Vestea cea bună – Conflictul între Biserică şi presa necreştină
Realizatori: Pr. Cezar Axinte şi Prof. Mihail Chircor.
Radio Dobrogea a încheiat un parteneriat cu postul de televiziune TVR Info.
Acesta presupune retransmiterea înregistrărilor audio ale emisiunii „De la + la infinit”, difuzată săptămânal pe TVR INFO, în scopul promovării de către Arhiepiscopia Tomisului a valorilor religioase şi culturale naţionale.
Acest parteneriat se alătură celor deja existente între Radio Dobrogea, Radio România şi Radio Trinitas.
A început cea de-a treia etapă de înscrieri în învăţământul primar.
Până mâine, la nivelul unităţilor de învăţământ preuniversitar din întreaga ţară se desfăşoară cea de-a treia etapă de înscriere a copiilor în clasa pregătitoare şi în clasa întâi.
Potrivit Ministerului Educaţiei, în această etapă sunt înscrişi copiii ai căror părinţi au solicitat, în a doua etapă, înscrierea la o altă şcoală decât cea de circumscripţie, dar nu au fost înmatriculaţi, din cauza lipsei locurilor.
De asemenea, pot depune dosare şi părinţii care nu şi-au înscris copiii la nicio unitate de învăţământ în cele două etape anterioare.
Ziua împotriva violenţei domestice ar putea fi stabilită pe 25 noiembrie.
Senatul a adoptat tacit o iniţiativă legislativă în acest sens.
Proiectul propune ca Ministerul Muncii şi celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale să organizeze campanii şi manifestări publice dedicate prevenirii şi combaterii violenţei domestice.
Proiectul de act normativ va fi transmis Camerei Deputaţilor, care este for decizional.
Zilele acestea se marchează Săptămâna Europeană a Vaccinării.
Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană Constanţa a anunţat că cea de-a şaptea ediţie a acţiunii se desfăşoară cu scopul de a conştientiza populaţia cu privire la importanţa imunizării copiilor din grupurile defavorizate.
Specialiştii menţionează că imunizarea fiecărui copil este vitală pentru prevenirea bolilor infecţioase şi salvarea de vieţi.
Aceştia mai susţin că în fiecare ţară există populaţii neimunizate şi expuse riscului de îmbolnăvire, din motive etnice sau religioase, sau din cauza distanţei mari faţă de centrele medicale.
Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în regiunea europeană, cele mai mari probleme ridică rujeola şi rubeola.
Accesul maşinilor pe plajă va fi interzis.
Până la începerea sezonului estival, vor fi montate bariere pentru a bloca accesul către toate plajele.
În Constanţa, o parte dintre bariere au fost deja montate, iar în perioada următoare, vor fi puse panouri de avertizare şi pe restul plajelor de pe litoral.
Şoferii care nu ţin cont de avertizări vor primi amenzi între 5.000 şi 20.000 de lei.
Senatul a adoptat modificarea Legii Educaţiei.
Astfel, cadrele didactice din universităţi ar putea profesa după vârsta legală de pensionare cu aprobarea anuală a Senatului universitar.
Potrivit proiectului, în universităţile de stat învăţământul este gratuit pentru cifra de şcolarizare aprobată de Guvern, iar cuantumul taxei va fi stabilit de către Senatul universitar.
Totodată, instituţii de învăţământ superior de stat şi particulare se vor acredita şi vor deveni parte a sistemului naţional de învăţământ prin lege după parcurgerea procedurilor de acreditare.
Părinţii care doresc să plece la muncă în străinătate sunt obligaţi să lase copiii în grija unei rude şi să anunţe autorităţile locale.
Senatul a adoptat tacit un proiect de lege în acest sens.
Acesta mai prevede ca persoana în grija căreia va fi lăsat copilul, să treacă de un test psihologic.
De asemenea, în situaţia în care minorul nu este tratat corespunzător, acesta poate fi mutat într-un centru de plasament.
Iniţiativa legislativă a primit raport favorabil din partea Comisiei pentru muncă şi va fi transmisă Camerei Deputaţilor, forul decizional.
O mare parte din laptele vândut în magazine nu este natural.
