Ştiri 15 martie 2012

Sâmbătă va avea loc o lansare de carte ortodoxă.
Este vorba despre lucrarea „Omilii” a Fericitului Augustin, tradusă din limba franceză de Protos. Dr. Arsenie Obreja.
Evenimentul va avea loc de la ora 16, în biblioteca „Arhiepiscopul Lucian Florea”, din Palatul Arhiepiscopal.
Cartea va fi prezentată de Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului şi de Pr. Prof. Univ. Dr. Nechita Runcan, prodecan al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Constanţa.
Volumul se înscrie într-un proiect de promovare a învăţăturii Fericitului Augustin, coordonat de părintele Arsenie Obreja şi Ionuţ Druche.
În cadrul proiectului, Editura Arhiepiscopiei Tomisului a publicat alte două volume de traduceri din opera Fericitului Augustin, „Omilii la Evanghelia după Ioan (I-VII)” şi „Despre înfrânare. Despre văduvie. Despre căsătorie”, iar luna viitoare va apărea cartea „Teme augustiniene”.

Sărbătoarea Învierii Domnului va fi ilustrată pe timbre.
Ca în fiecare an, Romfilatelia va pune în circulaţie o emisiune de timbre, cu ocazia Paştilor.
Anul acesta, timbrele vor reproduce o icoană din patrimoniul bisericii Sf. Pantelimon din Bucureşti.
Mărcile poştale vor fi lansate pe piaţă mâine şi vor costa 1 leu bucata.

Anumite produse de post pot fi nesănătoase.
Specialiştii atrag atenţia că unele din produsele de post sunt pline de aditivi alimentari nesănătoşi, motiv pentru care e bine să citim eticheta înainte de a le cumpăra.
Mai multe aflăm dintr-un material de la Digi24 TV.

Legumele, fructele şi sucurile naturale ar trebui să facă parte din alimentaţia fiecărei persoane, indiferent de vârstă.
Acesta este îndemnul pe care specialiştii nutriţionişti îl adresează românilor în cadrul unei campanii de informare.
Potrivit acestora, în România educaţia nutriţională este aproape inexistentă, iar rata de creştere obezităţii şi a altor boli metabolice este explozivă.
Campania îşi propune creşterea gradului de conştientizare a copiilor şi adulţilor cu privire la consumul de legume, fructe şi sucuri.

Constanţa beneficiază de cel mai performant aparat de radiologie.
Acesta le permite medicilor să vadă în timpul intervenţiilor chirurgicale pe două axe.
Aparatul a fost instalat în noua Secţie de Ortopedie, care va fi inaugurată peste două săptămâni la Spitalul Clinic de Urgenţă.
Întreaga investiţie pentru reabilitarea Secţiei de Ortopedie depăşeşte 8 milioane de euro şi este suportată în totalitate de Consiliul Judeţean Constanţa.

Spitalele vor fi transformate în fundaţii ca să poată face angajări.
Declaraţia aparţine secretarului de stat în Ministerul Sănătăţii, Vasile Cepoi.
Potrivit acestuia, în sistemul sanitar sunt 42.000 de locuri vacante, care pot fi ocupate după regula: o angajare la plecarea a şapte bugetari din sistem.
Spitalele se confruntă cu o criză acută de personal, după ce peste 11.000 de medici au plecat în ultimii ani să lucreze în străinătate.
Secretarul de stat Vasile Cepoi a precizat că din luna iunie, ar putea fi făcut un experiment cu spitalele care ar funcţiona ca fundaţii, dar ai căror administratori vor rămâne Ministerul Sănătăţii şi, respectiv, autorităţile locale.

Medicii vor prescrie tratamente în funcţie de câţi bani au pacienţii.
Un nou proiect de lege prevede că medicii trebuie să-i informeze pe pacienţi dacă şi cât trebuie să suporte pentru plata medicamentelor.
În cazul în care pacientul declară că nu are bani pentru un anumit medicament, acesta va fi înlocuit cu unul mai ieftin, dar cu efecte similare.
Mai mult, medicii vor avea dreptul să îi taxeze pe cei care nu sunt bolnavi cronici şi solicită servicii medicale la cerere fără recomandare medicală şi peste programare pe listele de prioritate.

