Ştiri 29 mai 2012

Astăzi, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Taina Sfântului Maslu la Năvodari.
Slujba va fi săvârşită de la orele 17, pe locul unde va fi ridicată o biserică ce va purta hramul Sf. Antonie cel Mare.
Locaţia se află în apropierea Şcolii Generale nr. 1, în spatele blocului 50.

Absolvenţii Seminarului teologic din Constanţa vor susţine examenul de atestat.
Totodată de astăzi şi până vineri, se desfăşoară întâlnirea anuală de pregătire a preoţilor din cadrul Armatei Române.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului a oficiat Slujba Sfintei Liturghii la Catedrala arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”.

Totodată ierarhul nostru s-a adresat şi celor 70 de preoţi militari prezenţi la slujbă.

Noua Policlinică pentru copii de la Constanţa va fi inaugurată vineri, 1 iunie.
Aceasta a fost renovată de Fundaţia Scheherezade iar valoarea investiţiei se ridică la peste 300 de mii de euro.
La eveniment va participa premierul Victor Ponta alături de oficialităţi ale judeţului nostru.
Potrivit directorului administrativ al Spitalului de Urgenţă Constanţa, Renato Cristea, policlinica pentru copii nu fusese niciodată renovată.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea are de ieri în dotare o autospecială destinată accidentelor nucleare.
Asociaţia de Dezvoltare lntercomunitară Sud-Est pentru Situaţii de Urgenţă a accesat fonduri europene pentru a achiziţiona 63 de astfel de echipamente.
Autospeciala îi va ajuta pe pompieri să determine radiaţiile, să facă prognoze referitoare la norul radioactiv şi să măsoare noxele din aer.
Mai mult, aceasta este dotată şi cu staţie meteo, care poate furniza informaţii, în timp real, despre temperatură, umiditate, direcţia sau viteza vântului.

Buletinele de vot mâzgălite sau cu mai multe ştampile vor fi validate.
Biroul Electoral Central a luat decizia că, la alegerile locale de anul acesta, acestea vor fi considerate valabile dacă vor avea ştampila „votat” amplasată corect, într-un singur patrulater.
De asemenea, vor fi valabile şi buletinele cu mai multe ştampile daca una dintre ele va fi încadrată corect în patrulaterul destinat candidatului.

Guvernul intenţionează să modifice Codul Muncii, Legea dialogului social şi Legea zilierilor.
Anunţul aparţine liderului Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin.
Acesta a declarat că este nevoie atât de o lege distinctă a contractelor colective de muncă, cât şi de o lege a conflictelor de muncă.
Liderul sindical a mai declarat că speră ca aceste legi să fie modificate prin ordonanţă de urgenţă, până la sfârşitul lunii viitoare.

Laptele românesc ar putea dispărea de pe piaţă în următorii ani.
Aşa susţin oficialii din Ministerul Agriculturii, potrivit cărora din anul 2015, ţările membre UE nu vor mai avea limite de producţie a laptelui, iar normele de igienă se vor înăspri.
Doar un sfert dintre fermele româneşti au şanse să se alinieze standardelor, iar mulţi fermieri vor fi nevoiţi să-şi închidă afacerile.
În aceste condiţii, românii vor consuma lapte de import.

Preţul la energia electrică se va majora cu 5% pentru toţi consumatorii până la sfârşitul lunii viitoare.
Executivul menţine în memorandumul cu FMI calendarul de eliminare a tarifelor administrate la electricitate asumat de Guvernul Boc.
Procesul de renunţare la tarifele reglementate la energie electrică, cerut de FMI, va fi aplicat separat pentru consumatorii industriali şi pentru cei casnici.
Astfel, pentru consumatorii industriali, preţurile reglementate vor fi eliminate, în etape, din luna septembrie a acestui an.
Eliminarea preţurilor reglementate pentru consumatorii casnici va începe în 2013 şi va fi încheiată până în 2017.

Elevii care vor susţine examenul de bacalaureat pentru a treia oară vor plăti o taxă.
Astfel, potrivit Ministerului Educaţiei, candidaţi din promoţii anterioare care se vor prezenta la toate probele Bacalaureatului 2012 vor achita suma de 230 de lei.
De asemenea, cei care nu susţin toate probele vor achita suma de 39 lei pentru fiecare probă.
Aceste taxe au fost stabilite de Ministerul Educaţiei cu luarea în considerare a ratei inflaţiei.
Metodologia de organizare şi desfăşurare a examenului de Bacalaureat prevede că absolvenţii au dreptul să susţină examenul, fără taxă, de cel mult două ori.

