Cuvânt Dobrogean – Dialog cu ascultătorii
Realizator: Pr. Eugen Tănăsescu.
Arhiepiscopia Tomisului a trimis cel de-al treilea transport pentru zonele afectate de viscol.
Mai multe detalii ne oferă părintele consilier social al Arhiepiscopiei, Vasile Rusnac.
Peste un milion de români suferă de boli rare.
Potrivit unui raport, trei sferturi dintre aceştia sunt copii, iar majoritatea cazurilor au cauză genetică şi se manifestă timpuriu.
Raportul mai arată că nouă din zece pacienţi nu beneficiază de un tratament adecvat pe fondul lipsei diagnosticului sau diagnosticării tardive.
Conform datelor medicilor, în fiecare zi, cel puţin un român suspect de o boală rară se internează în spital.
Datele sunt prezentate cu ocazia Zilei Internaţionale a Bolilor Rare 2012, marcată astăzi.
Cercetătorii americani au descoperit două noi grupe de sânge.
Descoperirea este importantă pentru cei care primesc transfuzii sau cărora le sunt transplantate organe.
În plus, aceasta mai este importantă în contextul găsirii unui tratament eficient pentru cancer.
Specialiştii au declarat că o caracteristică a celor două grupe de sânge presupune existenţa a două proteine rezistente la medicamentele împotriva cancerului.
Legea lustraţiei a fost adoptată ieri în Parlament.
Aceasta are în vedere interzicerea unor drepturi pentru cei care au făcut parte din aparatul de partid în vremea regimului comunist din perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.
Astfel, potrivit legii, cei care au avut funcţii în perioada menţionată, nu vor mai putea fi numiţi miniştri sau consilieri de stat.
În schimb, toţi cei numiţi în funcţii vor fi verificaţi de CNSAS după intrarea în vigoare a legii lustraţiei.
Proiectul de combatere violenţei în familie a fost adoptat de Camera Deputaţilor.
Potrivit legii, violenţa în familie se poate manifesta prin violenţă verbală, psihologică, fizică sau spirituală.
Proiectul presupune că victima violenţei în familie are dreptul la respectarea personalităţii, demnităţii şi vieţii sale private dar şi la protecţie specială şi la servicii de consiliere gratuită.
De asemenea, victima are dreptul să se adreseze instanţei şi să ceară ordin de protecţie, iar instanţa poate să interzică agresorului să rămână în locuinţa comună, dar să-l oblige să suporte unele costuri.
Fumatul ar putea fi interzis în toate spaţiile publice cum ar fi parcuri, pieţe, în vecinătatea spitalelor, sau a şcolilor.
Măsura va fi adoptată de anul viitor, de toate ţările comunitare, inclusiv România.
De asemenea, comisia de sănătate a Uniunii va încerca şi scoaterea de pe piaţă a ţigaretelor aromatizate.
Se estimează că, în Europa, o persoană din patru moare de cancer pulmonar cauzat de tutun.
Mai mult, peste 80.000 de nefumători mor din cauza fumatului pasiv.
Infracţiunile de omor nu vor mai fi prescrise.
Prevederea se va aplica şi faptelor de omor petrecute în timpul Revoluţiei.
Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege în acest sens.
Până acum, dacă o infracţiune de omor nu a fost urmărită şi judecată într-un termen de timp, răspunderea penală se prescria pentru cel care a săvârşit această faptă.
Camera Deputaţilor este for decizional la acest proiect.
Sindicaliştii din învăţământ contestă înfiinţarea clasei pregătitoare.
Aceştia cer premierului suspendarea ordinului de înscriere a copiilor în clasa pregătitoare şi se alătură astfel demersului deschis în instanţă de părinţi.
Sindicaliştii spun că actul normativ a fost conceput fără să respecte tocmai punctele de vedere ale celor vizaţi.
În opinia lor, ordinul Ministerului Educaţiei referitor la clasa pregătitoare şi clasa întâi “încalcă principiul libertăţii de alegere” şi nu are în vedere principiul interesului major al copilului.
Mijloacele de transport în comun vor fi prevăzute cu camere de supraveghere.
Măsura are în vedere îmbunătăţirea siguranţei staţiilor transportului public de persoane şi a gradului de securitate al pasagerilor.
De asemenea, se impune introducerea benzilor dedicate transportului public urban, prevăzute cu semafor prioritar.
Prevederile fac parte din proiectul Strategiei naţionale pentru siguranţă rutieră 2011-2020.
Parlamentul European a votat pentru reducerea tarifelor de roaming în Uniunea Europeană.
Acesta a aprobat reducerea cu până la două treimi a costului apelurilor efectuate în străinătate, în decurs de doi ani, mai mult decât a propus anul trecut Comisia Europeană.
