Ştiri 19 aprilie 2013

În bisericile ortodoxe se oficiază în această seară Denia Acatistului Născătoarei de Dumnezeu.
Acest acatist este săvârşit în Postul Mare ca o mulţumire adusă Maicii Domnului, un imn de laudă şi cinstire pe care credincioşii ortodocşi îl închină Născătoarei de Dumnezeu.
Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia slujba Deniei la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Constanţa, de la orele 17.
Tot astăzi, de la ora 15.00, Ierarhul Tomisului va săvârşi Taina Sfântului Maslu la biserica Sf. Ierarh Nectarie din cartierul Medeea.
Mâine, Înaltpreasfinţitul Teodosie va oficia de la ora 8, Sfânta Liturghie la Mănăstirea Sf. Teotim din Murfatlar, cu prilejul hramului.
De asemenea, duminică dimineaţă, Ierarhul nostru va săvârşi Sfânta Liturghie la mănăstirea Colilia, care îşi cinsteşte ocrotitorul spiritual, pe Sf. M. Mc. Gheorghe.
Tot duminică, de la ora 14, Ierarhul Tomisului va pune piatra de temelie a bisericii mănăstirii „Sf. Cuv. Dionisie Exiguul” situată în zona Peşterii Liliecilor.

Noua Zeelandă a legalizat căsătoriile între homosexuali.
Astfel, aceasta devine prima ţară din zona Asia Pacific şi a 13-a din lume care a legalizat căsătoriile între persoanele de acelaşi sex.
Decizia parlamentarilor s-a lovit de opoziţia grupurilor religioase conservatoare, care susţin că noua lege subminează instituţia familiei tradiţionale.

Căldura va fi oprită de astăzi în municipiul Constanţa.
Ca urmare a creşterii temperaturilor exterioare, RADET nu va mai furniza căldură ci doar apă caldă de consum, în regim non-stop.

Admiterea la facultate are noi reguli.
Astfel, notele din liceu ar putea fi luate din nou în considerare.
Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie a declarat că decizia finală aparţine universităţilor.
Prevederea a fost inclusă în planul admiterii la facultate pentru anul universitar 2013-2014, care a fost publicat ieri în Monitorul Oficial.

Pensionarii şi veteranii de război vor călători în continuare gratuit.
Preşedintele Traian Băsescu a promulgat ieri legea potrivit căreia pensionarii, veteranii şi văduvele de război vor beneficia în continuare de călătorii gratuite.

Consumul exagerat de medicamente poate afecta stomacul.
Specialiştii avertizează că nerespectarea dozelor prescrise poate produce diaree sau boala de reflux-esofagian.
Totodată, antiinflamatoarele irită mucoasa gastrică şi esofagul, iar medicamentele pentru tensiune afectează intestinul.
Medicii ne recomandă să renunţăm la obiceiul de a lua medicamente la cea mai mică durere.

Zgomotul afectează luarea deciziilor.
Specialiştii au descoperit că pentru luarea oricărei decizii este nevoie de informaţie.
Cu cât aceasta este mai complicată, cu atât este necesar un volum mai mare de date.
Însă, de cele mai multe ori, erorile apar în contextul incapacităţii de a coordona exact informaţiile, în situaţia în care individul este supus unor factori de stres, precum zgomotul, care poate distrage atenţia.

Tinerii români aflaţi în căutarea unui loc de muncă îşi supraevaluează nivelul de pregătire.
Aceasta este concluzia unui studiu care mai arată că instituţiile superioare de învăţământ nu contribuie suficient la pregătirea tinerilor.
Tinerii susţin, de asemenea, că apreciază munca în aceeaşi măsură în care au făcut-o şi părinţii lor.

Guvernul român amână trecerea la moneda euro.
Executivul îşi menţine acest obiectiv, însă nu mai ia în calcul adoptarea monedei euro în anul 2015.
Pe de altă parte, programul de convergenţă adoptat de Guvern estimează o creştere economică de 1,6% în acest an şi de 2,2% în 2014.
Scenariul se bazează pe îmbunătăţirea activităţii în toate sectoarele economiei, în special în ramurile industriale cu potenţial ridicat de export, precum şi în sectorul construcţiilor.

