Ştiri 22 noiembrie 2012

Arhiepiscopia Tomisului invită constănţenii la un spectacol de operă, cu prilejul cinstirii Sfântului Apostol Andrei.
Acesta va avea loc, luni, 26 noiembrie, de la ora 18, la Casa de Cultură din Constanţa.
Opera poartă titlul “Sfântul Apostol Andrei. De la Betsaida la Patras, prin anticul Tomis” şi rememorează în trei acte secvenţe din viaţa Sf. Ap. Andrei.
Ilustraţia muzicală este asigurată de Orchestra Teatrului Naţional de Operă şi Balet Oleg Danovski şi de corurile reunite ale Arhiepiscopiei Tomisului.
Muzica este scrisă de compozitorul Horaţiu Alexandrescu, libretul aparţine profesorului univ. Cristina Tamaş, iar spectacolul este dirijat de Bogdan-Ioan Alexiuc.
Intrarea va fi liberă.

Ieri au fost expuse în premieră, la Consiliul Judeţean Harghita, fotografii care prezintă tradiţii româneşti şi mănăstiri ortodoxe.
Este vorba despre şase fotografii în care se disting portul popular al românilor din judeţ şi mănăstirile ortodoxe din localităţile Topliţa, Izvoru Mureşului şi Moglăneşti.
Mai multe asociaţii româneşti din Harghita au sesizat absenţa imaginilor care să confirme existenţa comunităţii româneşti în judeţ, în condiţiile în care, în clădirea Consiliului Judeţean sunt expuse exclusiv fotografii cu preocupările comunităţii maghiare.
Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a declarat că regretă că acest lucru nu s-a întâmplat mai repede şi din proprie iniţiativă.
El a adăugat că fotografii reprezentative pentru comunitatea românească din judeţ vor fi expuse în permanenţă, şi în alte săli ale administraţiei judeţene.

Românii din regiunea franceză Auvergne vor avea o nouă biserică.
Aceasta va fi închinată Sfântului Ierarh Nicolae şi va adăposti o părticică din sfintele sale moaşte.
În prezent, se efectuează ample lucrări de amenajare, atât în sfântul lăcaş, cât şi la anexele care vor găzdui activităţile comunitare.
Costul lor se ridică la circa 60.000 de euro, din care s-au strâns până acum 20.000.

Azilele mitropoliei greceşti de Sparta ar putea fi închise din cauza crizei.
O parte din bătrânii care trăiau în azile au fost anunţaţi că trebuie să se întoarcă la familiile lor, însă doar 15 oameni din 90 au fii sau aparţinători.
Mitropolitul Eustatie a declarat că situaţia financiară precară ameninţă şi existenţa tuturor instituţiilor umanitare din mitropolie.
Acesta a adăugat că majoritatea sponsorilor care aduceau alimente şi materiale în aceste instituţii sunt ei înşişi săraci.

Lucrările de reabilitare a Pieţii Ovidiu au început de ieri.
Proiectul „Restaurarea şi reamenajarea integrată a zonei istorice – Piaţa Ovidiu” este finanţat cu fonduri europene prin Zona Metropolitană Constanţa.
Primarul Constanţei, Radu Mazăre a anunţat că lucrările se vor finaliza anul viitor.
Edilul a adăugat că până la sfârşitul acestui an, va fi demarat un alt proiect finanţat cu bani europeni, cel de reabilitare a tuturor străzilor din zona Peninsulară.

Sistemul Informatic Unic Integrat şi Prescripţia Electronică vor fi oprite de astăzi de la ora 18 până luni la ora 7.
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a luat această măsură pentru pregătirea introducerii cardului naţional de sănătate. Acesta va fi testat, mai întâi, în judeţul Arad, iar, în funcţie de rezultate, va fi introdus, de anul viitor, la nivel naţional.
Acesta va fi valabil cinci ani de la data emiterii, iar medicul de familie este cel care va inscripţiona şi va activa datele medicale pentru care pacientul îşi dă acordul.
Inscripţionarea unor date, cum ar fi grupa sanguină, bolile cu risc vital şi acceptul pentru donarea de organe va fi realizată doar cu acordul scris al posesorului.

