Adevăruri despre alimentaţie – Carnea industrializată de pui şi de porc

Documentarele James Olivier despre industrializarea alimentaţiei.

“Ce pui pe masă?”
“Carnea de pui este ieftină, sigură, sănătoasă şi gustoasă…” Asta îşi spun mulţi dintre “dependenţii” de pieptul de pui la grătar. Jamie ne demonstrează că această carne ieftină nu este deloc sigură, invitându-ne dincolo de porţile fermelor de pui, unde păsările sunt supuse unor transformări demne de filmele de groază.

“Carnea noastră cea de toate zilele”
Jamie îndeamnă din nou la cumpătare delicioasă, de data asta vedeta fiind carnea de porc însoţită de câteva reţete-surpriză. Produsele de import din carne de porc, ieftine, dar fără gust şi fără valoare nutriţională au luat cu asalt piaţa. Jamie ne arată cum este procesată acea carne de porc ieftină care ajunge pe masa noastră şi îi îndeamnă pe britanici şi nu numai să preţuiască şi sĂ aleagă şeptelul intern, mai sănătos şi mai gustos, chiar dacă plătesc un pic mai mult. Căci mult şi prost este cu siguranţă o alegere nesănătoasă.

Ştiri 19 iunie 2012

Guvernul indonezian a ordonat distrugerea a 20 de noi biserici creştine.
Dispoziţia a fost dată de guvernatorul din provincia Aceh, într-o scrisoare în care poruncea liderilor creştini să distrugă ei înşişi bisericile.
Ordinul de demolare este un răspuns la presiunile Frontului Apărătorilor Islamului care militează pentru eradicarea creştinilor din Indonezia.

Meteorologii au emis o atenţionare cod galben de caniculă şi disconfort termic valabilă pentru toată ţară.
Astfel de mâine şi până vineri, vremea va fi călduroasă, caniculară la orele amiezii, iar temperaturile vor depăşi pragul de 36 de grade celsius.
Vineri, valorile termice vor atinge 37 de grade în sud şi sud-est, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală va atinge şi depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Numărul tichetelor din Programul „Rabla” va fi suplimentat cu 15.000.
Anunţul aparţine Ministrului Mediului, Rovana Plumb, care a declarat că suplimentarea va fi realizată până la sfârşitul acestei luni.
În plus, după rectificarea bugetară, vor mai exista alte 15.000 de tichete.
Ministrul Mediului a mai anunţat că decizia a fost luată şi pentru menţinerea locurilor de muncă.

Circulaţia trenurilor se va desfăşura, de astăzi şi până vineri, cu restricţii de viteză.
Pe fondul temperaturilor ridicate, trenurile vor înregistra întârzieri de 40 până la 60 de minute.
Măsura de reducere a vitezelor de circulaţie, în intervalele de timp în care temperaturile depăşesc limitele normale este o măsură obligatorie pentru siguranţa traficului feroviar.

Medicii de familie vor boicota reţeta electronică dacă nu va fi obligatorie în ambulatoriu şi spital.
Declaraţia aparţine preşedintelui Federaţiei Patronatului Medicilor de Familie, Doina Mihăilă, care a precizat că noul sistem trebuie utilizat de către toţi medicii.
Aceasta a mai spus că medicii de familie susţin noul sistem de prescriere electronică, dar solicită rezolvarea problemelor de la Sistemul Informatic Unic Integrat, care le creează lunar diverse probleme.

Obezitatea ameninţă securitatea alimentară a lumii.
Aşa arată un raport publicat recent, potrivit căruia omenirea depăşeşte în acest moment cu 17 milioane de tone greutatea optimă.
Specialiştii englezi spun că mărirea nivelului de grăsime în lume ar avea acelaşi impact ca şi cum populaţia ar creşte cu încă un miliard de oameni.
Deşi Statele Unite reprezintă doar 5% din populaţia lumii, locuitorii ei cântăresc o treime din greutatea mondială, din cauza obezităţii.
În contrast, Asia reprezintă 61% din populaţia lumii şi cântăreşte doar 13% din greutatea omenirii.
Publicarea studiului coincide cu cea mai mare conferinţă a Natiunilor Unite, unde se va discuta dezvoltarea sustenabilă.

