Știri 20 februarie 2024

Astăzi este Ziua Mondială a Dreptăţii Sociale.
În noiembrie 2007, la cea de a 62-a întrunire a Adunării Generale a ONU, s-a stabilit ca în fiecare an la 20 februarie să fie marcată această zi, iar celebrarea ei a început din anul 2009.
Statele membre ONU au fost invitate să respecte principiile ce reprezintă valorile fundamentale ce asigură existenţa şi dezvoltarea armonioasă a societăţilor, enunţate în cadrul Summit-ului Internaţional pentru Dezvoltare Socială, dreptatea socială, solidaritatea, egalitatea de şanse.
Ţara noastră, ca stat membru al Uniunii Europene, a aderat la aceste strategii şi trebuie să le pună în aplicare pentru a recupera diferenţele ce ne separă de cele mai înaintate state europene.

Spitalul Modular construit în curtea Spitalului de Boli Infecțioase Constanța a fost deschis ieri.
Acesta îndeplinește toate condițiile de acreditare, însă durata sa de folosință este limitată.
Noua structură poate fi utilizată cel mult 15 ani și trebuie reevaluată periodic.
Pe de altă parte, deși a fost ridicat în patru luni, spitalul modular poate fi dezasamblat în aproximativ 6 săptămâni și, dacă este nevoie, mutat în altă zonă.

Primăria Constanța acordă părinților care nu au bani să plătească o bonă pentru copilul în vârstă de maxim 6 ani, ajutoare bănești.
Ajutorul financiar se acordă lunar, pentru fiecare copil, în funcţie de media veniturilor nete realizate de beneficiar în ultimele 6 luni.
Astfel, se acordă 710 lei pentru venituri de până în 2.100 lei/ membru, 550 lei pentru venituri între 2.100-2.500 lei/membru, 390 lei pentru venituri între 2.500-3.000 lei/membru și 250 lei pentru venituri între 3.000-3.500 lei/membru.

Distribuirea băuturilor energizante către minori este interzisă.
Proiectul de lege a fost adoptat de Camera Deputaţilor.
Documentul legislativ prevede amenzi între 5.000 şi 20.000 lei pentru vânzarea sau oferirea cu titlu gratuit, inclusiv prin automate comerciale, a băuturilor energizante către minori.
Este vorba despre acele băuturi care conţin combinaţii de carbohidraţi, vitamine, minerale sau cofeină şi alţi compuşi cu efect de stimulare a sistemului nervos.

Ajutoarele pentru încălzire și pentru plata facturii la curent vor fi acordate în continuare persoanelor cu venituri mici.
Este vorba despre 800.000 de familii care nu s-ar mai încadra în plafoanele stabilite, în urma creșterii pensiilor și salariilor.
O decizie în acest sens este analizată de guvern și ar urma să fie adoptată săptămâna aceasta.
De asemenea, Executivul are în vedere măsuri pentru scăderea facturilor la utilități.

Mamele minore în vârstă de 16 ani pot semna orice document referitor la îngrijirea copiilor.
De asemenea, ele beneficiază de alocația de stat acordată atât lor, cât și copiilor.
Senatul a adoptat tacit propunerea legislativă.
În baza noilor reglementări, minorele vor avea dreptul să decidă cu privire la copilul lor și să semneze orice document cu caracter medical și social ce are legătură cu îngrijirea, creșterea și dezvoltarea acestuia.
Documentul urmează să fie dezbătut în Camera Deputaților, for decizional.

Știri 19 februarie 2024

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji mâine la Catedrala arhiepiscopală.
Ierarhul nostru va oficia Sfânta Liturghie, de la ora 6.30.
După slujbă, va rosti un cuvânt de învățătură.

Astăzi se împlinesc 148 de ani de la nașterea sculptorului român Constantin Brâncuși.
În anul 2016 a fost marcată pentru prima dată ziua de naștere a lui Brâncuși ca sărbătoare națională, potrivit unei legi adoptate în luna decembrie a anului 2015.
Ziua naşterii sale este sărbătorită în toată lumea şi înscrisă în calendarul cultural universal.
Cu această ocazie, atât în țară, cât și în străinătate au loc manifestări culturale.

Autobuzele de pe linia 5-40 au din nou traseul deviat.
Acestea circulă în zona Viile Noi, pe strada Comarnic pe sensul spre Campus.
Traseul a fost modificat din cauza lucrărilor la carosabil ce se efectuează pe strada Meșterul Manole, între străzile Pandurului și Hatman Arbore.

