Ştiri 18 octombrie 2011

O nouă biserică va fi construită în judeţul Constanţa.
Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia mâine, de la ora 17, slujba de sfinţire a locului viitoarei biserici din localitatea Horia.
Lăcaşul de cult va purta hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir.

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a vizitat Schitul românesc Prodromu de la Muntele Athos.
Sanctitatea Sa a fost întâmpinat de părintele Atanasie Floroiu, egumenul Schitului Prodromu.
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe s-a închinat la icoana Maicii Domnului “Prodromiţa” şi a rostit un cuvânt monahilor athoniţi adunaţi în biserica schitului.

Cea mai mică Biblie din lume este expusă în Cluj-Napoca.
Aceasta are dimensiunea de 3/4 centimetri, se poate citi doar cu ajutorul unui microscop şi a fost adusă din Germania.
Expunerea are loc la Bastionul Croitorilor, în cadrul unei expoziţii care reuneşte peste 250 de exemplare de Biblie, unele datând din secolul al XVII-lea.

Zona de nord a Constanţei rămâne astăzi fără apă.
Reprezentanţii RAJA au anunţat că va fi întreruptă furnizarea apei astăzi, între orele 8.30 şi 21.00, ca urmare a executării unor lucrări de deviere a conductei de apă situată în zona Carrefour.
Sunt afectaţi consumatorii din zonele Tomis Plus, Carrefour, Pomacost, precum şi cei din perimetrul delimitat de bulevardul Tomis, Soveja, Adamclisi, Dobrilă Eugeniu şi Aleea Hortensiei.
În aceeaşi situaţie sunt şi constănţenii care locuiesc în perimetrul delimitat de bulevardul Tomis, Poporului, Barbu Delavrancea, Farului, precum şi consumatorii de pe bulevardul Tomis, între bulevardul A. Lăpuşneanu şi strada Petru Vulcan.

De ieri, a fost instituit sens unic pe strada Nicolae Iorga.
Astfel, traficul se va desfăşura în bune condiţii pe perioada construirii parcării supraetajate din zona Spitalului Judeţean Constanţa.
Primăria şi Poliţia au luat această măsură pentru că lucrările de construcţie din zonă, care necesită trafic cu maşini de mare tonaj, să nu blocheze circulaţia.
Poliţiştii de la Rutieră spun că această restricţie a fost impusă, deocamdată, pentru o lună.

Mâine la Constanţa va avea loc o serie de acţiuni culturale dedicate aniversării Zilei limbii italiene.
Manifestările se vor derula pe parcursul întregii zile, începând cu ora 10, la Campusul Universităţii Ovidius.
Activităţile vor continua la ora 17, la Muzeul de Artă cu o serată lirică italiană ce va cuprinde arii de operă şi lecturi ale scriitorului Italo Calvino.
Ziua limbii italiene este circumscrisă Săptămânii Limbii italiene în lume care, în acest an, are ca temă a 150-a aniversare a unităţii Italiei.

Campania de vaccinare antigripală va începe la 1 noiembrie.
Ministerul Sănătăţii dispune de 1.000.000 de doze de vaccin antigripal.
La începutul campaniei vor fi vaccinate persoanele cu risc ridicat, adică cele de peste 65 de ani, cele cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copiii şi personalul medical.
Numărul celor care s-au îmbolnăvit de gripă sau au avut infecţii respiratorii este foarte mare pentru această perioadă a anului, o cauză fiind şi vremea schimbătoare.
Astfel, în perioada 3 – 9 octombrie, s-au înregistrat 87.000 de pacienţi, cu 17% mai mare decât cel înregistrat anul trecut.

Meteorologii au emis astăzi o avertizare vizând intensificări ale vântului şi ploi pentru judeţele Constanţa şi Tulcea.
Potrivit ANM, se vor semnala intensificări ale vântului cu rafale de 55 – 75 km/h, iar în zona de larg a Mării Negre, izolat, peste 90 km/h.
De asemenea, se vor semnala ploi ce pot cumula peste 25 l/mp.
Meteorologii au prelungit, ieri, cu două zile avertizarea emisă în 14 octombrie, menţionând că fenomenele referitoare la intensificări de vânt, ploi torenţiale, precum şi temperaturi scăzute vor fi valabile până mâine dimineaţă.