Unele alimente ascund o serie de substanţe nocive, provenite din ambalaj.
Specialiştii atrag atenţia că ambalajele din aluminiu sau plastic pot transfera alimentelor anumiţi constituenţi într-o anumită limită.
Astfel, ionii de aluminiu din cutiile de conserve duc la modificarea metabolismului, scad cantitatea de calciu şi pot provoca afecţiuni grave precum Alzheimer.
Ambalajele din plastic pot transfera produsului substanţe toxice cum ar fi bisfenolul A, care odată ajunse în organism intră în sânge şi produc perturbări grave unor serii de hormoni.
Specialiştii ne recomandă să nu depozităm alimentele în caserole din plastic şi să nu folosim folie de aluminiu la gătit.

Ştiri 28 mai 2012

Astăzi se va sfinţi locul pentru o nouă biserică în municipiul Medgidia.
Slujba de sfinţire va fi oficiată de la orele 18, de către Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Biserica va avea hramul „Naşterea Maicii Domnului” şi va fi ridicată în cartierul Oraşul Nou.

Mâine, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Taina Sfântului Maslu la Năvodari.
Slujba va fi săvârşită de la orele 17, pe locul unde va fi ridicată o biserică ce va purta hramul Sf. Antonie cel Mare.
Locaţia se află în apropierea Şcolii Generale nr. 1, în spatele blocului 50.

Pornografia pe Internet ar putea distruge Biserica creştină, prin dezintegrarea familiei.
Site-ul creştin Christianpost atrage atenţia că cel mai mare pericol al societăţii actuale este pornografia online.
Specialiştii spun că părinţii au pierdut total controlul asupra copiilor datorită tehnologiei avansate care oferă accesibilitate la orice fel de site-uri.
Se estimează că la ora actuală în lume există peste 1 miliard de site-uri pornografice, iar media vârstei copiilor care le privesc este 9 ani.

17 călugări şi credincioşi ortodocşi au fost arestaţi în Macedonia.
Monahii şi credincioşii au fost arestaţi într-un raid care urmăreşte să desfiinţeze Arhiepiscopia de Ohrida ce aparţine de Biserica Ortodoxă Sârbă.
După secesiunea iugoslavă, statul macedonean a impus şi recunoscut Biserica Ortodoxă Macedoneană ca entitate eclesială nerecunoscută de nicio Biserică ortodoxă soră din lume.

Meteorologii au emis o atenţionare cod portocaliu de ploi pentru 12 judeţe, printre care şi Constanţa.
Aceasta este valabilă de astăzi, de la ora 17, până mâine la ora 12.
Astfel, în judeţele din estul şi sud-estul ţării va ploua abundent şi, pe arii extinse, se vor cumula cantităţi de apă de peste 50 l/mp.

Preţul energiei electrice plătit de populaţia din România este dublu faţă de nivelul din Franţa, raportat la puterea de cumpărare.
Aşa arată cele mai recente date ale Eurostat.
Suma plătită de români pentru curentul electric este cu 14% mai mare decât media europeană şi se apropie de cotele din Danemarca sau Germania.
În valoare nominală, populaţia din România plăteşte unul dintre cele mai reduse tarife din Uniunea Europeană pentru energia electrică, de 46,6 lei, sau 11 euro pe 100 kWh.

Un raliu automobilistic va fi organizat împotriva avortului.
Acesta se va desfăşura din luna iulie până în octombrie şi va avea ca punct de pornire oraşul Vladivostock.
Concurenţii vor traversa 20 de state europene.
Obiectivul acestei acţiuni este de a afirma valorile familiei, de a proteja maternitatea şi a protesta împotriva avorturilor.
Raliul a fost binecuvântat de Mitropolitul Filaret de Minsk şi de Episcopul Inocenţiu de Vilnius.
În cadrul raliului o icoană a Maicii Domnului va fi purtată în procesiune.

