Ştiri 8 martie 2012

Biserica ortodoxă va cinsti mâine pe sfinţii 40 de mucenici din Sevastia.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Taina Sfântului Maslu la Catedrala arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” de la ora 16, iar de la ora 18 va săvârşi Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite.
De asemenea, duminică, de la ora 8.45, Înaltpreasfinţitul Teodosie va săvârşi Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Mucenic Mina” din Mangalia.
Slujba va fi urmată de instalarea noului protoiereu al Protoieriei Mangalia, pr. Vasile Cîrlan şi de sfinţirea noului sediu al Protoieriei.
Cu această ocazie, sâmbătă, la ora 17, vor fi aduse aici moaştele Sfântului Andrei Criteanul de la Catedrala Arhiepiscopală din Constanţa.

Sâmbătă va avea loc etapa judeţeană a Olimpiadei de Religie.
Aceasta se va desfăşura de la ora 9, la Şcoala cu clasele I-VIII Dimitrie Cantemir din Constanţa.
La olimpiadă vor participa elevii de gimnaziu dar şi liceeni.

Astăzi este Ziua Internaţională a Femeii.
Sărbătoarea a fost oficializată de Organizaţia Naţiunilor Unite în anul 1975.
A debutat în primii ani ai secolului trecut ca o sărbătoare politică şi socială, apoi s-a transformat treptat, într-o zi în care bărbaţii îşi exprimă dragostea şi afecţiunea pentru femei.
De asemenea, ziua de 8 martie este o zi importantă pentru sărbătorirea realizărilor economice, globale şi sociale ale femeilor din întreaga lume.
Totodată, această zi este văzută în multe ţări şi drept prima sărbătoare a primăverii iar în România, astăzi se sărbătoreşte şi Ziua Mamei.

Femeile din România şi Bulgaria sunt cele mai expuse riscului de sărăcie şi excluziune socială din Uniunea Europeană.
Aceasta este concluzia unui studiu Eurostat care arată că în România 42% dintre femei sunt expuse riscului de sărăcie şi excluziune socială.
De asemenea, în Bulgaria, 43% dintre femei sunt expuse acestui risc.
Studiul mai arată că România este printre statele europene în care procentul femeilor angajate este destul de scăzut.
Astfel, aproape 60% dintre femeile din ţara noastră au în prezent un loc de muncă, în timp ce rata de ocupare a locurilor de muncă în cazul femeilor din Uniunea Europeană este de 77,5%.

Secţia de pediatrie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa va fi reabilitată.
Investiţia va fi suportată de Consiliul Judeţean Constanţa, iar deocamdată nu se ştie suma necesară reparaţiilor şi reamenajărilor.
Managerul Spitalul Judeţean Constanţa, dr. Dan Căpăţână a declarat că această secţie nu au suferit niciodată reparaţii capitale ci doar igienizări.
Acesta a mai declarat că lucrările vor începe în maxim două săptămâni.

România va primi din partea Uniunii Europene aproape zece milioane de euro pentru distribuirea de fructe în şcoli.
Astfel, România este a treia ţară membră care primeşte bani pentru acest program.
Cei mai mulţi bani îi primeşte Italia, urmată de Germania.
Ţările care au decis să nu participe la acest program sunt Suedia, Finlanda şi Marea Britanie.

TVA-ul pentru lapte praf şi scutece ar putea fi redus la 9%.
Prin această propunere legislativă se doreşte înlesnirea accesului la unele produse extrem de importante în primii ani de viaţă ai fiecărui bebeluş.
Iniţiatorul legii argumentează că aceste produse sunt indispensabile creşterii şi menţinerii stării de sănătate ale fiecărui copil.
Acesta mai afirmă că prin această propunere urmăreşte, de asemenea, scăderea riscului îmbolnăvirii populaţiei, asimilarea deprinderilor de viaţă sănătoasă şi creşterea calităţii vieţii.

Îngheţata duce la dependenţă la fel ca drogurile.
O echipă de cercetători americani au demonstrat că persoanele care mănâncă îngheţată au o poftă asemănătoare cu cea a toxicomanilor.
Studiul specialiştilor mai arată că acest aliment dulce este perceput ‘de creier ca o recompensă’.
De asemenea consumul repetat al îngheţatei poate duce la un exces de calorii.

