Lecţia de Religie – Binele şi Răul
Realizator: Bogdan Nicolae Mateescu.
Astăzi a avut loc premierea concursului intitulat „Copilul învaţă iubirea lui Hristos” desfăşurat în Arhiepiscopia Tomisului.
Acesta este promovat de către Patriarhia Română şi are ca scop dezvoltarea laturii educative, social-filantropice a copiilor, coordonaţi de preoţi şi profesorii de religie.
Premiile au constat în cărţi, dvd-uri educaţionale şi icoane.
Astfel, premiul I a fost câştigat de către Parohia Năvodari III, premiul al II-lea a fost câştigat de către un grup de elevi din clasa a IV-a al şcolii nr. 31 din Constanţa, iar al treilea proiect premiat a fost implementat de cinci elevi coordonaţi de preotul Sorin Busuioc din parohia Rasova.
Câştigătorii premiului I vor participa la faza naţională a concursului, care va avea loc pe 20 mai la Patriarhia Română.
Tinerii constănţeni sunt invitaţi la un dialog. . . la ţintă.
Evenimentul se va desfăşura vineri, de la orele 12, la Liceul Teoretic „Traian” din Constanţa, cu ocazia Zilei Liceului.
Tinerii, dar nu numai, sunt invitaţi să participe la discuţii libere şi să afle răspunsuri la întrebările pe care le au.
Acesta este un nou proiect pilot organizat la Constanţa de către Asociaţia Tinerilor Ortodocşi Orthograffiti, Filiala Constanţa.
Mai multe detalii aflăm de la preşedintele Asociaţiei, Cristian Tănase.
Guvernul suspendă exploatarea gazelor de şist.
Premierul Victor Ponta a declarat ieri că i-a anunţat pe cei de la compania Chevron că nu va da niciun fel de autorizare până când Comisia Europeană nu va stabili un standard de protecţie a mediului şi de siguranţă în ceea ce priveşte această nouă sursă de energie.
Declaraţia lui Victor Ponta vine după ce preşedintele Traian Băsescu le-a cerut noilor miniştri să găsească soluţii pentru creşterea numărului locurilor de muncă şi că mineritul, exploatarea aurului şi cuprului reprezintă o alternativă.
Majoritatea românilor cred că situaţia economică a ţării este foarte slabă.
Potrivit unui studiu, peste 60 la sută dintre români cred că situaţia economică a ţării este foarte slabă iar patru din zece consideră că situaţia economică se va înrăutăţi în următoarele şase luni.
De asemenea, niciunul dintre respondenţi nu crede că România are o situaţie economică bună.
România ocupă penultimul loc în Europa în privinţa donării de sânge.
Directorul Centrului de Transfuzii Sanguine Bucureşti, dr. Doina Goşa a declarat că România nu are stoc de sânge, nu are bancă de sânge şi funcţionează de pe o zi pe alta.
Ţara noastră are o medie de doar 1,7% donatori la întreaga populaţie, în vreme ce un minim necesar ar fi de 2,5%.
Recomandarea Comisiei Europene este însă de 6%.
Frica de a pierde telefonul este în creştere.
Aceasta este cea mai nouă dar şi cea mai răspândită fobie a populaţiei.
Nomofobia afectează 66% din oameni şi se caracterizează prin verificarea obsesivă a apelurilor pierdute, a e-mailului şi a mesajelor dar şi încărcarea constantă a telefonului până la 100%.
Această cifră este în creştere faţă de anii trecuţi, când 53% dintre respondenţi se temeau să rămână fără telefon.
Noul cod de procedură civilă va intra în vigoare de la 1 septembrie, anul acesta.
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, în şedinţa de ieri, Legea pentru punerea în aplicare a noului cod civil.
Proiectul a fost susţinut în plen de ministrul Justiţiei, Titus Corlăţean.
Prin noul Cod de procedură civilă se creează cadrul de valorificare pe calea justiţiei a noilor norme de drept material, prin stabilirea organelor, formelor şi mijloacelor procedurale necesare aplicării acestora.
Funcţionarii publici nu vor mai returna sporurile încasate în 2008-2010.
Deputaţii au adoptat un proiect de lege în acest sens, pentru circa 300.000 de funcţionari publici.
Iniţiatorii susţin că beneficiarii sporurilor sunt în imposibilitatea de a le returna deoarece este vorba despre bugetari ale căror venituri salariale au fost diminuate cu 25% în 2010.
După vot, toţi reprezentanţii grupurilor parlamentare au arătat că votarea acestui proiect este un act de justiţie.
Mai mulţi eurodeputaţi susţin respingerea acordului ACTA.
Aceştia sunt de părere că adoptarea acestuia ar putea afecta libertăţile fundamentale şi ar stabili precedente de nedorit pentru societăţile viitoare.
De asemenea, potrivit eurodeputaţilor, beneficiile acestui acord internaţional sunt mult mai mici decât posibilele pericole la adresa libertăţilor civile.
Plenul Parlamentului European se va pronunţa în luna iulie asupra Acordului de combatere a contrafacerii.
Bulgaria va interzice fumatul în spaţiile publice de la 1 iunie.
Măsura va fi valabilă fără excepţie în toate barurile şi restaurantele, independent de mărimea localului.