În România mor de două ori mai mulţi copii decât în alte ţări din Uniunea Europeană.
De asemenea, ţara noastră înregistrează şi o creştere alarmantă şi în ceea ce priveşte bolile infecţioase.
Potrivit Eurostat, în România se înregistrează 10 decese la o mie de nou născuţi, aproape dublu faţă de media europeană. Medicii spun că vinovate de această situaţie sunt anomaliile congenitale, bolile aparatului respirator, cele infecţioase şi accidentele.
Pentru părinţii care vor să obţină informaţii despre sănătatea copiilor, Societatea Română de Pediatrie a lansat site-ul protejamcopilaria.ro, unde părinţii pot afla informaţii despre alimentaţie, protecţia copilului şi vaccinări.

Bulgaria propune construirea unui nou pod între Giurgiu şi Ruse.
Anunţul a fost făcut de ministrul bulgar al Dezvoltării Regionale, Liliana Pavlova, în cadrul unei conferinţe, la care a participat şi
secretarul de stat în Ministerul român al Turismului, Marcel Boloş.
Acesta a afirmat că un asemenea proiect va contribui la sporirea mobilităţii populaţiei şi va ajuta mediul de afaceri.

Oamenii de afaceri români vor reducerea asistenţei sociale.
Aceştia solicită Guvernului să adopte măsuri de stimulare a muncii şi să reducă semnificativ asistenţa socială, inclusiv ajutorul de şomaj.
Potrivit oamenilor de afaceri, complicarea condiţiilor în ceea ce priveşte angajarea forţei de muncă va duce la restrângerea activităţii companiilor şi reducerea numărului de locuri de muncă.

România ocupă locul doi în Europa în ceea ce priveşte scumpirea carburanţilor.
Aşa arată datele Comisiei Europene, potrivit cărora, Grecia se află pe primul loc la cea mai scumpă benzină.
În ţara noastră, preţul litrului de benzină la pompă aproape că s-a dublat în ultimii trei ani.
Potrivit datelor Comisiei, creşterea cea mai mică s-a înregistrat în Olanda.

Ştiri 18 iunie 2012

Arhiepiscopul Ciprului cere ajutor Rusiei pentru eliberarea nordului ţării.
În cadrul unei reuniuni a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe a Ciprului, Preafericitul Hrisostom, Arhiepiscopul Ciprului, a cerut ajutorul Bisericii Ruse pentru eliberarea teritoriilor ocupate în anul 1974.
Ierarhul a subliniat faptul că Ciprul a fost victimă a unei invazii barbare care continuă până în prezent.
Ca urmare a invaziei turceşti din 1974 în nordul Ciprului, 133 de biserici şi mănăstiri au fost profanate, 78 de biserici au fost transformate în moschei şi 15.000 de icoane au fost furate.

Cei mai importanţi lideri creştini din Australia se declară împotriva căsătoriilor homosexuale.
Astfel, ierarhii ortodocşi, liderii catolici şi anglicani au trimis la toate parohiile lor scrisori pastorale împotriva căsătoriilor între persoane de acelaşi sex.
Aceştia declară că parteneriatele homosexuale sunt o anomalie şi un păcat înaintea lui Dumnezeu.
Acţiunea vine înaintea dezbaterii parlamentare de săptămâna aceasta care va discuta legalizarea căsătoriilor homosexuale.
Liderii creştini au amintit parlamentarilor că majoritatea oamenilor care i-au votat sunt împotriva acestui atentat la viaţa de familie.

Meteorologii avertizează că săptămâna aceasta vremea va fi călduroasă, caniculară în zonele de câmpie.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 29 şi 34 de grade, uşor mai scăzute pe litoral, unde se vor înregistra maxim 30 de grade.
În estul şi sud-estul ţării indicele confortului termic va atinge pragul critic de 80 de unităţi.
De vineri, însă meteorologii anunţă precipitaţii însoţite de descărcări electrice şi intensificări ale vântului, valabile până spre mijlocul săptămânii viitoare.

Astăzi încep înscrierile pentru evaluarea naţională.
Acestea se vor încheia miercuri, 20 iunie.
Înscrierea candidaţilor se face la secretariatele unităţilor de învăţământ pe care elevii claselor a 8-a le-au absolvit.
La evaluarea naţională se pot înscrie atât absolvenţii clasei a 8-a din seria curentă, cât şi cei din seriile anterioare care nu au participat în nicio sesiune la unul din examenele naţionale.
Prima probă de examen, cea la limba şi literatura română va fi susţinută la 25 iunie.