Traficul rutier ar putea fi interzis în zona Peninsulă.
Aceasta este intenţia autorităţilor locale şi, conform Planului Urbanistic Zonal, traficul rutier ar urma să fie preluat de şoseaua ce va fi construită pe faleză şi de pasajul subteran, ce va străbate Piaţa Ovidiu.
De asemenea, în Piaţa Ovidiu, vor avea voie doar pietonii.
Dezvoltarea sistemului de circulaţii se va face etapizat şi are drept scop asigurarea fluenţei circulaţiei şi a unor legături directe între oraş, Peninsulă, portul Tomis şi plaja Modern.

Petrom a majorat astăzi preţurile carburanţilor.
Compania a majorat preţurile cu 6 bani pe litru la sortimentele de benzină şi cu 12 bani pe litru la motorină.
Potrivit reprezentanţilor companiei, majorarea este generată de creşterea cotaţiilor internaţionale la produse petroliere.

Ştiri 17 octombrie 2011

Astăzi debutează la Vatra Dornei un simpozion dedicat familiei creştine.
În cadrul acestuia vor fi aprofundate sensul şi importanţa actuală a Sfintelor Taine ale Botezului şi Cununiei în viaţa Bisericii Ortodoxe, după cum ne-a relatat Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.

Simpozionul se desfăşoară la mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din localitatea Dorna Arini, jud. Suceava şi se va încheia miercuri.
Organizatorii sunt Facultatea de Teologie ortodoxă din cadrul Universităţii „Ovidius”, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor şi Arhiepiscopia Tomisului.
Evenimentul este organizat în contextul declarării anului 2011 ca an omagial al tainelor botezului şi cununiei.

Preţul gazelor va rămâne neschimbat până la 1 ianuarie 2012.
Anunţul a fost făcut de preşedintele ANRE, Dan Iulius Plaveti.
Cu toate acestea, ANRE a majorat la 1 iulie în medie cu circa 10% preţurile finale reglementate aferente consumatorilor non-casnici, cu excepţia producătorilor de energie termică.
De asemenea, Ministerul Economiei a anunţat că programul de iarnă pentru înmagazinările de gaze naturale a fost finalizat, astfel încât România are în depozite aproximativ trei miliarde metri cubi gaze naturale.

Meteorologii au emis o atenţionare meteo privind vânt puternic şi ploi abundente în judeţul Constanţa.
Informarea este valabilă de astăzi, de la ora 12,00, până miercuri, ora 9,00.
În intervalul menţionat se vor înregistra temperaturi scăzute în toată ţara şi în regiunile sud-estice intensificări de vânt, cu viteze mai mari în zona litoralului, unde vor fi de peste 70-75 de km pe oră.
De asemenea, în judeţul Constanţa cantităţile de apă vor depăşi, izolat, 40 de litri pe metru pătrat.

Constănţenii vor avea căldură de la începutul lunii viitoare, în funcţie de evoluţia vremii.
RADET face, începând de astăzi, probe la rece pentru echilibrarea sistemului de distribuţie şi furnizarea energiei termice pentru încălzirea locuinţelor.
De mâine, instalaţia de termoficare va fi umplută, iar în aceste condiţii, consumatorii sunt rugaţi să ia măsuri de izolare a imobilelor în care nu s-au finalizat lucrările pe instalaţia interioară pentru evitarea unor inundaţii.

Sistemele de încălzire centralizată trebuie declarate.
Proprietarii locuinţelor care montează centrale termice proprii au obligaţia legală de a depune, în termen de 30 de zile de la data semnării procesului verbal de instalare, declaraţii de impunere rectificative la Serviciul Public de Impozite şi Taxe Constanţa.
Cei care au depăşit termenul legal pentru depunerea declaraţiei fiscale, precum şi cei care au completat formularul cu informaţii eronate vor fi sancţionaţi cu amendă de la 50 la 500 lei.

