Ştiri 25 iulie 2013

Biserica Ortodoxă va cinsti sâmbătă pe Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon.
Cu acest prilej, mâine, de la ora 17.00, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia slujba Vecerniei în Catedrala Arhiepiscopală, urmată de procesiunea religioasă cu moaştele Sfântului Pantelimon şi ale Sfinţilor Epictet şi Astion, cu plecare de la Catedrală.
Traseul va cuprinde Valea Portului – str. Traian, str. Mircea cel Bătrân, bd. Mamaia, str. Nicolae Iorga, bd. Tomis – Capela Militară, Catedrala Arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”.
Sâmbătă, de la ora 8.30, IPS Teodosie va săvârşi Sfânta Liturghie Arhierească la Catedrala Arhiepiscopală.

ANM a emis o informare meteorologică de caniculă şi disconfort termic pentru toată ţara.
Aceasta este valabilă de astăzi şi până duminică.
Meteorologii avertizează că vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a ţării, iar indicele temperatură-umezeală va atinge şi depăşi frecvent pragul critic de 80 de unităţi în zonele de câmpie şi pe arii mai restrânse în cele de deal şi de podiş.
În Banat, Oltenia şi sudul Munteniei se vor înregistra temperaturi maxime de 35 -36 de grade.

Tinerii constănţeni cu probleme sociale şi cei cu dizabilităţi au şansa de a merge în tabere gratuite la munte.
Ministerul Tineretului şi Sportului desfăşoară, în această perioadă, programul naţional „Tabere pentru tineri cu probleme sociale şi dizabilităţi”.
Astfel, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa organizează selecţie de dosare în vederea trimiterii a 141 de tineri cu probleme sociale, asistaţi sociali şi 77 de tineri cu diferite dizabilităţi.
Cei acceptaţi, conform dosarelor depuse, vor petrece sejururi la Predeal şi Maramureş.

Municipiul Constanţa a rămas fără Administraţie Fiscală.
Sediile noilor Administraţii Regionale Fiscale au fost aprobate în şedinţa de Guvern de ieri.
În total, la nivelul ţării vor fi opt astfel de structuri.
La Constanţa va funcţiona, în schimb, sediul regional a Direcţiei Antifraudă, structură nou-înfiinţată în cadrul ANAF.
Aceasta va prelua atribuţiile vămii, iar Garda Financiară se desfiinţează.
Modificările în organizarea ANAF ar intra în vigoare de la sfârşitul acestei luni.

Românii ar putea opta pentru tratamente medicale în străinătate.
Acest lucru va fi posibil, spre sfârşitul anului, după transpunerea în legislaţia naţională a unei Directive Europene.
Serviciile vor fi însă decontate la valoarea celor din ţară.
Directiva stabileşte norme pentru facilitarea accesului asiguraţilor unui stat membru al UE la asistenţa medicală acordată pe teritoriu unui alt stat membru.
Asistenţa medicală presupune servicii furnizate pacienţilor de către cadrele medicale pentru: evaluarea, menţinerea sau refacerea stării lor de sănătate, inclusiv prescrierea, eliberarea şi furnizarea de medicamente.

Pregătirea pentru situaţii de urgenţă ar putea fi inclusă în programa şcolară.
Astfel, elevii vor şti cum să prevină sau să acorde primul ajutor în cazuri limită, cum ar fi cutremurul, incendiile sau inundaţiile.
În Bucureşti, până acum au fost pregătiţi peste 44.000 de elevi şi 3.000 de cadre didactice pentru situaţii de urgenţă.

Spitalele trebuie să-şi găsească singure surse de finanţare.
Declaraţia aparţine ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, care le-a solicitat managerilor de spitale să găsească resursele necesare, fără a reduce din salariile angajaţilor.
El a arătat că soluţia ar fi ca unităţile sanitare să aibă mai multe consultaţii în ambulatoriu şi internări de zi.

