Ştiri 25 octombrie 2011

Biserica Ortodoxă va cinsti mâine pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, iar joi pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel nou, ocrotitorul Bucureştilor.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va participa la slujbele oficiate la catedrala Patriarhală din Bucureşti, în cinstea celor doi sfinţi, în ambele zile.

Constănţenii beneficiază, de ieri după-amiază, de căldură în locuinţe.
Reprezentanţii RADET Constanţa au anunţat că încărcarea la cald a instalaţiilor are loc în toate zonele municipiului, cu excepţia zonelor în care sunt lucrări nefinalizate sau avarii la instalaţiile interioare ale asociaţiilor de proprietari.
Potrivit RADET, cei care nu doresc să beneficieze, în acest moment, de energie termică, au posibilitatea să-şi regleze, să limiteze, ori să refuze acest serviciu închizând robineţii aflaţi în subsolurile tehnice ale imobilelor.

Pensiile şi salariile nu se vor impozita suplimentar.
Declaraţia aparţine preşedintelui Traian Băsescu, care a precizat că nu se pune problema reducerii salariilor şi pensiilor.
Şeful statului a susţinut ieri o declaraţie de presă la Palatul Cortoceni, în urma întâlnirii pe care a avut-o cu şefii ministerelor economice şi guvernatorul BNR.

Astăzi este Ziua Armatei române.
25 octombrie 1944 semnifică data eliberării totale a nord-vestului Transilvaniei de sub ocupaţie şi administraţie străine. Acesta a fost singurul obiectiv strategic naţional, realizat de Armata Română pe câmpul de luptă, recunoscut juridic în Tratatul de Pace dintre România şi Puterile Aliate şi Asociate.
Eliberarea întregului teritoriu naţional s-a obţinut prin lupta eroică a peste 525.000 de militari, între 23 august şi 25 octombrie 1944.
Ziua Armatei Române este marcată în toate unităţile militare din România dar şi în teatrele de operaţii unde execută misiuni trupele româneşti.

Constănţenii vor plăti cel mai mare preţ pe gigacalorie dintre toţi romanii, în acest an.
Astfel, dacă iarna trecută, preţul gigacaloriei era de 170 de lei, în acest an, constănţenii vor plăti 338 de lei, facturile de la întreţinere majorându-se cu 50 la sută.
Cu toate acestea, aproximativ jumătate din cei 85.000 de constănţeni racordaţi la sistemul central de termoficare vor primi ajutor din partea guvernului şi a primăriei, ei având venituri sub 1.000 de lei.

Internetul în exces dezumanizează copiii.
Un studiu recent a demonstrat că tinerii dependenţi de calculator sunt predispuşi la tulburări de atenţie şi de comportament.
Creierul uman se adaptează permanent mediului înconjurător, astfel că dacă un copil foloseşte calculatorul în exces, mai ales navigând pe reţelele de socializare, creierul lui se va adapta acestei lumi artificiale în care trăieşte.
Mai mult, un studiu realizat în China a descoperit deformaţii ale creierului în cazul copiilor care petrec foarte mult timp în faţa calculatorului.

Noul Mers al Trenurilor va aduce o reducere a timpului de călătorie pe calea ferată.
Acest lucru nu se datorează, însă, investiţiilor în infrastructură, ci a unor măsuri.
Astfel, potrivit CFR, s-au ridicat anumite restricţii de viteză pe unele magistrale.
În plus, au fost reduşi la minim timpii tehnologici şi au fost anulate anumite opriri pentru care nu exista cerere.
Totodată, cu intrarea în vigoare a noului Mers al Trenurilor va interveni şi o altă modificare, fiind schimbată încadrarea garniturilor, astfel că acceleratele şi rapidele vor fi înlocuite de trenurile Regio şi Interregio.

