Știri 6 februarie 2024

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va sluji mâine la mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului din Dorna Arini, județul Suceava.
Ierarhul nostru va săvârși, de la ora 7.45, Sfânta Liturghie, iar de la ora 17.30, va oficia Taina Sfântului Maslu.
Joi, de la ora 6.30, va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală, apoi va oficia slujba de pomenire la 2 ani de la trecerea la cele veșnice a protosinghelului Daniel Toiu, slujitor al catedralei.
De la ora 18.00, va fi prezent în podcastul de dialog cu credincioșii „Cuvântul ierarhului” ce va fi transmis pe paginile de Facebook, Youtube și TikTok ale Arhiepiscopiei Tomisului.
De la ora 21.15, va oficia Acatistul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.

ANM a emis o atenționare cod galben de intensificări ale vântului pentru aproape toată țara.
Aceasta este valabila până mâine la ora 10.00.
Astfel, în Dobrogea, nordul Crișanei, în Maramureș, în nord-estul și estul Munteniei, în cea mai mare parte a Transilvaniei și local în Moldova, vântul va avea intensificări cu rafale în general de 55…60 km/h.

Astăzi este Ziua fără telefoane mobile.
Iniţiativa unei zile fără telefoane mobile i-a aparţinut, în anul 2001, scriitorului francez Phil Marso.
Recomandarea sa a fost salutată la momentul respectiv, însă dependenţa de gadgeturi nu era atât de răspândită.
Dispozitivele inteligente au schimbat radical comportamentele şi comunicarea dintre oameni.
Astfel, deseori, pot fi observate grupuri de persoane care, deşi stau la aceeaşi masă pentru a socializa, privesc în ecranele telefoanelor mobile.

Elevii români își cer drepturile prin propunerea unui nou Statut.
Asociațiile de elevi din 6 județe, printre care și Constanța, împreună cu organizația Salvați Copiii, au depus la Ministerul Educației proiectul Statutului Elevului, solicitând analizarea și aprobarea lui, pentru ca elevii să beneficieze de un sistem educațional echitabil.
Tinerii își doresc, printre altele, mai mult timp pentru odihnă și mai puține teme, mai multă libertate de exprimare și acces la informații.

Guvernul a decis, printr-o ordonanță, restricții la vânzarea locuințelor ANL.
Este vorba despre excluderea de la vânzare a locuințelor destinate închirierii tinerilor specialişti din învăţământ şi/sau sănătate, din cauza situaţiilor în care aceste tipuri de locuinţe au fost achiziționate și apoi vândute.
Actul normativ mai stabilește modul în care se calculează plafonul minimal al chiriilor și prevede că nivelul maxim al chiriei nu poate fi mai mic decât acest plafon.

Limba română a devenit obligatorie pentru obținerea cetățeniei.
Ministerul Justiției a pus în transparență decizională proiectul de modificare a legii care urmărește să elimine riscurile obținerii frauduloase a cetăţeniei.
Potrivit ministerului, din octombrie 2022 până în prezent, „au fost confirmate suspiciuni de fals în aproape 1.000 de dosare de cetăţenie.”

Fondatorul reţelei de socializare Facebook a fost audiat săptămâna trecută împreună cu alți directori, în Senatul Statelor Unite.
Membrii Congresului le-au cerut acestora mai multe eforturi pentru protejarea copiilor şi adoles­cenţilor care accesează rețelele sociale și care sunt expuși, astfel, riscurilor de exploatare sexuală şi sinucidere.
Directorul companiei care deţine Facebook, Instagram și Whatsapp, Mark Zuckerberg, s-a adresat direct victimelor social-media și familiilor lor spunând ca îi pare rău pentru situațiile dramatice prin care au trecut.

Știri 5 februarie 2024

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji mâine la Catedrala arhiepiscopală.
Ierarhul nostru va oficia Sfânta Liturghie, de la ora 6.15.
După slujbă, va rosti un cuvânt de învățătură.

ANM a emis o atenționare cod galben de intensificări ale vântului pentru aproape toată țara.
Aceasta este valabilă până la ora 22.00.
Astfel, vântul va prezenta intensificări în cea mai mare parte a țării.
În Dobrogea, Crișana, Maramureș, local în Banat și Moldova și în restul Olteniei și Munteniei vor fi intensificări locale și temporare, cu viteze în general de 55…60 km/h.