Hepatita virală ucide anual 1,4 milioane de persoane şi afectează sute de mii în întreaga lume.
Avertizarea vine din partea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
Potrivit estimărilor, 1,4 milioane de persoane se îmbolnăvesc anual de hepatita A, 240 milioane suferă de hepatita de tip B, iar 150 de milioane au contractat virusul hepatic C.
Cei cinci viruşi care sunt răspunzători de apariţia hepatitei pot cauza infecţii şi inflamări acute şi cronice ale ficatului, susceptibile să provoace ciroze sau cancer hepatic.
O problemă este şi faptul că majoritatea persoanelor care sunt infectate cu viruşii hepatici B sau C ignoră acest lucru, sunt expuse unor maladii grave şi devin, la rândul lor, transmiţători ai acestei boli.

Programul ‘Rabla’ pentru persoane juridice şi instituţii publice a demarat astăzi.
Astfel, acestea se pot adresa unuia dintre operatorii economici autorizaţi să desfăşoare activităţi de colectare şi tratare a vehiculelor scoase din uz.
Administraţia Fondului pentru Mediu a emis un număr de 3.000 de tichete valorice pentru persoanele fizice şi instituţiile publice, iar cumularea eco-tichetului cu tichetul clasic este posibilă numai în cazul achiziţionării unui autovehicul electric.

Majoritatea românilor consideră că economia naţională merge prost.
Potrivit unui sondaj Eurobarometru, 31% dintre români se aşteaptă ca aceasta să se înrăutăţească în următoarele 12 luni.
De asemenea, doar 8% consideră că situaţia economiei naţionale este una bună, faţă de o medie de 26% în plan european.
Totodată, românii sunt mult mai puţin optimişti faţă de media europeană în ceea ce priveşte propria lor situaţie financiară şi a locului de muncă.

Ştiri 24 iulie 2013

Biserica Ortodoxă va cinsti sâmbătă pe Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon.
Cu acest prilej, vineri, de la ora 17.00, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia slujba Vecerniei în Catedrala Arhiepiscopală, urmată de procesiunea religioasă cu moaştele Sfântului Pantelimon şi ale Sfinţilor Epictet şi Astion, cu plecare de la Catedrală.
Traseul va cuprinde Valea Portului – str. Traian, str. Mircea cel Bătrân, bd. Mamaia, str. Nicolae Iorga, bd. Tomis – Capela Militară, Catedrala Arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”.
Sâmbătă, de la ora 8.30, IPS Teodosie va săvârşi Sfânta Liturghie Arhierească la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”.

Credincioşii îşi pot sfinţi maşinile la biserică.
Patriarhia Română a decis ca slujba de sfinţire a maşinii să fie introdusă în mod oficial într-o carte bisericească.
Fenomenul sfinţirii la mănăstire a autovehiculelor a luat amploare în ultimii ani, încurajat inclusiv de unii călugări sau de dorinţa unor enoriaşi de a-şi proteja suplimentar maşinile.

Arhiepiscopul Cretei vrea să dea terenuri agricole oamenilor rămaşi fără locuri de muncă.
El a declarat că doreşte astfel să-i ajute pe aceştia să reziste crizei economice foarte dificile prin care trece ţara.
Pentru început, programul va fi derulat doar de arhidieceza Cretei, fără implicarea parohiilor.
Un plan similar a fost propus şi de arhiepiscopul Atenei.
Potrivit celor mai recente date publicate de autorităţile elene, rata şomajului din Grecia se situează la un nivel record de 27%.

Ghiozdanul prea greu poate afecta sănătatea elevilor.
În urma unor studii realizate pe copii cu vârste de 11 ani, s-a constatat că purtarea unor ghiozdane care reprezentau 20 sau 30% din greutatea copilului modifică poziţia corpului.
Un ghiozdan greu schimbă şi poziţia spatelui, iar copiii se obişnuiesc să meargă cocoşaţi.
Medicii spun că şi sedentarismul, poziţia neadecvată în bănci sau mobilierul impropriu poate afecta sănătatea.

Spitalele pot face internări pentru mai mult de 12 ore dacă au cel puţin 20 de paturi.
Potrivit unui proiect al Ministerului Sănătăţii, sub acest număr unităţile se organizează în forma de spitalizare de zi cu durata maximă de 12 ore.
Proiectul reglementează, pentru prima dată, durata spitalizării de zi şi este supus dezbaterii publice, pe site-ul instituţiei, până pe 28 august.

