Ştiri 14 aprilie 2012

Creştinii ortodocşi cinstesc astăzi Sâmbăta Mare, ultima zi înainte de sărbătoarea Învierii Domnului.
În această zi, ne amintim de coborârea Mântuitorului la Iad, care semnifică “Prima Înviere” a lui Adam şi biruinţa vieţii asupra morţii.
În această seară, constănţenii vor primi Lumina Sfântă a Învierii de la Ierusalim.
Aceasta va fi adusă prin intermediul Patriarhiei Române şi va fi oferită credincioşilor pe plaja Modern, de către Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.

Vineri, de sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, Ierarhul nostru va oficia sfânta liturghie la Mănăstirea Dervent, cu prilejul hramului.
Înaltpreasfinţitul Teodosie ne-a explicat şi semnificaţia oului roşu.

Radio Dobrogea va transmite în direct slujba venirii Sfintei Lumini de la Ierusalim.
Astfel, astăzi, între orele 13.00 şi 15.00, postul nostru de radio va transmite slujba Vecerniei Mari oficiată de către Patriarhul Ierusalimului, Teofilos al III-lea, în Biserica Sfântului Mormânt al Domnului.
Evenimentul este posibil datorită parteneriatului pe care Radio Dobrogea îl are cu Radio România Actualităţi.

Concertul religios “În vremea aceea”

Fresca muzicală, compusă de preotul Ion Popescu Runcu, este o transpunere pe note a Patimilor lui Iisus ce se finalizează cu Învierea Mântuitorului.
Concertul este susţinut de coralele Armonia şi Cuvânt Bun ale Arhiepiscopiei Tomisului, grupul coral al Liceului Pedagogic Constantin Brătescu din Constanţa şi Orchestra Teatrului Naţional de Operă şi Balet Oleg Danovski din Constanţa.
Iniţiatorul proiectului este IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Coordonatorul proiectului este Pr. Valeriu Roman, consilier cultural al Arhiepiscopiei Tomisului.
Filmare realizată de către Adrian Bodonea Florea.

Ştiri 13 aprilie 2012

Biserica ortodoxă cinsteşte astăzi sfânta şi marea zi de vineri.
În această zi biserica pomeneşte sfintele şi mântuitoarele Patimi ale Mântuitorului Hristos.
Detalii despre semnificaţia acestei zile aflăm de la teologul Cristian Curte.

În Catedrala Arhiepiscopală a avut loc, la ora 10, procesiunea scoaterii Sfântului Epitaf în mijlocul bisericii.
De asemenea, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia, de la ora 17.00, Denia Prohodului Domnului Iisus Hristos.

Radio Dobrogea va transmite în direct slujba venirii Sfintei Lumini de la Ierusalim.
Astfel, mâine, între orele 13.00 şi 15.00, postul nostru de radio va transmite slujba Vecerniei Mari oficiată de către Patriarhul Ierusalimului, Teofilos al III-lea, în Biserica Sfântului Mormânt al Domnului.
Evenimentul este posibil datorită parteneriatului pe care Radio Dobrogea îl are cu Radio România Actualităţi.

Constănţenii vor primi şi anul acesta Lumina Sfântă a Învierii de la Ierusalim.
Aceasta va fi adusă prin intermediul Patriarhiei Române şi va fi oferită credincioşilor pe plaja Modern, de către Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.

Înaltpreasfinţitul Teodosie ne-a explicat şi semnificaţia oului roşu.

Mâine, în Sâmbăta Mare, Ierarhul nostru va săvârşi Sfânta Liturghie la Capela Sfântul Ierarh Nicolae a penitenciarului Poarta Albă, în prezenţa persoanelor private de libertate.

Biblia difuzată împreună cu ziarul „Adevărul“ nu este ortodoxă.
Un comunicat de presă al Patriarhiei Române precizează că ziarul „Adevărul” a pus în vânzare o Biblie tradusă de Dumitru Cornilescu, care nu are binecuvântarea Sfântului Sinod.
Mai mult, Patriarhia îndeamnă clerul ortodox să informeze comunităţile de credincioşi despre faptul că această Biblie nu este ortodoxă.

Religia a fost scoasă din examenul de bacalaureat din Anglia.
Această măsură a provocat un val de proteste din partea Bisericii Anglicane care a strâns peste 120.000 de semnături împotriva acesteia într-o petiţie naţională.
În predica sa de Paşti, Arhiepiscopul de Canterbury, Dr. Rowan Williams a spus că tinerii britanici nu au ostilitate faţă de religie.
Dimpotrivă, tinerii iau credinţa în serios atunci când au şansa să înveţe despre ea.

