Cuvânt Dobrogean – Întrebări şi răspunsuri
Realizator: Pr. Eugen Tănăsescu.
Preasfinţitul Irineu Bistriţeanul a fost ales Arhiepiscop al Alba Iuliei.
Mai multe ne spune Gabriel Tudor de la Radio Trinitas.
În perioada 18-23 mai, în Grecia, are loc comemorarea primilor creştini din Europa.
Aceştia au fost botezaţi de Sfântul Apostol Pavel în anul 56, în oraşul antic Filipi.
Acest eveniment este pomenit în Biblie, în cartea Faptele Apostolilor, unde se spune că Apostolul Pavel, în oraşul Macedoniei, Filipi, a botezat o femeie cu numele Lidia, împreună cu toată casa ei, şi pe un temnicer împreună cu toată familia lui.
În această perioadă, în oraşul Filipi are loc un congres internaţional de teologie, la care participă Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, episcopi greci şi profesori de teologie din spaţiul ortodox şi din apusul Europei.
Compania Rompetrol a redus, ieri, preţurile la benzină cu nouă bani pe litru şi la motorină cu trei bani pe litru.
Astfel, litrul de benzină Efix 95 costă 5,33 lei, iar benzina Alto 101 este şase lei pe litru.
De asemenea, motorina Efix Diesel costă 5,23 lei pe litru, iar motorina Diesel Alto 55 este 5,54 lei pe litru.
Ultima modificare a preţurilor a fost operată de Rompetrol la 17 mai, când compania a scumpit benzina cu nouă bani pe litru.
Zona turistică Constanţa – Mamaia va fi promovată cu bani europeni.
Proiectul se va derula pe parcursul a 2 ani, iar materialele ce se vor difuza în întreaga ţară se vor realiza în două etape.
Ţinta definită de proiect este creşterea cu 20-22% a numărului de turişti români şi potenţiali în zona Constanţa – Mamaia.
Primăria va suporta din fonduri proprii traducerea materialelor în patru limbi de circulaţie internaţională.
Data începerii proiectului este 6 aprilie 2011 şi se va finaliza la 5 aprilie 2013.
Ministerul Culturii doreşte introducerea colindului românesc în patrimoniul UNESCO.
Secretarul de stat Vasile Timiş a declarat că Ministerul Culturii continuă demersurile pentru introducerea unui număr cât mai mare de obiective şi monumente din patrimoniul material şi imaterial naţional în patrimoniul universal.
În anul 2009 a fost introdusă doina, anul trecut, Mănăstirea Suceviţa, iar anul acesta a fost depusă şi documentaţia pentru ceramica de Cucuteni.
Şoferii vor putea circula în luna iulie pe o bandă pe sens pe tronsonul Basarabi-Constanţa al Autostrăzii Soarelui şi pe centura ocolitoare a oraşului Constanţa.
Declaraţia a fost făcută de ministrul Transporturilor, Anca Boagiu.
Autostrada Soarelui este realizată pe tronsonul Bucureşti-Cernavodă, iar lucrările pentru finalizarea autostrăzii au fost împărţite în două sectoare, respectiv Cernavodă-Medgidia şi Medgidia-Constanţa.
Meteorologii anunţă temperaturi de 30 de grade în vestul şi sudul ţării.
Totodată, ploile de vară, cu fulgere şi tunete nu lipsesc, astfel că vom avea parte de ele mai ales după amiază, mai mult la munte şi pe arii restrânse la şes.
Mâine, la orele amiezii vom avea temperaturi de la 22-23 de grade în depresiuni până la 28 de grade în majoritatea localităţilor din vestul şi sudul ţării.
Vremea nu se schimbă semnificativ nici duminică: va fi frumos mai ales în prima parte a zilei.
Temperaturile vor fi la fel de ridicate, de la 22-23 de grade pe litoral la 27-28 de grade în vest, sud şi est.
Specialiştii avertizează că radiaţiile ultraviolete vor fi extrem de puternice în acest sfârşit de săptămână.
Ei spun că de astăzi valoarea radiaţiilor ultraviolete se dublează, iar în acest weekend, indexul radiaţiilor ultraviolete va avea o valoare de 6 – 7, ceea ce corespunde creşterii temperaturii de afară.
Potrivit specialiştilor, sunt mai expuşi copiii foarte mici, persoanele în vârstă, şi în general categoriile de persoane a căror imunitate nu este perfectă.
România şi Ungaria vor avea o şedinţă comună de Guvern, în toamnă.
Şedinţa urmează să genereze proiecte concrete, în domenii precum infrastructura energetică şi de transport, punerea în aplicare a Strategiei Europene pentru regiunea Dunării, minorităţi naţionale şi afaceri interne.
Totodată, ministrul Theodor Baconschi şi oficialii maghiari au subliniat importanţa asigurării condiţiilor pentru ca minorităţile română, respectiv maghiară, din cele două state să aibă acces la educaţie în limba maternă.
Moaştele Sfintei Împărătese Elena, mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare, vor sosi la Constanţa.
Evenimentul este prilejuit de sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi mama sa Elena, ocrotitorii spirituali ai municipiului Constanţa.