Reabilitarea blocurilor va continua şi anul acesta.
Guvernul a decis să continue şi în acest an acordarea de garanţii pentru lucrările de reabilitare termică a blocurilor, în limita unui plafon total de garantare de 200 milioane lei.
Conform legii, lucrările la anvelopa clădirilor de locuit sunt finanţate în proporţie de 10% din surse proprii ale proprietarilor şi de 90% din credite bancare, care vor putea fi contractate de aceştia cu garanţii guvernamentale.

Copiii din clasa pregătitoare nu vor avea manuale.
Declaraţia a fost făcută de secretarul de stat în Ministerul Educaţiei, Oana Badea, care a adăugat că cei mici vor avea fişe de lucru, acordate gratuit, care vor rămâne la şcoală.
De asemenea, ea a precizat că până în prezent au fost înscrişi, la nivel naţional, 170.000 de copii care vor urma clasa pregătitoare şi clasa I în anul şcolar 2012-2013.

Oamenii de ştiinţă americani susţin că au descoperit un medicament ce vindecă 11 tipuri diferite de cancer.
Acesta este un derivat al aspirinei şi acţionează asupra a 11 tipuri diferite de cancer, precum cel de colon, pancreas, prostată, de sân şi leucemie.
Deocamdată, pastila a fost testată numai pe animale.
În cazul şoarecilor bolnavi de cancer de colon, tumoarea s-a micşorat cu 85% după administrarea medicamentului.
Cercetătorii susţin că pastila poate fi folosită în combinaţie cu alte medicamente.

Poluarea favorizează obezitatea.
Creşterea nivelului de dioxid de carbon din atmosferă îi face pe oameni să ia în greutate, indiferent dacă au sau nu tendinţe de obezitate.
Aceasta deoarece dioxidul de carbon favorizează creşterea cantităţii de orexină din sânge, cunoscută şi ca “hormonul apetitului”.
Cu toate acestea, tendinţa de îngrăşare poate fi combătută prin tehnici care să elimine dioxidul de carbon în exces, cum ar fi aerisirea spaţiilor, exerciţii în aer liber şi un consum suficient de legume şi fructe.

Şahul va fi introdus în învăţământul european.
Parlamentul european a decis ieri să încurajeze introducerea şahului ca materie de studiu în statele membre, în scopul dezvoltării gândirii copiilor.
Efectele benefice ale acestui sport al minţii sunt îmbunătăţirea concentrării, răbdării, creativităţii, intuiţiei, memoriei şi spiritului de corectitudine.
În plan social, şahul poate sprijini coeziunea socială integrarea socială, combaterea discriminării, reducerea ratelor criminalităţii şi chiar combaterea diferitelor dependenţe.

În România au apărut plantaţiile de aluni.
Agricultorii spun că alunii sunt o afacere profitabilă şi de lungă durată.
Detalii ne oferă Stelian Muscalu de la Digi24 TV.

Bulgaria a ratificat acordul cu privire la blocul aerian comun cu România.
Documentul a fost semnat la Bruxelles, în decembrie 2011.
Astfel, biletele de avion ale companiilor aeriene româneşti ar putea fi mai ieftine de anul viitor, odată cu intrarea în funcţiune a blocului aerian comun dintre România şi Bulgaria.
Uniunea Europeană doreşte astfel, reducerea emisiilor de dioxid de carbon dar şi îmbunătăţirea timpilor de trafic aerian, odată cu reducerea costurilor operaţionale ale companiilor aeriene şi, nu în ultimul rând, îmbunătăţirea securităţii.

Ştiri 14 martie 2012

Sâmbătă va avea loc o lansare de carte ortodoxă.
Este vorba despre lucrarea „Omilii” a Fericitului Augustin, tradusă din limba franceză de Protos. Dr. Arsenie Obreja.
Evenimentul va avea loc de la ora 16, în biblioteca „Arhiepiscopul Lucian Florea”, din Palatul Arhiepiscopal.
Cartea va fi prezentată de Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului şi de Pr. Prof. Univ. Dr. Nechita Runcan, prodecan al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Constanţa.
Volumul se înscrie într-un proiect de promovare a învăţăturii Fericitului Augustin, coordonat de părintele Arsenie Obreja şi Ionuţ Druche.
În cadrul proiectului, Editura Arhiepiscopiei Tomisului a publicat alte două volume de traduceri din opera Fericitului Augustin, „Omilii la Evanghelia după Ioan (I-VII)” şi „Despre înfrânare. Despre văduvie. Despre căsătorie”, iar luna viitoare va apărea cartea „Teme augustiniene”.

