor Traian cu Termele Romane.
Autobuzele acestor linii vor opri în noua staţie de pe strada Termele Romane în bucla de întoarcere de la Poarta 2 – Port.

Podul Agigea rămâne închis circulaţiei pentru vehiculele cu masă totală mai mare de 3,5 tone.
Măsura este valabilă inclusiv pentru mijloacele de transport în comun sau cele care transportă elevi.
Decizia aparţine ministrului Marilor Proiecte, Dan Şova, care a semnat, la 7 octombrie, un ordin în acest sens.
Prevederea legată de suspendarea taxei judeţene de drum, pentru ruta ocolitoare Cobadin – Ciobăniţa – Osmancea – Mereni – Topraisar rămâne însă valabilă.

Înscrierea la grădiniţă a copiilor de 5 ani va fi obligatorie din 2015.
Anunţul a fost făcut de ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, potrivit căruia, la ora actuală, ponderea de cuprindere în învăţământul preşcolar a acestei categorii de vârstă este de 98 la sută.
Învăţământul general obligatoriu este, în prezent, de 10 clase şi cuprinde ciclurile primar şi gimnazial.

Românii care doresc să-şi cumpere o maşină electrică vor primi un bonus de 12 mii de lei.
Cei interesaţi se pot adresa Administraţiei Fondului pentru Mediu, pentru obţinerea acestei reduceri.
Printr-un nou program al Ministerului Mediului se acordă 100 de tichete de reducere.
Pot solicita această facilitate şi beneficiarii Programului Rabla. Ei vor obţine atât prima de casare de 6.500 de lei, cât şi bonusul de 12.000 de lei, dacă îşi cumpără o maşină electrică.

Bateriile tip pastilă şi acumulatorii uneltelor electrice vor dispărea de pe piaţă.
Parlamentul European a adoptat, ieri, o revizuire a Directivei din 2006, prin care se interzice folosirea bateriilor tip pastilă cu conţinut redus de mercur în jucării, ceasuri şi telecomenzi.
În schimb, bateriile tip pastilă cu un conţinut de mercur de maxim 2% beneficiază de o derogare de la această interdicţie.
Măsura va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2016.

Salariile şi pensiile se vor majora de anul viitor.
Anunţul a fost făcut de Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu.
Pensiile vor creşte cu 3,75%, iar în sectorul bugetar se prevede o mărire a salariilor cu 3%.
De asemenea, ministrul Muncii a declarat că ia în considerare şi o eventuală mărire a alocaţiei pentru copii.

Natalitatea şi numărul căsătoriilor sunt în creştere.
Potrivit statisticilor, în luna august, numărul naşterilor înregistrate a fost de 19.370, cu 400 mai mare decât cel din iulie.
Tot în august a fost în scădere numărul deceselor, cu 980 mai puţine decât în iulie.
Totodată, potrivit aceleiaşi statistici şi numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâre judecătorească a fost în creştere.

Elevii cu medii sub 5 nu vor mai intra la liceu.
Anunţul a fost făcut de Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, care a adăugat că de anul acesta scade ponderea mediei din cei patru ani de studiu din ciclul gimnazial necesară pentru admiterea la liceu.
Astfel, formula de calcul a mediei de admitere la liceu va fi 75% din media de la Evaluarea Naţională şi 25% din media generală de absolvire a gimnaziului.
Din anul 2015, elevii care vor să intre la liceu şi vor avea medii mai mici de 5 nu vor mai avea nicio şansă să fie admişi.

Londra va elimina restricţiile de pe piaţa muncii pentru cetăţenii români de la 1 ianuarie 2014.
Declaraţia a fost făcută de ministrul român de Externe, Titus Corlățean.
Într-o declaraţie comună, Marea Britanie şi România salută contribuţia pozitivă pe care cei mai mulţi români din Regatul Unit o aduc economiei acestei ţări.
Potrivit unui sondaj, Marea Britanie este pe locul al patrulea într-un clasament al statelor europene în care românii merg la muncă, după Italia, Spania şi Germania.

Măsurile de austeritate împing Europa către sărăcie, şomaj şi disperare colectivă.
Aşa arată un studiu al Federaţiei Internaţionale a Crucii Roşii.
Potrivit acestuia, şomajul în masă, mai ales în rândul tinerilor, 120 de milioane de europeni care trăiesc la limita sărăciei, riscurile tot mai mari de tulburări sociale şi instabilitate politică, precum şi nesiguranţa ridicată din rândul clasei de mijloc fac viitorul european mai nesigur.
Sondajul Crucii Roşii, derulat în prima jumătate a acestui an, a vizat cele 28 de state membre ale Uniunii Europene şi 14 ţări din Balcani, Europa de Est şi Asia.