Numărul persoanelor care suferă accidente vasculare cerebrale este în creştere.
Medicii avertizează că de vină pentru acestea este stresul şi sedentarismul.
Şeful Clinicii de neurologie din Constanţa, conf. univ. dr. Anca Hâncu a declarat că în ultima perioadă, sunt afectate persoane cu vârste din ce în ce mai mici, chiar şi până-n 40 de ani.
Specialiştii sunt de părere că aceste afecţiuni ar putea fi prevenite prin renunţarea la obiceiurile nesănătoase de alimentaţie şi stil de viaţă, dar şi printr-o mai bună relaţionare între pacient şi medicul de familie.

În România, anul trecut, rata abandonului şcolar a fost de 17,5%.
În România, anul trecut, rata abandonului şcolar a fost de 17,5%.
Aceasta este concluzia unui raport al Comisiei Europene,
care mai arată că peste 40% din adolescenţii români de 15 ani nu au competenţe adecvate de citire, în matematică şi ştiinţe.
Conform documentului, ţara noastră se află sub media Uniunii Europene de 13,5% la rata abandonului şcolar timpuriu.
În ceea ce priveşte investiţiile în educaţie, România are cea mai scăzută rată din PIB alocată educaţiei dintre toate statele comunitare.

Femeile însărcinate vor fi investigate obligatoriu pentru depistarea virusului care provoacă SIDA.
Managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase “Matei Balş”, Adrian Streinu – Cercel a anunţat ieri că un ordin al Ministerului Sănătăţii referitor la acest subiect va fi emis luna viitoare.
Medicul spune că femeile infectate cu HIV pot naşte copii sănătoşi dacă respectă cu stricteţe indicaţiile medicilor.
Anul trecut, au fost 16 cazuri de transmitere a virusului HIV de la mamă la copil, iar în primele nouă luni ale acestui an au fost înregistrate 12 astfel de cazuri.

Petrom a scumpit ieri carburanţii.
Preţul litrului de benzină a crescut cu 7 bani, iar cel al litrului de motorină cu 5 bani, ca urmare a creşterii cotaţiilor pentru produse petroliere.
Astfel, un litru de benzină standard costă 5,7 lei, iar cel de benzină extra 6,12 lei.
Totodată, preţul motorinei standard a ajuns la 5 lei şi 98 de bani pe litru.

Toate transporturile de fructe din Turcia au fost oprite la vamă.
TIR-urile nu trec până nu sunt verificate de Autoritatea Naţională Sanitar-Veterniară şi până nu obţin analizele de laborator.
Acestea durează minim trei zile.
Măsura de oprire la vamă a TIR-urilor cu legume şi fructe din Tucia a fost luată, după ce, zilele trecute 120 de tone de fructe infestate au fost la un pas de a ajunge pe piaţa românească.

Ştiri 21 noiembrie 2012

Biserica Ortodoxă prăznuieşte astăzi Intrarea în Biserică a Maicii Domnului.
Această sărbătoare ne aduce aminte de momentul în care Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana au adus la Templul lui Solomon din Ierusalim pe fiica lor, Fecioara Maria, în vârstă de trei ani.
În acest fel, Sfinţii Părinţi au împlinit făgăduinţa făcută lui Dumnezeu că dacă vor avea un copil îl vor dărui spre slujire lui Dumnezeu.
Fecioara Maria a rămas la Templu până la vârsta de 15 ani, când a fost logodită cu dreptul Iosif.
Sărbătoarea, denumită popular şi VOVIDENIA sau OVIDENIA a fost instituită în amintirea sfinţirii unei biserici din Ierusalim de către patriarhul Iustinian, biserică ce era închinată momentului aducerii la Templu a Sfintei Fecioare.
Primul hram al acestei biserici s-a serbat la data de 21 noiembrie a anului 543, iar de atunci această sărbătoare se prăznuieşte întotdeauna pe 21 noiembrie.
Sărbătoarea a fost generalizată în tot Orientul înainte de secolul 7, iar în Apusul creştin în perioada secolelor 15-16.
Pentru bucuria acestei sărbători, Biserica a hotărât astăzi dezlegare la peşte.