Băuturile energizante distrug sănătatea.
Potrivit specialiştilor, consumate regulat, băuturile energizante pot provoca diverse probleme de sănătate cum ar fi diabet, boli de inimă şi de ficat, insomnii, nervozitate, anxietate, atac de panică şi depresie.
Taurina din compoziţia băuturilor energizante este o substanţă sintetică produsă de companiile farmaceutice şi nu un derivat din produsele animale.
Aceasta a fost interzisă în multe ţări din Europa şi discuţiile, vizează interzicerea băuturilor energizante care, de cele mai multe ori, sunt consumate în combinaţie cu alcoolul.

Populaţia lumii ar putea ajunge la 15 miliarde de persoane până în anul 2100.
Aşa arată un raport ONU care avertizează asupra impactului acestei situaţii asupra resurselor.
Specialiştii spun că planeta noastră se apropie de o furtună perfectă a creşterii populaţiei, schimbării climatice şi a scumpirii maxime a petrolului.
În prezent, populaţia mondială s-a dublat faţă de anii ’60, impulsionată atât de ratele înalte ale natalităţii înregistrate în Africa, Asia şi America Latină, cât şi de răspândirea medicinei şi unor mai bune îngrijiri de sănătate care au condus la o diminuare a ratei mortalităţii infantile.

Vizita IPS Hrisostom de Patras – 24 octombrie 2011

Cuvânt IPS Teodosie de întâmpinare

Cuvânt IPS Hrisostom la sosirea în Catedrală

Galerie foto


From Vizita IPS Hrisostom de Patras – 24 octombrie 2011 – partea 1, posted by Preot Eugen Tanasescu on 10/25/2011 (42 items)

Generated by Facebook Photo Fetcher


Ştiri 24 octombrie 2011

Capul Sfântului Apostol Andrei a sosit astăzi în România.
Evenimentul este prilejuit de cinstirea Sf. Dimitrie Basarabov.
Cinstitul cap va sta la Bucureşti până pe 28 octombrie.
Apoi, sfintele moaşte vor merge la Sibiu, cu prilejul canonizării Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei, unde vor sta până pe 29 octombrie.
De la Sibiu, capul creştinătorului României va merge la Alba-Iulia, unde va sta până pe 31 octombrie.

Biserica Ortodoxă va cinsti miercuri pe Sf.Mare Mucenic Dimitrie, iar joi pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel nou, ocrotitorul Bucureştilor.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va participa la slujbele oficiate la catedrala Patriarhală din Bucureşti, în cinstea celor doi sfinţi, în ambele zile.

Înalt Preasfinţitul Părinte Mitropolit Hrisostom de Patras va vizita Arhiepiscopia Tomisului, timp de două zile.
Astăzi, de la ora 18, ierarhul grec va sosi la catedrala Arhiepiscopală Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, unde va asista la un concert susţinut de corala Armonia.
Mâine, Înalt Preasfinţitul Părinte Hrisostom va face un pelerinaj pe urmele Sfântului Apostol Andrei, creştinătorul Dobrogei şi al întregii Românii.
Vor fi vizitate Bisericuţele de la Murfatlar, cetatea Adamclisi, Peştera Sfântului Ap. Andrei şi Mănăstirea Dervent.

Declararea Codului Numeric Personal nu este obligatorie la recensământ.
Purtătorul de cuvânt al Institutului Naţional de Statistică, Vladimir Alexandrescu a declarat că persoanele care refuză să-şi declare codul numeric personal la recensământ pot fi înregistrate şi fără acesta şi nu riscă nici o sancţiune.
Acesta a mai precizat că, în primele două zile ale recensământului, au fost recenzate aproximativ 1,4 milioane de locuinţe şi 3,4 milioane de persoane.
Recensământul populaţiei şi locuinţelor a început joi şi se va desfăşura până în 31 octombrie, iar primele date vor fi făcute publice cel târziu la sfârşitul lunii ianuarie 2012.

