Dileme ale mileniului III – Despre Sf. Cruce
Invitat:Pr. Bogdan Papacostea.
Realizator: Pr. Valentin Berechet.
Fumatul şi stresul sunt principalii factori ai bolilor de inimă.
Specialiştii de la Fundaţia Română a Inimii afirmă că bolile cardiovasculare vor deveni principalul motiv al deceselor la nivel mondial.
Potrivit Fundaţiei Române a Inimii, s-a constatat faptul că principalii factori care duc la apariţia unei boli de inimă sunt fumatul, stresul şi hipertensiunea.
Şapte milioane de români suferă de boli cardiovasculare, iar la fiecare 30 de minute, un român suferă un infarct miocardic acut.
Programul „Rabla” începe astăzi.
Astfel, proprietarii – persoane fizice – se pot adresa firmelor colectoare pentru casarea autoturismelor vechi, din 3 aprilie şi până în 19 noiembrie.
Pentru acest an, Administraţia Fondului pentru Mediu a prevăzut un buget de 114 milioane lei, care permite scoaterea din uz a 30.000 de autoturisme mai vechi de 10 ani.
Şi în ediţia 2012, cuantumul primei de casare este 3.800 lei şi va fi exprimată printr-un tichet cu valoare nominală.
De asemenea, pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pot fi utilizate cel mult trei tichete valorice.
Pâinea conţine până la 34 de aditivi alimentari.
Medicii nutriţionişti recomandă consumarea acestui aliment cu moderaţie, deoarece aditivii alimentari pot provoca probleme la rinichi sau chiar cancer.
Printre E-urile care se găsesc în pâine se numără cisteina, glutationul şi sulfatul de sodiu.
Nutriţioniştii spun că pe piaţa românească nu există vreun sortiment de pâine care nu conţină E-uri, astfel că pentru a preveni intoxicarea organismul cu aditivi alimentari, specialiştii ne recomandă să citim cu atenţie eticheta.
În plus, datele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului arată că 90% dintre români mănâncă zilnic pâine fără să ştie ce conţine acest aliment.
România vrea să producă un biocombustibil care să înlocuiască benzina şi motorina.
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca are un laborator unic în sud-estul Europei în care se testează funcţionarea motoarelor pe bază de carburant biologic.
Mai multe aflăm dintr-un material Digi24 TV
Abuzul de zahăr este la fel de dăunător ca şi alcoolul.
O echipă de specialişti a lansat o avertizare pentru a încerca reducerea creşterii permanente a consumului de zahăr.
Potrivit experţilor, consumul cronic de alcool şi zahăr prezintă multe riscuri comune.
Printre ele se numără hipertensiunea, afecţiunile cardiace, tulburările lipidice, pancreatita, obezitatea şi chiar ciroza.
În prezent, în Statele Unite, principala cauză a cirozei nu mai este alcoolul, ci obezitatea datorată în special zahărului.
În unele ţări se pregătesc reglementări comparabile cu cele care privesc alcoolul, cum ar fi în Franţa taxarea băuturilor îndulcite.
Ministerul Sănătăţii reduce din medicamentele subvenţionate şi din zilele de internare.
Astfel, anumite medicamente disponibile fără prescripţie medicală, cum ar fi paracetamolul, vor fi excluse de la decontări.
În acelaşi timp, durata de spitalizare va fi redusă pentru toate categoriile de spitale, cărora li se impune un număr optim de zile pentru care este nevoie de asistenţă în unităţi sanitare.
S-a constatat că în perioada 2009-2010, cheltuielile totale cu medicamente sau pe pacient au crescut cu 20%.
Bolnavii cronici vor avea acces nelimitat la medicul de familie.
Anunţul aparţine ministrului Sănătăţii, Ladislau Ritli care a mai anunţat şi creşterea valorii punctului pentru persoanele asigurate de la 3 la 3,5 lei.
Oficialul a menţionat că ministerul pe care îl conduce a ridicat această restricţie, astfel încât bolnavii cronici pot merge fără programare şi peste acel număr de 20 consultări pe zi.
Aceştia mai beneficiază şi de asistenţă şi de bilete de trimitere nelimitate.
Astăzi se afişează listele cu copiii înmatriculaţi în clasa pregătitoare în prima etapă.