Interzicerea fumatului în spaţiile publice are efecte benefice asupra sănătăţii.
Astfel s-a constatat că naşterile premature au scăzut în Scoţia, după interzicerea fumatului.
Cercetătorii au arătat că în urma noii legislaţii numărul naşterilor premature a scăzut cu 10%.
În aceste condiţii, organizaţiile de sănătate publică din Europa iau în calcul aceste noi constatări pentru a fi utilizate ca argumente în interzicerea totală a fumatului în spaţiile publice.

Pedofilii şi violatorii din Republica Moldova vor fi castraţi chimic.
Noua lege îi vizează atât pe moldoveni, cât şi pe străinii condamnaţi pentru acte de pedofilie.
Reglementările iau în calcul şi castrarea violatorilor, lucru care ar urma să fie impus în funcţie de gravitatea fiecărui caz în parte.
Castrarea chimică presupune administrarea de hormoni care suprimă producerea de testosteron pentru o perioadă de trei luni, ceea ce duce la scăderea apetitului sexual.

Ştiri 7 martie 2012

Biserica ortodoxă va cinsti vineri pe sfinţii 40 de mucenici din Sevastia.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Taina Sfântului Maslu la Catedrala arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” de la ora 16, iar de la ora 18 va săvârşi Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite.
De asemenea, duminică, de la ora 8.45, Înaltpreasfinţitul Teodosie va săvârşi Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Mucenic Mina” din Mangalia.
Slujba va fi urmată de instalarea noului protoiereu al Protoieriei Mangalia, pr. Vasile Cîrlan şi de sfinţirea noului sediu al Protoieriei.
Cu această ocazie, sâmbătă, la ora 17, vor fi aduse aici moaştele Sfântului Andrei Criteanul de la Catedrala Arhiepiscopală din Constanţa.

Ortodoxia s-a extins şi în Regatul Tonga.
O misiune rusă condusă de părintele Michael Protopopoff a fost înfiinţată recent, cu acordul autorităţilor din zonă şi are în prezent 7 credincioşi.
Regatul Tonga se află în sud-vestul Oceanului Pacific şi este format din 176 de insule.

În Pakistan s-a înfiinţat a treia biserică ortodoxă.
Aceasta se află în jurisdicţia Bisericii Ortodoxe Ruseşti, a fost sfinţită la începutul acestui an şi se află în localitatea Sargodha din centrul Pakistanului
După sfinţirea bisericii, 174 de pakistanezi au fost botezaţi.

Programarea la medic se poate face şi pe internet.
Astfel, la adresa „doctor.ro”, pacienţii din toată ţara au la dispoziţie peste 1.660 de medici din aproape toate specialităţile.
Printr-un procedeu foarte simplu, se pot evita cozile din faţa cabinetelor, după cum ne-a spus coordonatorul de Marketing şi Relaţii Publice al site-ului, Monica Brănescu.

După trimiterea solicitării, pacientul primeşte toate informaţiile necesare pentru a merge la consultaţie.

Coordonatorul de Marketing şi Relaţii Publice al site-ului „doctor.ro”, Monica Brănescu.
În cele şase luni de la apariţia proiectului, peste 4.600 de persoane şi-au creat deja un cont de acces.

Condiţiile precare din sănătate au scăzut PIB-ul României cu 15%.
Ţara noastră pierde anual circa 19 miliarde de euro, iar dacă starea sănătăţii populaţiei ar ajunge la nivelul mediu din Uniunea Europeană, România ar avea surplus economic de peste 6 miliarde de euro.
Aceasta este concluzia unui studiu care vizează industria farmaceutică din România.
În cadrul studiului este menţionat şi faptul că Guvernul a înregistrat încasări de peste 20 la sută din totalul valorii pieţei de medicamente pe bază de prescripţie, respectiv 1,7 miliarde de lei.

Uniformele şcolare nu mai sunt obligatorii.
Senatorii din Comisia de învăţământ au respins proiectul care prevede obligativitatea uniformelor în şcoli.
Aceştia au explicat că nu doresc reguli care să afecteze personalitatea elevilor.
Senatorii au respins şi o propunere care prevedea acces gratuit la muzee al preşcolarilor şi şcolarilor din învăţământul primar. Reprezentanţii Ministerului Culturii au arătat că preşcolarii şi elevii de până la 18 ani beneficiază deja de o serie de reduceri şi gratuităţi reglementate prin lege.