Bolnavii cronici trebuie să fie atenţi în perioada de caniculă.
Medicii spun că în intervalul orar 11.00 – 18.00, când temperaturile sunt foarte ridicate, persoanele cardiace nu trebuie să iasă afară.
Dacă este inevitabilă deplasarea, atunci trebuie luate măsuri de protecţie, respectiv haine de culoare deschisă, pălării şi cât mai mult din suprafaţa corpului să fie acoperită.
De asemenea, este necesară o hidratare corespunzătoare şi nu trebuie să se renunţe la medicamentele prescrise.

Copiii vor fi vaccinaţi gratuit împotriva a 12 boli grave din toamnă.
Printre acestea se numără: TBC, tuse convulsivă, oreion, rujeolă, rubeolă, dar şi infecţii pneumococice, care pot cauza pneumonii sau chiar meningite.
Totodată, carnetul de vaccinări se schimbă şi devine obligatoriu la înscrierea la grădiniţă ori la şcoală.
Acesta va fi eliberat la ieşirea din maternitate, iar la fiecare vaccinare va trebui prezentat obligatoriu medicului de familie care va trebui sa treacă imunizarea.

Peste 8.000 de angajaţi din companiile de stat vor fi concediaţi în acest an.
Vicepreşedintele Blocului Naţional Sindical, Ion Pisc, a declarat că până la finele anului s-ar putea înregistra circa 8.000 de disponibilizări la nivelul ţării, în urma privatizării şi restructurării companiilor cu capital de stat.
Este vorba despre disponibilizari de la Poşta Română, Electrica, Termoelectrica Galaţi şi Brăila şi de la unităţile de producţie a energiei electrice şi termice.

Pachetele de ţigări neutre au efecte pozitive în ceea ce priveşte renunţarea la fumat.
Specialiştii australieni au analizat răspunsurile a peste 500 de fumători.
Rezultatele studiului au arătat că fumatorii pachetelor neutre s-au gandit intr-o proportie mai mare sa se lase de fumat, faţă de cumpărătorii pachetelor clasice de ţigări.
Australia este singura ţară din lume care a introdus pachetele de ţigări neutre, la 1 decembrie 2012.
Producătorilor li se impune un ambalaj unic, cu avertismente şi imagini elocvente referitoare la pericolul asupra sanatatii, care ocupă 75% din suprafata pachetului.

Femeile folosesc internetul mai mult decât bărbaţii.
Un sondaj arată că mai mult de jumătate dintre accesările paginilor online sunt făcute de către femei.
Bărbaţii accesează pagini web ce ţin de aplicaţiile pentru mobil, cumpărăturile online de electronice/IT şi informaţiile auto, iar femeile sunt interesate de informaţiile despre sănătate, stil de viaţă sau vacanţe.

Ştiri 23 iulie 2013

Căsătoriile gay sunt un semn al Apocalipsei.
Afirmaţia aparţine Patriarhului Moscovei şi al Întregii Rusii, Kirill.
El a mai spus că omenirea se confruntă cu ispite mari în ultimul timp, ca urmare a faptului că în unele ţări păcatul este aprobat şi legalizat, în timp ce persoanele care se luptă cu astfel de legi impuse de o minoritate sunt persecutate.
Rusia pedepseşte propagandele gay în interiorul ţării cu o amendă de aproximativ 250.000 de euro, iar insultarea valorilor religioase cu până la trei ani de închisoare.

Autorităţile britanice au decis să blocheze accesul la site-urile pornografice în toate locuinţele din Marea Britanie.
Premierul David Cameron a anunţat că până la sfârşitul anului viitor, furnizorii de Internet vor bloca aceste pagini pentru toţi utilizatorii, cu excepţia celor care fac o cerere expresă pentru a evita acest lucru.
Oficialul a mai spus că deţinerea de materiale pornografice cu cazuri de violuri va fi considerată ilegală în Marea Britanie, aşa cum se întâmplă deja în Scoţia.