Până în prezent, aproximativ 72% din copiii luaţi în evidenţă au fost înscrişi în clasa pregătitoare şi în clasa I la nivel naţional.
Cea de-a doua etapă de înscriere va începe mâine, şi este rezervată părinţilor care vor să-şi înscrie copiii în şcoli din altă circumscripţie.
Natalitatea în România a crescut la începutul anului.
De asemenea, potrivit Institutului Naţional de Statistică, numărul divorţurilor a fost în scădere în aceeaşi perioadă.
În luna ianuarie s-au născut peste 16 mii de copii, cu 336 mai mulţi decât în luna decembrie a anului precedent.
Divorţurile pronunţate prin hotărâri judecătoreşti în luna ianuarie a fost cu peste 1.700 mai puţine decât în luna decembrie a anului precedent.
Preţul gazelor naturale pentru populaţie va fi îngheţat până în martie 2013.
Guvernul a decis, anul trecut, să nu modifice, timp de un an, preţul gazelor naturale livrate populaţiei şi unor instituţii publice, precum şcoli sau spitale.
ANRE a anunţat într-un comunicat că nu intenţionează să majoreze preţurile la electricitate şi gaze în perioada următoare, cel puţin până la sfârşitul lunii martie 2013.
Duminică, biserica ortodoxă se va afla în duminica Sfintei Cruci.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârşi, de la ora 9, Sfânta Liturghie la catedrala arhiepiscopală Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din Constanţa.
După slujbă, Ierarhul nostru va rosti un cuvânt de învăţătură despre importanţa şi semnificaţia Sfintei Cruci.
Părintele Teofil Părăian va fi comemorat la Paris.
Evenimentul va avea loc mâine la Catedrala Mitropolitană Sfinţii Arhangheli, şi va fi marcat printr-o serie de conferinţe şi evocări.
Tema conferinţelor poartă titlul “Mari Părinţi Spirituali” iar invitatul de onoare va fi Preasfinţitul Părinte Sofian, Episcop vicar al Mitropoliei Germaniei, Austriei şi Luxemburgului, care a fost timp de mulţi ani ucenicul de chilie al Părintelui Teofil.
Tot mâine va avea loc şi vernisajul expoziţiei de fotografie: “Din dragoste pentru Părintele Teofil”.
În week-end vremea se va încălzi.
Astăzi, la Constanţa, cerul va fi mai mult însorit iar temperatura maximă ar putea atinge valoarea de 16 grade Celsius.
Mâine şi duminică vremea va fi frumoasă şi caldă.
Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 10 şi 18 grade, iar cele minime se vor situa între -3 şi 5 grade.
Bolnavii cronici vor primi reţete compensate şi fără programare.
Până acum, persoanele cu boli cronice beneficiau de reţete compensate doar în urma unei programări la medicul de familie.
Ministrul Sănătăţii a solicitat Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate să modifice normele contractului-cadru cu privire la condiţiile acordării asistenţei medicale.
Ministrul a mai menţionat că se poartă discuţii şi pentru creşterea valorii punctului per capital la medicii de familie, în limitele bugetare.
Opt din zece români suferă de intoleranţă alimentară.
Aceasta este concluzia unui studiu realizat de o instituţie internaţională de tratare a alergiilor.
Specialiştii afirmă că intoleranţa alimentară apare la cel puţin un aliment, iar trei din patru copii nu asimilează corespunzător laptele de vacă şi albuşul de ou.
Afecţiunea se manifestă de cele mai multe ori prin erupţii cutanate, dar nu imediate.
Specialiştii recomandă ca, în momentul în care apare o intoleranţă la un anumit aliment, acesta sa fie scos din alimentaţie o vreme, după care sa se reintroduca treptat în cantităţi mai mici.
Peste 30.000 de români mor anual din cauza cancerului pulmonar.
Afirmaţia aparţine preşedintelui Societăţii Naţionale de Pneumonologie, Florin Mihălţan.
El a atenţionat că evoluţia silenţioasă şi nespecifică a acestei boli face ca afecţiunea să fie depistată în general foarte târziu.
Astfel, la momentul depistării în cazul a 75% dintre pacienţi, cancerul se află în stadii avansate, ceea ce duce la o rată de supravieţuire de 17-18% la cinci ani de la aflarea diagnosticului.