Cărţile de alegător nu vor mai fi emise.
Românii vor vota astfel doar pe baza actului de identitate.
Anunţul aparţine Ministerul Administraţiei şi Internelor, care a lansat săptămâna trecută, în dezbatere publică, un proiect de lege în acest sens.
Decizia a fost luată pentru eliminarea riscului mare de contrafacere a acestui tip de documente, în condiţiile în care acestea aveau elemente minime de siguranţă, dar şi pentru reducerea cheltuielilor cu tipărirea lor.

Spitalele închise anul trecut ar putea fi redeschise.
Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii analizează posibilitatea deschiderii unor “centre de sănătate multifuncţionale” sau chiar a redeschiderii, pe cheltuiala autorităţilor locale, a spitalelor care au fost închise eronat.
Ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi a declarat că închiderea spitalelor a lăsat fără servicii medicale o populaţie de 100.000 de locuitori, arondate unităţilor medicale respective.
La 1 aprilie 2011, 67 de spitale au fost închise, iar cele mai multe dintre ele sunt acum centre de permanenţă, cu medici de familie sau cămine de bătrâni.

Ministerul Turismului doreşte introducerea unui sistem online de rezervare a locurilor de cazare.
Potrivit ministrului de resort, Eduard Hellvig, scopul sistemului este monitorizarea cheltuielilor în acest domeniu.
Oficialul a mai precizat că prin această platformă online, ministerul introduce criteriului de competitivitate între operatorii de turism.

Astăzi încep înscrierile pentru prima sesiune a examenului de bacalaureat.
Acestea se desfăşoară până miercuri, 30 mai.
Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa, la nivelul judeţului nostru, în promoţia actuală sunt 6.600 de absolvenţi.
Examenul va începe pe 11 iunie şi se va încheia pe 8 iulie, când vor fi afişate primele rezultate ale examenului.

Reţeta electronică va fi obligatorie de la 1 iulie.
Potrivit preşedintelui interimar al CNAS, Dorin Ionescu, aceasta va funcţiona experimental, în paralel cu cea tipizată, de la 1 iunie.
El a explicat că, după completarea reţetei de către medicul de familie, aceasta ajunge la farmacii, iar pacientul va merge cu buletinul, pentru a-şi lua reţeta.
Prescripţia nu va cuprinde deocamdată informaţii detaliate despre medicament, cum ar fi dozajul sau contraindicaţiile, din cauza imposibilităţii Agenţiei Naţionale a Medicamentului de a se conecta la sistem.

Ştiri 25 mai 2012

La Arhiepiscopia Tomisului, debutează astăzi un simpozion internaţional pe teme juridice şi canonice.
Acesta poartă titlul „Legislaţia de stat şi Legislaţia canonică din unele ţări ale Europei” şi se va desfăşura timp de două zile.
La simpozion participă Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, precum şi profesori universitari de la Facultăţile de Teologie şi Drept din România, Georgia şi Republica Moldova.

Mâine se va sfinţi o nouă biserică în judeţul Constanţa.
Astfel,  Înaltpreasfințitul  Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va târnosi de la ora 7.30, biserica cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” şi „Dreptcredinciosul voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt” din localitatea Ştefan cel Mare, urmată de oficierea Sfintei Liturghii.
Duminică, de la ora 8.30, Ierarhul nostru va sfinţi pictura bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din localitatea Moviliţa, urmată de săvârşirea Sfintei Liturghii.
De asemenea, luni, Înaltpreasfințitul Teodosie va sfinţi locul pe care se va construi o nouă biserică în municipiul Medgidia.
Aceasta va avea hramul „Naşterea Maicii Domnului” şi va fi ridicată în cartierul Oraşul Nou.

Autorităţile turce au transformat Biserica Sfânta Sofia din Niceea în moschee.
Biserica a fost ridicată în secolul al 6-lea de către Împăratul Iustinian cel Mare şi este o copie redusă a Bisericii Sfânta Sofia din Constantinopol.
Decizia autorităţilor turce a provocat critici în lumea întreagă.

Parlamentul European susţine homosexualitatea.
Acesta a adoptat ieri la Strasbourg o rezoluţie nelegislativă în care cere statelor membre, dar şi Rusiei, Ucrainei şi Republicii Moldova să dea un exemplu în combaterea homofobiei.
Rezoluţia face apel la legiferarea homosexualităţii prin uniuni consensuale, parteneriate înregistrate sau căsătorii.