Elevii vor avea un nou calendar şcolar.
Ministerul Educaţiei a decis ca semestrele să revină la vechea structură.
Astfel, vacanţa de iarnă va avea doar două săptămâni, în loc de trei, iar primul semestru nu se va încheia odată cu sărbătorile de iarnă.
Elevii vor mai avea încă trei săptămâni de cursuri după ce se vor întoarce din vacanţă, în luna ianuarie.
La 1 februarie, ei vor intra iar într-o vacanţă de o săptămână şi apoi vor începe al doilea semetru.
Ministerul Educaţiei a revenit şi la vechea denumire a programului de educaţie extraşcolară, astfel că în săptămâna 7-11 aprilie, elevii vor participa la Şcoala Altfel.

Cardurile de sănătate nu vor mai fi distribuite de către medicii de familie.
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat ca se iau în calcul alte variante de distribuţie, cum ar fi prin poştă sau cu ajutorul primăriilor.
Casele judeţene de asigurare ar trebui să se ocupe de cardurile inscripţionate greşit.
Eugen Nicolăescu estimează că românii vor primi cardurile de sănătate la mijlocul lunii septembrie.

Toate cele opt regiuni de dezvoltare vor dispune de câte un elicopter SMURD.
Declaraţia aparţine secretarului de stat în Ministerul Sănătăţii Raed Arafat care a adăugat că, în momentul de faţă, sistemul medical de urgenţă dispune de şase elicoptere SMURD pentru tot atâtea regiuni de dezvoltare.
Ultimele două elicoptere urmează să devină operaţionale în luna noiembrie sau decembrie şi vor deservi Regiunile de Dezvoltare Nord-Vest şi Sud-Est.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii trage un nou semnal de alarmă în privinţa incidenţei mari a mortalităţii cauzate de bolile cardiovasculare.
Numai în anul 2011 au fost înregistrate peste 17 milioane de decese cauzate de boli cardiovasculare.
Bolile netransmisibile au cauzat două treimi din decesele înregistrate în lume în 2011, faţă de 60% cu un deceniu înainte.
Este vorba despre bolile cardiovasculare, cancerul, diabetul şi bolile pulmonare cronice.

Utilizatorii de smartphone-uri ar putea fi noii sedentari.
Oamenii de ştiinţă au analizat 300 de studenţi şi au descoperit că utilizarea telefonului mobil, la fel ca statul în faţa televizorului, poate reduce în mod considerabil activitatea fizică.
Studiul a constatat că studenţii petrec, în medie, cinci ore pe zi cu telefoanele în mână şi trimit sute de mesaje pe zi.
Concluzia specialiştilor a fost că apelurile telefonice, mesajele, emailurile şi reţelele de socializare duc la sedentarism, în condiţiile în care noile telefoane mobile au devenit dispozitive multifuncţionale cu capacităţile unui computer conectat la internet.

Orice piscină trebuie să fie supravegheată de un salvamar.
Aşa prevede o hotărâre de Guvern dată în anul 2007, dar cu toate acestea, doar 60 la sută dintre piscinele de pe litoral sunt supravegheate de salvamari.
În hoteluri, pe lângă şezlonguri şi halate de baie, turiştii trebuie să găsească, la marginea piscinei, şi un post de prim ajutor şi cel puţin un salvamar pregătit să intervină.

Un pachet de ţigări pe zi creşte de 20 de ori riscul de cancer pulmonar.
Potrivit experţilor ruşi, screening-ul pentru cancerul pulmonar, care se face în Statele Unite, a demonstrat în mod cert efectul fumatului asupra apariţiei cancerului.
S-a demonstrat că o dietă pe bază de legume reduce de 1,5 ori riscul de cancer la stomac, în timp ce 20 de ţigări fumate pe zi creşte de 20 de ori riscul de cancer pulmonar.
Specialiştii consideră necesară diagnosticarea cancerului într-un stadiu timpuriu, prin introducerea unor programe de screening.

România ocupă locul al treilea în Europa după rezervele de gaze de şist.
Pe primele locuri se situează Polonia şi Franţa.
Autoritatea Naţională pentru Resurse Minerale va derula, în perioada următoare, o campanie de informare cu privire la gazele de şist şi a lansat site-ul infogazedesist.eu.
Campania se va desfăşura în principal în zonele în care sunt concesionate perimetre cu potenţial de resurse neconvenţionale, respectiv judeţul Vaslui şi Dobrogea.
Potrivit ANRM, România are rezerve recuperabile de gaze de şist de 1.444 miliarde de metri cubi.

