Ştiri 19 ianuarie 2012

Numărul infecţiilor respiratorii este în creştere la Constanţa.
Săptămâna trecută, aproape trei mii de constănţeni s-au prezentat la spital cu probleme respiratorii.
Situaţia centralizată a datelor colectate de Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică din Constanţa, în perioada 9 – 15 ianuarie, arată că s-au înregistrat peste 2.000 cazuri de infecţii acute ale căilor respiratorii.
Totodată, 660 de constănţeni au fost diagnosticaţi cu pneumonie.
De asemenea, potrivit analizei comparative a datelor statistice, infecţiile respiratorii au crescut cu 23% faţă de media ultimelor trei săptămâni.

Meteorologii au emis o informare de vreme rea cu ninsori viscolite şi intensificări ale vântului.
Zonele vizate sunt Crişana, Maramureş, Transilvania, Munţii Apuseni şi nordul Carpaţilor Orientali.
Informarea este valabilă din această noapte până mâine la prânz.
În acelaşi interval, va ninge viscolit în toate zonele montane, unde vântul la rafală va depăşi 80 km/h.
În restul ţării înnorările vor fi temporare şi izolat vor fi posibile fulguieli, îndeosebi în a doua parte a intervalului.
Temperatura aerului, în creştere faţă de intervalul precedent mai ales în regiunile vestice, la deal şi la munte, va avea valori maxime cuprinse între -2 şi +8 grade şi minime între -5 şi +3 grade.

Guvernul român trebuie să ia în serios revendicările protestatarilor care au ieşit în stradă în ultimele zile.
Aceasta este opinia preşedintelui Parlamentului European, Martin Schulz, care a adăugat că situaţia politică din România ar putea face subiectul unei discuţii în Parlamentul European.
Acesta a mai spus că oamenii fără speranţă pentru copiii lor merită să fie luaţi în serios şi că ar trebui luate acţiuni economice urgente pentru a îmbunătăţi traiul de zi cu zi.

Mulţi medici români pleacă în alte ţări, din cauza salariilor şi a condiţiilor de muncă.
De la an la an, numărul celor care au ales să părăsească ţara a crescut.
Doar anul trecut, peste 5.600 de cadre sanitare au făcut demersuri pentru a obţine certificatele de conformitate, în baza cărora pot lucra în străinătate.
Mai multe detalii aflăm de la purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Oana Grigore.

În cazul în care medicii vor pleca, posturile nu vor rămâne libere pentru mult timp.
Ministerul Sănătăţii va primi o derogare de la politica „şapte plecaţi, unul angajat”.

Protestele din ultimele zile au la bază lipsa dialogului dintre conducerea statului şi oamenii de rând.
Aşa susţine directorul Centrului pentru Jurnalism Independent, Ioana Avădanei.
Aceasta a explicat, într-un interviu acordat postului de radio Trinitas, unde au greşit autorităţile în raport cu populaţia.

Românii nu vor avea liber pe 24 ianuarie.
Plenul Senatului a hotărât în luna iunie 2010, ca ziua de 24 ianuarie, când Principatele au fost unite sub domnitorul Alexandru Ioan Cuza, să fie declarată zi de sărbătoare legală, nelucrătoare.
Iniţiativa aparţine deputatului Dan Zătreanu şi nu a fost aprobată şi de Camera Deputaţilor.
Aceasta este forul decizional pentru acest proiect, astfel că hotărârea este definitivă.

Primul miscrosatelit românesc va fi lansat în spaţiu pe 9 februarie.
Acesta se numeşte Goliat, are forma unui cub şi a fost conceput şi dezvoltat de ROSA, în colaborare cu Institutul de Ştiinţe Spaţiale, între anii 2005 şi 2007.
Misiunea Goliat are un caracter educaţional şi experimental, acesta fiind primul microsatelit artificial românesc lansat în spaţiu din cadrul unui program al ROSA, coordonatorul la nivel naţional al activităţilor din domeniul spaţial.

Consumatorii pot primi despăgubiri de la furnizorii de energie dacă în urma unor pene de curent rămân fără aparate electrice.
Aceştia pot primi bani pentru repararea aparatelor respective sau bani pentru aparate noi.
Păgubiţii pot depune plângere în maxim trei zile de la eveniment şi trebuie să aibă chitanţe care să ateste că aparatele respective le aparţin şi au fost cumpărate în ultimii cinci ani.
Un furnizor de energie a acordat, anul trecut, despăgubiri pentru 160 de cazuri în care aparatura electrică s-a ars din cauza şocurilor electrice provocate de întreruperi de curent.