Circulația autobuzelor în centrul orașului va fi afectată de lucrările de pe strada Mihai Viteazu, timp de trei zile.
Astfel, de astăzi şi până miercuri, autobuzele de pe liniile 42, 44, 48, 51, 51B și 101 vor circula pe trasee deviate temporar.
Restricțiile de circulație sunt valabile doar pentru autobuze, celelalte autovehicule urmând să circule normal pe strada Mihai Viteazu.

Elevii clasei a VIII-a au început astăzi simularea la Evaluarea Națională cu proba la Limba română.
Mâine este programată cea de Matematică, iar miercuri, elevii din clasele cu predare în limbile minorităţilor naţionale vor susţine proba de Limba şi literatura maternă.
Noutatea faţă de anii trecuţi este că lucrările vor fi corectate digitalizat.

Direcțiile de Sănătate Publică au transmis o serie de recomandări inspectoratelor școlare județene.
Acestea vin în urma alertei epidemiologice emise de Ministerul Sănătății zilele trecute. În școli și grădinițe se va face triajul epidemiologic zilnic, iar părinții vor fi informați privind semnele și simptomele de infecție respiratorie, astfel încât să știe dacă se impune sau nu izolarea la domiciliu a copiilor cu simptome.

Ministerul Mediului organizează săptămâna aceasta o dezbatere publică privind progamul „Rabla pentru Sobe”.
3,5 milioane de Locuinţele din țară sunt încălzite cu sobe pe lemne, iar proprietarii ar putea primi până la 10.000 lei pentru înlocuirea lor cu sisteme care produc mai multă căldură, cu mai puţine lemne.
Prima ediţie a programului va fi una pilot şi se va desfăşura doar în localităţile din zonele montane.

Comisia Europeană a anunţat măsuri care vin în sprijinul fermierilor, în contextul extinderii protestelor agricultorilor.
Astfel, au fost stabilite două mecanisme de blocare a importurilor ieftine dinspre Ucraina, dacă acestea afectează pieţele. Ele se referă la produse vegetale, carne de pui, ouă şi zahăr.
De asemenea, Comisia va elimina obligativitatea ca 5% din suprafaţa unei ferme să fie lăsată nelucrată.
Deciziile Comisiei trebuie să fie aprobate de Parlamentul şi Consiliul Uniunii Europene.

Știri 2 februarie 2024

Biserica Ortodoxă prăznuieşte astăzi Întâmpinarea Domnului.
Această sărbătoare face parte din rândul sărbătorilor împărăteşti ale Bisericii şi prăznuieşte momentul în care Sfânta fecioară Maria, la 40 de zile de la naşterea pruncului Iisus, vine la templul din Ierusalim, conform rânduielilor Vechiului Testament.
La templu, pruncul Iisus a fost întâmpinat de către dreptul şi bătrânul Simeon, căruia i se vestise de către Duhul Sfânt că nu va vedea moartea până ce nu va vedea pe Hristos, după cum ne relatează Sfântul evanghelist Luca.
Atunci dreptul Simeon a rostit frumoasa rugăciune ce se rosteşte în biserică la slujba vecerniei „Acum slobozeşte pe robul Tău Stăpâne”, şi totodată a profeţit sfintei Fecioare Maria suferinţele prin care va trece la patimile lui Hristos.
Prima atestare documentară a acestei sărbători se găseşte în însemnările de călătorie ale pelerinei Egeria, care scrie că sărbătoarea se ţinea prin anii 382-384, la Ierusalim, la 40 de zile de la Naşterea Domnului.
Ziua următoare acestei sărbători, 3 februarie, este ziua în care Biserica Ortodoxă cinsteşte pe dreptul şi bătrânul Simeon împreună cu sfânta proorociţă Ana, cele două personaje care au luat parte la momentul Întâmpinării Domnului.

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji mâine la Catedrala arhiepiscopală.
Ierarhul nostru va oficia, de la ora 7.00, Sfânta Liturghie, iar de la ora 21.40, Acatistul Învierii Domnului.
Duminică, de la ora 8.00, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la biserica „Sfinții Împărați” din satul Dorobanțu, județul Constanța.
Luni, de la ora 6.30, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.

Mecanismul de acordare a sprijinului material pentru persoanele defavorizate a fost aprobat de Guvern.
Plafonul maxim de venituri până la care o persoană poate beneficia de tichete sociale a fost majorat la 2.000 de lei, faţă de 1.700 de lei, valabil anul trecut.
Pentru anul în curs, tichetul are o valoare nominală de 250 de lei şi se acordă o dată la două luni, iar banii respectivi pot fi folosiţi exclusiv pentru achiziţionarea de alimente şi mese calde.

