Pr. Răzvan Ionescu – Conferinţa “Ortodoxia în Occident”

Conferinţa “Ortodoxia în Occident” susţinută de către Pr. Răzvan Ionescu, paroh al Parohiei “Sfânta Parascheva şi Sfânta Genoveva”, Paris. (30 iul. 2013)
Filmare: Mihai Vâju.

Partea 1 – Conferinţa

Partea 2 – Întrebări şi răspunsuri

Ştiri 2 august 2013

Duminică, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji la Mănăstirea Crucea.
Astfel, de la ora 7.30, Ierarhul nostru va călugări două surori de la această mănăstire, apoi va săvârşi Sf. Liturghie.
Apoi, de la ora 24, IPS Teodosie va oficia Sf. Liturghie la biserica Sf. Ioan Iacob Hozevitul, din apropierea localităţii Mihail kogălniceanu, care îşi va serba luni hramul.
La slujbă va participa şi IPS Ioan Selejan, Episcopul Covasnei şi Harghitei.
Marţi, Biserica Ortodoxă va prăznui Schimbarea la Faţă.
Cu acest prilej, IPS Teodosie va săvârşi de la ora 8.45, Sf. Liturghie la Biserica Greacă din Constanţa, care îşi va sărbători hramul.
De duminică şi până joi, credincioşii se vor putea închina moaştelor Sf. Ap. Andrei aduse la această biserică.
Miercuri, ierarhul Tomisului va participa la Sf. Liturghie oficiată la Mănăstirea Sfânta Teodora de la Sihla, din Arhiepiscopia Iaşilor.

Posesorii de căruţe din municipiul Constanţa nu vor mai avea voie să circule pe drumurile publice.
Potrivit noii hotărâri a Consiliului Local, circulaţia vehiculelor cu tracţiune animală, neînregistrate la autoritatea publică locală constituie contravenţie.
Cei prinşi în trafic vor fi sancţionaţi cu amenzi cuprinse între 400 şi 800 de lei şi li se va imobiliza vehiculul.
Pentru recuperarea acestuia va trebui ca, pe lângă amendă să se plătească şi suma de 300 de lei care reprezintă ridicarea, transportarea şi imobilizarea vehiculului.

Falezele din staţiunea Mamaia vor fi reabilitate şi modernizate cu fonduri europene.
Anunţul a fost făcut de primarul Constanţei Radu Mazăre.
El a adăugat că din toamna acestui an, va demara o serie de investiţii cu fonduri europene în staţiunea Mamaia, iar una dintre ele vizează reabilitarea şi modernizarea falezei cu circa 11 milioane de euro.
Astfel, potrivit edilului, va fi completată infuzia de bani privaţi investiţi mai ales în nordul staţiunii.

Prorectorul Gabriela Stanciu a fost desemnată în locul rectorului Dănuţ Tiberius Epure.
Decizia a fost luată ieri, în cadrul şedinţei Senatului Universităţii „Ovidius”.
Rectorul Dănuţ Tiberius Epure a fost arestat sub acuzaţia de luare de mită şi a înaintat recurs împotriva deciziei de arestare preventivă emisă de Tribunalul Bucureşti.
Recursul urmează să fie judecat la Curtea de Apel Bucureşti.

Principalele temeri ale românilor sunt creşterea preţurilor, pierderea locurilor de muncă şi diminuarea veniturilor.
Aceasta este concluzia unui sondaj care mai arată că 65% dintre români consideră că direcţia în care se îndreaptă ţara este una greşită.
83% dintre cei chestionaţi spun că preţul energiei şi al carburanţilor a crescut faţă de anul trecut, 12% cred că preţurile sunt la fel şi doar 2,5% consideră că sunt mai mici.
Sondajul a fost realizat pe un eşantion de 1.050 persoane cu vârsta peste 18 ani.

Facturile la energia electrică aferente lunii iulie vor fi mai mici cu 5-7%.
Anunţul a fost făcut ieri de preşedintele ANRE, Niculae Havrileţ.
El a adăugat că este vorba despre reducerea cu 1,3%, de la 1 iulie, pentru preţul energiei electrice, iar restul ieftinirii vine ca urmare a reducerii certificatelor verzi.