Ştiri 22 iulie 2013

Corala Armonia a Arhiepiscopiei Tomisului a câştigat trei premii la Olimpiada Europeană de Muzică Corală.
Astfel, corul a obţinut trofeul şi titlul de campioană europeană la secţiunea cor bărbătesc.
De asemenea, Armonia a primit locul I şi medalia de aur şi declarată vicecampioană europeană la folclor, unde a fost acompaniată de Muzica Divertis din Constanţa şi instrumentişti din Chişinau.
La secţiunea muzică religioasă, corala Arhiepiscopiei Tomisului a câştigat locul II şi medalia de argint.
Olimpiada s-a desfăşurat la Graz, în Austria, în perioada 14-21 iulie.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel împlineşte astăzi 62 de ani.
El s-a născut la 22 iulie 1951, în comuna Bara, judeţul Timiş, ca al treilea copil în familia învăţătorului Alexie şi Stela Ciobotea.
În anul 1987, a intrat în viaţa monahală la Mănăstirea Sihăstria, din Judeţul Neamţ, cu numele Daniel şi l-a avut ca naş de călugărie pe părintele arhimandrit Ilie Cleopa.
Potrivit unui comunicat al Patriarhiei, sărbătoarea oficială a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel este în ziua de 30 septembrie, data întronizării Preafericirii Sale în demnitatea de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

Un nou sens giratoriu a fost amenajat pe bulevardul Aurel Vlaicu.
Acesta este amplasat în dreptul campusului Universităţii „Ovidius”, la intersecţia bulevardului cu strada care face legătura spre zona Cireşica.
Zona este foarte aglomerată mai ales în timpul verii, în condiţiile în care pe respectiva porţiune de drum traficul rutier este de zece ori mai intens.

Universitatea „Ovidius” din Constanţa este una dintre cele mai reprezentative instituţii de învăţământ din sud-estul României.
Acest fapt este demonstrat prin aprecierea specialiştilor ARACIS, respectiv „grad de încredere ridicat”.
Ea are în alcătuire 16 facultăţi acreditate şi acoperă toate specialităţile.
Facultăţile au dotările necesare şi oferă studenţilor condiţii de învăţământ similare unităţilor din străinătate.

O parte din constănţeni vor rămâne miercuri fără apă.
Pentru executarea unor lucrări de reabilitare conducte RAJA va întrerupe furnizarea apei potabile miercuri, între orele 8.30 şi 19.00.
Vor fi afectaţi consumatorii din: zona centrală a oraşului din perimetrele delimitate de străzile: Călăraşi – I.G. Duca – Avram Iancu – Ferdinand – Mihai Viteazu – Traian – Piaţa Ovidiu – Mircea cel Bătrân – Mamaia – Tomis – Călăraşi şi Ion Lahovari – Poporului – Mihai Viteazu – Nicolae Iorga – Ştefan Mihăileanu – Gheorghe Murea; zona blocurilor de pe Aleea Lupeni; zona Piaţa Ovidiu – Peninsulă.

Factura la energie electrică va scădea cu 4% de luna viitoare.
ANRE a decis să diminueze cota anuală de achiziţie a certificatelor verzi pentru furnizori.
Certificatele verzi reprezintă ajutorul acordat de stat producţiei de energie din surse regenerabile şi sunt plătite prin facturi de toţi consumatorii de energie din România.

Referendumul pentru revizuirea Constituţiei ar putea fi amânat pentru anul viitor.
Anunţul a fost făcut de preşedintele Senatului, Crin Antonescu în acord cu decizia Curţii Constituţionale.
El a precizat că referendumul ar putea fi organizat odată cu alegerile prezidenţiale.

Reclamele la mâncarea nesănătoasă şi la suplimentele alimentare ar putea fi retrase din mediul audiovizualului.
CNA a anunţat că luna viitoare va avea discuţii cu specialiştii Colegiului Medicilor pentru a avea o concluzie clară pe acest subiect.
Mai mult, ar putea fi elaborat un cod de bună practică şi un ghid de comunicare comercială pentru aceste produse alimentare, astfel încât să se cunoască ce produse se pot promova şi care nu.

