Vestea cea bună – Urcuşul duhovnicesc
Realizatori:Prof. Mihail Chircor, Av. Cezar Axinte.
Guvernul vrea să blocheze până anul viitor încadrarea absolvenţilor în Ministerul de Interne.
Aceasta prevede un proiect de ordonanţă, în contextul reducerii numărului de posturi din structurile MAI, prin amânarea până la sfârşitul acestui an a repartizării acestora.
Actul normativ permite totodată începerea procedurilor de disponibilizare a angajaţilor MAI, inclusiv a funcţionarilor publici, preoţilor militari, soldaţilor şi gradaţilor voluntari.
Măsurile sunt justificate în document prin amplificarea efectelor crizei economice asupra sistemului bugetar, implicit în ceea ce priveşte posibilitatea de asigurare financiară a cheltuielilor cu drepturile salariale.
Meteorologii anunţă un weekend ploios şi cu temperaturi scăzute.
Până la începutul săptămânii viitoare maximele se vor încadra în general între 18 şi 28 de grade, valori apropiate de cele normale pentru data din calendar, dar instabilitatea vremii se menţine şi ea, în special în jumătatea de est a ţării.
Mâine vor fi înnorări, averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului, pe arii extinse, în aproape toate regiunile, iar excepţie face doar sud-vestul ţării, unde ploile vor fi răzleţe.
Duminică instabilitatea atmosferică se menţine în aproape toată ţara, mai puţin în regiunile sud-vestice.
Aproape jumătate dintre medicii de familie au semnat actele adiţionale la contractul cadru.
Potrivit CNAS, cele mai multe acte adiţionale privind asistenţa medicală primară pentru iunie au fost încheiate în Bucureşti şi în judeţele Braşov, Timiş, Olt şi Vâlcea.
Medicii de familie au anunţat că, începând de marţi, vor taxa pacienţii care vin la consultaţii.
Nu este obligatoriu ca un stat să fie împărţit în regiuni pentru a primi fonduri europene.
Precizarea Comisiei Europene vine după ce premierul Emil Boc a declarat că este nevoie de împărţirea în regiuni a României pentru a folosi banii europeni.
Aceasta a precizat în perioada 2013-2014, România ar beneficia de 10 miliarde de euro prin programul de Dezvoltare al Comisiei Europene.
Banii ar reprezenta plata viitoarelor lucrări de infrastructură, a reţelelor de canalizare şi a drumurilor judeţene.
Peste 1.000 de angajaţi ai CFR Călători vor fi disponibilizaţi din 18 iulie.
Măsura are ca scop reducerea datoriilor mari pe care le are compania.
Angajaţii disponibilizaţi vor primi câte şase salarii minime pe economie, iar după aceste concedieri, CFR Călători va rămâne cu 14.000 de angajaţi.
Orele suplimentare la locul de muncă duc la boli cardiovasculare şi atac de cord.
Aceasta este concluzia specialiştilor, care spun că mai multe de 7-8 ore de lucru poate avea repercusiuni grave asupra sănătăţii angajatului.
Mai mult, angajatorul trebuie să asigure două zile consecutiv de repaus, de preferat la sfârşit de săptămână.
Potrivit specialiştilor, cei care lucrează 10 ore pe zi au cu 60% mai mare probabilitate să dezvolte boli cardiovasculare şi atac de cord, în comparaţie cu cei care muncesc 7 ore pe zi, deoarece timpul rămas pentru refacere este mai scurt.
Numărul persoanelor afectate de handicap creşte la nivel mondial.
Potrivit unui raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, aproximativ 15 la sută din populaţia lumii suferă de un handicap, proporţie ce ar putea progresa mai ales din cauza îmbătrânirii populaţiei.
Printre acestea, aproape una din cinci persoane prezintă dificultăţi funcţionale mari sau suferă de un handicap “sever”.
Progresia se mai explică şi prin creşterea pe plan mondial a problemelor cronice de sănătate, cum ar fi diabetul, bolile cardiovasculare, cancerul şi tulburările de sănătate mintală.
Ştirile despre sinucideri ar putea fi interzise.
Un membru al CNA, Cristina Trepcea a propus ca ştirile despre sinuciderile copiilor şi adolescenţilor să fie interzise la televizor şi radio.
Aceasta a precizat că televiziunile se fac vinovate de promovarea sinuciderilor, iar tinerii urmăresc un anumit tipar atunci când decid să-şi pună capăt zilelor.
Cristina Trepcea a propus lansarea unei dezbateri publice care să-i facă pe toţi cei implicaţi în domeniul audiovizualului să conştientizeze gravitatea problemei sinuciderilor minorilor.
Decizia de intrare a României şi Bulgariei în Schengen va fi luată în luna septembrie.
Miniştrii de Interne şi Justiţie din statele Uniunii Europene au amânat, ieri, decizia intrării celor două ţări în spaţiul Schengen.