România a cheltuit mai puţin de o cincime din banii alocaţi de Uniunea Europeană.
Astfel, ţara noastră ocupă ultimul loc în blocul comunitar din punct de vedere al absorbţiei fondurilor structurale în perioada 2007 – 2013.
Datele sunt cuprinse într-un raport dat publicităţii, ieri, de Bruxelles, cu privire la politica de coeziune.

Parlamentul European a adoptat rezoluţia de recunoaştere a provinciei Kosovo.
Documentul a fost adoptat cu o largă majoritate şi îndeamnă la recunoaştere acele state europene care încă nu sunt de acord cu independenţa Kosovo.
Este vorba despre România, Spania, Grecia, Slovacia şi Republica Cipru.
Răspunsul premierului Victor Ponta a fost că România trebuie să meargă alături de familia europeană.

Ştiri 18 aprilie 2013

Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia mâine Denia Acatistului Născătoarei de Dumnezeu.
Slujba va avea loc la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, de la ora 17.
Tot mâine, de la ora 15.00, Ierarhul Tomisului va săvârşi Taina Sfântului Maslu la biserica Sf. Ierarh Nectarie din cartierul Medeea.
Sâmbătă, Înaltpreasfinţitul Teodosie va oficia de la ora 8, Sfânta Liturghie la Mănăstirea Sf. Teotim din Murfatlar, cu prilejul hramului.
De asemenea, duminică dimineaţă, Ierarhul nostru va săvârşi Sfânta Liturghie la mănăstirea Colilia.
Aceasta îşi cinsteşte ocrotitorul spiritual, pe Sf. M. Mc. Gheorghe.
Tot duminică, de la ora 14, Ierarhul Tomisului va pune piatra de temelie a bisericii mănăstirii „Sf. Cuv. Dionisie Exiguul” situată în zona Peşterii Liliecilor.

Constănţenii sunt invitaţi la concertul religios „În vremea aceea”.
Acesta va fi susţinut de coralele Armonia şi Cuvânt Bun ale Arhiepiscopiei Tomisului, astăzi, de la ora 18.00 la Casa de Cultură din Constanţa.
Fresca muzicală este compusă de preotul Ion Popescu Runcu, reprezintă o transpunere pe note a Patimilor lui Iisus şi se finalizează cu Învierea Mântuitorului.
Concertul este dirijat de pr. Arhid. Ion Iulian Dumitru, iar acompaniamentul la pian este realizat de către maeştrii Silvia Ţigmeanu şi Daniel Sărăcescu.
Evenimentul este organizat de Arhiepiscopia Tomisului în colaborare cu Universitatea Ovidius, Facultatea de Teologie şi Colegiul Naţional de Arte Regina Maria din Constanţa.

Biserica Ortodoxă Sfânta Sophia din Trapezunt va fi transformată în moschee.
Muftiul Trapezuntului a confirmat că lucrările pentru transformarea lăcaşului se desfăşoară într-un ritm accelerat.
El a dat asigurări că frescele creştine nu vor fi distruse, în schimb vor fi acoperite cu pânze.
Biserica Sfânta Sophia din Trapezunt este un monument unic de arhitectură bizantină prin decoraţiunile interioare.
Aceasta a fost construită între anii 1238-1263 de Împăratul Manuel I Comnenul.
În anul 1461, Mahomed al II-lea a transformat-o în moschee iar în 1964, edificiul a devenit muzeu după o restaurare făcută cu sprijinul Universităţii din Edinburgh.

Papa Francisc denunţă pasivitatea multora dintre creştini.
Ierarhul a declarat că după botez, mulţi creştini nu mai au o viaţă activă în cadrul Bisericii.
El pledează pentru implicarea creştinilor în viaţa Bisericii şi a adăugat că aceasta trebuie considerată o mamă a creştinilor.
De asemenea, episcopul Romei susţine că laicii trebuie să îşi asume responsabilitatea de a fi creştini.