Programul Rabla va începe în 3 săptămâni.
Guvernul va menţine prima de casare a maşinilor vechi, la 3.800 lei, dar va limita bugetul total la 114 milioane lei.
Astfel va fi posibilă scoaterea din uz a maxim 30.000 autovehicule.
Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a afirmat că bugetul ar putea fi suplimentat, în funcţie de evoluţia pieţei.
Potrivit datelor oficiale, peste 300.000 de autoturisme mai vechi de 10 ani au fost scoase din circulaţie în ultimii doi ani.

Creditele în lei se scumpesc.
Băncile comerciale au majorat în luna ianuarie dobânda la creditele în lei, astfel că aceasta a ajuns la 10,7% pe an. Scumpirea creditelor vine în contextul în care Banca Naţională a României a redus dobânda de politică monetară până la un nivel minim record .
Economiştii susţin că măsura luată de Banca Naţională are efect pe termen scurt, însă creditele se acordă pe termen lung.
Scumpirea creditelor se bazează exclusiv pe creşterea dobânzii la împrumuturile acordate companiilor.

Persoanele care cumpără fier vechi furat de la Calea ferată vor fi amendate.
Un ordin al ministrului Transporturilor, Alexandru Nazare spune ca achiziţia materialelor feroase şi neferoase utilizate în activitatea feroviară este sancţionată cu amendă de la 20.000 lei la 40.000 lei.
În cazul în care cumpărătorul este o firmă specializată în colectarea deşeurilor industriale reciclabile, acesteia i se anulează, în plus, autorizaţia de colectare.

Franţa va crea un fişier cu datele biometrice pentru a combate furtul de identitate.
Parlamentul francez va implementa o carte de identitate biometrică, care va fi ataşată unui fişier centralizat, pentru a lupta împotriva fenomenului uzurpării identităţii.
Noua carte de identitate va avea două cipuri electronice.
Primul va conţine toate datele biometrice ale unui individ, stare civilă, adresă, culoarea ochilor şi amprente digitale.
Cel de-al doilea care va fi facultativ va servi drept semnătură electronică pe Internet pentru schimburi comerciale şi administrative.

Relaţia dintre Biserică şi Presă (Mass-Media)

Emisiunea “Drumuri Spirituale” la Litoral TV
Tema: Relaţia dintre Biserică şi Presă
Invitati: Pr. Eugen Tănăsescu şi Psiholog Bogdan Iacob
Realizator: Codruţ Burdujan.

* * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * *
PARTEA 1

* * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * *
PARTEA 2

Ştiri 6 martie 2012

Arhiepiscopia Tomisului va promova Serviciul 112.
Timp de 4 săptămâni în bisericile constănţene vor fi expuse afişe, se vor distribui pliante, iar preoţii vor promova utilitatea şi importanţa folosirii corecte a numărului 112.
Scopul campaniei este cunoaşterea importanţei Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, odată cu scăderea numărului ridicat de apeluri false către sistem.

Autorităţile din Turcia vor menţinerea păcii religioase din zonă.
În acest sens, Ministrul Afacerilor Externe din Turcia s a întâlnit cu Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic de Constantinopol.
Ministrul a declarat că principiul comun al celor doi a fost „să vadă toate comunităţile religioase că împărtăşesc o viaţă culturală comună în pace”.
După această întrevedere, ministrul de externe s-a mai întâlnit cu vicarul Bisericii Ortodoxe Siriace din Turcia, cu liderul Bisericii Asiriene Catolice şi cu Rabinul şef al comunităţii iudaice din Turcia.
Acesta a concluzionat că în viitor toate prejudecăţile vor fi lăsate deoparte şi o pace statornică se va stabili în Turcia şi în Caucaz prin stabilirea relaţiilor reciproce între comunităţile religioase şi transferul acestora la nivel politic.

Unul din patru români fumează.
Aceasta este concluzia specialiştilor care au studiat dependenţa românilor faţă de tutun.
Mai multe detalii ne oferă Costi Dumăscu de la Radio România.