Infractorii cibernetici preferă telefoanele mobile cu sistem de operare Android.
Experţii în securitate avertizează că numărul viruşilor pentru telefoane mobile creşte într-un ritm alarmant.
Mai exact, în al treilea trimestru, virusul care viza sistemul de operare Android a ajuns la 40%, plasându-l pe primul loc în topul ţintelor vizate de astfel de programe.
Totodată, un raport arată că telefoanele mobile cu sisteme de operare performante nu deţin mai mult de 29% din numărul celor folosite în întreaga lume.

Americanii vor fi plătiţi ca să slăbească.
O companie de asigurări din Statele Unite a anunţat că va oferi o sumă de bani persoanelor care vor reuşi să slăbească.
Programul intitulat “Slăbeşte şi câştigă”, le promite celor care ţin cură de slăbire sume cuprinse între 15 şi 150 de dolari la fiecare trei luni.
O asemenea practică există deja la unele întreprinderi americane, unde se oferă prime angajaţilor care reuşesc să slăbească, în speranţa că acest lucru va permite scăderea cheltuielilor pentru serviciile medicale.

Ştiri 18 ianuarie 2012

Spoturile publicitare Romtelecom au lezat sentimentele religioase ale unor persoane.
Reprezentanţii Consiliului Naţional al Audiovizualului au trimis scrisori de avertizare televiziunilor şi radiourilor care au difuzat reclame care folosesc colinde româneşti cu versuri modificate pentru a comunica o ofertă.
În urma difuzării acestor spoturi, CNA a primit aproape 30 de reclamaţii de la telespectatori şi ascultători.
Potrivit acestora, utilizarea în comunicarea comercială a unor colinde româneşti cu versuri modificate pentru a comunica o ofertă reprezintă blasfemie şi sfidare a valorilor tradiţionale.
În prezent, aceste reclame nu mai sunt difuzate.

Tranşele la subvenţiile pentru încălzire au fost majorate la Constanţa.
Potrivit primarului Radu Mazăre, pentru cei care erau încadraţi în tranşa de venituri de la 786 de lei până la 1.300 de lei pe membru de familie, subvenţia va creşte cu 5%.
De asemenea, consilierii locali au decis înfiinţarea a încă două tranşe suplimentare, astfel că primăria va susţine factura la căldură şi pentru familiile care au un venit de 4.500 de lei, dacă au trei persoane.
Primarul a mai anunţat că termenul de depunere al cererilor pentru acordarea ajutorului de încălzire s-a prelungit până pe 31 ianuarie.

Şoferii care au schimbat numărul maşinii şi vor să păstreze rovinieta plătesc o taxă de 25 de lei.
Pentru efectuarea modificării, utilizatorul se va prezenta la unul din punctele de lucru ale CNADNR cu cerere scrisă şi cu cartea de identitate a autovehiculului în copie şi original.
Rovinieta se aplică pentru toate vehiculele care circulă pe reţeaua de drumuri naţionale din România.

Raed Arafat a revenit în funcţia de subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii.
De asemenea medicul Andrei Georgescu, care a preluat postul de subsecretar de stat, a demisionat din funcţie.
Premierul Emil Boc a declarat că fondatorul SMURD va lucra la proiectul noii legi a Sănătăţii, fiind un expert în domeniu.
Doctorul Raed Arafat a spus că se va implica mai ales pe partea de urgenţă în Comisia care va elabora noua legislaţie şi a subliniat că va rămâne neschimbată comisia de urgenţă care a ajutat la dezvoltarea acestui sistem.

Bebeluşii pot suferi de obezitate înainte de naştere.
Specialiştii englezi au verificat aproximativ o sută de nou-născuţi pentru a determina cantitatea de grăsime din ficat şi din organism, precum şi felul în care aceasta este repartizată.
Rezultatele au arătat că nivelurile de grăsime erau crescute în funcţie de indicele de masă corporală al mamei, calculat la începutul sarcinii.
Medicii sunt de părere că trebuie să se acorde o atenţie mai mare bebeluşilor născuţi de mame supraponderale, pentru a putea adopta cât mai devreme o strategie anti-obezitate specifică, dar şi pentru ca viitoarele mame să fie cât mai corect informate.

