Convorbiri duhovniceşti – Libertatea
Invitat: Pr. Cezar Axinte.
Realizator: Pr. Valentin Berechet.
Deblocarea posturilor din sănătate s-ar putea face abia în a doua jumătate a anului.
Ministrul Sănătăţii spune că posturile ar putea fi deblocate dacă banii primiţi la rectificare bugetară vor permite acest lucru.
Totodată demnitarul a adăugat că salariile medicilor nu vor creşte anul acesta.
Victimele hărţuirii şi violenţei domestice vor fi protejate în orice ţară a Uniunii Europene.
Parlamentul European a adoptat, ieri, o lege prin care victimele vor beneficia de aceeaşi protecţie în orice stat european, fără a trebui să îndeplinească formalităţi extinse.
Statisticile arată că o femeie din cinci a fost victima unei violenţe fizice cel puţin o dată în viaţă.
Programările la Registrul Auto Român se pot face de astăzi la numărul unic de telefon 021.9672.
Numărul este apelabil din toată ţara.
Linia telefonică funcţionează în paralel cu programările online, pe site-ul www.rarom.ro.
Emisiunile TV care prezintă aspecte imorale, printre care şi homosexualitatea ar putea fi difuzate după miezul nopţii.
Propunerea aparţine deputatului Dan-Cristian Popescu.
Demnitarul vrea sancţiuni pentru televiziunile care promovează aspectele imorale şi indecente din viaţa unor persoane.
El a precizat că perversiunea, homosexualitatea şi violenţa sunt din ce în ce mai frecvente pe micul ecran, ceea ce aduce modificări fundamentale în crearea personalităţii tinerilor.
Reclamele TV promovează o alimentaţie nesănătoasă.
Aşa a declarat Preşedintele Societăţii Române de Diabet, prof. dr. Maria Moţa.
Aceasta a adăugat că românii mănâncă mai mult şi mai nesănătos, din cauza ambalajelor atractive şi ale reclamelor agresive de la televizor.
Specialiştii atrag atenţia că jumătate din populaţia României este supraponderală.
Poliţiştii ar putea fi plătiţi dublu pentru zilele de sâmbătă, duminică şi sărbătorile legale lucrate.
Ministrul de interne Radu Stroe a propus ca aceste sporuri să fie reglementate printr-o modificare a legii salarizării bugetarilor.
Împreună cu sindicatele din poliţie, a fost încheiat un protocol care prevede ca actul normativ să fie elaborat în următoarele 60 de zile.
Pensiile militare vor fi majorate.
Plenul Senatului a adoptat, ieri, proiectul de lege prin care sunt majorate pensiile militare care au fost reduse în luna decembrie 2010.
Aproximativ 15.000 de persoane se numără între beneficiarii legii, iar efortul bugetar s-ar ridica la aproximativ cinci milioane de euro pe an.
Şcolile de şoferi trebuie să promoveze peste jumătate dintre cursanţi.
În caz contrar, acestea se vor desfiinţa.
Declaraţia aparţine ministrului Transporturilor, Relu Fenechiu.
Potrivit acestuia, şcolile de şoferi vor fi evaluate anual.
Există şi o excepţie: în primul an de activitate, şcolile pot avea o promovabilitate mai scăzută, de 40%.
Ministerul Muncii vrea să ajute tinerii pentru obţinerea unui loc de muncă.
Astfel, 5.000 de absolvenţi de liceu, declaraţi respinşi la examenul de bacalaureat, vor beneficia de sprijin din partea statului în vederea găsirii unui loc de muncă, intrarea în ucenicie sau efectuarea unui stagiu.
Tinerii selectaţi vor beneficia de consiliere profesională, cursuri de formare de tip specializare ori perfecţionare şi calificare, finalizate cu diplome recunoscute pe piaţa muncii.
Proiectul va fi implementat din toamna acestui an şi până la sfârşitul anului 2014.
Ţările Uniunii Europene şi-ar putea adapta legislaţia pentru exploatarea gazelor de şist.
Aceasta este concluzia premierului Victor Ponta după o conferinţă desfăşurată la Bruxelles.
El a mai spus că este binevenită orice sursă nouă de energie, dacă se exploatează cu respectarea standardelor de protecţie a mediului.
Premierul a precizat că în ceea ce priveşte securitatea energetică, România poate deveni un exportator de energie în regiune.
Luptele pentru putere nu ar trebui să existe în cadrul Bisericii.