Plafonul de garanții pentru programul „Noua Casă” este în acest an, de 1 miliard de lei, mai mic cu 500 de milioane de lei față de anul trecut.
Din anul 2009 și până în prezent, programul a susținut accesarea a peste 300.000 de credite pentru locuință în valoare totală de circa 64 miliarde de lei.
Anul trecut au fost acordate 1.940 de garanţii.

Consumul zilnic al unui pahar sau a mai multora de sucuri naturale este asociat cu creșterea în greutate la copii și adulți.
Așa arată un studiu, care explică faptul că aceste sucuri conțin mai puține fibre sau chiar deloc în compa­ra­ție cu fructele întregi, ceea ce întârzie apariția senzației de saţietate.
Rezultatul este o absorbție rapidă a fructozei la nivelul ficatului, apariția bolii ficatului gras și un nivel crescut al trigliceridelor, probleme de care se leagă și creșterea în greutate.

Pensiile între 2000 și 3000 de lei ar putea fi scutite de impozit.
Premierul Marcel Ciolacu a cerut o analiză la Ministerul de Finanțe pentru a stabili impactul bugetar după majorarea de 13,8% și recalcularea de la 1 septembrie.
Pe de altă parte, specialiștii spun că pragul sub care nu se impozitează pensiile ar trebui mărit progresiv pentru a face față la rata inflației.
Chiar dacă pensiile au fost majorate cu 13,8%, în realitate pensionarii încasează sume mai mici.

Știri 1 februarie 2024

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va fi prezent astăzi, de la ora 18.00, în podcastul de dialog cu credincioșii „Cuvântul ierarhului”.
Acesta va fi transmis pe paginile de Facebook, Youtube și TikTok ale Arhiepiscopiei Tomisului.
Apoi, de la ora 21.30, va oficia Acatistul Maicii Domnului și Acatistul Sfinților Trei Ierarhi la Catedrala arhiepiscopală.
Mâine, Biserica Ortodoxă va prăznui Întâmpinarea Domnului.
Cu acest prilej, de la ora 7.45, ierarhul nostru va săvârși Sfânta Liturghie la mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului și Întâmpinarea Domnului” din apropierea orașului Năvodari.
Sâmbătă, la Catedrala arhiepiscopală, va oficia, de la ora 7.00, Sfânta Liturghie, iar de la ora 21.40, Acatistul Învierii Domnului.
Duminică, de la ora 8.00, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la biserica „Sfinții Împărați” din satul Dorobanțu din județul Constanța.
Luni, de la ora 6.15, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.

Liceele din judeţul Constanţa vor fi dotate cu 52 de laboratoare inteligente.
Acestea vor cuprinde ochelari de realitate virtuală, creioane 3D, table interactive, roboți cu brațe funcționale, camere de video-conferință și laptop-uri.
Potrivit Inspectoratului Școlar Județean, 12 unități de învățământ din mediul rural și 40 din mediul urban, din Constanța, Cernavodă, Medgidia, Hârșova și Mangalia, vor face achizițiile până anul viitor.

Primăria Constanța va cumpăra 22 de autobuze electrice și mai multe stații de încărcare.
Aceasta organizează o licitație în acest sens, iar valoarea contractului este de 11 milioane euro.
Autobuzele vor avea dimensiunea de 12 metri și vor fi instalate 7 stații de încărcare rapidă și 22 de încărcare lentă.

Prețul gigacaloriei pentru constănțeni a fost redus cu 100 de lei.
Astfel, cei racordați la sistemul centralizat de termoficare vor plăti 350 de lei, în loc de 450.
Reducerea a fost votată, în unanimitate, de consilierii locali municipali.
Noul preţ va fi aplicat pentru perioada 1 ianuarie 2024–31 martie 2024.

Elevii navetiști vor beneficia, de astăzi, de abonamente gratuite sau de sume forfetare pentru cei care nu au în localitate servicii de transport public.
Ministerul Educaţiei a transmis Inspectoratelor şcolare aproape 52 de milioane de lei pentru plata operatorilor de transport, dar şi pentru plata sumelor forfetare către elevi.
Potrivit ministerului, suma cuprinde atât restanţele aferente anului 2023, cât şi solicitările primite până acum de la Inspectoratele şcolare pentru luna ianuarie.