Românii nu mănâncă sănătos şi astfel, nici ei nu au o sănătate bună.
Aceasta este concluzia prof. dr. Nicolae Hâncu, membru corespondent al Academiei Române, cu prilejul lansării lucrării „Abecedar de nutriţie”.
Din cauza alimentaţiei necorespunzătoare, anumite afecţiuni, precum diabetul sau obezitatea s-au amplificat.
Medicul a mai adăugat că la alimentaţia sănătoasă trebuie adăugată şi mişcarea dar şi consumul moderat de alcool, renunţarea la fumat şi un somn adecvat.
În plus, statisticile arată că în fiecare an, 14 milioane de persoane mor pentru că mănâncă nesănătos, iar oamenii fac alegeri alimentare greşite din comoditate sau lipsă de bani.

Jumătate din angajaţii din România sunt stresaţi la serviciu.
Specialiştii afirmă că din acest motiv ei îşi pun sănătatea fizică şi psihică în pericol.
Pe termen lung, activitatea profesională desfăşurată în condiţii de stres poate determina apariţia atacurilor de panică şi a dezechilibrelor în plan psihic.
Un studiu efectuat de o companie de profil a arătat că, în colectivităţile prost gestionate, angajaţii sunt cu 50% mai puţin productivi şi cu 44% mai puţin rentabili pentru firmele lor.

Elevii violenţi ar putea avea cazier şcolar.
Acesta ar putea cuprinde informaţii despre autori, despre părinţii acestora, profesori, dar şi despre victime şi prejudiciile cauzate.
Incidentele în care vor fi implicaţi elevii violenţi din şcoli vor fi raportate poliţiei, unde vor ajunge datele despre aceştia.
Măsura vine ca urmare a celor peste 4.000 de incidente violente petrecute în unităţile de învăţământ în ultimele trei luni.

Sporurile ilegale nu vor mai fi restituite.
Preşedintele Traian Băsescu a promulgat Legea cu privire la amnistia fiscală.
Aceasta vizează bugetarii din administraţie obligaţi să returneze sporuri încasate în 2009 şi 2010, şi de care ar putea beneficia aproximativ 300.000 de persoane din rândul angajaţilor bugetari.

Cererile pentru eliberarea cazierului se vor putea depune la orice unitate de poliţie.
Potrivit unui proiect de lege elaborat de Ministerul Apărării şi Internelor s-a eliminat astfel obligativitatea adresării la secţia de la locul de naştere, domiciliu sau reşedinţă.
De asemenea, la categoria informaţiilor care nu se înscriu in cazierul judiciar, au fost adăugate datele referitoare la persoanele faţă de care s-a dispus punerea in mişcare a acţiunii penale sau faţă de care a fost luata una dintre masurile preventive prevăzute de Codul de procedură penală.

Calificativele obţinute la probele orale de la Bacalaureat nu vor fi modificate.
Anunţul aparţine Ministrului interimar al Educaţiei, Liviu Pop.
În ultimii ani, probele orale nu au mai fost eliminatorii iar candidaţii au primit, în loc de note, niveluri de competenţe: „începător”, „mediu”, „avansat” şi „experimentat”.
Ministrul a mai declarat că decizia de a înlocui calificativele cu note ar putea fi luată după consultări cu elevii, părinţii şi profesorii.
În prezent, calificativele care se acordă nu au nicio valoare pentru calculul mediei generale de la Bacalaureat.

Spray-ul autobronzant la fel ca şi solarul, poate produce cancer.
Conform unui studiu, acesta conţine o substanţă toxică ce pătrunde cu uşurinţă în plămâni, dar şi în fluxul sanguin şi duce la formarea de tumori.
De asemenea, specialiştii spun că această substanţă ameninţă cu apariţia unor mutaţii prin modificarea ADN-ului la nivelul celulelor corpului.
Astfel, potrivit studiului, sunt supuşi riscului de a se îmbolnăvi toţi cei care frecventează saloanele de bronzare artificială, inclusiv angajaţii acestor localuri.

Imigranţii ilegali din România vor putea fi depistaţi oriunde, doar prin prezentarea documentelor.
Acest lucru va fi posibil cu ajutorul unor terminale mobile, prin accesul imediat în baza de date a Oficiului Român pentru Imigrări.
Mai mult, a fost elaborată şi o aplicaţie de “reconstrucţie facială” care permite depistarea cetăţenilor străini care se află în ţara noastră şi sub alte identităţi, înregistraţi în baza de date cu alte documente.
Oficiul Român pentru Imigrări a depistat anul trecut, peste 400 de cetăţeni străini care stăteau ilegal în România iar cei mai mulţi dintre ei proveneau din R. Moldova şi Turcia.