Profesorii din comisiile Bacalaureatului vor primi mai mulţi bani.
Ministrul interimar al Educaţiei, Liviu Pop, a decis să majoreze cu 15 la sută sumele plătite cadrelor didactice care vor corecta lucrările.
Hotărârea este valabilă şi pentru dascălii din comisiile de admitere şi evaluare naţională.

Legea de punere în aplicare a Codului de procedură civilă a fost promulgată.
Preşedintele României a semnat ieri, decretul de promulgare a acestei legi, care va intra în vigoare de la 1 septembrie.
Ministrul Justiţiei, Titus Corlăţean a declarat că pentru asigurarea finanţării intrării în vigoare a Codului de procedură civilă este necesară o rectificare bugetară.

Noile permise auto vor conţine datele medicale ale şoferului.
Astfel, pe lângă datele personale şi categoriile de vehicule, noile documente vor conţine şi datele medicale ale şoferului, cum ar fi probleme de vedere sau auditive.
Modificările prevăzute în proiectul de lege lansat în dezbatere publică de Ministerul de Interne vor fi aplicabile doar actelor ce vor fi emise după data de 19 ianuarie 2013.

Ministerul Educaţiei vrea sa deblocheze 7.500 de posturi.
Acesta lucrează zilele acestea la o Ordonanţă de Urgenţă cu privire la posibilitatea unor angajări masive.
Astfel, în învăţământul preuniversitar ar putea fi deblocate 5000 de posturi pentru personalul auxiliar, iar pentru învăţământul superior cel mult 2500.
Potrivit ministerului, posturile din sistemul bugetar sunt blocate de peste trei ani.

Reabilitarea termică a clădirilor de locuit va putea fi finanţată cu fonduri europene.
Ministerul Dezvoltării Regionale a transmis Comisiei Europene luna trecută o variantă a schemei de finanţare pentru eficienţa energetică.
Potrivit modificării Programului Operaţional Regional, sumele urmează să fie alocate pentru blocurile de locuinţe construite după proiecte elaborate în perioada 1950-1990.

Fumatul va fi interzis în majoritatea locurilor publice din Ucraina.
Este vorba despre şcoli, universităţi, spitale, restaurante, muzee, precum şi staţii de autobuz.
În aeroporturi, hoteluri, cămine şi birouri, fumatul va fi permis, însă numai în locuri special amenajate.
Decizia, luată de Parlamentul de la Kiev, intervine înainte de Campionatul European de Fotbal din luna iunie, găzduit împreună cu Polonia.

Ştiri 24 mai 2012

Biserica Ortodoxă prăznuieşte astăzi Înălţarea Domnului.
Această sărbătoare ne aminteşte de momentul biblic al finalizării activităţii pământeşti a Mântuitorului, la 40 de zile după Paşti.
Conform relatărilor din Noul Testament, pe drumul spre Betania din Ierusalim, Iisus Hristos s-a înălţat la cer în prezenţa apostolilor, ca garanţie a propriei noastre înălţări.
Această sărbătoare se regăseşte printre praznicele împărăteşti cele mai vechi, astfel că prima menţiune documentară a fost consemnată în anul 332, de unde aflăm că la Ierusalim, Înălţarea era prăznuită în aceeaşi zi cu Rusaliile, când se marca finalul perioadei pascale.
Delimitarea dintre cele două mari praznice s-a făcut la sfârşitul secolului al 4-lea.
Tot în secolul al 4-lea, Sfântul Ioan Gură de Aur ne-a lăsat o frumoasă predică la această sărbătoare, pe care el o numeşte „cinstită şi mare”, iar alte cuvântări găsim la Sfinţii Atanasie al Alexandriei şi Grigorie de Nyssa.
În secolul al 6-lea, Sfântul Roman Melodul compune Condacul şi Icosul sărbătorii, iar imnografii din secolele următoare compun canoanele din slujba Înălţării.
În unele părţi ale ţării, de astăzi şi până la Rusalii, creştinii se salută cu formula „Hristos S-a înălţat”.