Un sfert de milion de români merg anual în pelerinaje religioase în ţară.
Conform datelor statistice, anul trecut au mers în pelerinaje peste 260 de mii de persoane, în scădere cu 6% faţă de anul 2011.
Din totalul pelerinilor, trei sferturi îşi organizează călătoria pe cont propriu.
Potrivit Patriarhiei Române, cei mai mulţi pelerini merg la mănăstirile din ţară cu prilejul marilor sărbători religioase, cum ar fi Cuvioasa Parascheva, Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de mir sau Adormirea Maicii Domnului.

Patru eleve din Constanţa au câştigat premiul cel mare la un concurs organizat de NASA.
Ele au realizat o staţie spaţială care ar putea găzdui peste 10.000 de pământeni.
La concurs la care au fost înscrise 400 de proiecte.
Cele patru fete trebuie să-şi prezinte proiectul la o conferinţă NASA, care va avea loc în Statele Unite.

Elevii vor merge sâmbătă la şcoală.
Astfel, se începe recuperarea orelor de curs din zilele de 2 şi 3 mai declarate libere pentru salariaţii din sectorul public dar şi pentru elevi şi studenţi.
Recuperarea va continua şi săptămâna viitoare.

Controlorii din autobuzele RATC îşi vor intensifica verificările în perioada următoare.
Aceştia vor fi însoţiţi de jandarmi şi poliţişti pentru cazurile de recalcitranţi şi pentru a prinde hoţii de buzunare.
Conducerea RATC a declarat că acţiunea are ca scop şi sancţionarea călătorilor frauduloşi.

Vopseaua de ouă poate provoca toxiinfecţie alimentară.
Specialiştii avertizează că folosirea vopselurilor pentru textile sau tipărituri pot trece prin coaja oului şi pot pune în pericol sănătatea.
De asemenea, medicii ne sfătuiesc să fierbem ouă cât mai proaspete şi să le consumăm cât mai repede.

Peste 2 milioane de români suferă de boli cronice la rinichi.
Totodată, aproximativ 11.000 de români depind de dializă, potrivit datelor statistice.
Asocierea acestei afecţiuni cu bolile de inimă şi diabet reprezintă un factor de risc sau de complicaţie a bolii.
Specialiştii estimează că diabetul determină o creştere de aproximativ 12 ori a riscului de boli renale în stadiul terminal.

Ştiri 17 aprilie 2013

Biserica Ortodoxă a rânduit ca, în a cincea săptămână a Postului Mare, în lăcaşele de cult să se oficieze miercuri slujba deniei Canonului cel Mare, iar vineri denia Acatistului Născătoarei de Dumnezeu.
Astfel, astăzi, de la ora 16.45, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Denia Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”.
De asemenea, vineri, de la ora 15.00, Ierarhul Tomisului va săvârşi Taina Sfântului Maslu la biserica Sf. Ierarh Nectarie din cartierul Medeea.
Apoi, de la ora 17, Înaltpreasfinţitul Teodosie va oficia Denia Acatistului Bunei Vestiri la Catedrala Arhiepiscopală.

Constănţenii sunt invitaţi la concertul religios „În vremea aceea”.
Acesta va fi susţinut de coralele Armonia şi Cuvânt Bun ale Arhiepiscopiei Tomisului, mâine, de la ora 18.00 la Casa de Cultură din Constanţa.
Fresca muzicală este compusă de preotul Ion Popescu Runcu, reprezintă o transpunere pe note a Patimilor lui Iisus şi se finalizează cu Învierea Mântuitorului.
Concertul este dirijat de pr. Arhid. Ion Iulian Dumitru, iar acompaniamentul la pian este realizat de către maeştrii Silvia Ţigmeanu şi Daniel Sărăcescu.
Evenimentul este organizat de Arhiepiscopia Tomisului în colaborare cu Universitatea Ovidius, Facultatea de Teologie şi Colegiul Naţional de Arte Regina Maria din Constanţa.