Sărăcia şi problemele de familie sunt cauzele abandonului şcolar în mediul rural.
Un studiu arată că apartenenţa la o familie dezorganizată, lipsa de educaţie a părinţilor, lipsa unui loc de muncă sau consumul excesiv de alcool sunt dificultăţi din familie cu impact important asupra parcursului şcolar al unui copil.
Potrivit studiului, copiii proveniţi din astfel de medii tind să urmeze modelele oferite de părinţi si concepţiile acestora, conform cărora educaţia nu este o prioritate iar frecventarea şcolii nu sporeşte şansele unui viitor mai bun.
Studiul a fost elaborat în cadrul proiectului Parte de Carte, care are ca obiectiv prevenirea abandonului şcolar în mediul rural.

Profesorii ar putea intra în grevă generală din 23 ianuarie.
Aceasta dacă în urma consultărilor din teritoriu se va constata că aceasta este dorinţa majorităţii.
La nivel judeţean, liderii de sindicat au trimis în şcoli un tabel, pentru a strânge semnături în vederea declanşării grevei generale.
Potrivit Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, principala nemulţumire este legată de faptul că nici anul acesta nu se acordă o majorare a salariilor personalului din învăţământ, astfel încât nu se poate recupera reducerea cu 25% a salariilor.

Ministrul Educaţiei vrea să implementeze un catalog naţional pentru elevii şi profesorii care lipsesc nemotivat de la ore.
Hotărârea vine după ce, în anul şcolar trecut, s-au înregistrat milioane de absenţe nemotivate.
Pe baza catalogului naţional, elevii care chiulesc îşi vor putea pierde mai uşor alocaţiile, la minim 20 de absenţe, iar profesorii găsiţi cu absenţe nemotivate riscă să fie concediaţi.
De asemenea, elevii vor fi evaluaţi calitativ, pe baza portofoliilor care vor cuprinde diplomele şi medaliile, dar şi cantitativ, pe baza unei evidenţe informatizate pe care Ministerul Educaţiei o va face la nivel naţional.

Elevii cu probleme de sănătate, internaţi în spital sau care nu se pot deplasa la şcoală pe motiv de invaliditate vor beneficia de şcoală acasă sau la spital.
Un proiect al Ministerului Educaţiei permite acest lucru pentru cei care lipsesc de la şcoală mai mult de o lună din motive de sănătate.
Elevii bolnavi vor avea planuri educaţionale personalizate, cu ore de curs susţinute pentru principalele materii de profesori de specialitate care vor fi plătiţi suplimentar.
Ca să nu repete anul şcolar, elevii vor fi astfel evaluaţi şi notaţi.

Guvernul va anula datoriile CFR la buget, de peste 1 miliard de euro.
Proiectul de ordonanţă este semnat de conducerea Ministerului Transporturilor.
În opinia ministerului, neadoptarea acestei măsuri în regim de urgenţă ar împiedica îndeplinirea obiectivelor stabilite cu Fondul Monetar Internaţional.
Nici pentru perioada imediată Guvernul nu are în vedere privatizarea CFR, ci restructurarea companiei.

Cuvânt Dobrogean – Despre carte

Emisiunea “Cuvânt Dobrogean” – Despre carte – reluare din 18 ian 2011.
Invitat: Pr. Bogdan Papacostea
Realizator: Pr. Eugen Tănăsescu.

Ştiri 17 ianuarie 2012

Biserica ortodoxă cinsteşte astăzi pe Sfântul Cuvios Antonie cel Mare.
Acesta s-a născut în jurul anului 250, în satul Coma de lângă cetatea Heracleopolis, în Egipt.
În timpul persecuţiilor ordonate de Maximian Daia, a mers în Alexandria pentru a-i întări pe creştini în mărturisirea lor şi pentru a se jertfi ei înşişi pentru Hristos, şi tot acolo, îi combate pe adepţii ereziei ariene.
Sfântul Cuvios Antonie cel Mare a trăit 105 ani şi este numit părintele monahismului şi dascălul vieţii pustniceşti.

De ieri, în întreaga ţară se derulează proiectul „Şcoala Discovery”, dezvoltat de Discovery Networks, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei.
Acesta constă în prezentarea pe canalul Discovery, de la ora 14,00, zilnic, a câte unui program educaţional.
Emisiunile vor fi reluate a doua zi, la ora 8.00.
La nivelul judeţului Constanţa, au fost alese Grupul Şcolar „Lazăr Edeleanu” din Năvodari, Liceul Teoretic „N. Bălcescu” din Medgidia şi trei unităţi din municipiul Constanţa: Liceul Teoretic „Ovidius”, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” şi Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”.
Potrivit programului prezentat de ministerul Educaţiei, lunea va fi prezentat programul de matematică, marţi, cel de chimie, miercuri, de biologie, iar joi, de fizică.

