Ştiri 9 decembrie 2011

Mâine, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va sfinţi, de la ora 8, capela cu hramul „Sfânta Mare Muceniţă Irina”, din oraşul Hârşova, slujbă urmată de săvârşirea Sfintei Liturghii arhiereşti.
La ora 12, Ierarhul Tomisului va sfinţi pictura bisericii „Sfântul Apostol Andrei” din Vadu Oii, iar apoi va avea loc sfinţirea troiţei situate la intrarea în sat.
Duminică, Înaltpreasfinţitul Teodosie va săvârşi de la ora 9, sfânta liturghie la Catedrala Arhiepiscopală Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din Constanţa.
De asemenea, de la ora 17, Ierarhul nostru va oficia slujba Vecerniei la biserica „Sfântul Spiridon” din cartierul constănţean Inel II, biserică ce îşi serbează hramul luni, 12 decembrie, când este sărbătoarea Sfântului Spiridon, Episcopul Trimitundei.

Mâine va începe cea de a doua ediţie a Festivalului duhovnicesc intitulat “Serile filocalice”.
Debutul evenimentului este marcat de Concertul Extraordinar de Colinde Psaltice „Hristos se Naşte, slăviţi-L” care va avea loc mâine, începând cu ora 18.30, în sala mare a Casei de Cultură din Constanţa.
Concertul va fi susţinut de Grupul Bizantin „Sf. Vasile cel Mare”, dirijat de protopsaltul Marian Bostan.
Festivalul va continua marţi, cu o seară “In memoriam – Arhim. Arsenie Papacioc”, când, în sala mică a Casei de Cultură va fi proiectat filmul “Părintele Arsenie – Bogăţia vieţii creştine”, urmată de o conferinţă cu titlul “De dragul Părintelui Arsenie”, susţinută de Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Seara se va încheia cu vernisajul expoziţiei fotografice cu tema “Părintele bucuriei”, organizată în colaborare cu Centrul de copiere şi tipografie “Fotostory”.
Festivalul duhovnicesc este organizat de ASCOR Constanţa, sub înaltul patronaj şi în prezenţa Înaltpreasfinţitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.

Energia electrică s-ar putea scumpi din cauza secetei.
Preşedintele Comisiei de Industrii din Camera Deputaţilor, Iulian Iancu, consideră că preţul energiei electrice ar trebui să crească cu un procent cuprins între 4 şi 6% în 2012, din cauza secetei.
El a mai spus că producţia hidro este la jumătate din nivelul normal, din cauza scăderii debitelor, ceea ce presupune importarea gazelor naturale pentru producţia de energie, care se va resimţi în preţ.
De asemenea, potrivit ANRE, preţurile la gazele naturale pentru consumatorii non-casnici, vor creşte cu 5% de la 1 ianuarie 2012.

Ministerul Muncii a propus un salariu minim brut de 700 lei, pentru anul viitor.
Astfel, un român ar câştiga 4,13 lei pe oră, la un program complet de lucru de 170 ore în medie pe lună.
Din ianuarie 2011, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată este de 670 de lei lunar, iar prin proiectul de act normativ este propusă astfel o majorare de 4,47%, de la 670 la 700 de lei.
Proiectul de Hotărâre a fost supus, ieri, dezbaterii publice pe site-ul instituţiei.

Tichetele de masă nu vor fi indexate.
Ministerul Muncii a lansat în dezbatere publică un proiect de ordonanţă care prevede posibilitatea ca tichetele de masă să nu fie indexate odată cu creşterea preţurilor la alimente, aşa cum se întâmplă în prezent.
Motivul acestor modificări este corelat cu reducerea cheltuielilor în contextul economic european şi internaţional.
Astfel, se propune ca majorarea valorii tichetelor să nu mai fie obligatorie, ci numai posibilă, dacă nu cresc principalii indicatori economici pe care s-a construit bugetul de stat.

Mâine va avea loc o eclipsă totală de Lună care va fi vizibilă şi din România.
Aceasta se va produce între orele 13.30 şi 19.30 şi se va vedea în totalitate doar în Asia şi Australia.
În România, Luna va răsări de la ora 16.30 iar eclipsa se va termina la ora 19.30, când Luna va ieşi complet din penumbră.
Specialiştii spun că pentru a observa eclipsa nu este nevoie de instrument astronomic sau de binoclu, deoarece va fi vizibilă cu ochiul liber.