România a importat în decembrie 2011 gaze ruseşti la un preţ de 492 de dolari pe mia de metri cubi, cel mai mare preţ din 2011.
Potrivit raportului pieţei de gaze naturale realizat de Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie, preţul din decembrie este cu 1,8% mai mare decât cel din noiembrie.
Importurile au reprezentat 25% din gazele consumate de români în decembrie, iar restul au fost din resurse de producţie internă.

Reactorul 4 al centralei de la Cernavodă ar putea să nu mai fie construit.
Potrivit ministrului Economiei, Lucian Bode, una dintre variantele finalizării proiectului o reprezintă doar construirea reactorului 3 al centralei şi renunţarea la ultimul dintre ele.
Proiectul construirii celor două reactoare a fost pornit în urmă cu patru ani, dar a intrat în impas la începutul anului, după ce un grup de investitori s-a retras.
Reactoarele 3 şi 4 ar fi trebuit să fie puse în funcţiune în 2015, respectiv 2016.

Poliţiştii care nu au conduita fizică necesară ar putea fi concediaţi.
Senatul a adoptat o iniţiativă legislativă care prevede că poliţiştii care obţin “nesatisfăcător” de două ori la evaluările sportive periodice, îşi vor pierde locul de muncă.
Iniţiatorul proiectului, senatorul Iulian Urban a explicat că în cadrul Ministerului Administraţiei si Internelor sunt încadraţi în serviciu poliţişti care nu au conduita fizică corespunzătoare sau care eludează examenele sportive prin scutiri medicale.
Proiectul va fi votat în Camera Deputaţilor, care este for decizional.

Preţul energiei electrice nu va creşte anul acesta.
Anunţul a fost făcut de ministrul Economiei, Lucian Bode.
Acesta a afirmat că renunţarea la tarifele reglementate se va face în etape astfel încât consumatorii finali să le suporte.
Liberalizarea tarifelor la electricitate pentru consumatorii casnici a fost amânată cu doi ani şi se va încheia în 2017 şi nu în 2015.
Afirmaţia a fost făcută în contextul in care preţul energiei electrice pentru consumatorii industriali se va dubla in următorii 8 ani.
Pe de altă parte, Guvernul s a angajat în faţa FMI că tarifele vor creşte cu 5% până la finele lunii iunie.

Zece mii de medici au plecat din România în ultimii ani.
Potrivit preşedintelui Colegiului Medicilor, Vasile Astărăstoae, în ultimii cinci ani peste 10.000 de medici au părăsit România şi au optat pentru locuri de muncă mai bine plătite în străinătate.
În acest interval, în universităţile de medicină şi farmacie au absolvit doar 7000 de rezidenţi.
În spitalele româneşti există, în momentul de faţă, cel mai mare deficit de personal medical calificat.
Datele Colegiului Medicilor mai arată că, în prezent, în ţara noastră există în total 56.000 de medici, dintre aceştia 13.000 sunt rezidenţi, iar 2.000 sunt pensionari.

Legalizarea căsătoriilor între homosexuali este asemănătoare legalizării sclaviei.
Aceasta este declaraţia şefului bisericii catolice din Marea Britanie, care consideră căsătoriile homosexuale drept o “aberaţie” şi le aseamănă cu sclavia şi avortul.
Cardinalul afirmă ca ţările care legalizează căsătoriile între homosexuali acţionează împotriva “legilor naturale” şi nu ar trebui să considere aceste acţiuni drept “progrese”.
Acesta a mai declarat că o legalizare a căsătoriilor între persoane de acelaşi sex va aduce “alte aberaţii iar societatea va degenera şi mai mult”.

Agresiunile împotriva personalului medical vor fi pedepsite.
Senatul a adoptat un proiect de lege care prevede pedepse pentru agresiuni împotriva medicilor, asistenţilor medicali sau şoferilor de autosanitară aflaţi în exerciţiul funcţiunii.
Potrivit proiectului, vătămarea corporală gravă săvârşită împotriva personalului din sistemul sanitar, ar urma să fie pedepsită cu închisoarea de la trei la 12 ani.
Documentul mai propune că lovirea sau orice acte de violenţă săvârşite împotriva acestor persoane să fie pedepsite cu închisoarea de la şase luni la trei ani, iar ameninţarea lor, cu închisoarea de la şase luni la doi ani sau cu amendă.