Medicii cer măsuri mai dure pentru comercializarea energizantelor.
Potrivit experţilor australieni, numărul cazurilor de intoxicare în rândul tinerilor consumatori de băuturi energizante este în creştere.
Aceştia sunt de părere că băuturile energizante sunt la fel de dăunătoare ca 20 de ceşti de cafea.
De aceea este nevoie de o reglementare mai dură a comercializării produselor de acest tip, cum ar fi cantitatea ce poate fi achiziţionată de un cumpărător o singură dată, vârsta minimă a acestuia şi înscrierea cantităţii de cofeină pe etichetă.
În prezent, în Canada, autorităţile obligă deja producătorii de băuturi energizante să limiteze cantitatea de cofeină din fiecare cutie şi să adauge pe eticheta produsului informaţii despre posibilele sale efecte nocive.

Beneficiarii ajutoarelor sociale datornici la stat îşi vor pierde drepturile.
Conform unui ordin al ministrului Muncii, primarii sunt obligaţi să informeze până la sfârşitul lunii câţi beneficiari de ajutoare sociale sunt datornici la bugetele locale şi care dintre aceştia îşi vor pierde din această cauză aceste drepturi.
Măsura vine după ce presa a semnalat că sunt foarte mulţi beneficiari de ajutoare sociale care trăiesc în condiţii luxoase şi ignoră orice datorie faţă de stat.

De ieri a început restituirea diferenţelor de taxă auto.
Formularele-tip prin care şoferii români pot solicita returnarea diferenţei de taxă auto plătită după data de 1 iulie 2008, se găsesc de ieri, la toate direcţiile financiare din subordinea Administraţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Fiscul a stabilit, de asemenea, modelul şi conţinutul formularelor necesare, în funcţie de specificul contractului, de leasing sau vânzare directă.

Mersul Trenurilor poate fi consultat online şi în varianta pentru telefonul mobil, prin folosirea adresei m.cfrcalatori.ro.
Prin această aplicaţie se pot obţine informaţii despre Mersul Trenurilor într-un format adecvat pentru telefoanele mobile, cu un transfer mai mic de date, ceea ce duce la o accesare mai rapidă a Mersului Trenurilor CFR Călători.
Aplicaţia m.cfrcalatori.ro poate fi accesată şi prin butonul “Mersul Trenurilor pentru mobil” de pe site-ul companiei.

Vaccinul antigripal va fi retras integral din România.
Anunţul aparţine Ministrului Sănătăţii, care a mai declarat că ministerul va recupera de la Institutul Cantacuzino banii alocaţi pentru acesta.
Oficialul a precizat că prejudiciul este de aproximativ 10 milioane de lei.
Până în prezent au fost utilizate aproximativ 600 de mii de doze de vaccin antigripal pentru imunizarea populaţiei.
Vaccinurile antigripale au fost deja oprite de la administrare de lunea trecută, în urma unei dispoziţii a Ministerului Sănătăţii. Până acum au fost retrase 700.000 de doze de vaccin.

Parabenii din produsele cosmetice pot produce cancer mamar.
Aceşti compuşi chimici au fost găsiţi în 99% din mostrele de ţesut recoltate de la femeile care au suferit de cancer la sân.
Specialiştii atrag atenţia asupra pericolului reprezentat de parabeni încă din anul 1998.
Potrivit experţilor, aceştia se comportă precum estrogenul care se află natural în organism, ducând la dezvoltarea cancerului la sân.
Astfel de substanţe se găsesc în produse cosmetice precum cremele hidratante, spuma de ras, pasta de dinţi sau deodorante.

Un nou parc eolian va fi construit în judeţul Constanţa.
Acesta va fi finalizat în vara acestui an şi va produce electricitate pentru circa 100.000 de gospodării.
Parcul eolian va fi amplasat în localitatea Pantelimon şi va avea o putere instalată de 150 MW.
Capacitatea instalată de producţie a energiei eoliene ajungea la sfârşitul anului trecut la aproximativ 1.000 MW şi s-ar putea dubla în acest an, astfel că va permite alimentarea cu electricitate a peste 7 milioane de consumatori.

Specialiştii vor elabora o nouă lege a sănătăţii în cel mult şase luni.
Anunţul a fost făcut de ministrul Sănătăţii, care a menţionat că la elaborarea proiectului vor fi cooptaţi toţi cei interesaţi de acest act normativ, printre care medici, jurişti, reprezentanţi ai pacienţilor sau cei ai sindicatelor.
În plus, noul proiect legislativ va prevede schimbări în ceea ce priveşte capitolele de organizare a spitalelor, a sistemului de asigurări sociale sau malpraxis-ul.