Cauciucurile de iarnă cu inscripţia „all seasons“ nu sunt acceptate.
Potrivit Ministerului Administraţiei şi Internelor, pentru a fi acceptate ca anvelope de iarnă, acestea trebuie să fie inscripţionate cu unul dintre simbolurile „M+S”, fără a include în această categorie anvelopele marcate numai cu inscripţia „all seasons”.
Prevederile legale în vigoare interzic circulaţia autovehiculelor, fără ca acestea să fie dotate cu anvelope de iarnă, pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, nefăcând referire la o anumită perioadă a anului.

Astăzi este Ziua Naţiunilor Unite.
Aceasta a fost declarată în anul 1947 de către Adunarea Generală a Naţiunilor Unite şi este dedicată informării popoarelor din lume cu privire la obiectivele şi realizările ONU.
Ziua Naţiunilor Unite este marcată tradiţional în întreaga lume, cu întâlniri, discuţii şi expoziţii.

Un cutremur cu magnitudinea de 4 grade pe scara Richter s-a produs în această dimineaţă, în zona Vrancea.
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, seismul s-a produs la o adâncime de 130 de kilometri.
Acesta este al cincilea cutremur produs luna aceasta în România.

Banii proveniţi din amenzile pentru comerţ ambulant vor merge integral la finanţarea drumurilor.
Executivul va stabili printr-o ordonanţă, că veniturile colectate prin amenzile aplicate firmelor pentru diverse încălcări ale legislaţiei privind drumurile publice vor fi cedate CNADNR în proporţie de 70%.
Acestea vor fi utilizate exclusiv pentru finanţarea lucrărilor de construcţie, modernizare şi întreţinere a drumurilor naţionale, precum şi pentru garantarea şi rambursarea creditelor contractate în acest scop.

Iaurturile cu fructe conţin numeroase E-uri.
Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a comparat etichetele iaurturilor cu fructe comercializate pe teritoriul ţării noastre pentru a afla care sunt aditivii şi coloranţii folosiţi în componenţa produselor.
În urma studiului, reprezentanţii ANPC au ajuns la concluzia că, din 62 de iaurturi cu fructe verificate, doar 9 nu conţin niciun E, peste 75% conţin minim un E, iar cel mai mare număr de E-uri este conţinut de patru sortimente de iaurt cu fructe.
În componenţa acestora se regăsesc aditivi precum carmin, pectină, citrat de calciu, beta-caroten, acid citric, gumă de acacia sau coşenilă.

România şi Bulgaria vor adera la Spaţiul Schengen anul viitor.
Statele Uniunii Europene au dat undă verde aderării celor două ţări la Schengen, deşi în urmă cu o lună, Finlanda şi Olanda se împotriveau aderării.
Acest lucru însă se va face în două etape.
Mai exact, România şi Bulgaria vor fi primite, în martie 2012, doar cu spaţiul aerian şi cel maritim, urmând ca în luna iulie să fie acceptate şi cu graniţele terestre.

Ştiri 21 octombrie 2011

Ortodocşii români cinstesc astăzi pe Sfinţii Cuvioşi Mărturisitori Ardeleni.
Detalii ne oferă Angelica Biruţă de la Radio Trinitas.

Înaltpreasfinţitul Serafim Joantă va fi duminică oaspetele Arhiepiscopiei Tomisului.
Mitropolitul ortodox Român pentru Germania, Europa Centrală şi de Nord va oficia Sfânta Liturghie Arhierească la Catedrala Arhiepiscopală Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel de la ora 9.
Tot duminică, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va răspunde invitaţiei Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului şi va oficia sfânta liturghie arhierească la biserica Sfântul Dimitrie din municipiul Roman, judeţul Bacău.

Capul Sfântului Apostol Andrei va sosi luni în România.
Evenimentul va fi prilejuit de cinstirea Sf. Dimitrie Basarabov.
Cinstitul cap va sosi la Bucureşti luni, pe 24 octombrie şi va sta până pe 28 octombrie.
Apoi, sfintele moaşte vor merge la Sibiu, cu prilejul canonizării Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei, unde vor sta până pe 29 octombrie.
De la Sibiu, capul creştinătorului României va merge la Alba-Iulia, unde va sta până pe 31 octombrie.