Structura modulară din curtea Spitalului de Boli Infecțioase a fost dată în administrarea unității sanitare.
Astfel, aceasta va putea fi utilizată conform destinației sale.
Structura modulară este dotată cu aparatură medicală şi echipamente de ultimă generaţie, farmacie și laborator.
După darea în folosință a corpului modular, care are 42 de paturi de boli infecțioase și încă 10 de Terapie Intensivă, unitatea sanitară va ajunge să aibă 80% din locurile pe care le avea înaintea incendiului din 2021.

Guvernul a adoptat o Hotărâre care reglementează acordarea asistenţei medicale, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.
Astfel, se vor menţine, pentru întreg semestrul I al acestui an, valorile punctelor din asistenţa medicală primară şi ambulatorie de specialitate care au fost valabile în semestrul al II-lea al anului 2023, aşa cum s-a convenit în cursul negocierilor de acum două săptămâni.
Internarea de zi în spitale va putea fi de minim două ore, cu excepţia serviciilor acordate pentru afecţiuni oncologice.
Sunt exceptate şi cele acordate în camerele de gardă şi în structurile de urgenţă din cadrul unităţilor spitaliceşti pentru care finanţarea nu se face din bugetul Ministerului Sănătăţii.

Știri 31 ianuarie 2024

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji mâine la mănăstirea Dervent.
Ierarhul nostru va săvârși Sfânta Liturghie, de la ora 7.30, apoi va oficia slujba de înmormântare a ctitorului si arhitectului bisericii mari a mănăstirii, Dan Corneliu.
De la ora 18.00, va fi prezent în podcastul de dialog cu credincioșii Cuvântul ierarhului,ce va fi transmis pe paginile de Facebook, Youtube și TikTok ale Arhiepiscopiei Tomisului.
Apoi, de la ora 21.30, va oficia Acatistul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.
Vineri, Biserica Ortodoxă va prăznui Întâmpinarea Domnului.
Cu acest prilej, ierarhul nostru va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea “Acoperământul Maicii Domnului și Întâmpinarea Domnului” din apropierea orașului Năvodari.

Primăria Constanța acordă ajutoare bănești părinților care nu au bani să plătească o bonă pentru copilul în vârstă de maxim 6 ani.
Ajutorul financiar se acordă lunar, pentru fiecare copil, în funcţie de media veniturilor nete realizate de beneficiar în ultimele 6 luni.
Astfel, cei cu venituri de pana în 2100 lei/membru primesc 710 lei, cei cu venituri între 2100-2500 de lei, primesc 550 lei,
390 lei se acordă pentru cei cu venituri între 2500-3000 lei și 250 lei pentru persoanele cu venituri între 3001-3500 lei/membru.

Măsura privind plafonarea adaosurilor comerciale la alimentele de bază va fi prelungită cu încă 60 de zile.
Lista va fi însă restrânsă la 17 produse, potrivit proiectului de Ordonanţă de Urgenţă postat pe site-ul Ministerului Agriculturii.
Astfel, pe actuala listă nu se mai regăsesc cozonacul, orezul, bulionul, margarina, drojdia și carnea tocată.
Măsura de plafonare urma să expire astăzi.

Sindicaliştii din Sănătate anunță că își continuă protestele.
Ei consideră insuficientă oferta actuală a guvernului, potrivit agenției Rador.
Reprezentanții Federației Solidaritatea Sanitară spun că executivul le-ar asigura o creștere medie a veniturilor salariale pentru acest an de doar 13,9%, fiind inferioară creșterii solicitate.
De asemenea, în opinia sindicaliștilor, propunerea guvernului nu satisface revendicările privind viața profesională sau creșterea calității actului medical.

Tehnologia digitală are efecte semnificative pentru mediu și nu numai.
Fabricarea, utilizarea și eliminarea dispozitivelor electronice folosite creează o cerere crescută de energie, produce deșeuri toxice și contribuie la poluarea aerului.
De asemenea, potrivit experților, infractorii cibernetici pot obține acces direct la dispozitivele abandonate și pot recupera datele sensibile sau pot instala aplicații periculoase care pot fi folosite pentru atacuri ulterioare.

O nouă campanie de mesaje false, transmise în numele Fiscului, se derulează în prezent.
Prin aceste mesaje, contribuabilii sunt rugaţi să furnizeze informaţii privind facturile emise în sistemul e-Factura pentru societăţile pe care le administrează sau la care lucrează.
Mesajele sunt transmise de pe adresa de e-mail anaf@m-finante.com, care nu aparține Fiscului.
Reprezentanţii ANAF recomandă utilizatorilor să nu deschidă aceste e-mailuri, să nu acceseze documentele anexate sau linkurile din conţinut şi să nu transmită date personale.