Medicii mai spun că, dacă bolnavii depistează afecţiunea într-un stadiu relativ incipient, şansele de supravieţuire pot ajunge la 90%.
Potrivit specialiştilor, anual sunt peste 10.000 de cazuri noi cu această afecţiune, iar principala cauză este fumatul.
Absolvenţii de facultate se pot angaja în instituţiile europene.
Aceştia se pot înscrie în cursa pentru ocuparea unui post în cadrul instituţiilor europene.
Au fost scoase la concurs 300 de posturi, iar domeniile vizate sunt Administraţie publică europeană, Drept, Comunicare şi Relaţii Externe sau Audit.
La competiţie, se pot înscrie toţi cetăţenii absolvenţi de facultate din cele 27 de state membre, până pe 17 aprilie 2012, când este ultima zi de înscrieri.
Manualele şcolare vor fi modificate.
Potrivit Ministerului Educaţiei, manualele se vor schimba, în cea mai mare parte, din anul şcolar 2013-2014 şi vizează în principal începutul ciclurilor şcolare.
Astfel, elevii care încep ciclul gimnazial în anul 2013-2014 vor avea în fiecare an manuale noi, până la sfârşitul ciclului şcolar.
De asemenea, tot în anul şcolar 2013-2014, manualele vor fi schimbate la clasele I, a II-a, a V-a şi a XI-a.
Legea potrivit căreia infracţiunile de omor nu se mai prescriu a fost promulgată de preşedintele Traian Băsescu.
Aceasta elimină prescripţia răspunderii penale şi a pedepselor în cazul infracţiunilor de omor comise cu intenţie, de genocid contra umanităţii şi de război.
Actul normativ a fost adoptat de Camera Deputaţilor, forul decizional, în 28 februarie.
Partea 1
Partea 2
Partea 3
Partea 4
Partea 5
Partea 6
Sărbătoarea Învierii Domnului va fi ilustrată pe timbre.
Ca în fiecare an, Romfilatelia va pune în circulaţie o emisiune de timbre, cu ocazia Paştilor.
Anul acesta, timbrele vor reproduce o icoană din patrimoniul bisericii Sf. Pantelimon din Bucureşti.
Mărcile poştale vor fi lansate pe piaţă mâine şi vor costa 1 leu bucata.
Anumite produse de post pot fi nesănătoase.
Specialiştii atrag atenţia că unele din produsele de post sunt pline de aditivi alimentari nesănătoşi, motiv pentru care e bine să citim eticheta înainte de a le cumpăra.
Mai multe aflăm dintr-un material de la Digi24 TV.
Legumele, fructele şi sucurile naturale ar trebui să facă parte din alimentaţia fiecărei persoane, indiferent de vârstă.
Acesta este îndemnul pe care specialiştii nutriţionişti îl adresează românilor în cadrul unei campanii de informare.
Potrivit acestora, în România educaţia nutriţională este aproape inexistentă, iar rata de creştere obezităţii şi a altor boli metabolice este explozivă.
Campania îşi propune creşterea gradului de conştientizare a copiilor şi adulţilor cu privire la consumul de legume, fructe şi sucuri.
Constanţa beneficiază de cel mai performant aparat de radiologie.
Acesta le permite medicilor să vadă în timpul intervenţiilor chirurgicale pe două axe.
Aparatul a fost instalat în noua Secţie de Ortopedie, care va fi inaugurată peste două săptămâni la Spitalul Clinic de Urgenţă.
Întreaga investiţie pentru reabilitarea Secţiei de Ortopedie depăşeşte 8 milioane de euro şi este suportată în totalitate de Consiliul Judeţean Constanţa.
Spitalele vor fi transformate în fundaţii ca să poată face angajări.
Declaraţia aparţine secretarului de stat în Ministerul Sănătăţii, Vasile Cepoi.
Potrivit acestuia, în sistemul sanitar sunt 42.000 de locuri vacante, care pot fi ocupate după regula: o angajare la plecarea a şapte bugetari din sistem.
Spitalele se confruntă cu o criză acută de personal, după ce peste 11.000 de medici au plecat în ultimii ani să lucreze în străinătate.
Secretarul de stat Vasile Cepoi a precizat că din luna iunie, ar putea fi făcut un experiment cu spitalele care ar funcţiona ca fundaţii, dar ai căror administratori vor rămâne Ministerul Sănătăţii şi, respectiv, autorităţile locale.