În Marea Britanie, credincioşii nu vor avea dreptul de a purta cruce la locul de muncă.
Aşa prevede un proiect al guvernului britanic.
Miniştrii care au propus proiectul de lege sunt de părere că atâta timp cât crucea nu este o “cerinţă” a credinţei creştine, angajaţilor li se poate interzice purtarea acesteia.
În replică, Lordul Carey, fostul arhiepiscop de Canterbury a acuzat faptul că miniştrii dictează asupra religiei creştine şi sunt un nou exemplu de excludere a credinţei din viaţa oamenilor.
Aceasta este pentru prima oară când Guvernul se sesizează în ceea ce priveşte problema purtării crucilor, simbol al credinţei creştine.

Românii vor avea din vară, reţeta electronica şi cardul naţional de sănătate.
Măsura pregăteşte introducerea noii legi a Sănătăţii.
Mai multe detalii ne oferă Costi Dumăscu de la Radio România.

Clasele de şcoală profesională vor fi înfiinţate în cadrul liceelor tehnologice care pot asigura baza materială pentru susţinerea cursurilor.
Aceasta au declarat reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa.
Astfel, din toamnă, în judeţul Constanţa vor fi înfiinţate 22 de clase de învăţământ profesional, în cadrul cărora vor putea învăţa 600 absolvenţi ai claselor a IX-a.

Circulaţia rutieră pe strada Traian va fi reluată spre finalul anului.
Anunţul a fost făcut ieri de primarul Constantei, Radu Mazăre, care a vizitat lucrările de consolidare a falezei din zonă.
Primarul a mai anunţat că locuitorii din zonă au scăpat de pericolul surpărilor, deoarece zona este sigură în procent de 80%, iar lucrările vor continua.
Costurile consolidărilor s-au ridicat la 30 milioane de euro şi au fost suportate de investitorul care are în proiect şi construcţia unui centru comercial în zonă.

România şi Bulgaria sunt cele mai sărace ţări ale Uniunii Europene.
Într-un clasament al celor mai sărace regiuni din Europa de Est, cele două state ocupă primele 10 locuri.
Cea mai săracă regiune din România este cea de Nord-Est, iar cea mai săracă din Bulgaria este regiunea Severozapaden.
La polul opus, cea mai bogată regiune estică este Bratislava din Slovacia, iar la nivelul întregii Europe se regăseşte cartierul financiar al Londrei.

Energia electrică se scumpeşte de anul viitor.
Potrivit calendarului de liberalizare a preţului curentului electric, consumatorii nu vor mai avea doar preţuri stabilite de stat.
În plus, furnizorii de electricitate vor vinde populaţiei şi energie cumpărată de pe bursă, la preţuri mai mari.
Totodată, românii vor avea un program al majorărilor şi pentru gazele naturale.
În acest caz, scumpirile se vor simţi mai mult, pentru că ţara noastră va importa gaze, care sunt mai scumpe.

Şoferii vor putea contesta amenzile de circulaţie la judecătoria de pe raza localităţii de domiciliu.
Potrivit propunerii de lege, cetăţenii vor avea la dispoziţie 15 zile pentru a contesta amenda primită.
Până la acest moment, contestarea proceselor verbale de contravenţie se putea face numai la judecătoria de pe raza localităţii unde a fost constatată contravenţia.
Aproximativ 90% dintre procesele în care participanţii la trafic contestă amenzile care le-au fost aplicate de către agenţii de circulaţie sunt câştigate de Poliţia Română.

Marea Britanie a restricţionat consumul de apă.
Ministerul Mediului a decis să impună restricţii asupra consumului de apă de luna viitoare, din cauza secetei prelungite.
Astfel, britanicii nu îşi vor mai putea uda grădinile cu furtunul, vor fi nevoiţi să facă duşuri scurte şi să folosească maşinile de spălat doar atunci când se strâng suficiente haine.
Un raport recent al Naţiunilor Unite arată că peste un miliard şi jumătate de oameni de pe întreg globul nu au acces la apă potabilă.
Alte două miliarde nu au sisteme de canalizare, toalete civilizate şi condiţii minime de igienă.