Toţi absolvenţii şcolilor militare din promoţia 2013 vor fi angajaţi imediat.
Declaraţia a fost făcută ieri de Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa.
Absolvenţii vor fi angajaţi în specialităţile aviaţie naviganţi avioane, aviaţie naviganţi elicoptere, radiolocaţie, artilerie şi apărare antiaeriană.

Primele 215.000 de carduri electronice naţionale de sănătate au fost tipărite.
Potrivit Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, termenul propus pentru tipărirea acestora a fost respectat.
În perioada următoare vor fi personalizate cel puţin 50.000 de carduri zilnic.
În prezent nu se ştie cine va distribui cardurile, deoarece medicii de familie au anunţat că nu vor să-şi ia acest angajament.

Produsele tradiţionale româneşti vor fi comercializate numai cu un logo specific.
Ministerul Agriculturii a stabilit, într-un proiect de ordin, condiţiile şi criteriile pe care trebuie să le îndeplinească un produs pentru a primi titulatura de “tradiţional”.
Mai exact, pentru a putea fi atestat ca tradiţional, un produs nu trebuie să conţină adaosuri de aditivi alimentari, coloranţi, arome, vitamine, minerale, îndulcitori – cu excepţia celor naturale.

Aproximativ 70% dintre români apelează la vrăjitoare sau vraci pentru rezolvarea problemelor.
România este una dintre statele care înregistrează valori ridicate ale ratei şomajului, consumului de droguri, precum şi un număr mare de divorţuri şi bolnavi cronici, ca efecte directe ale crizei economice şi sociale.
Astfel, potrivit unui sondaj, românii preferă să meargă la vrăjitoare în detrimentul Bisericii sau psihologilor.

Ştiri 1 august 2013

Jumătate din veniturile Bisericii elene va fi cedată statului.
Ministerul Finanţelor din Grecia şi Arhidieceza Atenei vor înfiinţa o companie mixtă care să administreze averea Bisericii, iar profiturile vor fi împărţite în mod egal între cele două părţi.
Guvernul a întocmit deja legislaţia necesară înfiinţării companiei, iar capitalul acesteia va fi în primă fază de 300.000 de euro.
Grecia trece printr-o recesiune severă, iar analiştii estimează că economia se va contracta în 2013 pentru al şaselea an consecutiv.

Constănţenii care îşi plimbă câinii fără lesă vor primi amenzi între 500 şi 1.000 de lei.
Prevederea face parte din proiectul de hotărâre cu privire la îmbunătăţirea activităţilor de gospodărire, protecţia mediului, întreţinere şi înfrumuseţare a municipiului Constanţa votat ieri de consilierii locali.
Proiectul mai reglementează că deţinerea unui animal de companie în apartamente fără acordul scris al Asociaţiei de proprietari constituie contravenţie.

Intrarea în vigoare a noii liste de medicamente compensate a fost amânată din nou, pentru ianuarie 2014.
Noua listă a medicamentelor compensate trebuie adoptată până la 31 decembrie, astfel încât să poată deveni operaţională la începutul anului viitor.
Declaraţia a fost făcută ieri de ministrul Sănătăţii Eugen Nicolăescu, după ce acesta a dat anterior, ca posibile termene de intrare în vigoare, 1 iulie şi 1 august.

Rata şomajului din România a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii 3 ani.
În luna iunie, procentul şomerilor era de 7,6%, în creştere cu 0,5% comparativ cu perioada similară din 2012.
Potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică, rata şomajului pentru bărbaţi o depăşeşte cu 1,5% pe cea a femeilor.

Filialele Institutului Cultural Român din ţară vor fi desfiinţate.
Comitetul Director al ICR a decis să le închidă după doar un an de funcţionare deoarece nu îşi justificau existenţa.
Filialele ICR în provinciile istorice ale României au fost înfiinţate in octombrie 2012, de echipa condusă de Andrei Marga.

Medierea devine obligatorie de astăzi.
Nimeni nu va mai putea ajunge în faţa judecătorilor până nu face o vizită obligatorie, de informare, la mediator.
Este valabil pentru dosarele de agresiuni, divorţ, conflicte de muncă, dar şi pentru calomnie şi malpraxis.
Tarifele pornesc de la câteva sute de lei şi pot ajunge chiar şi la 4000 de lei.
Prima şedinţă la mediator este gratuită deoarece este o întâlnire de informare.
Cei care refuză medierea pot fi amendaţi cu 100 până la 1000 de lei.