Medicii vor prescrie tratamente în funcţie de câţi bani au pacienţii.
Un nou proiect de lege prevede că medicii trebuie să-i informeze pe pacienţi dacă şi cât trebuie să suporte pentru plata medicamentelor.
În cazul în care pacientul declară că nu are bani pentru un anumit medicament, acesta va fi înlocuit cu unul mai ieftin, dar cu efecte similare.
Mai mult, medicii vor avea dreptul să îi taxeze pe cei care nu sunt bolnavi cronici şi solicită servicii medicale la cerere fără recomandare medicală şi peste programare pe listele de prioritate.
Reabilitarea blocurilor va continua şi anul acesta.
Guvernul a decis să continue şi în acest an acordarea de garanţii pentru lucrările de reabilitare termică a blocurilor, în limita unui plafon total de garantare de 200 milioane lei.
Conform legii, lucrările la anvelopa clădirilor de locuit sunt finanţate în proporţie de 10% din surse proprii ale proprietarilor şi de 90% din credite bancare, care vor putea fi contractate de aceştia cu garanţii guvernamentale.
Copiii din clasa pregătitoare nu vor avea manuale.
Declaraţia a fost făcută de secretarul de stat în Ministerul Educaţiei, Oana Badea, care a adăugat că cei mici vor avea fişe de lucru, acordate gratuit, care vor rămâne la şcoală.
De asemenea, ea a precizat că până în prezent au fost înscrişi, la nivel naţional, 170.000 de copii care vor urma clasa pregătitoare şi clasa I în anul şcolar 2012-2013.
Oamenii de ştiinţă americani susţin că au descoperit un medicament ce vindecă 11 tipuri diferite de cancer.
Acesta este un derivat al aspirinei şi acţionează asupra a 11 tipuri diferite de cancer, precum cel de colon, pancreas, prostată, de sân şi leucemie.
Deocamdată, pastila a fost testată numai pe animale.
În cazul şoarecilor bolnavi de cancer de colon, tumoarea s-a micşorat cu 85% după administrarea medicamentului.
Cercetătorii susţin că pastila poate fi folosită în combinaţie cu alte medicamente.
Poluarea favorizează obezitatea.
Creşterea nivelului de dioxid de carbon din atmosferă îi face pe oameni să ia în greutate, indiferent dacă au sau nu tendinţe de obezitate.
Aceasta deoarece dioxidul de carbon favorizează creşterea cantităţii de orexină din sânge, cunoscută şi ca “hormonul apetitului”.
Cu toate acestea, tendinţa de îngrăşare poate fi combătută prin tehnici care să elimine dioxidul de carbon în exces, cum ar fi aerisirea spaţiilor, exerciţii în aer liber şi un consum suficient de legume şi fructe.
Şahul va fi introdus în învăţământul european.
Parlamentul european a decis ieri să încurajeze introducerea şahului ca materie de studiu în statele membre, în scopul dezvoltării gândirii copiilor.
Efectele benefice ale acestui sport al minţii sunt îmbunătăţirea concentrării, răbdării, creativităţii, intuiţiei, memoriei şi spiritului de corectitudine.
În plan social, şahul poate sprijini coeziunea socială integrarea socială, combaterea discriminării, reducerea ratelor criminalităţii şi chiar combaterea diferitelor dependenţe.
În România au apărut plantaţiile de aluni.
Agricultorii spun că alunii sunt o afacere profitabilă şi de lungă durată.
Detalii ne oferă Stelian Muscalu de la Digi24 TV.
Bulgaria a ratificat acordul cu privire la blocul aerian comun cu România.
Documentul a fost semnat la Bruxelles, în decembrie 2011.
Astfel, biletele de avion ale companiilor aeriene româneşti ar putea fi mai ieftine de anul viitor, odată cu intrarea în funcţiune a blocului aerian comun dintre România şi Bulgaria.
Uniunea Europeană doreşte astfel, reducerea emisiilor de dioxid de carbon dar şi îmbunătăţirea timpilor de trafic aerian, odată cu reducerea costurilor operaţionale ale companiilor aeriene şi, nu în ultimul rând, îmbunătăţirea securităţii.