CRTS Constanța anunță că numărul donatorilor de sânge va fi limitat la 60 de donatori pe zi.
Acest lucru este valabil începând de astăzi şi până pe 1 martie.
Se menține prioritizarea: programărilor, a donatorilor care se prezintă la solicitarea CRTS și a celor care donează prin afereza.

Circulaţia pe Autostrada Soarelui se va închide pe timpul nopţii și săptămâna aceasta.
Restricția este valabilă de astăzi până joi, între orele 23.00 şi 4.00.
Şoferii vor fi deviaţi pe DN3 Bucureşti-Fundulea, pe sensul spre litoral, respectiv din Autostrada Soarelui, de la nodul rutier Cernica, la kilometrul 16, pe Drumul Judeţean 301 Cernica-Centura Capitalei, pe sensul spre Bucureşti.

Mierea scoasă la comercializare va fi etichetată cu ţara de origine.
O nouă legislație europeană va impune acest lucru, după acordul politic la care au ajuns recent Parlamentul European, Consiliul şi Comisia Europeană și care urmează a fi aprobat oficial și publicat.
Statele membre vor avea 18 luni pentru a transpune noile dispoziţii în legislaţia naţională.
Conform reglementărilor, în cazul amestecurilor de miere, pe etichetă vor fi trecute atât ţările de proveniență, cât și ponderea procentuală a fiecărei origini.

ANPC face unele recomandări persoanelor care fac achiziţii online.
Acestea sunt sfătuite să verifice dacă operatorul economic este de încredere, confirmând datele de înregistrare ale companiei şi verificând feedback-ul şi reclamaţiile primite online.
În plus, cumpărătorii trebuie să se asigure că dispozitivul lor nu se conectează automat la noi reţele wifi fără permisiunea lor.
În caz contrar, aceştia trebuie să evite introducerea datelor personale.

Știri 16 februarie 2024

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji în această seară în județul Neamț.
Ierarhul nostru va oficia, de la ora 18.00, Taina Sfântului Maslu la mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” Giurgeni.
Mâine, de la ora 8.30, va săvârși Sfânta Liturghie, urmată de slujba Parastasului, la 6 ani de la trecerea la Domnul a arhimandritului Antonie Jeflea, la mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” Giurgeni.
Tot mâine, de la ora 21.40, ierarhul Tomisului va oficia Acatistul Învierii Domnului la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.
Duminică, va oficia Sfânta Liturghie, de la ora 8.00, la biserica Sfântul Nectarie din cartierul Medeea, cu prilejul hramului Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron, cinstit de Biserica Ortodoxă pe 17 februarie.

Grecia a devenit prima ţară majoritar creştin-ortodoxă care a legalizat căsătoria între persoane de acelaşi sex.
După votul de ieri, cuplurile de același sex vor avea, legal, dreptul să adopte copii.
Noua legislație a divizat țara, o rezistență acerbă fiind condusă de Biserica Ortodoxă Greacă.
Susținătorii Bisericii au organizat mitinguri în Atena.
Mulți au afișat bannere, au ținut cruci, au citit rugăciuni și au cântat pasaje din Biblie.

Ministerul Apărării a demarat procesul de selecție pentru ocuparea a peste 5.000 de posturi de soldaţi profesionişti.
Pot participa bărbați și femei, cu vârste între 18 și 45 de ani, chiar și fără experiență militară.
Potrivit ministrului Angel Tîlvăr, anul trecut au ieşit din sistem aproape 7.000 de angajaţi, iar din 2007, de când serviciul militar obligatoriu a fost suspendat, armata este formată exclusiv din profesionişti.
Candidații selectați vor participa apoi la un program de instruire gratuit cu durata de până la 10 săptămâni, cazarea, masa şi echipamentul fiind asigurate, de asemenea, gratuit.
Înscrierile au început luni, 12 februarie și se vor încheia la 1 martie.

DSP Constanța ia măsuri suplimentare de protecție împotriva atacurilor cibernetice.
Șefa DSP Constanța, Cristina Schipor, spune că spitalele constănțene afectate de recentul atac cibernetic nu au primit solicitări de răscumpărare.
Un cunoscut producător de soluții de securitate informatică a anunțat că, timp de un an, va oferi acces gratuit la sisteme antivirus tuturor instituțiilor sanitare publice din România, ca parte a unui demers de a le consolida reziliența în fața recentelor atacuri informatice devastatoare.
La nivelul județului Constanța au fost afectate 3 unități sanitare: Spitalul Județean, Spitalul din Medgidia și Spitalul Militar.