Transportatorii ameninţă că nu mai transportă gratuit pensionarii.
Potrivit Federaţiei Operatorilor Români de Transport, datoriile Ministerului Transportului faţă de operatori se acumulează continuu, iar bugetul alocat este din ce în ce mai redus.
În momentul de faţă, ministerul are datorii restante şi un buget mai mic cu 953 milioane lei, în urma rectificării, fapt ce împiedică lichidarea arieratelor.

Organizarea de sesiuni de vânătoare în România de către firme româneşti sau străine este ilegală.
Oficiali din Ministerul Mediului au declarat ieri că dreptul legal al acestora este doar de a intermedia relaţiile dintre vânători şi gestionarul fondului cinegetic.
Potrivit sursei citate, în ţara noastră, vânătoarea reprezintă o activitate tradiţională care, în ultimul secol, se desfăşoară raţional, în scopul menţinerii echilibrului dintre speciile de vânat şi mediul acestora.

Proiectul cu privire la legea malpraxisului a fost finalizat.
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu a declarat că atunci când legea va fi adoptată, pacientul va avea numai de câştigat.
Dacă se va dovedi că medicul a comis o eroare, pacientul va fi despăgubit şi nu va aştepta ani întregi pentru soluţionarea procesului.
Astfel, pacientul va beneficia de proceduri simplificate, costuri reduse şi rezolvarea cazului în termen de maxim 6 luni.
Noua lege ar putea intra în vigoare anul viitor.

Spitalele de stat vor putea deschide secţii private.
Medicii vor putea lucra după program în cadrul acestor secţii.
Potrivit noului proiect, medicul va fi obligat să aleagă dacă lucrează cu normă întreagă, adică 7 ore, în spitalul public sau cu normă redusă.
Cine alege prima variantă nu mai poate lucra suplimentar decât în acelaşi spital, după ce încheie programul de lucru.
Aici se vor înfiinţa secţii private.
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu a anunţat că numărul paturilor private nu trebuie să depăşească însă 20% din totalul celor publice.
Tarifele pentru secţiile private vor fi afişate în unitatea sanitară.

Ştiri 31 iulie 2013

Creştinii ortodocşi au intrat de astăzi în Postul Adormirii Maicii Domnului.
Acest post are o durată de 2 săptămâni şi ţine până la Praznicul Adormirii Maicii Domnului din ziua de 15 august.
El ne aduce aminte de virtuţile alese ale Sfintei Fecioare precum şi de postul ţinut de aceasta prin care s-a pregătit pentru trecerea la cele veşnice.
Ca vechime, acest post este de dată mai recentă faţă de celelalte posturi de peste an.
Originea lui se situează undeva în secolul 5 odată cu dezvoltarea cultului Maicii Domnului.
Uniformizarea rânduielilor bisericeşti cu privire la acest post s-a petrecut abia în anul 1166 la un sinod local din Constantinopol.
Canoanele bisericii prescriu dezlegare la peşte în data de 6 august, la Praznicul Schimbării la faţă a Domnului nostru Iisus Hristos.

Editura Oxford din Anglia va modifica definiţia căsătoriei pentru a include şi partenerii homosexuali.
Decizia vine după ce căsătoria între persoane de acelaşi sex a devenit legală în Anglia şi Ţara Galilor.
O decizie asemănătoare a fost luată şi de tipografia care publică dicţionarul francez Larousse, care a schimbat definiţia căsătoriei pentru a include expresia “act solemn între două persoane de sexe diferite sau de acelaşi sex”.
Modificarea a fost făcută înainte ca Franţa să devină a treisprezecea ţară în care căsătoria homosexuală este legală.

ANM a emis o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică.
Aceasta este valabilă până la ora 15 şi vizează 17 judeţe din Moldova, Dobrogea şi Muntenia.
În aceste regiuni se vor semnala averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce trecător vor lua aspect de vijelie şi căderi de grindină.
Cantităţile de apă vor depăşi local 25 l/mp.