Declaraţia aparţine ministrului Agriculturii, Stelian Fuia, care a adăugat că laptele de pe piaţă este făcut din lapte praf, iar de vină pentru această situaţie sunt autorităţile şi legislaţia.
Ministrul a mai spus că viitorul registru al industriilor alimentare, pentru care există un proiect de lege, îi va ajuta pe romani să ştie ce cumpără în fiecare zi.
Zeci de mii de români nu au curent electric.
Guvernul a anunţat că va extinde reţeaua electrică pentru a cuprinde toată ţara şi a prelungit până în 2016 perioada de derulare a programului.
Acesta va fi derulat de Ministerul Economiei şi va fi finanţat în proporţie de 90% de la bugetul de stat şi 10% din bugetele locale.
Potrivit Guvernului, în România există 98.000 de gospodării neelectrificate, amplasate în 2.000 de localităţi.
65.000 de creştini au participat lala o manifestatie religioasă din Moscova.
Aceştia s au rugat pentru apărarea credinţei, a obiectelor sfinte si a Bisericii în contextul recentelor atacuri asupra simbolurilor creştine.
În această primăvară o biserică din sudul Rusiei a fost atacată de un necunoscut şi mai multe obiecte creştine au fost distruse.
Printre ele se afla un crucifix înalt de 3,5 metri dar şi 30 de icoane care au fost tăiate cu un topor.
Astfel de manifestaţii au fost ţinute si in restul tarii.
Mâine , Biserica Ortodoxă Română va cinsti pe Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul.
Cu acest prilej biserica „Sfântul Cuvios Antonie cel Mare” din Constanța îşi va sărbători cel de-al doilea hram.
Astfel, Înaltpreasfintitul Teodosie va oficia,în această noapte,de la ora 0 Sfânta Liturghie Arhierească şi va sfinţi noile clopote ale bisericii.
Biserica este situată pe str. Ștefăniță Vodă, nr. 11, în spatele Galeriilor Soveja.
Elevii încep astăzi şcoala, după două săptămâni de vacanţă.
Următoarea vacanţă de care elevii şi preşcolarii vor beneficia este cea de vară, care începe, în acest an şcolar, pe 23 iunie şi se va încheia pe 9 septembrie.
De asemenea elevii vor mai avea scurte vacanţe, cum ar fi cea de 1 Mai, când vor sta acasă patru zile, sau de Rusalii când toţi şcolarii vor avea alte trei libere.
Angajaţii la stat vor avea încă o zi liberă.
Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a declarat ieri că ziua de luni, 30 aprilie, va fi liberă pentru a se lungi astfel minivacanţa de 1 Mai.
Acesta a mai adăugat că ziua liberă va fi recuperată ulterior, într-o sâmbătă din luna mai.
Brânza comercializată în ţara noastră nu conţine lapte.
Anunţul aparţine reprezentanţilor Protecţiei Consumatorului care au declarat că mâncăm fără să ştim brânză falsă.
Aceştia mai spun că potrivit analizelor de laborator, mai mult de jumătate dintre brânzeturile comercializate conţin doar 4% lapte.
Printre ingredientele principale pe care le conţin brânzeturile se găseşte soia, apa dar şi uleiul.
Specialiştii ANPC ne sfătuiesc să citim cu atenţie etichetele de pe produse dar să le şi cumpărăm numai din locuri autorizate.
Meteorologii anunţă vreme caldă şi însorită pentru următoarele zece zile.
Potrivit prognozei Administraţiei Naţionale de Meteorologie, temperaturile vor fi peste cele normale pentru această perioadă.
Pentru Dobrogea, meteorologii estimează că valorile termice se vor încadra în jurul a 20 de grade.
Şansele de ploaie vor fi reduse dar se vor semnala intensificări de scurtă durată ale vântului.
Astăzi este Ziua Internaţională a Cărţii şi a Dreptului de Autor.
Această zi este sărbătorită din anul 1995, la iniţiativa UNESCO de a promova libertatea lecturii, încurajarea şi stimularea lecturii, atragerea tinerilor spre instituţiile de cultură, spre bibliotecă, carte şi lectură.