Tot astăzi cinstim şi Ziua Eroilor, zi de sărbătoare naţională.
Pe data de 10 martie 1920, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis ca în Ziua Înălţării Domnului să se oficieze slujba parastasului şi pomenirea eroilor în toată ţara.
Pomenirea eroilor va fi interzisă din 1948 şi reluată prin hotărârile Sfântului Sinod din anii 1999 si 2001, când sărbătoarea Înălţării a fost consacrată ca Zi a Eroilor şi Sărbătoare Naţională Bisericească.
Totodată, în anul 1995 autorităţile de stat au decis ca Ziua Eroilor să se cinstească în ziua Înălţării Domnului, iar în anul 2003, să devină zi de sărbătoare naţională.

Creştinii din Filipine au protestat împotriva concertelor solistei Lady Gaga, programate în această ţară.
Potrivit liderilor religioşi, atitudinea cântăreţei promovează lipsa de Dumnezeu, şi este ofensivă oricărei religii.
Filipine este 85% o ţară creştină, majoritatea catolică, iar educaţia creştină este importantă în acest stat.
Recent, autorităţile din capitala Indoneziei au interzis concertul cântăreţei, pentru prima oară în istoria ţării.
De asemenea, Coreea de Sud a interzis minorilor să participe la concert, datorită gesturilor obscene, incitărilor la violenţă şi pornografiei explicite.

Legea antidiscriminare provoacă nemulţumiri în rândul creştinilor din Republica Moldova.
Guvernul moldovean a adoptat Legea cu privire la asigurarea egalităţii, care a provocat reacţii negative din partea unor reprezentanţi ai Bisericii şi ai unor organizaţii religioase, dar şi a organizaţiilor neguvernamentale de protecţie a drepturilor omului.
Clericii consideră că, astfel, minorităţile religioase şi cele sexuale, în special, vor obţine prea multe drepturi.
Premierul Vlad Filat a declarat că aprobarea acestei legi este o condiţie impusă de către Uniunea Europeană, pentru ca cetăţenii acestui stat să nu mai aibă nevoie de vize la intrarea în ţările Uniunii.

ANM a emis o atenţionare cod galben de ploi şi vijelii pentru mai multe judeţe, printre care şi Constanţa.
Aceasta a intrat în vigoare şi este valabilă până mâine, la ora 12.
Astfel, în estul şi sud-estul ţării, precum şi în toate zonele de deal şi de munte, instabilitatea atmosferică se va menţine accentuată şi se va manifesta prin averse cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat căderi de grindină.
Cantităţile de apă vor depăşi pe arii extinse 25 l/mp şi izolat 60-70 l/mp.

Guvernul a aprobat deblocarea a 500 de posturi în sistemul sanitar.
Potrivit ministrului Sănătăţii, măsura vine în sprijinul spitalelor care se confruntă cu un important deficit de personal.
Ministrul a mai spus că deblocarea posturilor se face cu încadrarea unităţilor sanitare în limita de 70 la sută cheltuieli de personal.

Administraţia Obama susţine eliminarea vizelor pentru români.
Declaraţia aparţine adjunctului şefului misiunii diplomatice a Statelor Unite la Bucureşti, Duane Butcher.
Mai mulţi congresmeni americani au propus calcularea ratei de respingere în funcţie de aplicanţi, şi nu de numărul cererilor de viză.
Pentru a putea fi aplicat, proiectul trebuie să fie aprobat de Congresul American.

Copiii români sunt cei mai expuşi riscului de sărăcie la nivel european.
Aşa arată un raport cu privire la efectele crizei, publicat de Unicef.
Potrivit acestuia, în România, aproape jumătate dintre copii sunt expuşi riscului de sărăcie, în timp ce riscul cel mai mic se înregistrează în Finlanda, de 14%.
Experţii spun că printre principalii factori se numără ocupaţia părinţilor, componenţa familiei şi oferta serviciilor sociale.

Copiii expuşi la fumul de ţigară al părinţilor riscă să sufere mai târziu din cauza unor probleme grave de sănătate.
Experţii australieni au cercetat date colectate de un studiu care a examinat, în urmă cu douăzeci de ani, mai mulţi copii, deveniţi în prezent adulţi în jurul a 30 de ani.
Studierea acestor date a arătat că cei expuşi la fumat pasiv în timpul copilăriei au mai puţină elasticitate în arterele lor, ceea ce indică o sănătate cardiovasculară mai precară.
Aceste efecte au fost observate la până în 27 de ani după copilărie, ceea ce sugerează un efect ireversibil şi pe termen lung al fumatului pasiv în timpul copilăriei asupra sănătăţii arterelor.