După Paşti, constănţenii vor rămâne fără căldură.
RADET Constanţa a decis să oprească marţi, 17 aprilie, de la ora 9, furnizarea încălzirii în municipiul Constanţa.
Decizia vine ca urmare a solicitărilor făcute de asociaţiile de proprietari, dar şi a creşterii temperaturilor exterioare.
În aceste condiţii, RADET va furniza numai apă caldă de consum, în regim non-stop.

Cetăţenii care nu votează ar putea fi amendaţi.
Un proiect de lege care prevede introducerea obligativităţii de a vota a trecut tacit de Senat şi va merge în Camera Deputaţilor.
Proiectul prevede că cei care nu se prezintă la vot vor fi mai întâi amendaţi cu 1000 de lei şi apoi vor primi diverse sancţiuni.
Printre sancţiuni se numără restricţionarea accesului la unele facilităţi fiscale sau ajutoare din partea statului.
Guvernul a remis Parlamentului un punct de vedere în care arată că legea este neconstituţională, pentru că în Constituţia României se prevede că votul este un drept, nu o obligaţie.

Guvernul va analiza revenirea la forma iniţială a indemnizaţiei pentru creşterea copilului.
Ministrul Muncii a precizat că problema va fi dezbătută odată cu discuţiile cu privire la recuperarea salarială pentru bugetari. Aceste decizii depind însă de evoluţia economiei.
Ministrul a susţinut că Guvernul a luat act cu îngrijorare de datele preliminare ale recensământului de anul trecut, care indica scăderea natalităţii şi îmbătrânirea populaţiei.
În 2010, odată cu tăierea salariilor bugetarilor, cuantumul indemnizaţiei de maternitate a fost redus cu 15%, diminuare aplicată la suma rezultată din calculul a 85% din media salariilor pe ultimele 12 luni.

Lukoil a scumpit ieri benzina cu 13 bani pe litru.
Compania a reinversat raportul dintre preţul benzinei şi cel al motorinei, astfel încât, sortimentele de benzină au redevenit mai scumpe ca cele de motorină.
Astfel, un litru de EuroLuk 95 costă 5,85 de lei, iar cea mai ieftină motorină costă 5,89 de lei.
De asemenea, ECTO 98 costă 6,45 de lei, în timp ce sortimentul ECTO SUPER DIESEL costă 6,20 de lei.

Reţetele producătorilor de alimente şi ingredientele folosite de aceştia nu sunt verificate.
Declaraţia aparţine Ministrul Agriculturii, Stelian Fuia, care a mai spus că mezelurile conţin multă apă.
Potrivit unui proiect, producătorii vor fi nevoiţi să se înscrie într-un registru electronic postat pe site-ul Ministerului Agriculturii, pentru a putea fi monitorizaţi, după ce le vor fi verificate calitatea, compoziţia produselor şi procesul tehnologic.
În alte condiţii, producătorii nu vor avea voie să îşi desfăşoare activitatea.

Ştiri 12 aprilie 2012

Biserica ortodoxă cinsteşte astăzi sfânta şi marea zi de joi.
În această zi ne aducem aminte de spălarea picioarelor ucenicilor de către Hristos, la Cina cea de Taină, de rugăciunea lui Hristos către Tatăl din Gradina Ghetsimani şi de prinderea lui Iisus şi ducerea la judecată.
Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia, de la ora 17.00, Denia celor 12 Evanghelii.

Calendarul Bisericii Ortodoxe Române pomeneşte astăzi pe Sfântul Mucenic Sava de la Buzău.
Acesta este cunoscut şi sub numele de Sava Gotul, deoarece era originar din Dacia, în vremea când aceasta era stăpânită de goţi.
S-a născut în jurul anului 334 într-un sat din zona Buzăului. Preotul satului, Sansalas, şi preotul Gutticas, i-au fost sfetnici, şi i-au sporit tânărului Sava evlavia, blândeţea şi smerenia.
Când regele Atharid a dezlănţuit o cumplită prigoană împotriva creştinilor, Sansalas şi Sava au fost legaţi şi biciuiţi, apoi au fost puşi să mănânce din jertfe aduse idolilor.
Pentru că au refuzat, regele a poruncit ca Sfântul Sava să fie aruncat în râul Museos (Buzău).
La cererea Sfântului Vasile cel Mare, guvernatorul provinciei Sciţia a dus moaştele Sfântului Sava în Capadocia.