Patriarhia Română recomandă credincioşilor să cumpere calendarele ortodoxe numai din biserici, mănăstiri şi magazinele bisericeşti.
Aceasta pentru a avea siguranţa că textul este cel corect şi aprobat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Recomandarea vine în contextul în care diverse publicaţii sau persoane fizice neautorizate oferă spre vânzare calendare bisericeşti care conţin greşeli .
Totodată,Patriarhia Română solicită instituţiilor de control abilitate ale statului, Garda Financiară, Inspectoratul General al Poliţiei şi Protecţia Consumatorului, să ia măsurile care se impun.

Biserica Anglicană nu acceptă hirotonirea femeilor ca episcop.
Ieri s-a reunit la Londra sinodul anglican care a analizat proiectul de hirotonire a femeilor ca episcop, care divide de mai mulţi ani pe anglicanii tradiţionalişti şi liberali.
Pentru a fi aprobat, proiectul trebuia aprobat de două treimi două treimi din voturile episcopilor, clerului şi credincioşilor.
Hirotonia femeilor în preot a fost aprobată de Biserica Anglicană în 1992, dar ulterior propunerea de hirotonie a femeilor şi ca episcop a provocat numeroase polemici.

Un creştin a fost decapitat in Somalia pentru că a părăsit islamul.
Este vorba despre un tânăr de 25 de ani care s-a care convertit la creştinism în 2010, în Kenya.
Acesta a fost urmărit timp de 6 luni, şi a fost ucis după întoarcerea lui din Kenya.
Statisticile oficiale arată că populaţia Somaliei este 100% musulmană.

Cazinoul din Constanţa va intra într-un parteneriat public-privat.
Anunţul a fost făcut în şedinţa de Consiliu Local de ieri, de primarul Radu Mazăre.
Acesta a adăugat că municipalitatea va pune la dispoziţia investitorilor şi un teren din zona Poarta 1 pe care se va ridica un hotel de lux pentru viitorii jucători.

Autorităţile dau asigurări că fructele sau legumele turceşti contaminate nu au ajuns în magazie.
În urma retragerii a 120 de tone de grapefruit care conţineau pesticide peste limitele admise, ministrul Agriculturii Daniel Constantin a spus că se fac controale regulat,iar toate importurile din Turcia vor fi controlate mai amănunţit.
Pe de altă parte,expertul în nutriţie Gheorghe Mencinicopschi afirmă că pesticidul descoperit în lotul de grapefruit nu se curăţă prin spălare.
De aceea, el recomandă cumpărarea de fructe şi legume care provin din Uniunea Europeană.

Medicii români specializaţi în străinătate ar putea profesa şi în ţară.
Ministerul Sănătăţii a publicat pe site-ul instituţiei proiectul de act normativ prin care sunt recunoscute calificările pentru profesiile reglementate din sectorul sanitar, precum şi specializările medicilor, medicilor dentiști și ale farmaciștilor. Potrivit notei de fundamentare, există medici care au obținut specializări în afara Uniunii Europene și care doresc să revină în România pentru a profesa.
În cazul celor care au obținut specialitatea în SUA, Canada și UE, actul normativ propune „recunoașterea automată a acestora, în vederea practicării profesiei în România“.

Primul portal românesc dedicat femeilor, cu un conţinut 100% furnizat de medici a fost inaugurat în România.
Acesta se numeşte InfoMaterna.ro şi conţine toate informaţiile necesare din momentul în care o femeie îşi doreşte să rămână însărcinată, este însărcinată şi urmează să nască.
Toate informaţiile sunt oferite direct de către medici ginecologi, neo-natologi şi medici pediatri.