Vremea va deveni caniculară săptămâna aceasta.
Un val de căldură din nordul Africii va ridica mercurul din termometre, iar maximele vor urca până la valori de 36 de grade Celsius
Canicula se intensifică în Dobrogea şi pe litoral spre sfârşitul săptămânii.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 32 şi 34 de grade celsius iar temperatura apei mării se va situa în jurul valorii de 25 de grade.

Exerciţiile fizice pot calma pofta de ţigară.
Potrivit unui studiu, exerciţiile fizice ajută temporar la calmarea poftei de nicotină.
Astfel, persoanele fumătoare care doresc să reducă numărul de ţigări sau să renunţe total la acest obicei pot face sport.
Cercetătorii au adăugat că sportul ajută la distragerea atenţiei şi la creşterea nivelului stării de bine, astfel încât oamenii nu mai simt atât de mult nevoia să fumeze.

Ştiri 19 iulie 2013

Biserica Ortodoxă îl va cinsti mâine pe Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul.
Cu acest prilej, IPS Teodosie va săvârşi de la ora 8.45, Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Ilie” din cartierul constănţean Viile Noi.
De la ora 19.30, Ierarhul nostru va oficia slujba de sfinţire mică a bisericii „Sfântul Ilie” din Techirghiol, urmată de Taina Sfântului Maslu.
Credincioşii se vor putea închina moaştelor Sfântului Luca al Crimeii, aduse de la biserica „Sfinţii Constantin şi Elena” a Institutului C.I. Parhon din Bucureşti şi vor rămâne la biserică până duminică.
Totodată, duminică, de la ora 7.30, IPS Teodosie va săvârşi Sfânta Liturghie la mănăstirea „Sfântul Ilie” din Histria, unde vor fi aduse spre închinare, moaştele Sfinţilor Epictet şi Astion şi ale Sfântului Pantelimon, de la Catedrala Arhiepiscopală.

Spitalul de la Eforie Sud va fi reabilitat cu fonduri europene.
Consilierii judeţeni au aprobat proiectul de hotărâre prin care se vor putea face primele lucrări de reabilitare şi modernizare la Spitalul de Ortopedie, Traumatologie şi Recuperare Medicală de la Eforie Sud.
Acesta se află într-o avansată stare de degradare.
Reamintim că, recent, Spitalul de Ortopedie de la Eforie Sud a intrat în administrarea Spitalului Judeţean Constanţa, iar autorităţile judeţene intenţionează transformarea lui în secţie exterioară a Spitalului Judeţean Constanţa.

11% dintre angajaţii Poştei Române vor fi disponibilizaţi.
Potrivit reprezentanţilor companiei, un număr de 3.650 de angajaţi vor fi concediaţi de la 1 septembrie.
Procesul de disponibilizare va fi aplicat fără să fie afectată derularea normală a activităţilor Poştei Române la nivel naţional.
Procesul de restructurare şi modernizare a Poştei Române are ca obiectiv restabilirea echilibrului între volumul de prestaţii poştale şi numărul de angajaţi ai companiei.

Experţii Fondului Monetar Internaţional sunt sceptici în ceea ce priveşte eficienţa reducerii TVA la pâine şi nu agreează ideea.
Premierul Victor Ponta a declarat însă că decizia aparţine, în totalitate, Guvernului.
Reamintim că Guvernul va efectua la sfârşitul acestei luni prima rectificare bugetară din acest an.

Certificatul de performanţă energetică este obligatoriu de astăzi.
Potrivit noilor reguli, proprietarul sau administratorul unei clădiri va fi obligat să pună la dispoziţia potenţialului cumpărător sau chiriaş, o copie a certificatului energetic, astfel încât acesta să ia cunoştinţă despre performanţa energetică a clădirii.
Totodată, în anunţurile de vânzare sau închiriere, proprietarul ori administratorul clădirii sau apartamentului va da şi informaţii din certificatul energetic.
La încheierea contractului de vânzare-cumpărare, proprietarul este obligat să îi dea cumpărătorului certificatul energetic în original.