Constănţenii vor primi şi anul acesta Lumina Sfântă a Învierii de la Ierusalim.
Aceasta va fi adusă prin intermediul Patriarhiei Române şi va fi oferită credincioşilor pe plaja Modern, de către Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.

În Sâmbăta Mare, Ierarhul nostru va săvârşi Sfânta Liturghie la Capela Sfântul Ierarh Nicolae a penitenciarului Poarta Albă, în prezenţa persoanelor private de libertate.

Jandarmii constănţeni vor asigura liniştea în noaptea Învierii.
În perioada Sărbătorilor Pascale, 100 de jandarmi constănţeni vor asigura ordinea şi liniştea publică în zona lăcaşelor de cult unde se adună mulţi oameni.
Astfel, jandarmii recomandă celor care participă la evenimentele religioase să aibă un comportament decent, în conformitate cu normele de convieţuire socială.

Părinţii care nu au reuşit să-şi înscrie copiii la clasa pregătitoare sau clasa I mai au la dispoziţie o nouă etapă de înscrieri.
Astfel, în perioada 23-25 aprilie, aceştia se vor putea întoarce cu dosarul la unitatea de învăţământ în circumscripţia căreia se află.
În cazul în care, după această etapă, vor mai exista copii care nu au fost înregistraţi în clasa pregătitoare/clasa I, ei vor fi alocaţi, în perioada 2-9 mai, unităţilor de învăţământ care vor mai avea locuri disponibile după cele trei etape.

Maşinile parcate neregulamentar vor fi ridicate doar dacă blochează circulaţia.
Senatul a adoptat tacit o iniţiativă legislativă care prevede ca vehiculele parcate neregulamentar să fie ridicate doar dacă reprezintă un obstacol pentru circulaţie sau blochează accesul în instituţiile publice.
Potrivit iniţiativei, parcarea neregulamentară în altă situaţie ar urma să se sancţioneze numai cu amendă.
Iniţiatorii mai propun ca sumele încasate ca urmare a ridicării şi depozitării vehiculelor, să constituie venituri la bugetele locale şi să fie folosite pentru amenajarea locurilor de parcare.

Persoanele în stare de ebrietate vor plăti 30% din asistenţa medicală.
Senatul a adoptat tacit propunerea legislativă potrivit căreia asistenţa medicală acordată în cazuri de intoxicaţie cu alcool se suportă, în proporţie de 30%, de către asigurat.
Proiectul mai prevede că, în cazul în care asiguratul nu achită suma care îi revine, atunci acesta are obligaţia să facă 50 de ore de muncă în folosul comunităţii.
În expunerea de motive a proiectului de lege, se precizează faptul că tratarea cazurilor de intoxicaţii etilice implică costuri ridicate pentru unităţile sanitare.

Radiografiile dentare pot provoca apariţia unor tumori pe creier.
Oamenii de ştiinţă americani au examinat datele medicale ale unui număr de peste 1.000 de pacienţi cu vârste cuprinse între 20 şi 79 de ani, care sufereau de tumori cerebrale, în general benigne.
Pacienţii care au făcut în fiecare an câte un examen radiologic dentar sunt de până la 3 ori mai expuşi la apariţia unor astfel de tumori decât cei care fac radiografii dentare mai rar.
Conform recomandărilor specialiştilor, copiii pot face radiografii dentare o dată pe an, adolescenţii la cel puţin 18 luni, iar adulţii la interval de peste 2 ani.

Taxele la universităţi nu se vor mări.
Anunţul a fost făcut ieri de ministrul Educaţiei, Cătălin Baba, care a precizat că universităţile vor decide dacă vor să aibă mai mulţi studenţi sau mai multe locuri bugetate.
El a reamintit faptul că, în anul universitar 2012-2013, nu se vor mai da locuri bugetate, ci granturi, însă finanţarea va fi la fel ca anul trecut.
În România, costurile per student variază între 2.000 şi 5.000 de lei.

Ministerul Sănătăţii va avea propria direcţie de combatere a corupţiei din sistemul sanitar.
Departamentul Anticorupţie al ministerului a fost înfiinţat după 3 ani de la propunere.
Premierul Mihai-Răzvan Ungureanu a explicat că nu va fi o structură împotriva medicilor, ci va urmări îmbunătăţirea actului medical şi restabilirea încrederii populaţiei în serviciile medicale.
Statisticile arată că mita în spitale aproape că s-a instituţionalizat, iar 91% din populaţie consideră corupţia ca o problemă fundamentală în general.