Camera Deputaţilor şi UNICEF vor colabora pentru promovarea drepturilor copiilor.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, şi reprezentantul UNICEF în România, Sandie Blanchet au declarat că astfel, copiii din România vor avea acces la şcoală şi la sănătate, dar vor fi protejaţi şi împotriva violenţei.
De asemenea, instituţiile se angajează să sprijine punerea în aplicare şi monitorizarea drepturilor copilului în ţara noastră, inclusiv prin organizarea de dezbateri naţionale şi internaţionale.

Părinţii vor avea acces limitat in unităţile de invatamant.
Motivul pentru care adulţii vor avea intrarea restricţionată în şcoli este violenţa din ultima vreme.
Părinţii elevilor vor avea voie in unităţile de învăţământ doar in timpul pauzelor, daca au un scop precis si daca si-au anunţat vizita.
Cei care nu vor respecta regulile risca sa se aleagă cu interdicţia de a mai intra in şcoala.

Mai multe substanţe chimice cancerigene au fost detectate în produse ale unor mari fabricanţi de îmbrăcăminte.
Articolele de îmbrăcăminte includ pantaloni, tricouri, lenjerie de corp şi rochii, fabricate mai ales în China şi în alte ţări în curs de dezvoltare.
În aproximativ două treimi din articolele vestimentare au fost identificaţi ftalaţi sau coloranţi care conţin amine cancerigene.
Substanţele pot provoca de asemenea dezechilibre hormonale şi inferitlitate.

Atenţie la dispozitivele USb pe care le conectaţi la calculator.
Specialiştii susţin că unul din trei utilizatori conectează la computer dispozitive infectate.
Soluţia recomandată este folosirea unui program adecvat de antivirus.

Ştiri 20 noiembrie 2012

Biserica Ortodoxă cinsteşte astăzi pe Sfântul Mucenic Dasie şi pe Sfântul Grigorie Decapolitul.
Sfântul Dasie, originar din Durostorum, era soldat creştin în armata romană, cantonat în oraşul Axiopolis lângă Cernavodă, pe malul drept al Dunării.
Numele Dasius este de origine geto-dacică şi înseamnă „miel“. Pătimirea sa este legată de sărbătoarea păgână Saturnalia, închinată zeului grec Cronos, al timpului, adoptat de romani cu numele Saturn.
Pentru că si-a mărturisit credinţa şi a refuzat să jertfească idolilor, Sfântul Dasie a fost martirizat, într-o zi de vineri, 20 noiembrie, a anului 304.
Tot astăzi, Biserica noastră îl cinsteşte pe Sfântul Grigorie Decapolitul.
S-a născut în jurul anului 780, la Irinopolis din Asia Mică, din părinţi ortodocşi devotaţi.
Acesta s-a nevoit mult cu postul şi rugăciunea şi astfel a biruit toate cursele nevăzuţilor diavoli şi s-a învrednicit de darul facerii de minuni şi al înaintevederii.
Sfântul Grigorie s-a mutat la Domnul pe 20 noiembrie 842, la Constantinopol.
Moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul se păstrează întregi la Mănăstirea Bistriţa, din judeţul Vâlcea.

Arhiepiscopul Atenei a mulţumit ruşilor ortodocşi pentru ajutorul financiar acordat săracilor din Grecia.
Preafericitul Ieronim a menţionat într-o scrisoare adresată întâi-stătătorului Bisericii Rusiei că banii s-au împărţit în toate cele 81 de mitropolii ale Greciei, pentru susţinerea programelor de masă gratuită, operelor caritative pentru victimele crizei economice profunde prin care trece ţara.
El a spus că acest ajutor dovedeşte încă o dată legăturile frăţeşti spirituale între cele două popoare ortodoxe.
Cu binecuvântarea Patriarhului Kirill al Rusiei, s-au făcut chete în toate Bisericile ortodoxe ruseşti şi s-au strâns peste 500 000 de euro.

Oficialităţile din Paris au respins proiectul de construire a unui centru ortodox rus din apropierea Arcului de Triumf.
Acest refuz ar putea cauza un scandal diplomatic, întrucât Kremlinul urmăreşte proiectul cu deosebit interes.
Prefectul Parisului a refuzat să autorizeze planul pentru construcţia unui centru ortodox rus şi caută acum un proiect pentru un centru care s-ar integra mai bine în stilul arhitectural al zonei.