Peste jumătate din medicamentele vândute pe Internet sunt falsificate.
Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, pentru a le cumpăra nu este nevoie de reţetă, iar oferta este foarte diversă, la preţuri mai scăzute decât în farmacii.
Medicii atrag atenţia asupra faptului că în mediul virtual nu ştim de obicei ce fel de produse cumpărăm, iar riscul ca acestea să fie contrafăcute este foarte mare.
În general, aspectul lor nu arată că ceva ar fi în neregulă, însă ele pot conţine substanţă activă în concentraţii necorespunzătoare, ceea ce poate avea consecinţe negative.

Liderii de sindicat din Educaţie fără normă didactică nu vor mai fi plătiţi de la Buget.
Decizia aparţine parlamentarilor din comisiile de Buget-Finanţe, iar motivul îl constituie faptul că liderii de sindicat sunt plătiţi de sindicate şi beneficiază de reducere a programului de lucru.
Preşedintele Comisiei de buget, Eugenia Barna, a precizat că temeiul legal ţine de faptul că membrii aleşi în funcţiile de conducere ale sindicatului au dreptul la o reducere a programului lunar de lucru pentru activităţi sindicale şi beneficiază de degrevare de post de la catedră.

România va încheia un acord de integrare fiscală, alături de statele din zona euro.
Tratatul interguvernamental va fi încheiat până în luna martie de către statele din zona euro şi alte şase ţări din afara blocului monetar, inclusiv România.
În acord sunt prevăzute în principal reglementări fiscale pentru echilibrarea bugetelor şi coordonarea politicii economice la nivel european.

Olanda este supusă presiunilor să accepte aderarea României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen.
Potrivit unui proiect de declaraţie, toate condiţiile au fost îndeplinite pentru a permite adoptarea unei decizii privind aderarea Bulgariei şi a României la Schengen, iar Consiliul European ar trebui să ia această decizie cât mai curând posibil.
Guvernul Olandei este singurul care blochează aderarea celor două state la Schengen, după decizia Finlandei, din luna noiembrie, de a renunţa la opoziţia sa.
Olanda îşi justifică în continuare opoziţia prin rezultatele slabe în lupta împotriva corupţiei şi criminalităţii organizate.

Ştiri 8 decembrie 2011

Arhiepiscopia Tomisului a făcut precizări cu privire la situaţia economică a instituţiei.
Astfel, dificultăţile financiare ale Arhiepiscopiei sunt în strânsă legătură cu criza economică mondială.
Totodată, în urma sărăcirii accentuate a populaţiei, instituţia a fost nevoită să ofere ajutor persoanelor nevoiaşe, cu riscul acumulării de datorii.
În ceea ce priveşte cifra ridicată a veniturilor menţionate în bilanţul din anul 2010 al Arhiepiscopiei Tomisului, asupra căreia s-au făcut în mass-media numeroase speculaţii, Arhiepiscopia precizează faptul că instituţia şi-a clarificat în anul precedent, situaţia juridică a mai multor imobile, pe care le-a înregistrat ulterior în contabilitate cu valoare.
Ele sunt doar evaluări şi nu venituri, iar de aici rezultă acea sumă de câteva milioane de euro care nu are nicio legătură cu vreun profit realizat efectiv.

Constănţenii sunt invitaţi la un concert de colinde.
Acesta se numeşte “Hristos se naşte, slăviţi-L” şi va fi susţinut de Grupul psaltic „Sfântul Vasile cel Mare”, dirijat de protopsaltul Marian Bostan.
Concertul va avea loc sâmbătă, de la orele 18.30, la Casa de Cultură din Constanţa.
Evenimentul se va desfăşura sub egida Festivalului duhovnicesc intitulat “Serile filocalice”, organizat de ASCOR
Constanţa, sub înaltul patronaj şi în prezenţa Înaltpreasfinţitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Intrarea va fi liberă.

Aproape jumătate din laptele de pe piaţă este contrafăcut pentru a se obţine profituri mai mari.
Aceasta este concluzia analizelor de laborator comandate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului.
Mai mult, potrivit ANPC, 80% din cantitatea de lapte de pe piaţă nu respectă normele legale.
Analizele de laborator au scos la iveală faptul că piaţa românească de lapte are grave probleme şi aproape toate metodele de falsificare descoperite pleacă de la folosirea apei tratată cu aditivi şi cu alte substanţe.