Pacienţii care reclamă un caz de malpraxis ar putea fi obligaţi să plătească verificarea medicului.
Mai precis, oficialii din Ministerul Sănătăţii vor ca în acele cazuri în care nu se confirmă malpraxisul, pacientul reclamant să plătească o parte din suma cheltuită pentru expertiză.
Prin acest proiect, pacienţii vor avea alternativa unei soluţionări amiabile în ceea ce priveşte cazurile de malpraxis şi, pentru prima dată, ei vor avea acces la documentele medicale ale cazului.
Proiectul de lege este supus dezbaterii publice timp de o lună.

Eliberarea permisului de conducere va putea fi cerută prin e-mail.
Persoanele cărora le expiră, deteriorează sau fură permisul de conducere vor putea cere eliberarea unuia nou sau a duplicatului şi prin corespondenţă, inclusiv electronică.
Solicitarea unui nou permis de conducere prin e-mail este prevăzută într-un proiect de ordin de ministru, supus dezbaterii publice de Ministerul Afacerilor Interne.

Plafonul pentru programul Prima Casă va fi suplimentat până la sfârşitul acestei luni.
Anunţul a fost făcut de Ministerul Finanţelor, în condiţiile în care creditarea prin acest program a mers mai repede în prima parte a acestui an faţă de anul trecut.
Surse din interiorul ministerului au precizat că astfel, creditarea nu va fi întreruptă.

Unul din doi români nu are grup sanitar sau baie în casă.
Conform datelor oficiale, mai bine de jumătate dintre români nu dispun nici de cele mai elementare servicii de igienă.
Aproximativ 9 milioane jumătate de cetăţeni aveau locuinţele conectate la sistemele de canalizare la sfârşitul anului trecut ceea ce reprezintă 44,2% din populaţia României.

Banca Mondială sprijină dezvoltarea Deltei Dunării.
Ţara noastră va putea accesa fonduri europene în următorii 6 ani printr-un proiect pilot ce vizează dezvoltarea infrastructurii Deltei Dunării.
Fondurile europene reprezintă rezolvarea la principalele probleme cu care se confruntă locuitorii din Delta Dunării.
Însă pentru a beneficia de bani nerambursabili, Uniunea Europeană a cerut statului român o strategie de dezvoltare a Deltei Dunării.

Mai mult de 90% din crimele împotriva jurnaliştilor din întreaga lume rămân nepedepsite.
Declaraţia aparţine secretarului adjunct al ONU, Jan Eliasson, care a adăugat că acest lucru este şocant şi inacceptabil.
În ultimii 10 ani peste 600 de jurnalişti au fost ucişi, cei mai mulţi în zone de conflict precum Siria sau Afganistan.
Potrivit Comitetului pentru Protecţia Jurnaliştilor cinci jurnalişti din şase sunt ucişi însă în propriile oraşe când relatează despre problemele locale, deseori legate de fapte penale şi corupţie.

Ştiri 18 iulie 2013

Biserica Ortodoxă cinsteşte astăzi pe Sfântul Mucenic Emilian de la Durostor.
Acesta a fost fiul lui Sabbatianus din oraşul Durostorum, Silistra de astăzi şi a primit cununa muceniciei în timpul împăratului Iulian Apostatul, în secolul 4.
A fost unul din sfinţii ieşiţi din rândurile strămoşilor noştri, unul din mucenicii care au pătimit pentru Mântuitorul Iisus Hristos pe pământ daco-roman.
În timpul prigoanei anticreştine, sfântul Emilian a distrus idolii din templul cetăţii Durostor, iar pentru aceasta, a fost supus la chinuri şi în cele din urmă aruncat în foc.
După stingerea focului, trupul i-a fost găsit nears şi a fost îngropat în locul numit Gedina.
O parte din sfintele moaşte se găsesc în Catedrala mitropolitană din Silistra, în Bulgaria.
Pe teritoriul ţării noastre, părticele din moaştele Sfântului Mucenic Emilian se găsesc la Galaţi, la Catedrala episcopală din Slobozia şi în Biserica “Naşterea Maicii Domnului” din Capitală.