Astăzi este Ziua Internaţională a Drepturilor Copilului.
În data de 20 noiembrie 1989 a fost semnată Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului.
În România, Convenţia a fost ratificată la 28 septembrie 1990 iar prevederile acesteia au stat la baza elaborării Legii cu privire la protecţia şi promovarea drepturilor copilului.
Această zi are ca scop sensibilizarea opiniei publice asupra dreptului fundamental al copiilor.

Liceele pedagogice pot pregăti din nou învăţători.
Decizia a fost luată de Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu şi va fi aplicată din acest an şcolar.
De asemenea, a fost luată hotărârea reînfiinţării specializării de educator-învăţător.
Ministerul Educaţiei hotărâse la începutul acestui an desfiinţarea acestei specializări şi transformarea ei în educator-puericultor.

În următoarele două săptămâni vremea se va răci accentuat iar temperaturile vor deveni negative.
Regiunile unde frigul se va resimţi cel mai mult şi unde se va depune primul strat de zăpadă sunt Maramureş, Moldova, Transilvania şi la munte.
În Dobrogea, vremea se va răci uşor, astfel încât temperaturile maxime vor scădea de la 12 grade cât se înregistrează în prezent, până spre 2-3 grade săptămâna viitoare.
Astfel, vor fi posibile precipitaţii sub formă de ploaie şi burniţă şi este posibilă apariţia poleiului.

Studenţii pot merge gratuit la teatre, filme, concerte şi muzee, în cadrul festivalului Studenţiada.
Acesta se desfăşoară timp de o săptămână în Capitală şi în alte 12 centre universitare, printre care Constanţa, Timişoara, Iaşi sau Târgu-Mureş.
Astfel, studenţii pot beneficia, până duminică, gratuit, de activităţi distractive, culturale, sportive şi de carieră, printre care vizite la muzee, proiecţii de film, spectacole de teatru şi de operă.
Festivalul Studențiada este organizat de Uniunea Naţională a Studenţilor din România.

Producătorii de alimente vor fi obligaţi să se înscrie de luna viitoare într-un registru electronic.
Acesta va fi înfiinţat pentru a monitoriza activitatea producătorilor alimentari şi pentru a cunoaşte ce alimente se produc şi în ce cantităţi şi va fi postat pe site-ul Ministerului Agriculturii.
Astfel, producătorii îşi vor putea desfăşura activităţile doar dacă sunt înregistraţi în Registrul Industriilor Alimentare şi deţin un certificat de înscriere.

Medicii români, specializaţi în străinătate, ar putea profesa în ţară.
Ministerul Sănătăţii a publicat pe site proiectul de act normativ prin care sunt recunoscute calificările pentru profesiile reglementate din sectorul sanitar, precum şi specializările medicilor, medicilor dentişti şi ale farmaciştilor.
Potrivit notei de fundamentare, exista medici care au obţinut specializări în afara Uniunii Europene şi care doresc să revină în România pentru a profesa.
În cazul celor care au obţinut specializările în Statele Unite, Canada şi Europa, actul normativ propune “recunoaşterea automată a acestora, în vederea practicării profesiei în România”.

Marile companii nu îşi vor mai putea muta profitul în paradisuri fiscale.
După luni întregi de dezbateri, Comisia Europeană lucrează la un proiect legislativ care să nu mai permită corporaţiilor să îşi mute în acte o parte din venituri şi profituri în ţări cu un nivel mai scăzut al impozitelor.
Primul pas al Comisiei presupune ca statele comunitare să introducă o clauză „anti-abuz” în legislaţia naţională care să permită organelor de control să ignore orice înţelegere a companiei cu alte state, menită să ajute la ocolirea unor impozite şi taxe.
Din cauza acestor practici, guvernele Uniunii Europene pierd anual aproximativ 60 de miliarde de euro.