Această hotărâre vine la o zi după ce majoritatea membrilor Parlamentului European au votat în favoarea intrării celor două state în zona Schengen, având în vedere că atât România cât şi Bulgaria îndeplinesc criteriile tehnice.
Meteorologii au emis o atenţionare cod galben de ploi şi vijelii în toată ţara.
Sunt vizate 27 de judeţe, iar avertizarea pentru estul ţării este valabilă de astăzi de la ora 12 până sâmbătă la ora 6.
În intervalul menţionat, în Maramureş, Transilvania, Moldova, Dobrogea şi cea mai mare parte a Munteniei, vor fi averse cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi se vor semnala căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 30l/mp şi izolat 60-70 l/mp.
Senatul a adoptat legea privind interzicerea fumatului în spaţiile publice închise.
Propunerea legislativă este semnată de deputatul Manuela Mitrea şi îşi propune interzicerea fumatului în spaţii publice închise, cum ar fi mijloacele de transport în comun, baruri, restaurante sau locuri de joacă pentru copii.
Pe terase, fumatul va putea fi în continuare permis atâta timp cât spaţiul este delimitat de cel mult un perete.
Votul final aparţine Camerei Deputaţilor, în calitate de for decizional.
Spitalul Judeţean Constanţa este autorizat sanitar până în anul 2016.
În anii trecuţi, autorizaţia era emisă pentru o perioadă de un an şi cu impunerea de a remedia anumite deficienţe.
Potrivit managerului unităţii, Dan Căpăţână, această autorizaţie este o garanţie pentru pacienţi că circuitele sunt conforme normelor legale şi de asemenea, sunt respectate siguranţa pacienţilor şi calitatea actului medical.
Camioanele vor fi taxate în plus pentru zgomot şi poluare atmosferică.
Regulile de taxare pentru transportatori au fost revizuite de către Parlamentul European.
Astfel, eurovigneta va include costul poluării atmosferice şi sonore, în plus faţă de taxa pentru utilizarea autostrăzilor.
Textul adoptat de către deputaţii europeni garantează faptul că veniturile obţinute din aceste taxe vor fi utilizate pentru finanţarea în viitor a unui sistem de transporturi mai performante şi mai puţin poluante.
Taxa pe autostrăzi va fi introdusă când acestea vor fi finalizate.
Anunţul a fost făcut de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, care a mai precizat că nu a stabilit încă cuantumul taxei.
Potrivit condiţiilor impuse de Comisia Europeană, este vorba despre Coridorul IV, dar şi de celelalte autostrăzi deja construite.
În prezent, doar tronsonul Bucureşti-Cernavodă din autostrada Bucureşti-Constanţa se află pe traseul Coridorului IV.
Decizia finală aparţine însă Uniunii Europene care trebuie să aprobe impunerea taxei.
Medicii de familie infirmă că ar renunţa la protest şi că ar semna noul contract.
Potrivit informaţiilor apărute pe Mediafax, preşedintele Federaţiei Naţionale a Patronatelor Medicilor de Familie, Doina Mihăilă, ar fi declarat că medicii au decis să semneze contractele pe 2011 deoarece “pacienţii nu au nicio vină”.
În replică, Doina Mihăilă a precizat că s-a pus problema ca medicii să-şi manifeste disponibilitatea de a facilita procesul de contractare după încheierea protestului, în sensul de a depune dosarele fără cererea de contractare, pentru a evita aglomeraţia de la casele de asigurări.
Elevii olimpici îşi pot echivala bacalaureatul.
Potrivit metodologiei examenului de bacalaureat, olimpicii şi elevii care au certificate de competenţe lingvistice sau digitale, precum Cambridge sau ECDL, pot să îşi echivaleze rezultatele cu probele de la bacalaureat.
Echivalarea se face cu nota maximă pentru proba scrisă de examen la disciplina la care au obţinut un premiu.
Olanda amână până anul viitor intrarea României în spaţiul Schengen.
Astfel, România şi Bulgaria nu vor intra în spaţiul Schengen pentru o perioadă nedeterminată, cu toate că au fost îndeplinite criteriile tehnice.
Anterior, consiliul Justiţiei şi Afacerilor Interne a declarat că data pentru intrarea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen va fi stabilită cel târziu până în luna septembrie.
Parlamentul European a adoptat ieri raportul privind aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen.
Paracetamolul ar putea provoca Leucemie.
Potrivit unui studiu al oncologilor americani, persoanele care îşi tratează durerile cu paracetamol în mod regulat pot prezenta un risc crescut de a se îmbolnăvi de cancer la sânge.
Concluzia specialiştilor se bazează pe un studiu realizat pe un eşantion de 65.000 de persoane, în urma căruia s-a constatat că substanţa activă din paracetamol duce la declanşarea cancerului de sânge.
Pe de altă parte, specialiştii români contestă studiul american şi spun că medicamentul este “cel mai sigur din clasa sa”.
Mai mult, el protejează stomacul, poate distruge ficatul – când este luat în exces, dar nu provoacă leucemie.