Interzicerea fumatului va favoriza însă contrabanda cu ţigări, cred experţii de la Sofia care spun că în Bulgaria sunt vândute zilnic ilegal un sfert din totalul ţigărilor comercializate.
Mai mult, măsura va aduce pierderi de aproape 10% la bugetul de stat.
Pavilionul Expoziţional Constanţa găzduieşte până mâine a doua ediţie a Târgului Ofertelor Educaţionale.
Cele 100 de standuri prezintă ofertele educaţionale ale liceelor constănţene, de stat sau particulare, dar şi cele ale instituţiilor de învăţământ universitar.
Despre oferta Seminarului Teologic Liceal Ortodox Sf. Dionisie Exiguul din Constanţa ne-a oferit detalii diaconul Bogdan Chiriluţă.
Astăzi este Ziua Mondială a Crucii Roşii.
Aceasta a fost stabilită de către Comitetul Internaţional al Crucii Roşii în anul 1859 în urma luptei de la Solferino, unde peste 40.000 de răniţi au fost îngrijiţi de un singur medic.
Manifestările de anul acesta poartă deviza „Tineretul în mişcare”.
În România peste 5.500 de tineri sunt voluntari ai Crucii Roşii Române.
Cu această ocazie Societatea Naţională de Cruce Roşie Filiala Constanţa, marchează ziua prin mişcare.
Tinerii din şcolile şi liceele constănţene vor organiza un cros care se desfăşoară pe plaja Modern, pe traseul Plaja Trei papuci – Plaja Modern.
De astăzi încep evaluările-pilot pentru clasele a 2-a, a 4-a şi a 6-a.
Acestea se vor desfăşura până pe 23 mai, potrivit calendarului aprobat de către Ministerul Educaţiei.
Evaluarea la clasa a 4-a se va desfăşura pe 9 mai, la clasa a 6-a în 16 mai, iar la clasa a 2-a pe 22-23 mai.
Testele conţin următoarele discipline: limba română, limba maternă, pentru elevii care studiază în limbile minorităţilor naţionale şi matematică.
Evaluarea nu se finalizează printr-o notă sau printr-un calificativ sumativ.
Înotul este foarte eficient împotriva hipertensiunii.
Acest sport este o activitate fizică recomandată sedentarilor care suferă de boli cronice precum obezitatea şi bolile articulare.
O echipă de cercetători americani a studiat efectul pe care înotul îl are asupra sedentarilor.
Rezultatele au indicat o scădere semnificativă a presiunii arteriale sistolice, iar parametrii care apreciau funcţia vasculară au evoluat favorabil la înotătorii cu vârsta de peste 50 de ani.
Copiii concepuţi prin procreare artificială sunt mai expuşi riscului de malformaţii congenitale.
Aceasta este concluzia unui studiu australian publicat recent.
Cercetătorii au comparat 300 de mii de sarcini, dintre care 6.000 rezultate din procreare artificială.
Riscul de defect la naştere pentru sarcinile obţinute prin tehnici de procreare artificială este de 8,3%, faţă de 5,8% pentru sarcinile normale.
Potrivit statisticilor, în fiecare an, în lume se nasc peste 3,7 milioane de copii cu ajutorul tehnicilor de procreare asistată medical.
România are un nou Guvern!
Acesta a depus ieri seară jurământul în faţa preşedintelui Traian Băsescu.
Lista noilor miniştri ne este prezentată de Mircea Toma de la radio Trinitas.
Şoferii vor fi obligaţi, în scurt timp, să poarte asupra lor un tichet de contravenţii.
Prevederea urmează să facă parte dintr-un proiect al Guvernului legat de siguranţa rutieră în perioada 2011-2020.
Astfel, în acest tichet urmează să fie trecute amenzile care au fost încasate şi plătite de şofer.
Lipsa acestui tichet sau neplata unui număr minim de amenzi va duce la suspendarea dreptului de a conduce.
În plus, va fi eliminată prescripţia proceselor verbale de contravenţie, astfel că amenda primită şi adusă la cunoştinţă va trebui plătită.
Luna mai este dedicată renunţării la fumat.
Ideea aparţine Institutului „Marius Nasta”, coordonator al Programului Naţional „Stop Fumat!” şi are scopul de a atrage atenţia asupra riscurilor de îmbolnăvire provocate de ţigări şi de a încuraja renunţarea la fumat.
Astfel, toţi cei care se înscriu în program pe parcursul acestei luni beneficiază de tratament şi consiliere psihologică gratuite.
Potrivit statisticilor, peste şase milioane de persoane mor în fiecare an din cauza tutunului, iar mai mult de cinci milioane dintre aceştia sunt fumători sau foşti fumători.
Ministerul Dezvoltării Regionale îşi propune să facă locuinţe pentru persoanele evacuate din clădiri retrocedate.
Ministrul de resort, Eduard Hellvig, a precizat că a doua prioritate la construcţia unităţilor locative, va fi construirea locuinţelor pentru tineri.
De asemenea, ministrul îşi propune să reglementeze relaţia dintre asociaţiile de locatari şi autorităţile locale, dar şi să promoveze o lege care să stabilească normele metodologice în ceea ce priveşte calitatea construcţiilor.