Noul Cod Rutier va intra în vigoare din 8 august.
Potrivit acestuia, cei care vor sa obţină permisul de conducere nu vor mai putea să apeleze la instructori auto independenţi pentru lecţiile practice, şi la şcolile de şoferi pentru cursurile teoretice.
Ei vor trebui, pentru ambele etape, să se adreseze şcolilor de şoferi.
Peste 4.000 de instructori auto independenţi, la nivel naţional vor avea de suferit din cauza acestei măsuri.
De asemenea, cursurile teoretice şi practice pentru susţinerea examenului vor avea un an valabilitate, iar mopediştii şi şoferii vehiculelor cu cabină nu vor mai avea voie să transporte pasageri în stare de ebrietate.

Românii nu îşi vor mai putea înmatricula maşinile în Bulgaria.
Autorităţile bulgare au propus câteva amendamente la Codul Rutier prin care speră să pună capăt fenomenului înmatriculării autoturismelor în Bulgaria.
Potrivit unui proiect de lege, în cazurile în care cumpărătorul unei maşini este cetăţean străin fără domiciliu în Bulgaria, numerele de înmatriculare bulgăreşti vor fi predate la Poliţia Rutieră, iar noul proprietar va primi plăcuţe provizorii cu care va putea circula maxim 60 de zile.

Ambulanţa va primi anul acesta, peste 150 de maşini noi.
Măsura face parte din programul multianual de mentenanţă.
Declaraţia a fost făcută ieri de secretarul de Stat în Ministerul Sănătăţii, dr. Raed Arafat.
Şi Serviciul de Ambulanţă Judeţean Constanţa va primi autosanitare performante, dar în prezent nu se cunoaşte numărul exact al acestora.

Cel mai mare pod rutier cu hobane din ţară este construit la Constanţa.
Este vorba despre un nou pod rutier peste Canalul Dunăre – Marea Neagră, care va prelua traficul greu de pe DN 39 şi de pe podul de la Agigea.
Acesta a intrat într-o nouă etapă de construcţie, respectiv cea de montare a structurii.
Traficul spre sudul litoralului va fi astfel decongestionat, prin separarea tirurilor de celelalte autovehicule.
Construcţia podului este finanţată din fonduri europene şi de la bugetul de stat.

Taxa de trecere pe Podul Cernavodă a fost suspendată şi în zilele de luni, până la ora 14.00.
Ministrul delegat pentru infrastructura Dan Şova a declarat că măsura va fi aplicată şi în sărbătorile legale.
Premierul Victor Ponta i-a cerut ca până în primăvară, ministerul pe care îl conduce sa regândească sistemul de taxare, pentru a se evita blocajele.

TVA ar putea fi redusă şi pentru alte alimente de anul viitor.
Anunţul a fost făcut ieri de premierul Victor Ponta care a adăugat că măsura va putea fi luată dacă vor exista condiţii şi dacă reducerea TVA-ului la pâine se va dovedi eficientă.
Prim-ministrul a mai declarat că reducerea taxei pe valoare adăugată la pâine nu înseamnă bani mai puţini la buget, ci combaterea evaziunii fiscale.

Peste 80% dintre minori mint pe reţelele sociale în legătură cu vârsta lor.
Aceştia sunt expuşi astfel la reclame cu conţinut necorespunzător
Potrivit unui studiu realizat în Marea Britanie, peste 80% dintre minorii cu vârsta între 11 şi 15 ani care folosesc internetul îşi creează conturi pe reţelele de socializate şi se declară majori.
Aceştia sunt expuşi la reclame pentru jocuri de noroc, alcool, produse pentru slăbit sau servicii matrimoniale.

Ştiri 30 iulie 2013

Constănţenii sunt invitaţi la o nouă conferinţă duhovnicească.
Tema o constituie “Ortodoxia în Occident” şi va fi susţinută de părintele Răzvan Ionescu.
Evenimentul va avea loc astăzi de la orele 18, la Curtea Brâncovenească.
Conferinţa este organizată de Mănăstirea Sf. Ioan Casian.