România deţine importante cantităţi de gaze de şist.
Exploatarea acestora este, însă, problematică,din cauza impactului negativ asupra mediului.
Mai multe ne spune Stelian Muscalu de la Digi24 TV.

Trei din patru români au renunţat la consultaţia la medic din cauza costurilor medicale foarte mari.
Declaraţia a fost făcută de directorul Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente, Cristian Luţan, cu prilejul Zilei Europene a Pacienţilor.
De teama costurilor ridicate ale analizelor şi medicamentelor, pacienţii nu merg la un consult medical decât atunci când starea lor de sănătate se agravează.
În plus, acesta a mai spus că, potrivit studiilor, fiecare 100 de români pierd 16 ani de viaţă activă din cauza condiţiilor precare ale sistemului de sănătate.

Străinii cumpără România la hectar.
Datele statistice arată că aproximativ un milion de hectare arabile, adică 8,5 % din pământul agriculturii româneşti, sunt înstrăinate persoanelor fizice sau societăţilor comerciale care au rezidenţa în România.
Situaţia se poate agrava peste un an, când străinii vor putea cumpăra terenuri şi fără a fi rezidenţi.
Clasamentul cumpărătorilor străini are pe primele 3 locuri Italia,Germania şi ţările arabe.
Urmează Ungaria, Spania, Austria, Danemarca, Grecia, Olanda şi Turcia.

Oamenii percep diferit trecerea timpului.
Aceasta este concluzia unui colocviu desfăşurat în Franţa care a avut ca subiect viteza cu care trece timpul.
Experţii au demonstrat că timpul nu trece cu aceeaşi viteză pentru toţi.
Factorii care influenţează percepţia asupra timpului sunt ritmul cardiac, circumstanţele de viaţă şi eventualele boli psihiatrice.

Oamenii de ştiinţă vor să cloneze un mamut dispărut acum 10 mii de ani.
Cercetătorii ruşi şi sud-coreeni vor folosi rămăşiţe ale acestor erbivore de talie mare, descoperite în permafrostul siberian.
Experimentele vor începe în acest an în Rusia.
Fundaţia sud-coreeană pentru cercetări în biotehnologie va folosi un elefant asiatic pentru transferul celulelor somatice, care se referă la celule animale nonsexuale.
Sud-coreenii au anunţat că îşi vor transfera tehnologia la universitatea rusă, care colaborează la rândul ei cu o echipă japoneză pentru a clona acest animal.

Ştiri 13 martie 2012

În Marea Britanie, credincioşii nu vor avea dreptul de a purta cruce la muncă.
Aşa prevede un proiect al guvernului britanic.
Miniştrii care au propus proiectul de lege sunt de părere că atâta timp cât crucea nu este o “cerinţă” a credinţei creştine, angajaţilor li se poate interzice purtarea acesteia.
În replică, Lordul Carey, fostul arhiepiscop de Canterbury a acuzat faptul că miniştrii dictează asupra religiei creştine şi sunt un nou exemplu de excludere a credinţei din viaţa oamenilor.
Aceasta este pentru prima oară când Guvernul se sesizează în ceea ce priveşte problema purtării crucilor, simbol al credinţei creştine.

Un elev constănţean a fost desemnat cel mai bun elev din România.
Reprezentanţii Alianţei Colegiilor Centenare din România au acordat premiul pentru elevul cu cele mai bune performanţe în 2011, lui Mihai Radu Popescu, elev al Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân” din Constanţa.
Distincţia a fost acordată ca urmare a rezultatelor deosebite obţinute la competiţiile naţionale şi internaţionale de fizică şi matematică.
Mai mult, Mihai Radu Popescu s-a făcut remarcat şi în cadrul competiţiilor organizate de centrele NASA, unde a câştigat împreună cu colegii săi, numeroase premii.

Companiile farmaceutice nu încurajează medicamentele ieftine pentru cancer, deoarece nu aduc profit.
În cursul mai multor experimente, un preparat conceput de oamenii de ştiinţă canadieni şi-a dovedit eficienţa în cazurile de cancer pulmonar, mamar şi la creier, fără efecte secundare asupra sănătăţii.
Testele au fost efectuate pe rozătoare cu forme severe de cancer.
Companiile farmaceutice nu s-au arătat însă interesate de procesul de studii clinice şi legalizarea tratamentului ieftin, deoarece estimează că acesta nu este profitabil pe termen lung pentru ele.

