Tânărul creştin – Relaţia Stat-Biserică în cinematografie
Invitat: Mihai Postelnicu.
Realizator: Eduard Mindirigiu.
Duminică, Biserica ortodoxă se va afla în duminica Sfântului Grigorie Palama.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârşi Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Mucenic Mina” din Mangalia.
Slujba va fi urmată de instalarea noului protoiereu al Protoieriei Mangalia, pr. Vasile Cîrlan şi de sfinţirea noului sediu al Protoieriei.
Cu această ocazie, maine, la ora 17, vor fi aduse aici moaştele Sfântului Andrei Criteanul de la Catedrala Arhiepiscopală din Constanţa.
Biserica Catolică dezaprobă reproducerea asistată medical cu terţ donator.
Potrivit unui comunicat al Arhiepiscopiei Romano-Catolice din Bucureşti se arată că această iniţiativă legislativă este un atac la demnitatea persoanei, la integritatea familiei şi implicit la echilibrul vieţii sociale.
În document se mai arată că Biserica a fost şi este întotdeauna aproape de acei părinţi care îşi doresc, dar nu pot avea copii din pricina infertilităţii şi înţelege suferinţa lor”.
De asemenea, Biserica aminteşte faptul că darul nepreţuit al maternităţii şi paternităţii nu se obţine cu orice preţ.
Copilul rămâne mereu o persoană umană şi nu poate fi socotit un produs de laborator.
În Rusia s-a înfiinţat prima biserică aeropurtată.
Aceasta aparţine militarilor din trupele aeropurtate ruseşti şi va fi deservită de preoţi paraşutişti.
Lăcaşul de cult arată ca un vehicul militar care poate fi transportat oriunde cu avionul şi conţine obiecte religioase care nu se pot sparge.
Obiectivul mai este dotat cu generator de curent, aer condiţionat, frigider, staţie de amplificare, proiector şi unitate multimedia.
În prezent, 90% din paraşutiştii ruşi sunt ortodocşi.
Şoferii din Constanţa plătesc cel mai scump RCA din România.
Un conducător auto din Constanta, plăteşte un tarif pentru RCA cu peste 28% mai mare faţă de alte judeţe din ţară, respectiv de 573 lei pe an.
La polul opus se situează conducătorii auto din Timişoara.
Aceştia plătesc în medie pentru o poliţă RCA, 447 de lei.
Diferenţele de tarifare în funcţie de localitate se bazează pe statisticile proprii utilizate de asiguratori cu privire la frecvenţa şi valoarea daunelor RCA cauzate de şoferii asiguraţi din oraşele respective.
Preşedintele Traian Băsescu a promulgat Legea împotriva violenţei domestice.
Pe 28 februarie, Camera Deputaţilor a adoptat proiectul care modifică legea combaterii violenţei în familie.
De asemenea, femeile abuzate fizic sau verbal pot face plângere împotriva soţilor şi pot obţine un ordin de restricţie.
Şi vecinii le pot ajuta, dacă au dovezile necesare, după cum a explicat, la TVR, Raluca Turcan, unul dintre iniţiatorii Legii.
Compania Lukoil a scumpit din nou benzina şi motorina.
Benzina s-a scumpit cu 3 bani, astfel, un litru de euroluk 95 a ajuns la 5,72 de lei pe litru, în timp ce ecto 98 este comercializat la 6,22 lei.
Preţul motorinei s a majorat cu 2 bani pe litru.
Cea mai ieftină motorină costă acum 5,89 lei, iar cel mai scump sortiment de diesel a ajuns la 6,20 lei.
Producţia mondială de grâu de anul acesta va fi mai mică cu zece milioane de tone faţă de anul trecut.
Potrivit Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură producţia mondială de grâu de anul acesta se va situa la 690 milioane tone.
Organizaţia a precizat că, în unele ţări, printre care şi România, culturile de grâu au avut de suferit în urma secetei din toamnă. Specialiştii se feresc să facă estimări pentru anul acesta, deoarece la 15 martie vor sosi cifrele centralizate de Ministerul Agriculturii.
Fumătoarele au cu 40% mai puţine şanse de a rămâne însărcinate.
Potrivit unui studiu dat publicităţii de Ministerul Sănătăţii şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii, femeile care fumează mai mult de 10 ţigări pe zi şi care urmează o procedură de fertilizare in vitro au şanse de succes de doar 15%.
Scăderea nivelului de estrogeni cauzată de fumat este responsabilă şi de instalarea precoce a menopauzei la femeile fumătoare.
Studiile mai arată că unul din patru decese cauzate de sindromul morţii subite la copil este atribuit fumatului în timpul sarcinii.
Băuturile Coca-Cola şi Pepsi conţin substanţe cancerigene.
Într-un comunicat de presă, reprezentanţii celor două companii recunosc faptul că reţetele de preparare conţin un colorant chimic cu potenţial cancerigen.
În cazul în care nu vor schimba reţeta, companiile ar fi fost obligate să înscrie pe etichete un avertisment în ceea ce priveşte potenţialul cancerigen al acestor băuturi.