Gazele se vor scumpi cu 5 % pentru firme, de la 1 ianuarie 2012.
Modificarea vine ca urmare a creşterii preţului gazelor importate, însă tarifele pentru populaţie vor rămâne nemodificate.
Companiile şi populaţia plătesc tarife diferite la gazele naturale, în funcţie de proporţia dintre gaze din producţia internă şi gaze importate pe care o folosesc.
Potrivit specialiştilor, majorarea tarifelor ar putea duce la scumpirea alimentelor şi serviciilor.

Senatorii obligă televiziunile să difuzeze emisiuni culturale.
Plenul Senatului a adoptat o modificare a Legii CNA prin care posturile de radio şi televiziune sunt obligate să difuzeze săptămânal emisiuni culturale şi educative.
Astfel, radiodifuzorii vor fi obligaţi să difuzeze săptămânal minim 120 de minute de programe cu caracter cultural şi educativ, în cazul televiziunilor generaliste, iar pentru televiziunile de ştiri minim 30 de minute.
Decizia a fost luată de Senat în calitate de for decizional, urmând ca propunerea legislativă să fie transmisă spre promulgare.

Ecografiile 3D pot fi nocive pentru făt.
Medicii francezi nu sunt de acord cu aceste ecografii, mai ales dacă sunt făcute în mod repetat şi afirmă că expunerea bebeluşului, un timp îndelungat, la ultrasunete poate avea efecte nocive.
Pe de altă parte, specialiştii români susţin că ecografiile făcute greşit, de către amatori, pot produce malformaţii.
Ecografiile 3D pentru femeile însărcinate au devenit o practică obişnuită, deoarece ultrasunetele afectează cel mai puţin fătul.
Cu toate acestea, medicii nu recomandă mai mult de cinci ecografii în timpul sarcinii.

Românii sunt cei mai nemulţumiţi de calitatea sistemului de sănătate.
Potrivit unui studiu realizat în 28 de ţări din întreaga lume, România este ţara cu cel mai scăzut nivel de satisfacţie vizavi de serviciile publice de sănătate.
În România, 58% dintre cei care au răspuns la studiu cred că sursa problemelor din sistemul medical provine din managementul ineficient, în timp ce 42% cred că fondurile insuficiente sunt principalul aspect de blamat.
De altfel, din cele 28 de ţări investigate, în 22 se observă o satisfacţie scăzută faţă de sistemul de sănătate.
În Europa, locuitorii diferitelor ţări sunt mai critici cu privire la serviciile de sănătate publică, însă ţări precum Finlanda, Olanda şi Marea Britanie reuşesc să obţină scoruri de satisfacţie peste 40%.

Vrăjitoarele ar putea fi pedepsite cu închisoarea dacă un proiect de lege va fi aprobat de Parlament.
Textul a fost depus de deputatul Nicolae Păun şi prevede ca persoanele care practică vrăjitoria, ghicitul în cafea, bobi sau cărţi de tarot să facă închisoare între 5 şi 15 ani.
Deputatul susţine că vrăjitoarele fac din ce în ce mai multe victime printre românii creduli iar aceştia îşi pierd mare parte din bani după şedinţele spirituale.
Parlamentarii au respins, anul trecut, un proiect de lege prin care persoanele care practică magia urmau să intre în nomenclatorul de meserii şi să plătească impozit pe profit.

Programul Prima Casă va continua cel puţin până în luna septembrie 2012.
Preşedintele Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri susţine că există fonduri suficiente pentru ca Programul Prima Casă să continue cel puţin până în septembrie 2012.
El a precizat că, din 52.000 de contracte încheiate, doar 35 au avut nevoie de plăţi din partea Fondului.

România este grav afectată de situaţia din zona euro.
Declaraţia a fost făcută de preşedintele Traian Băsescu, care a adăugat că ţara noastră se poate împrumuta doar cu dobânzi foarte mari.
Totodată, şeful statului va propune la Bruxelles sancţionarea tuturor ţărilor care nu se încadrează într-un deficit de 3% din PIB.
Preşedintele a mai spus că doreşte modificarea Tratatului european şi sporirea puterilor Comisiei Europene.