Ştiri 19 februarie 2013

Cazinoul ar putea fi reabilitat cu fonduri europene.
Primarul Constanţei, Radu Mazăre a declarat că a trecut clădirea pe lista finanţării cu bani de la comunitatea europeană.
Edilul a adăugat că în actualele condiţii financiare nu există siguranţa că un investitor privat va fi dispus să cheltuiască peste 7 milioane de euro pentru reabilitarea cazinoului.
Banii europeni pentru renovarea acestuia ar putea fi accesaţi cel mai sigur în intervalul 2014 – 2020.

Stâlpii din beton de pe străzile municipiului Constanţa vor fi înlocuiţi de stâlpi de iluminat metalici.
Potrivit autorităţilor, cei din beton reprezintă un pericol public.
În aceste condiţii, vor fi realizate ample lucrări pentru îngroparea în pământ a firelor care se află pe exteriorul stâlpilor.
Lucrările vor începe pe bd. I. C. Brătianu, strada Alba Iulia şi bd. Aurel Vlaicu, până în staţiunea Mamaia.
Normativele europene impun ca firele de telefonie, cablu, dar şi cele electrice să fie îngropate în subteran.

Preţul gigacaloriei la Constanţa s-ar putea majora.
CET Constanţa a obţinut deja aprobarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei în acest sens.
Astfel, preţul gigacaloriei ar putea creşte cu aproximativ 4% dar măsura este contestată de Primăria Constanţa.
Edilul Radu Mazăre a declarat că în cazul în care această măsură va fi luată, primăria va suplimenta ajutoarele la încălzire astfel încât populaţia să nu resimtă majorarea.

Privitul timp îndelungat la televizor afectează comportamentul tinerilor.
Oamenii de ştiinţă au urmărit peste 1.000 de tineri timp de 26 de ani, şi au monitorizat, în special, durata de timp pe care o petrec în faţa televizorului de la vârsta de cinci ani şi până la 15 ani.
Studiul a arătat că cei care au petrecut mult timp în faţa televizorului, în copilărie, sunt predispuşi la acte violente într-un procent semnificativ mai mare decât cei care au consumat programe tv în mod moderat.
Cercetarea a ţinut cont şi de alte trăsături, precum coeficientul de inteligenţă, situaţia economică sau gradul de control exercitat de părinţi.
Alţi specialişti susţin însă că marea lacună a studiului este că s-a concentrat pe cantitatea de timp petrecut în faţa televizorului, nu şi pe calitatea programelor.

Fumatul şi anticoncepţionalele sunt factorii de risc în bolile pulmonare şi cardiace.
Primele semne ale acestor afecţiuni la femeile care fumează şi iau contraceptive sunt dispneea apărută brusc, junghiul toracic, creşterea frecvenţei respiratorii şi a frecvenţei cardiace.
Acestea pot merge până la infertilitate sau instalarea precoce a menopauzei dar şi infarctul miocardic sau cancerul pulmonar.

Produsele fast-food pot avea efecte similare hepatitei.
Potrivit unui nou studiu, cartofii pai sunt periculoşi din cauza aditivilor alimentari.
Printre produsele fast food care dăunează ficatului sunt cele din pui şi rondelele crocante din ceapă.
După consumul unor asemenea alimente, enzimele ficatului pot suferi schimbări similare efectelor hepatitei.
Nici salatele cumpărate din restaurantele fast food nu sunt sută la sută sănătoase.
Potrivit cercetărilor, acestea ar putea conţine conservanţi pentru a le menţine proaspete.

Ministerul Transporturilor vrea creşterea pedepsei minime pentru furturile din reţeaua CFR.
Astfel, proiectul propune creşterea minimului special prevăzut de lege de la 2 la 4 ani pentru distrugerea reţelei de cale ferată, de la 3 la 5 ani în cazul sustragerii de componente sau bunuri din vagoane.
Ministerul a precizat că anul trecut pagubele generate de furturi s-au ridicat la 46,5 milioane lei.

În România, va exista o primă de înmatriculare pentru maşinile electrice.
Anunţul a fost făcut de Premierul Victor Ponta care a adăugat că taxa de timbru va fi adoptată în şedinţa Guvernului.
Taxa de timbru are ca principal scop înnoirea parcului auto din România, facilităţi pentru cei care cumpără maşini nepoluante şi maşini noi.

95 de nou-născuţi ar putea fi salvaţi în fiecare oră în întreaga lume dacă mamele ar alăpta imediat după naştere.
Aşa arată un studiu efectuat de fundaţia “Salvaţi Copiii”.
Acesta demonstrează că, dacă bebeluşii ar primi primul lapte matern, în prima oră de viaţă, sistemul lor imunitar ar fi stimulat instantaneu, iar şansele de supravieţuire s-ar tripla.
Mai mult, dacă mamele ar continua alăptarea în următoarele şase luni, ar fi cu până la 15 ori mai puţin probabil ca un copil dintr-o ţară în curs de dezvoltare să moară din cauza unei boli precum pneumonia sau dizenteria.

Extracţia gazelor de şist prin „fracturare“ ar putea fi interzisă în Germania.
Ministrul german al Mediului a anunţat pregătirea unei noi legi care prevede interzicerea completă a extracţiei gazelor de şist în zonele cu rezerve de apă potabilă.
El a subliniat că, în alte cazuri, legea va obliga autorităţile să efectueze verificări cu privire la compatibilitatea din punct de vedere al mediului şi utilizarea extracţiei de gaze de şist prin fracturare.
În opinia ministrului, cel mai mare pericol îl constituie vibraţiile subterane care însoţesc procesul de extracţie.