De asemenea, tot astăzi, în România este celebrată şi Ziua Bibliotecarului.
Din anul 1998, Asociaţia Naţionala a Bibliotecarilor şi a Bibliotecilor Publice, a adăugat la sărbătoarea internaţională a cărţii această zi şi a considerat că lectura şi cartea nu pot fi gândite în afara bibliotecilor.
Radio Dobrogea introduce de luni două noi emisiuni în grila de programe.
Astfel, în fiecare zi de luni până vineri, ascultătorii pot urmări Revista Presei, o emisiune de analiză a mass-media naţională şi locală.
Tot zilnic, în fiecare seară, micuţii ascultători creştini sunt aşteptaţi la o poveste creştină, despre cele mai însemnate personaje sau momente ale istoriei credinţei creştine.
Registrul Electronic al Străzilor va fi funcţional la sfârşitul anului viitor.
Acesta vizează standardizarea la nivel naţional a denumirilor de artere şi numere administrative.
Preşedintele Agenţiei Naţionale de Cadastru, Mihai Busuioc a declarat că există o serie de confuzii la numerotarea adreselor, care încurcă de multe ori atât locatarii, cât şi autorităţile.
Datele vor putea fi accesate de către instituţii, firme sau persoane fizice.
Proiectul se va derula timp de 20 de luni şi presupune o investiţie de 8,7 milioane lei, finanţată cu fonduri europene.
Guvernul a aprobat un program pentru construirea locuinţelor cu chirie.
Acestea ar urma să fie edificate prin atragerea capitalului privat.
Statul va încheia cu investitorii privaţi care vor să se implice în proiect, contracte de concesiune de lucrări publice.
Chiriaşii vor fi familiile cu un venit mediu pe cap de membru între 50 şi 100% din salariul mediu brut pe economie.
Guvernul va continua şi în următorii ani să reducă numărul de salariaţi în sectorul public.
Reducerea numărului de angajaţi va fi realizată prin politica de înlocuire a unui singur angajat din şapte care părăsesc sistemul.
Potrivit Guvernului, această politică va fi însă aplicată cu mai multă flexibilitate, pentru a se elimina blocajele determinate de lipsa de personal.
Studenţii care se vor înscrie la un masterat didactic pentru a deveni profesori vor primi un salariu de debutant.
Din această toamnă, universităţile vor avea programe de masterat speciale pentru tinerii care îşi doresc o carieră didactică.
Astfel, profesori vor fi doar cei care au absolvit masteratul didactic, urmat de un an de stagiu practic, într-o şcoală, sub coordonarea unui profesor mentor.
Tinerii masteranzi vor primi lunar în jur de 700-800 de lei, iar acesta este singurul program de masterat in care studenţii beneficiază de “salariu”.
Pensionarii vor plăti CAS doar la diferenţa de bani care depăşeşte 740 de lei.
Curtea Constituţională a decis că pensionarii cu pensii mai mari de 740 de lei nu vor mai plăti contribuţia la asigurările de sănătate de 5,5% pe întreaga pensie, ci doar pe diferenţa de bani care depăşeşte plafonul minim.
Decizia Curţii Constituţionale se va aplica de luna viitoare.
Oamenii sunt dispuşi să comită acte imorale, dacă sunt îndemnaţi de un prezentator TV.
Aceasta este concluzia unui studiu efectuat de psihologii francezi în urmă cu doi ani.
Specialiştii au creat un concurs TV fals, pentru experiment, la care au participat 80 de concurenţi.
Aceştia au fost rugaţi de gazda emisiunii să pună o serie de întrebări unui alt concurent, un actor care era imobilizat într-un scaun electric.
64 din cei 80 de concurenţi au fost dispuşi să îi administreze actorului şocuri electrice puternice, deşi acesta suferea de durere şi cerea ca jocul să se oprească.
Rezultatele au arătat astfel că televiziunea şi prezentatorii TV exercită o influenţă asupra comportamentului telespectatorilor.
Această putere de influenţare poate duce şi la modificarea comportamentului acestora, în sensul în care telespectatorii să fie convinşi să comită gesturi imorale.