Declaraţia aparţine Papei Francisc care a adăugat că adevărata putere este cea a slujirii.
În plus, Papa a atacat, recent, dictatura sistemului financiar şi transformarea banilor într-o formă de cult.
El a spus că ţările ar trebui să impună mai mult control asupra economiilor lor şi să nu permită o autonomie absolută pentru binele comun.
ANM a emis o informare meteorologică de grindină, ploi cu caracter torenţial şi intensificări ale vântului valabilă pentru toată ţara.
Astfel din cursul acestei după-amiezi până vineri dimineaţă, instabilitatea atmosferică va fi accentuată în toată ţara.
Vor fi averse, ce vor avea şi caracter torenţial, căderi de grindină, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului care trecător vor lua aspect de vijelie.
Cantităţile de apă vor depăşi local 25 l/mp.
Mai multe zone din municipiul Constanţa vor rămâne mâine fără apă rece.
Astfel între orele 08,30 – 18,30 consumatorii de pe străzile Călăraşi – I.G. Duca – Avram Iancu – Ferdinand – Mihai Viteazu – Negru Vodă – Mircea cel Bătrân – Mamaia – Tomis – Călăraşi, precum şi zona blocurilor de pe Aleea Lupeni nu vor avea apă potabilă.
Angajaţii RATC au intrat în grevă spontană.
Aceştia sunt nemulțumiți de salariile mici.
Oamenii au cerut demisia liderului de sindicat pe motiv că acesta nu le-ar susține revendicările în fața conducerii. Directorul regiei, Ovidiu Tănase, a declarat că va face eforturi pentru a găsi soluții de creștere a salariilor în perioada imediat următoare.
A treia zi de Paşte ar putea deveni zi liberă.
Un proiect de lege a fost iniţiat de 12 deputaţi şi senatori care afirmă că cea mai mare sărbătoare a creştinismului trebuie marcată solemn în toate cele trei zile.
În România există în prezent 12 zile libere legale în afara sărbătorilor de duminică.
Dintre ţările Uniunii Europene, Belgia este cea care acordă cele mai multe zile libere, cu un total de 24 de sărbători legale în 2012.
Aceasta este urmată de Ungaria, Bulgaria şi Slovacia.
Legea referendumului ar putea fi modificată.
Senatul a adoptat ieri scăderea pragului de validare la 30%.
Propunerea urmează să fie supusă votului final la Camera Deputaţilor.
Legea ar putea fi aplicată în toamnă, când se preconizează organizarea unui referendum pentru revizuirea Constituţiei.
Toate maşinile şcolilor de şoferi trebuie dotate cu camere de supraveghere.
Aceasta este una din normele cu privire la autorizarea şcolilor şi a instructorilor auto care au fost publicate recent în Monitorul Oficial.
Şcolile au la dispoziţie şase luni pentru a-şi pune la punct autoturismele.
De asemenea, noua legislaţie va duce la dispariţia instructorilor independenţi.
Primele manuale noi vor fi disponibile din anul şcolar 2014-2015.
Potrivit unui proiect, cărţile tipărite vor fi însoţite de o variantă digitală, care va cuprinde exerciţii interactive, jocuri, animaţii şi filme.
Pentru anul şcolar viitor, la clasa I, vor fi disponibile manuale şcolare-pilot – în format digital, pe site-ul www.manuale.edu.ro, şi în varianta tiparită, în bibliotecile unităţilor de învăţământ.
Absenţele elevilor ar putea fi publicate pe internet.
Aşa a declarat ieri Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie.
Potrivit demnitarului, ministerul Educaţiei va finaliza până la sfârşitul anului o nouă strategie cu privire la reducerea abandonului şcolar.
Proporţia copiilor de vârsta învăţământului primar ce nu frecventează şcoala atinge nivelul cel mai ridicat la vârsta de şapte ani.
Ministerul Sănătăţii va reabilita şi dota anul acesta 20 de maternităţi, la nivel naţional.
România se menţine pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte rata mortalităţii infantile, de 9,4 la mia de copii născuţi vii.
Cauza principală a acesteia este naşterea prematură.
O treime din aceste decese pot fi prevenite prin dezvoltarea programelor suport pentru mame şi copii, dar şi prin dotarea maternităţilor, secţiilor de nou-născuţi cu echipamente medicale performante.
România va fi implicată într-un proiect pentru reducerea poluării din Marea Neagră.