Inspectoratul de Poliție Județean Constanța a înființat „Ghișeul unic”.
Persoanele pot depune cereri, sesizări sau acte ori, după caz, li se pot elibera documente, la solicitarea acestora.
Scopul principal al „Ghișeului Unic” este de a facilita și simplifica accesul persoanelor la serviciile publice.
Totodată, la nivelul polițiilor municipale, orășenești și al secțiilor de poliție au fost înființate Compartimentele Dispecerat, Personal de Serviciu și Statistică Judiciară, ce vor îndeplini și funcția de „Ghișeu Unic”.

Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate vor demara, din acest an, un program naţional de sprijinire a sectorului de îngrijiri paliative.
Acesta se va desfășura în unități sanitare, în ambulatoriu, dar și la domiciliu.
În România aproape 150.000 persoane au nevoie anual de acest tip de asistenţă medicală, însă gradul de acoperire cu servicii specializate este de numai 15%, iar finanţările actuale nu acoperă nevoile pacienţilor aflaţi în faze terminale ale bolilor.

Elevii ar putea avea acces gratuit la muzee, concerte, spectacole de teatru, operă sau film, dar şi la alte manifestări culturale şi sportive organizate de instituţiile publice, în limita unor bugete aprobate.
O propunere legislativă în acest sens a fost adoptată de Senat, ca primă cameră sesizată și va merge în Camera Deputaților pentru votul final.
România este țara cu cel mai scăzut consum cultural din Europa: 60% dintre români nu citesc, nu se duc la muzee sau la filme.

Știri 15 februarie 2024

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va fi prezent astăzi, de la ora 18.00, în podcastul de dialog cu credincioșii „Cuvântul ierarhului”.
Acesta va fi transmis pe paginile de Facebook, Youtube și TikTok ale Arhiepiscopiei Tomisului.
Apoi, de la ora 21.40, va oficia Acatistul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.
Mâine, de la ora 6.30, ierarhul nostru va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală.
Apoi, de la ora 18.00, va săvârși Taina Sfântului Maslu la mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” Giurgeni, județul Neamț.
Sâmbătă, de la ora 8.30, va oficia Sfânta Liturghie, urmată de slujba Parastasului, la 6 ani de la trecerea la Domnul a arhimandritului Antonie Jeflea, la mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” Giurgeni.
Tot sâmbătă, de la ora 21.40, ierarhul Tomisului va oficia Acatistul Învierii Domnului la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.
Duminică, va oficia Sfânta Liturghie, de la ora 8.00, la biserica Sfântul Nectarie din cartierul Medeea, cu prilejul hramului Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron, sărbătorit de Biserica Ortodoxă pe 17 februarie.

Astăzi este Ziua Internațională a copiilor bolnavi de cancer.
Aceasta este marcată din anul 2002, la inițiativa Organizației Internaționale a copiilor bolnavi de cancer.
În fiecare an, peste 400.000 de copii și adolescenți cu vârsta sub 20 de ani sunt diagnosticați cu această boală.
Rata de supraviețuire depinde de regiune, cu o supraviețuire de 80% în majoritatea țărilor cu venituri ridicate, dar până la 20% în țările cu venituri mici.
Ziua internaţională a copilului cu cancer are la baza credinţa că fiecare copil merită cea mai buna îngrijire medicală și psihosocială posibilă, indiferent de țara de origine, rasă, statut financiar sau clasă socială.

Astăzi este şi Ziua Naţională a Lecturii.
Aceasta a fost sărbătorită pentru prima dată, în anul 2022, iar motto-ul este “Citim zi de zi”.
Inițiativa aparține ministrului Educaţiei, iar obiectivul urmărit este de a promova lectura ca obicei cotidian.
Părinții sunt îndemnați în această zi să petreacă timp de calitate cu copiii lor prin vizitarea bibliotecilor, a librăriilor, a muzeelor care organizează evenimente dedicate, să discute pe marginea cărților preferate de cei mici.

Primăria Constanța cere din nou modificarea limitei de viteză spre și dinspre localitatea Valu lui Traian.
Aceasta a inițiat demersuri pentru ca viteza de deplasare pe tronsonul de drum delimitat de străzile Bucegi și Crețoiu să fie de 70 de km/h.
Astfel, Comisia de Circulație a avizat modificarea limitei de viteză a autovehiculelor de la 50 la 70 de km/h, dar pentru ca schimbarea să poată fi aplicată este necesar avizul Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Constanța.