ANM a prelungit până astăzi codul galben de caniculă pentru judeţul Constanţa.
Temperaturile maxime vor înregistra valori de 36-38 de grade, iar indicele temperatură-umezeală al disconfortului termic va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Vremea caniculară va fi prezentă şi în primele două săptămâni ale lunii august.
Este vorba în special de zona Munteniei şi Dobrogei, unde se vor înregistra maxime de 35 de grade Celsius.
Potrivit meteorologilor, în cea mai mare parte a ţării, în intervalele 30-31 iulie şi 5-10 august este aşteptată instabilitate atmosferică, însă doar izolat sunt prognozate precipitaţii însemnate cantitativ.

Primăria Constanţa a activat cele 9 puncte de prim-ajutor pentru caniculă.
Acestea sunt amplasate în cluburile de pensionari din parcuri şi în cluburile de iarnă.
La punctele de prim ajutor sunt în permanenţă medici care vor interveni în cazul în care unor persoane li se va face rău.
Prefectul Constanţei, Eugen Bola, a declarat că măsura activării centrelor de prim ajutor a fost instituită din cauza temperaturilor ridicate înregistrate în ultimele zile.

România va organiza ediţia din anul 2018 a Olimpiadei Internaţionale de Matematică.
Ţara noastră va găzdui competiţia pentru a şasea oară.
La a 54-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Matematică, desfăşurată în perioada 18-27 iulie, în Columbia, elevii români au cucerit şase medalii.
România a găzduit prima ediţie a Olimpiadei în anul 1959, iar printre fondatorii competiţiei se aflau Bulgaria, Polonia, Germania, Ungaria şi Rusia.

Persoanele cu venituri mici ar putea beneficia de ajutoare pentru încălzirea cu energie electrică din acest an.
Potrivit unui proiect, cele peste 24.000 de familii şi persoane singure care nu au o altă sursă de încălzire a locuinţei ar putea primi până la 240 de lei pentru plata facturilor de energie electrică.
Limita de venituri lunare pentru a obţine aceste ajutoare este de 615 lei pentru o persoană.
Beneficiarii acestor sume trebuie să prezinte documente referitoare la componenţa familiei, venituri şi situaţia juridică a locuinţei.

TVA-ul la pâine va fi redus de la 24 la 9%.
Anunţul a fost făcut ieri de premierul Victor Ponta.
Guvernul şi FMI au încheiat negocierile asupra acordului de împrumut pentru România astfel că taxa pe valoare adăugată pentru pâine va scădea de la 1 septembrie.
Impactul negativ al acestei măsuri va fi compensat prin creşterea accizelor la alcool şi introducerea unora noi la anumite produse, cum ar fi bijuteriile şi aurul.

Trenurile au întârzieri din cauza temperaturilor ridicate.
De ieri, CFR a impus limitări de viteză de 50 până la 70 de kilometri pe oră.
Astfel, trenurile care circulă în zonele afectate de caniculă vor avea întârzieri cuprinse între 20 de minute şi o oră şi jumătate.

Plafonul pentru “Prima Casă” ar putea fi suplimentat cu un miliard de lei.
Conform unui proiect de act normativ, din această sumă, 300 milioane lei sunt destinate pentru achiziţia locuinţelor construite de Agenţia Naţională pentru Locuinţe.
Garanţiile se vor acorda şi se vor plăti numai în moneda naţională.

Autovehiculele dobândite prin partaj vor trebui să plătească timbrul de mediu.
Acestea sunt exceptate în prezent de la plata timbrului de mediu, dar această excepţie va fi eliminată de Guvern prin ordonanţa de urgenţă.
Şi in cazul autovehiculelor noi, achiziţionate in regim de coproprietate, prin partajarea pe cale notariala a autovehiculului anterior înmatriculării, va fi aplicată aceeaşi măsură.

Un nou medicament va fi retras de pe piaţă.
Este vorba despre pastilele care conţin ketoconazol.
Acestea sunt folosite în tratarea infecţiilor fungice care pot cauza afecţiuni uşoare de piele, infecţii ale ţesuturilor pulmonare sau chiar septicemie.
Agenţia Europeană a Medicamentului atrage atenţia că produsele cu ketoconazol pot cauza probleme la glandele suprarenale şi leziuni ale ficatului care pot fi fatale.