Acesta va fi coordonat de Bulgaria, care a obţinut fondurile europene necesare realizării proiectului.
Specialişti din România, Georgia, Ucraina, Bulgaria şi Turcia vor căuta soluţii pentru construire unor recifuri artificiale.
Proiectul se desfăşoară pe o perioadă de doi ani şi costurile se ridică la 300.000 de euro.
Constănţenii sunt invitaţi la Festivalul Naţional de Artă Corală.
Acesta va cuprinde o secţiune de muzică religioasă şi alta de folclor şi se va desfăşura astăzi, de la orele 18, la Casa de Cultură.
Concertele vor fi susţinute de corala Armonia şi corul seminarului teologic liceal ortodox Dionisie Exiguul, ale Arhiepiscopiei Tomisului, de Grupul bizantin Sfântul Ierarh Vasile cel Mare al parohiei Sf. Vasile din Constanţa, precum şi de un Grup coral din Serbia.
Evenimentul este organizat de Arhiepiscopia Tomisului.
Intrarea va fi liberă.
Elevii constănţeni vor dezbate pe tema “Creştinismul între istorie şi credinţă”.
Evenimentul va avea loc mâine de la ora 13, la Colegiul Naţional pedagogic Constantin Brătescu, cu prilejul zilei aniversare.
Invitatul special va fi părintele Valentin Berechet.
Acţiunea este organizată în parteneriat cu Asociaţia Orthografitti.
Laptele va avea o etichetă de origine.
Anunţul a fost făcut de Comisarul european pentru Agricultură, Dacian Cioloş.
El a afirmat că decizia a fost luată şi că în perioada următoare, Comisia Europeană va veni cu o propunere de etichetare justificată.
În prezent, aproximativ 90% din laptele folosit în România ca materie primă este de provenienţă internă, însă acest procentaj ar putea să scadă din anul 2015, când cotele de producţie în statele europene vor fi eliminate.
Poliţiştii rutieri vor fi instruiţi să depisteze şoferii aflaţi sub influenţa stupefiantelor.
Astfel, se vor desfăşura 19 sesiuni de formare, care vor avea ca beneficiari aproximativ 450 de poliţişti rutieri din Constanţa, Bucureşti, Arad, Covasna, Craiova sau Timişoara.
Măsura era necesară în condiţiile în care săvârşirea infracţiunii de conducere sub influenţa stupefiantelor este tot mai des întâlnită în ultima perioadă.
Iniţiativa se desfăşoară în baza unui parteneriat între Agenţia Naţională Antidrog şi Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Posesorii de mopede pot începe cursurile.
Normele de aplicare care reglementează şcolarizarea celor ce deţin astfel de vehicule au fost publicate în Monitorul Oficial.
Cursurile durează 3 săptămâni şi costă 500 de lei.
De la jumătatea lunii ianuarie, posesorii de mopede sunt obligaţi să facă şcoala de şoferi pentru a putea conduce aceste vehicule.
Site- urile pornografice sunt cele mai accesate de copiii români.
Mulţi dintre cei care intră pe astfel de pagini abia au împlinit 6 ani.
Aşa arată un studiu, potrivit căruia 17% dintre copii intră pe site-uri interzise minorilor.
De asemenea, 11% fac cumpărături online, iar reţelele de socializare sunt folosite de peste 9% dintre copii.
Diabeticii ar putea scăpa de injecţia cu insulină.
Oamenii de ştiinţă vor testa o pastilă de insulină ce poate fi administrată pe cale orală, pentru ţinerea sub control a nivelului de zahăr din sânge.
Mdicamentul a fost pus la punct de către o companie farmaceutică din Israel, iar testele de până acum au arătat că medicamentul este eficace în cazul diabetului de tip 1.
Turiştii care vizitează zonele protejate din Deltă vor primi amenzi de până la 6.000 de lei.
Recomandarea autorităţilor este ca vizitatorii să acceseze zonele din împrejurimi care au caracteristici apropiate celor protejate.
În prezent, în Delta Dunării există 20 de zone strict protejate.
Fermierii care arendează terenurile vor primi subvenţii cu 20% mai mari.
Anunţul a fost făcut de comisarul european pentru Agricultură, Dacian Cioloş, care a precizat că astfel, de anul viitor, proprietarii de terenuri agricole vor fi stimulaţi să arendeze sau să vândă fermierilor activi suprafeţele nelucrate.
Măsura va fi finanţată prin Programul European de Dezvoltare Rurală.