O nouă creșă va fi construită în cartierul Palazu Mare.
Aceasta se va situa pe strada Tineretului și va include săli de curs destinate pentru a primi 40 de copii cu vârste cuprinse între 1 și 3 ani, împărțiți în 4 grupe, precum și un spațiu de joacă adecvat.
Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 12.000.000 lei.

Sistemul medical românesc are nevoie de două mii de ambulanţe noi.
Acestea sunt necesare pentru a le înlocui pe cele actuale, cu multe sute de mii de kilometri parcurşi, afirmă ministrul Alexandru Rafila.
El a subliniat că este preocupat de dezvoltarea staţiilor judeţene de ambulanţă şi a adăugat că acest efort financiar s-ar adăuga investiţiilor importante făcute de autorităţi la nivel local.

România va înființa anul acesta, prin Agenția Națională a Medicamentului, o listă a medicamentelor vitale pentru țara noastră.
Anunțul a fost făcut de președintele instituției, Răzvan Prisada.
Această declarație vine după ce la nivel european a fost stabilită recent o evidență a medicamentelor critice, mai multe domenii medicale confruntându-se cu lipsuri.
Cauzele care duc la acest deficit sunt multiple, de la motive comerciale, la lipsa de materii prime.
Răzvan Prisada a adăugat că la nivel european există o problemă sezonieră cu lipsa antibioticelor, dar aceasta se va rezolva odată cu încheierea sezonului epidemiologic.

Știri 14 februarie 2024

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji mâine și vineri la Catedrala arhiepiscopală.
Ierarhul nostru va oficia, de la ora 6.30, Sfânta Liturghie.
Mâine, de la ora 18.00, va fi prezent în podcastul de dialog cu credincioșii „Cuvântul ierarhului” ce va fi transmis pe paginile de Facebook, Youtube și TikTok ale Arhiepiscopiei Tomisului.
Apoi, de la ora 21.40, va oficia Acatistul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.
Vineri, de la ora 18.00, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Taina Sfântului Maslu la mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” Giurgeni, județul Neamț.
Sâmbătă, de la ora 8.30, va săvârși Sfânta Liturghie, urmată de slujba Parastasului, la 6 ani de la trecerea la Domnul a arhimandritului Antonie Jeflea, la mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” Giurgeni.
Tot sâmbătă, de la ora 21.40, va oficia Acatistul Învierii Domnului la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.

Viitorii şoferi vor putea susţine proba teoretică pentru obţinerea permisului de conducere în orice localitate din ţară.
Modificările Codului rutier au fost adoptate de Camera Deputaţilor, for decizional.
În plus, actul normativ reduce timpii de aşteptare între examenul teoretic şi proba practică.
Pregătirea teoretică și cea practică vor fi organizate pe module, iar școlile de șoferi vor fi obligate să recunoască inclusiv cursurile parcurse de către candidați la alte instituții similare.

Pe autostrada A2 Bucureşti-Constanţa se circulă cu restricţii pe timpul nopţii, săptămâna aceasta.
Circulaţia va fi deviată în zona kilometrului 13, între orele 23:00 şi 4:00, iar motivul este reprezentat de lucrările care se fac la pasajul care traversează pe deasupra autostrada.
Și în perioada 19-23 februarie se va închide circulaţia, în același interval orar.
Poliţiştii recomandă folosirea rutelor ocolitoare, circulaţia cu prudenţă şi reducerea vitezei în zona lucrărilor semnalizate.

Un studiu spaniol a constatat o asociere între un nivel ridicat de acizi graşi omega-3 în sânge şi un risc mai mic de apariţie a demenţei şi bolii Alzheimer.
Omega-3 se găsește în proporţie ridicată în peştele gras şi anumite fructe de mare, precum şi în unele surse vegetale, cum ar fi uleiul de soia, nucile şi seminţele de in.
Concluziile studiului indică faptul că nivelurile ridicate de omega-3 sunt asociate cu un risc mai mic pentru toate grupele de vârstă, atât bărbaţi, cât şi femei, şi pentru ambele afecţiuni, demenţă şi Alzheimer.