Ierusalimul nu a dat nici un răspuns în problema bisericii cu hotel din Ierihon.
Patriarhia Română trebuia să stabilească cu Ierusalimul o întâlnire legată de această problemă.
Pe 9 mai, Patriarhia Ierusalimului a anunţat că a întrerupt comuniunea cu Patriarhia Română, ca urmare a construirii bisericii din Ierihon, fără aprobarea canonică necesară.
Reprezentanţii Patriarhiei Române au recunoscut ulterior, că nu au aprobare canonică pentru construirea unei biserici în Ierihon, însă au subliniat că vor continua demersurile pentru obţinerea acesteia.

Referendumul privind desfiinţarea judeţului Constanţa va avea loc pe 6 noiembrie.
Curtea de Apel Constanţa a respins acţiunea Prefecturii de anulare a hotărârii Consiliului Judeţean de organizare a referendumului.
În luna iunie, preşedintele Traian Băsescu a cerut Guvernului să analizeze reorganizarea administrativă prin crearea a opt judeţe mari sau şapte judeţe şi municipiul Bucureşti.

Fructele şi legumele crude scad riscul genetic de maladii cardiace.
Conform unui studiu, cinci porţii de fructe şi legume crude consumate zilnic pot reduce acţiunea negativă a unei gene care ar fi prezentă în organismul a circa o cincime dintre oamenii cu strămoşi europeni, vinovată de apariţia maladiilor cardiace.
La acest studiu au participat 27.000 de persoane, din Europa, China şi America Latină.
Rezultatele studiului sugerează că persoanele cu risc genetic mare care au adoptat o dietă bogată în fructe şi legume crude au prezentat ulterior probabilităţi de a se îmbolnăvi de maladii cardiace similare cu cele ale persoanelor cu riscul genetic cel mai scăzut.

Joi va demara recensământul populaţiei şi al locuinţelor.
Românii sunt obligaţi să-i primească în casă pe recenzori şi să le răspundă sincer la toate întrebările prevăzute în chestionar. Pentru refuzarea furnizării informaţiilor cerute, cetăţenii vor plăti amenzi cuprinse între 2.000 şi 5.000 de lei.
Conform datelor înregistrate la ultimul recensământ realizat la nivel naţional, în 2002, populaţia României număra aproximativ 21.700.000 de locuitori.

Pământul va avea 7 miliarde de oameni, la sfârşitul acestei luni.
Creşterea rapidă a populaţiei planetei îi îngrijorează pe unii cercetători, care se tem că resursele de hrană ale planetei vor fi curând prea puţine.
Explozia demografică este însă în ţările sărace, precum Afganistanul şi cele din Africa, fapt alarmant pentru unii specialişti.
Potrivit estimărilor, în anul 2025, omenirea va atinge pragul de 8 miliarde, iar în 2083, de 10 miliarde.

Ştiri 14 octombrie 2011

Biserica Ortodoxă cinsteşte astăzi pe Sfânta Cuvioasă Parascheva – ocrotitoarea Moldovei.
Aceasta a trăit în prima jumătate a secolului al 11-lea şi s-a născut în cetatea Epivat, în apropiere de Constantinopol, pe ţărmul Mării Marmara.
Încă din tinereţe a intrat în viaţa monahală, la o mănăstire de lângă Constantinopol.
Apoi, timp de mulţi ani a trăit o viaţă ascetică în mânăstirile din Constantinopol, Ierusalim şi de pe Valea Iordanului, după care, la vârsta de 25 de ani s-a întors în locurile natale, unde a trăit timp de doi ani.
La vârsta de 27 de ani s-a mutat către Domnul, iar moaştele sale au fost păstrate în cetatea Epivat timp de 200 de ani.
În jurul anului 1235, moaştele Cuvioasei Parascheva au fost mutate la Târnovo, în Bulgaria, după care au plecat la Belgrad, iar în anul 1521 ajung la Constantinopol.
Un moment de referinţă în istoria Sfintei îl reprezintă anul 1641 când voievodul moldovean Vasile Lupu a adus moaştele Cuvioasei Parascheva la Iaşi, aşezându-le în biserica ctitorită de el, biserica Sfinţii Tei Ierarhi.
În prezent, sfintele moaşte sunt depuse la catedrala Mitropolitană din Iaşi.
Generalizarea cultului Sfintei Parascheva în Biserica Română a fost hotărâtă de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la data de 28 februarie 1955.