Sfintele moaşte vor sosi maine, la orele 17.00, la Catedrala Arhiepiscopală, unde va fi oficiată slujba vecerniei.
Apoi, sfintele moaşte, alături de moaştele Sfinţilor Pantelimon, Epictet şi Astion, vor pleca în procesiune către biserica „Sfinţii Împăraţi” din Constanţa.
Sâmbătă, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia sfânta liturghie arhierească, de la ora 9, cu prilejul hramului bisericii.
După slujbă, moaştele Sfintei Împărătese Elena se vor întoarce la Mânăstirea Curtea de Argeş, din Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului.
Moaştele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe au sosit la Constanţa.
Acestea se afla la capela militară „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” şi „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din cartierul constănţean km 4-5.
Sfintele Moaşte au fost aduse de la parohia Feredeni din judeţul Iaşi şi vor sta în biserică, spre închinare, până duminică.
Totodată, sâmbătă, de la ora 8.30, va fi săvârşită Sfânta Liturghie a hramului.
Festivalul Naţional al artei corale se incheie astăzi la Constanţa.
Astfel, corul Pellas din Grecia, va concerta de la ora 18, pe scena aulei “Adrian Rădulescu” a Universităţii Ovidius de pe Bd. Mamaia.
Acompaniamentul va fi susţinut de o orchestră alcătuită din cadre profesorale ale Colegiului Naţional de Artă Regina Maria şi artişti ai Teatrului Naţional de Operă şi Balet Oleg Danovski Constanţa.
Schitul românesc Prodromu din Muntele Athos ar putea fi ridicat la rangul de mănăstire.
Decizia ar putea fi luată în perioada următoare,datorită deschiderii dovedite din partea prelaţilor greci, informează Grupul Ecumenic de Rugăciune din Parlamentul României,care a făcut un pelerinaj în Muntele Athos.
Tototadă, schitul mai are nevoie de 3 milioane de euro pentru amenajarea părţii de nord a clădirii şi de flexibilizarea acordării de subvenţii din partea Ministerului Culturii.
Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj va avea un nou sediu.
Ceremonia de punere a pietrei de temelie se va desfăşura luni,prin sfinţirea temeliei viitorului altar al paraclisului Facultăţii de Teologie,de către Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei Andreicuţ.
Acesta a arătat că o şcoală teologică are o mare importanţă pentru viitorul spiritual al neamului, iar pentru eficienţa procesului educaţional este nevoie de un spaţiu adecvat.
Complexulde clădiri va cuprinde o clădire pentru Facultatea de Teologie, capelă, cămine studenţeşti, bibliotecă şi alte servicii necesare,pe un teren de 5.000 de metri pătraţi,care a fost concesionat de Primăria şi Consiliul local Cluj.
La eveniment vor participa primarul municipiului Cluj, Sorin Apostu, prefectul Judeţului Cluj, Preşedintele Consiliului Judeţean, reprezentanţi ai autorităţilor locale, civile şi militare, personalităţi din lumea academică clujeană, profesori de teologie, preoţi şi studenţi.
Biserica Ortodoxă Bulgară a canonizat noi sfinţi.
Aceştia sunt martiri care au pătimit în anul 1876, în oraşul Batak şi la Mănăstirea Sfânta Treime din Novo Selo, care au fost torturaţi şi ucişi de trupele otomane
În mod special au fost canonizaţi şi doi călugări şi şapte maici, care vor fi cinstiţi în fiecare an în zilele de 9 şi 17 mai.
Canonizarea Sfinţilor Mucenici din Batak şi Novo Selo este prima canonizare oficiată de Biserica Ortodoxă Bulgară din ultimii 49 de ani.
La eveniment,Biserica Ortodoxă Română a fost reprezentată de către Preasfinţitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului.
Guvernul a aprobat înfiinţarea Gărzii de Coastă.
Aceasta va apărea prin reorganizarea inspectoratelor judeţene ale poliţiei de frontieră Constanţa, Tulcea, Călăraşi şi Giurgiu.
Zona de acţiune a Gărzii de Coastă va fi litoralul Mării Negre, Dunărea Maritimă şi a Delta Dunării.
Oficialii Guvernului spuneau,luna trecută,că aproximativ 350 de poliţişti vor fi concediaţi, prin înfiinţarea Gărzii de Coastă.
Taxa de primă înmatriculare va fi modificata din nou în două săptămâni.
Măsura vine după ce Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene a apreciat că taxa incalcă legislaţia europeana.
De asemenea, ministrul Mediului a declarat că are în lucru mai multe variante de modificare a taxei auto, iar cea finală va fi prezentată Guvernului în aproximativ două săptămâni.
România continuă să fie pe ultimul loc în Europa Centrală şi de Est la accesarea banilor europeni.
Rata de absorbţie este de doar 7 % ,iar domeniile cu cele mai slabe performanţe sunt transporturi şi mediu.
Pe primul loc dintre tările din zonă se află Letonia,cu o rată a absorbţiei de 30 %,urmată de Lituania Slovenia şi Cehia.
Pe ultimile locuri,înaintea României,se află Ungaria, Polonia şi Bulgaria.
Autorităţile din România se aşteaptă ca gradul de absorbţie de fonduri europene să crească până la finalul anului la o rată de 25%.