Potrivit unui studiu, produsul chimic s-a dovedit cancerigen pentru şoareci, dar nu există nicio dovadă că ar reprezenta un risc şi pentru oameni.
O nouă legislaţie europeană stabileşte reguli mai dure pentru combaterea traficului ilegal de arme.
Reglementările se bazează pe principiul că armele şi muniţiile nu ar trebui transferate între statele membre fără cunoştinţa şi consimţământul tuturor ţărilor implicate.
Exporturile vor avea nevoie de autorizaţii speciale, care să conţină informaţii precum: ţara de origine, destinaţia, factura fiscală şi descrierea cantităţii de arme şi bunuri legate de acestea.
Sâmbătă va avea loc etapa judeţeană a Olimpiadei de Religie.
Aceasta se va desfăşura de la ora 9, la Şcoala cu clasele I-VIII Dimitrie Cantemir din Constanţa.
La olimpiadă vor participa elevii de gimnaziu dar şi liceeni.
Astăzi este Ziua Internaţională a Femeii.
Sărbătoarea a fost oficializată de Organizaţia Naţiunilor Unite în anul 1975.
A debutat în primii ani ai secolului trecut ca o sărbătoare politică şi socială, apoi s-a transformat treptat, într-o zi în care bărbaţii îşi exprimă dragostea şi afecţiunea pentru femei.
De asemenea, ziua de 8 martie este o zi importantă pentru sărbătorirea realizărilor economice, globale şi sociale ale femeilor din întreaga lume.
Totodată, această zi este văzută în multe ţări şi drept prima sărbătoare a primăverii iar în România, astăzi se sărbătoreşte şi Ziua Mamei.
Femeile din România şi Bulgaria sunt cele mai expuse riscului de sărăcie şi excluziune socială din Uniunea Europeană.
Aceasta este concluzia unui studiu Eurostat care arată că în România 42% dintre femei sunt expuse riscului de sărăcie şi excluziune socială.
De asemenea, în Bulgaria, 43% dintre femei sunt expuse acestui risc.
Studiul mai arată că România este printre statele europene în care procentul femeilor angajate este destul de scăzut.
Astfel, aproape 60% dintre femeile din ţara noastră au în prezent un loc de muncă, în timp ce rata de ocupare a locurilor de muncă în cazul femeilor din Uniunea Europeană este de 77,5%.
Secţia de pediatrie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa va fi reabilitată.
Investiţia va fi suportată de Consiliul Judeţean Constanţa, iar deocamdată nu se ştie suma necesară reparaţiilor şi reamenajărilor.
Managerul Spitalul Judeţean Constanţa, dr. Dan Căpăţână a declarat că această secţie nu au suferit niciodată reparaţii capitale ci doar igienizări.
Acesta a mai declarat că lucrările vor începe în maxim două săptămâni.
România va primi din partea Uniunii Europene aproape zece milioane de euro pentru distribuirea de fructe în şcoli.
Astfel, România este a treia ţară membră care primeşte bani pentru acest program.
Cei mai mulţi bani îi primeşte Italia, urmată de Germania.
Ţările care au decis să nu participe la acest program sunt Suedia, Finlanda şi Marea Britanie.
TVA-ul pentru lapte praf şi scutece ar putea fi redus la 9%.
Prin această propunere legislativă se doreşte înlesnirea accesului la unele produse extrem de importante în primii ani de viaţă ai fiecărui bebeluş.
Iniţiatorul legii argumentează că aceste produse sunt indispensabile creşterii şi menţinerii stării de sănătate ale fiecărui copil.
Acesta mai afirmă că prin această propunere urmăreşte, de asemenea, scăderea riscului îmbolnăvirii populaţiei, asimilarea deprinderilor de viaţă sănătoasă şi creşterea calităţii vieţii.
Îngheţata duce la dependenţă la fel ca drogurile.
O echipă de cercetători americani au demonstrat că persoanele care mănâncă îngheţată au o poftă asemănătoare cu cea a toxicomanilor.
Studiul specialiştilor mai arată că acest aliment dulce este perceput ‘de creier ca o recompensă’.
De asemenea consumul repetat al îngheţatei poate duce la un exces de calorii.
Interzicerea fumatului în spaţiile publice are efecte benefice asupra sănătăţii.
Astfel s-a constatat că naşterile premature au scăzut în Scoţia, după interzicerea fumatului.
Cercetătorii au arătat că în urma noii legislaţii numărul naşterilor premature a scăzut cu 10%.
În aceste condiţii, organizaţiile de sănătate publică din Europa iau în calcul aceste noi constatări pentru a fi utilizate ca argumente în interzicerea totală a fumatului în spaţiile publice.
Pedofilii şi violatorii din Republica Moldova vor fi castraţi chimic.
Noua lege îi vizează atât pe moldoveni, cât şi pe străinii condamnaţi pentru acte de pedofilie.