România se află pe ultimele locuri în Europa la implementarea măsurilor anticorupție.
Potrivit unui raport, țara noastră are 46 de puncte din 100 posibile, și se situează la sfârșitul clasamentului în Uniunea Europeană, alături de Bulgaria, cu 45 de puncte și Ungaria, cu 42 de puncte.
Media europeană s-a menținut în ultimii 5 ani la 64 de puncte.
În fruntea clasamentului, cu cele mai mari performanțe în combaterea corupției este Danemarca, cu 90 de puncte, urmată de Finlanda și Norvegia.

Știri 30 ianuarie 2024

Biserica Ortodoxă îi cinstește astăzi pe Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Ioan Gură de Aur şi Grigorie Teologul.
Sărbătorirea împreună a celor trei sfinţi ierarhi, a fost rânduită de către episcopul Ioan al Evhaitelor, în secolul 11.
Pe atunci, la Constantinopol apăruse o dezbatere pe tema „care dintre cei trei sfinţi ar fi mai mare şi mai vrednic de cinstire”.
În timpul dezbaterilor, episcopului Ioan i-au apărut cei trei sfinţi ierarhi care i-au spus că în calitatea lor de mari dascăli şi îndrumători în teologie, sunt egali în cinstire în faţa lui Dumnezeu, motiv pentru care să fie cinstiţi toţi trei într-o singură zi.
Deoarece fiecare dintre cei trei sfinţi are câte o zi individuală de cinstire în cursul lunii Ianuarie, episcopul Ioan a hotărât ca şi cinstirea lor împreună să fie în aceeaşi zi.

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji mâine la Catedrala arhiepiscopală.
Ierarhul nostru va oficia Sfânta Liturghie de la ora 6.40.
Joi, va săvârși Sfânta Liturghie tot la Catedrala, de la ora 6.15.
De la ora 18.00, va fi prezent în podcastul de dialog cu credincioșii Cuvântul ierarhului ce va fi transmis pe paginile de Facebook, Youtube și TikTok ale Arhiepiscopiei Tomisului.
Apoi, de la ora 21.30, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Acatistul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.
Vineri, Biserica Ortodoxă va prăznui Întâmpinarea Domnului.
Cu acest prilej, ierarhul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea “Întâmpinarea Domnului” din apropierea orașului Năvodari.

Programul de vizită la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa se modifică.
Măsura este luată din cauza creşterii numărului de cazuri de gripă şi viroze respiratorii.
Astfel, durata vizitei se limitează de la 30 de minute, la maxim 10 minute/pacient.
Vizitatorii trebuie să poarte obligatoriu, mască de protecţie şi echipament de protecţie.

Guvernul intenţionează să prelungească valabilitatea listei de alimente de bază pentru care a limitat adaosul comercial.
Măsura va fi luată doar după discuţii cu toţi factorii implicaţi pentru găsirea celor mai bune soluţii, după cum a precizat premierul Marcel Ciolacu.
Săptămâna trecută, el a explicat faptul că extinderea măsurii este necesară mai ales pentru pensionari și cei cu venituri mici.

Statul prea mult pe scaun îmbolnăvește.
Și cei cu un stil de viață activ, dacă stau la birou mai mult de 12-13 ore au un risc dublu de deces timpuriu comparativ cu persoanele care petrec foarte puțin timp zilnic stând pe scaun.
Un studiu recent arată că riscul acesta poate fi redus semnificativ dacă cei nevoiți să petreacă multe ore pe scaun ar face mai multe pauze scurte.
Specialiştii spun că o soluție ar fi 5 minute de mers la fiecare jumătate de oră sau pur și simplu ridicatul de pe scaun de mai multe ori, asemenea unor genuflexiuni.

România va cumpăra trenuri electrice și locomotive noi de 4 miliarde de lei.
Autoritatea pentru Reformă Feroviară a semnat cu un producător din Franţa, un contract de 760 de milioane de lei pentru 16 locomotive noi.
Acestea pot circula cu viteza maximă admisă pe liniile reabilitate din România de 160 km/h la trenurile de călători.
De asemenea, va fi semnat un contract de 3,2 miliarde de lei cu un producător polonez pentru 62 de trenuri electrice regio de scurt parcurs.