Legalizarea căsătoriilor homosexuale poate provoca violenţe.
Afirmaţia aparţine episcopilor catolici din Franţa, care au avertizat Guvernul francez că legalizarea căsătoriilor între homosexuali ar putea creşte violenţa, în condiţiile în care ţara are deja grave probleme economice şi sociale.
Biserica Catolică se opune acestei legalizări, dar anumiţi politicieni au fost agresaţi de protestatarii societăţii civile.

Căldura va fi oprită de vineri în municipiul Constanţa.
Ca urmare a creşterii temperaturilor exterioare, RADET nu va mai furniza căldură ci doar apă caldă de consum, în regim non-stop.

O parte din constănţeni vor rămâne mâine fără apă rece.
RAJA a anunţat că din cauza unor lucrări de reabilitare a conductelor, va întrerupe furnizarea apei mâine, între orele 08,30 – 17:30.
Vor fi afectaţi consumatorii din perimetrul delimitat de străzile
Călăraşi – I.G. Duca – Avram Iancu – Ferdinand – Mihai Viteazu – Negru Vodă – Mircea cel Bătrân – Mamaia – Tomis – Călăraşi, dar şi cei de la nivelul blocurilor de pe Aleea Lupeni şi Aleea Garofiţei.
Tot mâine, în intervalul 08,30 – 19,00 nu vor avea apă rece abonaţii de pe bulevardul Aurel Vlaicu din zona delimitată de intersecţiile cu bulevardele Tomis şi Al. Lăpuşneanu, precum şi cei de pe străzile Diamantului, Smaraldului, Agatului, Opalului, Perlei, Aleea Universităţii şi Aleea Hortensiei.

Noi locuri de parcare vor fi amenajate în Constanţa şi staţiunea Mamaia.
Până la sfârşitul acestei luni vor fi date în folosinţă aproximativ 1.200 de noi locuri de parcare pe bulevardul I.C. Brătianu dar şi în Mamaia.
De asemenea, 3 noi sensuri giratorii vor fi construite până la sfârşitul lunii.
Acestea vor fi la intersecţia bulevardului Brătianu cu strada Dezrobirii, pe bulevardul Aurel Vlaicu, în zona campusului universitar şi la ieşirea din Constanţa, la capătul liniei de autobuz 48.

Pacienţii constănţeni vor plăti 5 lei la externarea din spital.
Coplata a intrat în vigoare la 1 aprilie, iar valoarea acesteia a fost stabilită de fiecare spital în parte.
Managerul Spitalului Judeţean Constanţa, Dănuţ Căpăţână, a declarat că plata va putea fi făcută la externare, la casieria spitalului sau în contul unităţii sanitare.

Bugetarii îşi vor primi mai devreme salariile pentru luna aprilie.
Decizia a fost luată ieri de Guvern.
Astfel, bugetarii care ar trebui să încaseze salariile în intervalul 5-10 mai vor primi banii până la sfârşitul acestei luni.
Reamintim că Guvernul a mai decis ca zilele de 2 şi 3 mai să fie libere anul acesta.
Ele se adaugă celei de 1 mai şi continuă cu zilele libere de Paşte.

Românii au început să meargă mai des la medic.
Mai mult de jumătate dintre români au fost cel puțin o dată la medic în ultimul an.
Pe de altă parte, 31% au declarat că i-au oferit medicului care i-a tratat o atenție.
Sondajul a fost realizat la nivel național, pe un eșantion de peste 1.000 de persoane.

Poliţiştii români au propus mai multe modificări ale codului rutier.
Printre ele se numără interzicerea detectoarelor radar şi introducerea unui tichet pentru amenzi.
Totodată, şoferii ar putea fi obligaţi să-şi monteze pe maşină un dispozitiv care să blocheze motorul atunci când depistează aburi de alcool.
În cazul în care şoferii vor să scape de suspendarea permisului, ei pot face muncă în folosul comunităţii.
Ministerul de Interne a mai propus introducerea în programa şcolară a orelor de educaţie rutieră.