Reglementările iau în calcul şi castrarea violatorilor, lucru care ar urma să fie impus în funcţie de gravitatea fiecărui caz în parte.
Castrarea chimică presupune administrarea de hormoni care suprimă producerea de testosteron pentru o perioadă de trei luni, ceea ce duce la scăderea apetitului sexual.
Ortodoxia s-a extins şi în Regatul Tonga.
O misiune rusă condusă de părintele Michael Protopopoff a fost înfiinţată recent, cu acordul autorităţilor din zonă şi are în prezent 7 credincioşi.
Regatul Tonga se află în sud-vestul Oceanului Pacific şi este format din 176 de insule.
În Pakistan s-a înfiinţat a treia biserică ortodoxă.
Aceasta se află în jurisdicţia Bisericii Ortodoxe Ruseşti, a fost sfinţită la începutul acestui an şi se află în localitatea Sargodha din centrul Pakistanului
După sfinţirea bisericii, 174 de pakistanezi au fost botezaţi.
Programarea la medic se poate face şi pe internet.
Astfel, la adresa „doctor.ro”, pacienţii din toată ţara au la dispoziţie peste 1.660 de medici din aproape toate specialităţile.
Printr-un procedeu foarte simplu, se pot evita cozile din faţa cabinetelor, după cum ne-a spus coordonatorul de Marketing şi Relaţii Publice al site-ului, Monica Brănescu.
După trimiterea solicitării, pacientul primeşte toate informaţiile necesare pentru a merge la consultaţie.
Coordonatorul de Marketing şi Relaţii Publice al site-ului „doctor.ro”, Monica Brănescu.
În cele şase luni de la apariţia proiectului, peste 4.600 de persoane şi-au creat deja un cont de acces.
Condiţiile precare din sănătate au scăzut PIB-ul României cu 15%.
Ţara noastră pierde anual circa 19 miliarde de euro, iar dacă starea sănătăţii populaţiei ar ajunge la nivelul mediu din Uniunea Europeană, România ar avea surplus economic de peste 6 miliarde de euro.
Aceasta este concluzia unui studiu care vizează industria farmaceutică din România.
În cadrul studiului este menţionat şi faptul că Guvernul a înregistrat încasări de peste 20 la sută din totalul valorii pieţei de medicamente pe bază de prescripţie, respectiv 1,7 miliarde de lei.
Uniformele şcolare nu mai sunt obligatorii.
Senatorii din Comisia de învăţământ au respins proiectul care prevede obligativitatea uniformelor în şcoli.
Aceştia au explicat că nu doresc reguli care să afecteze personalitatea elevilor.
Senatorii au respins şi o propunere care prevedea acces gratuit la muzee al preşcolarilor şi şcolarilor din învăţământul primar. Reprezentanţii Ministerului Culturii au arătat că preşcolarii şi elevii de până la 18 ani beneficiază deja de o serie de reduceri şi gratuităţi reglementate prin lege.
Programul Rabla va începe în 3 săptămâni.
Guvernul va menţine prima de casare a maşinilor vechi, la 3.800 lei, dar va limita bugetul total la 114 milioane lei.
Astfel va fi posibilă scoaterea din uz a maxim 30.000 autovehicule.
Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a afirmat că bugetul ar putea fi suplimentat, în funcţie de evoluţia pieţei.
Potrivit datelor oficiale, peste 300.000 de autoturisme mai vechi de 10 ani au fost scoase din circulaţie în ultimii doi ani.
Creditele în lei se scumpesc.
Băncile comerciale au majorat în luna ianuarie dobânda la creditele în lei, astfel că aceasta a ajuns la 10,7% pe an. Scumpirea creditelor vine în contextul în care Banca Naţională a României a redus dobânda de politică monetară până la un nivel minim record .
Economiştii susţin că măsura luată de Banca Naţională are efect pe termen scurt, însă creditele se acordă pe termen lung.
Scumpirea creditelor se bazează exclusiv pe creşterea dobânzii la împrumuturile acordate companiilor.
Persoanele care cumpără fier vechi furat de la Calea ferată vor fi amendate.
Un ordin al ministrului Transporturilor, Alexandru Nazare spune ca achiziţia materialelor feroase şi neferoase utilizate în activitatea feroviară este sancţionată cu amendă de la 20.000 lei la 40.000 lei.
În cazul în care cumpărătorul este o firmă specializată în colectarea deşeurilor industriale reciclabile, acesteia i se anulează, în plus, autorizaţia de colectare.
Franţa va crea un fişier cu datele biometrice pentru a combate furtul de identitate.
Parlamentul francez va implementa o carte de identitate biometrică, care va fi ataşată unui fişier centralizat, pentru a lupta împotriva fenomenului uzurpării identităţii.
Noua carte de identitate va avea două cipuri electronice.
Primul va conţine toate datele biometrice ale unui individ, stare civilă, adresă, culoarea ochilor şi amprente digitale.
Cel de-al doilea care va fi facultativ va servi drept semnătură electronică pe Internet pentru schimburi comerciale şi administrative.