Constănţenii sunt invitaţi la un schimb de carte ortodoxă.
Evenimentul se va desfăşura duminică, pe 16 octombrie, la Liceul Decebal din Constanţa, de la orele 16 şi este organizat de Asociaţia Tinerilor Ortodocşi „Orthograffiti”.
Mai multe detalii ne oferă profesorul de religie Raul Ivan.

Oraşul Techirghiol a devenit staţiune balneoclimaterică.
Guvernul României a aprobat Hotărârea privind acordarea statutului de staţiune balneară şi balneoclimaterică pentru unele localităţi şi areale care dispun de factori naturali de cură.
Pe lângă Techirghiol, au mai primit statutul de staţiune balneoclimaterică, localităţi precum Băile Olăneşti, Băile Felix, Sovata, Amara, Băile Herculane, Băile Govora şi Călimăneşti-Căciulata.

Parlamentul European a aprobat rezoluţia care cere Consiliului European să permită aderarea României la Schengen.
Conform rezoluţiei adoptate, statele membre trebuie să evite populismul la nivel naţional şi să decidă cu privire la aderarea Bulgariei şi României la zona Schengen exclusiv pe baza criteriilor existente.
Deputaţii europeni au insistat asupra faptului că Bulgaria şi România au îndeplinit toate criteriile pentru a adera şi au implementat în întregime regulile Schengen, care reprezintă singurele condiţii pentru aderarea lor.

România şi Bulgaria vor fi legate prin trei poduri noi peste Dunăre.
Aşa au stabilit miniştrii Afacerilor Externe din cele două ţări, Teodor Baconschi şi Nicolai Mladenov.
Cei doi demnitari au discutat despre finalizarea podului Calafat-Vidin şi construirea unor noi poduri peste Dunăre la Călăraşi-Silistra şi Bechet-Oreahovo.
Podul de la Vidin-Calafat va fi dat în exploatare, în decembrie anul viitor.
În prezent, singurul pod care leagă România şi Bulgaria, traversând Dunărea, este cel de la Giurgiu-Ruse.

Un sistem de alertare în cazul unui cutremur major va fi implementat în câteva judeţe din România şi Bulgaria.
Directorul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului a precizat că proiectul este realizat pentru comitetele naţionale pentru situaţii de urgenţă, fiind folosit pentru blocarea anumitor instalaţii periculoase care pot afecta populaţia.
Proiectul se va implementa în şapte judeţe din România, printre care şi Constanţa, şi opt districte din Bulgaria.

Datoriile şcolilor şi primăriilor vor fi plătite cu bani de la Guvern.
Guvernul a decis suplimentarea bugetului Ministerului Educaţiei cu 38 milioane lei, fonduri care vor fi utilizate în principal pentru plata datoriilor acumulate de şcoli faţă de firmele care au executat lucrări de construcţii şi reparaţii.
De asemenea, Executivul a mai decis să transfere 67 milioane lei către un număr total de 300 primării cu situaţii financiare dificile, pentru acoperirea datoriilor acestora.

Sportivii vor putea avea acces la suplimentele alimentare numai pe baza de reţetă medicală.
Cei care se ocupă de sănătatea sportivilor vor fi obligaţi să le prescrie doar suplimente care nu conţin precursori hormonali sau alte substanţe din Lista interzisă de Agenţia Mondială Anti-Doping.
De asemenea, punerea în vânzare a produsului se va face doar cu inscripţionarea pe etichetă a menţiunii “produs interzis sportivilor”.
Prevederile sunt cuprinse într-un proiect de lege al Ministerului Sănătăţii, supus dezbaterii publice.

Guvernul va da ajutoare de stat pentru energia regenerabilă.
Ieri a fost aprobată ordonanţa pe baza căreia va fi acordat ajutor de stat prin certificate verzi pentru producţia de energie regenerabilă, după ce asociaţiile din domeniu au reclamat de mai multe ori întârzierea adoptării acestui act normativ.
Legislaţia sprijină proiectele în energii regenerabile prin sistemul certificatelor verzi, care permite investitorilor recuperarea investiţiilor.
Certificatele verzi sunt acordate pentru energia electrică produsă din surse regenerabile şi livrate consumatorilor.