De asemenea, companiile vor fi obligate, până în anul 2014, să permită clienţilor să îşi schimbe operatorul, dacă doresc, în decurs de o zi lucrătoare, atunci când sunt în străinătate.
La Constanţa începe astăzi, campania de primăvară a proiectului „Schimb de carte ortodoxă”.
Până pe 9 martie, în cadrul a 7 întâlniri duhovniceşti, constănţenii vor avea prilejul de a schimba impresii despre literatura ortodoxă.
Amănunte despre aceste întâlniri aflăm de la organizatorul evenimentului, preşedintele asociaţiei Orthograffiti Constanţa Cristian Tănase.
Tot Cristian Tănase ne-a prezentat şi programul întâlnirilor din cadrul aceste campanii.
Ungaria a aprobat o lege care recunoaşte 32 de confesiuni religioase.
Celelalte denominaţiuni vor trebui să solicite oficial recunoaşterea, ce va fi atribuită în urma unui proces care se va încheia tot cu un vot în Parlament.
Opoziţia critică legea şi se teme că aceste recunoaşteri pot fi supuse unor interese politice.
Actul normativ, prin care erau recunoscute iniţial 14 comunităţi religioase, a fost adoptat la sfârşitul anului trecut, dar a fost amendat după respingerea din partea Curţii Constituţionale.
RATC va pune în vânzare abonamente de călătorie pentru o zi.
Acesta va putea fi achiziţionat de la 1 martie şi va avea preţul de 5 lei.
De asemenea, RATC va elibera şi un alt tip de abonament, valabil 7 zile care va costa 24 de lei.
Reprezentanţii RATC au mai hotărât ca preţul biletelor să rămână neschimbat.
Ministerul Mediului a emis aseară o avertizare hidrologică pentru 12 judeţe din sudul şi sud-estul ţării, printre care şi Constanţa.
Autorităţile atrag atenţia că pot apărea situaţii grave în aceste zone, din cauza ruperii podurilor de gheaţă.
În plus, există pericolul ca, pe anumite sectoare, nivelul Dunării să crească şi să provoace inundaţii.
În aceste condiţii, Ministerul Transporturilor trebuie să ia măsuri pentru ca gheaţa să fie îndepărtată astfel încât să se elimine pericolul unor eventuale poluări accidentale cu produsele din încărcătura vaselor blocate între sloiuri.
Facturile la gaze şi energie electrică ar putea creşte pentru 90% din populaţie de anul viitor, din cauza liberalizării tarifelor.
Restul populaţiei ar urma să primească ajutor de la stat, însă şi tariful social va fi eliminat treptat.
Astfel, persoanele care au un venit net mediu lunar mai mic sau egal cu salariul minim pe economie vor primi sprijin financiar.
Liberalizarea preţurilor vine în urma unei cereri a Comisiei Europene şi a FMI, care doreşte să aducă toate preţurile la nivelul din blocul comunitar.
Pâinea şi carnea se vor scumpi de la 1 martie cu până la 10%.
Anunţul a fost făcut de producători, care au mai spus că majorarea preţurilor se datorează frigului şi ninsorilor.
De la începutul anului, legumele s-au scumpit cu 30%.
Mai mult, producţia din sere care trebuia să apară în luna aprilie a fost complet distrusă de zăpezi.
Mezelurile conţin mai multă apă şi sare decât carne.
Aceasta este concluzia inspectorilor de la Protecţia Consumatorului care au găsit în jumătate din produsele verificate mai multă sare decât prevede legea.
Specialiştii au descoperit nereguli la produse cum ar fi bacon, pastramă, şuncă şi pulpe de pui.
Acestea aveau prea multă apă, conţinutul de proteine era scăzut, iar cantitatea de sare depăşea frecvent procentajul de 2% impus de lege.
Aproape trei sferturi dintre părinţi nu sunt de acord cu înfiinţarea clasei pregătitoare.
Aşa arată un sondaj realizat săptămâna trecută de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ.
Potrivit sondajului, dintre cei care sunt de acord cu înfiinţarea clasei pregătitoare, 65% consideră că sistemul de învăţământ nu este pregătit pentru a introduce această clasă din anul şcolar viitor.
Potrivit respondenţilor, condiţiile necesare funcţionării clasei pregătitoare sunt baza materială, respectiv bănci, scaune, grupuri sanitare şi spaţiu suficient în sala de curs, existenţa programei şcolare şi corpul profesoral special format.
Un proiect de lege prevede că revoluţionari sunt numai cei din perioada 14-22 decembrie 1989.
Preşedintele Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor, Daniel Buda, a arătat că prin acest proiect s-au creat filtre suplimentare pentru identificarea celor care deţin certificate ilegal.
O altă noutate este că toate dosarele de revoluţionari vor trece printr-o evaluare care va fi făcută de o comisie specială.