Unul din trei oameni suferă de tulburări mintale, la nivel mondial.
Aceasta este concluzia unor statistici date publicităţii cu prilejul unui eveniment intitulat „Săptămâna de Conştientizare a Creierului”.
Potrivit medicilor, cele mai frecvente probleme de sănătate mintală sunt depresia şi anxietatea.
Statisticile arată că boala psihică se situează la nivelul bolilor cardiovasculare şi are o incidenţă de trei ori mai mare decât cancerul.
Dintre cei diagnosticaţi cu probleme de sănătate mintală, majoritatea continuă să trăiască în comunitate, iar restul necesită internarea într-un spital.

Studenţii români au obţinut primul loc la Olimpiada internaţională de matematică din Bulgaria.
La competiţie au participat 22 de echipe din opt ţări.
Pe podium au urcat tineri din România, Grecia şi Bulgaria, iar proba individuală a fost câştigată de românul Victor Pădureanu.
Premianţii şi-au primit distincţiile din partea secretarului general al Uniunii Matematicienilor din Bulgaria, Sava Grozdev, şi a preşedintelui Asociaţiei Matematicienilor din sud-estul Europei, profesorul Doru Ștefănescu.

Alegerile locale vor avea primul scrutin pe 10 iunie.
Proiectele de hotărâri care reglementează desfăşurarea alegerilor locale din acest an au fost înregistrate la Guvern.
Documentele precizează că primul tur de scrutin va fi organizat pe 10 iunie.
Această dată a fost avansată de către coaliţie, încă de la mijlocul lunii februarie.

Şapte oameni pe minut mor în lume din cauza apei insalubre.
Totodată, potrivit unui raport al ONU, mai mult de jumătate din populaţia mondială nu are acces permanent la apă şi utilizează în fiecare zi o apă de calitate îndoielnică.
Astfel, în zonele rurale ale ţărilor sărace, 97% dintre locuitori nu au acces la apă distribuită prin canalizare, iar 14% beau apă din râuri sau lacuri.
De asemenea, până la 90% din apele uzate din ţările sărace se scurg în râuri, lacuri sau zonele de coastă, şi ameninţă sănătatea şi securitatea alimentară, accesul la apă potabilă şi la apa de spălat.
Raportul mai arată că apele insalubre rămân prima cauză de mortalitate pe plan mondial, cu 3,6 milioane de victime pe an, în majoritate copii.

Carnea roşie poate produce cancer.
Conform unui studiu, consumul de carne roşie procesată, precum cârnaţii sau salamul, poate creşte riscul apariţiei acestor boli mortale cu aproape 20%.
Oamenii de ştiinţă mai arată că riscul de deces în cazul persoanelor care mănâncă în mod constant fripturi este cu 12% mai crescut decât în cazul oamenilor care nu consumă carne.
Potrivit studiului, reducerea cantităţii de carne roşie din dieta oamenilor la 40 de grame zilnic ar putea preveni unul din zece decese.
Medicii recomandă pentru o alimentaţie echilibrată carnea de pasăre şi peştele.

Comisia Europeană vrea confiscarea şi îngheţarea averilor nejustificate sau dobândite prin corupţie şi crimă organizată.
Astfel, dacă instanţele nu au reuşit să stabilească o sentinţă şi urmăritul transferă bunurile obţinute ilegal rudelor sau prietenilor, acestea vor putea fi confiscate sau îngheţate.
Această directivă a fost propusă ieri de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Cecilia Malmström şi va fi obligatorie pentru fiecare stat membru UE.
În prezent, doar 1% din bunurile provenite din săvârşirea de infracţiuni sunt îngheţate şi confiscate în UE.
Dacă directiva va fi adoptată, anchetatorii vor recurge direct la confiscare, iar bunurile vor fi scoase la licitaţie şi vândute.

Americanii au inventat arma care va controla mulţimea.
Aceasta produce o rază electromagnetică de frecvenţă înaltă pentru ţinte aflate la o depărtare de până la un kilometru.
Arma este montată pe un vehicul militar şi provoacă disconfort oamenilor, pe care îi determină să fugă.
Proiectată în principal pentru controlul minţii, arma nu este letală, iar din testele efectuate pe 11.000 de oameni, doar doi au suferit arsuri de gradul doi.