Ştiri 18 februarie 2013

Traseele mai multor autobuze RATC vor fi de astăzi deviate.
Din cauza lucrărilor de toaletare a copacilor de pe strada Răscoalei, până miercuri, liniile 43, 43C, 43 M, 40 şi 40C vor fi deviate de la intersecţia Capitol până la Miga, pe Bulevardul Tomis.
În perioada amintită, staţiile de pe strada Răscoalei, de la Colegiul „Constantin Brătescu” şi Piaţa Unirii, se anulează.
Autobuzele vor opri pe Bulevardul Tomis după intersecţia cu strada Tudor Vladimirescu, iar în zona Pieţei Unirii, pe Bulevardul Ferdinand în staţia actuală a liniilor 2 şi 5, denumită „Centru”.
Totodată, strada Constantin Brătescu din centrul Constanţei este închisă circulaţiei autovehiculelor.
Din cauza unor lucrări la carosabil astăzi nu se va putea circula, nici dinspre strada I.G. Duca, sau dinspre strada Atelierelor.

Constănţenii vor beneficia de noi locuri de parcare.
Astfel, vor fi create aproximativ 50 de locuri de parcare pe bulevardul Aurel Vlaicu, în sectorul cuprins între bulevardul Tomis şi bulevardul Al. Lăpuşneanu.
Pe lângă lucrările pentru parcări, în curând vor fi demarate şi lucrările pentru noile sensuri giratorii din Constanţa, care vor contribui la fluidizarea traficului.

Interpreta de muzică bizantină Divna Ljubojevic va susţine un concert la Bucureşti.
Evenimentul va avea loc pe 28 aprilie, în Duminica Floriilor, la Ateneul Român.
Divna s-a născut în anul 1970 şi este cunoscută în întreaga lume sub numele de „Vocea îngerilor”.
De la vârsta de 18 ani, artista s-a remarcat în postura de cel mai tânăr dirijor al Primei Societăţi Corale din Serbia.

Incidenţa naşterilor premature a scăzut considerabil după intrarea în vigoare a legii care interzice fumatul în spaţii publice.
Potrivit unor studii efectuate anul trecut, din aproximativ o mie de naşteri, cele premature au scăzut cu cel puţin 5%.
Rezultatele pozitive nu au putut fi explicate prin alţi factori, cum ar fi vârsta mamelor, statutul socio-economic sau efectele asupra populaţiei ale altor factori ca nivelul de poluare sau epidemiile de gripă.

Elevii care au picat examenul de Bacalaureat de două ori vor plăti o taxă de 230 de lei.
Potrivit unei note a Ministerului Educaţiei, în cazul în care candidaţii nu vor participa la tot examenul, suma pe care aceştia trebuie să o plătească va fi stabilită diferenţiat, în funcţie de numărul de probe susţinute.
Înscrierea candidaţilor pentru prima sesiune a examenului de Bacalaureat din acest an va avea loc între 27 şi 31 mai.

Institutul „Cantacuzino” va relua producţia de vaccinuri.
Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, dr. Raed Arafat, a dat asigurări că institutul va redeveni ceea ce a fost cu ani în urmă. Acesta a mai declarat că nu este exclus ca pentru următorul sezon rece, atunci când se va derula o nouă campanie gratuită de vaccinare antigripală, populaţia să beneficieze de vaccin românesc.
Reamintim că producţia de vaccin a fost stopată după ce mai multe linii de producţie au fost sistate din cauză că nu mai îndeplineau normele europene.

Numărul copiilor supraponderali a crescut.
Potrivit statisticilor, România ocupă locul al treilea în Europa la acest capitol.
În aceste condiţii, reprezentanţii Consiliului Naţional al Elevilor susţin că introducerea mai multor ore de sport în programa şcolară este o măsură necesară şi consideră că sportul echilibrează funcţionarea întregului organism.

Ţigările mentolate şi cele slim ar putea fi interzise.
Comisia Europeană vrea să scadă astfel numărul fumătorilor.
Potrivit unui proiect, ţigările cu arome ar putea fi retrase cel mai târziu din anul 2015, din cauza mentholului pe care îl conţin.
Acesta nu determină aceeaşi iritaţie la nivelul gâtului ca şi ţigările obişnuite iar astfel fumătorul consumă mai multe astfel de ţigări fără a-şi da seama de efectele nocive.
De asemenea, toate ambalajele vor avea aceeaşi formă.
Avertizările cu privire la efectele nocive asupra sănătăţii vor fi scrise pe 75% din suprafaţa fiecărui pachet cu ţigări, astfel încât impactul vizual al mesajului să fie mai puternic.

Reducerea TVA-ului la pâine ar putea fi aplicată din iunie 2013.
Anunţul a fost făcut de secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Achim Irimescu.
Potrivit acestuia, măsura vizează reducerea evaziunii fiscale şi nu scăderea preţurilor la acest produs.
Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat, în urmă cu o lună, că prin aplicarea unui nivel redus al TVA-ului la pâine, pe tot lanţul de producţie, scăderea încasărilor la bugetul de stat ar fi de 200 de milioane de lei într-un an.

România ocupă locul 8 din 10 în topul mondial al preţului carburanţilor, raportat la veniturile populaţiei.
Potrivit unui clasament întocmit de Bloomberg, la întocmirea acestuia s-a luat în considerare preţul unui galon de benzină, adică echivalentul a 3,7 litri de carburanţi, raportat la venitul mediu zilnic al populaţiei.
România este devansată în acest top de Turcia şi de Bulgaria.

Becurile economice vor fi înlocuite de becurile cu led.
Acestea sunt considerate mult mai eficiente de către Comisia Europeană.
Potrivit producătorilor, becurile cu led consumă cu 90 la sută mai puţin curent decât un bec cu filament şi pot arde până la 25 de ani.
Momentul scoaterii becurilor cu mercur din producţie va fi decis de Comisia Europeană anul viitor.