Reprimarea violentă a minorităţilor religioase este în creştere.
Potrivit apărătorilor drepturilor omului de la Geneva, intoleranţa şi reprimarea violentă a minorităţilor etnice şi religioase sunt în creştere.
Recent, organismul apărării drepturilor omului a încheiat studii referitoare la represiunile declanşate împotriva musulmanilor şiiţi din Arabia Saudită, a mânăstirilor tibetane şi a creştinilor copţi din Egipt.

Taxele pe autostrăzi vor fi introduse după anul 2013.
Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a declarat că despre introducerea taxelor pe autostrăzi se va discuta doar după anul 2013, când vor fi finalizate mai multe proiecte aflate acum în lucru.
Declaraţia a fost făcută ieri la Arad, la deschiderea oficială a şantierului tronsonului de autostradă Nădlac-Arad.

Brânza topită nu este sănătoasă.
Specialiştii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului atrag atenţia că toate cele 61 de tipuri de brânză topită care se găsesc pe rafturile magazinelor din România conţin E-uri, iar unele dintre aceste substanţe sunt cancerigene.
Potrivit analizelor, persoanele care obişnuiesc să consume brânză topită zilnic, riscă să aibă dereglări hormonale, afecţiuni cardio-vasculare şi hepatice sau dereglări metabolice.

Pâinea s-ar putea ieftini.
Preşedintele ROMPAN, Aurel Popescu a precizat că preţul făinii a scăzut cu 30%, iar grâul a ajuns la 750 de lei/tonă.
În plus, preţul grâului va mai înregistra o scădere deoarece şi Rusia a ieşit cu cantităţi semnificative la export.
Aurel Popescu a mai spus că stocurile de materie primă sunt suficiente până după sărbătorile de iarnă.

Compania Nuclearelectrica a semnat un acord cu chinezii, privind reactoarele 3 şi 4.
Acordul de confidenţialitate va permite accesul companiei chineze la informaţii relevante privind modalitatea de a investi în proiectul reactoarelor 3 şi 4 Cernavodă.
Ceremonia a avut loc la sediul Ambasadei României la Beijing, în prezenţa ministrului Economiei, Ion Ariton şi a vicepreşedintelui companiei chineze.

Elevii din clasele primare şi preşcolarii intră de astăzi în vacanţă.
Prima vacanţă din acest an şcolar va dura o săptămâna, urmând ca în perioada 24 decembrie 2011 – 15 ianuarie 2012 elevii să ia din nou o pauză, dar mai lungă de această dată.
Semestrul al doilea va începe pe 16 ianuarie, iar cursurile din acest an şcolar se vor încheia pe 22 iunie.

Combustibilii se scumpesc din nou şi ar putea ridica toate celelalte preţuri.
Petrom a anunţat o majorare de 12 bani pe litru la motorină, iar ieri alte două companii au anunţat scumpiri.
După ultimele operări, motorina ajunge la acelaşi preţ ca şi benzina, astfel că preţul unui litru de motorină Euro 5 ajunge la 5,51 lei, în timp ce la alte staţii poate fi şi de 5,69 lei.
Scumpirea este determinată de creşterea cererii, spun producătorii, iar România consumă mai mult decât produce.
Transportatorii nu cred însă în justificările producătorilor şi ameninţă cu greve similare celor din Grecia.

Franţa a adoptat o suprataxă specială pe averi.
În cadrul unui pachet de măsuri, guvernul francez şi-a propus să strângă 10 miliarde de euro în plus în 2012 şi să reducă cheltuielile cu un miliard de euro.
Conform noii legi, persoanele cu un venit anual cuprins între 250.000 şi 500.000 de euro vor trebui să plătească o suprataxă de 3% din venit, în timp ce veniturile mai mari de 500.000 euro vor fi impozitate cu 4%.