Statul român va deschide un punct de vamă şi frontieră pe Aeroportul Tuzla.
Toate ministerele implicate în acest proces şi-au dat acordul pentru înfiinţarea punctului de vamă şi frontieră.
Cheltuielile necesare pentru înfiinţarea acestuia vor fi suportate de către Regional Air Services.
După intrarea în vigoare a actului normativ, punctul de vamă ar urma să devină funcţional în termen de cel mult două săptămâni.

Ştiri 29 iulie 2013

Constănţenii sunt invitaţi la o nouă conferinţă duhovnicească.
Tema o constituie “Ortodoxia în Occident” şi va fi susţinută de părintele Răzvan Ionescu.
Evenimentul va avea loc mâine de la orele 18, la Curtea Brâncovenească.
Conferinţa este organizată de Mănăstirea Sf. Ioan Casian.

Mâine se împlinesc şase ani de la trecerea la cele veşnice a fericitului întru adormire Patriarh Teoctist.
Cel de-al cincilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române a adormit întru Domnul în ziua de 30 iulie 2007 la Spitalul Fundeni din Capitală.
El a fost pomenit sâmbătă, la Catedrala patriarhală din Bucureşti.
Slujba Parastasului a fost săvârşită de Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

ANM a emis o avertizare cod galben de caniculă pentru mai multe judeţe din ţară, printre care şi Constanţa.
Aceasta este valabilă astăzi.
Potrivit meteorologilor, temperaturile maxime vor înregistra valori de 36….38 de grade, iar indicele temperatură-umezeală al disconfortului termic va depasi pragul critic de 80 de unităţi.

Astăzi este Ziua Imnului Naţional „Deşteaptă-te, române!”.
Aceasta a fost instituită prin lege pe 26 mai 1998.
Cu acest prilej, militari din toate garnizoanele din ţară iau parte la ceremoniile organizate în colaborare cu autorităţile publice locale.
În Constanţa, pe faleza de lângă Comandamentul Flotei, are loc un ceremonial militar dedicat Zilei Imnului, iar finalul va fi marcat de defilarea gărzii de onoare.

Agenţia Judeţeană pentru Protecţia Mediului Constanţa a acordat avizul de mediu pentru explorarea gazelor de şist.
Acestea se vor face în perimetrele Costineşti şi Vama Veche din judeţul nostru, iar în judeţul Vaslui, în zona Bârladului.
Lucrările de prospecţiune seismică 2D în perimetrul Costineşti se vor realiza pe 20 de linii seismice, paralele între ele.
Acestea vor avea o lungime totală de 300 de km, în afara ariilor naturale protejate.

Lipsa somnului duce la îmbătrânire prematură.
Cercetătorii americani au descoperit că privarea de somn duce la distrugerea barierei de protecţie împotriva razelor solare şi a radiaţiilor din mediu.
Aceasta duce la pierderea sănătăţii pielii şi la îmbătrânirea accelerată.

Mai puţin de jumătate dintre profesori au promovat examenul naţional de Definitivat.
În Constanţa, au participat 148 de candidaţi dintre care 95 au obţinut note sub 8 şi 53 au obţinut note peste 8.
Astfel, promovarea la nivelul judeţului Constanţa este de 42%.

Persoanele care încep un proces trebuie sa treacă obligatoriu pe la biroul de mediere de la 1 august.
Este valabil pentru dosarele de agresiuni, divorţ, conflicte de muncă, dar şi pentru calomnie sau malpraxis.
Tarifele pornesc de la câteva sute de lei şi pot ajunge chiar şi la 4000 de lei.

Românii au cele mai mici salarii din Europa.
Cel mai bine plătiţi europeni sunt norvegienii, care anul trecut aveau un salariu mediu net lunar de peste 3.200 de euro, adică de 9 ori mai mare decât cel câştigat de angajaţii români.
Cea mai mare creştere a salariului mediu net a avut-o Grecia, care a reuşit să crească veniturile salariaţilor cu 28%, până la aproape 1.100 de euro pe lună în 2012.

Băutorii de cafea sunt mai puţin depresivi.
Cofeina are capacitatea de a stimula sistemul nervos şi funcţionează ca şi antidepresiv.
Ea exercită acest efect prin mărirea nivelului de serotonină, dopamină şi noradrenalină din corp.
Astfel, persoanele care consumă cafea au o stare mai bună, sunt mai optimişti şi mai mulţumiţi.