Românii ar putea alege o casă de asigurări de sănătate privată.
Așa prevede un proiect de lege depus la Parlament.
Aatfel, românii ar putea să își aleagă furnizorul de sănătate, spitalul sau clinica la care să meargă, pentru a evita statul la cozi.
Cu cei 165 de lei pe lună – 5% din CASS-ul pe un salariu minim – fiecare român ar putea beneficia de servicii mai bune, spun inițiatorii proiectului.

Prețul carburanților ar putea creşte cu 15% în perioada următoare.
Este vorba despre aproximativ un leu față de nivelul actual afișat la pompă.
Potrivit datelor din monitorulpreturilor.info, prețul benzinei standard se apropia zilele trecute de 7 lei/l, iar cel al motorinei standard, de 7,5 lei/l.

Știri 13 februarie 2024

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji mâine, miercuri, joi și vineri la Catedrala arhiepiscopală.
Ierarhul nostru va oficia, de la ora 6.30, Sfânta Liturghie.
Joi, de la ora 18.00, va fi prezent în podcastul de dialog cu credincioșii „Cuvântul ierarhului” ce va fi transmis pe paginile de Facebook, Youtube și TikTok ale Arhiepiscopiei Tomisului.
Apoi, de la ora 21.40, va oficia Acatistul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.
Vineri, de la ora 18.00, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Taina Sfântului Maslu la mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” Giurgeni, județul Neamț.
Sâmbătă, de la ora 8.30, va săvârși Sfânta Liturghie, urmată de slujba Parastasului, la 6 ani de la trecerea la Domnul a arhimandritului Antonie Jeflea, la mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” Giurgeni.
Tot sâmbătă, de la ora 21.40, va oficia Acatistul Învierii Domnului la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.

ANM a emis o informare meteorologică de instabilitate atmosferică pentru toată țara.
Aceasta este valabilă până mâine la ora 10.00.
În intervalul menționat, temporar se vor semnala precipitații în aproape toată țara și se vor acumula cantități de apă în general de 15…25 l/mp.
Vor fi ploi, ce vor avea și caracter de aversă, însoțite și de descărcări electrice îndeosebi în sud-estul teritoriului.

Astăzi este Ziua Mondială a Radioului.
Aceasta a fost instituită în noiembrie 2011 de UNESCO cu scopul de a întări cooperarea internaţională între posturile de radio.
Obiectivele acestei zile sunt orientate spre conştientizarea marelui public şi a mass-media asupra importanţei radioului, spre facilitarea accesului la informaţii prin intermediul radio, spre creşterea şi dezvoltarea reţelelor de transmisie şi spre cooperarea internaţională între radiodifuzori.

Autobuzele liniei 5-40 au traseul deviat timp de 3 zile.
Astfel, de astăzi până vineri, acestea vor circula deviat în zona Viile Noi, pe strada Comarnic pe sensul spre Campus.
Traseul a fost modificat din cauza lucrărilor ce se efectuează pe strada Meșterul Manole, între străzile Pandurului și Hatman Arbore.

Polițiștii locali vor ridica, de săptămâna aceasta, 40 de vehicule din care 6 fără stăpân și 34 abandonate.
Acestea vor fi transportate în parcul de mașini al municipalității situat pe strada Vârful cu Dor.
Polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice au aplicat 342 de somații, conform normelor legale în vigoare.

Primele două scannere cu raze X, pentru verificarea mărfurilor din vămi, au ajuns, în ţară.
Acestea vor fi funcţionale la finalul lunii viitoare, a anunţat ministrul Finanţelor Marcel Boloş.
Scannerele vor fi instalate la punctele de trecere a frontierei Giurgiuleşti-Galaţi şi Albiţa-Leuşeni şi fac parte dintr-un total de 26 de scannere achiziţionate de statul român cu bani europeni.
Până la sfârşitul anului, opt astfel de sisteme vor fi disponibile în vămile din România.

Ministerul Educaţiei a pus în consultare un proiect privind înscrierea în clasa a IX-a a elevilor premiaţi la olimpiade.
Potrivit proiectului, absolvenţii care doresc să participe la admiterea în învăţământul liceal, profesional şi dual pentru anul şcolar 2024 – 2025 pe baza performanţelor deosebite obţinute la olimpiade, pe parcursul gimnaziului, pot participa la procesul de înscriere în clasa a IX-a, într-un singur judeţ, fără susţinerea Evaluării naţionale şi fără susţinerea probelor de aptitudini.
De asemenea, potrivit proiectului, nu li se va calcula media de admitere.