Biserica Ortodoxă îl va cinsti sâmbătă pe Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul.
Cu acest prilej, IPS Teodosie va săvârşi de la ora 8.45, Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Ilie” din cartierul constănţean Viile Noi.
De la ora 19.30, Ierarhul nostru va oficia slujba de sfinţire mică a bisericii „Sfântul Ilie” din Techirghiol, urmată de Taina Sfântului Maslu.
Credincioşii se vor putea închina moaştelor Sfântului Luca al Crimeii, aduse de la biserica „Sfinţii Constantin şi Elena” a Institutului C.I. Parhon din Bucureşti şi vor rămâne la biserică până duminică.
Totodată, duminică, de la ora 7.30, IPS Teodosie va săvârşi Sfânta Liturghie la mănăstirea „Sfântul Ilie” din Histria, unde vor fi aduse spre închinare, moaştele Sfinţilor Epictet şi Astion şi ale Sfântului Pantelimon, de la Catedrala Arhiepiscopală.

Corala bărbătească „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului a câştigat ieri Marele premiu şi medalia de aur la secţiunea Cor bărbătesc a Campionatului European al Corurilor.
Acesta se desfăşoară la Graz în Austria.
La această secţiune au participat 24 de coruri din Rusia, Norvegia sau Austria.
Corala „Armonia”, dirijată de Arhid. Iulian Dumitru, va concura astăzi la secţiunea Folclor şi mâine la Muzică sacră.

Astăzi va avea loc vernisajul expoziţiei Taberei internaţionale de creaţie contemporană „Dunărea şi Dobrogea creştină”.
Evenimentul se va desfăşura de la ora 15, la mănăstirea Dervent, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Tabăra reuneşte 12 artişti plastici din Grecia, Albania, Republica Moldova şi România.

Parlamentul britanic a aprobat căsătoriile homosexuale.
Şi Regina Elisabeta a II-a a aprobat căsătoriile gay ieri, însă acest lucru este o formalitate.
Proiectul de lege a fost susţinut şi de premierul David Cameron.
Pentru ca legea să poată fi pusă în aplicare va fi necesar circa un an.
Căsătoriile homosexuale vor fi valabile astfel atât pe teritoriul Marii Britanii cât şi în Ţara Galilor.

Rovinietele pot fi achiziţionate prin sms.
Acest lucru este posibil prin intermediul secţiunii Rovinieta din cadrul aplicaţiei gratuite de mobil Auto.ro.
Şoferii au posibilitatea să achiziţioneze toate tipurile de roviniete existente prin intermediul cardului bancar, precum şi rovinietele pentru o zi sau şapte zile, cu plata prin SMS.

Guvernul pregăteşte o rectificare bugetară la sfârşitul acestei luni.
Executivul doreşte să împartă banii astfel încât să facă posibilă şi reducerea TVA la pâine.
Premierul Victor Ponta a declarat că o astfel de măsură ar putea fi aplicată însă doar din luna septembrie.
Prim ministrul a adăugat că şi delegaţia FMI – aflată zilele acestea la Bucureşti – trebuie să-şi dea acordul pentru o astfel de măsură.

Guvernul nu este de acord cu eliberarea gratuită a medicamentelor sub 10 lei.
Proiectul prevedea ca persoanele asigurate în sistemul de asigurări sociale de sănătate, care realizează venituri sub salariul minim pe economie, să beneficieze, pe bază de prescripţie medicală de o compensare de 100% pentru medicamentele al căror preţ de referinţă nu depăşeşte 10 lei pe ambalaj.
Din categoria beneficiarilor se propune să facă parte şi copiii în vârstă de până la 18 ani.

Elevii care au obţinut media 10 la bacalaureat in acest an vor fi premiaţi de Executiv.
Hotărârea de Guvern a fost aprobată în şedinţa de ieri.
Premierul Victor Ponta nu a precizat în ce constau recompensele pentru elevi.
Surse din Ministerul Educaţiei afirmă însă că premiile sunt în valoare de 3.000 de lei pentru fiecare absolvent.

Medicii de familie nu vor să distribuie pacienţilor cardurile de sănătate.
Aceştia motivează că în acest fel se reduce timpul alocat consultaţiei medicale.
Reprezentanţii Societăţii Naţionale de Medicina Familiei consideră că distribuirea cardului, editarea datelor pe card şi achiziţia cititoarelor de card trebuie să fie finalizate de CNAS.